PRĂV ALE-BABA 37

având şi un alt nume, al lor, pe care-1 ştia

numai ma-ma. Dar cum buzele copilului erau
mai cu osebire sigure — sigure cu mândrie —
pe cele două silabe de ciripit, el spunea ma-ma
la tot ce vedea şi auzea. Fereastra era ma-ma,
Luni, Marţi, Miercuri, Joi, şi'n toate zilele;
mâţa tot ma-ma cu miau şi sfrr; floarea ase­
meni, scrânciobul asemeni. Tot ce-1 înconjura,
tot ce-i venea în ochi şi în ureche era ma-ma.
Şi până'n inimă ce-1 ajungea, cu bucurie sau
nedumerire, tot ma-ma era.
Aşa începe lumea: cu o mamă. |\
Apoi începe viaţa.
Iar într'o zi a venit un ni-ha-ha-ha, mare cât
o Duminică, şi-a stat la poartă pe patru pi­
cioare cu coadă; ş'apoi numai două au venit
spre ma-ma, şi cel cu ele, luându-1 pe Ştefăniţă-
Ştefăniţă-Ştefăniţă-băiatul-tatei din braţele lui
ma-ma în braţe groase şi lemnoase, care mi­
roseau altfel decât tot ce era în casă şi pe-
afară cu zorele, busuioc, iarbă şi frunză — pă­
dureţul fuma mahorcă, — l-au furat, dus, pur­
tat, şi la urmă, cel cu glas gros i-a tunat ceva
în obraz, privindu-1 cu ochi negri ca înainte
de aprinsul lămpilor. Copilul a privit-o pe
ma-ma care ca întotdeauna era acolo, ea aceiaşi,
şi tot ea, altăceva, lângă ea, şi a spus cât 1-a
ţinut gura:
— Ma-ma.
— Ta-ta.
— Ma-ma, s'au îndărătnicit subţirel buzele
lui.