FRĂVALE-BABA 45

aproape şi albastru ca ochii mamei la nani-

nani. Toate erau şi se mişcau altfel ca până
atunci. Parcă plecaseră copacii peste noapte,
cu frunzele, şi veniseră alţii cu lumini, în locul
lor. In toate cele se deschideau uşi mici şi uşi
mari pe care plecau păsări, focuri, nouri. Fă-
nuţă s'a tulburat, parcă i-a fost frică să nu
plece şi din el ceva. S'a aşezat ca un moşneag
Statu-Palmă-Nebarbă-Cot, pe scara cerdacului,
şi a privit la toate cu tăcere şi cu ochii lui al­
baştri. Şi neştiind ce să spue şi ce să facă
între toate acestea, a oftat.
— Ce faci tu acolo? 1-a întrebat mama, me­
reu şi cu urechea şi cu coada ochiului la el.
Şi el a răspuns cu o vorbă rămasă în ureche
dela tata.
— Săd.
Domnica a râs, 1-a luat în braţe, şi arătând
cu degetul la toate câte şedeau a ducă şi ple­
cau de-acolo cu suspin şi strălucire, i-a spus:
— Asta-i luna lui Septemvre. Cade frunza
îngălbenită, se călătoresc păsările, se adună
poamele.
— De se? a întrebat Fănuţă.
— Aşa, i-a răspuns mama.
— Asa, a oftat cel mic.
— Da la anu, toate vin la loc, a adăugat
mama.
— Cu sine?
— Viii ele singure.
— Cu Pepembe ?
— Nu. Cu April.