Sunteți pe pagina 1din 1

Ce este patrulaterul?

Să desenăm o figură geometrică formată dintr-o


succesiune (înșiruire) de patru segmente, astfel încât
:

sfârșitul unui segment să fie același cu începutul


segmentului următor;

segmentele să nu se „taie” unul pe celălalt (adică


puncte comune pot fi doar capetele lor);

segmentele să nu fie unul în prelungirea celuilalt.

Iată câteva exemple:

Figura geometrică pe care am desenat-o și care


îndeplinește condițiile de mai sus se numește
patrulater.

Cele patru segmente sunt laturile patrulaterului ,


cele patru puncte în care se întâlnesc laturile două
câte două se numesc vârfuri . Toate punctele care
se află între cele patru laturi formează interiorul
patrulaterului; punctele care nu se află între laturile
patrulaterului formează exteriorul lui.

De ce avem condițiile de mai sus?


Să vedem ce s-ar întâmpla dacă nu am ține seama
de aceste condiții. Să le luăm pe rând:

dacă punctul de pornire ar fi diferit de punctul de


final, atunci am obține un astfel de desen care nu
este patrulater:

dacă laturile s-ar „tăia” (intersecta) una pe cealaltă,


atunci am obține o figură geometrică diferită de
patrulater (figura geometrică ar avea de fapt 6
laturi):

dacă 3 vârfuri sunt coliniare (se află pe aceeași


dreaptă), atunci nu avem un patrulater. Putem
spune și așa: dacă două laturi sunt una în
prelungirea celeilalte, atunci nu avem patrulater
(figura geometrică ar avea de fapt 3 laturi):

Încearc
Încearcăă șșii tu!
tu!
Care din figurile următoare este patrulater?

Răspuns 

Cum notăm un patrulater?


Fiecare vârf al patrulaterului se notează cu o literă.
Se folosesc litere mari, de tipar: A, B, C, D, E, F, A', B',
C' etc. De exemplu, vom nota vârfurile patrulaterului
cu A, B, C și D. Obținem patrulaterul ABCD.

Segmentele AB, BC, CD, AD (pot fi notate și așa: BA,


CB, DC, DA) sunt laturile patrulaterului. Laturile AB și
BC sunt laturi consecutive (vecine); laturile AB și CD
sunt laturi opuse.

Unghiurile ABC, BCD, CDA, DAB (care pot fi notate și


A, B, C, D - dacă nu există risc de confuzie sau CBA,
DCB, ADC, BAD) sunt unghiurile patrulaterului.
Unghiurile ABC și ADC sunt unghiuri opuse;
unghiurile ABC și BCD sunt unghiuri vecine
(alăturate sau consecutive).

Segmentele AC și BD (pot fi notate și CA și DB) care


unesc vârfurile opuse sunt diagonalele
patrulaterului. Patrulaterul are două diagonale.

***

Trebuie să avem grijă la ordinea


ordinea literelor
literelor din
numele patrulaterului:

Două litere alăturate denumesc o latură a


patrulaterului.

Prima și ultima literă denumesc o latură a


patrulaterului.

Patrulaterul cu vârfurile A, B, C și D din desenul de


mai jos poate fi denumit astfel: ABCD, BCDA, CDAB,
DABC, DCBA, CBAD, BADC, ADCB.

Patrulater convex. Patrulater


concav
Patrulaterul convex este cel în care prelungirile
oricărei laturi nu intersectează patrulaterul (două
vârfuri vecine sunt situate de aceeași parte a dreptei
determinate de celelalte două vârfuri).

Exemple de patrulatere convexe:

Patrulaterele care nu sunt convexe se numesc


concave. Exemplu:

Distribuie 0

facebook | mathema.romania@gmail.com

Cum rezolvăm o problemă? Câteva sfaturi

Problema zilei - arhiva


Algebră
Aritmetică
Geometrie
Istoria matematicii
Evaluarea Națională clasa a VIII-a

Despre site | Copyright © 2016-2024 mathema.ro |


Termeni și condiții

S-ar putea să vă placă și