Rezumat masti de bronz si lampioane de portelan

-Delia

Topos: paris(licitatie), , Viena, Budapesta(calatorie), Paris(destinatie), Nisa( s–a dus dupa Ada)
Cronos:
Culori: Albastru(copertile jurnalului si unghiile din poezie, culoarea apelor):
”Cerul si marea sunt asa de albastre, că cefelalte colori, aproape nici nu exist in orasul acela. Nu sti
dacă mi se pare, sau dacă le vd cu adevărat asa, dar rochiile femei-lor, cravatele barbatilor, hirtiile de
scrisori, afisele de pe ziduri, firmele magazinelor, felinarele electrice, tramvaicle si automobilele,
toate, dar absolut toate lucrurile sunt albastre.
Curios lucru... Abia aci mi-am dat seama că si scoar-tele caietului meu de impresii sunt tot
albastre.”
“Rosu, Verde, Violet!…”:
“De data asta ne-am intilnit a doua oara ca morti. si mortii nu vad decat rosu, verde si violet !...”

__________________________________________________________________________________
“Îi plac țările reci. Mortilor le place frigul... Frigul conservă... Mumiile faraonilor erau imbalsamate
fiind ca egiptenii nu cunoșteau frigul. Morții noștri însă sunt mai fericiți : frigul costă mai puțin decât
aromele Egiptului.
A plecat !..
N-am plâns nici eu, nici ea. Și totuși, cu o zi înainte, ne hotărâsem să plangem amandoi. În ziua
despartiri, însă ne-am adus aminte că nici unul din noi nu mai avem lacrimi. Curios lucru... Morții nu
plâng niciodată . Se pare că lacrimile sunt mult mai puțin curate decât le credem noi cei vii. Morții nu
iau cu ei decît lucrurile care, la frig sau la căldură, rămân aceleași. Și lacrimile dacă nu in-
gheață, în schimb dispar, prefăcându-se în sare. Ada mi-a povestit ca ursitoarele culeg sarea din
lacrimile celor ce mor si o presara în ochii noilor-nascuti, ca sa-i invete sẵ plângă.
Cand a plecat, Ada mi-a destăinuit parerea de rau ce o simte ori de câte ori este nevoită sa isi
paraseasca amantul mort, pentru a-1 regăsi pe cel condamnat sã moara și el la rândul lui. De data asta
însă, amantul condamnat n-am fost eu, findã eu murisem cu mult mai înainte de a fi cunoscut-o.Ada
m-a recunoscut totuși. Dar ea singura m-a dus la groapa acum sapte ani... Mormantul meu se găsește
la Florența. Până in ultimul timp, mã credeam înmormântat la Bologna. Ada mi-a mărturisit însă că in
prima scrisoare mã mintise. De altfel, aceasta este singura minciună ce mi-a spus...”
__________________________________________________________________________________
 Naufragierea vasului “Nirvana” duce la punerea la licitație a tuturor obiectelor de preț fără
moștenitori, la Paris. Naratorul ajunge sa dețină caietul cu coperți albastre al unui necunoscut. Jurnalul
debutează cu înmormântarea tatălui scriitorului, acesta intalnind-o pe doamna Azureanu, amanta
tatălui lui. Detinatorul jurnalului decide sa ia trenul spre Viena, unde nu il cunoaște nimeni. In tren,
acesta se intalneste cu un bărbat gras, si o femeie, Ada Paganelli, care nevorbindu-i îi oferă o carte de
vizita. Il intalneste si pe Hans, un student blond și slab, care recomandandu-i-se pe doctorul Cocon îl
face pe lord sa isi indoiasca sanatatea. Scriitorul jurnalului îi trimite Adei o scrisoare când coboară la
Paris. Femeia ii spune despre sotul ei decedat si il invita la Nisa.
După două zile de sedere la Nisa, bărbatul îl recunoaște pe strada pe Jean Lorrain, dar nu ii
spune nimic, vrand sa ramana anonim. Uitându-se pe afisele pentru spectacolul ”Traviata”, înțelege ca
prietena lui din tren este o cantareata desavarsita. La despărțire, Ada îi mărturisește barbatului ca l-a
mințit în scrisoare. Pe parcursul șederii la Nisa, necunoscutul este urmărit îndeaproape de un bărbat.
Intorcandu-se in camera, bărbatul presupune ca bagajul i-a fost cautat, intreband-o pe chelnerita Luiza
dacă știe ceva. acesta se apropie de Luiza, in speranta ca ii va spune cine i-a cautat bagajul.
Ultima data cand si a gasit bagajul controlat, barbatul a constatat ca urmaritorul i-a bagat in
bagaj o poza cu mama sa, si cateva scrisori intre urmaritos si sotia lui decedata. Necunoscutul isi da
seama ca urmaritorul este de fapt, tatal lui. După o perioadã de timp,nereusind sa vorbeasca cu tatal
lui, barbatul primeste o scrisoare in care il invita la bordul vasului „Nirvana". Acolo, fiul isi
imbratiseaza tatal si pornesc alaturi de echipaj la drum. Necunoscutul constata ca toti pasagerii de pe
nava cauta un drum nesfarsit. Cu toate acestea, este implinin stiind ca va muri anonim, la finalul
manuscrisului autoporeclindu-se “Periandru", dupa tiranul Corintului.

Captarea atentiei

Elementul senzational care declanseaza istorisirea barbatului necunoscut este inmormantarea tatalui
sau vitreg. Dupa acest moment devastator pentru barbat, acesta isi pune in actiune dorinta de a pleca
in lume, dorindu-si sa fie anonim, si sa moara necunoscut, in timp ce continua sa traiasca o viata
superficiala, cu iubiri si despartiri. Pe parcursul naratiunii, barbatul necunoscut isi reaminteste de viata
lui anterioara mortii sale simbolice. Amintindu-si de cum era doamna Azurenu, amanta tatalui sau
vitreg, inaintea morii acestuia, necunoscutul ofera scrierii lui din jurnal o tridimensionalitate, o viata
anterioara celei pe care o inregistreaza in jurnal. Poeticitatea naratiunii este marcata de simbolurile
recurente in text, precum culoarea albastru, care apare in mod excesiv in timpul in care naratorul o
astepta pe Ada, cantareata pe care a intalnit-o in tren, denotand tristetea si singuratatea scriitorului
anonim: ”Cerul si marea sunt asa de albastre, că cefelalte colori, aproape nici nu exist in orasul acela.
Nu sti dacă mi se pare, sau dacă le vd cu adevărat asa, dar rochiile femei-lor, cravatele barbatilor,
hirtiile de scrisori, afisele de pe ziduri, firmele magazinelor, felinarele electrice, tramvaicle si
automobilele, toate, dar absolut toate lucrurile sunt albastre.
Curios lucru... Abia aci mi-am dat seama că si scoar-tele caietului meu de impresii sunt tot
albastre.”