Sunteți pe pagina 1din 2

Iisus mi-a îndeplinit un vis !

-Compunere fictivă despre ‘prima data când l-am cunoscut pe


Iisus Hristos’-

Era mijlocul iernii . Eu îmi doream foarte mult să ma duc


pentru prima oară în viața mea la ski . Dar din păcate, locuind
într-un sat doar cu mama și având 3 frați, nu ne-am permis
niciodată o vacanță în care să fim toți împreună într-un loc
liniștit profitând de moment . Noi eram deja o familie
credincioasă, dar satul în care locuiam nu avea un preot. Apoi,
după o lună a venit un
preot în sat să slujească. Tot satul a fost foarte fericit și foarte
recunoscător. Acest preot era ca o binecuvântare pentru
toți , pentru că tot satul avea nevoie de puțin ajutor .
Locuitorii acestui sat erau foarte muncitori dar din păcate
traiul nu era destul de ridicat ca să își permită tot ce își
doreau. Când ne-a întâlnit și ne-a aflat povestea, ne-a ajutat
foarte mult cu diferite bunuri. Atunci a fost prima
oară în care am simțit cu adevărat că Iisus Hristos e alături de
noi. Preotul, aflând că ziua mea naștere va fi în câteva zile
, a decis să-mi facă o surpriză. A strâns ajutoare de
la alte persoane și așa am reușit să mă duc la munte , la ski
împreună cu familia mea. A fost cea mai
minunata zi din viata mea. De atunci, noi toți mergem la
Biserică și cu ajutorul părintelui, creștem în credință.

Acest lucru arată ca Iisus Hristos este mereu alături de noi


câand avem nevoie de el.

Rareș Șelever
Cls. a VI-a A
Materie : Religie

S-ar putea să vă placă și