Orașul Pompei

Orașul Pompei, situat în Golful Napoli, pe țărmul vestic al Peninsulei Italice,

a fost inițial o colonie doriană din secolul VI Î.Hr. În anul 80 Î.Hr. a devenit
colonie romană, sub numele de Cornelia Veneria Pompeianorum.
Istoria orașului a luat sfârșit în ziua de 24 august anului 79 d. Hr. când o
erupție a vulcanului Vezuviu din apropiere l-a acoperit în întregime. O
mărturie din acea epocă ni s-a păstrat într-o scrisoare a lui Pliniu cel Tânăr,
nepotul lui Pliniu cel Bătrân, acesta din urmă fiind una dintre miile de
victime ale dezastrului.
Peste secole, arheologii, cu surprindere și înfiorare, au scos la lumina zilei
străzi și case, și toate utilitățile de care se putea bucura un oraș în perioada de
apogeu a statului roman. Se pot vedea astăzi, în Pompei, vilele cu numeroase
încăperi, toate deschizându-se spre interior, spre încăperea principală numită
atrium, cu spărtură în acoperiș și bazin pentru colectarea apei de ploaie în
pardoseală. S-au găsit și grădinile interioare cu promenada lor, împodobite cu
statui, straturi de flori și fântâni arteziene. Se pot admira frescele de pe pereții
încăperilor, mozaicurile, dar și sistemul tradițional roman de încălzire prin
pardoseală sau pereții caselor. Unii locuitori mai bogați aveau și propriile băi.
Majoritatea însă frecventau băile publice, dar și sala de sport. Centrul
orașului era reprezentat de Forul roman, o piață de 142 de metri pe 38, din
care se făcea intrarea în temple, iar partea nordică era mărginită de Capitoliu.
În zilele marilor jocuri se putea merge la teatrul mic, de 1 000 de locuri, sau
la cel mare, de 5 000 de locuri. Se mai pot vedea în acest muzeu în aer liber
piețe și ateliere meșteșugărești, brutăriile și prăvăliile din care se puteau
procura diverse mărfuri, dar se putea servi și mâncare caldă.
Azi, Pompeiul este dovada pentru o viată prosperă și lipsită de griji a
locuitorilor unei bogate colonii romane, curmată dramatic de un cumplit
cataclism.