Sunteți pe pagina 1din 5

Retete magice de odinioara si de astazi Nu exista indragostit care sa nu-si fi dorit macar o data in viata sa cunoasca vreun farmec,

vreo planta sau vreun descantec anume, care sa-l uneasca pentru eternitate cu cel iubit. Intrebarea daca un asemenea lucru este moral, daca dragostea poate fi o prindere cu arcanul, nu conteaza atunci cand inima e gata sa ne iasa din piept. Cu toate astea, inainte sa ne loveasca orbul gainii, ar trebui sa reflectam la cateva aspecte desprinse din marea carte a iubirii, scrisa prin veacuri, de indragostiti. Folosirea leacurilor de dragoste pentru a infrange vointa cuiva, silindu-l sa se indragosteasca, este un mare pacat, spunea Avicena, un mare cunoscator al simtirilor omenesti. Elixirul magic poate face, intr-adevar, ca un om, nestiutor si indiferent, sa fie cuprins pe neasteptate de flacarile iubirii. Dar, mai curand sau mai tarziu, el isi va da seama ca inflacararea lui nu porneste din inima, iar acea iubire fierbinte se va transforma intr-o silnica dependenta, ba, in cele din urma, chiar in ura. Dragostea adevarata inseamna mai mult decat betia iscata de forta secreta a unor leacuri. Ea are nevoie de bucurie, emotie, tandrete, confidenta, incredere. Si, din pacate - sau din fericire -, pentru toate acestea, inca n-a crescut nicaieri vreo planta! Ceea ce avem voie sa facem cu ierburile este doar sa transmitem niste semnale: as dori sa iubesc si sa fiu iubit, caut pe cineva, oricine ar fi, care sa ma indrageasca si sa-si lege viata de a mea. Cei care nu se multumesc cu atat, cei care vor sa prinda cu sila in mrejele iubirii pe cineva, trebuie sa stie ca, odata si odata, plata lor va fi grea. Desigur ca indragostitii n-au respectat intotdeauna, cu strictete, morala. Istoria consemneaza o sumedenie de situatii in care, refuzand sa asculte de glasul ratiunii, au apelat la o solutie magica. In schimb, atunci cand doua suflete se iubesc cu adevarat, cand sentimentele care ii anima pe indragostiti sunt curate si adevarate, ritualurile de intensificare a iubirii sunt un condiment firesc pentru simturi si sentimente, un leac de taina care nu face rau nimanui. Si fiindca primavara s-a-ntors si suntem plini de seve si tresariri, leacurile de dragoste fac parte din alaiul vestitorilor ei. Odata cu coltul ierbii si al mugurilor aparuti pe copaci, inima scoate, si ea, mladite noi, care trebuie descantate. Ierburi de dragoste Daca aveti de gand sa faceti uz de proprietatile magice ale plantelor, este de preferat ca ele sa nu fie cumparate de la vreun magazin sau din piata. Cu toate ca si acelea va pot fi de ajutor, magicienii experimentati ne invata ca plantele culese cu mana noastra au puteri mult mai mari. Ca si plantele medicinale, ierburile de dragoste se culeg in functie de fazele lunii. Insa, pe langa aceasta, ar fi bine sa le culegeti fie inainte de rasarit, fie dupa apusul soarelui, pentru ca ele au de-a face cu sentimentele, si planeta care ne guverneaza este luna. Iar domeniul lunii e noaptea. Unii magicieni merg inca mai departe si isi culeg ierburile exclusiv in anumite zile ale saptamanii, dupa planetele de care sunt guvernate. Astfel: luni - plantele guvernate de Luna marti - plantele guvernate de Marte miercuri - plantele guvernate de Mercur joi - plantele guvernate de Jupiter 1

vineri - plantele guvernate de Venus sambata - plantele guvernate de Saturn duminica - plantele guvernate de Soare. Dar e, totusi, prea complicat sa aflam planeta dominanta a fiecarei plante, si nici corespondentele nu sunt intotdeauna perfecte. De aceea, puteti recurge la un rezonabil, culegandu-va ierburile de dragoste intr-o luni - lunea fiind ziua lunii, cea care ne guverneaza sentimentele - ori intr-o vineri, zi consacrata zeitei iubirii. Mesagerii iubirii: busuiocul, maghiranul si rozmarinul Exista numeroase plante despre care se afirma ca actioneaza afrodiziac, fara a fi inghitite sau fumate. Multe dintre ele au rezistat la examenul timpului, desi in compozitia lor chimica, oamenii de stiinta n-au descoperit substante care sa stimuleze simturile, ori le-au detectat in cantitati absolut neglijabile. Actiunea lor se produce in plan energetic, cu toata forta si pe diverse cai. Exista plante ale caror energii emit semnale de dragoste. Mesajul suna cam asa: Luati seama, aici se afla cineva care isi cauta un partener. Ele izbutesc sa atraga atentia asupra celui care le poarta cu sine si le raspandeste mireasma. Iar daca ai noroc, semnalele transmise gasesc ecou la un om care tanjeste, la randul sau, de dorul de a se implini intr-un cuplu. Printre acestea, se numara, de pilda: roinita, busuiocul, steluta, coriandrul, cretisoara, verbina, leusteanul, maghiranul, menta, rozmarinul. Exista plante care trezesc sau fac sa creasca apetitul erotic atat la barbati, cat si la femei, cum ar fi: chimenul, scortisoara, mararul, usturoiul, orhideea, hibiscul, menta, urzica, susanul, sofranul. Exista plante care ne dau ghes sa transformam dorinta in fapta si, fireste, exista si plante cu care putem pune frana, atunci cand nu vrem sa ne lasam in voia iubirii: camforul, salata verde, verbina. Exista plante despre care se spune ca pastreaza nestirbita fidelitatea: steluta, trifoiul, socul, lemnul-dulce, rabarbarul, rozmarinul, nucul si piperul de Cayenne. Plante care stimuleaza fertilitatea: matraguna, mustarul, vascul, graul, macul, muscata, mirtul, stejarul, alunul, paducelul. Exista plante cu care te poti elibera din legaturile nedorite ale unei vraji de dragoste, cum ar fi: crinul, lotusul si fisticul. Plante care ne ajuta sa mentinem buna intelegere si fericirea in cuplu: iarba-matei, lavanda, crinul, maghiranul, tavalga, sofranul, gutuiul, sunatoarea. Plante care ne impaca dupa o cearta: busuiocul. Plante care alina suferinta din dragoste: valeriana, ciclama salbatica. Plante care domolesc un apetit sexual nepotrivit sau jenant: camforul, arborele de smirna, virnantul, valeriana, semintele de marar si salata verde. Se pune, asadar, intrebarea: ce putem face, pentru a ne asigura sprijinul magic al acestor plante protectoare ale iubirii? 2

Ierburile de dragoste si insemnatatea lor Mararul: Mustar si marar, barbatul din vorba mea sa nu iasa. Un sot ascultator, asta nadajduiau miresele odinioara, cand, inainte de a porni spre altar, isi strecurau, pe ascuns, in pantofi, boabe de mustar si frunze de marar. Se spune ca, pus in apa de baie, mararul ne face extrem de atragatoare. Ca adaos in mancaruri sau ca aroma, el stimuleaza voluptatea. Sunatoarea: Face parte dintre asa-numitele ierburi de pus in asternut - plante inmiresmate, cu virtuti vindecatoare, pe care se odihneau lehuzele si nou-nascutii. In vechime, ele erau inchinate zeitei Freya, venerata de triburile germanice ca protectoare a iubirii. Prin traditie, tinerele fete obisnuiau sa foloseasca deseori sunatoarea ca pe un oracol in dilemele lor amoroase. In iunie, de sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, ele culegeau boboci de sunatoare, pana strangeau cam un pumn, ii puneau intr-un saculet de in, se gandeau la iubitul lor si ziceau: De are inima buna, sange rosu sa iasa, de-mi poarta manie - numai spuma baloasa. Sansele ca iubitul sa le fie devotat erau, la drept vorbind, destul de mari, caci, daca le strangi si le freci bine intre degete, din florile de un galben intens iese un lichid rosiatic, cunoscut drept ulei de sunatoare. Lavanda: Mirosul de lavanda, se spune, ii atrage irezistibil pe barbati. In alte vremuri, prostituatele se parfumau cu apa de lavanda - ca sa-si faca reclama si ca sa exercite o atractie magica asupra barbatilor. Mirtul: Din timpuri stravechi, mirtul a fost pus in legatura cu dragostea, casatoria si fertilitatea. Atat el, cat si trandafirul se bucura de o protectie speciala din partea zeitei dragostei, Afrodita (sau Venus, cum o numeau romanii). Fetele aveau convingerea ca, oferind iubitului o cana cu ceai de mirt, el nu le va parasi niciodata. Ramurica de mirt era nelipsita din buchetul de mireasa, ca si de la reverul mirelui. Candva, exista obiceiul ca, in dimineata de dupa nunta, domnisoarele de onoare sa planteze in gradina ramura de mirt luata din buchetul miresei. Daca ea prindea radacini, era semn ca in casa va avea loc in curand o noua nunta: a lor! Rozmarinul: Aduce multumire, veselie si dragoste, a fost intrebuintat din cele mai vechi timpuri in licori magice, amulete si pentru afumarea incaperilor. Vanilia: Aceasta specie de orhidee este frecvent folosita la saculetele pentru vraji de dragoste. Se pare ca parfumul ei intensifica apetitul sexual. O pastaie de vanilie pusa intr-un borcan cu zahar produce nu numai zahar aromat, ci si vibratii de iubire. Salcia: Arzand frunze de salcie, putem destepta dragostea (si atractia fizica) in omul care ne intereseaza. Din lemn de salcie se ciopleste bagheta pentru ritualurile magice adresate lunii. Vreti sa aflati daca va veti marita anul viitor? Atunci trebuie sa va aruncati pantoful intr-o salcie. Daca nu se agata imediat de o creanga, aveti dreptul la inca opt incercari. Daca sunteti norocoasa si pantoful ramane prins in coroana salciei, inseamna ca in urmatoarele 12 luni va veti casatori. (Ramane de vazut cum veti reusi sa va mai recuperati pantoful.) 3

Talismanul, aparator al dragostei Cuvantul talisman este de origine araba si a avut initial sensul de taina. Talismanul e un obiect care aduce noroc purtatorului sau si il apara de primejdii. Iata cateva talismane ce dateaza din vremuri stravechi: pecetea lui Solomon, pestele, cornul abundentei, potcoava. Ochii fericirii: Se spune ca bucatile de onix sau de piatra albastra care amintesc forma ochilor ne daruiesc fericire in dragoste. Pestele: Locuitorii Egiptului antic purtau un talisman in chip de peste, ca garant al unei casnicii fericite. Broasca: Romanii credeau ca o broasca poate aprinde pasiunea intre indragostiti si le aduce noroc. Inima: Este simbolul iubirii universale, pentru ca inima e considerata lacasul sufletului. Un asemenea talisman asigura purtatorului bucurie si o iubire fericita. Potcoava: Intr-o varianta usor diferita, de secera a lunii, ea impodobea incaltamintea femeilor din Roma antica. Acest talisman trebuia sa le ajute sa aduca pe lume copii sanatosi si, totodata, sa le apere de somnambulism si isterie. Pecetea lui Venus a fost dintotdeauna un puternic talisman al indragostitilor. Ea ar trebui desenata, daca este posibil, ca si altadata, pe un pergament (dar se poate si pe hartie obisnuita, la nevoie) si se poarta in permanenta, mai ales in calatorii. Leacuri de dragoste din medicina magica romaneasca Busuiocul Este probabil cea mai indragita iarba de dragoste la romani. Se spunea ca femeia care va bea apa de busuioc (o cana de apa in care s-au macerat de seara pana dimineata 3 ramurele de busuioc) in fiecare zi, pe nemancate, va ramane mereu tanara si va fi iubita ca in prima zi de catre alesul ei. Adolescentii, fete si baieti, care-si pun o ramurica de busuioc sub perna isi vor visa peste noapte ursitul. Acest lucru este valabil mai ales in anumite zile ale anului: Sf. Andrei, Dragobete, 1 Martie, Sanzienele. Busuiocul purtat in par si in san aduce noroc in dragoste fetelor. Iasomia Florile de iasomie sunt elixir de dragoste mai ales pentru femei. Planta uscata pisata era pusa in lapte cu miere si se dadea pentru dezlegarea cununiei (pentru fetele care nu se maritau), contra deochiului, precum si pentru a (re)destepta iubirea fata de sot. Sanziana galbena (dragaica)

Are faima de planta magica pentru femei, care mentine tineretea si frumusetea, trezeste dragostea, fereste de rele si de diferitele patimi. Cununa impletita in ziua Sanziene se pastreaza tot anul la capul patului, pentru ca fata sa fie ravnita de flacai, pentru a o apara de zburatori pe timpul noptii si a-i da vise frumoase. Scaldatorile (baile) cu apa in care a macerat iarba de sanziana dau pielii si ochilor o stralucire aparte, care actioneaza fara gres in a-i atrage pe barbati. Cele mai eficiente sunt scaldatorile facute cu doua zile inainte de luna plina, precum si cele facute vinerea. Napraznicul Este un elixir de dragoste mai ales pentru barbati. Cu o camasa inmuiata in fiertura de iarba de napraznic erau imbracati adolescentii si barbatii tineri, pentru a le mari vigoarea, pentru a-i face placuti in fata femeilor. Sucul si fiertura de napraznic administrate intern erau si un leac recunoscut impotriva neputintei (impotentei), inclusiv a celei produse de deochiuri si blesteme. Un alt leac impotriva acestor facaturi era cununa de usturoi, pusa la capul patului. Branca-ursului Se spunea ca floarea si samanta acestei plante intretin dragostea intre soti, le intaresc cununia si ii ajuta sa aiba multi copii. In unele zone, nasul dadea in taina, dupa cununie, mirilor o plosca cu plamadeala de branca-ursului in vin sau in tuica, ca sa aiba noroc si spor in casa. Marul inflorit La casele cu flacai si fete de maritat, parintii sau rudele aruncau seara in fantana o ramura inflorita de mar, ca sa fie copiii curati si neprihaniti pana la cununie, ca florile de mar. Ramura de mar inflorit era simbolul puritatii, al stabilitatii si trainiciei unei relatii de dragoste. Exista si acum obiceiul, in unele sate romanesti, ca doi tineri care se iubesc foarte mult si nu vor sa se desparta niciodata sa se sarute in taina, sub o ramura de mar inflorit. Tamaia Este un leac magic de protectie a cuplului in fata interventiilor malefice. Tamaia tinuta in dormitor, sub perne si la icoane, ii impiedica pe soti sa se certe si ii face sa fie cu frica de Dumnezeu. Apoi, tamaia era tinuta de soti intr-un saculet aproape de corp, mai ales cand plecau la drum lung, ca sa nu cada la vreo ispita care sa strice casa. Odoleanul (valeriana) Radacina este cunoscuta mai ales ca leac de protectie in fata diferitelor facaturi si ispite. Radacina pisata se amesteca intr-o mancare speciala de grau, care era data adolescentilor, pentru a-i feri de iele si de zburatori. Femeile consumau aceasta radacina pisata cand erau plecati barbatii cu oile in munte, ca sa fie ferite de diversele patimi in care ar fi putut sa cada. Ciobanii tineri purtau mereu intr-un saculet aceasta radacina, impreuna cu iarba neagra si iarba creata, ca sa fie feriti de Fata Padurii si de alte aratari care sa-i duca la pierzanie.

S-ar putea să vă placă și