Bazele economiei 76

Capitolul 7. Indicatori macroeconomici

Așa cum s-a arătat în capitolul 1 al acestei lucrări, modul în care interacționează cele cinci categorii
de agenți economici (firmele, gospodăriile, statul și administrațiile publice, sistemul bancar și străinătatea)
fac, printre altele, obiectul de studiu al micro și macroeconomiei. Însă cunoașterea fluxurilor reale,
monetare și informaționale ce au loc între agenții economici nu este suficientă pentru conceperea și
orientarea unei politici economice eficiente a unei țări, care să susțină un nivel de trai ridicat pentru
populație. De asemenea, bunăstarea unei economii naționale, depinde, în mare măsură și de activitatea
firmelor interesate să investească în economia națională. Decizia unor firme de a investi în cadrul unei
economii naționale depinde în primul rând de capacitatea economiei respective de a răspunde la întrebări
precum: cât din producția realizată poate fi absorbită pe piața internă? Cât de mari sunt veniturile
populației? Cum vor evolua salariile angajaților? Care va fi evoluția generală a prețurilor? Se va menține
o tendință crescătoare a creșterii economice? [DUG 15]. Pentru a răspunde la aceste întrebări este
necesară măsurarea performanțelor activității economice de ansamblu a unei țări. În acest scop
sunt utilizați indicatorii macroeconomici, ca instrumente ce servesc la măsurarea performanțelor
activității unei economii naționale.

7.1. Sisteme de calcul și analiză macroeconomică

Determinarea indicatorilor macroeconomici presupune existența unui sistem de calcul și

analiză macroeconomică. În prezent, indicatorii macroeconomici se determină după două astfel
de sisteme [BEN 07, CIU 13, DUG 15].
 Sistemul conturilor naționale sau Contabilitatea națională reprezintă principalul
sistem de calcul și analiză macroeconomică utilizat de majoritatea țărilor lumii, bazate pe
economia de piață, indiferent de structura economiei și de gradul de dezvoltare al acestora. Acest
sistem oferă o prezentare cantitativă, agregată, completă și coerentă a realității economice a
unei țări într-o perioadă de timp. Potrivit acestui sistem, toate activitățile care creează bunuri și
servicii destinate satisfacerii unor nevoi sunt activități economice, generatoare de venit. Exemple
de astfel de activități sunt: activitatea unui fermier, activitatea unui atelier de pielărie, activitatea
unei instituții de învățământ sau a unui spital.
 Sistemul producției materiale este sistemul de calcul și analiză macroeconomică
aplicat în țările cu economie planificată, centralizată, de comandă. În acord cu acest sistem, sunt
considerate activități economice doar cele productive de bunuri materiale (activitățile
desfășurate în ramurile economiei direct producătoare de bunuri materiale: industrie, agricultură
 Bazele economiei 77

și construcții), dar și cele desfășurate în ramurile ce asigură suport primelor (transport,

comunicații, distribuție etc.) acestea fiind și generatoare de venituri. Celelalte activități, din
sectoarele sănătate, învățământ, administrație etc., sunt utile, dar neproductive și nu aduc venit,
fiind în schimb consumatoare, generatoare de cheltuieli.
Datorită interesului acordat țărilor cu economie de piață, din partea investitorilor și
întreprinzătorilor, în continuare ne vom focaliza atenția asupra indicatorilor determinați prin
intermediul Sistemului conturilor naționale (SCN). În scopul determinării acestor indicatori,
trebuie mai întâi definite două noțiuni fundamentale, cu care operează SCN [BEN 07].
 Activitățile economice, care cuprind ansamblul activităților care au ca scop
satisfacerea, în mod direct sau indirect, a nevoilor cu bunuri materiale și servicii. Acestea se
împart în patru categorii:
- activități generatoare de venituri prin producerea de bunuri materiale și servicii;
- activități care utilizează veniturile pentru consum;
- activități care utilizează veniturile pentru creșterea patrimoniului;
- activități care vizează acordarea, respectiv angajarea de credite.
 Agenții economici, care sunt factori decizionali asupra desfășurării activităților
economice. Așa cum s-a ilustrat și în capitolul 1, agenții economici se împart în următoarele
categorii:
- sectorul firme, care cuprinde agenții economici care produc și oferă bunuri materiale
și servicii în scopul obținerii de profit;
- sectorul gospodării, care cuprinde consumatorii, care utilizează veniturile obținute
pentru satisfacerea necesităților de consum;
- sectorul public, care cuprinde agenții economici care produc și oferă bunuri și servicii
(denumite bunuri publice) pentru populație, fără a primi echivalent bănesc;
- sectorul bancar, care cuprinde agenții economici care oferă credite;
- sectorul străinătate, care pune în evidență tranzacțiile cu alte țări.
 Obiectele activității economice, care sunt reprezentate de produse, servicii și creanțe
(dreptul patrimonial al unei persoane fizice sau juridice, denumită creditor, supra altei persoane
fizice sau juridice, denumită debitor, de executare a unei obligații, de restituire a unui bun sau a
unei sume de bani, de realizare a unui serviciu [CEA 00]).
 Tranzacțiile bilaterale și tranzacțiile unilaterale. Tranzacțiile bilaterale, sau de piață
sunt asociate actelor de vânzare-cumpărare în cadrul cărora transmiterea unui bun este însoțită
 Bazele economiei 78

de plata contravalorii acestuia. Tranzacțiile unilaterale, sau transferurile reprezintă transmiteri

de bunuri fără plata contravalorii acestora (contribuții sociale, donații, moșteniri, cadouri etc.).
 Conturile de activitate ale agenților economici reprezintă o component a SCN care
înregistrează toate tranzacțiile efectuate de către agenții economici, într-o anumită perioadă de
timp.
 Conturile sectoarelor economice reprezintă o componentă a SCN care înregistrează,
prin agregare, toate informațiile privind tranzacțiile efectuate de către agenții economici. Potrivit
celor cinci sectoare, se constituie conturile aferente. Totodată, informațiile pot fi agregate și pe
ramuri ale economiei naționale: industrie, agricultură, servicii.

7.2. Metode de măsurare a activității economice a unei țări

Literatura de specialitate prezintă trei metode de măsurare a activității economice a unei

țări, care vor fi explicate succint în continuare [BEN 07, BUC 10, DUG 15].
 Metoda producției sau metoda valorii adăugate permite determinarea volumului
producției finale, exprimat valoric, realizat într-o anumită perioadă de timp, de către firmele
dintr-o economie. Astfel, această metodă măsoară activitatea economică a unei țări prin
însumarea valorii de piață a tuturor bunurilor și serviciilor produse, excluzând bunurile și serviciile
aflate în stadii intermediare ale producției, rezultând valoarea adăugată brută. Prin noțiunea de
valoare adăugată se înțelege valoarea nou creată în procesul de producție [DUG 15]. Această
metodă poate fi aplicată și la nivel microeconomic, deci la nivel de întreprindere. Valoare
adăugată se determină prin scăderea consumului intermediar din valoarea producției totale
[CEA 00].
 Metoda veniturilor permite determinarea veniturilor realizate de participanții la
activitatea economică a unei țări. Metoda măsoară activitatea economică a țării prin însumarea
tuturor veniturilor încasate de agenții economici din diferite surse: salarii, taxe, dobânzi, profituri.
 Metoda cheltuielilor sau metoda utilizării finale permite determinarea cheltuielilor
făcute de consumatorii finali în scopul achiziționării bunurilor. Prin această metodă activitatea
economică a unei țări se măsoară prin însumarea tuturor cheltuielilor aferente utilizării finale a
bunurilor oferite de vânzători.
În scopul exemplificării utilizării metodelor prezentate anterior, se va considera o
economie simplificată, formată din trei firme: firma A, care cultivă căpșuni, Firma B care cultivă
sfeclă de zahăr și fabrică zahăr și firma C care fabrică gem de căpșuni (adaptare după [DUG 15]).
Firma A vinde o parte din producția de căpșuni firmei C, iar restul producției către populație.
 Bazele economiei 79

Firma B vinde o parte din zahărul obținut firmei C, iar restul producției de zahăr către populație.
Firma C se aprovizionează cu materie primă (căpșuni și zahăr) de la firmele A și B. Toate cele trei
firme dispun de angajați, cărora le plătesc salarii și de asemenea plătesc taxe către stat.
Informațiile financiare sunt indicate în tabelul 7.1.

Tab.7.1. Informații financiare

Indicatori Firma A (mil. u.m) Firma B (mil. u.m) Firma C (mil. u.m)

Salarii 15 18 10
Taxe 5 9 2
Cheltuieli pentru căpșuni - - 25
Cheltuieli pentru zahăr - - 15
Încasări, din care 35 45 60
- De la firma C 25 15 -
- De la populație 10 30 60

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, se va măsura activitatea economică a economiei
formată din cele trei firme, aplicând cele trei metode descrise anterior.
 Măsurarea activității economice după metoda producției
Conform acesteia, se va determina valoarea adăugată brută, prin însumarea valorilor
bănești ale producției ale celor trei firme.
Valoarea adăugată brută A = 35 mil. u.m
Valoarea adăugată brută B = 45 mil. u.m.
Valoarea adăugată brută C = 60 – (25+15) = 20 mil. u.m.
Valoarea adăugată totală brută = 35 + 45 + 20 = 100 mil. u.m.
 Măsurarea activității economice după metoda veniturilor
Potrivit acesteia, se va calcula venitul total realizat de participanții la activitatea
economică, prin însumarea tuturor veniturilor.
Venituri din salarii ale populației = 15 + 18 + 10 = 43 mil. u.m.
Venituri din taxe = 5 + 9 + 2 = 16 mil. u.m.
Venituri din profit = 15 + 18 + 8 = 41 mil. u.m.
Profit firma A = 35 – (15 + 5) = 15 mil. u.m.
Profit firma B = 45 – (18 + 9) = 18 mil. u.m.
Profit firma C = 60 – (10 + 2 + 25 + 15) = 8 mil u.m.
 Bazele economiei 80

Venitul total = 43 + 16 + 41 = 100 mil. u.m.

 Măsurarea activității economice după metoda cheltuielilor
Conform acestei metode, se vor determina cheltuielile totale realizate de populație.
Cheltuielile totale = 10 + 30 + 60 = 100 mil. u.m.
Mersul de calcul prezentat anterior permite înțelegerea modulul de determinare a unor
indicatori macroeconomici, însă reprezintă unul extrem de simplificat, care pornește de la câteva
premise: volumul total al producției firmelor este absorbit pe piața internă; venitul total al
populației realizat din salarii este cheltuit integral pentru achiziționarea bunurilor rezultate din
procesul productiv al firmelor; nu s-au luat în considerare costurile de producție ale firmelor. De
asemenea, așa cum se poate observa, cele trei metode conduc către obținerea aceluiași rezultat.

7.3. Principalii indicatori macroeconomici

Sistemul conturilor naționale reprezintă așadar un cadru conceptual ce permite

determinarea principalilor indicatori macroeconomici care arată performanțele unei economii
naționale. În vederea măsurării performanțelor unei economii este deci necesară cunoașterea
nivelului și evoluției principalilor indicatori agregați.

7.3.1. Produsul intern, produsul național și venitul național

Principalii indicatori macroeconomici de rezultate sunt: produsul intern, produsul național

și venitul național, ce vor fi detaliați în cele ce urmează [BEN 07, TUG **, DUG 15].
 Produsul intern îmbracă două forme: produs intern brut și produs intern net.
a) Produsul intern brut (PIB) reprezintă cel mai important indicator macroeconomic
care măsoară activitatea economică agregată. Acesta exprimă valoarea brută a bunurilor
materiale și serviciilor finale realizate într-o perioadă de timp (de obicei un an) de către toți
agenții economici care își desfășoară activitatea în interiorul țării, indiferent de apartenența
național-statală. PIB se poate determina în conformitate cu cele trei metode prezentate în
subcapitolul 7.2, însă cele mai practicate sunt primele două.
Determinarea PIB după metoda producției
Potrivit acestei metode, PIB se definește ca fiind valoarea de piață a bunurilor și serviciilor
finale, nou produse în interiorul țării, pe parcursul unui an (relația 7.1) [INS **].

PIB=VAB+IP-SP, (7.1)
 Bazele economiei 81

în care: VAB reprezintă valoarea adăugată brută exprimată la prețul pieței; IP reprezintă
impozitele pe produs; PS reprezintă subvențiile pe produs.
Având în vedere că produsul intern brut exprimă valoarea producției finale, acesta se mai
poate calcula și avându-se în vedere un alt indicator, și anume produsul global brut (PGB), care
exprimă valoarea totală brută a bunurilor economice intermediare și finale. Relația dintre PIB și
PGB este dată de relația (7.2) [BEN 07].

PIB=PGB-CI, (7.2)

în care: CI reprezintă consumul intermediar.

Determinarea PIB după metoda utilizării finale
Potrivit acestei metode, PIB cuprinde toate componentele care țin de utilizarea finală a
bunurilor economice, exprimate în prețurile pieței, excluzând valoarea bunurilor importate.
Astfel, BIP se exprimă conform relației (7.3) [web 0u].

PIB=CFE+FBC+E-I, (7.3)

în care: CFE reprezintă consumul final efectiv al societății; FBC reprezintă formarea brută de
capital; E reprezintă valoarea exportului de bunuri și servicii; I reprezintă valoarea importului de
bunuri și servicii. În legătură cu componentele PIB exprimat după metoda utilizării finale, trebuie
făcute câteva precizări și completări.
- Consumul final efectiv al societății cuprinde două componente: consumul privat, care
exprimă valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de populație și consumul public, care se
referă la totalitatea cheltuielilor efectuate de către stat în scopul oferirii populației de bunuri și
servicii fără plată. Câteva exemple de bunuri destinate consumului privat sunt: produse
alimentare, obiecte de îmbrăcăminte, electronice și electrocasnice, servicii medicale, servicii de
transport, servicii oferite de saloanele de înfrumusețare etc. Exemple de bunuri destinate
consumului public sunt: servicii de educație, servicii de sănătate, servicii oferite de alte instituții
publice etc. Astfel, consumul final efectiv reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor finale
utilizate în scopul satisfacerii nevoilor indivizilor societății.
- Formarea brută de capital se referă la achiziția de bunuri de folosință îndelungată
utilizate la producerea altor bunuri. În această categorie intră: echipamente, utilaje, clădiri,
achiziționate de către întreprinderi, dar și locuințele achiziționate de populație.
Distincția între bunurile care intră în categoria consumului final și cele care intră în
categoria formării brute de capital trebuie făcută însă și ținând cont de destinația bunului
 Bazele economiei 82

respectiv: de exemplu un autoturism achiziționat de o persoană în scopul transportului său

personal și al familiei se va înregistra în consumul privat, însă dacă este achiziționat de o firmă de
taximetrie, valoarea sa va fi înregistrată la formarea brută de capital.
- Exportul reprezintă vânzările de bunuri și servicii realizate de către agenții economici
rezidenți către agenții economici nerezidenți. Valoarea lor se exprimă în prețurile FOB (Free on
Board) practicate în țara în care au fost produse, neluându-se în calcul costul transportului și al
asigurărilor.
- Importul reprezintă achizițiile de bunuri și servicii realizate de către agenții economici
rezidenți de la agenții economici nerezidenți. Valoarea lor se exprimă în prețurile CIF (Cost,
Insurance Freight), prețul exprimat pe teritoriul țării unde ajunge, care include și costul
transportului și al asigurărilor.
Diferența dintre exporturi și importuri reprezintă exportul net, conform relației (7.4).

EXPN=E-I. (7.4)

În determinarea produsului intern brut, trebuie luați în considerare însă și factori, care
induc anumite inexactități în calculul acestui indicator. Doi dintre acești factori sunt prezentați și
explicați pe scurt în cele ce urmează [DUG 15].
- Anumite bunuri și servicii realizată în cadrul perioadei de referință nu sunt destinate
vânzării, însă ele trebuie incluse în determinarea BIP-ului. Este vorba în primul rând despre acele
produse destinate consumului public, care sunt utilizate de către populație, dar nu sunt destinate
vânzării, deci nu au valoare de piață. Pentru includerea lor în PIB, valoarea lor este asimilată
costului producerii sau realizării lor.
- Economia subterană alterează într-o oarecare măsură determinarea corectă a PIB-ului.
Aceasta cuprinde activități legale dar care generează produse și servicii care nu sunt incluse în
PIB, sau sunt parțial incluse în acesta, deoarece aceste activități nu sunt înregistrate în scopul
evitării unor taxe.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în figura 7.1 este prezentată evoluția
indicatorului PIB în țara noastră, pe 9 ani [web 0u].
 Bazele economiei 83

PIB [milioane lei]

800000
711102,7
700000 761473,6
637456
595367,3 668143,6
600000
524388,7 533880,1
500000
510522,8
465798,2
400000

300000

200000

100000

0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 Anul

Fig.7.1. Evoluția PIB

b) Produsul intern net (PIN) se obține prin deducerea consumului de capital fix din
produsul intern brut. Astfel, acesta se calculează ca diferență dintre produsul intern brut și
amortizarea (A), conform relației (7.5).

PIN=PIB-A. (7.5)

 Produsul național se exprimă ca produs național brut și produs național net.

a) Produsul național brut (PNB) reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor finale
realizate în interiorul unei țări într-o anumită perioadă, de regulă un an (deci PIB), la care se
adaugă soldul dintre valoarea bunurilor și serviciilor realizate de către agenții economici naționali
în străinătate și valoarea bunurilor și serviciilor realizate de către agenții economici străini care
își desfășoară activitatea în interiorul țării, denumit sold al veniturilor factorilor de producție în
raport cu străinătatea (SVFPS). Relația (7.6) exprimă modalitatea de calcul al acestui indicator.

PNB=BIB+SVFPS. (7.6)

Pot fi identificate trei situații ale soldului veniturilor factorilor de producție în raport cu
străinătatea [BEN 07]: în cazul unui sold pozitiv, BNP va fi mai mare decât PIB. Această situație
caracterizează economia țărilor puternic dezvoltate din punct de vedere economic; în cazul unui
sold negativ, PNB va fi mai mic decât PIB, situație ce caracterizează economiile țărilor în
dezvoltare care au nevoie de investiții străine, cum este și cazul țării noastre; în cazul unui sold
nul, PNB va fi egal cu PIB.
 Bazele economiei 84

b) Produsul național net (PNN) exprimă diferența dintre produsul național brut și
amortizarea, potrivit relației (7.7).
PNN=PNB-A. (7.7)
 Venitul național exprimă veniturile factorilor de producție, provenite din
remunerările salariaților, veniturile din proprietate și veniturile realizate din activitatea
întreprinzătorilor.

7.3.2. Produsul intern brut și nivelul prețurilor. Creșterea economică

De-a lungul timpului, produsul intern brut poate suferi modificări de la o perioadă la altă.
Aceste modificări se datorează influenței unor factori. Desigur, în economia oricărei țări se
dorește o creștere a PIB-ului. Această creștere poate fi pusă pe seama fie a creșterii cantității de
bunuri și servicii produse, fie pe seama creșterii prețurilor. Este importantă determinarea cauzei
care a generat creșterea indicatorului, deoarece creșterea cantității de bunuri și servicii
contribuie la îmbunătățirea calității vieții populației, în timp ce mărirea prețurilor generează
scăderea standardelor de trai. Modalitatea de calcul al PIB-ului prezentată în subcapitolul
anterior permite determinarea indicatorului în prețurile perioadei de calcul, denumite prețuri
curente, plasând economia națională în contextul perioadei respective. PIB exprimat în prețuri
curente evidențiază condițiile economice curente, concurențiale, competitivitatea economiei
precum și gradul de absorbție de către piață a bunurilor și serviciilor finale produse. Astfel, PIB
exprimat în prețuri curente este cunoscut sub denumirea de Produs intern brut nominal
(PIBnominal) [DUG 15]. Acesta nu reflectă însă cauzele care au dus la modificarea indicatorului, iar
interpretarea creșterii acestuia ca fiind un aspect pozitiv ar putea fi eronată, transmițând astfel
un mesaj greșit în legătură cu performanțele economiei. Astfel, creșterea PIB-ului s-ar putea
datora creșterii prețurilor, situație mai puțin dorită. În vederea eliminării acestui neajuns, este
necesară calcularea Produsului intern brut real (PIBreal). Acesta reflectă valoarea bunurilor și
serviciilor finale produse în interiorul unei țări pe parcursul unui an, exprimată în prețuri
constante [DUG 15]. În scopul exemplificării modului în care se calculează cei doi indicatori, se va
considera o economie simplificată în care se produc doar două produse: cornuri și roboți, pentru
care datele se regăsesc în tabelul 7.2 (adaptare după [DUG 15]). Conform datelor din acest tabel
se poate calcula PIBnominal, respectiv PIBreal pentru cele două perioade, cu precizarea că pentru a
calcula PIBreal se vor menține prețurile constante la nivelul unei perioade, de exemplu anul 2018.
 Bazele economiei 85

Tab7.2. Date privind economia

Produs Anul 2018 Anul 2019

Cantitate [buc] Preț [u.m./buc] Cantitate [buc] Preț [u.m./buc]

Cornuri 1500 1,2 1700 1,8

Roboți 60 30 60 34

PIBnominal 2018 =1500∙1,2+60∙30=3600u.m. (7.8)

PIBnominal 2019 =1700∙1,8+60∙34=5100u.m. (7.9)

PIBreal 2018 =1500∙1,2+60∙30=3600u.m. (7.10)

PIBreal 2019 =1700∙1,2+60∙30=3840u.m. (7.11)

În relațiile (7.8), (7.9), (7.10) și (7.11) s-a considerat drept perioadă de bază anul 2016.
Potrivit rezultatelor date de aceste relații, se poate determina Deflatorul PIB, determinat ca
raport procentual între PIBnominal și PIBreal, potrivit relației (7.12). Acesta reprezintă totodată și o
măsură a creșterii nivelului general al prețurilor.

PIB
nominal
Deflatorul PIB= PIB ∙100. (7.12)
real

Așadar, indicatorul care reflectă cel mai fidel starea unei economii este PIBreal. Acesta stă
la baza determinării unui alt indicator, denumit Rata de creștere economică, care reprezintă
procentul de modificare a cantității de bunuri și servicii realizată într-un an, comparativ cu anul
precedent [DUG 15]. Acesta se calculează conform relației (7.13).

PIBreal t1
Rata de creștere economică= PIB ∙100-100, (7.13)
nominal to

în care t1 și t0 reprezintă perioada curentă, respectiv perioada anterioară.

În baza calculelor anterioare, se poate determina deflatorul PIB precum și rata de creștere
economică, potrivit tabelului 7.3.
Așa cum rezultă din tabelul 7.3, daca valoarea deflatorului PIB este de 100%, atunci nivelul
general al prețurilor a rămas neschimbat. Dacă deflatorul PIB este mai mare de 100%, atunci
nivelul general al prețurilor a crescut. Dacă deflatorul PIB este mai decât 100%,, atunci nivelul
prețurilor a scăzut.
 Bazele economiei 86

Tab.7.3. Deflatorul PIB și rata de creștere economică

Anul PIBnominal [u.m.] PIBreal [u.m.] Deflatorul PIB [%] Rata de creștere economică

2016 3600 3600 100

2017 5100 3840 132,81 6,6

Potrivit exemplului considerat, valoarea de 132,81% pentru deflatorul PIB arată că nivelul
general al prețurilor a crescut cu 32,8%, adică de aproximativ 1,3 ori. De asemenea, valoarea de
6,6 a ratei de creștere economică arată că producția de bunuri și servicii a crescut cu 6,6%.

7.3.3. Balanța comercială și balanța de plăți

Balanța comercială și balanța de plăți reprezintă, de asemenea, instrumente utilizate la
nivel macroeconomic, care permit aprecierea evoluției precum și a gradului de dezvoltare a
economiei unei țări. Acestea sunt explicate pe scurt în continuare[CEA 00, web 0x].
Balanța comercială reprezintă un tablou statistic în care se înscriu operațiunile de comerț
exterior și cuprinde valoarea totală și pe grupe de mărfuri a exportului, respectiv a importului.
Prin utilizarea acestui instrument, se compară importul și exportul unei țări pe o anumită
perioadă de timp, de regulă un an.
Balanța comercială poate fi privită din mai multe puncte de vedere.
- După sfera de cuprindere, balanța comercială poate fi:
balanță comercială generală, atunci când reflectă ansamblul relațiilor comerciale
externe ale unei țări;
balanță comercială parțială, atunci când se referă la relațiile de import și export cu o
altă țară sau cu un anumit grup de țări.
- În funcție de rezultatele relațiilor comerciale externe, balanța comercială poate fi:
balanță comercială activă (excedentară), dacă exportul depășește importul;
balanță comercială pasivă (deficitară), dacă importul depășește exportul;
balanță comercială echilibrată (soldată), dacă există o egalitate între export și import.
Balanța de plăți reprezintă un tablou statistico-economic care cuprinde totalitatea plăților
și încasărilor efectuate de o țară, din relațiile sale economice, financiare și monetare cu alte țări,
pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an.