INDICATORII

MACROECONOMICI
DE REZULTATE - SISTEMUL
CONTURILOR NAŢIONALE
(SCN)
Principalele fenomene şi procese
macroeconomice:
- producţia şi venitul
- creşterea economică
- şomajul
- inflaţia
- rata dobânzii
- cursul de schimb
- implicarea statului în economie
SCN reprezintă "ansamblul tehnicilor care permit
măsurarea activităţii economice a unei ţări pe
parcursul unui interval de timp, de regulă un an.“ [1]

Conform unei alte definiţii, SCN este "o bază

consistentă şi integrată de date macroeconomice
pentru analizele privind performanţele economice,
structura şi interdependenţele intersectoriale şi
ramurile economice." [2]
[1] Gh. Creţoiu, V. Cornescu, I. Bucur, “Economie”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
 
[2] T. Baron, E Biji - coordonatori, “Statistică teoretică şi economică”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996
Categorii de operaţiuni economice desfăşurate de
agenţii economici și înregistrate în SCN:
- operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor -
producţia, consumul final şi intermediar,
formarea brută a capitalului fix, importurile,
exporturile;
- operaţiuni de repartiţie - descriu formarea şi
circulaţia veniturilor, fiecare venit fiind achitat de
un agent economic şi încasat de altul
- operaţiuni financiare - creanţe, împrumuturi
şi depuneri etc.
Principii de înregistrare a indicatorilor în
SCN:
să se refere numai la bunurile și serviciile care
se vând pe piață

să se precizeze intervalul de timp la care se

referă (de obicei, 1 an calendaristic)

să măsoare numai valoarea bunurilor și

serviciilor finale

să se refere la același teritoriu (de obicei, o țară)

Cele 4 conturi mai importante ale SCN sunt:

Contul producție

Contul consum

Contul acumulare

Contul restul lumii

Toţi indicatorii macroeconomici se pot calcula
prin agregare, cu ajutorul a trei metode
diferite, obţinându-se, însă, întotdeauna
acelaşi rezultat:
- metoda de producţie, prin eliminarea
consumului intermediar din valoarea totală a
producţiei;
- metoda de repartiţie a veniturilor create,
corectate cu impozite şi transferuri;
- metoda cheltuielilor, prin însumarea
cheltuielilor făcute de agentii economici
• PGB - Produsul global brut

• PIB – Produsul Intern Brut

• PNB – Produsul Naţional Brut

• PIN – Produsul Intern Net

• PNN – Produsul Naţional Net

Trecerea de la intern la național ► se adună
soldul Δ

producția
Soldul producția
agenților
operațiunilor agenților
economici
cu economici
străini care
naționali
străinătatea, produc pe
care produc
teritoriul
(Δ) în străinătate
țării

PNBpf = PIBpf + Δ și PNNpf = PINpf + Δ

PNBpp = PIBpp + Δ și PNNpp = PINpp + Δ

Trecerea de la brut la net ► se scade consumul
de capital fix (A)

Același
Indicatorul
în formă netă
indicator în
formă brută
A

PNNpf = PNBpf - A și PINpf = PIBpf – A

PNNpp = PNBpp - A și PINpp = PIBpp – A

Trecerea de la prețurile pieței la prețurile
factorilor ► se scad obligațiile fiscale plătite de
cumpărători (F)

Același
Indicatorul
în prețul
indicator în
prețurile F
factorilor pieței

PNBpf = PNBpp - F și PIBpf = PIBpp – F

PNNpf = PNNpp - F și PINpf = PINpp - F

PNB real ► în preţuri comparate,
ale unei perioade anterioare (de
referinţă) pentru a elimina
influenţa inflației asupra valorii
PNB şi se determină ca :
Pe baza VN se pot calcula:

- venitul personal (VP) – din VN se scad

contribuţiile pentru asigurările sociale, taxele
pe veniturile corporaţiilor, profiturile
nedistribuite şi la care se adaugă transferurile
guvernamentale (pensii, compensaţii,
ajutoare) şi dobânzile plătite pentru datoria
publică;

- venitul personal disponibil (VPD) – din VP se

scad taxele personale.
 Activităţile
ilegale

Venitul Activităţile
naţional VN care nu se
Activităţile nu măsoară
nedeclarate desfăşoară
anumite pe piaţă
activităţi:

Relele
economice
ECHILIBRUL ECONOMIC
1. IMPORTANŢA
ECHILIBRULUI
ECONOMIC
 
Echilibrul economic
- premisă pentru creşterea eficienţei
economice
- condiţie pentru a minimiza riscurile
- condiţie pentru a asigura posibilitatea
agenţilor economici de a-și maximiza
efectele obţinute din activitatea
desfăşurată
Echilibrul = egalitatea dintre forţele ce
acţionează, asupra unui sistem economic sau de
altă natură, în direcţii opuse  o combinare
armonioasă a tuturor elementelor.

În prezent, prin echilibru se înţelege o stare

optimă a pieţei, în care cererea este egală cu
oferta, sau în care diferenţele, abaterile dintre
acestea au dimensiuni reduse, înscriindu-se în
anumite limite considerate nesemnificative
deoarece nu ar putea genera dezechilibre
importante.
Instrumentele şi măsurile de politică
economică promovate de stat 
corectarea sau îmbunătăţirea modului
de funcţionare a mecanismului
economic şi orientarea acestuia către o
evoluţie tendenţial ascendentă, cât mai
apropiată de echilibru.
 2. FORMELE
ECHILIBRULUI
ECONOMIC
 
În funcţie de variabila timp, echilibrul:
- static
- dinamic

După nivelul de agregare la care se

referă, echilibrul:
- microeconomic
- mezoeconomic
- macroeconomic
- mondoeconomic
În funcţie de modul în care agenții
economici își realizează anticipațiile,
echilibrul:
- ex-ante
- ex-post

După nivelul de generalitate, echilibrul:

- individual
- parţial
- general
După conţinutul proceselor economice şi
modul de exprimare a rezultatelor
economice, echilibrul:
- material
- valoric
Teorii privind echilibrul economic:
- “tabloul economic al lui Francois
Quesnay”
- teoria clasică – echilibrul producţiei
- teoria neoclasică marginalistă –
echilibrul economic general
- neoclasicismul actual
- keynesismul
În modelul lui Keynes, se poate realiza
echilibrul chiar şi în condiţii de
subutilizare a factorilor de producţie.

La originea fluctuaţiilor din cadrul

sistemului economiei de piaţă se află
investiţiile şi eficienţa marginală a
capitalului.
Preţurile nu sunt flexibile pe termen
scurt  deci nu se poate asigura
revenirea la starea de echilibru prin
modificarea sistemului de preţuri 
ajustarea se face prin intermediul
variaţiei cantităţilor.
3. MODELUL
LUI KEYNES

 
Modelul de echilibru pe piaţa bunurilor şi
serviciilor este compus din două ecuaţii:
 
Y=C+I şi I=S
 

Y = valoarea producţiei (venitul național) =

oferta agregată
C = consumul; I = investiţiile; S = economiile
C + I = cererea agregată

Se poate scrie Y = C + S
Investiţiile depind de rata dobânzii: I = I(d’), iar economiile sunt
funcţie de venitul realizat: S = S(Y).

S
I, S

I ► nu depind de
venit

0
YE Y
Înclinaţia marginală spre consum, c’, arată
modificarea consumului (C) atunci când
venitul (Y = venitul sau venitul disponibil) se
modifică cu o unitate.
Este pozitivă şi subunitară întotdeauna.

Δ𝐶
𝑐′=
Δ𝑌
Înclinaţia marginală spre economii, s’, arată
modificarea economiilor (S) atunci când
venitul (Y = venitul sau venitul disponibil) se
modifică cu o unitate.
Este pozitivă şi subunitară întotdeauna.

Δ𝑆
𝑠 ′=
Δ𝑌
ΔY = Δ C +Δ S

c’ + s’ = 1
Rata consumului exprimă ponderea
consumului în total venit
𝐶
𝑐=
𝑌
Rata economiilor exprimă ponderea
economiilor în total venit
𝑆
𝑠=
𝑌
Multiplicatorul investiţiilor “K”:
 
Y=K *I
 
 o creştere a investiţiilor va atrage după
sine un spor de venit în viitor mai mare decât
această creştere.