1

Plebiscitul Martirilor

Selecț ia articolelor periodice

de

Anacleto González Flores

cu o prezentare a domnului licentiat Efraín González Luna

Guadalajara, Jalisco
MMIV
 2

PREZENTARE

O aureolă de sfinț enie îi unge deja memoria aș a cum a ungerit venerarea populară trupul său distrus ș i
sângeros. Un destin extraordinar i-a condus paș ii pe cărări de o înălț are exemplar până la o
moarte eroică.

Doar o vocaț ie providenț ială foarte dragă este cheia vieț ii sale.

Copilăria sa este înconjurată de un mediu fără tradiț ie, fără orizonturi, fără nimic care să transceadă de o
mediocritate foarte limitată. Nici intensitatea pulsului religios, nici îndrăzneala ș i energia în
acț iune, nici dorinț a intelectuală, nici generozitatea apostolică nu au putut avea acolo un punct de plecare sau dacă
căuta un punct de sprijin. Totul îl împingea către o întunecare modestă ș i sterilă. Sărăcia - pe care el a iubit-o
întotdeauna, în ciuda faptului că a fost extrem de sărac ș i că a putut să nu mai fie fără mari eforturi - îi
a impus în adolescenț ă jugul binecuvântat al muncii manuale.

Darul direct de la Dumnezeu i-a oferit o bogăț ie personală dinamică...

Încă din copilărie era cunoscut ca Maestrul. S-a născut din capacitatea sa didactică nativă ș i precoce, din congenitalitatea sa.
virtutea autorităț ii. La mica ș coală de primele litere era suplinitorul obligat în momentele temporare
absenț ele maestrului ș i ale credinciosului său ajutor. Cei care l-am cunoscut intim putem depune mărturie despre puritatea
candidă ș i virilă în comportamentul său în toate aspectele vieț ii. Nu ne amintim de cea mai mică slăbiciune
ni la menor deviț ie. Era o realizare consumată a ideilor sale morale, un frumos exemplu catolic de
integritate impecabilă. Nu a suferit de durerea sfâș ietoare care anulează atâtea capacităț i ș i frustrează operele
briliante de posibilităț i aproape realizate... El a avut într-o măsură extraordinară vocaț ia ș i aptitudinea pentru un
apostolat prestigios ș i arzător ș i a găsit în el însuș i ș i în viaț a sa executori docili ai idealului. În acestea
condiț ii, lucrarea pe care o va realiza trebuia să fie, aș a cum a fost, continuă, profundă, puternică ș i, pe scurt, exemplară.

Puterea sa privilegiată de gravitaț ie spirituală a atras întotdeauna pe cei care erau aproape de el în
situaț ii mai disimile. Nimeni nu a scăpat nedorit de radiaț ia inepuizabilă a focului său interior.
A modelat sufletul multora pentru totdeauna. A marcat alte direcț ii fundamentale care nu vor înceta să
rectificarea cursurilor răsucite. Despre toț i a influenț at puternic ș i a lăsat urme de neș ters.

Deș i întreaga sa viaț ă este compusă pe un ritm eroic, ar urma să se formeze din el o reprezentare
incompleta cine ar fi crezut că nu a abandonat niciodată rigiditatea sublimă a gestului epic. Era vesel, cu bucurie
sănătoasă ș i robustă, fără intermittente sau exagerări. În sânul familiei sale, satisfacț ia afectuoasă ș i
jovial curgea din abundenț ă. Anecdotele sau istoria bucuriei sale ar fi interminabilă. Jubile divin,
gemel al austertăț ii ș i energiei sale, al măreț iei ș i eroului său, a sigilat ca o unire impalpabilă ș i
prefigura de la strălucitoare glorie fără sfârș it, fiecare moment al martirului zâmbitor.

Religia sa a fost motorul universal al operei sale interioare ș i exterioare, religia sa profund cunoscută ș i
Amada. O studiam neîncetat, cu răbdare ș i conș tiincios, în toate aspectele ș i consecinț ele sale, ș i
fiecare zi i-a adus un nou motiv de certitudine, de admiraț ie ș i de dragoste... Nu retroceda în faț a
disciplina mai puț in recunoscătoare nici nu a slăbit un moment în tensiunea febrilă ș i anxioasă a cunoaș terii religioase
ce alimenta viaț a sa interioară ș i ilumina întreprinderile sale. În mijlocul muncii aspre pe care o cerea
 3
îngrijirea pâinii cotidiene ș i despre efortul apostolic epuizant care nu a abandonat o singură zi, se arunca
o povară descurajantă pentru orice voinț ă de caracter obiș nuit... Moartea l-a smuls de la
cărț i ș i nu este nefondat să presupunem că, acceptând cu plină conș tienț ă suprema sacrificiu.

Nu a cunoscut respectul uman sau l-a învins cu o victorie timpurie ș i decisivă. Tot el era o rugăciune atentă
ș i caldă. Dialogul strălucitor dintre Dumnezeu ș i el nu s-a întrerupt niciodată, sufletul său nu a încetat niciodată să fie
întinsă la infinit în dăruire ș i primire perpetuă... Era frecvent să-l surprinzi, în mijlocul muncii, de
conversaț ie, din studio, pierdut în instantanee ș i contemplaț ii solemne despre ceva îndepărtat ș i mare
ce nu putea fi decât supranatural. Ultima dată, sau una dintre ultimele, când, deja alergat de moarte, a putut
a-ș i vedea copiii, a consumat ora scurtă ș i dorită în a-i învăț a să se roage. În ultimele sale zile, petrecea mult
timp rezervat în rugăciune concentrată, presimț ind poate marea întâlnire. Ș i a murit rugându-se. Cele
mâinile cadavrului său aveau degetele încruciș ate. Sacramentele îi erau surse vii de purificare ș i de
fortăreaț a. Euharistia era cu adevărat pâinea sa sacră ș i necesară în fiecare zi.

Se crease o voinț ă tenace ș i neclintită, înrădăcinată în executare, incapabilă de volatilitate sau

descurajare, superior ș i indiferent la obstacole ș i la magnitudinea sacrificiilor necesare. Convins
deoarece caracterul este baza primordială a personalităț ilor, ș i-a construit propriul caracter cimentându-l într-un
caracterul care a rezistat celei mai supreme probe: martiriul. Elaborând un scop, nu se odihnea până nu îl îndeplinea.
realizat... Deoarece a început târziu studiile, la treizeci de ani era la jumătatea carierei sale profesionale. Soferea
deci, o sărăcie adevărată crudă, extremitatea sărăciei. Pentru a nu-ș i întrerupe studiile, a avut
a trebuit să accepte o ocupaț ie foarte modestă care abia îi permitea să mănânce. Ruina eforturilor sale de
mulț i ani ș i urgenț a necesităț ii economice, împreună cu maturitatea vârstei, păreau să impună
renunț area la profesia liberală ș i alegerea unei alte forme de viaț ă. Cu toate acestea, nu a ezitat nicio clipă.
În ziua următoare a început să studieze din nou cursurile urmate cu mulț i ani în urmă; ș i pas cu pas, într-o
repetiț ie aplicată, a folosit din nou mai mulț i ani pentru a parcurge drumul până la concluzie, mereu cu
examinări strălucite, programul care fusese stabilit.

El a prezentat pieptul său la brutalitatea ciocănitului cu o calmă demnitate încă din tinereț e. Desigur, a renunț at la
bunăstare economică, uș or de realizat pentru capacitatea ș i prestigiul său cu condiț ia să fi consimț it la o
inhibiț ia relativă a efortului său social, într-o anumită moderaț ie a setei sale pasiunate pentru apostolat. Nu
se putea resemna la abandonarea celui mai greu pas pentru că ar implica orice responsabilitate, mult
mai puț in pentru că i s-ar traduce în sacrificiu ș i cu atât mai puț in dacă aceasta era de natură economică. Era atât de
scrupulos în dezinteresul său, care, materialmente acostat de mizerie, după mai multe luni de
abandonare forț ată a locului său de muncă, respingea orice ajutor din pricina dorinț ei de a nu se retrage din acț iunea sa religioasă ș i
socialul cel mai nesemnificativ rezultat material.

A trăit sub o constantă ș i crudă ostilitate din partea puterilor antireligioase. Se poate afirma că nu a cunoscut
zi fără surprize. Uș ile închisorii s-au deschis pentru el de multe ori. Dar când ieș ea din
închisoare continua marș ul eroic pe care-l avea la intrare. Nu putea ignora că la fiecare pas îl pândea
moarte. De mai multe ori ș i de mult timp fusese înconjurat; dar nu a ocolit-o ș i nici teama nu a putut.
de a-i frustra vocaț ia. Ideea de sacrificiu al vieț ii sale cu siguranț ă îi era familiară.

Tineretul era câmpul său preferat. Lucra pentru el ș i din el înainte să ajungă la cunoș tinț a sa.
existenț a Asociaț iei Catolice a Tineretului Mexican. În Cercul de Studii pe care l-a fondat ș i
animaba cu o viziune clară asupra importanț ei sale. Era opera sa preferată, baza sa de operaț iuni ș i locul de naș tere
de sus prietenii cei mai scumpi.
 4

Cunoaș tem profund problema socială, a pledat neîncetat pentru organizarea corporativă a muncii
în cadrul principiilor creș tine.

În ceea ce priveș te libertatea religioasă, aceasta a fost o preocupare constantă ș i marea dragoste a vieț ii sale. Se transfigura
în discursurile sale despre libertate ajungând la maximul de exprimare emoț ionantă ș i energică; ș i niciodată, oricine
indiferent de tema expunerilor sale verbale sau scrierilor sale, nu înceta niciodată să plutească asupra lor, cu
prezenț a inexorabilă, marele durere a slujitoriei ș i marele datoria a libertăț ii. Văzând venind pentru a
Biserica, cea mai gravă dintre probele sale, s-a consacrat cu trup ș i suflet să fondeze ș i să extindă o organizaț ie
popular orientată în special către apărarea libertăț ii religioase.

Când persecuț ia va ajunge la cea mai abjectă desfăș urare, iubirea sa pentru libertatea religioasă trebuia să ajungă la
eroism ș i martiriu. Aș a a fost. A murit pentru dreptate. Pentru dreptul Bisericii la viaț ă ș i la libertate.

Guadalajara, Jalisco, 1930

Efraín González Luna
 5

PLEBISCITUL MARTIRILOR

Istoria se repetă. Democraț ia pentru a vota împotriva césarilor trebuie să se îmbrace, nu în toga albă ș i
severa a cetăț eanului din Roma sau din Atena, ci îmbrăcămintea vopsită în sânge pe care martirii o cunosc
a pune peste umerii săi. Ziua în care Socrate1s-a îndrăznit să î ș i exprime opinia împotriva Statului din Atena
necesitó, pentru a-ș i da votul, să-ș i ridice fruntea austera ș i serenă de martir, deasupra marginii de la
cupa de cicuta ș i a spune cuvântul său de filozof. Ponț iu Pilat2l-a constrâns pe Maestru să-ș i exprime votul
despre propria sa divinitate ș i Hristos ș i tânărul divin de treizeci ș i trei de ani care nu frecventase
nici o ș coală nu asistase la Forum sau la Agora ș i că î ș i înnegrise mâinile cu
serrucho, mai întâi ș i-a ridicat faț a imperturbabilă de stăpân al eternităț ii ș i apoi s-a lăsat întins strâns,
desolat, rănit, pe lemnul de ignominie, pentru a- ș i scrie votul în fa ț a césarilor. În ziua
următorul, deasupra coamei zbârcite a leilor ș i peste oț elul strălucitor al săbiilor de
legionarii, discipolii Maestrului î ș i dădeau votul împotriva păgânismului ș i împotriva tuturor acestuia
deităț i.

Platon3niciodată nu s-a îndrăznit să voteze împotriva celor de sus. Ș i asigura, pentru că credea în unitatea lui Dumnezeu,
că atunci când vorbea pentru public se referea întotdeauna la zeii; în schimb, când î ș i spunea
gândirea filosofului în intimitate, dincolo de privirile suspicioase ale celor puternici, vorbea despre
Dumnezeu. Nu a ș tiut ș i nu a vrut să voteze împotriva cesarilor. Pentru că pentru a vota împotriva lor nu este suficient să ai asupra ta
mai sus de spirit aprins steaua strălucitoare a inspiraț iei nici a geniului. Nu este suficient să fi ș tiut
a fundat o ș coală filozofică nici a inventat un sistem. Nu este suficient să poț i să-ț i trasezi imortali în
să cânte la armonia ascunsă a lucrurilor ș i a cosmosului; este necesar să ș tim ș i să vrem să scriem cu
sânge ș i lăsaț i ca pe propriul corp vânătă, sângeros, să rămână propriul gând fixat pentru
întotdeauna cu întorsăturile cailor, cu gheara leilor sau cu vârful sabiei
carnice. Ș i pentru că ceea ce este scris cu sânge, conform expresiei lui Nietzsche,4rămâne scris pentru
întotdeauna, votul martirilor nu piere niciodată.

În ce direcț ie a fost îndreptat ș i în ce sens votul lui Alcibiade?5o el de Marco Tulio6Nu ș tim.
Mii de voturi au căzut din mâna bărbaț ilor în curentul tumultuos al democraț iei
modernă, deschisă tuturor vânturilor ș i tuturor furtunilor. Cu toate acestea, amprenta ei s-a pierdut. El
votul martirilor a atins marginile paginilor istorice ș i a rămas acolo pentru totdeauna. A
merg mai departe. Prin tăcerea fiecărei foi de pergament adăugate pentru a forma povestea a
atinge carnea vie a generaț iilor ș i în fiecare zi face minunea de a învia în spirite
cu hlamida sa de sânge ș i cu gestul îndrăzneț al unui gladiator care nu se predă niciodată. Martirul este ș i a fost
a fost întotdeauna primul cetăț ean al unei democraț ii ciudate ș i neaș teptate, care în mijlocul naufragiului
de la violenț ă îș i aruncă viaț a pentru ca vreodată să nu se stingă nici votul, nici amintirea sa.

1
SÓCRATES (470- 399 î.Hr.). Grec, îș i concentrează filosofia asupra omului, nu asupra lumii fizice. Ajunge la conceptul de bine.
prin analiza celor util.
2
PILATOS, Poncio. Procurator roman al Iudeii din 26 până în 36. A pronunț at sentinț a de moarte împotriva lui Iisus la propunerea
del Sanedrin.
3
PLATON (427-348 î.Hr.). Filozof grec, discipol al lui Socrate, a fondat Academia. A scris Dialogurile.
dialectica ca metodă a gândirii.
4
NIETZSCHE, Federico (1844-1900). Filozof german, a dezvoltat tema spiritului liber care eliberează de servitute.
morală ș i religioasă prin intermediul gândirii ș tiinț ifice.
5
ALCIBÍADES (450-404 î.Hr.). General atenian, discipol al lui Socrate. A ob ț inut victorii strălucite între
lacedemonios. Exilat în Persia, a murit ucis.
6
CICERON, Marco Tulio (106-43 î.Hr.). Politician, ideolog ș i orator roman, a dus elocvenț a latină la apogeu.
atacându-l aspru, Marco Antonio l-a făcut să fie ucis
 6
Când, văzându-l pe regele Henric al III-lea al Franț ei rănit de moarte 7toț i ș i-au îndreptat privirile pentru a-l căuta pe
asasin, s-a găsit un bărbat care se plimba liniș tit cu capul descoperit ș i foarte aproape
un sombrero în care erau scrise cuvintele „Eu am fost”. Mâna care tocmai ucisese
rey acolo era: la vederea tuturor, clar, inconfundabil. O situaț ie similară se întâmplă cu votul
martir. La terminat de a vopsi cu sângele său mâna călăului a lăsat un semn inconfundabil de
gândirea sa. Ș i deasupra tuturor uitărilor rămâne scrisă afirmaț ia sa supremă: „Eu am fost”.
În democraț ie ș i în alegeri unde se votează în fiecare zi cu multe bilete, va fi loc pentru
tergiversare. Frauda ș i mită ș i minciuna pot fi conjurate pentru a înș ela ș i a arunca calcule
falsi ș i pentru a înălț a nulităț i ieș ite din gunoaie. Ș i democraț ia va deveni ceea ce este, ceea ce
ce a fost între noi: o în ș elătorie infamă de numere ș i de violen ț ă unde se încarcă de
tuseuri ș i ignomnie asupra poporului. Acest lucru nu se întâmplă în cadrul democraț iei martirilor. Pentru că dacă
în cealaltă s-a votat cu pietre, ca în Atena, sau cu morminte aș a cum vrea Chesterton 8pentru nu
excluderea morț ilor, aici se votează cu vieț i ș i cu sânge. Mită, minciună, fraudă, moș tenire
sângeroasă a zilelor întunecate ș i tragice ale terorii din nouăzeci ș i trei, sunt imposibile. A noastră
democraț ia, democraț ia care a făcut atât de mult zgomot pentru a glorifica poporul, până acum nu a
a fost mai mult decât un lung ș i sângeros via crucis: poporul numit suveran a avut de suferit cel mai mult.
Mai întâi a fost proclamat rege; apoi a fost încoronat cu spini; după aceea i s-a pus un
cetro de trestie, a fost îmbrăcat cu o zdrenț ă de purpură murdară ș i îmbătrânită ș i apoi i s-a
acoperit de salivă ș i, nesatisfăcuț i cu asta, comedienii l-au dezbrăcat ș i îl au expus
la ludibrio public.

De multe ori au fost numite alegeri; dar cu anticipaț ia necesară au fost numărate
capete ș i pumnii lor, făcătorii de minciuni. Ș i au tremurat de spaimă în faț a numărului celor care ar vota împotriva
ei. Ș i în loc să pregătească o votare serioasă, curată ș i impecabilă, au deschis un loc de întâlnire unde se
han dado cita los tahúres de profesie. Nici măcar norocul nu a putut să ia parte. Nu a mai fost altceva
carte victorioase decât cele ale antreprenorilor din garaj. Ș i cu toate că a ajuns să se aglomereze în
mase compacte ș i uria ș e, poporul, toate calculele i-au fost constant,
mecanic, copleș itor de adversi. Ș i astăzi se află epuizat de oboseală ș i de dezamăgire.
Esteţi obosit de farsori, de fraude şi de minciuni. În aceste circumstanţe, v-a surprins ultimul
delir de persecuț ie care se plimbă înconjurat de săbii ș i baionete pe toate căile noastre
ț ară. Iar revoluț ia, posedată de nebunia persecuț iei, ș i-a abandonat cu regret ș i în virtutea
proceduri furios de distrugere, vechiul sistem de votare cu hârtii în mod convenț ional
pregătiț i de fraudă ș i s-au aruncat, împotriva voinț ei lor, în braț ele democraț iei martirilor.
Astăzi nu este vorba doar, ca ieri, de a vota pentru un om sau împotriva unui om mai mult sau mai puț in.
prestigios. Astăzi nu este vorba nici despre un apel la alegeri pentru a desemna noi lideri.
Astăzi se tratează de a sufoca catolicismul faț ă în faț ă.

Ș i revoluț ia a deschis mai întâi ș i a închis apoi două pumni uriaș i pentru a strânge toate
bocas, pentru a comprima toate gâturile, pentru a ajunge până la strangulare. Ș i când simte că Hristos
lipsa din mediu, ce lipsă în atmosfera vieț ii noastre, atunci când facem efortul suprem pentru
să-l smulgem din măruntaie, din inimă, pe El, care continuă să fie oxigenul de neînlocuit pentru viaț a noastră
spiritual; apar în toate locurile, în toate corpurile ș i în toate sufletele – chiar ș i în cele mai
indiferente–, semnalele evidente ale asfixiei. Ș i acel sat sleit de farsa electorală,
astăzi, într-un impuls neaș teptat de reacț ie, întreaga ființ ă se ridică pe cenuș a dezamăgirii sale

7
ENRIQUE III al Franț ei (1551-1589). Fiind Locotenent General al regatului, a condus campaniile de la Jarnac ș i Montcontour.
A fost un monarh vicios ș i a murit ucis.
8
CHESTERTON, Gilberto Keith (1874-1936). Scriitor ș i polemist englez; convertit la catolicism, stilul său este vigoros.
de o agudeț ă excepț ională, înclinată spre paradox.
 7
spre democraț ia numerelor ș i se aruncă oarbă de încredere în braț ele democraț iei de
martiri. Astăzi nu vom vota cu foi de hârtie marcate cu sigiliul unei birouri municipale; astăzi
vom vota cu vieț i.

Trebuie să ne bucurăm că revoluț ia se străduieș te să ajungă până la strangularea vieț ii de

con ș tiinț ele. A ș a se aruncă, spre regretul său, în curentul unei democra ț ii în care jocurile de
escamotajul ș i prestidigita ț ia electorală vor rămâne inevitabil excluse. Astăzi vom vota cu
vieț i ș i cu viaț a. Cu vieț i, pentru că deș i nu vor fi milioane de martiri, puț ini sau mulț i, cei
va exista. În special vom vota cu via ț a, pentru că respingerile puternice, cople ș itoare ale
strangularea con ș tiinț elor va conduce întreaga, totalitatea vie ț ii la o faliment
estrepitosa ș i o paralizie extremă, bruscă ș i neaș teptată.

Dacă cineva ar pune la îndoială faptul incontestabil că aerul este o condiț ie capitală a vieț ii ș i se
m-a ș atreva să scriu într-un cod eliminarea aerului ș i a ș ajunge până la extremitatea de a ordona că
guvernatori ș i primari l-ar suprima, s-ar vedea un plebiscit zdrobitor în care toț i
pumni strânș i ș i toate frunț ile ridicate s-ar înălț a pentru a cere oxigen cu atât de multă nerăbdare cum
9
cererea de lumină Goethe moribund. Articolele antireligioase din actuala Constituț ie sunt un atac la
vitalitatea conș tiinț elor ș i vitalitatea ț ării, deoarece catolicismul este suflu vital, pentru
abrumătoare, pentru majoritatea zdrobitoare a mexicanilor. Ș i asta, până acum doar scris în
numere inerte în statistici ș i în geografii; acest lucru negat cu sabia în mână ș i perseverent
este infam despre revoluț ionari în coduri, în adunări ș i în alegeri, va ajunge cu
închiderea templelor, cu reducerea numărului de preoț i ș i suspendarea cultului, toate innegabilele ș i
suspendarea cultului, toate proporț iile innegabile ale unei realităț i vitale, indiscutabile, irefrangibile
ceea, prin respingere, va fi cea mai solemnă ș i indiscutabilă condamnare a articolelor anti-religioase de la
Constituț ie.

A rămas deschis plebiscitul de când urmăritorii au coborât, cu sabia în mână, la

degollar conș tiinț e. Ieri întreaga ț ară era o urnă electorală imensă, goală ș i abandonată de
sat ș i unde de mai multe ori s-au spus rugăciuni pentru îngroparea catolicismului. Astăzi întreaga ț ară se
se cutremură în faț a acestui gigantic ș i neaș teptat plebiscit în care Hristos va fi proclamat, ca vântul
ce respirăm, ca soarele care ne luminează, ca apa care ne răcoreș te; suflu, seva, rază de lumină
irremplaț abili, insubstituibili, din întreaga noastră viaț ă ș i din viaț a naț ională. Nu va exista ș i nu a existat
a existat o altă solu ț ie. Democra ț ia a avut ș i trebuie să impună lemnicul asupra bărba ț ilor săi.
însângerată de martiri.

Numai a ș a, vopsită în sânge, va ajunge să fie măcar o zi, ziua martiriului, ziua de
strangulare, eroina salbatică botezată de Hristos, pe care Ventura Ráulica10saluta într-un
apóstrofe radiantă.

Guadalajara, aprilie 1926.

9
GOETHE, Wolfang (1749-1832). Cel mai mare poet german, de origine nobilă, conduce miș carea romantică
literar în patria sa.
10
VENTURAdi Ráulica, Gioacchino (1792-1861). Religios ș i filosof italian, a tradus ș i a propus în patria sa lucrările de
Maistre, Lamennais ș i Bonald. A fost un orator excepț ional ș i a introdus în Franț a neo-scolasticismul.
 8
LA REVOLUȚIA DU PAȘ NUȚA

A doamnelor îndrăzneț e de la
Cruciada Feminină pentru Libertate
ș i tinerilor din A.C.J.M., cu
cel mai mare respect ș i marele speranț ă
de "un frate mai mare".

Ne aflăm în fa ț a unei tresăriri nea ș teptate ș i imense a con ș tiinț elor ș i voin ț elor.
Niciodată nu am crezut că vertijul ideilor ș i al cuvintelor ar fi fost depăș it în câteva zile de către
vertijul evenimentelor. Eram încă apleca ț i peste brazdă, obosi ț i de
săculeț ul nostru de semănători, cu mâinile adâncite în pământul sufletelor ș i cu mult înainte de
munca vremurilor va împinge - în mijlocul unei germinări neîncetate - către lumină lăstari ș i
tallos, am văzut cum s-a ridicat sub picioarele noastre mânia puternică a morț ilor ș i a sclavilor.

Unii dintre noi începuseră să albească pe parcursul trudnicei pelerinaje ș i începeam să

a ne resigna să fim îngropaț i în mijlocul deș ertului, sub tăcerea corturilor noastre întunecate de călători
del ideal sfânt al reconquistei. Daniel O’Connell11–el îndrăzneț purtător de steag al libertăț ii în
Irlanda–fusese deja îngropată astfel: sub tăcerea cortului său de pelerin al idealului sfânt al
deschide împotriva călăilor conș tiinț ei ș i cu ochii foarte mari deschiș i spre partea sumară
y mudo de la lejanía del porvenir. Lacordaire,12Montalembert ș i Ozanam13tinerii strălucitori de
vise ș i mândrie care l-au îmbrăț iș at pe Hristos în faț a Franț ei rebela împotriva Bisericii–s-au
marchado de asemenea ș i lăsaseră sollul ș i grâul sub ocrotirea speranț ei. Acelaș i
Windthorst14–caudillo glorios al catolicilor germani, de ș i a fost câ ș tigată bătălia împotriva
Bismarck15–a lăsat deoparte victoriile sale răsunătoare un program–care a fost testamentul său–pentru
consum la reconquista.

Noi, poate mai norocoș i decât toț i aceș ti războinici puternici ș i rezistenț i, la puț in timp după ce am început
la semănat am putut fi martori la această renaș tere, care, în câteva zile, a făcut ca
toate germenii căzuț i din mâinile noastre obosite de semănători să îș i arate curajoș i ș i beț i de
lozanía după ce a fost stoarsă – ca strugurele copt sub munca necruț ătoare a teascului – de către
puño închis al căpcăunilor ș i pentru respingerile gândurilor ș i faptelor. Ne
ne aflăm în prezenț a unei minuni? Cum pe parcursul paginilor – întotdeauna preîntinerite
prin sărutul lui Dumnezeu – al Evangheliei. Lázaro îș i desface picioarele, lasă giulgiul ș i rămâne în faț a
Maestru în plină be ț ie vitală? Pentru că timp de mai bine de o jumătate de secol totul sau aproape totul se schimbase.
conjurat împotriva credin ț ei noastre ș i împotriva istoriei noastre. Pene, săbii, stele, togă, ș coli,
parlamente, tribune ș i catedre, sub povara unei ură satanice, au coborât până la măduva noastră
viaț ă naț ională, pentru a căuta cu nerăbdare pe Hristos ș i a repeta literă cu literă paginile Evangheliei–
persecuț ie, tranziț ia, la Calvar, dezintegrarea, moartea ș i îngroparea Maestrului–, ș i
să rămânem în siguranț ă ș i liniș tiț i, pentru că am reuș it să încheiem până ș i cu amintirea lui Isus. Dar Evanghelia

11
O’CONNEL, Daniel. (1775-1847). Politician irlandez, poreclit el Libertador. Prin intermediul Asociaț iei Catolice, a obligat la
guvernul britanic de a elimina discriminările religioase.
12
LACORDAIRE, Juan Bautista Enrique Domingo (1802-1861). Religios dominican, predicator al Notre-Dame din Paris,
a fost cel mai mare orator sacru al secolului XIX.
13
OZANAM, Antonio Federico (1813-1853). Creator al Conferinț elor de la Sf. Vincent de Paul ș i apologet eminent,
s-a născut în Milano. A fost un strălucit apologet catolic.
14
WINDTHORST, Ludwig (1812-1891). Avocat catolic, consilier al Tribunalului Suprem din Celle. Fiind deputat
prusiano, a condus ș i a dat o mare forț ă Partidului Catolic, până la gradul de a se confrunta ș i a-l înfrunta pe Bismarck, Cancelarul de Fier.
15
BISMARCK, Otón, prinț de (1815-1898). Primul Cancelar al modernului Imperiu german, a început prin
Kulturkampf, o campanie dură anticatolică.
 9
se scrie întreg întotdeauna când este vorba de a-l scrie. Ș i deș i toț i urmăritorii se străduiesc
în care să nu mai fie pagini decât încarcerarea ș i martiriul, Dumnezeu se ocupă ș i s-a ocupat de
scrie paginile învierii. Ș i Evanghelia se repetă toată în întregime. Cu toate acestea, niciodată
ne aș teptam la această viziune anticipată a renaș terii spirituale care reprezintă o promisiune strălucitoare pentru
viitorul. Nu ne a ș teptam ca atât de curând să înceapă să se scrie despre substan ț a însă ș i a
sufletele noastre – pagini goale aproape toate sau scrise fără direcț ie ș i fără sens – paginile de la
înviere.

Se va spune că deja se simte tremurul lespezii mormântului ș i că deja se simte – pe căciula de fier a
gardienii lui Cezar - strălucirea radiantă a mâinii învingătoare a maestrului. Ș i noi spunem
ceea ce înseamnă mult dacă am spune că suntem deja în plină victorie ș i că nu este decât să traducem
viitorul, a anunț a învierea totală ș i definitivă.

În orice caz, fie care ar fi sensul acestor evenimente ș i fie care ar fi semnificaț ia istorică
y providenț ial al acelei tresăriri de braț e ș i de voinț e, în faț a celor care persecutează Biserica;
nimic nu contează atât de mult precum a sublinia că alături de lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat să apară
humile, munca obscură a omului ș i care în spatele tuturor acestor steaguri desfăș urate a
a avut o lucrare tăcută ș i persistentă care s-a făcut simț ită în principal asupra frunț ii mândre ș i
puterea unui grup de tineret select ș i dispus să se modeleze sub privirea Maestrului. De aici că dacă
astăzi mai mult ca niciodată trebuie să se audă ș i să se spună în toate vânturile, cuvinte decisive care să cheme la
to ț i cei care intră sub imensa cort a fost înăl ț at de multe mâini tremurânde de
combativitate ș i de speranț ă; într-un mod special este necesar să chemăm toate forț ele directoare
del gândir ș i al acț iunii către căile pe unde a început ș i începe în fiecare zi ziua sa
tinereț ea, pentru a arunca în calea sa ș i în mijlocul inimii sale grâul fecund al viitorului. Niciodată
cum acum se pune--ca un aer proaspăt ș i un suflet de reînnoire coborât de pe munte--
programa care conturează unul dintre personajele unui dramă de Ibsen16când pronunț i aceste cuvinte:
Să căutăm acum tineri ș i pasionaț i înaintaș i ș i să punem noi ș efi în toată avangarda.
Aceste cuvinte sunt ș i vor fi întotdeauna un program decisiv de reînnoire. Ș i începând de astăzi toate forț ele
directoarele trebuie să coboare pe căile deschise iluziei pe unde merge tineretul, pentru a sufla asupra sa
fruntea radiantă a unui călător puternic ș i îndrăzneț ș i pentru a o arunca în avangardă.
Tineretul nostru nu a avut până acum profesori sau cei pe care i-a avut ș i chiar el însu ș i a
consacrat, nu au fost cu adevărat. . . Ș i dacă nu a avut învăț ători, este necesar ca din acest moment
în continuare să-i aibă. Ș i să trezească o dorinț ă irezistibilă de a se cufunda în inima tumultoasă a
tinere – în mijlocul fermentaț iei puternice a viitorului – pentru a pune gândul ș i spiritul în
contact cu aripile noi ș i recent înfăț iș ate ale păsărilor care îș i pregătesc călătoria ș i care vor pleca
mâine la răsărit.

Tinereț ea noastră a putut - fără ca o mână să o fi oprit la marginea abisului - să se arunce ș i

a cădea în prăpastia tuturor reducerilor ș i, dacă î ș i face ziua pe râu în jos cu nava
demontat ș i aripile rupte, este pentru că a lipsit o voce aprinsă care să menț ină
îț i îndrepț i aripile ș i ochii flămânzi de înălț ime ș i de lumină.

Generalul Brisonnet – într-o carte intens trezitoare a lui Bourget17–vorbeș te despre capul obscur
de Bernardo Moncour – care nu este decât un legător – o formulă pe care trebuie să o spunem cu toț ii

16
IBSEN, Enrique (1828-1906). Dramaturg norvegian, critică bolile morale ale poporului său. Combină în opera sa
influentele sale filosofice ș i sociale. Influenta sa a fost imensă.
17
BOURGET, Paul (1852-1935). Scriitor francez, un „moralist al decadenț ei, un monomanic al psihologiei ș i un
amante pasionat al analizei”, conform cu vorbele lui.
 10
zile despre fiecare front care începe să salute tinere ț ea. „Când îndemna ț i –îi spune Brisonnet lui
Moncour–a văzut oamenii voș tri în ziua în care germanii v-au deranjat. Ce făceaț i voi? Merg la
să-l spui: trăiaț i deasupra de voi înș ivă, bucurie astăzi, mâine, în fiecare zi simț ind atingerea caldă a
aripile noi ale tinere ț ii, le va arunca pe toată cu toate bagajele sale ro ș ii ș i arzătoare
generozitate faț ă de toate avangardele.

Povestea emoț ionantă a zilei de tineret care apare pe paginile lui Los Aguiluchos
doar un episod - trăit într-un minut de flacără ș i de îndrăzneală - care părea să fi rămas
destroncado de luptelor noastre ș i de vieț ile noastre. Dar acum câteva zile, aproape din întâmplare,
mismas calles, casi a las mismas horas y en los mismos calabozos, varias fetiț e au ridicat vocea lor
frunte mândră deasupra vârfurilor baionetelor ș i au lăsat să se audă strigătul zilei, strigătul care
a urcat din toate vechile subterane ale conș tiinț ei catolice ș i care pare scris cu imense
caractere despre ridicarea tuturor steagurilor desfăcute în faț a ochilor noș tri. Toate acele
fetele au răspuns cu strigătul consacrat: „Trăiască Hristos Regele” la toate blasfemiile, la toate
ruinile ș i toate abuzurile. Ș i dacă în ordinea morală – aș a cum în ordinea fizică – nimic nu se pierde
nici pentru bine, nici pentru rău, trebuie să aș teptăm ca toate aceste gesturi să se leagă strâns în
curentul tuturor vieț ilor noastre ș i care vor grăbi ziua dorită a libertăț ii. din acest motiv, unul dintre
punctele cele mai importante ale oricărui program de renovare care se formulează în aceste momente trebuie să fie acesta:
coborâț i până la rutele tinereț ii pentru a vedea că rolul „fratelui mai mare” schiț at de Bourget în
prologul Discípului se realizează în întregime cu toate responsabilităț ile sale ș i cu toată amploarea sa
ceas deș teptător

A lua cu bra ț ele ș i cu mâinile noastre obosite; a ridica cu gândul nostru ș i cu

cuvântul nostru ș i cu duhul nostru ș i cu întreaga noastră viaț ă tineretului care cântă, creș te ș i se
împinge în jurul nostru ș i o face să se pună deasupra spatelui nostru – ca tânărul
radiante ș i ebriul de vis al poemului lui Longfellow18–este umed ș i bătut lutul nou unde vor ieș i
mutile viitorului.

Revoluț ia eternului, a spus în Evul Mediu ș i Noi, Pablo Luis Landsberg, este
viitorul ș i aproape realitatea în ora prezentă”, ș i în acea revoluț ie, trebuie să adăugăm, avangardele
trebuie să fie populate cu steaguri fluturate de tineretul care încă îi vorbeș te ș i îi cântă tânărului
dulgher care la treizeci ș i trei de ani a început singura adevărată revoluț ie, care este revoluț ia de
eternul ș i ceea ce a trecut sub suflarea lui Dumnezeu de-a lungul paginilor istoriei ș i care este
soplando în aceste momente, ca un uragan, peste vieț ile noastre.
Guadalajara, 31 august 1926.

18
LONGFELOW, Henry (1807-1882). Poet american de inspiraț ie romantică, viaț a sa a fost cea a unui perfect ș i
cavaler binevoitor.
 11
VOCATIA NOASTRĂ Ș I RASA NOASTRĂ.

Un zbor de păsări pune José Enrique Rodó19în baza întregii acelei imense cordiliere de destinaț ii
ceea ce, mai ales în aceste momente de anxietate internaț ională, a făcut să se uite aceleaș i vertebre ale
piatra Anzilor, pentru că le-a depăș it, cu statura sa de titan. Aceasta înseamnă că există un semn
mai mult sau mai puț in luminos sau mai mult sau mai puț in întunecat care indica punctul de plecare al direcț iei
destinuri de bărbaț i, de patrie ș i de rasă. Ș i în afara noastră, în fiecare zi se aud zvonuri.
multiple care nu de puț ine ori aduc mesajul neaș teptat ș i profund care pătrunde până în adâncul
oase ș i pune în miș care toată personalitatea noastră spre limita îndepărtată a viitorului. Dar ceea ce
Rodó nu a lăsat să se contureze când a întors privirea către semnalele trasate de aripile deschise ale
păsări care de departe au salutat cele trei caravele imortale în care navigau, plin de insomnie,
Genovez, este un fenomen uș or perceptibil pe parcursul nu numai al desfăș urării unui fapt
determinat, ci de-a lungul celor mai îndepărtate curente istorice ș i aparent cele mai ciudate ș i
desligate între ele; se vorbeș te, dacă o putem numi astfel, despre persistenț a direcț iei curentelor
istorice care fixează în acelaș i timp vocaț ia ș i trecerea raselor. Este vorba de o lucru asemănător cu
la fijeza inalterabilă a speciilor, a comunităț ii destinele ș i a caracterelor ș i chiar a
vocaț ii.

Roma îș i va păstra vocaț ia permanentă de indice în istoria lumii; mai întâi vârful său de
sabia a făcut capitala vechiului continent; a doua zi după ce barbarilor le-au strâns gâtul ș i
strânsă între degetele sale, aspre ca stejarii noduroș i ai munț ilor, au ridicat-o pentru a o examina ș i
decapitată, sclavii răscumpăraț i cu baia de sânge a martirilor au venit cu Crucea pe
umerii ș i au fixat acolo pentru totdeauna centrul unui imperiu mai înalt, mai puternic decât cel al lui Augustus20y
Diocleț ian21Yo-decía Julio César22a unul dintre cei mai robusti căpitani ai săi-, port în venele mele sânge
de zei ș i sângele regilor”. În aceste câteva cuvinte este exprimată întreaga vocaț ie a Romei: i se
a găsit ieri, va fi întotdeauna îmbrăcată în purpura regilor. Vocatia ei este să domnească: ș i
va domni sau va pieri, dar înfăș urată în giulgiul regilor. Ș i aceasta se întâmplă cu celelalte rase:
parecería că în subteranele Istoriei se vor adânci într-o zi destinele ș i direcț iile de
satele; dar foarte repede ies la suprafaț ă ș i revin la conturarea tendinț elor ș i fizionomiilor lor
ș i caracterele sale. Spania a sosit, sub domnia lui Filip al II-lea, 23la totală robuste ț e a propriei sale
personalitate ș i a dobândi sensul plin al vocaț iei sale. Atunci a încercat să îmbine, cu un
căsătorie nefericită ș i inutilă, destinele patriei sale cu Anglia. Ș i după eș ecul încercării sale
ce i-a dat lui Hugo Benson 24trama pentru Tragedia Reginei, s-a văzut nevoită să îș i armeze
bărci pentru a lupta împotriva ț ării care în acel timp, cu Isabel25a la conducerea protestantismului, a reuș it
a începe să fie dominator al Oceanului. Invincibila care a fost flota în care a concentrat Filip al II-lea
tot puterea maritimă a Spaniei a fost pusă în miș care pentru a se ciocni cu vocaț ia Angliei, veche ș i

19
RODÓ, José Enrique (1872-1917). Scriitor, jurnalist ș i politician uruguayan, autor al lui Ariel, operă dedicată să stimuleze...
tinereț ea din Hispanoamerica.
20
AUGUSTO, Cayo Julio César Octavio (63 î.Hr.-14 [Link].). Primul împărat roman, nepotul lui Cezar. A domnit în timpul său,
imperiul a atins apogeul său.
21
DIOCLECIANO(245.313). Împărat roman, a împărț it puterea într-o tetrarhie. Împins de Galerio, a persecutat pe cei
creș tini.
22
Cesar Cayo Julio (101-44 [Link].). General, istoric ș i dictator roman, una dintre cele mai mari figuri ale istoriei, a fost
asesinat într-o conspiraț ie.
23
FELIPE II (1527-1598). Rege al Spaniei (1556-1598), a luptat împotriva turcilor în victoria de la Lepanto ș i împotriva celor...
protestanț i în Ț ările de Jos.
24
BENSON, Hugo (1871). Scriitor englez, a urmat cariera eclesiastică, abjurând apoi de la protestantism, pentru
a deveni catolic. Este autor al "Domnului lumii."
25
ISABEL I (1533-1603). Regină a Angliei, fiica lui Henric al VIII-lea ș i a Annei Boleyn. Suverană energică sau autoritară.
a menț inut cu ardoare protestantismul în naț iunea sa.
 12
permanente doamnă a mării: marina nu a reuș it nici măcar să salute ceaț a care încununează fruntea de
ese gigant apărat de colera mării. Regele Spaniei nu a adunat, din dezastru, decât câț iva
câte buș teni rupț i ș i povestea părea să se încheie cu un punct final pagina unuia ș i a celuilalt sat. Fără
embargo, zborul păsărilor evocat de Rodó a început să fie, dintr-o dată întunecat, nuanț at,
apariț ia celor două curente istorice, urme adânci ș i de neș ters, ale vocaț iei a două rase. Ș i
După călătoria celor trei caravele, acolo, spre Nord, au venit din Anglia, emigranț ii
au pus temeliile ț ării celei mai puternice, din America ș i aici spre sud, toată Spania forjată în opt
secole de bătălii, a venit în escadrilă închisă pe lemnul rupt al Invincibilei, încununat cu
lemnul Crucii. Căpitanii săi făcuț i din fier ș i misionarii săi frământaț i în fierbătura mistică a
Teresa26ș i Juan de la Cruz,27s-au apropiat de argila întunecată a virginiei America ș i, într-un extaz, care
a durat câteva secole, remarcabila ș i indelebila figură a domnului Quijote, slab, uscat ș i contrat, de vis.
excitantă, dar reală asemănare cu Hristos, aș a cum a remarcat Unamuno,28s-a unit, s-a topit, nu s-a
superpuso, nu s-a amestecat, s-a fondat pentru totdeauna în carne, în substanț a vie a lui Cuauhtémoc 29y de
Atahualpa.30

Ș i sterilitatea căsătoriei lui Filip al II-lea cu Maria Stuart, regina Angliei, a devenit în
nupț ile cu sufletul genuin american, în fecunditatea ostentativă care astăzi face ca Spania
ascultată de steagurile care se înalț ă de La Bravo la nord, către Andes la sud, revine să îș i afirme
vocaț ie în faț a Angliei căzute din mâinile lui Henric al VIII-lea 31în mâinile fiicei sale.
Felipe II ș i Isabel s-au întâlnit din nou: abia se observă, în trăsăturile lor fundamentale, o uș oară
modificare. Ar putea fi spus că persisten ț a voca ț iilor ș i a caracterelor, singurul element
permanente în istorie ș i care poate fi redusă la o formulă de rigiditate aproape algebraică, ne face
a experimenta un retur de trei secole ș i ne face să ne gândim la repetiț ie. Dar nu există aceeaș i
nu aceleaș i personaje, nici aceleaș i factori în semnătura lor concretă ș i individuală; dar există
continuitatea, care este ș i a fost mereu fondul substan ț ial al caracterului ș i, mai ales, semnul
distintiva a unei vocaț ii care, foarte departe de a cufunda în abisul inerciei ș i al desercț iei, s-a
pus în funcț iune într-o zi apropiată îndepărtată ș i a ș tiut să lase ș i să lase urme de neș ters în urma sa.
Între dezastrul La Invencible ș i noi sunt nu mai puț in de trei secole: între Spania lui Filip al II-lea,
făcută din carne ș i spirit în noi ș i Anglia lui Isabel transplantată în nordul Americii, nu există
nici un minut, nici un milimetru distanț ă. Pentru că vocaț ia, care presupune continuitatea, ne-a legat
de fapt, celor de acest fel de Bravo la vocaț ia Spaniei ș i celor de acel fel de Bravo la
vocatia Angliei, de care am ajuns să facem parte integrantă din personalitatea istorică a Spaniei
cum au venit să facă parte din Anglia. Ș i vocaț ia, care este ceea ce ne separă, trebuie să fie
de asemenea ș i va continua să fie, prin distanț ă, singurul lucru care va putea păstra, întări ș i construi
personalitatea noastră totală. Cât valorează puterea vocaț iei, ca principiu ș i nervura vitalităț ii,
a învăț at cu o adâncime rară ș i neaș teptată Ibsen în Pretendenț ii Coroanei prin
Skule, învins, în ciuda armatei sale puternice, de către contracandidatul său care contestă coroana. Între

26
Santa Tereza de Isus (1515-1582). Mănăstirea spaniolă, călugăriț ă carmelită dezvăluită, reformatoare a Ordinului său, scriitoare excepț ională ș i
mistică mare. Este doctor în Biserică.
27
JUAN de la Cruz, sf(1542-1591). Mistic călugăr carmelit spaniol, una dintre figurile cele mai importante ale liricii spaniole.
A participat alături de sfânta Tereza de Isus la reforma Ordinului său.
28
UNAMUNO, Miguel de (1864-1936). Scriitor gânditor spaniol, încadra la generaț ia din 98 ș i situat între
precursoare ale existenț ialismului.
29
CUAUHTEMOC (1495-1525). Ultimul lot a Anima Mexica, era fiul lui Ahuizotl ș i a succedat în 1520 unchiului său Cuitláhuac.
Vencut de Cortés ș i făcut prizonier, a fost executat.
30
ATAHUALPA, Juan Santos. Caudil peruano din secolul XVIII, organizator al unei revolte împotriva spaniolilor.
A murit în 1756.
31
ENRIQUE VIII. Regele Angliei între 1509 ș i 1547. S-a separat de Biserica Catolică ș i s-a declarat ș ef al bisericii.
anglicană.
 13
vocaț ia ș i armura interioară a fiecărui nume ș i a fiecărei rase, există o legătură extrem de strânsă, există o
corelaț ie vie ș i puternică.

Rezervele propriei personalităț i întăresc ș i subliniază vocaț ia ș i ocazia pusă în miș care ș i
convertită în miș care, măreș te ș i întăreș te personalitatea. De aici că nimeni nu îi poate face
trădare a propriului său destin de a se prăbuș i în dislocarea interioară ș i de a ajunge roasit, epuizat
dintr-o sărăcie devastatoare. Vocatia Spaniei a început să fie un escadron închis de opt
secole de a fi, sabie în mână, în jurul lui Hristos pentru a rupe falanga lui Mahomed;32continuă
fiind în Carlos V33la vanguardia contra Lutero34ș i toț i principi care l-au susț inut pe Gustavo
Adolfo35Felipe II, o putere răzbunătoare, deș i învins pe mare ș i apoi, în coloniile sale,
o forț ă generator de popoare ș i continuă să fie în Alfonso XIII,36în faț a Pius XI,37ceea ce primul
ziua în care Pelayo38a dat auzul primul strigăt de reconquista. Voca ț ia noastră tradi ț ional,
istoric, spiritual, religios, politic, este vocaț ia Spaniei, pentru că de asemenea
maniera s-au legat sângele ș i spiritul nostru cu carne, cu sânge, cu spiritul de
Spania, care din ziua în care au fost înființ ate popoarele hispano-americane, din acea zi au rămas
pentru totdeauna legate destinele noastre, cu cele ale Spaniei. Ș i în continuarea drumului deschis al vocaț iei
din Spania, se află secretul forț ei noastre, al victoriilor noastre ș i al prosperităț ii noastre ca popor
ș i ca rasă.

Pentru că toată armura noastră interioară ș i exterioară a fost forjată în cuptorul unde a fost forjată Spania:
vocaț ia noastră este formată din spatele a aproximativ treisprezece secole ș i la fel ca ș i meș teș ugarul, care a
a petrecut toată viaț a aplecat peste nicovală, poartă pe carnea mâinilor ș i a braț elor sale ș i în
intimitatea substanț ei sufletului său, armura fierarului ș i, părăsind nicovala, pentru a-ș i croi drum
într-o altă direcț ie ar trebui să înceapă, în schimbul jefuirii propriei ființ e, astfel nu este atât de uș or să se întoarcă.
cu spatele la o întreagă, imensă istorie de sângerare ș i jertfă pentru Patrie ș i Cruce, nici
nici să intrăm în noi în ș ine pentru a săpa până la oasele noastre, pentru a ne smulge
mo ș tenirea noastră vitală. Ne-am ucide noi în ș ine a ș a cum ne ucidem. Interogat
Roosvelt39despre dacă absorbț ia popoarelor hispano-americane ar avea loc foarte curând de către
Statele Unite ale Americii, a răspuns: „O consider lungă (absorț ia) ș i foarte dificilă în timp ce acele ț ări
sean católicos

Noi am spune mai sintetic ș i exact: atâta timp cât sunt spanioli. Din păcate, un pic de
mai mult de un secol de viaț ă independentă, nu este ș i nu a fost altceva, din partea revoluț iilor noastre, dar
în special pentru eseurile noastre despre forma de guvernare ș i despre reformele politice ș i sociale, mai mult decât

32
MAHOMED (570-632). Fondatorul Islamului ș i al imperiului musulman, proclamat suveran temporar ș i spiritual al celor
arabe, a predicat monoteismul ș i războiul sfânt.
33
CARLOS V (I de Spania ș i V de Germania. 1500-1556). Stăpân al imenselor domenii, a fost paladin al cauzei catolice.
s-a confruntat cu musulmanii ș i cu luteranii.
34
LUTERO, Martín (1583-1546). Reformator german ș i părintele prozei moderne din ț ara sa. Sustesisteologice
a originea schismei Occidentului protestant.
35
GUSTAVO ADOLFO I (1496-1560). Rege al Suediei, a luptat împotriva danezilor, a făcut coroana daneză ereditară.
ș i a transformat patria sa într-un stat modern.
36
ALFONSO XIII (1886-1941). Regele Spaniei, fiul postum al lui Alfonso XII, a suferit exil în 1931, când a avut loc
triunful Republicii ș i a murit în exil.
37
PIO XI (Aquiles Ratti. 1857-1939). Papa între 1922 ș i 1939, a încheiat cu statul italian pactele de la Lateran, a promovat
Acț iunea Catolică a reformt liturgia ș i a condamnat Nazismul.
38
PELAYO (a murit în 737). Căpetenie ș i rege al esturilor, după invazia musulmană a peninsulei iberice, a organizat o
nucleu de rezistenț ă. A învins Algama.
39
ROOSVELT, Franklin Delano (1882-1945). Politician american, Preș edinte al ț ării sale în 1932, a fost reales în
1936. A decis intervenț ia SUA în Al Doilea Război Mondial.
 14
o răscoală necruț ătoare împotriva vocaț iei Spaniei ș i, prin urmare, împotriva propriei noastre vocaț ii.
nu a existat doar o încăpăț ânare oarbă de a-i întoarce sabia vocaț iei noastre susț inute de o
retaguardă de multe secole, ci s-a pactizat cu duș manul. Ș i deasupra buș tenilor rupț i
de La Invencible, de la împunsătură a lui Cortés40ș i de sayalul lui Bartolomé de las Casas,41au putut
a trece pe cei care, prin continuitatea istorică, au venit să îș i măsoare forț ele de partea lui Luther împotriva
Carlos V ș i, din partea Isabelei, mulț umită de dezastrul armadei lui Filip II. Este suficient să pronunț i
numele lui Gómez Farías,42de Benito Juárez,43de Carranza44y a organizatorului schismei nefericite
întărit de patriarhul Pérez45, pentru a se convinge că a capitulat sau a făcut să capituleze pe
vocaț ia Spaniei, care este a noastră ș i care a fost lăsată să fie invadată de "ceilalț i" rezervele noastre
ș i patrimoniul nostru. Juárez a făcut pact cu protestantismul yankee, la fel a făcut ș i Carranza, la fel a ...
făcut de guvernul actual; suntem în plin complot împotriva destinu-lor noastre ca popor ș i ca rasă
ș i ne aflăm în faț a repetării dezastrului de La Invencible. Iar consecinț ele le purtăm asupra
fruntea noastră, pe braț ele noastre ș i pe viaț a noastră: slăbiti, demacraț i dacă conjura
continuă mai întâi cu tuberculoza pentru a cădea apoi în mâinile vânătorilor de indieni ai Isabel
de Anglia. Acest lucru nu va împiedica ca în discursurile susț inute în ziua Rasei să se salute caravanele
şi se aduc omagii lui Colón, unu lui Isabel Catolică şi altul Spaniei.

Contele de Saint Simón,46célebre revolucionar din Franț a, s-a prezentat în Peronne ș i într-un act de
aderarea la principiile din 93, a renunț at în mod expres la titlul său de Conte ș i la numele său. Saint
Simón, ca toț i revoluț ionarii, nu era decât un făț arnic. Ș i din acest motiv, în ciuda renunț ării
ce a făcut cu titlul său de Conte, puț in mai târziu, în autobiografia sa se lăuda cu titlul său de nobleț e
ș i zicea: „desced din Carol cel Mare”. Saint Simón avea dreptate în această privinț ă. La fel de bine, nu puț ini dintre
cei identificaț i cu revoluț ia ș i, în ciuda faptului că de la Hidalgo ș i până acum s-a căutat
a convenit ș i s-a convenit cu cei care descind în linie dreaptă din Isabel a Angliei ș i împotriva noastră
vocaț ie, care este vocaț ia Spaniei, îș i vor întoarce ochii către direcț ia din care au venit
carabelas ș i vor spune că descind din Pelayo, Cid47y de Hernán Cortés y un minuto después seguirán
sopând în doi obraji peste focul de tabără, unde se stinge ș i agonizează singura noastră adevărată
vocatie ca popor ș i ca rasă.

Ș i în ceea ce priveș te prima parte, vor avea dreptate; dar în ceea ce priveș te a doua, vor fi ucigaș ii vocaț iei noastre.

Octombrie 1925.

40
CORTÉS, Hernán (1488-1547). Conquistador ș i expeditor spaniol, în 1519 a început o întreprindere care a dus la
căderea marii Tenochtitlán.
41
LAS CASAS, frate Bartolomé de las (1474-1566). Prelat ș i polemist spaniol, călugăr dominican, protector al indienilor.
Denunț urile tale au originat Legile Noi.
42
GÓMEZFarías, Valentín (1781-1858). Politician liberal mexican, Preș edinte al Republicii între 1833 ș i 1834 ș i între 1846 ș i
1847.
43
JUÁREZ, Benito (1806-1872). Politician mexican, paladin of liberalism, President of the Republic by ministry of
lege din 1859, a rămas în această meserie până la moartea sa.
44
CARRANZA, Venustiano (1859-1920). Politician mexican, Guvernator de Coahuila, a condus constituț ionalii.
Preș edintele Republicii a murit într-un mod violent.
45
PÉREZy Budar, Joaquín (1851-1930). Cleric catolic mexican, cu o viaț ă agitată, a servit ca acompaniator al Preș edintelui
Străzi, pentru a promova Biserica Cismatică Mexicană.
46
SAINT-SIMON, Claude, Conte de (1760-1825). Gânditor socialist francez, precursor al sociologiei, deș i nu a ș tiut
a distinge contradicț iile între burghezie ș i proletariat.
47
CID, Rodrigo Díaz de Vivar (1043-1099). Cel mai faimos erou din istoria Spaniei ș i fără îndoială cel mai mare.
căpitan din Evul Mediu. Viaț a sa este descrisă într-un poem.
 15
CON LAS FORJAS ABIERTAS

În timp ce membrii juriului care au intervenit acum câteva zile în turneul desfăș urat în Teatru
Hidalgo, asistau la parada de tineret, care a spus la trecerea sa cuvintele arogante pe care publicul le-a auzit.
tremurat de entuziasm, a trecut de asemenea - invincibil pentru aproape toț i, dar o viziune făcută puternică ș i robustă
cu adevărat ș i cu dreptate pentru cunoscători –, procesiunea lungă a adevăraț ilor maeș tri ai
tribuna. To ț i ace ș tia, cu degetul arătător sus ș i cu fruntea îndreptată spre juriu, îl priveau cu ochii
în mare măsură deschiș i în aș teptarea ca cu orice preț să se evite măcar de data aceasta subversia de
valori oratorii. Din fericire, nu au a ș teptat în zadar. Ș i în parte din cauza profundului lor sim ț al
disciplina de la verdadera elocuencia ș i parț ial din cauza faptului că s-au distins de asemenea mai mulț i oratori,
juriul a luat în mână singura piatră de încercare ș i după ce a dat un ș ut bătrânului ș i idiotului
sistemul frazelor lustruite ș i forjate cu un secol înainte ș i apoi repetate – în mijlocul
un efort mecanic estéril de memorie - în tribună, a aruncat soarta concurenț ilor pentru
calea adevărată: improvizaț ia. Numai aș a s-a putut ș i se poate ș i se va putea ajunge întotdeauna,
când mai puț in la o aproximare a justiț iei ș i doar aș a s-a putut - în mediul nostru - purga
cu un precedent definitiv ș i terminant, ambientul care saturează viaț a noastră în materie de oratorie.

Suntem deja obosiț i de dosarul înrădăcinat, învechit ș i ruinat de a ieș i la tribună pentru a citi – într-un
pergamină sau în propria memorie – cuvinte ș i perioade făcute anterior ș i care nu acuză pentru ceea ce
că toț i au un autor mai mult decât o ignoranț ă supremă cu privire la adevărata natură a cuvântului
eloquent ș i prejudecata că este suficient să porț i pe umeri un bagaj greu de cultură pentru a fi orator,
cu toate că nu s-a făcut vreodată efortul de a avea măcar o învă ț are proastă. La
rezoluț ia luată de juriu a făcut pentru moment imposibilă subversiunea valorilor, dar prin
alcance transcendent ș i semnificaț ia sa înaltă va lăsa pentru totdeauna adevărul - în analele noastre
oratoria – de ce pentru a aduce un omagiu cuiva care iese în evidenț ă pe marginea unei tribunii pentru a deschide
cu mâna asupra umanităț ii, va fi necesar să fie vorbitor ș i nu va fi suficient să pară că este, nici mult
mai puț in decât ar putea fi odată. Dilema care îl conduce pe Hamlet48ț intit ca un fan cu părul în picioare de
păsări în mijlocul vieț ii sale – a fi sau a nu fi – ș i care este neliniș tea centrală în jurul căreia se ridică toate
zilele magazinei ș i le pliază bărbaț ii ș i satele, se deschide de asemenea în faț a oratorului pentru a fixa
ruta definitiva.

Ș i dacă toate generaț iile s-au înclinat încă de la naș tere sub flacăra parț ial aprinsă a
ș coli ș i sub făclia ridicată a învăț ătorilor, este pentru că de-a lungul, de carne ș i de spirit există o
voce care strigă neîncetat ș i cere ca - asupra curentului necontrolabil al tuturor celor ce curg ș i se
se estompe în viaț a noastră – este necesar să reuș im să fixăm pentru totdeauna relief-ul de neș ters al
personalitate pe care am creat-o cu propriile noastre mâini, după ce ne-am învineț it corpul ș i sufletul asupra
el yunque unde ne-am căutat ș i ne-am găsit. Învăț area are toată amploarea
imens de o revelaț ie. Nu este ș i nu a fost altceva. Socrate, într-unul dintre dialogurile lui Platon, nu se
jacta, ca maestru, de a fi un creator; doar un revelator. Ș i asta–a revela, a descoperi până la a atinge
oasele ș i entrajele destinelor individuale, fie de om, fie de popoare - este învăț area. Ș i
împreună cu asta este începutul victoriei către Ființ ă. Pentru că toată munca noastră se rezumă în
căutăm sub valurile întunecate ale sângelui nostru ș i ne exilăm - ne salvăm de cutremurul innegabil
care ne-a scufundat în umbră – ș i apoi să rămânem cu marca inconfundabilă a propriei noastre
individualitate perpetuu expusă ș i neschimbată, chiar ș i într-o linie scrisă în
pagini ale istoriei ș i în crăpăturile prin care iese la suprafaț ă spiritul generaț iilor.

48
Hamlet. Drama de Shakespeare, Hamlet, prinț de Danemarca, de spirit volatil ș i speculativ, suferă la vestea despre
asesinato de su padre, envenenado por su hermano.
 16
De aceea, în fiecare zi, atelierele ș i fabricile, ș colile ș i cărț ile, simt cum trece noul suflu al celor recent veniț i.
ajunşi care vin să se caute pe ei înşişi în matriţa mai mult sau mai puţin lungă şi, în orice caz, angustioasă a
învăț are. Ș i asta au făcut toț i marii maeș tri ai elocvenț ei, de la bâlciul Demosthenes49
–a ajuns la cele mai sublime forme ale artei, aș a cum spunea Ciceron, deoarece acel orator grec s-a făcut el însuș i totul
entero–până la Arístides Briand50y Vázquez de Mella51Au deschis într-o zi atelierul lor; acolo cu mânecile
arriscadas, cu mâna transpirată peste rebeliunile cuvântului ș i cu fa ț a către cele permanente
insurrecț ii ale spiritului – care niciodată nu a avut ș i nu va avea un consiliu în matriț a obscură, fragilă, făcută din lut
de la vocabulelor –s-au lovit, au bătut sânge, carne ș i suflet până au simț it miracolul învăț ării,
ce este revelaț ia totală.

Ș i până atunci - aș a cum mărturiseș te Ciceron în începutul discursului său în favoarea Legii Manilia -
ș i-au întors faț a către caravana mulț imilor ș i le-au aruncat cuvântul lor înfierbântat de
tumultos, de tormenta, de gânduri ș i de porniri incontrolabile de acț iune. Între noi de la
Cu mult timp în urmă, s-a încercat ș i s-a preocupat să evite învăț area. Un pic de cultură mai mult sau
mai puț in extins ș i ș ase săptămâni de pregătire pentru a face fraze: acesta a fost, în general,
sistemul la care am fost sau am fi rămas reduș i atunci când este vorba de discursuri. Rezultatele nu s-au
a făcut a ș teptare: suferim de o sărăcire cople ș itoare. Vorbitorii au dispărut aproape
totalmente între noi. Au rămas doar câț iva dintre cei care în ziua în care a început să ardă pentru
ei steaua consacrării, s-au grăbit să-ș i deschidă atelierul, să se lovescă, să se dezlipească,
a se îngusta în tăcerea în care se răsucesc ș i se sfâș ie - până la leș in, până la vertij,
până la agonie - carne ș i spirit. Ceilalț i au îmbătrânit în rutina de a-ș i umple traista cu fraze
făcute pentru a fi scoase - ca pietre strălucitoare aduse de departe - în faț a audienț ei.
Ș i asta este ceea ce, în general, avem ș i cu asta ne-am rămas: cu bijuterii sculptate într-un atelier
distanț e ș i care au pierdut de-a lungul distanț ei ș i al timpului, flacăra radiantă care le-a transfigurat,
brioasă furtunoasă care le-a îndoit ș i le-a înmuiat ș i amprenta vie a fierului aprins ș i a focului
ce a sunat pe fruntea meș terului. Ș i asta e tot, mai puț in elocvenț ă. Pentru că astăzi nimeni nu mai ignoră
că pentru a exista un cuvânt ferm, total elocvent, este necesar ca totul: forja care se răsuceș te
între flăcări, fierar care se arde în propria sa foc, braț care se ridică, mână care se strânge în
în jurul mânerului ciocanului ș i cântul rezonant care spune rebeliunile care se leagă, tânjesc ș i se
disputându-se victoria, trebuie să fie complet prezenț i, în faț a auditoriului convuls, tremurând
în faț a bătăliei, aliat întâi al fierului insurgent ș i apoi adunând toată greutatea imensă a sa
inimă ș i duhul său ș i pasiunile sale de partea braț ului care loveș te, ș i aruncă tot: foc, nicovală,
unealtă, cuie ș i săbii turnate în torentul acț iunii.

Când vine vorba despre scriitor, se cuvine să vorbim despre cuvântul său. Ș i să separăm vocabularul pe care l-a trasat pentru a-l trimite la
la mesajul său. Când vine vorba de orator, mai logic, mai exact decât a spune că este al său
Cuvântul care realizează miracolul acț iunii asupra celorlalț i, trebuie spus că este chiar oratorul.
pentru că el însuș i este cuvântul elocvent ș i este propria sa cuvânt.

Ș i el trebuie să fie totul ș i să poată transporta totul la tribună: atelierul său, ciocanul său ș i nicovala sa. Pentru că în
tribuna nu va pune în faț a publicului ceea ce a turnat ș i fuzionat ieri; ci va turna ș i
templar săbii care vor trebui să-i smulgă toate mâinile atunci când ating deliciul ș i vertijul care devorează
distanț ele ș i pune în miș care spre acț iune.

49
DEMOSTENES (384-332 î.Hr.). Politician athenian, cel mai mare orator al antichităț ii. A luptat împotriva lui Filip.
Macedonia, contra carea a pronunț at celebrele sale filipice.
50
BRIAND, Arístides (1862-1932). Politician francez, orator notabil, unul dintre promoterii uniunii paș nice europene.
51
VAZQUEZde Mella, Juan (1861-1928). Politician spaniol, fondator al Partidului Traditionalist, este considerat precursor
ideologic al Miș cării Naț ionale.
 17
Al ț i jura ț i, spre deosebire de cel care a intervenit în ultimul turneu oratoric de la Teatrul Hidalgo, se
au confuzionat din păcate ș i au lăsat încă deschis vechiul drum al gre ș elii ș i al
sterilitate. Juriul Teatrului Hidalgo a găsit piatra de încercare ș i a ș tiut să o aplice fără ezitare. Nu
a vrut să se limiteze la a privi, a fi spectator al suprapunerilor inconsistent adăugate într-un moment de
pregătire angustioasă, ci a căutat substanț a ș i forma durabilă a oratorului.

O zi Barnave52a izolat steagul său ș i a aruncat stâlpul său împotriva lui Mirabeau.53Ș i aceș ti doi tribuni au avut
să se întâlnească faț ă în faț ă în faț a mulț imilor. A spus Barnave, înaltul său, vibrând
cuvânt, pentru a răsturna ș i a dezvălui leul care a revoltat Franț a cu răgetele sale ș i mulț imea
l-a salutat cu o consacrare aproape definitivă; atunci Mirabeau a ridicat cuvântul său furtunos, plin
de borrască ș i de fulgere. Întorcându-ș i capul gigantic, iluminat de flacăra interioară, către
Barnave, în mijlocul unui transport care a ridicat mulț imea o sută de coț i deasupra vieț ii ș i despre
toț i tribunii au exclamat: „Barnave, nu există divinitate în tine”. Juriul turneului oratoric de la Teatrul
Hidalgo a spus un lucru similar când i-a eliminat pe cei care nu au adus decât vorbe goale ș i aparenț e
de oratori. Ș i judecata sa a lăsat un precedent salvaror. De acum înainte, nimeni nu va merge la un tribunal – decât dacă
să nu fi vrut să înț eleagă lecț ia – să îș i descarce poș eta plină de cuvinte ș i de fraze care se
au închis. De aici înainte – ș i acest lucru are toată amploarea unei actualizări puternice ș i esenț iale – va fi
precizez că cei care simt neliniș tea cuvântului elocvent să-ș i încline frunț ile în faț a legilor
de bun simț ș i să se dedice – aș a cum fac în fiecare zi ucenicii din profesii ș i de
arte ș i meș teș uguri, chiar ș i cele mai rudimentare ș i umile - la o muncă fecundă ș i intensă ș i cu siguranț ă
revelator al învăț ării oratorice.

În curând vom vedea multiplicându-se atelierele ș i forjele cuvântului elocvent; în curând se vor popula
tribunele noastre de înaltă clasă ș i adevăraț i purtători de stindard ai oratoriei. Ș i vom ieș i din această postură.
ignominiosă care acuză o deznădejde lamentabilă ș i o lene fără măsură. Ș i curând, de asemenea
vom putea înconjura - dornici de cuvinte puternice ș i robuste, cutremuraț i ș i transportaț i de prezenț a de
forjatorii care transpiră, gâfâie, se agită ș i fac din carnea lor chinuite de focul interior
perioade vii ș i palpitante - multe tribune. Ș i vom asista la apariț ia - până acum netrecută nici
pentru toate strofele scrise nici pentru cele mai inspirate ș i mai înalte pene - de unica ș i adevărata
cuvântul – adică cuvântul elocvent – adică, cel care se ridică ș i trece peste ochi strălucitori
de fronturi iluminată de flacără ș i strălucirea care iradiază forja plină de valuri de foc ș i
scuturată de ț ipătul rebeliunilor care se întretaie ș i se mu ș că; ș i tot gestul, tot
fisonomia transfigurata a forjătorului, în momentele în care face să ș iroiască ș i să se sfâș ie corpul ș i
alma pentru a bate ș i a face cuvântul său.

Dar pentru asta, începând de astăzi, toate forgele pline de nou-veniț i, de ucenici trebuie să rămână deschise.
să fie dispuș i la toate eforturile ș i la toate slăbiciunile indispensabile pentru a învăț a să
faceț i adevărata vorbă elocventă. Să rămână deschise toate furnalurile de astăzi ș i să fie văzute.
şi auzi iluminările tremurânde sub povara nicovalei şi a ciocanului care se strigă şi se rănesc în
lupte aprinse.

Iunie, 1926.

52
BARNAVE, Antonio Pedro José María (1761-1793). Revoluț ionar francez, adept al lui Montesquieu, de elocvenț ă
franc în opiniile sale; apărător al drepturilor poporului.
53
MIRABEAU, Honoré, Conte de (1749-1791). Orator ș i politician francez, fiind reprezentant al Terț ului Stat în 1789,
a încercat să stabilească o monarhie parlamentară.
 18
VÂRSTA NOASTRĂ

Tinereț ea este o comoară nepreț uită.

Acest gând, deja uzat de utilizare ș i de timp, are în aceste momente o amploare
excep ț ional pentru ț ara noastră. Pentru că boala cea mai serioasă ș i mai gravă cu care se confruntă ț ara noastră
societatea constă în faptul că ș i-a pierdut tinereț ea. Ș i ș i-a pierdut-o în cel mai înalt, mai nobil sens
mai interesant, vital al cuvântului. Pentru că tinereț ea nu constă doar într-o adevărată etapă
circumscrisă de timp, ci ș i de o atitudine morală care se caracterizează printr-o puternică ș i vie
încredere în realizarea deplină a binelui ș i a adevărului. Aceasta explică faptul că elementul esenț ial al
tinereț ea să fie speranț a. Când Bouthier, în Centurionul, face ca un căpitan roman să observe ș i
judecă pe Judea ș i o compară cu Roma, în acel timp consumată ș i roasă de ruina zeilor ș i de
factorii religioș i, avertizează că, în timp ce Roma a trăit câteva secole ș i a îmbătrânit,
poporul evreu a trăit mai mult de o mie de ani ș i totuș i se află în plină tinereț e. Ș i anunț ând
explica ț ia acestui fenomen recunoa ș te că Roma ș i nu a ș teaptă nimic, deoarece zeii săi s-au
terminat. I-a ucis respiraț ia veninoasă a îndoielii filozofice ș i, slăbiti braț ele care
au lăsat să zboare vulturii care au ț ipat asupra tuturor câmpurilor de bătaie, nu va mai aș tepta decât
momentele în care, ca smochina din Evanghelie, va fi smulsă de la rădăcină ș i aruncată în foc. În
schimbare, israeli ț ii încă deschid paginile luminoase ale căr ț ii divine ș i, în prezen ț a
epuizarea celorlalte popoare, găsesc seva virgină a mugurilor ș i a lăstarilor de tinereț e în
esperanț ă. Ș i, pe lângă faptul că a fost un evreu, Isus, care a devenit speranț a, va trebui să recunoaș tem
ce despre fruntea acestor vagabonzi eterni care ș i astăzi, fără locuinț ă ș i fără patrie, păstrează
fisonomia rasei sale, încă străluceș te felinarul speranț ei.

Între noi, speran ț a s-a pierdut ș i tinere ț ea s-a stins. Ș i aceasta explică
micș orarea orizonturilor ș i mediocritatea iritantă a vieț ii noastre individuale ș i colective. Lo
microscopicul ne fascinează ș i ne atrage, pentru că înălț imile ne provoacă ameț eală ș i pentru că cele dure ș i aspre
ascensiuni pentru a ne măsura cu vulturii, ne umplu de spaimă. Apariț ia bruscă a orizonturilor
nelimitate ș i aerul culmilor ne-ar face să ne prăbuș im. Ș i printre lucrurile care au fost cele mai repede
dispărut ș i că mai puț in am putut păstra, se află îndrăzneala, curajul celor nobile, de
înalt, de ceea ce atinge pliurile steagului idealului. Columb a descoperit într-un lung insomnie de
esperanț ă puternică ș i tânără, o lume nouă. În aceeaș i stare de încredere ș i de îndrăzneală ar fi
descoperit ș i aș descoperi o altă lume ș i aș repeta întreprinderea asupra caravelelor.

Ne-am îneca de groază ș i am abandona proiectul la prima ț ipă.

pierdut sensul cel mai profund, cel mai caracteristic al tinereț ii: pasiunea riscului, pasiunea pentru
pericol. Ne măsurăm fiecare pas, numărăm fiecare cuvânt, recompunem fiecare
gesturi ș i activităț ile noastre astfel încât să nu suferim nici cea mai mică vătămare ș i să rămânem în
postura frumos studiată, nu pentru a muri, precum gladiatorii romani, ci pentru un singur lucru:
pentru a trăi, pentru a trăi cu orice preț . A suflat asupra frunț ii noastre ziua luminoasă în care încep
mari începuturi, totuș i respiraț ia obosită, ca un miros de mormânt, al aurilor care au îmbătrânit
înaintea noastră ș i care au ajuns la marginea bătrâneț ii. Înclinaț i sub toate poverile
viaț a, ș i, mai ales, cea a crizelor epocii noastre, abia îndrăznesc să-ș i miș te piciorul, din teama de
scoate la iveală mânia portadorilor standardelor răului.

Ș i suntem oglinda fidelă ș i exactă a bătrâneț ii mâncate de carie pe care au semănat-o în inima noastră ș i în
conș tiinț a noastră.
 19
Am trăit printre bătrâni; am primit, în plină plasticitate spirituală, contactul degetelor lor
rugosi ș i ne-am ofilit, mai mult din corp decât din suflet. Ș i astăzi formăm o generaț ie de
bătrâni care nu ș tiu decât să calculeze, să numere, să cumpere, să vândă, să împrumute cu dobândă
devorator ș i a aduna, aprinse de febra caracteristică a bătrâneț ii, care este avariț ia.

Ș i în jurul nostru se desfăș oară, se dezvoltă pretutindeni, conjuraț ia supremă a bătrâneț ii: nimeni
vorbeș te mai mult despre a recomanda liniș te ș i măsură în miș cări; nimeni nu face altceva decât a condamna
atitudinile oarecum ieș ite din criteriul vulgar al securităț ii ș i al succesului la vedere, exprimat într-o
cifra de atingere a materialului.

Cei care merg înaintea noastră în călătorie au îmbătrânit. Destul de des s-au întors.
ochii îndreptaț i către noi, pentru a ne cere în numele propriei sale liniș ti ș i al celor mari ș i mici
Tesori, să ne moderăm pasul ș i să nu ne ridicăm vocea. Ș i au decimat rândurile celor cu steaguri
Ș i au făcut să triumfe conjura vârstei.

În paginile unei drame de Ibsen, apare în faț a lui Briand, personajul central al uneia dintre cărț i.
de ese célebre escritor, o bătrână, care este mama protagonistului. Briand este dedicat idealului său,
transfigurat de înț elegerea interioară a vieț ii sale. Tocmai ș i-a riscat existenț a pe o barcă
ș i a trecut în intentia pericolului, conform frazei unuia dintre interlocutorii săi, "ca un soare!"
când "părea" că clopotele se lansau în zbor ș i sunau alarma. Este când mama ei
exclamă în faț a lui: "este necesar să ai mai multă grijă de viaț a ta. Fii puternic ș i ai grijă de tine, păstrează-ț i
viaț ă”. Nu am auzit alt cuvânt decât cel pe care îl spune în paginile acestui dramă de Ibsen mama de
Briand. Ni s-a învăț at să ezităm în faț a vieț ii sfărâmate ș i a bărcii zdrobite de uragan;
în faț a semnelor iminente de furtună ș i în prezenț a doar a gândului de a te aventura, mare
înăuntru, chiar ș i atunci când furtuna doarme ș i a venit inevitabil paralizia speranț ei
ș i cu ea paralizia tinereț ii.

Mai mult: a venit pierderea tinereț ii noastre.

Tinereț ea, o audienț ă sfântă pentru steagurile înalte ș i pline de lumină, a murit în fiecare conș tiinț ă ș i a
desfăcut de frig ș i de pesimism în mulț imi. Ș i nimeni, nici indivizi, nici mulț imi nu se
îndrăznesc să trag săgeata, ca Wilhelm Tell, în celebra legendă, ș i să port ascuns vârful pentru
a pune capăt despoț ilor.

Nu mai este vârsta înaintată a unuia sau a câtorva, este vârsta înaintată a tuturor; nu este vârsta fiecăruia; este vârsta
inima poporului întotdeauna uș or la izbucnirea optimismului ș i a speranț ei.

Ș i aceasta este boala noastră supremă. Toate celelalte părț i derivă din ea, ca viermiț a care
ahueca ș i taie tulpinile, partea din rădăcina putrezită ș i obosită. Am reuș it să ne păstrăm viaț a;
încă o avem, încă ne va aparț ine, dar ruginită, ca o sabie care nu a ieș it niciodată din
vaina, ca un copac care nu a avut nici apă, nici soare. Ni s-a oferit viaț a în schimbul liniș tii noastre
ș i de tăcerea noastră ș i de liniș tea noastră ș i doar ni s-a putea oferi bătrâneț e ridată ș i ofilită. Ș i astăzi
trebuie să se ridice, din plămânii roș i de tuberculoză a atâtor băieț i îmbătrâniț i, strigătul
de angustie pe care o spune în cartea lui Goethe, Fausto,54încărcat de ani, uluit în faț a naufragiului său
viaț ă ș i cu privirea fixată cu nerăbdare în căutarea tinereț ii sale.

54
Fausto. Figură literară, inspirată într-un caz real, care a devenit legendar: un om bătrân care îș i vinde sufletul demonului.
Mefistofeles în schimbul tinereț ii ș i bunurilor pământeș ti.
 20
Decembrie 1925.
 21
SACII GOI

Este necesar să pui sufletul în genunchi chiar ș i pentru a scrie cuvântul caritate. Pentru că este vorba despre un vocabular
că din motive istorice, că prin semnificaț ia ș i conț inutul său, nu are nimic uman.

Ș i dacă stelele sunt semnul inequivoc că Dumnezeu a trecut peste haos pentru a aprinde cu al său
dedo luminoso ochii senini ș i transparenț i ai nopț ii, caritatea este o urme de foc care a
eclipsat toate căile istoriei ș i care nu va putea fi înlăturată de nimic ș i de nimeni.

Pascal cu privirile sale lungi ș i pătrunzătoare de solitar a ș ezat la marginea adâncimilor ș i plierilor de
creș tinismul ș i inima umană, atunci când se află în faț a carităț ii, cu însuș i intuiț ia cu
care descifra problemele de fizică ș i de matematică, a înț eles că caritatea nu este, nu poate fi
mai mult decât de origine direct divină.

În primul rând, caritatea este o ridicare a vitalită ț ii superioare. Numai astfel se explică imensa ș i
superioritatea incomparabilă a operei Creș tinismului faț ă de opera tuturor filozofiilor, a tuturor
religiile tuturor statului ș i ale tuturor arhitecț ilor de individualităț i ș i de popoare. Socrate ș i
Marco Aurelio55son expresia valorilor cele mai înalte turnate în cuptorul păgânismului. În al său
gestul, în activitatea sa, există fără îndoială trăsături de înăl ț ime iluminată ș i câ ș tigată cu piciorul
în sânge ș i cu sandala ruptă în asprimele drumului. Ș i când cineva ia ș i bea din cupă
de la cicută ș i celălalt invocă pe Epictet ș i strânge tare pumnul pentru a fi mai puternic decât durerea, se
simte tentaț ia de a crede că de acolo nimeni nu va trece.

Cu toate acestea, au apărut valorile umane ieș ite din cuptorul aprins al creș tinismului
ș i înainte de to ț i, Isus, cel mai puternic, mai viu, mai vibrant valor istoric dintre toate, a ș a cum îl
reconș tinț ă abia acum câteva luni de zile de acelaș i Herbert Wells56ș i istoria, în afară de a fi
schimbat de drum, cu o deviere zgomotoasă ș i innegabilă, a venit, în forț a unei sinteze
inesperată ș i luminoasă, pentru a învăț a că figura maestrului este nodul central al vieț ii umane.

Tot ce a fost, prezentul, viitorul, s-au încorporat în el ș i El apare deja în aceste momente în care
încă nu au fost scrise paginile tuturor vieț ilor ș i ale tuturor popoarelor, cheia imensă ș i
luminoasă care clarifică totul. Minunea supremă a lui Hristos nu este cea a orbilor, nici a
paralítici, nici al mărilor netezite ș i supuse: miracolul lor suprem, inconfundabil ș i fundamental
este caritatea. Ș i semnul cel mai clar, mai innegabil; vitalitatea portentuoasă, insuperabilă a tot ș i de
toate, poartă infiltraț ia profundă ș i puternică a creș tinismului.

Mai mult decât atât, miracolul suveran, miracolul prin excelenț ă, cel care depăș eș te în amploare ș i semnificaț ie pe
desenplumbirea pleoapelor orbilor, ale picioarelor lungi ș i moarte ale paraliticului
ș i chiar ș i la trezirea lui Lazăr, este învierea certitudinii cu privire la destinele oamenilor, de
sate ș i spirite.

Epoca noastră în acest punct este cea mai înaltă ș i cea mai fermă dovadă a acestui miracol. Juan Papini,57
ca leproș ii care trec prin paginile Evangheliei, era un condamnat. Toate filozofiile îl

55
MARCO AURELIO (121-180). Împărat (161-180) ș i filozof stoic roman, a condus imperiul împreună cu
fratele său adoptiv Vero.
56
WELLS, Herbert George (1886-1946). Romancier ș i eseist britanic cu idei socialiste; a fost, de asemenea, precursor al
genul science fiction. Autorul Războiului mondial.
57
PAPINI, Giovanni (1881-1956). Scriitor italian; convertit la catolicism, a scris din acest motiv o intensă istorie.
de Cristo. În general, stilul său este tăios, incisiv ș i chiar crud.
 22
lăsaseră obosit, ro ș covit, cu ochii deschi ș i cu nerăbdare în fa ț a umbrei ș i cu
neliniș te devoratoare a spiritului făcut cârlig ș i afundat până la măduva spiritului. Dar a văzut cum a trecut
pe drumul către Hristos, ș i azi trăieș te viaț a, cea mai înaltă, cea mai profundă, au căzut din ochii săi de
oferă-vă cearș afurile nopț ii, de pe limba lui legăturile care îl ț ineau în tăcere ș i picioarele sale
marchă rapid pe ruta pe care se face, în plină lumină ș i victorie, adevăratul călătorie ș i
definitiv. Ca acest despuiaț i, au fost mulț i: Chesterton, Jorgensen,58Gheon59ș i alț ii, toț i au
văzut, toț i s-au vindecat, toț i cântă viaț a.

Epoca noastră este bolnavă: a sărbătorit într-un instantaneu de nebunie ș i ură, nunta sa cu umbra la
miezul nopț ii care este ora misterioasă a greș elii ș i a răului. ș i astăzi, simț ind că ghearele ascuț ite
din toate crizele se înfinge pentru a sfâș ia carnea ș i spiritul, se întoarce în zadar ochii săi îngrijoraț i către
toate oracolele care l-au făcut să bea po ț iunea blestemată. Ș i a găsit peste tot
charlatani care disecă corpuri ș i dezarticulază gânduri ș i suflete, dar nimeni nu a putut între ei
maeș tri, spuneț i vrăjitoria salvatoare.

Mai mult, contagionul, epidemia pătrunde până în carne ș i oasele celor care îndrăznesc să
a se apropia de bolnav ș i de acolo se ridică afectaț i de aceeaș i boală ș i cu sufletul zdrobit de
pesimism ș i dezamăgire.

Atinge o picior paralizat, pleoapa lăsată definitiv în jos a unui orb,

nervul mort al unui surd ș i aprinderea luminii ș i vieț ii, este un miracol, când acest lucru se face în
pagini din Evanghelie.

Ș i filosofia, ș i ș tiinț a nu vor face decât să discute cazul ș i să încerce să-l explice, dar să-l realizeze niciodată.
Deschide ochii, dezleagă limba ș i picioarele paralit cărmilor, ale orbilor ș i ale mutilor
spirit, este este ceva ce nici măcar nu va începe să înț eleagă nici filosofia, nici ș tiinț a, care nu au ș tiut să facă
mai mult decât orbi, paralizaț i ș i mulț i din suflet. Ș i astăzi, în ciuda tuturor ș i a tuturor, se repetă la
literă, mai ales în ordinea spiritelor, pagină cu pagină, Evanghelia. Ochiul spiritului vede,
paraliticii gândirii se ridică ș i merg, surzii de viaț a interioară, singura adevărată
viaț a omului, ascultaț i. Ș i, mai presus de toate, sunt evanghelizaț i cei săraci, cei mai săraci dintre toț i, cei
pordioseri, cerș etorii adevărului, cei lipsiț i de certitudine ș i de lumină, toț i cei care au văzut
stingeț i-vă ș i cădeț i ultimul torț ă care semnalează infailibil ruta pe parcursul pelerinajului. El
miracolul suprem al carită ț ii este evanghelizarea. Ș i acest miracol, astăzi ca ș i ieri, se realizează sub
prezenț a reală a lui Hristos în istorie ș i în viaț a noastră. Ș i doar El va putea vindeca epoca noastră, ca
numai El a putut să vindece sărăcia lui Papini, a lui Chesterton ș i a marilor convertiț i.

Epoca noastră, se pare, profund îngrijorată de oameni, nu are nici măcar un cârpe pentru
a-ș i disimula propria imensă sărăcie, care este sărăcia vitalităț ii interioare. Vitalitatea interioară este
indice perpetuu care semnalează cu lumina sa direcț ia ș i portul ș i este un suflu neîncetat care se reînnoieș te
robusteț e în fiecare zi în sângele călătorilor. Se aud deja ț ipete pătrunzătoare în care se cheamă
în mod angustios, la Maestru, tinerile paralizate încep să apară la marginea tuturor
pe cărări, corpul întunecat al leproș ilor se evidenț iază de la distanț ă. Să sperăm că în curând vremea noastră
se tinde la mâna lui Isus ș i îi cere să o atingă cu mâna lui, va vindeca?...

58
JORGENSEN, Jens Johannes (1866–1956). Poet ș i scriitor religios danez. Opera sa lirică este încărcată de simbolism.
ș i emoț ia. Conversia sa la catolicism în 1896 este descrisă de el însuș i în Autobiografia sa. Este autor al lui San Francisco de
Asís (1907) ș i Santa Catarina de Siena (1915).
59
GEON, Henri (1875-1944). Dramaturg francez, cofondator al Nouvelle Revue française (1909), operele sale se inspiră
în teatrul popular medieval. Lucrări: Le Pauvre sous l'escalier, 1921; les Trois Miracles de sainte Cécile, 1922.
 23
Este indispensabil să punem în imensa lucrare de evanghelizare a vremii noastre, particularitatea, drojdia, care
movida ș i fermentată de degetul lui Dumnezeu umple săculeț ele goale ale secolului nostru cu pâinea puternică,
vivo ș i salvator al cuvântului etern.

Martie 1926.
 24
FĂRĂ CUVINTE

Fiecare cuvânt este o acț iune incompletă. Aceasta explică, pe de o parte, influenț a decisivă pe care cuvântul a avut-o.
a avut ș i va avea întotdeauna ș i, pe de altă parte, nevoia ca lângă cuvânt să fie întotdeauna pus un serios
efort pentru a ajunge la realizarea totală a gândirii. O aprecire falsă ș i nefondată a
semnificaț ia pe care o are cuvântul, a făcut ca în ultimele timpuri să fie aruncat la margine de
viaț a noastră sau, cel puț in, să o punem într-un loc foarte secundar. Ș i în aceste momente se
deja să simtă mai mult ca niciodată, o mare dezamăgire faț ă de cuvinte ș i o miș care puternică ș i vie de
repulsie ș i înfiorare.

Se are foarte puț ină încredere, poate prea puț ină, poate deloc, în puterea cuvântului. Se proclamă cu
un anumit aer de triumf ș i de dispreț înalt, importanț a unică, exclusivă, insurmontabil de eficientă a
acț iune. Ș i în faț a bărbaț ilor care în fiecare zi îș i întind mâna spre lucruri pentru a le apuca, pentru a
să le strângi, pentru a le îndoi pe nicovala unei lucrări dure în care să se audă doar răguș eala
făcătorul ș i strigătul ciocanului, to ț i î ș i pleacă fruntea ș i spun un salut de reveren ț ă ș i de
admiraț ie. Între timp, la cuvânt ș i la muncitorii care în fiecare zi lucrează fără altă unealtă decât
cuvintele ș i se consacră să facă arhitecturi, nu din piatră sau cărămidă, ci din cuvinte, se vede
cu o ridicare din umeri ș i sunt clasificaț i în categoria visătorilor ș i a inutililor.
Ibsen face să spună în paginile lui Branda unul dintre personaje că o acț iune valorează un milion de
cuvânt. Mai degrabă ar trebui spus că o acț iune este un cuvânt modelat cu tărie în cuptorul
aprinderea cărnii ș i a gândului ș i care se înfinge acolo unde se întâlnesc spiritul ș i inima. Mai
încă: în spatele fiecărei acț iuni se află cuvântul, ca germeni, ca impuls, ca stimulent, ca indice
vivo, când mai puț in ordinare. Ș i nu a existat ș i nu există flux sau reflux al celor care în fiecare zi
băteț i marea spiritelor ș i a gândurilor, să nu fi plecat dintr-una sau din câteva
cuvinte.

În paginile istoriei, rezumat, bilan ț al cuceririlor, al explorărilor, al jocurilor ș i al

maniobre care au perturbat situaț iile mai mult sau mai puț in ferme, se subliniază în fiecare zi trecerea de
acț iunea; dar dacă se sapă puț in, se va găsi un cuvânt care se află în spatele
steaguri ș i armate. Trei cuvinte se află pe o pagină înainte de ruina Cartaginei. Cato60
le spuneam în senatul roman fără oprire, sigur că nu pronunț am ș i nu produceam sufluri de vânt
numai, ci împingeri puternice care într-o zi au îndoit toate săbiile care au auzit jurământul de
Aníbal.61Când întorci pagina pe care au fost scrise aceste trei cuvinte unice: „Delenda est Cartago”, se
vai, prăbuș irea zgomotoasă a mândrei cetăț i care a crezut cândva că poate strânge gâtul vulturului care
provoca de la Capitoliu. Acelaș i Hanibal a trecut peste Alpi ca ș i cum în spatele lui
ar fi mers oceanul pentru a-l precipita asupra Romei. Cu toate acestea, în spatele braves
Cartaginezul nu mai avea decât câteva cuvinte de opt, spuse cu pumnii strânș i din cauza dorinț ei.
de despărț ire.

Sub multiplele suprapunerile pe care timpul le-a aruncat asupra sistemelor, asupra dărâmăturilor ș i
despre ruinele ș colilor, ale filozofilor, ale estadisticilor ș i ale cuceritorilor ș i în mijlocul neliniș tilor ș i al
neliniș tile prezente generate de crizele internaț ionale, de chestiunile de rasă ș i de
mici ș i mari, de cerș etori ș i de proceri, de puternici ș i slabi, de meș teș ugari ș i patroni; nu
sunt mai multe decât câteva cuvinte rostite la o distanț ă enormă de două mii de ani de Hristos pentru

60
CATÓN de Utica (96-46 î.Hr.). Politician roman, susț inător al republicii, s-a opus lui Cezar, sprijinind-o pe Ciceron.
contra lui Catilina. Asediat de duș manii săi, s-a sinucis.
61
ANÍBAL (247-183 î.Hr.). General cartaginez; a menț inut sub ameninț are imperiul roman în Tesin, Trebia, Trasimeno ș i
Cannas (218-216), dar a fost învins la Zama (202).
 25
proclamar unitatea speciei umane. Ș i aceste cuvinte simple: 'Tatăl nostru care eș ti în ceruri'
„Ceruri” pe care patricienii nu s-ar fi îndrăznit să le lase pronunț ate de sclavii lor; că împăraț ii
–raza de zei conform prejudecăț ilor de atunci–ar fi consacrat pentru uzul lor exclusiv; că
încă albii nu înț eleg complet în prezenț a negrilor; au venit ca un imens
terremot lejano, dărâmând pas cu pas vechi ș i adânc înrădăcinate bariere, va veni momentul solemn în
că toate mâinile deasupra tuturor graniț elor: culoare, bogăț ie, talent, blazoane, sânge nobil ș i rasă,
se unesc pentru a repeta magia vrăjită care a ieș it de pe buzele strălucitorului Zidar din Nazaret. Pentru
mai mult decât se crede, cuvintele nu au eș uat dacă eș uează vreodată. Eș uează cei care
ignoran amploarea, semnificaț ia ș i strategia. Nu sunt ș i nu au fost niciodată zgomote fără obiect, nici
sinfonii sterile care se pierd într-o noapte de iner ț ie ș i melancolie. Sunt ariergarda
irreemplazabil, indispensabil pentru orice acț iune ș i, mai ales, pentru orice reformă care tinde să spargă tipare
îmbătrâniț i ș i obiecte nefolositoare pentru viaț ă.

Dar, pentru aceasta, este necesar să se înț eleagă că, în anumite ocazii, se merge spre eș ec nu din cauza
cuvinte, ci din lipsa de cuvinte. Între noi a început de mult timp să se propage proclamarea
bancarrota a cuvântului. Ș i se spune: deja cuvintele nu mai sunt suficiente; cuvintele nu mai servesc la nimic; este urgent să mergem
la ac ț iune. Ș i pentru a provoca mi ș cările puternice de revendicare a gândirii, de
conș tiinț a ș i cetăț enia, răniț i ș i călcaț i în picioare de revoluț ie, nu se mai are încredere în cuvinte ș i
doar se încred în acte. Dar nu se gândeș te că până acum ne-a lipsit cuvintele. Au
lipsă în mediu, în toate curentele vieț ii noastre private ș i publice, cuvintele noastre. Nu
ne-am îndrăznit să spunem mai mult decât câteva ș i aproape întotdeauna într-o formă învechită, prin mijloace ș i
proceduri care acuză un întârziere de secole.

Broș ura, cartea, pliantele ș i, mai ales, presa periodică, care constituie legăturile cele mai
rapizi ș i puternici ai cuvintelor, încă sunt văzuț i de noi cu uimirea cu care s-ar putea uita
ferocarril un ț ăran de acum două secole. Suferim, aș adar, o greș eală gravă ș i dureroasă. Nu
a eș uat cuvântul. Noi l-am făcut ș i continuăm să-l facem să eș ueze, pentru că nu am
am avut în ea încrederea pe care o merită ș i am putut înainte de a ne încrede total în amploarea sa ș i în
puterea ei ș i dacă astăzi îi întoarcem spatele pentru a o colț ui ca un instrument uzat ș i inutil ș i ne
ne aruncăm sau vrem să ne aruncăm în braț ele acț iunii, cu încrederea orbească că totul va ieș i din
crisolul miraculos al faptelor noastre ș i că în curând vom vedea că toate voinț ele se refac că
toate pesimismele se predau, ca toate conș tiinț ele să se ridice, ca toate gândurile ș i că
toate braț ele se strâng în jurul aceleaș i steag ș i ziua aș teptată cu nerăbdare se apropie
de la revendicare, la întoarcerea primului cot, vom întâlni din nou „deș ertul, deș ertul,
desert” pentru a repeta un vers de Manuel José Othón62. Pentru că orice acț iune de amploare colectivă ș i care
va întoarce pe dos corpuri ș i suflete, caută contagionul ș i polarizarea voinț elor, mai întâi este
cuvânt sau nu va fi niciodată nimic.

Aș adar, dacă fiecare cuvânt este o acț iune incompletă, este pentru că este începutul acț iunii. Ș i
deoarece este este începutul acț iunii, va trebui să o punem ca index în toate căile, ca busolă
din toate navele, ca o suflare în cele patru vânturi, ca o rază de soare în toate colibele, ca
ruta pentru toț i călătorii, ca un strigăt deasupra capului gânditor al tuturor camilelor care trec
desertul. Numai a ș a, numai atunci, vom vedea prodigiosul fior de bra ț e,
voinț e ș i conș tiinț e care sunt necesare pentru a merge la recucerire ș i pentru a atinge ziua glorioasă a
desparte sfântul de libertate.

62
OTHÓN, Manuel José (1858-1906). Literat potosin de altísimi calitate, autor al celebrului poem Idilio salvaje.
 26
Poblar de cuvinte, căi, ora ș e, ateliere ș i cămine, a le repopula apoi când vor începe să
stinge ecourile primelor cuvinte; repetarea repopulării imense, neobosite, minut cu minut
minut, azi, mâine, mai târziu, după, până când reuș im ca cuvintele noastre să fie atmosfera care
totul îl învăluie, că totul îl invadează, că toț i respiră, că toț i absorb, este, trebuie să fie, semnalul,
consigna de hoy. Câteori a spus Caton cele trei cuvinte celebre pentru a obț ine că se rupă
tot cadrul în care se sprijinea oraș ul Cartagina? Multe. De câte ori a spus Maestrul
primele cuvinte ale Tatăl Nostru? Poate foarte puț ine; dar de atunci încoace câte ori au fost
repetate? De milioane de ori. Ș i de fiecare dată când au fost foarte repetate, colibele se înalț ă spre
palatele, cei slabi spre cei puternici, cerș etorii spre regi, malaezienii spre englezi,
săracii împotriva bogatilor, oprimatii împotriva opresorilor. Dacă bărbaț ii se satură să le spună, ele
va spune istoria; dacă sunt ș terse din istorie, vor rămâne scrise în carnea vătămată a celor care le poartă
în sus ochi semnele febrei ș i ale insomniei ș i caută în sus căile ultraterrenale care
se varsă sub soarele libertăț ii.

Trebuie să începem lucrarea reconquistei. Numai prin cuvinte se începe. Cu cuvinte care
llenen, care satură atmosfera. Dacă încercăm să sărim peste cuvinte, nu vom începe niciodată.
Ș i dacă până acum nu am început nici măcar să ne apropiem de final, este pentru că nici măcar
am început. Ș i nu am început, pentru că fără cuvinte nu se începe.

Aprilie, 1926.
 27
VOTUL MORTILOR

Chesterton, ilustru umorist englez, a arătat, în paginile Ortodoxiei, o carte răzbunătoare

ca toț i cei ai lui, marele său straniu faț ă de faptul că democraț ia contemporană se
inclină foarte tare să se certe cu mor ț ii. A făcut-o cu un motiv bine întemeiat. Pentru că ne na ș tem
înconjuraț i, strânș i de votul morț ilor. Mai mult: toț i jurăm în fiecare zi ș i votăm la
toate orele, pentru morț i. Ca acest fapt să fi trecut dincolo de cunoș tinț ele fondatorilor
democraț ii noi, este doar un semn clar al confuziei lor ș i, mai ales, al incurabilităț ii lor,
cea mai perfectă orbire. Primul om s-a putut găsi în plină intemperie. Nu a găsit nici ziduri, nici acoperiș uri
în jurul lui. Ș i în spatele lui, nimeni nu îș i lăsase amprenta înainte de a muri. Noi am găsit
oraș e aruncate la întâmplare, conform planurilor multora pe care nici măcar nu am avut timp să-i cunoaș tem. Ș i în
în jurul nostru am văzut edificii mai mult sau mai puț in înalte, mai mult sau mai puț in consistente, care deja
ne aș teptau ș i că au fost făcute într-o zi în care am putea să ne gândim ș i să ne dăm opinia.

Ș i când am putut interoga de capul nostru ș i gândi ș i măsura lucrurile, ideile, faptele
ș i ceea ce ne înconjoară, am putut cu un uș or efort de observaț ie, să găsim în interiorul nostru
un edificiu neterminat, pe fundaț ia propriei noastre cărni, a oaselor noastre ș i de
sufletul nostru propriu. Ș i când am vrut să facem balanț a personalităț ii noastre proprii ș i a
rezervelor ideologice, morale, politice, ș tiinț ifice ș i artistice de care trăiesc ș i se hrănesc
bărbaț i în fiecare zi ș i am încercat să stabilim suma eforturilor depuse de noi,
a trebuit să ne ruș inăm ș i să recunoaș tem că ne-am îmbogăț it cu o pradă bogată ș i imensă
care nu ne-a costat mai mult decât a întinde mâna, aș a cum nu ne costă lumina soarelui ș i oxigenul aerului,
mai mult decât a deschide ochii ș i buzele.

Avem o limbă bogată sau săracă; dar o avem. În ea noi nu am pus nimic. Nu există în
dicț ionar un vocabular pe care noi l-am inventat. Ș i ceea ce spunem despre noi sau putem
a spune ș i despre toț i cei care trăiesc alături de noi. Au o limbă ș i au găsit-o deja formată. Aceasta
idiom este, întreg, o mo ș tenire adunată de cei mor ț i. Este votul multiplicat al multora
dispăruț i. Ș i dacă ne întoarcem privirile către alte direcț ii, găsim acelaș i fenomen: în
literatura, încă la o distanț ă lungă de peste două mii de ani, votează Homer63ș i votul său, scris în
estrofa nemuritoare, va urma paș ii noș tri pentru a cânta lui Hector ș i Ahile; Arhimede,64votó hace
de asemenea, mul ț i ani ș i în jurul votului său au fost convoca ț i în ț elepț ii pentru a clădi câteva
construcț ii ș tiinț ifice. Luther este mort; cu toate acestea, el vota încă în sufletele celor care
continuă cu steagul „Reformei” ș i mulț i votaț i ș i jură pentru el. Hristos, care este o afirmaț ie înaltă ș i
puternic ș i un vot sângeros încleș tat ș i mut, îș i dă votul în fiecare zi ș i în jurul Lui se ridică
milioane de voci care jură ș i votează pentru El.

Avem o înclinaț ie vie ș i puternică de a jura ș i de a vota mai mult pentru cei morț i decât pentru cei vii. De astfel
maniera, că în fiecare zi judecăm firmele ș i programele tuturor celor vii, în lumina
oracole pe care le-am moș tenit de la cei morț i. Spunea abatele Enrique Bolo că fiecare leagăn este făcut
cu mesele în care îș i fac ultima călătorie toț i oamenii. Aceasta este adevărul. Ș i din acest motiv, fiecare leagăn
este ca o urnă nouă, recent deschisă, unde îș i depun în fiecare zi voturile toate morț ii.
Toț i se strâng, se adună în jurul fiecărei leagăn, pentru a-i spune cuvintele lor ș i a ne învăț a ...
idiom. Ș i cum cuvintele nu au fost niciodată altceva decât o revelaț ie anticipată ș i sintetică a

63
HOMERO. Poet legendar epic grec, din secolul IX î.e.n., considerat autor al epopeilor Iliaada ș i a
Odiseea.
64
ARQUIMEDES (287-212 î.Hr.). Matematician, fizician ș i inventator grec. A început studiul staticii, anticipând metode
al calcului infinitesimal ș i a pus bazele hidrostaticii.
 28
lumea ș i întotdeauna reflectă direcț iile spirituale fundamentale pentru viaț ă, vorbindu-ne despre
morț i în limba lor, obiș nuindu-ne să vorbim ș i să gândim cu ea, au lăsat votul întreg al său
mentalitate. Iar a doua zi, într-o formă incon ș tientă, de rutină, dar cu profiluri bine definite,
am ajuns să fim un vot în care ne-am adunat cu morț ii, pentru a ne ocupa de cei vii ș i în care am jurat
cu jurământul vechi, aparent îngropat, dar permanent reînviorat, al mormintelor.

Aerul care trece în fiecare zi prin buzele noastre reînnoieș te sângele nostru ș i este o condiț ie inevitabilă
de viaț a noastră; soarele pe care îl salutăm în fiecare dimineaț ă cu ochii noș tri, ne luminează calea ș i
încălzeș te-vă venele; dar nici aerul, nici soarele, nici apa, nu votează pentru nimeni, oricât de mult au atins
buzele ș i în faț a vreunui filozof sau a fondatorului unei ș coli. Votează pentru viaț ă uneori alteori
pentru moarte; dar niciodată nu votează ș i nu pot vota, nici pentru Cristos, nici pentru Buddha,65ni pentru Dante,66nici pentru
Miguel Ángel.67Dar în jurul fiecăruia dintre noi ș i cu aceeaș i persistenț ă neobosită a
aer ș i soare, pluteș te respiraț ia sufletelor celor din jurul nostru care, în ciuda lenei lor, lasă să transpire
gândurile lor, grijile lor ș i ideile lor. Ș i foarte curând gândirea noastră votează într-un
un anumit limbaj, o anumită formă, cu mai mult sau mai puț in entuziasm ș i căldură, printr-un întreg sistem
filozofic sau religios ș i chiar pentru totalitatea vitală a unei ț ări. Juan Papini, încă din primii săi ani, a votat
de Garibaldi68y contra Dumnezeu, pentru că tatăl său era ateu ș i garibaldin cu furie.

Ziua în care ne-au făcut să ne aplecăm în fa ț a unui Crucifix, ne-au făcut să votăm împotriva tuturor
păgânism ș i în favoarea cre ș tinismului, adică ne-au făcut să ne punem mâinile mici ș i
inconș tienț i de cele două singure pagini în care se rezumă toată istoria, toate filozofiile,
toate religiile ș i toate dezbaterile aprinse ș i înfierbântate care au aprins oamenii ș i le
au făcut să desfă ș oare sau să învălească sabia. Ș i punând o mână peste Hristos, care compedia
totalmente una dintre aceste pagini, am votat ș i ni s-a arătat cum să votăm în favoarea jumătăț ii din
morț i ș i împotriva celeilalte jumătăț i. Cei vii nu ne-au putut ș i nici nu ne pot învăț a altceva decât
ceea ce au învăț at din morț i. Până la punctul în care cineva care se străduia să elimine din rezerve
spirituale ale oamenilor ș i ale popoarelor tot ceea ce poartă sigiliul morț ilor, ar trebui să
se află în necesitatea de a repeta învă ț area, dar nu a ș ș ti ce să predau. Am votat ș i am jurat
espontanț ă, instinctiv pentru morț i ș i cu morț ii.

În fiecare zi ne înclinăm irezistibil să votăm mai mult pentru morț i decât pentru cei vii, mai mult decât contează.
o pagină de istorie în care s-a scris un succes sau un eș ec, care este încercarea tuturor celor vii. Ș i
când aceș tia s-au gândit să-ș i stabilească democraț ia, aceasta era deja fondată, înrădăcinată în măduva
viaț a spirituală ș i chiar materială a oamenilor, democraț ia morț ilor. Eroarea celor vii nu a
a constat în încercarea de a funda o democraț ie, a constat ș i constă în primul rând în a dori
fundar o democraț ie în care morț ii nu pot vota ș i în care doar vii votează ș i se
votează pentru cei vii.

Pentru că, în ciuda a cine s-ar întâmpla, morț ii vor vota întotdeauna ș i cel mai grav este că întotdeauna se va vota pentru
morț ii. Democraț ia contemporană, cel puț in în anumite ț ări precum Franț a ș i a noastră,
a condamnat la exil ș i la proscripț ie votul celor morț i. A jurat război necruț ător

65
BUDA (Siddartha Gautama. 560-480 î.Hr.). Fondatorul budismului, sistem moral bazat pe transmigrarea sufletului.
almas, care trebuie să aspire la nirvana.
66
DANTE Alighieri (1265-1321). Humanist italian, a studiat filosofia ș i a participat în militarie ș i în politică. A compus
poemul cel mai celebru Al Divinei Comedii.
67
MIGUEL ÁNGEL Buonarrotti (1475-1564). Humanist, sculptor, painter ș i arhitect italian, din mâinile căruia au ieș it
câteva dintre cele mai importante opere de artă din istorie.
68
GARIBALDI, José (1807-1882). Politician ș i general italian afiliat la francmasonerie, a participat la reunificare
Italia.
 29
împotriva lor. Nu li se permite să voteze, în ceea ce priveș te sistemele lor, opiniile lor, lecț iile lor,
învăț ăminte, sunt excluș i, condamnaț i la uitare; nu li se permite să voteze pentru ei, în ceea ce priveș te că
nume, amintirea sa, până ș i umbra sa, nu ar trebui să se reflecte nici măcar în cei vii. De aici că totul
democraț ia care se naș te din fiorul urii faț ă de trecut care – care este sinteza morț ilor – care se naș te
învrăjbită cu toț i cei vii, pentru că toț i votează pentru cei morț i ș i jură pe cei morț i ș i ajunge să fie,
cum este de fapt în multe părț i, o oligarhie feroce, exclusivistă, devoratoare care se
ridică-te peste deș eurile ș i ruinele democraț iei.

Se va spune că votul nu are o semnificaț ie atât de profundă, încât să fie necesar să fie inclus
interesele morț ilor ș i reflectă doar interesele tranzitorii ale unei situaț ii determinate. Hipolit
Taine69a dat răspunsul în prologul "Originile Franț ei Contemporane". Ș i spune că
înainte de a-ș i exprima votul, a dorit, în faț a diferitelor programe formulate de partide, să ș tie
ce să se aș tepte pentru a vota. Ș i imediat s-a apucat să dezgroape toată trecutul Franț ei ș i
a scris acea carte colosală în care revoluț ia este dezvăluită în întregime. De ce parte a votat? Cartea
acelaș i lucru îl face să înț eleagă: A votat pentru monarhia lui Carol cel Mare împotriva orgiei de sânge a lui Marat70y
Robespierre.71A votat pentru douăsprezece generaț ii de regi morț i împotriva unei generaț ii de descoperaț i,
morț i de asemenea.

Aș adar, votul este pentru morț i sau împotriva morț ilor. Ș i o democraț ie care condamnă la exil ș i
la proscrierea morț ilor va fi tot: o oligarhie înconjurată de baionete sau cu săbii care a
arrojado de los comicios la pueblo care a vorbi, a gândi cu judecăț i deja făcute în atelierul celor
morț ii, votează pentru morț i ș i nu poate să nu voteze pentru ei.

Toate acestea vor fi, dar nu vor fi o umbră îndepărtată a majestăț ii augustă a democraț iei. Într-o asemenea manieră
que dacă nu ar fi, pentru a explica dezastrele zgomotoase ale democraț iei contemporane ș i ale noastre
în special, un alt lucru care este ura lui faț ă de morț i, acesta ar fi suficient pentru a da cheia întreagă a lui
faliment ș i de dezastrele sale irreparabile.

Aprilie, 1926.

69
TAINE, Hipólito (1828-1893). Istoric ș i critic francez. Profesor de estetică la Ș coala de Arte Frumoase din Paris.
a scris lucrări notabile de caracter istoric.
70
MARAT, Jean-Paul (1743-1793). Politician francez, protagonist al Revoluț iei franceze, asasinul lui Lavoisier ș i
camorristul proletariatului parisian, a fost ucis de Carlota Corday.
71
ROBESPIERRE, Maximiliano (1758-1794). Politician francez, a creat un comitet de salvare publică, din care a derivat...
regimul terorii.
 30
SOLDUL DEMOCRATIEI

Falimentul valorilor umane provocat, alimentat, produs de democraț ia contemporană este

evidente. Toate eforturile care se fac pentru a o diminua, pentru a o reduce, pentru a o ascunde, pentru a o justifica
a o atribui altor cauze, au fost ș i vor fi perfect sterili. Pentru că oracolele de
democraț ia contemporană, visători înalț i ș i puternici ș i navigatori îndrăzneț i în marea utopiei,
nelecuț i pescari de stele, nici măcar nu au zărit, nici nu au posedat vreodată simț ul obiș nuit al
realitatea pe care o are cel mai întunecat, uitat ș i aspru dintre negustori. Există o ș tiinț ă a valorilor
pentru a stabili legile bogăț iei materiale a oamenilor ș i a popoarelor. Această ș tiinț ă, deș i abia
în formare, a putut deja să demonstreze că în fenomenele economice, oricât de mult liberul arbitru
ș i for ț ele libere ale oamenilor au interven ț ia ș i influen ț a lor, există de asemenea o parte
irreductibil mecanic care împinge lucrurile atât de orbeș te ca gravitaț ia numeș te o
piatră.

Ș i asupra celebrei ș i dezbătute probleme legate de valoare, considerată ca o calitate inerentă factorilor
economici, nu poate fi rezolvată satisfăcător dacă se elimină caracterele de realitate
destructoare care determină valoarea lucrurilor. Ș i în fiecare zi, în afara catedrelor ș i de
ș coli ș i dincolo de dezbaterile teoretice aprinse, până la cei mai aspri ș i neciopliț i vânzători de
pantofi, se vor strădui să se conformeze unor legi esenț iale pentru a obț ine profituri ș i a evita falimentul.
Ș i dacă există o economie pentru valorile materiale, există ș i, măcar dintr-un anumit punct de vedere
viziune, o economie pentru valorile umane considerate în aspectul lor general. Ș i astfel, aș a cum în
Economia bogăț iei pur material, există legi esenț iale care definesc valoarea
lucruri ș i dau măsura necesară pentru a evita falimentul, aș a se întâmplă ș i când vine vorba de valori
umani. Piaț a cu înălț imile ș i coborâș urile sale, cu multiplele sale respingeri ș i vicisitudini, este termometrul
ce are întotdeauna în vedere chiar ș i cel mai umil negustor. Ș i cu privirea fixată asupra lui, ș tie foarte bine
când marfa sa va atinge cel mai înalt preț ș i când va fi eliminată ș i redusă la profit
zero.

Marfă solicitată febril, anxios într-o piaț ă, este marfă care va trebui căutată,
desenterrar, fabrica cu vertij de rapiditate ș i cu abunden ț ă. Marfa care pierde cerere este
marfă care va fi aruncată în colț ul uitării ș i pe care nimeni nu o va mai uda cu sudoarea feț ei sale.
Mai mult, dispari ț ia sa de pe pia ț ă, în rutele realită ț ii, va trebui să aibă loc
mecanicamente, invincibil.

Există, aș adar, o tabelă de valori economice ș i se bazează, printre altele, pe estimarea că

bărba ț ii dau sens lucrurilor. Această masă nu presupune doar, ci se bazează esen ț ial pe
inegalitate. Egalitatea ar fi negarea valorii lucrurilor, negarea de asemenea a întregii
Economia. O pia ț ă în care toate lucrurile ar avea aceea ș i valoare este un non-sens. Ș i un
un negustor care ar atribui aceeaș i valoare sarii ș i diamantului, cărbunelui ș i argintului, ar fi dincolo
del absurdului; ar fi un nebun total, ar trece drept un dement. Acest lucru care în formule ș i tratate
ar fi necesar să explicăm în termeni abstrac ț i ș i în disuc ț ii mai mult sau mai pu ț in
ininteligibile, o ș tie dintr-o puternică respingere a realităț ii, de uș or observat, marele negociant ș i nu o
ignora nici măcar cel mai nesemnificativ comerciant. Ș i asta este ceea ce în ordine, puț in superior, dar în orice caz
foarte asemănător, foarte similar cu ordinea pur economică, nu au putut vedea, nu pot vedea încă, nici
veran poate niciodată, purtătorii de steaguri ai democraț iei contemporane. Au început prin a proclama
egalitate, o egalitate absolută ca bază a democraț iei. Apoi s-au aruncat în braț ele numărului
de sus resultados rigurosamente matematici ș i au aș teptat liniș tiț i reapariț ia vârstei de
oro. Democraț ia ei a rezultat într-o maș ină de numărat.
 31
Umanitatea, pentru ei, nu este decât o imensă masă de cifre în care fiecare om valorează, nu
prin semnificaț ia sa personală, ci pentru că este o unitate, pentru că este unul. Tabla de valori a
democraț ia a redus totul la egalitate. Fiecare om este egal cu unul; fiecare cetăț ean este egal cu
unul; orice lider – fie că este rege, preș edinte sau sultan – este egal cu unul. Nimeni nu valorează mai mult de un fir de păr.
altul; nimeni nu este cu o inch mai inalt decat altul. Toț i total, absolut egali. Ș i cu
aceeaș i, cu aceleaș i drepturi, cu aceleaș i prerogative. Din punct de vedere al funcț iei fiecărei
unul în viaț a publică ș i socială, această democraț ie este o piaț ă imensă în care toț i comercianț ii se
au înnebunit ș i au pierdut chiar ș i busola bunului simț . Pentru ei, Solon valorează la fel.72y
Paulino Machorro73la fel este Platón ș i senatorul Monzón; la fel este Rafael74y Miguel Ángel
ce Diego Rivera.75Acelasi lucru este, conform acestui criteriu capital al democraț iei moderne, că merg la
Capitoliu, Cincinnati76o Marco Aurelio, ce Caligula77O Nerón78Pentru că fiecare dintre ei valorează unul ș i
maș ina de numărat le-a arătat un sold copleș itor în favoarea sa. Ș i, deș i este adevărat că numărul,
pentru cazul acesta, este la fel de orb ca nisipurile de ș ertului, cu toate acestea, noua democra ț ie este
satisfăcută, pentru că tabla ei, care este tabla sacră ș i luminoasă, pe care a primit-o din mâinile oracolelor sale–
adică, egalitatea, necruț ătoare, devastatoare, zdrobitoare ca o maș ină de asfalt modernă–, a fost salvată.
Dar în spatele nebuniei comercianț ilor care au deschis imensul piaț ă al noii democraț ii ș i
care au consacrat egalitatea ca tabla supremă a valorilor umane, a venit, poate
lent, imperceptibil, subteran; dar a venit cu un pas cople ș itor, ca o
cătărarea care taie ș i desparte totul, o rupe; a venit falimentul.

Se anunț ase în Parlamentul american discuț ia unei legi. Un celebru jurisconsult

se afla prezent, dornic să î ș i impună opinia rafinată prin mul ț i ani de studiu ș i de
preparare. A fost un moment în care chiar un individ, pictor de meserie, ș i-a aventurat opinia. Ș i
când acel jurisconsult a putut să realizeze că numărul ar trebui să dea soluț ia ș i a văzut
în faț a lui, o întreagă legiune de oameni ignoranț i în ceea ce priveș te subiectul în discuț ie ș i care se pregăteau să voteze
exclamó: „Să plecăm, părerea noastră nu valorează nimic”. Dar înainte de aceasta, acea aceeaș i democraț ie, atât de
linistita, atat de odihnita, aproape intotdeauna in Statele Unite, deja se spalase, in timpul zilelor Terorii
în Franț a, cu sângele lui Lavoisier79y de Andrés Chenier80ș i când unul cerea o armistiț iu pentru
descifrarea completă a unei enigme, iar celălalt î ș i ridica fruntea sa consacrată de bard pentru a spune
melancolic că sub capul său strălucitor de visător purta ceva, s-a auzit cuvântul arogant ș i
arrasadora a democraț iei care a spus: „republica nu are nevoie de înț elepț i”.

72
SOLÓN (640-558 î.e.n). Politician atenian, a dictat legi pentru a limita puterea aristocraț iei ș i a distribui echitabil.
participarea la eforturile războiului.
73
MACHORRO, Paulino (1877-1957). Avocat liberal jaliscian, deputat al Congresului Constituant din Querétaro,
subsecretar de Guvernare ș i ministru al Curț ii Supremă.
74
RAFAELSanti (1483-1520). Pictor al Renaș terii italiene, a beneficiat, datorită excelenț ei artei sale, de patronajul
papii.
75
RIVERA, Diego (1886-1957). Pictor mexican, muralist abil, a militat în comunism; a fost recompensat foarte mult.
pentru a deveni corifeu al Revoluț iei Institutionale.
76
CINCINATO, Lucio Quinto. Nobil roman din secolul V î.Hr., celebru pentru simplitatea ș i austeritatea sa. A fost consul ș i două
veces dictador, fără a renunț a la muncile sale agricole.
77
CALIGULA(12-41). Împărat Roman (37-41), fiul lui Germanicus ș i Agrippina. A domnit tiranic ș i a pierit.
asesinado.
78
NERÓN, Claudio (37-68). Împărat roman (54-68), succesor al lui Claudius. După un domnie prosperă ș i liniș tită,
a pierdut raț iunea. El a început persecuț ia împotriva creș tinilor.
79
LAVOISIER, Antonio Lorenzo (1743-1794). Savant francez, tatăl chimiei moderne, a stabilit legea
conservarea materiei ș i nomenclatura chimică. A fost ucis de răzbunătorul Marat.
80
CHENIER, Andrés María (1762-1794). Poet francez, îndrăgostit de libertate, s-a opus anarhiei derivate din
Revoluț ia franceză, motiv pentru care a fost ghilotinat.
 32
Este adevărat: în tabela sa de valori umane, tabel unică, fundamentală, tabel în care se odihnesc toate
programe, nimeni nu cântăreș te sau valorează mai mult decât nimeni: totul sunt, toț i suntem, numeric, exact
egale. Ș i dacă această democraț ie nu are nevoie de înț elepț i, nici de poeț i, atunci nu are nevoie nici de eroi, nici de
sfinț i, nici de oameni consacraț i în nimic. Este vorba despre o piaț ă unde un mâner de aur valorează
la fel ca un ulcior prost copt, unde Divina Comedie valorează la fel de mult ca versurile celui din urmă
estridentista. Renán,81dominat de ideea că este imposibil să atingem adevărul cu propriile noastre
Manos, hotărâse să se îmbrăț iș eze cu inerț ia în formularea descurajării ș i scepticismului său în
această întrebare înfricoș ătoare: „De ce?” –Ș i aceeaș i interogare a trebuit să o pună încă din ziua.
următorul de la fundaț ia democraț iei moderne, toț i cei care s-au simț it tentaț i să facă din
viaț ă ceva înalt, puternic ș i nobil.

Ș i între ciocan ș i nicovală, între flagel ș i carnea pe cale de a fi sfâș iată, între cuptorul de pâine
aprinsă ș i mâna care transpiră ș i lucrează, printre funingine – vărul secund al diamantului conform lui Ruskin82-y
fierul curat, temperat ș i sonor s-a interpus tenace, ca un co ș mar, afară ș i
înăuntru, sus ș i jos, întrebarea care anunț ă paralizii: „De ce?” De ce să ne zdrobim
carne, pentru ce să o biciuim, pentru ce să ne rănimo mâinile, pentru ce să ne sângerăm picioarele, pentru ce
a lăsa fâș ii din rochia ș i din corpul nostru în căutarea înălț imii, dacă în mlaș tină, sub
pantano, deasupra vârfului, viaț a este o maș ină de numărat ș i fiecare om, acolo valorează unul ș i valorează atât
ca ceilalț i?

Ș i coborârea bruscă, devastatoare, vertiginoasă, ca o piatră care se desprinde, a supravieț uit ș i cu ea,
o falimentare mai clară, mai evidentă, mai innegabilă decât a putut fi văzută ș i înregistrată. Totul ș i toț i
am descins; tot ș i toț i am fost nevoiț i să atingem cu propriile noastre mâini toiagul aspru
de cerș etori. Ne târâm sub povara imensei noastre, a teribilei noastre mizerii, de
îmbogăț irea noastră copleș itoare.

Norman Angell83în celebra sa carte La Grande Ilusión, afirmă că războaiele napoleoniene au fost
o adevărată catastrofă pentru Franț a, până la punctul în care au murit trei milioane de francezi ș i
a scăzut cu un inch înălț imea generaț iilor ulterioare născute pe pământ francez. Fie care
fie că ar fi nivelul de exactitate al acestei aprecieri, un lucru este sigur: democraț ia modernă a fost întreagă
o enormă catastrofă, o faliment imens. Soldul său de sânge abia va putea fi exact precizat, de la
guillotină până la ultimele masacre la care am fost martori în ț ara noastră. Alături de acest bilanț
sângeros, va trebui să se reducă înălț imea tuturor. Nu am scăzut nici măcar o inch,
am coborât mai mult de douăzeci ș i opt de coț i.

Mai, 1926.

81
RENÁN, Ernesto (1823-1892). Scriitor ș i orientaliste francez, a abandonat o carieră ecleziastică strălucită după ce a pierdut credinț a.
Aversiunea sa faț ă de creș tinism a fost sistematică.
82
RUSKIN, Juan (1819-1900). Filozof, poet ș i artist englez, a fost un notabil poligraf ș i controversist, care a abordat toate
temele sociologiei, economiei, religiei ș i moralităț ii.
83
ANGELL, Sir Norman (1874-1967). Sociolog, politician ș i publicist englez, din grupul laburist, a primit premiul Nobel.
de la pace în 1933.
 33
FRICA REVOLUȚIEI

Revoluț ia are frică. Pătimeș te vertijul prăbuș irii. Simte că sub picioarele sale se împletesc ș i se
se întretaie toate forț ele istorice într-o conjuraț ie plină, cu toate mesajele morț ilor noș tri ș i
hala posedată de nebunia terorii. Toate revoluț iile au avut motive de teamă. Toate
revoluț iile au avut frică. Nu au avut niciodată dreptate împotriva istoriei ș i din acest motiv au avut întotdeauna
a avut dreptate să înnebunească de spaimă. Pentru că toată problema ridicată, toată dezbaterea angajată
între revoluț iile ș i duș manii lor se rezumă într-o întâlnire încrâncenată, tenace, până la moarte, între
puterea istoriei ș i neputinț a visătorilor de utopii ș i noutăț i. Iar întrebarea care se
au avut loc ș i s-au făcut toate revoluț iile: a murit istoria, moarte istorie?
raspunsul a fost scris de aceeaș i poveste, care, pe lângă a supravieț ui în fiecare zi, pe spatele aspru
de câteva pergamente, a omorât ș i omoară în fiecare zi toate revoluț iile. Istoria, forț a
îngropată ș i dispersată de-a lungul drumului raselor, al patriei ș i al cuceritorilor; praf care se odihneș te
pe marginea tuturor mormintelor ș i care a vizitat toate deș erturile, este o putere perpetuu vie,
prezentă în carnea tremurândă a tuturor călătorilor ș i făcută armură, în fundul complicat ș i
tumultuoasă de bărbaț i ș i popoare cu o mounte construită subteran cu pietrele căzute
trecerea timpului. Ș i în întâlnirea zgomotoasă, răsunătoare între revoluț ii ș i istorie, pentru
uneori, pentru mult timp în unele ocazii, revoluț iile par să aibă dreptate; dar
mai devreme sau mai târziu, în orice caz, istoria ajunge întotdeauna să aibă ultimul ș i definitul cuvânt.

Lady Macbeth în ziua următoare uciderii regelui legitim al Scoț iei, a suferit de insomnie. Ș i
în fiecare noapte, regina strivită ș i chinuită de propria ei poveste se ridica din patul ei.
spectrul propriei istorii, fie că este vorba despre indivizi sau despre popoare, invizibil ș i tăcut împărtăș eș te totul
zilele oboselilor zilei ș i ne însoț eș te în toate pelerinajele. Participă la consiliu ș i la
deliberările tuturor celor vii. Ș i când cineva îș i îndrăzneș te să-ș i măsoare forț ele cu el ș i îi declară
război, nimeni nu rezistă mai tenace nici mai victorios decât el. Renan privea cu ochiul plin de
espanto spectrul trecutului, când în mesajul pe care l-a scris pentru a se despărț i de Dumnezeul său
juventud s-a anticipat să jure că reproba dinainte, Renán, abjuraț iile pe care le-ar putea face
Renán îmbătrânit. Ș i este că în istorie există întotdeauna ceva, în unele ocazii mult din munca de
Dumnezeu ș i de munca raț iunii.

Dar având în vedere că este vorba despre popoare care au fost formate, modelate, construite, de sus în jos, de către
Creș tinismul apare, aș adar, în forț ele subterane ale istoriei, când vârfurile tuturor
sabia si toate baionetele se îndreaptă în jos, nervul viu al conș tiinț elor ș i al
rezervări tradi ț ionale, pumnul lui Dumnezeu, aspru ș i puternic, ca un nod de mun ț i răsuci ț i ș i
prinse de rădăcinile de piatră ale tuturor lanț urilor muntoase. Ș i în faț a acelei conjuraț ii invincibile ș i centuplicate de
Istoria ș i de Dumnezeu, toate revolu ț iile se termină ș i au fost înfrânte. Toate
revoluț iile se nasc cu sabia scoasă din teacă. Vor putea avea de partea lor câteva motive, dar niciodată
pentru a fi o sublevalaț ie totală împotriva trecutului, nu au ș i nu vor avea dreptate împotriva istoriei. Multă
mai puț in o pot avea sau nu o vor avea împotriva lui Dumnezeu. Ș i înarmate cu violenț a, pentru că dinainte
ș tiu că nu au altă resursă, se apucă să înjunghie trupuri ș i să ridice ghilotine. Dar toț i ai lor
planurile eș uează. Sângele, sabia, intrigile; totul se sfârș eș te în dezastru.

Franț a, Franț a celor fără cămăș i, a revoluț ionarilor, a ascuț it toate gilotinele; s-a săturat de toate
braț ele călăilor ș i ș i-a epuizat proiectilele în a-i omorî pe călăii săi; dar din mâinile
însângerate ale asasinilor s-a văzut ieș ind un împărat pe care aceeaș i revoluț ie l-a alăptat
sânii tăi ș i că, dorind resurecț ia geniului roman care a întrevăzut eternitatea pe pământ,
 34
desdobló mâna lui Carol cel Mare,84i-a luat sceptrul, a tras liniile Imperiului Sacru ș i viu
alegându-se de instabilitatea ș i slăbiciunea revoluț iei, a vrut să simtă pe frunte ș i pe
diadema degetul României uns cu uleiul pietrei indestructibile. A fost un răzbunător al istoriei
de Franț a, s-a reconcilat cu forț ele istorice ș i a ucis revoluț ia. A doua zi, orb de
orgoliu, ebri de vin din înălț imi, a devenit din nou revoluț ionar noul împărat al francezilor ș i s-a
a început în Papă ș i a provocat din nou istoria. Ș i o conjuraț ie în care s-au ceartat disperat
sabii multor armate ș i forț ele istorice ale multor popoare au dus colosul la creasta de
o stâncă sărăcăcioasă ș i acolo l-a lăsat fără sabie ș i fără putere. Ș i cu nimic mai puț in Hipólito Taine afirmă că toate
marș urile ș i contramarș urile pe care febra lui Bonaparte le-a făcut să sufere Roma cu persecuț ia, se
au fost strânse strâns pentru a pregăti bine apoteoza Papei care a culminat cu declaraț ia
de la infailibilitate pontificală. Ș i asta fac revoluț iile cât mai mult posibil: puterea forț elor istorice,
împingeț i-le în jos pentru a căuta cu nerăbdare izvoare de sevă, fundaț ii mai profunde ș i un
ziua în care se unesc toate căile subterane ale tuturor vieț ilor ș i rămân singure ș i triumfătoare
deasupra conjurărilor.

Atâta timp cât nu se va găsi un mijloc suficient de eficace pentru a ucide istoria, atâta timp cât istoria
de fiecare om ș i de fiecare patrie ș i de fiecare popor să fie o putere îngropată, perpetuu vie, care ne
face să sufere de insomnie ș i să meargă lega ț i de direc ț ia sa, revolu ț iile vor suferi înfrângeri
definitive ș i inevitabile. Ș i unul dintre lucrurile care au făcut să cadă în prăpastia tuturor
dezastrele democraț iei moderne, a fost ș i este aversiunea ei faț ă de trecut, resentimentul ei aprins faț ă de
morț i. Ș i, bineînț eles, un sistem de guvernare care începe prin a ucide democraț ia în ceea ce priveș te
mor ț ii, în curând ajunge să omoare democra ț ia în ceea ce prive ș te cei vii; dar ș i târziu sau
devreme va fi decapitat ș i îngropat de democraț ia morț ilor. Ș i dacă democraț ia celor
morț ii sunt în fiecare zi singura adevărată democraț ie care pune capăt nebuniilor ș i visurilor de
inovatori care se răzvrătesc împotriva trecutului, se datorează faptului că este democraț ia istoriei ș i că este
o for ț ă vie pe care mul ț i au crezut că au îngropat-o ș i pe care nimeni nu a putut-o ș i nu o va putea niciodată
a stinge

Revoluț iile au ș i au avut frică pentru că se află doar în faț a puterii istoriei
şi deoarece toate maşinile de război de care dispun au un domeniu devastator împotriva celor vii,
dar nu ajung să atingă oasele morț ilor.

Noi asistăm nu de ieri, nu de câteva zile; ci de aproape un secol la

duel mortal între revoluț ii ș i istoria noastră; ș i am continuat ș i continuăm să fim martori ai
persisten ț a invincibilă a ra ț iunilor noastre istorice, rădăcini vii pe care to ț i le sim ț im tremurând ș i
să ne scuturăm în nodul vital al ființ ei noastre spirituale ș i naț ionale în faț a loviturii devastatoare a securei
sublevados. Astăzi se înte ț eș te furia, se intersectează păcatele asupra cărnii vii ș i asupra
substanț a reală a istoriei noastre, dar la fiecare lovitură, la fiecare lovitură de secure, la fiecare rană, la fiecare întorsătură a
potro, mai mult decât cei vii, continuă să răspundă morț ii noș tri. Ș i noi înș ine, nu obstante...
dispersia caracterelor, a slăbiciunilor individuale ș i colective, nu vom putea trăda strigătul
în care formula răspunsul său categoric raț iunea istoriei noastre. Şi mai mult, celor vii ni s-a dat
înfrânt ș i dezarmat; de mulț i ani, nu mai avem baionetă, nici sabie, ne aflăm
cu braț ele lăsate ș i călcăm pe scuturi îndoite ș i pe haturi rupte. Între timp ei,
ca Cezarii din vechea Romă, au totul: armată, căpitani, spade, înălț imile puterii,
circul, leii, tot. Ș i totuș i, tremură, totuș i se tem, totuș i asupra noastră
mâinile sclavilor învinș i, asupra braț elor noastre legate de piatra învinș ilor se înalț ă,

84
CARLOMAGNO(742-814). Heredier al regatului francez, a purtat coroana Sfântului Imperiu Roman Germanic (800).
Prototip al regelui creș tin ș i al renaș terii culturale europene.
 35
ven să treacă un spectru. Nu suntem noi, nu sunt copiii copiilor noș tri, sunt morț ii noș tri, este
raț iunea istoriei noastre. Ș i ascut din nou cuț itele lor ș i taie carne ș i eliberează bestiile lor.

Dar cum în paginile lui Macbeth,85pe măsură ce se multiplică crimele, se multiplică ș i

spectrele multiplică teroarea. În celebra tragedie a lui Shakespeare86rămân singuri uzurpatorul ș i a lui
sabie; pe scena revoluț iilor sunt singure sabia ș i ele. Ș i atâta timp cât nu le aparț ine.
o singură fibră din cele care formează ț esătura vie ș i robustă ț esută de cei morț i ș i asta nu o vor reuș i
cu sabia în mână, sunt ameninț ate, asediate, strânse de defileul morț ilor. Ș i
vor fi ameninț ate perpetuu de raț iunea vie a istoriei care a scăpat, care va scăpa
întotdeauna la cal, la ghilotină, la închisoare ș i la vârful tuturor bayonetelor. De aici că pentru ca
revoluț iile trebuie să surprindă momentul sau ziua în care
satele să înceapă să îș i scrie istoria sau să facă pacte ș i să se împace cu ea. Altfel, se vor afla în faț a
această disjunctivă implacabilă: fie să omorâm istoria, fie suntem condamnaț i să trăim cu frică ș i să privim cu pumnul
roto, acest irezistibil reîntoarcere a for ț elor istorice. Între timp, nu le rămâne altă resursă decât
a te îmbolnăvi de neliniș te ș i a tremura în timp ce povestea noastră rănită de cal ș i de sabie se zvârcoleș te
şi strigă ca un înmormântat viu.

Fran ț a a început, în mijlocul prospe ț imii ș i al tinere ț ii convalescen ț elor sale, să îngroape
revoluț ie; matadorul ș i cimitirul, ca în toate satele unde s-a aș ezat într-o zi Hristos
a spune predica de pe munte, au fost Carol cel Mare ș i Ioana d'Arc87Nepotii noș tri vor asista la
înmormântarea revoluț iei în patria noastră. Înmormântătorii vor fi: Hernán Cortés ș i Bartolomé de las
Case. Epitafie lui va fi cea care a fost scrisă pentru toate revolu ț iile: "A ucis, a jefuit, a bătut"
a îngenunchiat, a încarcerat, din frică. Cu totul ș i tocmai din acest motiv, frica a omorât-o.

Martie, 1926.

85
MACBETH (1040-1053). Regele Scoț iei, în care se inspirează una dintre cele mai bune tragedii ale lui Shakespeare.
86
SHAKESPEARE, William (1564-1616). Dramaturg, poet ș i actor englez, în operele sale descrie toate sentimentele ș i
pasiuni umane.
87
JUANA de Arco, sfântă (1412-1431). Eroină franceză, canonizată în 1920. În fruntea unei armate, a eliberat Orléans de
englezii. Trădată de ai ei, a murit pe rug.
 36
ÎNAINTE DE A PLECA

Pasiunea pentru ideal a murit. A fost lăsată să slăbească mai întâi, a fost abandonată, după aceea ș i
a murit în cele din urmă. Aceasta explică dispreț ul cu care peste tot se vede măreț ia ș i nobleț ea ș i
îngăduinț a cu care toț i salută programele ș i steagurile. Dar cel mai grav este că
juvântul nostru lipseș te de ideal de mult timp, nu a fost nimeni care să-l arunce în vâlvă.
unde se aprind pasiunile intense ș i îndrăzneț e ș i unde se primeș te în pumnul drept, strâns
prin jurământul făcut sub cortul ideal, toiagul puternic ș i noduros pentru a pleca spre
alturi.

Tinereț ea noastră nu a avut, nu are de mult timp nici învăț ători, nici îndrumători. S-a ridicat
şi continuă să se ridice în faţa vieţii ca o barcă fără timonă şi fără busolă şi, obosită după câţiva paşi
ceea ce a dat în peregrinarea sa, a ajuns să lase avangarda ș i să rămână să formeze legiune cu
toț i întârziaț ii.

Şi este că sufletul - ca ș i corpul - are nevoi urgente ș i poate de asemenea să simtă neliniș tile.
de foame, de singurătate ș i de deș ert. Fiecare călător îș i poartă jos unele pline pentru a traversa marea sau
deș ert. Ș tie că doar satisfacându-ș i foamea ș i stâmpărându-ș i setea poate menț ine aprinsă
chemarea vieț ii ș i plinătatea vigoarei întregului său corp. În tinereț ea noastră nu există ș i nu a existat cineva
să-ș i umple desagii în ziua în care începe călătoria. Nici măcar nu a fost cineva care să-i facă să bănuiască că
necesită provizii. Atunci când mult s-a învăț at să smulgă din vârtejul timpului pâinea
pentru corp; dar nimeni nu i-a spus să nu-ș i înceapă ziua până nu este bine aprovizionată cu pâine în
abundenț ă pentru spirit. Ș i după câț iva paș i a slăbit. Ș i deș i uneori a fost văzut
cu fruntea radiantă, cu sărutul idealului ș i al visului, de asemenea, a fost posibil să întâlneș ti ziua
următorul cu capul plecat ș i trist, pentru că, ca toț i ceilalț i pelerini, a ajuns să
a se preda vechii idolatrii a viț elului de aur ș i a striga în toate orgiile.

Ș i când îș i deschidea pentru prima dată ochii uimiț i în faț a tuturor bărcilor care îș i ridicau velaturile
în vânt ș i în faț a vrăjii îndepărtate – dar întotdeauna contagioase – a tuturor depărtărilor, o mână prietenoasă sau
tatăl ar fi depus măcar o bucată de pâine pentru spirit, în lădiț a noastră
tinereț e, nu ar fi fost atât de puț ini cei care ar fi rezistat tenace ș i victorioș i tuturor seducț iilor
de la carne ș i de pământ ș i totuș i le-am vedea cu faț a către steagul idealului. Ș i este necesar
a începe prin a pune în mâna fiecărui tânăr care pleacă sau care s-a alăturat deja caravelei de
ce marchează, pâinea cu care se hrăneș te, se întăreș te ș i se alimentează viaț a spiritului – ideal, visare,
iluzie înaltă ș i nobilă, eleganț ă, generozitate, îndrăzneală, curaj, îndrăznire în faț a celor puternici - pentru ca să continue
înainte fără ezitări ș i fără îndoieli. Deocamdată trebuie să ne apropiem de tineret pentru a-i spune
am auzit că înainte de a-ș i începe călătoria sau chiar dacă deja a plecat, trebuie să se aprovizioneze ș i să pună
lângă pâinea pentru trup, pâinea spiritului ș i care printre alte lucru caută cu ardoare, ca
un mediu suficient de eficient pentru a se hrăni ș i a se sătura de ideal, cartea.

Asta au făcut-o toț i cei care s-au dedicat navigaț iei către realizarea de mari întreprinderi. Alejandro
el Grande88nu ar fi ajuns să fie mare dacă – aș a cum spunea el însuș i – nu ar fi purtat întotdeauna ș i la
toate părț ile ș i nu ar fi dus întotdeauna ș i în toate părț ile ș i nu ar fi pus sub perna sa
pentru a-l citi cu aviditate o carte a lui Homer: Iliada. Fiecare pagină din această carte îl întărea puternic
în mijlocul tuturor oboselilor ș i Ahile – eroul central al acelei epopei – menț inea perpetuu
aprins focul entuziasmului. Cartea este unul dintre cele mai puternice ș i bogate alimente ale spiritului.

88
ALEXYANDRUL CEL MARE (356-323 î.Hr.). rege al Macedoniei, educat de Aristotel, a supus întreaga Grecie sub sceptrul său, ș i
s-a apoderat de Asia Mică ș i de nordul Africii.
 37
Şi de astăzi începe tinereţea noastră prin a respinge vechea obişnuinţă de a se apuca să meargă pe
drumul vie ț ii fără alte provizii decât pâinea pentru trup ș i reu ș eș te să simtă vie intensitatea
preocuparea de a-ș i asigura pâine pentru spirit ș i se adresează cărț ii - se înț elege prin cartea exuberantă
vitalitate care trezeș te, care ridică, purifică ș i umple de oxigen sufletul–, va exista în avangarda
toate caravantelor o legiune înfloritoare de tineret care, în ciuda tuturor dezertărilor, a tuturor
descalabre ș i de toate dezastrele, întoarce mereu faț a spre viitor ș i reuș eș te să înfigă în
alturaț i steagul victoriei curajului ș i îndemnului său.

Giouse Borsi, la cincisprezece ani, ajunsese să fie unul dintre cei mai mari poeț i ai Italiei, puț ini
îș i ridicaseră cu mai mult avânt accentul blasfemiilor lor. Dar durerea a înfipt în mijlocul sufletului de
Borsi pe un săgeată de oț el, a făcut să răsfoiascăDivina Comediea lui Dante ș i s-a întors cu toată tinereț ea sa
de Dumnezeu. După doi ani, la conducerea unui grup din armata italiană, lua parte la războiul de
1914 ș i în momentele în care îș i îndemna soldaț ii a fost rănit mortal de gloanț ele inamice.
Al colecta cadavrul său, s-a găsit - lângă inimă - cu grijă păstrat, un exemplar de
La Divina Comedie a lui Dante. Această carte l-a hrănit pe Giosue Borsi – cu pâinea
spirit – pentru a continua ș i a termina cu demnitate ziua. Această carte a fost bună pentru viaț ă ș i pentru
moarte, puternic, aspru nutritiv pentru viaț a idealului ș i a spiritului. Că, rămânând cu
în faț a unde flutură idealul - prin praful războiului ș i lupta pentru libertate - în fiecare
alforja se găseș te o carte, permanentă ș i inepuizabilă, furnizor care să potolească foamea spiritului, cu
hartura, cu ebrietate de ideal.

Iulie, 1926.
 38
INTRUȘ II

Deasupra mâinii care construieș te este ș i a fost întotdeauna, la mulț i coț i înălț ime, fertilitatea
portentoasa a spiritului. Ne minunăm de un brazdă deschisă de plugul omului pe faț a aspră, tenace
y rugosa de la tierra. Ș i ne uimeș te minunile, transformate în căi, oraș e, poduri ș i
palatele care au semănat în urma lor, generaț iile. Ș i în fiecare zi - asta este la fel de veche ca
lumea – rămân cu ochii deschiș i familii, rase ș i naț iuni pregătite să afirme ș i să susț ină
drepturi asupra tuturor celor pe care le-au construit. Ș i când un braț îndrăzneț s-a ridicat deasupra
câmpuri cultivate, de poduri construite, de colibe ș i palate, de frontiere ș i de bastioane; cei care
au vârsa sudoarea de pe fruntea lor pentru a fecunda piatra ș i pământul, au întins mâna lor tremurândă de
curaj sfânt pentru a răzbunaultrajul. Romulus,89ziua în care Roma a început să emită primele sale strigăte,
l-a ucis pe fratele său Remo pentru că acesta a sărit peste primele ziduri. Ș i este că toț i
bărbaț ii, în trasarea limitelor, în ridicarea fabricilor lor de piatră ș i amestec ș i în construirea cabanelor lor
sus palacios, simt, judecă, cu un judecată intimă de dovezi ireducibile ș i luminoase, că au făcut ș i
îș i construiesc „casa”.

Ș i după mulț i ani, poate secole, patriile, rasele, triburile, familiile au făcut
a înrădăcina până la a atinge măduva oaselor – simț ul stăpânirii absolute, complete, indiscutabile,
despre ceea ce au adunat cu mâinile lor ș i au construit pentru a proteja viaț a. Aceasta explică faptul că în interior
de la propriile frontiere, toț i oamenii să simtă că sunt acasă, în moș tenirea lor, chiar dacă nu
au mai mult decât o zdrenț ă cu care să se îmbrace ș i chiar ș i atunci când nu calcă pe pământul care le aparț ine prin forț ă
de un titlu. Ș i aceasta explică, de asemenea, că dincolo de proprii graniț e, bărbaț ii se simt în
pământ străin.

Dar lângă propria casă destinată să fugă de soare ș i de ploaie, pentru a frământa pâinea tuturor
zile, pentru a-l duce la toate cabanele, în fiecare zi bărbaț ii îș i construiesc casa
spiritual. Aceasta este mai înaltă, mai nobilă, cu o amploare mai profundă ș i mai transcendentală. Nu a fost ș i nici nu este
edificată cum greș it mulț i cred, după ce cealaltă nici despre ea. A început să fie
edificată ș i uneori era deja aproape complet construită înainte de a se pune fundaț iile
piatră. Ș i în orice caz, a fost ș i este întotdeauna, zidul ș i fundaț ia carierelor vii în care
descansază toate celelalte construcț ii. Nimeni: nici om, nici familie, nici rasă, nici patrie, nici popor
Unii au fost lipsiț i de casa lor spirituală. Aceasta a fost formată – de-a lungul timpului – sub privirea de
secolele, sub privirea eroilor ș i a oracolelor, sub mâna desfăcută a învăț ătorilor–
filozofi, literari, legislatori, preoț i - ș i au creat-o pentru a se proteja împotriva tuturor crizelor de
viaț ă, împotriva tuturor cutremurelor ș i a zguduirilor ș i pentru a avea întotdeauna plini de iluzie,
esperanț ă, de ideal, de lumină, de justiț ie ș i de pace toate săculeț ele tuturor pelerinilor care au
adunându-se sub acelaș i cort pentru a vorbi înainte de a se interna în deș ert.

Fiecare bărbat, fiecare familie, fiecare trib, fiecare rasă, fiecare patrie, au cortul lor din pânză solidă ș i groasă
pentru a rezista soarelui ș i vântului. Ș i fiecare om ș i fiecare patrie ș i fiecare rasă are, de asemenea, cortul său
spiritual din locul în care rezistă la bestie ș i din care caută în fiecare zi calea de a poseda
permanent ș i din abundenț ă darurile cele mai înalte ale spiritului: adevăr, frumuseț e, justiț ie, libertate.
De câte ori a fost desfăcută sabia pentru a apăra cortul spiritual pe care l-au ridicat în
toate secolele, bărbaț ii lângă casa lor de piatră? Multe de asemenea. În ultima rezistentă ș i
criza devastatoare din 1914 care a făcut să fie scoase la înaintare, pe toate frontierele, sute de mii de

89
RÓMULO ș i Remus. Personaje mitice, fraț i alăptaț i de o lupoaică, primul dintre ei a fondat Roma, după ce
a-ș i asasina fratele.
 39
spadele, de o parte ș i de alta luptau – aș a ziceau cu voce tare – pentru cortul desfăș urat – ș i
ameninț ată de ruină – a spiritului.

Ș i fiecare sat – înclinat peste tranș ee – îș i apăra ș i el magazinul spiritual. Franț a apăra
a ei. Anglia lupta pentru a ei. Italia făcea la fel. Ș i fiecare - ca Enea90în mijlocul
instanț a tragică a prăbuș irii Ilionului91–se îmbrăț iș a anxios de penatele sale–eroi, sfinț i,
artisti, coduri, sisteme, obiceiuri, maeș tri - cele mai înalte simboluri ș i cele mai înalte realităț i de
patrimoniul său spiritual, pentru a-i salva de distrugere. Când Lord Byron 92a desfăș urat vela sa de
barca visătoare pentru a merge în ajutorul Greciei, mai mult decât zidurile de mortar ș i piatră făcute de
mâna helenilor, îl neliniș teau ș i îl trăgeau spre război marginile invizibile ale oraș ului
blândă ș i luminoasă a gândului ș i a visului, construită de muncitorii nemuritori ai ideilor ș i de
frumuseț ea. Semnificaț ia incontestabilă ș i decisivă a magazinei spirituale a oamenilor ș i a popoarelor,
a simț it profund ș i a exprimat-o cu energia sa obiș nuită Bonaparte, când s-a referit la ș coală
de Brienne, care a fost locul unde ș i-a făcut studiile, o numea patria gândirii sale.

Subliniem, aș adar, cu fier întărit ș i puternic acest gând, care este o afirmaț ie incontestabilă
adevărul, care este un fapt de carne pulsând: cu toț ii avem casa noastră de piatră ș i lângă ea,
împreună cu ea, în ea, deasupra ei, avem casa noastră spirituală, cortul nostru
spiritual. To ț i suntem ș i ne-am sim ț it - printr-un fapt indestructibil, prezent în noi
conș tiinț ă–stăpânii casei noastre de piatră ș i cu aceeaș i forț ă, cu aceeaș i, cu mai multă tenacitate
y fermitate, toț i suntem ș i ne simț im stăpâni ai casei noastre spirituale. Când cineva – bărbat sau
pueblo – invadeţi casa noastră de piatră, noi nu avem mai mult decât un cuvânt pe buze:
intrus. Când vreun om sau popor – cuceritor sau inovator – invadează casa noastră spirituală,
noi ne fixăm picioarele pe pământul pe care călcăm ș i pronunț ăm aceeaș i cuvânt: intrus.
Epoca modernă are puț ini imperialiș ti ș i puț ini cuceritori în stilul lui Cezar ș i al lui Alexandru.
În schimb, a fost intens fecundată de reformatori fervenț i ș i implacabili. Vom spune că
cuvântul: a fost superabundent de fecund în revolu ț ionari. Revolu ț ionarul epocii
moderna nu are casă, nici din piatră, nici din spirit. Alfredo de Musset93l-a portretizat minunat
când a scris, în 1836, aceste cuvinte: „Ș i între timp acest om, neavând deja vechea sa casă,
nici ea, încă nouă, nu ș tie cum să se apere de ploaie, nici cum să îș i pregătească cina, nici ...
unde să lucreze, nici unde să trăiască, nici unde să moară; iar copiii săi sunt nou-născuț i”. Revoluț ionarul este
pictat de mână maestră. Nu are casă: pentru că casa ei este o chimera care pluteș te la distanț ă, în
regiune etereală a viselor ș i care va trebui să fie realizată pe ruinele tuturor celor vechi, a tot ceea ce
existente.

Dar legea supremă a vieț ii se impune zdrobitor. Ș i nimeni nu a putut ș i nici nu va putea trăi fără casă.
Casa este necesară pentru trup ș i pentru spirit, măcar pentru a visa, măcar pentru
trasaț i planul noii case. Mai mult, ajunge un moment în care, epuizat braț ul ș i obosită iluzia
inovatorul ajunge să se convingă de neputinț a sa de a-ș i construi noua casă ș i ajunge, de asemenea, să
a se băga în casa altuia. Toț i revoluț ionarii în acest sens s-au oprit în toate părț ile. Napoleon, 94

90
ENEAS. Erou mitologic troian, una dintre figurile legendare cele mai importante ale antichităț ii greco-romane.
antecesorul latinoilor, conform lui Virgiliu.
91
Ilion - Troia.
92
BYRON, Jorge Noel Gordon, Lord (1788-1824). Poet romantic englez, a participat la războiul din Grecia, pe coastele căruia
a murit.
93
MUSSET, Alfredo (1810-1857). Poet, romancier ș i autor dramatic francez, a fost cel mai ingenios dintre romantici.
francezi, deoarece uneș te libertatea volteriană cu dezgustul pentru viaț ă.
94
NAPOLEON Bonaparte (1769-1821). Împărat al Franț ei ș i genial strategist militar, a desfăș urat un proiect ambiț ios
imperial pentru Europa, desființ at de adversarii săi.
 40
născut în mijlocul chimerei din nouăzeci ș i trei ș i impotent să ridice o nouă casă, a sfârș it prin
a se strecura liniș tit în vechile palate ale regilor Franț ei ș i a se dedica să comande acasă
ajena. Pentru asta, pentru a comanda total, a vrut să fie împărat, mareș al, pedagog, pontif, tot.
Nimeni nu putea să gândească, să scrie sau să iasă la plimbare fără permisiunea lui. Nimeni nu era deja în propria sa casă.
Mai bine zis, toate casele erau deja uzurpate. Marele intrus era acolo, în interiorul fiecărei case ș i de
marele cămin material ș i spiritual al Franț ei.

În Mexic s-a urmat aceeaș i cale. Au jurat mai întâi să demoleze casa noastră – această casă
luminată ș i sonoră unde s-au adunat toate bărcile din Occident populate de misionari ș i de
maeș tri ș i unde, timp de trei secole, au sudat ș i s-au desărcinat corpuri ș i spirite pentru a construi
fundamente ș i acoperiș uri care până acum nu au putut fi nici măcar prost reparate - apoi au schiț at
planul celeilalte case, cea a viitorului, ș i, în sfârș it, învinș i de legile inflexibile ale vieț ii ș i de
impotenț a de a construi, au ajuns să se bage cu sânge ș i foc, cu bayoneta înfiptă în casa altuia, la
casa noastră, da, la casa noastră. Am fost în această casă trei secole; am pus temelii,
am ridicat acoperiș urile lor, le-am susț inut în fiecare zi împotriva tuturor uraganelor; chiar astăzi
avem toate spatele la ț anc pentru a o susț ine; dacă a putut fi construită a fost pentru că noi i-am
dăm viaț ă carierelor ideilor noastre; dacă nu s-a prăbuș it complet este pentru că magazinul nostru
spirituală toată întreaga nu a lăsat să cadă. Ș i dacă în ea mai sunt încă puternice ș i debordante
condiț ii de viaț ă unde respiră, se hrănesc ș i se bucură aceiaș i intruș i, este pentru că Ripalda95,–
în special bătrânul, vechiul Ripalda, ca Atlasul din mitologie - menț ine puternice ș i ferme
încă, deș i oarecum zguduite, pietrele centrale: autoritate, proprietate, familie, conș tiinț ă, viaț ă,
în sin decalogul, pe care Federico Le Play îl numea „constituț ia esenț ială a umanităț ii”.96

Adesea, intruș ii îș i înalț ă frenetic vocea pentru a ne taxa pe toț i catolicii - prelati,
preoț i ș i credincioș i simpli – că trăim dedicaț i mistificării religiei ș i că o ducem ca pe un trofeu
ș i steag de seducț ie în luptele politice. Ș i este necesar să se spună odată pentru totdeauna totul
adevărul. Noi ne aflăm în propria noastră casă. Inovatorii neputincioș i pentru a construi
până ș i cea mai nefericită dintre colibe a invadat casa noastră. Ș i după ce au invadat-o, s-au predat la...
ț ara de mandare despotic, absolut în ea. Ei sunt cei care au invadat cu steagurile lor
politici tot: temple, cămine, ș coli, ateliere, conș tiinț e, gândire, cuvânt, tot. Ei sunt
invadatorii, ei sunt intruș ii. Noi ne aflăm în casa noastră. Noi o
construim cu lut ș i mortar udate cu sudoarea noastră ș i cu gândul nostru. Ei, cei
inovatori, niciodată nu au putut construi nimic. Nu au făcut altceva decât să intre cu forț a în casa noastră
ș i casele noastre. Ș i de fiecare dată când au încercat să atingă gloria arhitecț ilor, nu au provocat decât mai mult
ce prăbuș iri. Ș i asta – prăbuș iri – doar prăbuș iri, este singurul lucru care se aude din partea lor.
Atitudinea noastră veche de cariaturi angustiate, gânditoare ș i împovărate de povara vie ț ii,
persistă ș i va persista; dar astăzi încep să ni se deschidă buzele ș i primul nostru cuvânt, al nostru
cuvântul etern pentru inovatori, pentru intruș i va fi acesta: suntem acasă; voi sunteț i
invadatori. Voi sunteț i intruș ii.

Mai, 1926.

95
RIPALDA, Juan Martínez de (1536-1618). Teolog isusit spaniol, autor al celebrului Catehism ș i expunere scurtă a...
doctrina cristiana, care a atins mii de ediț ii.
96
LE PLAY, Pedro Guillermo Federico (1806-1882). Economist ș i sociolog francez. Doctrina Le Play este aplicarea
de la metode analitice la fenomenele vieț ii morale ș i sociale -metodă monografică-: familia este celula socială ș i
decalog, norma sa.
 41
TOATE STELELE

Tinerilor studenț i care se

s-au distins în Concursul de oratorie
efectuat în Guadalajara în ziua de 15
din luna în curs.

Problema elocvenț ei, în aspectul său teoretic, a fost discutat prea mult ș i chiar se poate spune
care a fost deja complet epuizat. Cu toate acestea, este necesar să recunoaș tem că este o problemă mai degrabă
practic decât teoretic, deoarece este vorba despre o formă concretă de artă. Ș i din acest punct de vedere s-a
lăsat până acum mult de dorit. În special în metodele vechi de învăț are care au
prevalent în mediul nostru. Ș i este timpul să se caute, în domeniul practicii, o
soluț ie total satisfăcătoare. Ș i mai presus de toate, este urgent să se facă o revizuire serioasă a sistemelor de
învăț are. Pentru că, în ceea ce priveș te arta oratorică, trebuie să recunoaș tem, cu o profundă tristeț e, că am eș uat
zgomotos. Ș i nu este suficient să evocăm anumite nume de oratori celebri care au apărut în vremea noastră
medio ș i au ridicat în multe ocazii steagul iluminat al purtătorilor de cuvânt.
Pentru că toț i aceș tia, până la un anumit punct, au ajuns să fie personalităț i înalte ș i puternice ale trecutului.
sisteme de formare în oratorie. De aici că, înainte de toate, este necesar să precizăm semnificaț ia exactă,
sensul real al problemei elocvenț ei. Căci de aici pornesc consecinț ele care trebuie să servească
pe baza noilor rute pentru învă ț are. Ș i plasate în acest plan putem spune că
problema capital, central de la elocvenț ă, este un problemă care se traduce, care echivalează cu problema de
saber, de a putea spune cuvântul în posesia plenitudinii totale a exprimării sale vitale.

Acesta este nodul central al problemei. Ș i din lipsa acestei noț iuni, în plinătatea clarităț ii pe care o cere,
trec zilele despre sisteme de formare, despre metode de învăț are ș i despre criterii ș i
direcț ii de spirite, prejudecăț i funeste. Ș i în fiecare zi, răpite de cursul depravanț ilor
prejudicii, se vor spune ș i se spun în tribunale, discursuri care au fost rafinate, retuș ate, cum se ș lefuieș te ș i
Joyero îș i retuș ează artefactele, cu câteva zile înainte. Ș i în fiecare zi de asemenea nu se spun.
mai mult decât cuvinte mutilate, incomplete, care nu sunt, care nu pot fi decât o imitaț ie, o
aproximare îndepărtată a adevăratei vorbe elocvente. Cuvântul pe care îl conturează scriitorul pe pagina de
o carte trebuie să fie inevitabil un reflex al fizionomiei autorului. Ș i asta este suficient pentru ca să
să aibă un cuvânt adevărat scris. Dar cuvântul elocvent trebuie să fie esenț ialmente un cuvânt
hablada în cel mai puternic, mai înalt, mai complet sens al cuvântului. Ș i presupune, cere, solicită, de asemenea
esenț ialmente, prezenț a totală a oratorului. Ș i acea prezenț ă rămâne incompletă atunci când cu două zile înainte, fie
despre un pergament, fie despre substanț a vie a memoriei, se spun cuvintele discursului ș i
păi câteva zile mai târziu va pronunț a în tribună o frază inertă, stinsă, deprivată de totalitate
de efervescenț ele interioare ale artistului ș i redusă la pumn de jar care nu va putea fi niciodată reavivat.
emoț ie falsă, fără puterea de a-i reda cuvântului adevărat propria ș i totală fizionomie.

Problema a fost formulat până acum, mai ales în cadrul vechilor tipare de
învă ț area oratorică se reduce la o problemă de reprezentare dramatică. Cu singura
diferen ț a de care până la un anumit punct se identifică personajul ș i autorul. Ș i pare pe deplin
luminat de strălucirile puternice care trec peste lucrarea lui Pirandello, desconcertantă97:
Ș ase personaje în căutarea autorului. Conform vechilor sisteme de formare oratorică - care se
rezolvă direct sau indirect în grafism, adică în metoda de a testa în scris, pe hârtie sau
în memorie – oratorul este un comedian al său. Trebuie să reproducă un cuvânt născut dintr-un
drama interior al cărui fisuri ș i neliniș ti au trecut ș i au lăsat o amprentă îndepărtată în
97
PIRANDELLO, Luigi (1867-1936). Dramaturg italian, a creat o ș coală prin construcț ia sa specială în piesa teatrală,
sus efectisme ș i trucuri scenice, complexitatea personajelor ș i originalitatea problemelor.
 42
memoria sau pe hârtie. Dar unde sunt începuturile pasionale interioare, tremurul cărnii,
crispăturile sufletului suveran, inimitabil reflectate pe parcursul feț ei, pe braț e, pe
mâinile, ale corpului ș i în tonul vocii? Sunt doar un pumn de jar ș i va trebui să
redivivirlos–tarea imposibilă–cu o adevărată comedie în care oratorul se va vedea în necesitate
imprescindibil de a fi în acelaș i timp personaj ș i actor.

Adică, comedian despre sine. Ș i cuvântul său, amestec informe ș i inexistent de emoț ii prezente ș i
de gânduri născute dintr-o na ș tere îndepărtată, va fi un cuvânt trunchiat, mutilat, cu o
fisonomie ciudată, poate chiar contradictorie în care lipse ș te unitatea centrală, coeziunea internă ș i
profundă care leagă într-un singur ș i unic nucleu total, gândirea, gestul, manevra, emoț ia
caracteristica ș i pornirea pasională. Eș ecul vechiului sistem grafic a constat ș i constă
în care s-a propus să facă oratori ș i nu a reuș it să facă altceva decât comedieni. Pe paginile
înș elătoare de Pirandello nu sunt decât personaje. Comedianț ii încetează să fie sub lovitura
de osadă ș i de vitalitate a celor ș ase personaje care sunt ș i care se simt ireductibil
personaje ș i numai personaje. Ș i acest–personaj în totalitate, cu toată povara copleș itoare de
vitalitatea pe care o aduc cu ele realităț ile deasupra umerilor - trebuie să fie, trebuie să fie adevăratul
orator. Personajele din drama lui Pirandello nu sunt figuri istorice; nu sunt fantome din legendă;
nu sunt proiecț ii ale unei imaginaț ii febrile; sunt, se înț elege din lucrare, un tablou viu care se
deosebeș te de totalitatea vitală.

El orador nu trebuie să fie nici un factor istoric; nu trebuie să fie umbra unei legende nici nu trebuie să fie un
semn inerte trasat pe hârtie sau în memorie: trebuie să fie un personaj în sensul plin al acestuia
cuvânt ș i o unitate pe deplin vitală; o pagină plină de sânge fierbinte care se scrie cu fier
foc în prezenț a auditoriului ș i că nu va citi pagini stinse, uscate, unde a rămas fără o îndepărtată
O rază de realitate ș i un mănunchi de cenuș ă mută ș i întristată.

Istoricul are rolul său; dramaturgul are pe al său; comedianul este deja bine clasificat;
oratorul se află ș i trebuie să se găsească separat de toț i. Ș i pentru ca acesta să fie cu adevărat ș i pentru ca cuvântul său
mare la adevărata cuvânt, cuvânt elocvent în cel mai puternic ș i mai viu sens, este necesar să nu
A fi atent la a fi istoric al propriilor săi impulsuri interioare, să nu încerce să fie autor de comedii nici
cu mult mai puț in comedian al său. Trebuie să fie complet personaj cu prezenț a vitală a
pagini de Pirandello, astfel încât cuvântul său să nu fie o amintire sau o urmă, ci o realitate
palpitante în totalitate cu tremurul puternic ș i inimitabil care copleș eș te viaț a. Din acest motiv am
se spune că problema elocvenț ei, în aspectul său practic, este o problemă de exprimare totală
vital.

„Soț ul ei – spune Ulfein, vânătorul, lui María, soț ia lui Rubek, sculptor, într-o dramă de Ibsen – ș i eu,
doamnă, muncim cu trudă. El pe marmură ș i eu pe muș chii întinș i ș i palpitanț i ai
oso. Ș i amândoi am ajuns să stăpânim materia, să fim stăpâni”. “Aceasta sunt cu adevărat cuvinte adevărate,
exclamă”, sacudindu-se de entuziasm, sculptorul. –“Da, adaugă Ulfein, pentru că piatra are de asemenea
raț iuni pentru a lupta. Este moartă ș i respinge cu toată puterea ciocanul pe care i-l impune viaț a.” “Este
exact ca ursul care se trezeș te dintr-un picior în vizuina sa”. Ca în acest dramă de Ibsen
problema de la palabra realmente elocuente este un problemă de expresie vitală. Ș i nu va fi rezolvat nici
se rezolvă mai mult decât cu întreaga viaț ă a prezenț ei oratorului. Până atunci se va putea spune că
vorbele tale dacă sunt adevărate vorbe, nu resturi, nu vestigii, nu doar urme, nu doar
amintiri stinse nici particule de jar care au trecut prin locul unde a trecut săgeata aprinsă ș i flamingă a vieț ii
cu toate făcliile aprinse în vânt.
 43
Generaț ia noastră poate realiza prodigiul. Este adevărat, va fi necesar să ne luptăm cu multe dintre
mumii care îș i înalț ă gestul de tăcere ș i de adorare mută în vechile sisteme; dar dacă astăzi se
începe ș i reuș eș te să pună faț ă în faț ă cele două sisteme: cel al graficii ș i celălalt, apărat
în principal de Mauricio Ajam,98se va vedea imediat diferenț a, se va ajunge apoi la concluzie
de ce între vechile tendin ț e de învă ț are a oratoriei ș i noile sus ț inute de anumite
autorii, are aceeaș i diferenț ă ca între amintiri ș i realităț i, între viaț ă ș i materia inertă
ș i rece.

Oare să sperăm că, cu ocazia actualului concurs de oratorie care a stârnit atât de mult entuziasm în comunitatea noastră
ț ară ș i care a fost deja un semnal de trezire, se străduieș te înainte de toate să facă o revizie a sistemelor de
învăț area oratoriei ș i s-a lucrat nu pentru a face comedianț i, ci pentru a crea personaje, reale, adică,
oratori în sensul ș i cu amploarea vitală care trebuie să-i fie dată acestui cuvânt.

Astăzi, tineretul trebuie să se mobilizeze pentru a striga în urechea bătrânilor, cât mai tare posibil.
posibil, pentru a deschide noi rute ș i pentru ca măcar generaț ia care vine după noi să ajungă la
a avea mulț i purtători de cuvânt elocvent. De aceea, pe frunț ile tuturor concurenț ilor,
în mod special asupra tâmplelor strânse cu lauri ale învingătorilor trebuie să se sufle respiraț ia de
renovare, pentru ca ei să ia în mâinile lor puternice ș i îndrăzneț e viitorul cuvântului elocvent ș i
duc sus steaguri victorioase la toate catedrele ș i la toate ș colile.

Tineretul va realiza acest miracol astăzi mai urgent ca niciodată, deoarece aproape rămâneam în urmă.
plin de deș ert. Să ia tineretul în propriile mâini soarta cuvântului oratoric, să ia în ale lor
lasă luminile jos ș i apoi să le pună deasupra tuturor tribunelor ș i deasupra tuturor sufletelor.
Între timp, noi, în timp ce trece înaintea ochilor noș tri parada întunecată a caravanei de
juventud–brote incontenibil de renovare, de promisiuni ș i de speranț e–, ne vom limita să spunem la
să-ț i lumineze calea toate stelele

Mai, 1926.

98
AJAM, Maurice (1861-1939). Avocat ș i politician francez, mare difuzor al pozitivismului lui Auguste Comte.
 44
ÎN ÎNCHISOARE

Secretariat of the Interior a trimis acum toț i prinț ii Bisericii din Mexic. Este vorba despre
prin urmare, este vorba despre o consignare care, se pare, nu are precedent. Cu toate acestea, este vorba ș i despre un
faptul că porneș te în linie dreaptă din logica proprie a revoluț iei ș i din planul în care au vrut
a ș eza. Pentru că constitutivii de ș aptesprezece ș tiau ș i ș tiu prea bine că, atunci când redactau
Constituț ia actuală, foarte departe de a face o adevărată constituț ie în sensul orgânico pe care îl are aceasta
cuvânt, nu făceau altceva decât să redacteze un cod care a transformat întreaga ț ară într-o uriaș ă, în
o închisoare imensă. Este suficient să ai în vedere istoria tragică a patriei noastre de o parte ș i de alta,
Constituț ia de ș aptesprezece, pentru a se convinge de această adevăr. Ș i nu este nevoie de o mare penetrare de
spiritul de a ajunge la concluzia că constituenț ii au avut în faț a lor, aruncată în sus
ca o munte înalt ș i puternic, viziunea întregului ascensiune puternice, irezistibile, inextinguibile a
Biserica Catolică ș i scopul său dominant, exclusiv de a-i smulge toată puterea spirituală ș i morală. Ș i este
ce au găsit la Biserică aș a cum este astăzi, aș a cum va fi pentru mult timp, aș a cum va trebui să continue
în fa ț a urmăritorilor săi: înrădăcinată în măduva vie ț ii noastre individuale ș i colective ș i
totalmente consacrată, unsă de consimț ământul popular. Mai clar: constituanț ii din ș aptesprezece,
ca cei de cincizeci ș i ș apte, au văzut, au înț eles că între noi ș i la colț ul falimentelor
de partide, de steaguri, de ș coli ș i de sisteme, singurul cu adevărat, indiscutabil popular, nu
nu este niciun bărbat, pentru că critica istorică i-a demolat pe toț i; nu este niciun plan politic pentru că
vicisitudinile noastre i-au dezorientat pe fiecare în parte; nu este nicio ș coală, pentru că ai no ș tri
derapajele le-au întors pe toate pe dos; nu este niciun căpetenie, pentru că to ț i s-au
responsabil de a se discredita singuri: singurul lucru interesant, cople ș itor de popular este
Biserica Catolică.

Iar revoluț ia aduce ș i are scopul de a contesta această popularitate a Bisericii. Ș i pentru asta a
a fost nevoit să se întâlnească faț ă în faț ă cu ea, nu atât pe scena poveș tii, cât în mijlocul
inima imensă a poporului. Popularitatea a fost mereu un dar care se acordă doar celor
personalitatea ș i factorii care ș tiu ș i pot aduce soare ș i pâine pentru trupuri ș i pentru suflete la
toate celelalte cabane, toate căile, toate înălț imile ș i toate adâncimile. A se întâlni în
cruce pe unde, în cele mai solemne momente trebuie să se oprească toț i călătorii, pentru a trasa rute ș i
a pune bandaje pe mâini ș i pe picioare ș i în gândurile tuturor pelerinilor, este a se găsi în
confluenț ă unde se întâlnesc toate curentele vieț ii pentru a consacra forț ele accesului
popular. Biserica Catolică din ț ara noastră, începând cu ziua în care a debarcat pe plajele noastre, a ș tiut
ș i a vrut să se întâlnească în toate părț ile.

Ella a binecuvântat cu mâna ei încărcată cu povara secolelor pietrele din care au fost făcute
temelii ale na ț ionalităț ii noastre; ea a aprins în sufletul întunecat al indianului tor ț a
Evanghelie; ea a pus pe buzele cuceritorilor formulele unei noi civilizaț ii; ea se
a găsit prezent în ș coli, în colegii, în universităț i, pentru a-ș i spune cuvântul din
alto de la catedră; ea, în sfârș it, a umplut totul, pentru că a trebuit să pronunț e în confluenț a tuturor
trasee: naș tere, vocaț ie, studiu, tinereț e, dragoste, bătrâneț e, cimitir, vrăjile consacrate
pe care numai ea o ș tie ș i o are pentru cele mai profunde ș i mai serioase momente. Ș i acolo: la intersecț ie, în
confluenț a tuturor căilor a găsit-o revoluț ia. Ș i de acolo a încercat ș i încearcă
desalojarla. Pentru că acolo este.

Ș i scopul de a o evacua, de a o smulge din mijlocul nodului imens unde merg în fiecare zi la
a tramasa toate vieț ile, toate vocaț iile ș i toate destinele, este cea mai puternică, cea mai proeminentă motivaț ie
ce apare în constituț ia actuală. Nu se ridică mâna puternică a pădurarului pentru a dezrădăcina copacul căzut
ni se înconjoară uraganul împotriva pietricică pierdută în praf. Ș i dacă constituț ia din ș aptesprezece a
 45
consacrat într-un mod special războiul împotriva Bisericii Catolice, este pentru că o vede, a văzut-o, a
senti-te înalt ș i puternic ca o munte. Biserica a vorbit timp de trei secole despre conș tiinț e; a
a traversat văi, râuri, păduri, lan ț uri montane, străzi, ateliere, ora ș e ș i sate; a fost în
parlamente, în ș coli, în cărț i ș i în presă.

Ca vântul ș i ca soarele, a fost găsit ș i încă se află prezent în toate părț ile, mai ales în
alturi–gândire, tribună, catedră, conș tiinț ă–ș i nu există o singură colibă care să nu-ș i înalț e steagul ș i
să nu jur pe ea. A trecut puț in mai bine de un secol de când conjura tăcerii împotriva ei se desfăș oară
în a o condamna la uitare ș i ignomnie. În special istoria scrisă în acel interval de timp în
ceea ce atinge Biserica, s-a străduit să tacă. Dar ca în paginile Evangheliei, au tăcut cei
buze ale unor ș i s-au pus să strige pietrele. Palate, ș coli, spitale, cimitire,
bibliotecile, picturile, strigă peste conjurarea tăcerii. Ș i faptul este că Biserica, aprinsă de
febra apostolatului ș i a adevărului, a avut ș i are minunata ubicuitate care o face să navigheze
toț i râurile, a escalada toate munț ii, a traversa toate mările, a câș tiga toate plajele.

Expoziț ia misionară organizată acum aproximativ un an de Sanctitatea Sa Pius XI a subliniat

toată imensa amploare pe care o are Biserica Catolică ca putere de explorare, de descoperire ș i
de penetratie spirituală. nu caută ca Amundsen99el polo; dar căuta ș i întotdeauna găse ș te,
anxios, febril, deș ertul sufletelor pentru a le uni în unitatea civilizaț iei. Ea
poate face ș i scrie Geografia ș i Istoria cu propriile amintiri, nu cu amintirile.
ajenos. Este dar al ubicuidad este innegabil ș i minunat îl face ș i l-a făcut inamic natural de
toate programele ș i toate tendinț ele care necesită să se bazeze pe o bază solidă, fermă ș i profundă
popularitate. Pentru că doar ea a avut ș i are secretul pentru a o stăpâni. Ș i a cucerit-o cu
braț ele ridicate, cu mâinile întinse, cu buzele deschise către toate direcț iile, cu
piedici sfâș iate de pietriș ul tuturor căilor, cu făcliile lor aprinse deasupra tuturor vieț ilor.
Aș a ș i-a câș tigat imensa, adânc înrădăcinata popularitate. Ce să facem pentru a i-o smulge? Această întrebare
este deschis asupra capitolelor Constituț iei.

Răspunsul a fost încercat să fie dat în aceeaș i Constituț ie. Biserica cu braț ele întinse peste
oraşe şi cabane, a câştigat popularitate? Ei bine, va fi suficient să o legi cu mâinile la spate. Biserica
A intrat în nodul vital al conș tiinț elor noastre ș i în inima poporului cu buzele deschise?
Va fi suficient să-i pui o botniț ă strânsă ș i tare. Biserica ș i-a câș tigat popularitatea deschizându-se cu picioarele.
vados sângerând ș i căi? Ei bine, ajunge să o înlănț uie. Biserica ș i-a câș tigat popularitatea cu contururile de
cu pana în cărț i, în ziare ș i cu cuvântul său în ș coli, în universităț i ș i în
asamblee? Atunci trebuie să o expulzăm de acolo. Ș i pentru ca mâinile ei să nu se mai desfăș oare peste
multitudine, cum se miș că pentru a semăna în pământul întunecat, la lumina stelelor, ca în ultima
pagina de Arielde Rodó, se le cerrarán las puertas de toate ș colile. Ș i fiecare ș coală va pieri, va fi
o închisoare, o casă în stare de asediu. Ș i în jurul ei va fi mereu o zbârlire de bayonete
care împiedică accesul la Biserică. Templul este o ș coală unde Dumnezeu învaț ă ș i aprinde vocaț ii.
destinaț ii. Căci fiecare templu va fi o închisoare. Iar înăuntru ș i în afara lui va fi permanent deschisă
auzul căpeteniilor gândirii. Fără a lipsi garda corespunzătoare.

Casa este o altă ș coală unde Biserica îș i spune oracolele, pentru că acolo merge în fiecare zi.
desfăș ura prima sau ultima pagină a vieț ii. Căci de acum înainte nu vor mai fi decât preoț ii
care îș i doreș te revoluț ia. Ș i întotdeauna va exista un număr ridicol. Ș i dacă Biserica îndrăzneș te să
respinge cenzura, dacă refuză cu mândrie cătuș ele, dacă îș i deschide mâinile, dacă îș i întinde braț ele, dacă

99
AMUNDSEN, Roald (1872-1928). Explorator norvegian, primul care a ajuns la Polul Sud ș i a zburat deasupra Polului Nord.
compania în care a găsit după un timp moartea.
 46
miș că-ț i picioarele, va fi dusă în colț ul întunecat al unei instanț e pentru a fi pedepsită. Ș i dacă în fiecare zi
juratul, care trebuie să aibă drept mobil suprem un impuls de spontaneitate populară, absolve pe
Magdalena Jurado după ce a auzit cuvântul pasional al unui tribune; Biserica nu va putea, nu va trebui
aparecer în faț a tribunalului popular. Pentru că ș i-ar povesti istoria, ar repeta numele din Gant.100 y
de Bartolomé de las Casas; ar recunoaș te fiecare jurat pentru că i-a salvat de intemperii, de foame ș i
de la ignoranț ă în azilele ș i spitalele lor. Ș i ar fi absolvit-o de o sută, de o mie de ori, până la a omorî cu...
solas sentinț e ale poporului articolele care o amuț esc, care o îngrădesc, care o sufocă, care o au
condamnat la închisoare pe viaț ă.

Ș i asta – o imensă închisoare – este toată ț ara, de când a fost promovată constituț ia din ș aptesprezece.
această închisoare imensă a rămas ș i este închisă Biserica Catolică ș i cu ea paisprezece milioane de
mexicani care gândesc ca ea, care cred ca ea. Din acest motiv, este de spus că consignarea finală
făcută de către Secretariatul de Stat este un nonsens. Pentru că, din punct de vedere juridic, consignaț ia
trebuie să precede încarcerarea. Ș i închisoarea a fost deschisă ș i a rămas închisă ș i în interiorul ei Biserica
Catolică ș i cu ea paisprezece milioane de mexicani din momentul în care ț ării i s-a dat ultima constituț ie.
Practic, deci, suntem în închisoare. În afară de asta, va fi necesar să multiplicăm consignările.
pentru că Pastoralul consfinț it este doctrina catolică ș i fiecare dintre catolici o profesăm ș i o
reamintim. Ș i nu ș tim dacă consignarea este urmată de încarcerare, că exista o închisoare
la vastă ș i atât de amplă ca propria noastră ț ară, care este locul unde deja ne aflăm încarceraț i.
Între timp, lupta pentru popularitate rămâne deschisă.

Pentru ca să treacă în mâinile revoluț iei, va fi necesar să se răstoarne Biserica din măruntaiele populaț iei.
Dar ș tim deja că, în aceste momente, sub braț ele slăbite ale Bisericii Mexicane
îș i ridică frunț ile, tremurând de un entuziasm mai puternic ca niciodată ș i de un respect decis.
proprii ș i străinii. Ș i în paginile istoriei Creș tinismului, întotdeauna se ajunge în închisoare într-o zi
înainte de victorie.

Mai 1926.

100
GANTE, Fray Pedro de (1480-1572). Religios franciscan flamand, înrudit cu regele Charles V, a fost primul
maestru al indienilor mexicani.
 47
CU MÂINILE ÎNCHISE

Hedda Gabler, într-una dintre paginile lui Ibsen, întinde mâna pentru a-i oferi o armă unei
personajele dramei îi spune această frază dezorientantă ș i teribilă: „Se termină frumos”.
intenț ia exprimată în aceste câteva cuvinte era clară: era vorba despre a scăpa de povara vieț ii. Alț ii
făcuseră acelaș i lucru. Paganismul, epuizat, sărăcit în faț a surselor epuizate de
carnea ș i natura, având faț a spre ultimele lumini ale apusului, nu mai făcea decât
a repetat aceeaș i frază a personajului lui Ibsen. Spiritele cele mai înalte ș i cele mai joase atunci când se întâlnesc
faț a în faț ă a umbrei totalului dezamăgire ascuț eau vârful sabiei lor ș i o aruncau cu tăiș ul
sus pentru a se termina frumos. Nici carnea tare înnegrită de soarele bătăliilor, a
ultimii adevăraț i romani, a rezistat tentaț iei de a cădea pe tăiș ul propriei sabii. Acelaș i
Caton din Utica, restul indomabil al naufragiului libertăț ii Romei, nu a ș tiut ș i nu a vrut să se ridice mândru.
ș i bravo asupra mâinii lui Iulius Cezar învingător, pentru a înfrunta realitatea brutal triumfătoare. Ș i în
un moment de insomnie, în faț a paginilor înalte ș i strălucitoare, ca stelele de miezul nopț ii, ale
Fedón101ceea ce scrisese grecul care se uitase la frumusele cărări ale nemuririi,
a stins pentru totdeauna lampa vieț ii sale. Trei zile mai târziu, libertatea era definitv îngropată,
înfă ș urată în bogatul giulgiu pe care l-a poruncit să fie ț esut Augustus, pentru a simula o apoteoză a
republică. Ș i trei zile mai târziu, s-a văzut sosind, cu un gest de compasiune ș i de profund dispreț , la niș te
raros, străini dezgropători ai libertăț ii. Tactica lor era dezconcertantă. Mers erau cu braț ele
căzuț i pe tot corpul; mâinile lor deschise se ridicau pentru a trasa semne noi; li s-a dat
decimat pe nisipul circului ș i în faț a mulț imilor, s-a reuș it să-i facă să caute
un azil în vechile săpături unde au conversat îndelung multe genera ț ii de
sclave.

Ș i minunea s-a realizat. Desgroparea a fost văzută de aceiaș i pretorieni ș i de Capitoliu. Ce

făcuseră dezgropătorii? Să se lase omorâț i. Dar spre deosebire de ceilalț i, de cei care armau
diestra de sus propios esclavos „pentru a termina frumos” pentru a-ș i deschide venele ș i a încheia; ei, cei
stranii heralzi ai noului regn al lui Dumnezeu, spuneau că au venit să înceapă. Ș i aceasta era, între
alte, una dintre cele mai puternice diferenț e faț ă de sinucigaș ii care au fugit în faț a vieț ii ș i a tiraniei. Mai
târziu, după mulț i ani, vechea ș i frumoasa Irlanda, mai frumoasă decât Antigona de
pagini de Sofocle,102trebuia să-ș i amintească vechiul drum al libertăț ii ș i ar trebui să înceapă să meargă
rezolut pentru el. Ea îl văzuse pe Pankhurst,103cea mai înaltă stegară a feminismului englez
a se condamna să moară de foame, colț uită cu un calaboza ș i sperând că copiii ei vor repeta mai mult
frumos gestul inovatoarei. Ș i a sosit ziua: primarul din Cork,104radiant, ca tânărul
ce se întâmplă pe parcursul poemului lui Longfellow, ș i cu fruntea ridicată, de asemenea, adus în colț ,
acosat, ca un câine, trădat de junglă într-o temniț ă închisă de despotismul englez, s-a condamnat
a muri, de cea mai ciudată moarte, în cel mai dezorientant mod ș i într-o formă totală
inusitat, când mai puț in în totalitatea atitudinii ș i gestului. Irlandezilor s-au adunat în jurul
acel spectru beat încă al tinereț ii. Mii de paria ai despotismului englez se închinau cu toț ii
zilele din jurul celulei.

101
Fedon. Unul dintre cele mai frumoase ș i profunde dialoguri ale lui Platon, care se referă la ultimele momente ale vieț ii
Socrate, condamnat să bea cunoscutul.
102
SÓFOCLES (496-406 î.Hr.). Poet tragic grec, a perfecț ionat tehnica teatrală prin introducerea unui al treilea act ș i
a acordat o importanț ă mai mare decorului ș i costumei.
103
PANNKHURST, Emeline (1858-1928). Feminista britanică, fondatoare a Uniunii Femeilor pentru Suport Social ș i Politic, pionieră
în genul său. A luptat pentru sufragiul femeii.
104
CORK, Primar. Episodul represiunii engleze împotriva catolicismului irlandez, care a avut loc în parcul Cork,
Dublín, în 1921, care a decis împărț irea ț ării în Irlanda de Nord ș i de Sud.
 48
Între timp, el, primarul Cork, cu bra ț ele lăsate ca vechii săpători de morminte
catacombele, consuma încet toate rezervele acumulate de mâna vieț ii; se subț ia.
demacrata, se lungea, ca în tablourile lui Greco; trecea încet, cu epidermul lipit de
osasele, a fi doar un spectru, acelaşi care coborâse în temniţă tare şi robust ca
tânărul stejar hrănit de munte. Ciudat, ciudat spectru acela care, din fiecare către blonda
Albion105matadoarea catolicilor ș i strângătoarea Irlandei, chinuia căpcâunii cu
o singură privire a ochilor săi adânci ș i provoca o dezbatere universală aprinsă. Filozofi, teologi,
moralisti, critici, politicieni, oameni de stat; toț i vedeau spectrul din spatele zăvoarelor turnate de către
despotismul englez pentru a strânge Irlanda. La sfârș itul morț ii a venit după lungi,
zile epuizante de foame ș i aș a cum în vârful încununat de zăpadă unde a rămas steagul de
„Excélsior” s-a putut observa că tânărul care a câș tigat înălț imea se căsătorea cu zorile; tânărul
primarul din Cork, toată carne ș i piele, conform expresiei lui Bécquer,106apretaba reciamente între sus
degete alungite ș i uscate, mâna sacră a libertăț ii Patriei sale. Acest spectru a trecut de-a lungul
măreț e, ale ș colilor, ale academiilor, ale planurilor politicienilor, ale paginilor din istorie,
pentru a rămâne în mijlocul poporului său ș i a se aduna cu umbra lui O'Connell, căpetenia nemuritoare a
irlandezi sclavizaț i. Iar acel spectru va continua să fie un indice ș i un torsionator. Un indice pentru cei
sclavi, un ț ap pentru călăii conș tiinț elor ș i gândurilor. Pentru că există ceva mai mult
inofensiv ș i mai pasiv rebel decât un spectru, decât un om care lasă să moară de foame?
A ridica mâna pentru a sfâș ia toga lui Cezar asupra capului conjuraț ilor este ceva ce tiranii se
apresuran a desear y a sofocar con o legion de pretorieni. Concentrar in jurul unei steag.
rebel, pumni strânș i, arș i de furie a desființ a tronul celor de sus, este un lucru care va provoca
o stare de asediu. A merge în faț ă spre mânzul pentru a lăsa toate răsucirile sale să sfâș ie pofta de
César, este ceva ce dă ocazia de a fi cel puț in călău. În schimb, a spune: „fie mă laș i liber ș i
libertate pentru patria mea sau mă laș i să mor de foame”, este o atitudine care ar putea provoca râs sau să dezvolte nebunia
în faț a unei singure tăieturi; dar care în orice caz pune într-un plan excepț ional lupta între libertate ș i
sus profanatori.

La fel e, poate se va spune, să te afli între picioare sângerande ș i rupte aș a cum au făcut multe altele
laș ii cesari ai Romei, care se întâlnesc în faț a unor spectre slăbite, întinse, secate, întinse
în sus ca o întrebare. Se va avea sau nu dreptate. Cert este că un singur apărut le
conș tiinț ele irlandezilor a reuș it să zguduie cu mai multă eloquenț ă Irlanda ș i întreaga lume decât
arengile lui O’Connell. Cert este că la câț iva ani după ce un bărbat intra într-un calaboz
pentru a ieș i făcut un spectru, Irlanda făcea paș i mari către cucerirea autonomiei sale. Acolo sunt
fapte pentru a spune ș i a atesta.

Se va spune că între noi spiritele nu vor reuș i nimic. Ș i se va adăuga că nu am reuș i să avem nici
macar unul singur dintre acele spectre care ș tiu, care vor să se căsătorească, într-un extaz de puternic ș i viu
înmoț iune, cu libertatea. Desigur, trebuie să recunoaș tem că toate ultimele evenimente
fac să înț eleagă că nu ar lipsi cei care ar îndrăzni să fie espectre răscumpărătoare ale celor vii. Ș i pe de altă parte
parte la poziț ia în care ne aflăm, catolicii, în faț a ultimelor persecuț ii, este
de o astfel de natură, încât chiar forț a faptelor, repercusiunile inevitabile ș i respingerile
brusc de tot ș i de toț i, va trebui să ne ducă cel puț in să salutăm de la distanț ă la spectre.
Pentru că după fiecare lovitură zdrobitoare a persecuț iei, cum ar fi suspendarea bruscă a cultului, va avea
ce va veni, vine - statul Colima este o dovadă irefutabilă a acestui lucru - un început îndepărtat de
greva foamei primarului din Cork. În după-amiaza întunecată în care doi bărbaț i au coborât desfiguraț i.

105
Albión, numele dat de greci Marii Britanii. Este adesea folosit ca sinonim pentru Anglia.
106
BÉCQUER, Gustavo Adolfo (1836-1870). Poet ș i scriitor al romanticismului spaniol, posedând un accent intimist ș i
emoț ionant cu rimele sale, unele foarte populare.
 49
ș i alb de sfâș ierea cadavrelor lui Hristos, abia câteva femei s-au consternat, trei
bătrâni ș i un tânăr. Dar Hristos s-a transfuzat complet în viaț ă; ambarcaț iunile sale trec prin toate
mare: cei ai gândirii, cei ai artei, cei ai politicii, cei ai ș tiinț ei, cei ai acț iunii. Până la ai săi
aceiaș i duș mani – dacă ar fi smuls din mijlocul vieț ii contemporane – ar rămâne cu braț ul în
alto pentru a da lovituri fără direcț ie ș i fără obiect.

În timp ce ceilalț i, noi, care ne apucăm de marginea misterioasă a mantiei sale pentru a-i vedea faț a ș i
întotdeauna cu speranț ă catargele ș i aripile rupte ale tuturor naufragiilor – la stingerea
lamă liniș tită a ultimului candel abrut, când se pierde ultimul ecou al cuvântului sfânt – simț im ș i vom simț i
întoarce-te la după-amiaza de neuitat ș i întunecată în care, deasupra articulaț iilor dislocate ale pământului, spuneam
centurion o frază care nu va înceta să se repete: „Adevărat că acesta era Fiul lui Dumnezeu”. Toț i
ne vom aduna în tăcerea căminului nostru în jurul cadavrului maestrului pentru milioana oară
desclavado, desfăcut, desschemat, recoltat de ai săi ș i dus spre sub deal
în sânge. Ș i între timp, de ș ertul se va deschide ș i va avansa în toate păr ț ile: pia ț ă, străzi, cinematografe,
teatre, căi, vehicule, unităț i comerciale, centre de afaceri, vor vedea cum ajunge deș ertul.

Sute de mii de mâini vor trebui să îmbrace din nou, pentru a mia oară, trupul divin.
Ș i vor înceta să arunce în curentul sonor al vieț ii ceea ce aruncau în fiecare zi cu bucurie, cu căldură,
de lumină, de putere, de energie, de sânge, de seva ș i de forț ă. Ș i chiar dacă râul cu volumul său nu se usucă ș i
Pujante de vitalitatea noastră, se va simț i o scădere puternică care va semăna mult cu greva de
foamea primarului din Cork. Ș i asta nu va fi „a încheia frumos” aș a cum a încheiat Caton, nici aș a cum se încheie
în paginile lui Ibsen; dar va fi „a încheia frumos” cum a încheiat primarul din Cork ș i cum
întotdeauna se termină în paginile Evangheliei. Pentru că după trei zile de înfăș urat cadavrul divin,
pentru toate mâinile noastre – care ar fi milioane ș i care nu se vor mai deschide asupra curentului vieț ii ș i
se vor închide în cea mai mare măsură posibilă sub greutatea consternării - va veni dezgroparea,
va veni învierea care este mai sigură, mai puternică, mai sigură decât martiriul însuș i, decât însuș i
persecu ț ie. nu vom fi spectrul întins al Primarului din Cork, dar ne străduim să închidem
strâns mâinile noastre ș i să nu le deschidem, peste torentul vital al celei mai mari dimensiuni posibile,
vom ajunge să ne asemănăm foarte mult cu el.

Mai 1926.
 50
A ÎNCEPUT SĂ PLĂTEASCĂ

Legea inerț iei prezidează ș i lucrează asupra mersului istoriei. Această idee a fost subliniată
tenazmente, înainte de astăzi, Ramiro de Maezt în una dintre eseurile sale surprinzătoare ș i Pablo Luis
Landsberg în cartea sa La Edad Media y Nosotros. În virtutea inerț iei istoriei, nimic nu moare ș i
se stinge - dacă este vorba despre sisteme ș i despre curente de fapte de amploare transcendentă - în ziua următoare
ceea ce a fost sau este îngropat, cărț ile sau evenimentele. Pentru că de-a lungul curentelor
subterane ale vieț ii, gândul îș i continuă parcursul ș i miș carea îș i urmează cursul
lucruri. Acest lucru explică de ce până acum mulț i se lauda ș i s-au lăudat că au văzut ș i că au
îngropat cadavrul trecutului; dar fără a fi reuș it altceva decât să se confrunte cu el,
mai ales în zilele crizelor epuizante ș i devastatoare. Pentru că ziua în care totul se întunecă, în care
totul se întunecă ș i începe să lipsească aerul pentru plămâni ș i suport pentru toț i picioarele, toț i–în
în mijlocul vertijului prăbuș irii ș i al asfixiei - se îmbrăț iș ează de toate buș tenii rupț i, deș i sunt
cioburi de pe navele inamice. Lumea Veche, intrată în sac cu forț a timp de mai multe secole de către
legiuni ale inovatorilor, ș i-a cheltuit cele mai bune gânduri ș i viaț a în a face sicrie pentru tot
ceea veche consacrată de Evul Mediu ș i astăzi caută cu ardoare – după toate încercările ș i
toate eș ecurile sale - în adâncurile ascunse ale trecutului, formula salvatoare.

Spunând, acum câteva zile, Orestes Ferrera,107în declaraț iile sale făcute unei publicaț ii din
metropolă, că Europa suferă o criză de epuizare puternică ș i că s-a întors în Evul Mediu pentru
a căuta contactul cu barbarii, s-a înș elat, pentru că Europa, deș i nu trăieș te ș i nu a trăit
în ultimele timpuri în Evul Mediu, totuș i, trăieș te ș i a trăit ș i va trăi în Evul Mediu. Acesta este un
fapt proclamata cu voce tare ș i către cele patru vânturi de către observatori serioș i ș i, mai ales, de către
aceleaș i evenimente.

Miopi incurabili au fost ș i continuă să fie cei care, ridicând steagul revoluț iilor moderne în
Vechea Continentă ș i a înfipt o, zece, o sută de mii de ori ț ăruș ul în vechile fundaț ii, au judecat
a înmormântat pentru totdeauna Evul Mediu. Ș i mai orbi sunt cei care cred că întreaga
irezistibil, honda ș i puternică etapă de viaț ă ca Evul Mediu – crisol de sisteme, de idei, de planuri
de organizare, de personalităț i ș i caractere puternice, aprins ș i întreț inut de focul vieț ii
interior mai puternic care a trecut de-a lungul istoriei - trebuia să moară de a se stinge fără a lăsa o
herencia care ar putea hrăni generaț iile de multe secole.

Dar nu numai Europa trăieș te ș i va trăi din Evul Mediu. America: fecioara, tânăra
America este, desigur, mărturia innegabilă a vitalităț ii popoarelor europene; dar este de asemenea
o confirmare a inerț iei istoriei ș i a refluxului vital al Evului Mediu. Ș i omagiul pe care în
aceste momente se aduce omagiu în ț ara vecină de la Nord Bisericii Catolice nu este, nu poate fi un
fapt destrămat al mar ș urilor ș i al continuită ț ii istoriei. Este, dimpotrivă, un
eveniment care se află în albia prin care îș i urmează cursul evenimentele împinse
pentru toată munca subterană ș i invizibilă a vitezei dobândite de gânduri ș i de fapte.
A spune, în faț a omagiu de un respect profund – aproape de venerare – că Statele Unite ale
Norte cede în aceste momente în faț a Bisericii Catolice, care nu face altceva decât să plătească - din partea
pueblo american - o datorie veche ș i neîndeplinită fa ț ă de Roma este ceva paradoxal ș i
dezorientant; dar este ceva cu adevărat innegabil ș i adevărat.

107
FERRARA, Orestes (1876). Scriitor ș i diplomat cubanez, a participat la războiul de independenț ă, a prezidat Camera de
Reprezentanț i ș i a fost Ministru de Externe al ț ării sale.
 51
Ca Ulise108–încărcaț i de ani, de absenț ă, de furtuni, de nostalgii ș i de incertitudini–, ajunge
în paginile lui Homer către vechiul său regat din Itaca ș i reuș eș te să fie recunoscut de ai săi prin forț ă de
invocând amintiri ș i semne uitate; Biserica Catolică astăzi ajunge pe plajele ț ării mai puternice de
America ș i dacă îș i goleș te toată imensa traistă de amintiri ș i se aș ează să scruteze în jurul său la lumina
su Istorie ș i de istoria instituț iilor nord-americane, va fi în cele din urmă recunoscută ca fiind
veche fondatoare a acestei republici, astăzi pe deplin stăpână a destinelor sale ș i, ieri ș i întotdeauna, îndatoare
spiritual–ș i încă din punct de vedere constituț ional–al Evului Mediu ș i al Romei. Ca în cazul
de Ulises, problema este de istorie, de amintiri ș i de semne. Ș i abia acum câteva luni că
Parson,109publicist nord-american notabil, într-un articol intitulat Biserica Catolică în Statele
Uniț i, a putut să marcheze cu toată precizia conexiunile ș i ramificaț iile spirituale ale
instituț iile centrale ale Statelor Unite cu vechile instituț ii din Europa. Pentru acest insigne
gânditor, Constituț ia Americană provine direct din whigii englezi ș i americani din
secolul XVIII ș i indirect de doctrinile susț inute de Suárez110y Belarmino111sunt identice cu
de Santo Tomas, conform potrivit demonstării făcute de profesorul O. Rahilly. Autorul articolului atribuie totul
meritul acestei cercetări, în principal către religiosul isusit Moorhouse Millar. În ceea ce priveș te
anumiț i elementi de origine marcant revoluț ionar luate din ideologia lui Jean Jacques,
au fost transporta ț i de Jefferson112sunt înrădăcina ț i în Constitu ț ia nord-americană. Don Toribio
Esquivel Obregón113este un prolog plin de îndrăzneli ș i cu un accent puternic de răzbunare împotriva ideilor
democratice, studiind viaț a Statelor Unite ale Americii în legătură cu democraț ia, afirmă
ca această ț ară, puternică, înaltă, gigantică ș i prosperă, a ajuns să atingă cu propriile sale mâini cheia
luminosa a succesului, nu în virtutea curentelor democratice, ci în ciuda lor ș i din cauza lor
rezervelor imense de vitalitate.

Trebuie să ne abonaț i - de asemenea, cu un gest implacabil de răzbunare împotriva utopiei democraț iei
modernă–este eș ecul lui Esquivel Obregón; dar va trebui să sugerăm ideea că resortul întregii
vitalitatea acelui sat are legături puternice, întunecate, subterane ș i invizibile cu bogăț ia
spiritual al Evului Mediu. José Enrique Rodó se întreba acum ceva timp în paginile celor
Motivele lui Proteu, care este suportul acelui prodigiu al voinț ei care se ridică de cealaltă parte a
Bravo; ș i, cu înclinaț ia sa obiș nuită retorică, dădea acest răspuns: „un zbor de pasăre”. Astăzi
putem enunț a un răspuns care să aibă punctul său de plecare în curentele istorice, în
marș ul incontrolabil al inerț iei istoriei ș i în logica sistemelor. Astăzi putem spune deja
că în baza acestui imens puteri care a reuș it să facă uitată aceeaș i cordieră din Los
Andrés, nu există un zbor de păsări, există un zbor de idei, există o undă de vitalitate din trecut, există, în
sfârș it, un feudal spiritual ș i gigantic din Evul Mediu care poartă cu mândrie ș i graț ie clopotul de
Republica pe umerii săi. Ș i prima este că ne va fi impus tuturor, inovatorilor de toate
ș colile, radicali de toate nuanț ele ș i apărători fervenț i ai celor de ieri, într-o atitudine definitivă
de respect fa ț ă de trecut. Pentru că în curând va curge cu naturale ț e simplă ș i cu nea ș teptată
spontaneitate consecin ț a că trecutul - în ciuda dorin ț ei noastre sau în ciuda tuturor
duș mani ireconciliabili - persistă în mijlocul nostru, în interiorul nostru, continuă să fie seva puternică

108
Ulise Odiseul. Legendarul rege al Itacăi, protagonist al Iliadei ș i al Odiseei.
109
PARSON, Francisco (1854-1908). Publicist ș i profesor american, inginer, avocat ș i învăț ător, a fost un remarcabil
conferentiar de sociologie, economie ș i agricultură.
110
SUÁREZ, Francisco (1548-1617). Teolog isusit spaniol, numit Doctor eximius et pius, cel mai strălucit maestru ș i
investigator al teologiei din vremea sa.
111
BELARMINO, san Roberto (1542-1621). Cardinal ș i teolog isusit, nepotul Papei Marcel al II-lea. Echilibrat ș i
polemist strălucit al contrareformei.
112
JEFFERSON, Tomás (1743-1826). Al treilea preș edinte al Statelor Unite, din 1801 până în 1809.
113
ESQUIVELObregón, Toribio (1861-1945). Jurisconsult ș i jurnalist, revoluț ionar antireelecț ionist. Căzut de la
graț ia Sistemului, a dispărut în anonimat.
 52
că în fiecare zi absorbim cu buzele corpului ș i mai ales prin porii spiritului, pentru
a trăi, a merge ș i a avea aer ș i hrană.

Ieri, problema care s-a ridicat cu o îndrăzneală care astăzi poate face să tremure a fost acesta: „este posibil
"a ucide trecutul"? Astăzi, problema s-a schimbat într-un mod substanț ial, toată lumea se întreabă - asediaț i
din cauza foametei devoratoare a ultimelor crize ș i a tuberculozei innegabile în care au căzut sistemele ș i
ș coli: este posibil să trăieș ti fără trecut? –Luther– atunci deja purta steagul rebelului împotriva
Roma - spunea el, copleș it de dovezi: „Ne hrănim cu ceea ce am furat de la egipteni ș i adunat în
timpul pontificatului”. Această gândire poate avea toată amploarea unei adevăruri generale cu privire la
în trecut ș i, mai ales, în ceea ce prive ș te Evul Mediu. Ș i cum Luther a putut spune toate
inovatori care s-au dedicat misiunii de a distruge ceea ce a fost construit de-a lungul timpului: “sustinerea cu
„trecut”. Cu aproape patru secole mai târziu, un compatriot al lui Luther, Pablo Luis Landsberh, avea să scrie
în una dintre cărț ile sale – cu toată marea aroganț ă a unei răzbunări – cuvinte accentuate: „Totul la pozitiv
ceea ce se află în viaț ă, în concepț ia lumii ș i în gândirea modernă, este un rest
medieval, care ca o coloană izolată în ruinele unui templu, s-a păstrat în istoria
cultura prin legea inerț iei, pentru a servi nevoilor spirituale eterne ale sufletului ș i ale societăț ii.

Recunoscută legea inerț iei istoriei, nimic mai natural ș i logic decât să apelăm la prezenț a
păcat pentru a descoperi cheia vitalităț ii unui popor. Nici nimic mai logic decât a proclama
principiul că nimeni nu a putut ș i nu va putea să nu fie dator trecutului. Chiar ș i în păgânism–tot
penumbra, putregai ș i orgii, măcar în ziua crizei sale finale - îi datorăm multe
bucurii ș i nu puț ini maeș tri. Ce putem spune despre Evul Mediu care a ș tiut să coboare până la rădăcini
cele mai ascunse colț uri ale spiritului ș i a arunca - cu putere, cu viteză insurmontabilă - gânduri, destine,
ș coli ș i sisteme? Trecutul se plăteș te ș i trebuie plătit măcar cu aceeaș i profunzime ș i
emocionant recunoaș tere cu care Ulise – la întoarcerea sa – îș i vindecă tristeț ile îndelungate de călător
rătăcind pe mări, discutând cu porcarul Eumeo ș i, mai ales, readucând totul la viaț ă în
amintirea soț iei sale.

În atitudinea uimitor de dezorientantă - prin respectul său profund ș i reverenț a sa faț ă de Biserică
Catolică – din Statele Unite ale Americii există, fără îndoială, o generozitate care va deschide brazde ș i
se va rămâne în mentalitatea contemporană; dar din punct de vedere al curentelor pe care toț i le
zile aruncă–dincolo de raza privirilor noastre–în inerț ia istoriei nu există mai mult decât un
fierte miș care de fidelitate, un impuls instinctiv care denunț ă în orice caz o profundă intuiț ie de
lucrurile, despre fapte, despre viaț a umană ș i poate chiar despre istorie, de debitor care în primul
întâlnirea ș tie ș i vrea să plătească cu toată eficienț a ș i cu superabundenț ă. Nu toț i au ș tiut să plătească.
Multe bărbaț i ș i popoare s-au îndrăznit – cu atât mai mult când este vorba despre Biserica Catolică – nu doar
a nega datoria, ci să spânzure creditorul. Ţara noastră, ș i astăzi, s-a angajat să-i plătească pe
Biserica cu spânzurătoarea ș i cu exilul. Fran ț a a încercat să facă un lucru similar sau măcar acest lucru.
încerca încă acum câț iva ani.

Din fericire, a sosit momentul lichidării ș i, prin urmare, momentul de a plăti trecutului. Cine
se neagă să o facă – om sau popor – va continua să usuce rădăcinile propriei sale vitalităț i până la epuizare
ș i a muri. Cine ș tie ș i vrea să plătească - chiar dacă este cu o îmbrăț iș are strânsă ș i efuzivă de reconciliere - se
se va reinjecta definitiv în fermentul perpetuu viu al tinereț ii ș i al renaș terii a cărui
centru este Roma, care –precis din acest motiv– a devenit ș i va rămâne centrul istoriei.

Până acum, cel mai înalt oraș din America ș i cel mai bogat ș i dinamic din lume a început să plătească cu
un brio de generozitate care cutremură ș i entuziasmează. Alț ii vor continua să plătească. Nu trebuie să se îndoiască.
 53
Noi vom fi poate ultimii. Dar, de asemenea, vom plăti. Da, vom plăti în ciuda tuturor ș i
de todos. Pentru că ruinaț i ș i desăvârș iț i, va trebui să ne plasăm la umbra trecutului.

Iunie 1926.
 54
Iată omul114

Oricine a citit cu atenț ie Istoria ș i are o noț iune clară despre evenimentele umane,
ştie foarte bine că libertatea nu este considerată ca un cuvânt, nici ca o teorie, nici ca o formulă
filozofică, ci ca un fapt, este o minune în ordinea morală. Ș i trebuie să ne menț inem cuvântul,
Cu toate că pare prea puternic ș i îndrăzneț . Da, în ciuda oricărei opinii, există miracole în ordine
morală ș i printre ele unul dintre cele mai remarcabile ș i mai înalte, de-a lungul paginilor istoriei, este
stabilirea libertăț ii. Mai mult: pentru a căuta cheia care explică complet, satisfăcător
miracolul, este precis, să fie oricare prejudecăț i care se suferă ș i sistemele ș i steagurile
ceea ce se profesează ș i se urmează, a merge până la începutul luminos unde într-o zi s-a lăsat să se ridice - pentru a fi
spectacolul etern ridicat pe oamenii din munț ii cei mai înalț i – Hristosul desfăș urat deasupra
de la vârful armelor tuturor legionarilor din Roma ș i de puterea tuturor statelor
păgâni, ca o steag tremurătoare ș i însângerată. Poporul evreu a ajuns să înece ș i să doboare la
pedradas la profeț ilor, cele mai înalte ș i puternice oracole care vorbeau cu voce tare ș i aruncau către toț i
los pudrideros leprele ș i fistulele regilor ș i ale celor puternici.

Grecii sufocau zgomotul gândurilor care de departe sau de aproape atingeau fruntea celor
dumnezei consacra ț i. Roma - învă ț ătoarea care a turnat matri ț ele în care s-au trasat prescrip ț iile
imortalii din "raț iunea scrisă" –după întâlniri cu bestiile de povară corpurile întunecate ale
sclave, a ajuns să îngroape ultimii stewardi care coborau în linie dreaptă – prin Iunie
Bruto - de Idus Martie. Ajungând la acest punct, la acest moment istoric, păgânismul -
umaneste – nu putea, nu trebuia să aș tepte învierea libertăț ii. Pentru că totul ajunsese să fie
un imens gunoaie. Totul a fost redus la o fistulă gigantică unde în fiecare zi,
căpitani ș i împăraț i, filosofi ș i poeț i, mari ș i mici se putreau până la
măduva din oasele de sus ș i se predau în mâinile primului ofertant.

Individul ajunsese să fie o particulă vie insignifiantă a unui organism monstruos care
ahogaba, care asfixia tot orice încercare de rebeliune, venea de unde venea.

Cum ș i pe unde ar putea veni libertatea? Sabia, se va spune sabia îi înghiț ise de o sută de ori
deș i Anibal o dusese pe mâna sa dreaptă împotriva Romei ș i că Pompei115era
încercând să taie destinele lui Cezar. Rămânea pumnalul conjuraț ilor. Dar Casio116y Marco
Brut117asaltaseră în zadar cuceritorul Galiei. Norocul a sărutat fruntea unui tânăr
slab ș i subț ire, deasupra câmpurilor din Filipi, iar Augustus a fost împăratul. Răscoala celor
sclavi. Spartacus118a făcut testul ș i a rămas cu un braț rupt ș i legat, în ciuda tuturor, de piatră
de slugilor. Cu toate acestea, câ ț iva bărba ț i făcu ț i ca to ț i din carne slabă, fragilă ș i
apocada ș i cu mâinile goale, au pătruns în albia îmbătrânită pe unde tot rîul imens al
paganismul umbla în fiecare zi încărcat de putregai ș i de orgii. Paș ii săi nu au fost auziț i.
Nu călăreau, ca vechii cuceritori, pe cai fioroș i. Nu aduceau nici legiuni, nici maș ini.
de război; aduceau, da, ceea ce niciodată nu au putut avea maeș trii din Atena ș i toț i maeș trii de

114
Iată omul. Cuvinte rostite de Pilat când a arătat mulț imii pe Iisus bătut.
115
POMPEYORufo Quinto (a trăit în secolul II î.Hr.). General roman, de tristă celebritate, din cauza vicleș ugului ruș inos pe care l-a folosit pentru
a-ș i obț ine elevarea politică.
116
CASIOLucio. Politician roman de la sfârș itul secolului I î.Hr. Deț inând funcț ia de proconsul al Pergamului, a fost zdrobit
por Mitrídates.
117
MARCO BRUTO Junio(85-42 î.Hr.). Politician ș i militar roman, bucurându-se de protecț ia lui Iuliu Cezar, s-a conspirat
pentru a-l asasina. Înfrânt, s-a sinucis.
118
ESPARTACO (113-71 î.Hr). Faimos lider de sclavi, de rasă numidă ș i sânge nobil. Reducerea la sclavie de către
desertor al armatei imperiale, a condus o rebeliune.
 55
Roma. Trăiau aprins până la flăcărirea inimii ș i a spiritului, pasiunea adevărului ș i a
conș tiinț a deplină a propriilor destine.

Nu era doar un entuziasm pasajer. Nici o viziune îndepărtată a propriei personalităț i.

ni del propriu destin. Era o sete imensă de a striga adevărul deasupra tuturor orgiilor,
peste toate violenț ele, deasupra tuturor săbiilor, a tuturor cailor, a tuturor
maș ini de război ș i de capetele ridicate ale tuturor marilor ș i ale tuturor celor puternici ai pământului.
Simț eau toată excelenț a, toată insuperabila, toată imensa suveranitate a adevărului ș i veneau la
afirmarla, a sublinia, nu în paginile inerte ale unui tratat, nici într-o arenga mai mult sau mai pu ț in
pasionată, nici într-un vers luminos ș i inspirat; veneau să o lase să cadă, cu tot greutatea
aplazant ș i decisiv al unui munte, cu toată carnea corpului său dislocată, cu toată sângele
de sus venas vaciada sobre el puño de los fuertes, con la inmolación entera, total de la totalidad de su
ser.

Eș ecul lui Socrate nu a constat în faptul că s-a lăsat omorât, ci în faptul că s-a reuș it să-l omoare. Statul
grec, bolnav de insomnie în timp ce a auzit întrebările neliniș titoare ale lui Socrate, a doua zi după
moartea a dormit cu piciorul liber. Aceiaș i discipoli ai filozofului l-au văzut pe maestru cum bea otravă cu cicuta ș i dacă
au învăț at ceva ș i împreună cu ei toț i ceilalț i fondatori de ș coli, a păstrat tăcerea pentru
a economisi repetarea cazului tragic. Ș i de acolo au tăcut. Ș i cu ei tot păgânismul.
–cu o zi înainte de disoluț ia sa totală. S-a aruncat în braț ele a ceea ce Brunetiére,119într-o frază plină de sens,
a numit „minciuna pacificării”. Ș i această minciună a ucis până la ultimul rest de măreț ie prin
adevăr ș i până la ultima urmă de libertate.

Victoria lui Hristos nu a constat ș i nu constă în faptul că s-a lăsat ucis, ci în că până acum a fost
ș i va rămâne imposibil să-l omoare. Călăii săi s-au simț it în siguranț ă când l-au văzut legat, cu
mânile întinse spre spate ș i când l-au văzut împotrivit pe cruce; dar a doua zi au pariat pe
paznici lângă mormânt, deoarece au început să sufere de insomnie din cauza vânătorilor de
Creș tinismul, care în fiecare zi se ridică mai puternic când se dublează garnizoanele în jurul său
sepultura. Ș i discipolii noii ș coli, foarte departe de a se înț elege cu minciuna pacificării,
au fost să spună adevărul strigând deasupra tăcerii tuturor. Ș i asta a restabilit imperiul de
libertate. de atunci ș i până acum s-a încercat să fie strangulată, s-a încercat să o omoare; dar a
a reuș it să scape de toate naufragiile ș i de crize. Ș i asta în ciuda tuturor falimentelor. Ș i
numai, exclusiv, în virtutea viabilită ț ii cre ș tinismului, se în ț elege despre adevăratul, despre
legitim, adică, al catolicismului. Pentru că să convenim că criza cea mai ireparabilă
arrasadora de la epoca moderna, consta in faptul ca toate eseurile pe care le-a facut dincolo de Biserica
Catolică, în afara ei ș i împotriva ei, au ajuns exact în acelaș i timp acolo unde a ajuns
paganism: to the lie of pacification. When Edgar Quinet120a spus despre protestantism "ce este el
multe uș i deschise pentru a ieș i din creș tinism” nu a spus tot ce au spus mai târziu faptele. Ș i
nu au trecut mai mult de doi sau trei ani de când un episcop protestant a susț inut în Statele Unite în faț a unui
jurat numit pentru a-l judeca, care, la lumina examenului liber, a putut găsi, nimic mai puț in decât
în paginile Bibliei, demonstrarea că Dumnezeu nu există. Quinet a trebuit să spună că
protestantismul este o uș ă permanent deschisă pentru a ieș i din toate părț ile ș i pentru a merge în toate părț ile.
Mai bine zis, este o poartă deschisă către toate pactele, către toate capitulările ș i către toate retragerile.

119
BRUNETIERE, Fernando (1849-1906). Literat francez, membru al Academiei Franceze. Papa Leon XIII l-a
s-a distins ca un panegirist catolic remarcabil.
120
QUINET, Edgardo (1803-1875). Filozof, poet, istoric ș i politician francez de extremă stânga, îndrăgostit de
progresul umanităț ii a încercat să reînoiască istoria, falsificând-o.
 56
Protestantismul s-a născut cu minciuna pacificării pe buze. De la Luther până la ministru
protestante Peecot - care a renunț at la exercitare - toate atitudinile sunt bune ș i pactele cu
principele au fost lecuiti. Liberalismul, fiul legitim al protestantismului, proclamând libertatea
gândirea, a consacrat de asemenea capitularea liberă ș i retragerea liberă. Dacă "gândirea nu delichează"
mai puț in va delibera braț ul care este simplu executant al gândului. Mai puț in vor delibera corpul ș i inima,
fie care ar fi poziț iile pe care le adoptă faț ă de cele puternice.

Ș i în acest mod s-a ajuns la un moment extrem al crizei de încercări, de filosofii ș i de sisteme.
Pentru că niciunul dintre aceste eseuri nu a putut ș i nu poate face unicul lucru care salvează libertatea: omul
moral. Care este arhitectura interioară ș i exterioară a omului moral? Din ce este făcut ș i cum este
făcut? Astăzi nu vom spune asta. Ne limităm să afirmăm acest fapt incontestabil: toate eseurile
făcute de epoca modernă în afara Bisericii Catolice ș i împotriva ei, nu au putut nici măcar bănui
nici măcar fisonomia omului moral. Ș i omul moral ignoră sau abhoră instinctiv, din
logica, in forta directiei insesi a vietii sale, minciuna pacificarii. Pentru el exista o
poziț ia corpului ș i a sufletului de care nu trebuie să se desprindă niciodată. Pentru că el, deasupra tuturor ș i a tuturor:
sabii, de baionete, de armate, de cai ș i de gilotine, ș i-a intersectat mâna cu mâna lui Dumnezeu
ș i a jurat să ajungă la el. Ș i va ajunge. Va ajunge învăluit într-un giulgiu de sânge ș i căzut sub un versant.
de pumnuri înarmate sau urmat de omagiul tuturor celor puternici; dar va veni. Poate că se va retrage vreodată;
dar nu întotdeauna. Va avea mai multe uș i deschise; dar nu toate. Pentru că ș tie că atunci când cineva – Cezar,
rege, căpitan, sat sau armata sau propriile slăbiciuni – să se interpuna între el ș i Dumnezeu, va trebui să treacă cu
braț ele întinse în sus, cu capul întins înapoi ș i cu sufletul drept ș i flotant ca
o steag care nu capitulează niciodată ș i cu arca sfântă a suveranităț ii, a adevărului, între mâinile sale
sânge de martir. Catolicismul este singurul sistem logic de martiriu ș i singurul care poate
a cunoaș te ș i a realiza arhitectura complexă a omului moral. Ș i din acest motiv este singurul sistem care a
stabilit ș i păstrează libertatea în lume.

De aceea, domnul Manríquez ș i Zárate121are un înalt ș i puternic semnificaț ie între noi. Este el, în
în măsura în care poate fi un om, expresia cea mai înaltă a suveranităț ii adevărului ș i a tăriei
arhitectura omului moral făcut în forjele unice ale doctrinei catolice.

Jacobinismul trebuie să în ț eleagă că este total înfrânt. Nu va ucide libertatea, oricât s-ar strădui.
magulle, golpee, amarre ș i resguarde pe monseniorul Manríquez ș i Zárate. Omul moral a apărut
cu toată fizionomia strălucitoare ș i gestul contagios, invincibil contagios, al maestrului. Un
minut după ce Socrate a băut cicuta, discipolii săi s-au dispersat pentru a tăcea. De la distanț ă
de două mii de ani de când Hristos a golit până la fund cupa adevărului schilod acceptat, ai săi
ucenicii continuă să realizeze miracolul - unic în istorie - de a vorbi ș i de a repeta holocaustul de
sânge ș i durere. Omul moral nu a putut ș i nu va putea fi ucis. Ș i libertatea se va salva. Lord
Macaulay122a văzut Biserica Catolică mare ș i respectată peste arcele rupte ale podului din Londra;
istoria o va vedea ultima zi aș a cum o vede astăzi, cu arca sfântă a libertăț ii în mâinile sale
deasupra răcnetelor violenț ei ș i a vârfurilor săbiilor.

Iunie, 1926.

121
MANRIQUE ș i Zárate, José de Jesús (1884-1951). Prelat ș i sociolog mexican, a fost episcop de Huejutla, a fost exilat
pentru a sprijini rezistenț a activă a catolicilor în 1926.
122
MACAULAY, Thomas (1800-1859). Critic ș i politician liberal englez, s-a distins prin opoziț ia sa faț ă de sclavie ș i
toleranț ă mare.
 57
SUNT PREA OCUPAT

Celor orbi ș i necondiț ionaț i susț inători ai generalului Obregón123au oferit dovezi neechivoce de
neîncredere în popularitatea viitorului său candidat. Ș i au formulat o iniț iativă constând în
organizarea unui plebiscit pentru a demonstra popularitatea lui Obregón. Se crede că cu aceasta vor obliga fostul
preș edintele să accepte candidatura sa. Iniț iativa va eşua zgomotos. În schimb, candidatura de
Obregón va atinge un succes complet. De ce? Acea ini ț iativă a plebiscitului va e ș ua pentru că
plebiscitul este imposibil. Poporul ș tie prea mult ce face cu votul său în mâinile politicienilor; a
am văzut cum regimurile se ridică pe vârful baionetelor, în ciuda votului poporului. Ș tie că
îi va vedea din nou urcând pe vârfurile săbiilor pretorienilor.

Poporul este ș i a fost victima ș i martorul tuturor profanărilor votului ș i se va abț ine să se ofere
pentru a repeta fraza ș i profanarea. În plus, se află prea ocupat. Bonaparte – aș ezat
despre Insula Saint Helena - a întrebat cu nerăbdare unul dintre paznici dacă ș tia cine era
Isus Hristos. Căpitanul a răspuns spunând: „Am fost prea ocupat pentru a mă putea ocupa de
averiguarlo”. O răspuns similar va oferi de astăzi comunitatea iniț iatorilor plebiscitului:
Sunt prea ocupat.

Pentru că se apleacă obositor, cu trudă, sorbind toate canalele, peste toate nictele,
despre toate uneltele, în interiorul fabricilor.

Pentru că singura lor politică este cea a muncii. Atenienii ș i romanii aveau timp să se prezinte.
în alegeri să îș i exprime votul ș i opinia. Poporul nostru nu are timp.

Singura participare efectivă care i s-a lăsat în politică este aceasta: a lucra, a lucra - cu ochii
deschiș i de insomnie ș i cu braț ele obosite de ciocan – pentru a-ș i face pâinea ș i pentru a-ș i potoli
foame devoratoare a politicienilor.

Ei –politicienii– nu ș tiu decât să inventeze impozite pentru a-ș i decreta diete exorbitante pentru
a face averi imense, pentru a-ș i desfăș ura manevrele, pentru a cumpăra presă ș i adepț i.

Poporul abia are timp să semene pentru ca politicienii să primească recolta sacră ș i imensă,
răgăit sub soare.

Plebiscitul devine imposibil.

Din lipsă de timp ș i din cauza unei neîncrederi justificate în plus, poporul nu va abandona ciocanele ș i
surcos unde se semănă, pentru a participa la plebiscit.

Eș ti sigur că politicienii îț i vor scuipa fruntea pentru milionul de ori. Ș i ș tii foarte bine că te grăbeș ti.
riscul de a rămâne fără pâine ș i de a nu reuș i să faci mai mult decât comoara pe care o vor devora politicienii.

În plus, poporul ș tie ceea ce ș tiu politicienii. Politicienii ș tiu că Obregón - ca ș i Carranza -
a urcat prin aceeaș i putere a obiceiului nostru; ș i că Obregón este candidatul oficial, pentru că este în spate
aparatul actual al maș inii administrative.

123
OBREGÓN, Álvaro (1880-1928). Militar ș i politician mexican, s-a distins ca strateg genial ș i om de stat.
maquiavelic ș i strălucitor. A murit ucis de un catolic.
 58
Deputaț i, senatori, miniș tri, municipalităț i, militari etc.; aceș tia sunt singurii autori ș i susț inători
de la candidatura lui Obregón. Ș i întreaga ultimă alharacă nu a avut ca obiectiv să demonstreze
popularitatea lui Obregón, ci să demonstreze că este candidatul.

Când mai puț in, acesta este ceea ce s-a reuș it să se demonstreze. Ș i desigur, în aceste condiț ii totul
plebiscitul se dovedeș te inutil.

Asta doar politicienii par să o ignore, dar o ș tie toată lumea. Ș i poporul nu o ignoră.

Popularitatea nu este ceva negativ; este ceva eminamente pozitiv. Este Obregón impopular? El
poporul se abț ine ș i se abț ine chiar ș i de la a discuta. Ș i abstinț a sa este un semn inequivoc al dispreț ului
către politicomania ambulatorie.

Ș i este, de asemenea, un semn sigur de impopularitate. Se contează pe politicieni? Păi asta este suficient.

Prin urmare, plebiscitul devine inutil.

Dar în acelaș i timp devine imposibil. Pentru că în faț a iniț iativei politicienilor - care nu au altceva
ce activităț i, ce să pregătim manevre politice – poporul se va abț ine de la a lua parte la plebiscit.

Pentru că este dedicat muncii pentru a trăi politicienii ș i plin de viaț ă ș i de o neîncredere bine fundamentată.
către toț i revoluț ionarii, va rămâne aplecat peste nicovale sale, peste brazdele săpate cu
arado ș i va spune ca soldatul care îl păzea pe Napoleon: „Sunt prea ocupat pentru a pierde
timp în plebiscite inutile ș i imposibile.
 59
LA UNIDAD

Unitatea este o condiț ie esenț ială pentru viaț ă. Acolo unde cade torț a discordiei ș i se crăpeș te ș i se adânceș te
în hacha diviziei, viaț a este în pericol. Încă viaț a – în aspectul său pur individual – se
descompune ș i eș uează atunci când lipseș te unitatea. O personalitate robustă ș i victorioasă nu este altceva decât
expresia cea mai înaltă ș i clară a unităț ii. Personalităț ile slabe ș i raș cătoase, înainte de toate, suferă
o război intern ș i mut care a dezbinat unitatea de gândire, voinț ă ș i acț iune.

Rădăcina vitală ș i profundă a unui popor se află în unitate. De aceea, nimic nu este prea mare sacrificiu,
ș i acest sacrificiu merge în linie dreaptă pentru a conserva, a apăra ș i a refăcea unitatea.

Ziua în care a început să sufle vântul tragic al războiului deasupra frontierelor Franț ei, de
toate buzele ș i toate sufletele s-au ridicat într-un singur ș i unanim strigăt: uniunea. Ș i a fost atunci când
sabia tuturor celor care se certaseră disperat în propria lor casă, au încetat să mai rănească
carne soră pentru a se transforma - într-un erizament imens spre toate frontierile. Ș i atunci a fost
de asemenea, când Fran ț a s-a sim ț it strânsă de toate mâinile copiilor săi – transforma ț i într-o
trinchera – pentru a uni sângele ș i curajul tuturor: vii ș i morț i ș i a salva patria.

Ș i Franț a s-a salvat.

Pentru că sângerarea tuturor s-a tradus într-o apărare roditoare ș i victorioasă.

Este adevărat că a doua zi după apărare, unele mâini s-au separat ș i că nu a lipsit, printre altele,
tristemente celebru Eduardo Herriot,124cine s-ar îndrazni să rupă unitatea sacră.

Dar, în orice caz, Franț a a dat lumii o lecț ie, ca tuturor celorlalte ț ări: acea
lecț ia a constat în a-i învăț a pe toț i că vitalitatea unui popor se are doar întreagă ș i în
plena ș i intensă fecunditate, ziua în care – sub subteranele tuturor conș tiinț elor ș i ale tuturor
corpurile ș i toate sufletele ș i toț i cei vii ș i toț i cei morț i - se face sau se reface - dacă a...
sido rota–unitatea.

Sentinț a evanghelică: „orice împărăț ie împărț ită va fi părăsită”, se împlineș te în fiecare zi în toate
vieț i, în toț i oamenii ș i în toate popoarele.

Ș i din acest motiv nu doar în zilele pericolelor mari, ci în fiecare moment, minut de minut, se
impune legea supremă de a uni conș tiinț e, inimi, voinț e, gânduri, braț e ș i cuvinte
sub indice salvador al uniunii.

Francia a numit sacră uniunea tuturor copiilor săi în ziua tragică care a trecut peste
sus graniț ele.

Cu toate acestea, uniunea este sacră astăzi, mâine, în ceasul pericolului, în momentul războiului, în
instanț e de pace ș i la orice oră.

Pentru că a se diviza înseamnă a face război, înseamnă a se slăbi, înseamnă a se sinucide.

124
HERRIOT, Eduardo (1872-1957). Politician francez, preș edinte al Partidului Radical în 1919, a fost de trei ori ș eful
guvern ș i preș edinte al Adunării Naț ionale din 1947 până în 1955.
 60
Pentru că sinuciderea nu este decât conjurarea gândului ș i a braț ului împotriva nodului central al
viaț ă.

De aici că unitatea internă a popoarelor este un lucru sacru. Cine îndrăzneș te să o atingă pentru a o distruge
comite unul dintre cele mai înalte, înfricoș ătoare ș i funeste sacrificii.

Arca sacră de unde porneș te vitalitatea popoarelor, este nodul central al vitalităț ii spirituale.
Cine îș i bagă acolo mâna blestemată, răneș te, strânge - în mijlocul vieț ii, acolo unde se unesc corpul ș i
spirit–, ș i ucide.

Aceste adevăruri nu sunt principii complicate de atins. Proba lor o avem noi
bărbaț i la orice oră, în orice loc.

Cu toate acestea, în fiecare zi există cineva care îș i asumă riscul de a rupe nodul central al unităț ii spirituale a
sate.

De aici că trebuie să proclamăm în fiecare moment că unitatea este sacra astăzi, mâine, după ș i întotdeauna.

Nu doar atunci când multe mâini ale du ș manilor apar la grani ț e, popoarele trebuie
a se inclina în faț a arcei sfinte a unităț ii interioare ș i spirituale, ci minut cu minut. Pentru că un
moment de război intern - ș i aceasta este diviziunea - suficient pentru a slăbi ș i nu de puț ine ori pentru a răni
moarte unei naț iuni.

Noi trăim, mai degrabă, murim în mijlocul dezordinii interioare a ființ ei noastre naț ionale
ș i desfăș urarea nodului central al vitalităț ii naț ionale. Morț ii ș i cei vii; lucrurile ș i
faptele; gândirea noastră ș i istoria noastră: totul ne strigă de mai bine de un secol
ce este necesar să restabilim unitatea sacră.

Cu toate acestea, strigătele celor vii ș i ale celor morț i au fost ș i continuă să fie ignorate. Dar acel strigăt,
Pe măsură ce dezordinea creș te ș i coboară până la cenuș a morț ilor noș tri, creș te ș i răsună
cu o anxietate imensă.

Este timpul ca toate mâinile care strâng carne ș i gândire ș i care chinuie nodul vital
de spiritul nostru naț ional, suspendaț i-vă opera sinucigaș ă.

Altminteri, vom muri.

Cel puț in, în mijlocul agoniei noastre se vor ridica indicii demascaț i ai multor milioane de
mexicani pentru a marca cu stigma de căpcăuni pe cei care trăiesc dedicaț i sarcinii de a destabiliza
unitatea noastră spirituală.

Între timp, strigătul celor vii ș i al celor morț i este acolo. Este un strigăt care cere – ca ș i francezii
asomaț i la tranș ee - să înceteze lucrarea dăunătoare a vieț ii noastre interioare ș i să se facă uniunea
sagrada.
 61
CAJEME125

A spune că Generalul Obregón este de mult timp – în ț ara noastră – personajul central al
politică revoluț ionară, adică o adevăr pe care toată lumea îl cunoaș te. Pentru că este nevoie de o vedere foarte miopică
ser pentru a nu-ș i da seama că Obregón este stăpânul ș i domnul politicii ș i al politicienilor. Fără
embargou, de că toț i vor fi înț eles că Obregón este totul în politica actuală, nu toț i
au observat că Obregón, în acelaș i timp, este în aceste momente...
personajul central al carnavalului revolu ț ionar, este de asemenea expresia cea mai completă a farsei
revoluț ionară.

Cineva a scos la iveală - cu ocazia atât de discutatului subiect al realegerii - o frază spusă
în mod emfatic de Obregón, simț indu-se rănit de un fragment de grenadă villistă: „Să se mutilzeze
bărbaț i, dar nu principiile”. Este o frază reț inută, lapidar, demnă de a fi scrisă în piatră, în bronz.
ș i în granit. Dar cum revolu ț ia a avut ș i are - aici ș i în toate păr ț ile - ca semn
caracteristic să fie o antiteză a cuvintelor care îi servesc drept deviză, program ș i steag, precum
un bun revoluț ionar a avut ș i are ș i a trebuit să interpreteze marele său motto pe dos. Ș i pe dos a făcut-o
interpretat! A ș a încât Obregón, personajul central al revolu ț iei, este de asemenea, în aceste
momentele, reversul central - dacă se poate spune astfel - al întregii terminologii goale a revoluț iei.
Obregón a spus că bărbaț ii se vor mutila, dar nu ș i principiile.

Revoluț ionarii fac ș i au făcut totul: mutilază bărbaț ii ș i mutilază principiile. Mai mult
încă: mutilatorii sunt bărbaț ii, mutilând principiile. Revoluț ia a strigat necontrolat împotriva celor
latifundiș ti ș i împotriva latifundiilor. Dacă revoluț ia ar fi fost un lucru serios ș i sincer, ar fi
terminat cu latifundiumurile ș i latifundiș tii. Dar, după ce am sacrificat sute de bărbaț i, a
revoluț ia a lăsat latifundiile ș i latifundiș tii mai respectaț i datorită revoluț iei. Ș i Obregón este
un latifundist gigantic. În fiecare zi, mulț i proprietari se îndreaptă către Justiț ia Federală pentru a cere
apărarea ș i protecț ia împotriva agrariș tilor. Obregón nu a făcut-o niciodată; nu pentru că ar fi latifundist nici
deoarece nu a mutilat principiile; ci pentru că este un latifundiar creat ș i apărat de
revoluț ie.

Obregón ș tie foarte bine soarta pe care a avut-o votul ș i soarta pe care tocmai a avut-o - măcar
în Camera Federală - deviza domnului Francisco I. Madero126ș i până în aceste momente nici buzele de
dezaprobată, nici nu a mai invocat fraza sa spusă în Trinidad, nici nu a ridicat singurul braț care îi
rămâne pentru a împiedica ca - după imensa ș i sângeroasa mutilare a oamenilor, făcuț i de
fără realegerea – să fie, de asemenea, mutilate principiile.

În câteva zile, îș i va deschide buzele de sphinx pentru a spune ce părere are despre realegere. Los
cândizi care cred că Obregón va spune că nu acceptă realegerea se vor rămâne cu un palmo de
narici. Pentru că Obregón – fiind intervievat de Serrano127ș i însoț itorii săi - din nou va repeta
două sau trei fraze rimbombante pe care le-a pregătit bine, foarte asemănătoare cu cea pe care am menț ionat-o.
din nou va spune că democraț ia este cea mai înaltă cucerire a revoluț iei, că poporul este
singurul suveran, că principiile sunt imuabile ș i că trebuie să fie deasupra tuturor ș i a tuturor ș i de
mizeriile politicii ș i ale politicienilor.
125
CAJEME. Municipiu din statul Sonora, cu o suprafaț ă de 4.037 de kilometri pătraț i. Sediul municipal astăzi se
se numeș te Ciudad Obregón.
126
MADERO, Francisco I. (1873-1913). Preș edinte al Mexicului din 1911 până în 1913, activitatea sa a fost rezultatul sufragiului
democratic. A scris Succesiunea Prezidenț ială. A murit asasinat.
127
SERRANO, Francisco. Militar ș i politician, ucis cu sânge rece în 1927, pentru că a desfăș urat activităț i de sediț ie împotriva
Álvaro Obregón, candidatul la scaunul prezidenț ial.
 62

Cu toate acestea, până acum, întreaga conjura ț ie imensă ș i deschisă făcută cu fervoare de către
politicienii împotriva sloganului lui Madero au continuat să-ș i urmeze calea - cu toba bătând - fără ca celebrul fără mână
de Celaya ș i de León nu a ieș it în apărarea principiului nereiacț ionării. Nici nu va ieș i să-l apere.
Ș i dacă se va întâmpla, o va face doar cu vorbe mai mult sau mai puț in ambigue, cu atitudini incolore, cu
retenț ii suspecte, fără a prejudicia acceptarea candidaturii sale ș i fără a înceta să fie obscur
director al întregii manevre de realegere.

Nouă nu ne surprinde această atitudine a lui Obregón. Ș tim prea bine că revoluț iile
trăiesc din contradicț ii ș i din a merge în linie dreaptă împotriva propriilor programe. Revoluț iile sunt
exact inversul a ceea ce spun că sunt ș i la programele pe care le formulează. Ș i dacă cineva încă se
îndrăzneș te să te îndoieș ti de asta în ciuda tuturor lecț iilor din istorie, nu trebuie decât să-ț i întorci
ochii către Cajeme. Revoluț iile, după ce mutilază bărbaț ii, mutilază ș i principiile.

Cajeme nu numai că o spune: o strigă. Pentru că Cajeme este acum latifundiul unui reelecț ionist.
 63
LAS TOGAS ENSANGRENTADAS

Există o adevărată frenesie obregonzistă. Dinainte - ca toate agitaț iile politice actuale - este
precizez că acel fior este doar politic sau, pentru a vorbi mai exact, este doar de la
politicieni. Ș i ei - politicienii - sunt cei care în aceste momente se arată stăpâniț i de această furie. Ș i
metropola a fost sau este scena tuturor manifestaț iilor zgomotoase ș i artificiale făcute în
în jurul lui Obregón. Furtele prin care trec obregonistii au ajuns la delir, în special în
ultima întâlnire avută în capitala republicii. Dar, cu toate că s-a dorit ș i se doreș te
a face ca aceste manifestaț ii să apară ca cea mai înaltă ș i genuină expresie a opiniei publice, tot
lumea ș tie că nu este vorba decât de furia futuristă dezlănț uită exclusiv de politicieni ș i
între politicieni. Nu există altceva.

Obregón a spus clar ș i ferm că în chestiunea atât de delicată dacă va fi sau nu reales,
aș teaptă decizia solemnă a opiniei publice. Obregón – pronunț ând aceste cuvinte – nu a făcut decât
ce să înfinge asupra frunț ii poporului săgeata ascuț ită a ironiei. Pentru că nimic nu este nici atât de înalt, nici atât de
solemn, atât de definit precum semnifica ț ia tragediei. Ș i dacă este adevărat că
revoluț ionarii s-au angajat să facă - cu vieț i ș i cu sânge - doar comedii; vieț ile
umedite de sânge au avut ș i vor avea întotdeauna tot impulsul emoț ionant ș i aproape sacru al
tragedia. Ș i opinia publică în ceea ce priveș te realegerea a pronunț at deja verdictul o dată. Nu o va mai face din nou.
pronunț are, pentru că nu va dori să se întoarcă să se aș eze sub picioarele revoluț ionarilor pentru a fi
profanada.

Ș i opinia publică ș i-a scris verdictul cu ceea ce este mai sacru ș i respectabil între lucruri.
puramente umane. A scris decizia sa cu degetele îmbibate în propria sa sânge în mijlocul
multe dintre tragediile sale profunde ș i dureroase. Mai clar: a vrut ca decizia sa să aibă toată înălț imea,
toată imensa solemnitate a sângelui care înroș eș te tragedia.

De ce să reiterezi decizia ta dacă este deja acolo, întreagă, inconfundabilă ș i copleș itoare în faț a
toate privirile? Nu este opinia publică cea care va vorbi, nici verdictul său cel care trebuie aș teptat.

Ce aș teaptă cei vii ș i cei morț i care au fost autori ș i martori ai acestei imense tragedii cu
că opinia publică ș i-a exprimat fără îndoială condamnarea faț ă de Porfirio Díaz, 128succesorul primar al său
manechin Manuel González129ș i mai târziu succesore al său, de câte ori a vrut ș i a putut, este să ș tie dacă
pentru a o sută oară, revoluț ionarii au îndrăznit să încerce să schimbe semnificaț ia acelei tragedii
pentru a o reduce la o comedie trivială ș i meschină. Aceasta este ceea ce aș teaptă cei vii ș i cei morț i. Ș i aceasta este
de asemenea, ceea ce aș teaptă opinia publică. Ea a păstrat ș i va păstra un profund tăcere în faț a
furor obregonist

Nu îș i va deschide buzele pentru a condamna sau a absolvi pe Obregón. Pentru că dinainte l-a condamnat pe
Obregón succesor al lui Calles ș i Obregón succesor al său. Pentru că nu există nicio diferenț ă între a se realege.
în ziua următoare după ce a fost preș edinte ș i a avut maș ina administrativă în mâini ș i
reelegirse varios años después având strâns ireversibil mâinile care au puterea. Nu este
deci, sentinț a opiniei publice este ceea ce trebuie aș teptat, pentru că să aș tepț i, după ce a fost
scrisă cu sânge în o sută de pagini ș i cu mii de vieț i sfâș iate, este o batjocură a semnificaț iei

128
DÍAZ, Porfirio (1830-1915). General ș i politician mexican, a fost preș edinte al Republicii în 1876, din 1877 până în 1880 ș i
1884 a 1911. Gestionarea sa dictatorială a provocat o revoluț ie.
129
GONZÁLEZ, Manuel (1833-1893). Militar mexican, cu talent redus, dar cu loialitate necondiț ionată faț ă de Porfirio Díaz.
cine l-a ridicat, pentru a-l utiliza, la Preș edinț ia Mexicului.
 64
înnegabil solemnă ș i ascuț ită a unei imense tragedii al cărei sânge încă îmbibă multe mâini
şi multe fronturi. Aşteptarea unui nou verdict este dorinţa de a face din acea tragedie o comedie infamă şi vulgară.
Furorul obregonist se îndreaptă spre acolo.

Va încerca să facă o comedie cu amintirile multor morț i ș i cu sângele ș i amărăciunile

mulț i vii; dar nu o va reuș i. Pentru că sensul solemn al acestei tragedii este apărat de
amintirile mor ț ilor ș i sângele vărsat de cei vii. Ș i opinia publică - ca Marco
Antonio,130că pentru a demonstra furia mulț imii nu a făcut decât să-ș i ridice veș mintele
desgarnate de Cezar - nu va face decât să ridice toate togile împânzite de sânge pentru a condamna,
centésima dată, tuturor comedianț ilor.

130
MARCO ANTONIO (83-30 î.e.n.). Militar roman, a organizat al doilea triunvirat împreună cu Octavius ș i Lepidus (43). Aliat
con Cleopatra din Egipt, s-a sinucis în locul din Alexandria.
 65
A spus morarul

„Încă sunt judecători la Berlin”, spunea arogant ș i cu un gest imperturbabil de siguran ț ă

celebru moș ier din Potsdam în faț a regelui Prusiei, în faț a nedreptăț ii pe care acest suveran încerca să o perpere.
a comite. Ș i este că acel morar avea o convingere deplină că joile se vor impune peste tot ș i asupra
toț i, la la frică ș i, mai ales, la privirea care fulgeră ș i ameninț ătoare a celor mari ș i a celor
puternici. Adică, acel morar ș tia că în Berlin erau judecători. Pentru că a fi judecător nu înseamnă a părea astfel nici
a purta doar numele. A fi judecător înseamnă a avea permanent conș tiinț a ridicată la înălț imea de la
unde vulturii domină totul. A fi judecător înseamnă să ș tii să taie cu sabia legii, a justiț iei,
mâinile tuturor, în special cele ale celor puternici.

De ce să lăsăm farfuria balan ț ei să cadă pe fruntea săracilor, a celor slabi ș i a celor

desvalidii este o întâmplare prea simplă. În schimb, a pune toate greutăț ile pe talerele unde se
hallan cei mari, cei puternici ș i cei bogaț i, este ceva oarecum dificil. Ș i să o faci când s-a ajuns ș i se
este pe tronul justiț iei ș i al legii datorită favorului celor puternici, este ceva - mai ales în anumite
circumstanț e - perfect imposibil. Ș i în acest caz, morarului din Potsdam îi revine sau ar fi revenit
Nu sunt judecători în Berlin.

Între noi nu există judecători. Avem doar aparenț e de judecători. Pentru că suveranitatea Puterii
Judiciar este doar o trestie ruptă.

Celelalte două puteri dispun după bunul plac de judecători. Îi fac sau îi desfăceau după bunul lor plac. Ii ridică
îi aruncă în prăpastie când le convine mai bine. Ș i fiecare judecător cunoaș te mâna căreia îi datorează învestirea ș i
mâna care poate fi smulsă. În afară de asta, nu este atât de uș or să rămâi liber de contagiu de
a subestima legea. Executivul ș i Puterea Legislativă trec înaintea noastră, deasupra legii, cu
o liniș te înfricoș ătoare.

Ș i în virtutea solidarităț ii, trebuie să tragă după ei Puterea Judiciară ș i trebuie să o îmbolnăvească de dispreț .
legea. Ș i simț indu-se judecătorii perpetuu sub sabia celor puternici, nu sunt decât simpli
aparente de judecători. Acest lucru a fost confirmat în special de ultimele evenimente. Ș i pentru
a pune capăt excesele celor puternici, comise împotriva deciziilor judecătorilor, nu este suficient, nu
nu va valora nimic.

În urmă cu pu ț in timp, Secretarul de Război a dat anumite ordine pentru ca rebelii care erau
aprehendiț i, au fost judecaț i conform legii. Astăzi este Procurorul General al Naț iunii cel care
ia măsuri, pentru ca cei puternici să fie mai puț in lipsiț i de respect în ceea ce priveș te Puterea Judiciară. Las
măsuri luate de domnul Romeo Ortega131mai mult decât un remediu eficace, fără un simptom grav de
descompunere, sunt un semn inequivoc că nu există judecători printre noi ș i că pentru o perioadă de
nu va fi mult timp. Pentru ca să existe, este necesar ca inerme majestate a dreptului
marea respectată de toț i, în special de cei puternici. Ș i în timp ce cei puternici scuipă din când în când
Constitu ț ie - statutul central al ț ării - ș i înjunghia ț i toate codurile ș i toate drepturile
fără milă – aș a cum o fac un milion de ori în fiecare zi – judecătorii vor continua să fie batjocura
de generali, de deputaț i, de guvernatori ș i de toț i cei care au o sabie în mână. Ce se
ce a făcut ș i ce se face împotriva generalii care au trecut ș i trec în fiecare zi peste
garanț ii individuale? Nimic.

131
ORTEGACastillo, Romeo (1893-1958). Politician oaxaqueño, incondiț ional al Preș edintelui Plutarco Elías, de care a fost
subsecretar de guvernare ș i procuror general.
 66
Au fost lăsaț i ș i sunt lăsaț i în deplină impunitate. Ce pot face judecătorii împotriva acelor domni?
nu mai este nimic. De ce? Pentru că spânzurătoarea ș i cuț itul sunt - între noi - peste tot.
coduri ș i despre toate drepturile.

O vom spune cu toată claritatea: a menț ine judecătorii neputincioș i în faț a celor puternici, este a face din
judecători o ruș ine, este să-i reduci la un păpuș ă doar pentru cei slabi. Dacă celebrul măcelar de
132
Potsdam a putut –cu o mare aroganț ă– să-i spună lui Federico II „Încă mai sunt judecători la Berlin”, a fost
deoarece avea conș tienț a că aceș ti judecători ș tiau să lăse judecăț ile lor pe fruntea tuturor: nobili ș i
plebei, prinț i ș i regi.

Ș i între noi, nimeni nu îndrăzneș te să pronunț e frumoasa frază a acelui măcelar arogant, este pentru că nu există
judecători în niciun loc. Avem doar complice ai celor puternici, dedicaț i sarcinii de a constrânge
los inermes e indefensos derechos de los débiles. Între timp, sabia este deasupra tuturor.

132
FEDERICO II (1194-1250). Împărat al Germaniei, a salvat Țara Sfântă ș i a fost rege al Ierusalimului. Activ, inteligent,
guerrero, poet, legislator and artist, was declared a heretic.
 67
ÎMPĂRĂȚIREA

Suntem în a ș teptarea unui imens ș i infam împăturit. Pentru că împăturirea celor

cuerpos, cu toate că este o tristeț e care înecă, care apasă, care doar gândindu-te la ea asfixiază ș i supără, este
foarte puț in când este vorba de împerecherea sufletelor.

Ș i despre acest sandviș este vorba ș i nu despre altul. Pentru că adăugările făcute recent la Cod
Penalul Federal nu merge spre altceva decât să aplice populaț iei în masă, tradiț iilor noastre întregi, la
istorie noastră, la motivele supreme ș i profunde ale ființ ei noastre spirituale ș i naț ionale, durerea
împerechere.

Sim ț im cum buzele noastre se deschid cu nerăbdare, că mâinile noastre zgârie instinctiv
pietre ș i ziduri, doar imaginându-ne învăluirea corpului nostru.

Simț im că întreaga noastră suflet se răsuceș te, că se crispează, că se zbate, că se răscoale fervenț i de
anatema, care strigă aprins de furie ca un leu recent legat de barele cuș tii
când ne gândim la împrejmuirea conș tiinț ei, la împrejmuirea spiritelor.

Sufletul nostru s-a născut în închisoare; se naș te în umbra întunecată, în colț ul întunecos al unui vas de lut
uitat sără; dar în fiecare zi – ș i acesta este munca tenace a vieț ii noastre – căutăm cu nerăbdare,
mai degrabă, caută cu ardoare, neobosit, spiritul deschis, cele patru mari ș i lungi
departe, unde să-ț i desfaci aripile imense ale gândirii.

Avem deja aproape de noi ș i din momentul naș terii un căpitan neobosit, un temnicer necruț ător care ne învăluie pe toț i.
zilele sting, sparg, rup versul rezonant sau cuvântul în care îș i lansează dorinț ele de sandviș
spirit. Când Rafael în una dintre căr ț ile lui Lamartine spune că notele sunt de foc ș i...
instrumentul este toiagul, pentru a ne exprima gândurile, nu face decât să arunce asupra frunț ii noastre
tot plânsul pe care l-au repetat toț i cei inspiraț i care nu au putut scăpa de gheara brutala a
vechiul gardian pe care îl purtăm cu toț ii în interiorul nostru, aproape de noi, lângă noi. Ș i a ne alătura
bayonete ș i săbii cu acel închizitor, să-i dăm pietre ș i cariere pentru noile noastre ziduri, că
aprieten, că sufoca ț i, că închide ț i pentru totdeauna spiritul, este a condamna pe cel mai infam dintre
împăduriri.

Ș i a consacra această împădurire în legi, mai ales în materie religioasă, este a ignora până la
principiile cele mai rudimentare care prezidează viaț a umană ș i a tăia brutal, a ucide rezerve
interioare ș i spirituale, care nu vor putea fi înlocuite niciodată de nimic ș i de nimeni.

Nu este nevoie să fii foarte perspicace pentru a descoperi acest fapt; fiecare om, fiecare popor în jurul
puț in timp ajunge să transfere, să transpună în totalitatea vieț ii sale exterioare ș i în simbolurile sale ș i
elemente materiale exterioare, ființ a sa interioară.

Steagul nu este altceva decât atât; un semn exterior unde s-a dorit să se aș eze pentru totdeauna
fisonomia interioară ș i totală a unui sat. Ș i ca steagul, mai sunt multe alte lucruri pe care le-am putea
a indica. Ș i anxietatea pe care o simț im cu toț ii de a arunca pe calea noastră un semn care să ne amintească nu este
mai mult decât una dintre manifestările dorinț ei oarbe ș i necontrolate pe care o simte spiritul nostru de a respira
ș i de a rămâne în afara închisorii sale chiar ș i sub formă de simbol.

Suntem, aș adar, ca indivizi, ca patrie ș i ca rase, un imens, complicat ș i sensibil

cordaje care vibrează în fiecare zi ș i se iese să-ș i arunce sunetele în cele patru vânturi.
 68

Există printre multiplele corzi ale acelei arpă minunate a sufletului nostru, una pe care toț i am simț it-o.
tremura ș i că face ca, atunci când se zguduie, să se cutremure până în adâncurile măruntaielor ș i ale lumii centrale
spirit, întregul nostru ființ ă; este sfoara cu care toț i, mari ș i mici, înț elepț i ș i ignoranț i, bogaț i ș i
săraci, la ș ii ș i cei curajo ș i, l-am salutat pe Dumnezeu văzându-l apărând în fiecare zi la noi
conș tiinț ă, pe parcursul cosmosului, prin viaț a noastră ș i prin istorie.

De aceea, libertatea religioasă este cea mai intimă, cea mai spontană ș i cea mai incontrolabilă dintre toate.
libertăț i.

A fost încercată să fie sufocată de multe ori; a fost legată de alte multe ori; dar abia există o mică fereastră.
pe unde spiritul poate saluta pe Dumnezeu ș i se aude trecând peste blasfemiile celor beț i
cu vinul lui Satana, torentul asurzitor al glorificării.

Ș i în ciuda tuturor ș i a tuturor, se împlineș te aș a cum s-a împlinit întotdeauna, gândul lui Menéndez
Pelayo133cel care are credinț ă în suflet ș i curaj să mărturisească credinț a sa înaintea oamenilor, înaintea lui Dumnezeu,
încă ș i în mijlocul tăcerii generale, nu vor lipsi mai întâi sufletele care să simtă împreună cu el, apoi vocile care
răspunde la a ta

Gândiț i-vă bine; ș i această frază a criticului spaniol nemuritor rezumă istoria libertăț ii de conș tiinț ă.

Dar oricum, cine îș i asumă îndrăzneala de a deschide închisori ș i de a se face căpitan al închisorii
libertate religioasă, magulă, îneacă, stoarce, sângerează fibra vitală cea mai profundă, cea mai intimă ș i cea mai
profunda de bărbaț i ș i de popoare.

Ș i din acest motiv, îmbinarea conș tiinț elor este o crimă care este asupra tuturor. Pentru că prin aceasta
crima încearcă să rupă firul invizibil care leagă omul de cel mai înalt, care este Dumnezeu.

Cu puț in timp în urmă, un articolist vorbea despre mutilaț ii din războiul din paisprezece. Ș i sublinia
la angustie specială, în amărăciunea insondabilă a mutila ț ilor fe ț ei. Căci ace ș tia se simt
perpetuamente copleș iț i de deformaț ia feț ei, care este sinteza corpului nostru în ceea ce priveș te
la fisonomie.

Ei bine, mutilarea libertăț ii religioase este mai aspră, mai dureroasă, mai plină de amărăciune decât
mutilarea fe ț ei. Pentru că mutilarea libertă ț ii de con ș tiinț ă este fără îndoială
mutilarea celei mai puternice ș i îndrăzneț e aripi a gândirii ș i a vieț ii.

Ș i ziua va veni, care este foarte apropiată, între noi, în care va fi verificată prin intermediul criticii
implacabil al istoriei, că dacă am ajuns să fim un popor tuberculos, plin de ulcere ș i în
faliment, a fost, este doar pentru că o veche conspiraț ie legală ș i practică de mult timp
timpul a mutilat sensul divinului.

Ultimele adăugiri aduse Codului Penal Federal sunt cea mai brutală mutilare care poate fi făcută
la libertăț ii de conș tiinț ă. Sunt cele patru ziduri imense ș i impenetrabile unde se va continua
pătimind un împăienjenit unde sufocarea, pentru gândire, pentru con ș tiinț ă, pentru
spirit, va fi legea obiș nuită, condiț ia permanentă de a trăi.

133
MENÉNDEZy Pelayo, Marcelino (1856-1912). Poligraf spaniol, cu o erudiț ie vastă, a fost un mare critic ș i analist.
A fost director al Bibliotecii Naț ionale.
 69

Tot ceea ce vrea ș i gândeș te omul sub impulsul aprins al conș tiinț ei iluminată de Dumnezeu,
se va rămâne între patru pereț i: fie că sunt aceș ti patru pereț i, templu, cămin sau lut uman.

Ș i, desigur, îmbinarea sufletelor ș i a gândurilor este mai funestă decât cea a

corp. Pentru că toț i trăim din respiraț ia celorlalț i în ordinea spirituală cea mai largă ș i mai puternică.
Între maestru ș i discipol nu există decât un fenomen de respiraț ie; elevul absoarbe, ca
călătorul ars de soare aspiră aerul proaspăt, suflul spiritual al maestrului. Ș i astfel începem
viaț a duchului nostru ș i astfel trebuie să o continuăm. Sau va surveni îngroparea ș i anemia
Ș i, în cele din urmă, asfixia. Este vorba despre a ucide însăș i conș tiinț a. Nu este vorba doar despre un atentat
contra libertatea de conș tiinț ă. Se vrea să fie omorâtă. Pentru că îngheț area nu duce la altceva decât la
a omorî cu moartea cea mai lentă, cea mai disperată ș i cea mai devastatoare.

Presă periodică independentă este o conș tiinț ă liberă. Ș i pentru că este liberă, blestemă ș i anatematizează
împerechere, nu atât de corpuri, cât de gânduri ș i de spirite. De aceea astăzi - în ajun
al mare, al imensul sandviș de idei, de pene ș i de cuvinte ș i mâine de asemenea când
s-au închis în jurul tuturor sufletelor patru pereț i lungi, înalț i ș i impenetrabili, plini de
bătaie de ultimele adăugiri ale Codului Penal Federal - noi adăugăm cele arzătoare,
proteste inflamate din toate colț urile, blestemele tuturor condamnaț ilor la împerechere ș i
le aruncăm asupra frunț ilor călăilor conș tiinț ei.

Acum patru zile a avut loc în întreaga lume comemorarea asaltului asupra Bastiliei, numită de
Michelet134„închisoarea gândului”. În această frază a lui Michelet există ceva, dacă nu cumva mult mai mult
de metaforic.

În schimb, a numi ultimele adăugiri „bastilia libertăț ii de conș tiinț ă” în patria noastră,
nu există decât o exactitate puternică ș i vie.

Ș i a-i numi „închisoarea gândirii”, îngrămădirea spiritelor, cea mai infamă, cea mai
despotic, cel mai frustrant sandviș , adică o adevăruri categorice, zdrobitoare ca o
munte.

134
MICHELET, Jules (1798-1874). Istoric francez, doctor în litere, convertit la catolicism în 1816, niciodată
a renunț at la simpatia sa pentru liberalismul politic ș i filozofic.
 70
Să ne unim mâinile

În foarte puț ine zile se va ridica de pe toate buzele în toate templele ș i casele catolice o
imensă, rezonanta rugăciune pe care o vor spune catolicii din întreaga lume pentru a cere lui Dumnezeu să înceteze între
noi persecuț ia religioasă.

Aș a trebuie să fie, pentru că toț i catolicii trebuie să ne intereseze de soarta Bisericii, oriunde ar fi.
să fie urmăriț i ș i toț i trebuie să ne ajutăm reciproc pentru a face faț ă persecuț iilor.

Aceasta, aici în ț ara noastră, până acum nu am înț eles-o.

Pentru că în timp ce catolicii din Tabasco sunt loviț i de furia revoluț iei, catolicii din
alte state am rămas cu bra ț ele încruci ș ate, ca ș i cum persecu ț ia s-ar fi terminat
dezlănț uit împotriva musulmanilor ș i nu împotriva catolicilor.

În timp ce catolicii din San Luis Potosí primeau lovitura persecuț iei, catolicii din
alte state foarte departe de a ieș i în apărarea fraț ilor noș tri, erau doar în aș teptare, în
aș tepta de la noroc că acei catolici să fugă.

Acest lucru s-a întâmplat nu o dată, ci de o mie de ori.

Pentru că catolicii din ț ara noastră am trăit complet despăr ț iț i unii de al ț ii, izola ț i,
necunoscuț i, fără solidaritate, fără coeziune, fără o uniune fermă, stabilă ș i permanentă.

Ș i aceasta a fost, printre altele, una dintre cele mai puternice cauze pentru care chiar ș i cel mai nefericit poliț ist se crede
autorizat să lovească un catolic, deoarece ș tie că ceilalț i vor ridica din umeri ș i chiar se
vor numi imprudent catolicul care ș tie să- ș i afirme drepturile în fa ț a celor săi
persecutori.

Ș i este necesar ca această situaț ie de izolare, de îndepărtare, de dispersie naț ională, să se încheie.
vezi o dată pentru totdeauna ș i ca, cât mai curând posibil, să fie luat în serios faptul că suntem toț i
catolicii din patria noastră nu sunt un morman de particule fără unire, ci un corp imens care să aibă un
o singură programă, o singură minte, o singură gândire, o singură steag de organizaț ie pentru a le face
în faț a urmăritorilor.

Este gest emoț ionant ș i arzător patern al Sfinț iei Sale Pius XI, care a chemat pe toț i
catolici de pe pământ pentru a se ruga pentru catolicii persecutaț i din Mexic, este o întreagă lecț ie.

Pentru că dacă se cheamă catolicii din întreaga lume să se intereseze într-un mod practic de
norocul nostru, trebuie să înț elegem că trebuie să căutăm o modalitate de a trăi îngrijoraț i de
norocul fraț ilor noș tri în ț ara noastră.

Astfel, persecuț ia nu va găsi doar, izolat, acest sau acel stat, această sau acea dioceză; ci că
la vârful sabiei celor care vânează, când va răni un singur catolic, va ș ti că toț i vor ieș i în întâmpinarea lui
apărare.

Ș i astfel ne vom face respectaț i.

Vor dori catolicii din ț ara noastră să înț eleagă această înaltă ș i frumoasă lecț ie a Papei?
 71

Astăzi, toț i catolicii trebuie să ne ridicăm mâinile deasupra limitelor eparhiei noastre de
statele noastre, pentru a le strânge cu efuziune, cu ardoare ș i pentru a jura o uniune puternică, coeziune,
companii, solidaritate profundă ș i indestructibilă.
 72
CĂTRE TOATE VÂNTURILE

Când unui bărbat îi cade o proprietate, primul lucru pe care îl face este să afle cauzele căderii. Ș i dacă
descoperă că nu existau fundaț ii suficient de dure ș i rezistente, când reconstruieș ti proprietatea încearcă să aduci
pietre puternice care să facă imposibilă în viitor acea prăbuș ire.

Noi, catolicii, am văzut cu ochii noș tri căderea zgomotoasă a clădirii de la

societate ș i în aceste momente ne aflăm printre ruine. Cu toate acestea, ne-am îngrijorat puț in
pentru a cunoaș te cu toată claritatea adevărata cauză a dezastrului.

Ș i dacă trebuie să fim sinceri ș i dorim să ne vindecăm, trebuie să începem prin a recunoa ș te că nimic nu ne-a
perjudicat atât de mult cât ș i faptul că catolicii ne predăm să trăim cu extaz în
templu ș i abandonăm toate căile deschise ale vieț ii publice tuturor greș elilor.

În loc să fi fost peste tot, în special acolo unde ș i-au făcut apari ț ia
portastandardele răului, ne închidem în bisericile noastre ș i în casele noastre. Ș i acolo suntem
încă.

Ni se pare că este suficient să ne rugăm, că este suficient să practicăm multe acte de evlavie ș i că este suficient să trăim viaț a de acasă ș i
de la templu, pentru a contracara toată imensa conjuraț ie a duș manilor lui Dumnezeu.

Ș i i-am lăsat ei ș coala, presa, cartea, catedra în toate instituț iile de

învăț ământ, le-am lăsat toate căile vieț ii publice ș i nu au găsit o opoziț ie serioasă
ș i puternic pe căile pe unde au dus steagul războiului împotriva lui Dumnezeu.

Ș i au reuș it să ne răpească copilăria, tinereț ea, mulț imile, toate forț ele vii ale
societate cu excepț ii rare. Ș i ne-au luat toate acele forț e, pentru că este clar că cu
acț iunea noastră recluză în templele ș i casele noastre, nu am putut apăra, nu
nu am reuș it să îngropăm sufletul maselor, al tinerilor, al bătrânilor ș i al copiilor.

Ș i avem o nevoie urgentă ca bastioanele noastre să se ridice înăuntru ș i în afara bisericilor noastre
ș i a căminelor noastre, ca fiecare inimă, fiecare suflet, să ne găsească pe o stradă plină.
conservarea principiilor pe care le-am sădit în intimitatea conș tiinț elor, în interiorul sanctuarului
acasă ș i al templului.

Ș i dacă războiul împotriva lui Dumnezeu s-a înteț it furios pe stradă ș i în toate drumurile publice, iar
pereț ii bisericilor noastre au trebuit să sufere lovituri puternice, a fost, în principal, pentru că
acț iunea catolicilor s-a limitat la a se face simț ită în interiorul templelor ș i caselor.

Ș i este de urgen ț ă ca, de acum înainte, fiecare catolic să- ș i corecteze radical via ț a în acest punct ș i să aibă
înț eles că trebuie să fii soldat al lui Dumnezeu în toate locurile: biserici, ș coli, acasă; dar mai ales
acolo unde se desfăș oară bătăliile aprinse împotriva răului.

Pentru că dacă continuăm ca până acum, dedica ț i extazului în casele ș i bisericile noastre ș i nu
cautăm să luptăm ș i afară, următorul cataclism ne va lăsa la toate vânturile ș i vom avea
să ne aș ezăm ca celebrul Mario să plângem pe ruinele căminelor noastre, pentru că nu am vrut
a lupta pe toate căile ș i pe toate drumurile pe unde galopază cailor armatei răului.

Să ne aflăm în toate locurile cu casca cruciaț ilor.

 73

Înăuntru ș i afară din temple, să înălț ăm steagul lui Dumnezeu ș i să luptăm fără odihnă, cu steagurile
desplegate la toț i vânturile.
 74
O ÎNTREBARE

Este desolant că sunt expulzaț i preoț ii catolici străini, pentru că ș tim prea bine că
ei au fost colaboratori fideli ș i hotărâț i în opera civilizaț iei noastre; este desolant că se
reduceț i, fără a ț ine cont de nevoile religioase ale catolicilor, numărul acestora
sacerdotes, este desolant doar să te gândeș ti că va fi poate suspendat cultul ș i că mulț i spirite
vor trebui să piară fără ajutoarele necesare pentru a face ultima călătorie sau, măcar, pentru a continua
muncă nobilă de perfecț ionare morală. Desigur că acest sentiment de desolare nu îl simt nici nu pot
a simț i mai mult decât cei care păstrează ș i au noț iuni clare despre valoarea pe care o au factorii
religioș i ș i morali în ceea ce priveș te viaț a umană. Ș i din acest motiv, ș i înainte de toate, noi, catolicii, suntem cei care
lamentăm acele aspecte brutale pe care le îmbracă în prezent persecuț ia. Cu toate acestea, este necesar
a face să se observe că este desolant că duș manii lui Dumnezeu ș i ai Bisericii înjunghie conș tiinț ele prin
toate păr ț ile ș i nu se odihnesc, taie ș i taie ș i omoară gândurile în ș coli, în acelea ș i
templuuri ș i în toate direcț iile; există ceva care poate fi la fel de desolant ca aceste evenimente ș i
este faptul că catolicii, oricât de mult regretă ceea ce s-a întâmplat, nu se dedică în mod evident la
obra ireemplazabilă, urgentă, necesară de apărat patrimoniul tradiț iilor noastre. Ș i nu se crede
nici nu vom pleca în aceste linii pentru resursa sabiei ș i a mitralierelor, nici nu vom
a indica că catolicii trebuie să se prezinte în faț a persecutorilor pentru a protesta, nici că se publică foi
rezonante ș i apostrofuri arzătoare de blestem. Apărarea la care vrem să ne referim este o apărare la
raza de tutti, pe de o parte, ș i pe de altă parte, o apărare logică, adecvată ș i care constă în a ne da
ora de a proteja bogatul ș i inestimabilul patrimoniu al credinț elor noastre nu cu baionete, ci cu mijloace
suficient de eficiente pentru ca ideile catolice să pătrundă peste tot, să se înrădăcineze în toate
inimi, să devină fibră vitală în toate gospodăriile ș i în toate voinț ele ș i astfel să se realizeze eș ecul
total de la persecuț ie.

În această lucrare de apărare, toț i putem ș i trebuie să facem ceva. Cei mai duș i ș i ignoranț i pot
a se dedica la cunoaș tere ș i studiul religiei noastre; cei mai trezi ș i cultivaț i pot învăț a pe ceilalț i;
cei care nu pot nici să scrie o literă, pot măcar să răspândească un ziar; cei care au
distrugerea în vorbire ș i scris, pot învăț a pe alț ii. Ș i cu toț ii putem ș i trebuie să facem ceva pentru
evităm în totalitate prăbuș irea spirituală a patriei noastre. Pentru că, dacă este dezolant că ne ...
rămânem fără preoț i, fără ș coli ș i să fim urmăriț i în toate părț ile, nu este mai puț in desolant că nu
să ne dedicăm imediat, noi catolicii, să facem ceea ce trebuie să facem pentru a apăra inestimabilul
patrimoniul de credinț e pe care ni l-au moș tenit părinț ii noș tri. De aceea, nu trebuie să întrebăm cât de mult
am plâns, nici cât de mult am regretat evenimentele, nici cât de mult ne-au consternat.
întrebarea pe care fiecare catolic trebuie să ș i-o pună în faț a acestei crize desolante este aceasta: Ce am făcut ș i ce fac
pentru a întări ș i consolida conș tiinț ele ș i inimile în catolicism? Ș i va trebui să răspundem apoi, nu
cu pretexte vanetoase sau cu scuze nesăbuite, pentru că, cel puț in, există mai multe centre de catehism
unde se poate ajuta sau învăț a. Va trebui să răspundem cu fapte ș i cu fapte imediate.
 75
O ALTĂ ÎNCĂRCĂTURĂ

Toț i cei mai mari duș mani ai lui Dumnezeu ș i ai Bisericii din ț ara noastră îș i concentrează forț ele
pentru a continua bătălia ș i pentru a da o nouă lovitură, într-o luptă formidabilă, cauzei nobile ș i sfinte de
adevărul. Protestantismul depune eforturi disperate pentru a pătrunde peste tot, pentru a ajunge la
inima maselor, pentru a ne răpi tinereț ea prin a invada totul. Masoneria îș i recâș tigă avânt, se
reorganizează ș i se pregăteș te de asemenea să atace ș i să ducă înainte ș i sus steagul
rebeliune împotriva lui Dumnezeu ș i împotriva Bisericii. Revoluț ia, care este un aliat fidel atât al protestantismului cât ș i
de la Masonerie, continuă să avanseze tenace către demolarea catolicismului ș i loveș te gândirea de
catholicii în presă, în ș coală, pe stradă, în pieț e, în parlamente, în legi: în
toate părț ile.

Ne aflăm în faț a unei triple ș i imense conspiraț ii împotriva principiilor sacre ale
Biserica, care sunt singurele piastre, singurii adevăra ț i fundamente ai civiliza ț iei. Se
se va recruda lupta; se vor multiplica eforturile propagatorilor răului ș i ale
portaestandartes ai erorii ș i bine curând se va lăsa simț ită ca o imensă val devastator care
va răni tot: căminul, familia, ș coala, gândirea, individul; în sfârș it, tot. Ș i războiul se
impune; războiul sfânt al ideilor, al cuvintelor va trebui să fie dus în ciuda spiritului de frică
de mulț i catolici ș i de dragostea arzătoare pe care o simt pentru propriile conforturi ș i pentru catolicismul lor
de repaus, de lenevie, de apatie, de inerț ie ș i de inacț iune. Aș a încât va trebui să luptăm;
vom fi obligaț i astăzi mai mult ca niciodată să ne luptăm, să căutăm un loc sub cort unde
trebuie să răsune ura în jurul cuvintelor ș i ideilor. Dar nu trebuie doar să luptăm,
ci doar astăzi trebuie să luptăm pentru a ne apropia măcar de victorie. În alte
termeni, idealul luptei, atât de vechi ca ș i creș tinismul, trebuie să fie idealul suprem al tuturor
catolic. Pentru că fiecare catolic a fost consacrat soldat al lui Hristos ș i misiunea sa este să lupte astăzi, să lupte
mâine, a lupta întotdeauna sub standardul adevărului. Dar nu este suficient să fie fiecare
catolic, căuta presupusul de luptător ș i de soldat al lui Hristos, dar acum nu vom cădea în
bătrânul, în greș eala uzată de a lupta, intenț ionat din dezorientare, din lipsă de tactică, inegal
cu duș manii noș tri. Pentru că astăzi ș tim deja că armele noastre fundamentale sunt: presa,
ș coală, organizarea ș i acț iunea neobosită. Cu aceste elemente vom merge într-o linie dreaptă spre ea
victoria. De aceea, nimeni, între catolici, nu trebuie să înceteze să protejeze presa, nimeni nu trebuie să fie izolat nici
nimeni să nu stea la picioare libere.

Cu acele arme ne aș teptăm cu fermitate noua încărcătură pe care o pregătesc marii duș mani ai lui Dumnezeu ș i
vom atinge victoria.
 76
SUB O SINGURĂ STEAGĂ

Catolicii din Mexic am suferit ș i suferim de gravissima boală a individualismului.

alte termeni, ne agăț ăm prea mult de punctele noastre de vedere, de programele noastre personale, la
steagul pe care l-am ridicat într-un moment de entuziasm ș i de înd daring ș i nu tolerăm niciodată
să atingă cineva compania noastră, cu atât mai pu ț in să li se alăture ș i să li se integreze într-un
miș care comună. Această boală, care nu merită alt nume decât cel de individualism cronic ș i
reconcentrado, în afară de a fi o aberaț ie imperdonabilă ș i un semn inequivoc de mândrie, este o
negare francă ș i deschisă a legii ineluctabile a cooperării care a prezidat ș i prezidează toate
zile viaț a umană, chiar ș i în cele mai imperceptibile manifestări ale sale. Coboară până la particula de pământ
mai insignifiant ș i acolo se va găsi legea cooperării tradusă în disciplină admirabilă ș i
ierarhie. Analizaț i structura complicată a ființ elor ș i a Universului ș i acolo va apărea această lege
suprema în manifestările ei: disciplină, ierarhie, subordonare, unitate. Dar nimeni, ca
noi, s-a străduit ș i timp de mulț i ani, să nege ș i să contrazică legea supremă care
prezidează ordinea ș i îi serveș te ca armură, din valuri impetuose de luptă, de organizare ș i de
victoria în acela ș i timp. Ș i din această cauză ne găsim redu ș i la categoria ignominiosă de cer ș etori
despuia ț i de revolu ț ie ș i la categoria ș i mai ignominiuos de sclavi în fa ț a
persecutorii bisericii. Pentru că nu am vrut, nu am ș tiut să respectăm legea supremă a vieț ii
umană care este legea solidarităț ii, a disciplinei, a cooperării, a subordonării ș i, mai presus de toate, a
unitate, astfel încât gânduri, voinț e, braț e, inimi, cuvinte, caractere, indivizi.
grupuri, în câț iva termeni, toate: mari ș i mici, înț elepț i ș i ignoranț i, bărbaț i ș i femei, copii ș i
tineri ș i bătrâni ne oferim cu aceeaș i docilitate cu care viaț a moldoveș te, bate,
umedeș te, udă ș i modelează carnea noastră ș i substanț a spirituală a noastră, pentru a scoate de acolo, din crisol
ardent care purifică sângele ș i carnea ș i aprinde gândirea ș i cuvântul, minunatul strălucitor al
grande care depăș eș te pe toț i ceilalț i. Este suficient să te gândeș ti că dacă, într-un moment dat, oricine dintre
organele noastre se dezarticulează ș i sunt smulse din ansamblul corpului nostru, căzând în cel mai disperat,
în cel mai epuizant rahitism, pentru ca să ne fie revelat dintr-o singură privire faptul, astăzi deja
indiscutabil, de ignominia noastră, de sărăcia noastră, de slăbiciunea noastră ca indivizi ș i
ca colectivitate, în ce ne-a adus individualismul nostru feroce, nostru
încercuire în programele noastre individuale ș i de clopotniț ă.

Cum să facem un astfel de pas, sprijinindu-ne exclusiv pe propriile noastre for ț e, pe propriul nostru
personalitate, în programele noastre, dacă este vorba despre o operă de recucerire naț ională ș i este nevoie de
colaborare entuziastă, uniformă, din toate energiile ț ării? Mai ales, cum să ajungem la victorie
final fără a avea o maș ină care umple toată ț ara, care are arcuri întinse spre toate direcț iile,
de manieră de a putea muta întreaga masă a forț elor naț iunii sau a le ataca într-un moment dat?
Ș i înfrângerea noastră, dezastrele noastre, noaptea adâncă a ignominiilor noastre, nu izvorăș te decât din
acolo: de idolatria noastră pentru opiniile noastre, pentru întreprinderile noastre, pentru lucrările noastre: am fost
din acest punct de vedere, victime ale unui liberalism care a venit să nege îndrăzneț legea de a
unitate, a transfuziei vitale, a solidarităț ii umane, care este legea supremă a progresului, a combatere ș i
de victoria. Ș i pentru că a negat această lege, pentru că nu a ș tiut ș i nu a vrut să practice cu docilitate
disciplina, care se manifestă pretutindeni ș i pe care Mauricio Barrés135a ș tiut să prezinte într-o carte
care poartă numele paradocxial de Cultul eu-lui, a trebuit să plătim pentru îndrăzneala noastră,
mândrie, orbirea noastră, cu sclavia pe care o suportăm, cu zdrenț ele cerș etorilor de libertate
ce purtăm pe umerii noș tri, cu lanț urile care se scufundă ș i sapă gândirea noastră ș i
oasele noastre.

135
BARRES, Mauricio (1862-1923). Literat ș i romancier francez, avocat, academician, deputat, dă cult ș i glorifică
valoarea ș i energia, la scepticismul crud ș i la ironie.
 77

Vom continua în ciuda faptului că încă simț im asupra frunț ii noastre elocvenț a asurzitoare a faptelor
îmbătată de sânge ș i de umilin ț ă, înăl ț at în propriul nostru gând, în noi
programa, în opera noastră de oraș sau de clopotniț ă? Nu vom avea curajul necesar pentru a ș terge...
graniț ele pe care noi înș ine le-am trasat în jurul nostru, pentru a ne apăra programul ș i
nu vom face un pas pentru a strânge mâna tuturor fraț ilor noș tri ș i pentru a ne reuni într-un grup
unic care să pună capăt sclaviei ș i ignominiilor fiecăruia ș i tuturor, punând capăt cu al nostru
izolare ș i cu programele noastre de exclusivitate de campanario? Să îndrăznim să rupem aceste
graniț e, pentru că de cealaltă parte a lor se află singura steag, care fiind steagul tuturor va fi
steagul victoriei tuturor.
 78
TREBUIE SĂ ALEGI

Problema ș colii rămâne o chestiune de viaț ă sau de moarte. Pentru că de ș coală depinde
fundamentalmente viitorul tineretului, viitorul familiilor ș i viitorul Patriei. Pentru
nu l-a vrut să-l înț eleagă aș a, ș i mai ales pentru că nu a vrut să rezolve acea chestiune în mod
că se vor asigura interesele sacre ale conș tiinț ei, am ajuns la acest extrem de ignominie,
de descompunere ș i de postratie. Părin ț ii, care sunt cei care trebuie să rezolve
satisfăcător legat de problematica ș colii, astfel încât înainte de toate ș i pe deasupra, generaț iile
A aprins torț a religiei asupra sufletului ș i în intimitatea inimii sale s-a adâncit
obiceiul de a face bine, nu au vrut să rezolve problema. Ș i astăzi, ca semănătorul de neghină, cei
părinț i de familie pentru că au trimis, fără niciun scrupul, fără niciun efort diligent pentru a-i evita
a copiilor săi perversiunea sufletului, a gândirii ș i a inimii, mai funestă decât toate pierderile
materiale, la ș coala laică, adică la ș coala oficială, la ș coala fără Dumnezeu, au dat societăț ii
toată acea enormă legiune de urmăritori ai Bisericii. Ș i este necesar ca toț i părinț ii de familie,
în faț a acestei imense catastrofe morale de care suntem victime ș i martori, în faț a acestei debordări de ură către
Dumnezeu, deschideț i-vă mult ochii ș i daț i-vă seama că problema ș colii este o problemă
gravissima care nu rezolva nici pe departe, trimiț ând copiii la ș coală fără Dumnezeu, adică la
ș coala oficială. Ș i mai ales părinț ii trebuie să înț eleagă că responsabilitatea lor este
tremurătoare în faț a viitorului copiilor săi, în faț a viitorului patriei, în faț a istoriei. Pentru că de la
părinț i, în funcț ie de ș coala la care îș i trimit copiii, depinde ca mâine patria să aibă
cetăț eni puternici ș i înalț i care să se dedice cu ardoare ș i efort neobosit să procure de fapt, cu
suprem desinteres, cu abnegaț ie fără măsură, adevăratul progres al societăț ii noastre sau care să aibă
bărba ț i cu un spirit bolnav, zgârcit ș i egoist care caută doar, ca to ț i cei
revoluț ionari născuț i de ș coala fără Dumnezeu, propria lor îmbunătăț ire, fără a se îngriji nici măcar puț in
mult bine public. Mai mult, depinde de părinț i ca Dumnezeu să continue să fie persecutat
cu ură satánica în toate părț ile ș i ca Biserica să continue să fie înjunghiată de călăii săi. Ș i este
instante de a fi la înălț imea înaltului dublu al părinț ilor. Este momentul de a alege între
perversiunea sufletului copilăriei ș i tinereț ii, lăstari care poartă în germen întreaga viitorie a
Patria ș i speranț a de mâine. Mai clar: trebuie să alegem între ș coala fără Dumnezeu ș i ș coala
să facă ș i să forgeze adevăraț i cetăț eni care să ș tie ș i să vrea să se sacrifice pentru binele public. Se vor putea
a face multe obiecț ii la toate acestea; se vor putea invoca multe lucruri; cu toate acestea, tot imensul
un munte de ruine care se înalț ă în faț a ochilor noș tri, ne spune că nu există o cale; ori ș coala
fără Dumnezeu ș i ne vom îneca mai mult decât suntem sau ș coala cu Dumnezeu ș i mai devreme sau mai târziu, dar în vreun fel
zi, Dumnezeu va reveni să domnească în conș tiinț e, iar Biserica va fi respectată ș i iubită de toț i.
 79
SE LIBRARA LA BATALLA

Lupta pentru libertate este la fel de veche ca lumea ș i se reînnoieș te în fiecare zi, pentru că în fiecare zi se
renovează, sub mi ș carea debordantă cu care răsar mlădi ț ele din vechiul trunchi al
umanitate, ciocnirile zgomotoase ale pasiunilor celor puternici ș i puternicilor împotriva celor slabi
ș i împotriva celor de mai jos. Toț i cei care urcă la înălț imi de unde se pune în miș care
umanitate, trebuie să simtă vertijul imensităț ii spaț iului ș i, ca vulturul întins peste
câmpiile ș i mun ț ii, pot experimenta cu u ș urinț ă impresia excesiv de puternică a lor
încărcarea ș i mărimea celor care se află la nivelul pământului.

Laboulaye, cu o privire pătrunzătoare ș i sigură, a putut formula această lege pe care o verifică în fiecare zi
fapte ș i, mai ales, atitudinile ș i gesturile celor puternici ș i ale celor înălț aț i; „orice putere tinde
a extralimitarse"; ș i când gravitaț ia înălț imilor face ca cei de sus să-ș i întindă braț ul pentru
a înlănț ui pe cei de jos ș i pentru a profana în ei mândria dreptului ș i a libertăț ii, atunci se
plantează o problemă de libertate ș i atunci se pune o problemă de libertate ș i atunci, de asemenea, se
deschide marja luptei pentru libertate. Aceasta înseamnă că cei de jos s-au aflat întotdeauna în
necesitatea de a vigila pe cei de sus ș i, mai ales, de a- ș i întoarce fa ț a îndrăzne ț către
profanări ș i către pumnul îndrăzneț al celor care depăș esc limitele, pentru a-i restricț iona ș i a face respectaț i
atributele omului ș i ale cetăț eanului.

Armonia absolută între supuș i ș i conducători poate fi ruptă ș i de fapt se rupe în fiecare zi.
zilele, când omul neputincios, mic, cade sub lovitura brutală a sabiei celui puternic ș i mare. Ș i
de aceea nu trebuie să aș teptăm ca lupta pentru libertate să se termine vreodată, dacă se doreș te să se facă
de la umanitate, nu o legiune imensă de sclavi, ci o mulț ime de ființ e libere ș i înalte de
spirit ș i de voinț ă.

Dar, în afară de faptul că lupta pentru libertate se reînnoieș te în fiecare zi, se reînnoieș te în fiecare zi, se reînnoieș te în fiecare zi.
zilele de asemenea cere, exigă, împotriva profanatorilor dreptului. Aceasta explică că în satele unde...
libertatea nu este o minciună ș i unde democraț ia nu este o farsă, există în toate direcț iile multe
pene care înț eapă spaț iul ș i care se află întoarse către palatele despoț ilor.

Mai mult, timpurile moderne au fost nevoite să schimbe într-un mod fundamental tactica pentru a se supune.
tirani. Ieri, Espartacus era însoț it de sclavi dotaț i cu cuț ite, pentru a revendica libertatea. Astăzi,
opinia, când are marii săi organe, marii săi ș i imensi purtători ș i în fiecare conș tiinț ă
găseș te un bastion care nu cedează ș i care de asemenea nu este dispus să facă compromisuri, cu toate că nu dezvăluie
oț elul fratricid, răneș te, doboară ș i ucide tirani fără a vărsa o picătură de sânge. Va fi, deci, necesar,
a gândi că bătălia va fi inevitabilă; că, aș a cum a spus celebrul orator francez: „libertatea nu se
pide, se arrebata”, ș i că pentru a o răpi nu avem nevoie decât să ne organizăm, să ne sus ț inem
opinie ș i drepturile noastre cu forț a morală, a cărei gravitaț ie va crăpa spatele ș i pumnii de
verdugii noș tri.
 80
O LECȚIE PENTRU PARIA

Catolicii din Alsacia-Lorena136tocmai au adăugat o pagină de victorie la numeroasele care au fost

scrise în toate secolele de atitudinea serenă, mândră ș i energetică a martirilor ș i a spiritelor care
departe de a capitula în faț a persecuț iilor cezarilor, îș i întorc gândul făcut steag,
cuvânt făcut strigăt de luptă ș i coeziunea ș i organizarea sa spre pumnul închis ș i ameninț ător de
călăii libertăț ii de conș tiinț ă. Ș i aș a cum au reuș it să învingă catolicii din Alsacia–
Lorena, catolicii germani au învins despotismul protestant, irlandezii fiind conduș i de
O'Connell, la mândră ș i puternică Anglie, ș i astfel primii creș tini au învins legiunile ș i
defileuri de spade care însoț eau vechea Roma.

Nu s-a vărsat o singură picătură de sânge; nu a strălucit la soare oț elul fratricid care dezlănț uie războiul civil; nu
nu s-a rănit pe niciunul dintre actualii profanatori ai dreptului de a gândi, în Franț a; nu s-a înfipt un cuț it
în inima lui Eduardo Herriot, care întruchipează ș i reprezintă în aceste momente tirania sectară ș i
socialist care nunca a tolerat ș i nu tolerează ca cineva să creadă în Dumnezeu ș i să gândească liber. Catolicii
de Alsacia–Lorena au învă ț at în timpul jumătă ț ii de secol în care au trăit lângă Germania, că
Catolicism, pentru a fi un sistem, o doctrină, aș a cum a conceput-o Fondatorul său, de luptă, nu
împotriva răului ș i erorii în formele sale abstracte ș i metafizice, ci fapte legi, cai, persecuț ie
deschisă ș i necruț ătoare împotriva adevărului, este necesar ca catolicii să nu se lase pradă extazurilor
antaț i ermiț i, nici la deliciile anacoreț ilor ș i ascund carnea lor sfâș iată ș i îmbătrânită
în jertfă ș i duhul său luminos de sfinț enie, în interior, în adâncurile conș tiinț ei ș i în
repliile lumii interioare; ci este necesar ca toată setea de a se sacrifica, în special în
aceste momente în care via ț a publică ș i socială se sfâ ș ie ș i se prăbu ș eș te, să devină, pentru
valernos de o frază recentă a Papei în funcț ie, în osade sfinte, care să reînvie scenele din circ,
în începuturile răspândirii creș tinismului ș i mai ales, scrieț i paginile pe care le-au scris
catolici irlandezi. Creș tinismul nu este nici doctrinar, nici de extaz; este un avangard glorios de
fapte ș i idei care luptă neobosit împotriva răului, indiferent de formele sale ș i fără
a se teme pentru că este necesar să se întâlnească faț ă în faț ă cu regii ș i demagogii făcuț i
guvern. A reducem, deci, catolicismul la rugăciune secretă, la o faptă ocultă, la o plângere temătoare, la tremur ș i
spaimă în faț a puterilor publice, când acestea ucid sufletul naț ional ș i blochează în plină stradă
Patria, nu este doar o laș itate ș i o dezorientare scuzabilă, este un crimă istorică religioasă, publică
y social care merită toate execrările.

Catolicii din Alsacia-Lorena, pe baza organizării, pe baza coeziunii, pe baza mobilizării ș i

disciplina a energiilor catolice ș i a unei afirma ț ii clare ș i zdrobitoare a libertă ț ii
conș tiinț ă în plină stradă, în faț a guvernului francez devenit urmăritor ș i fără a vărsa o
nicio picătură de sânge nu a fost chemată la violenț a sabiei, au învins maș ina de război a despotismului
socialistă ș i au învins.

Catolicii mexicani trebuie să învăț ăm lecț ia: să ne sprijinim pe aceleaș i baze ș i vom rupe
pumnul înarmat al urmăritorilor. Ș tim pumnul înarmat al urmăritorilor. Vom ș ti să continuăm
calea glorioasă deschisă tuturor sclavilor prin Alsacia-Lorena?

136
Alsacia-Lorena. Regiuni limitrofe între Franț a ș i Germania, care întruchipează o rivalitate istorică între cele două.
puteri.
 81
DESPRE NIVELURILE ÎNTUNECATE

Formarea ș i consolidarea conș tiinț ei individuale ș i colective este o problemă la care

soluț ia trebuie să tindă, în aceste momente de întoarcere practică la epoca de piatră, la viaț a de
caverne, toate for ț ele vii ale catolicilor. Pentru că trebuie înainte de toate să recunoa ș tem că
conș tiinț e, adică noț iunea clară, profundă, intimă a propriei personalităț i, a atributelor acesteia,
drepturile ș i prerogativele sale au suferit, în ț ara noastră, o scădere puternică ș i dureroasă.

Ș i asta explică că în faț a monstruozităț ilor care apar în fiecare zi în legi ș i în

fapte, în faț a noastră ș i asupra noastră ș i că suntem întotdeauna uneori victime ș i alteori
martori, nu sunt cutremure vii care să facă să se strângă de furie sfântă ș i nobilă precum cea care strigă ș i
tremură de indignare în faț a mutilărilor drepturilor ș i libertăț ilor, sufletul celor
indivizi ș i, mai ales, inima imensă a poporului. Ș i aceasta este de asemenea cheia sigură pentru
descifrarea acelui enorm ș i nelini ș titor enigmă constând într-o masă de cincisprezece milioane de
mexicani, a ș ezaț i pe calul tuturor ignominiilor, căzu ț i sub pumnul de fier ș i
implacabil sălbatic al revoluț iei, să fie încă aplecaț i ș i cedaț i sub povara de
despotismul care le strică umerii ș i le sângerează carnea corpului. Numărul, la
se trate de a conț ine ș i a contrabalansa excesele ș i abuzurile despoț ilor, are ș i a avut
a avut întotdeauna o semnifica ț ie imensă; dar numărul este doar o entitate pur ș i simplu
matematica care nu valorează nimic ș i nu cântăreș te nimic pe balanț a destinele pariaț ilor, ale sclavilor ș i
de popoarele oprimante, până nu ajunge să aibă o suflet, până nu suflă asupra lui, vivificant ș i
fecund, suflarea spiritului, atâta timp cât nu-l încurajează, îl încorporează ș i îl face vârf care se înalț ă,
condor care provoacă, vultur care crocantă ș i cheamă la luptă, seva conș tiinț ei. Căci când aceasta
se întâmplă, iar fiecare om ș i fiecare popor poartă aprins torț a care dezvăluie întreaga amploare a
violaț ii ale dreptului ș i ale libertăț ii, ca un resort de carne vie se miș că, palpita ș i se crispă
corpuri ș i suflete întâlnindu-se în prezenț a sângelui, care picură de pe tăiș ul sabiei pe care o mânuieș te
verdugo, survine furtuni, uragane, care îneacă cu bubuiturile lor pe despoț i ș i îi destabilizează
până la tronurile seculare.

Ș i acest sentiment intim al propriei demnităț i ultrajate, care este un indice, un strigăt, un apel
îngrijorător, ca o adâncă remuș care, către toate forț ele, către sânge ș i spirit, pentru a se lăsa
în focul mâniei care aprinde rebeliunile sfinte ale dreptului tăiat, al personalităț ii
escupită, răsucită, pălmuită, trebuie să umple totul: conș tiinț ă, inimă, gândire, corp ș i suflet,
braț e ș i caractere, pentru ca să se ridice căi ș i oraș e, de pumnisuri strânse, de frunț i înălț ate ș i
de proteste sonore. Creș terea nivelului de conș tiinț ă individuală ș i colectivă este o problemă care nu poate
aplazare acolo unde, ca în ț ara noastră, au reuș it să îș i facă loc, în plină impunitate, toț i
atentate, toate aberaț iile, toate abuzurile fără ca până acum să fi existat altceva decât
asombro mai mult sau mai puț in disimulat ș i conț inut, fără ca o conjurare imensă să fi fost posibilă
de conș tiinț e care să ceară ș i să pedepsească profanatorii.

Prin urmare, enormitatea numărului, recrutarea imensă a unei rezerve de unităț i ș i de

caractere, atâta timp cât nu se aruncă rădăcinile vii ale conș tiinț ei individuale ș i colective ș i nu îi se face
creș tere, urca până devine un tumult de sânge în vene, lava arzătoare a unei furii sfinte în
almas, va fi doar praful fragil pe care ciclonele îl mătura în fiecare zi pe lungul deș ertului.

Va trebui să ne aplecăm asupra masei obscure ș i uitate de fărâmituri întunecate care ne înconjoară;
va fi necesar să aprindem în mijlocul lor focul care le va ilumina mai întâi, care le va face să ardă după aceea
ș i le îmbin într-un singur bloc uriaș de gânduri, de voinț e, de cuvinte, de conș tiinț e, care
au o singură conș tiinț ă gigantică care, la fiecare monstruozitate a tiranilor, asemenea oceanului la fiecare
 82
invazie furtunoasă a uraganului, răspunde cu un zgomot puternic ș i ridică valul de la
ira, de sus anatemas până la a atinge ș i a crăpa mâna despoț ilor, de câte ori se va vedea la
majestatea înaltă a omului, a cetăț eanului ș i a poporului încărcată cu lemnul ignominiei ș i al
servitute.
 83
Să nu se repete

Suntem foarte obi ș nuiț i, catolicii din mediul nostru, cu izbucnirile temporare care
ne provoacă în noi cuvintele sau evenimentele. Ș i suntem, din păcate, foarte
obiș nuiț i, de asemenea, să lăsăm steagurile pe care într-un moment de aprindere le-am îmbrăț iș at, la
ziua următoare în care au încetat să mai răsune în urechile noastre cuvintele care ne-au trezit sau
prăbuș irile care ne-au pus pe drum. Ș i această veche obicei a fost ș i continuă să fie cea mai puternică
obstacol pentru a continua înainte spre recucerire ș i pentru a finaliza lucrările începute. Din acest motiv nu
nu am terminat niciuna dintre companiile destinate să ne refacă ca factor puternic ș i viu de
combatere ș i de victorie. Ș i este necesar ca, înainte de toate, să ne dedicăm să lucrăm pentru a se încheia
rutina veche de a ne entuziasma astăzi pentru a ne descuraja mâine; de a ne exalta în aceste momente ș i
de a ne arunca în braț ele inacț iunii cinci minute mai târziu. Pentru că altfel vom cădea din nou
în atitudinile noastre. Ș i în faț a cuvântului înalt, definitiv, indiscutabil pe care Papa tocmai l-a pronunț at la
auzul catolicilor din Mexic, când a spus că remediul suprem al durerilor noastre este
acț iune catolică, este necesar să nu se repete paginile istoriei noastre care se reduc doar la
lentoare ș i inerț ie.

Pentru că dacă cuvântul Papei revine, ca alte cuvinte, să nu mai fie auzit; ș i mai ales, să nu mai
ser secundată cu un fervor constant, crizele noastre, amplificate, centuplicate de apatia noastră ș i de
neinacț iunea noastră ne va întâlni ș i ne va doborî cu faț a la pământ asupra tuturor abisurilor.

León XIII a fondat toată flacăra înaltului său spirit de văzător în această formulă: „a merge la popor”. A spus-o de
calea spre viitorul închis al lumii. Ș i astăzi nu este moloz, nu este ruină, nu este steag, nu
hay carte, nu există program care să nu fie confirmarea plină, totală, a viziunii profetice a celui care
Pontif

Noi nu avem decât ruine. Toate aceste ruine dovedesc adevărul formulei lui Leon
XIII ș i pu ț inul efort pe care catolicii l-am depus pentru a o realiza. Dacă am fi realizat-o astăzi
am avea succese, victorii ș i monumente, care ar confirma. Se va întâmpla acelaș i lucru cu cele din urmă
cuvinte rostite cu un profund accent patern de către Sanctitatea Sa Pius XI? Ne temem mult de asta. Ș i până ș i acestea
Momentul nu se vede încă între catolici miș carea puternică de entuziasm ș i acț iune.
ceea ce toț i trebuie să simț im în faț a cuvintelor Sfantului Părinte. Acț iune, nu paralizie. Asta înseamnă
aceste cuvinte finale ș i simple. Ac ț iune catolică: nu doar extaz. Ac ț iune catolică: nu
numai rugăciuni. Acț iune catolică: nu numai rugăciuni. Acț iune, adică, efort larg, imens,
să facă să simtă puterea ș i influenț a sa afară ș i înăuntru în sat: afară ș i înăuntru în casă; afară ș i înăuntru
despre noi înș ine. Pentru că acț iunea trebuie să fie, trebuie să fie radiaț ie de energie, nu concentrare,
nu pliere, nu închidere. Ceea ce întoarce gândirea noastră către toate direcț iile. Ceea ce se
deschide-ne mâna de apostoli ai adevărului spre toate vânturile. Să se miș te paș ii noș tri spre
toate căile, către toate cabanele, către toate părț ile. Pentru că dacă Papa a început să vorbească din nou în
vano, noi ș i mai numeroase ruine vor veni să confirme două lucruri: că Papa a avut dreptate ș i că
noi nu am vrut nici să-l în ț elegem, nici să-l sus ț inem. Să lăsăm vechea noastră obi ș nuinț ă de
flăcări care se sting rapid. Să începem plini de entuziasm sub cuvântul papei. Să continuăm
înainte cu ea ș i vom vedea succesul total.
 84
SUNTEM ÎNFRĂȚIȚI

Conș tiinț a drepturilor noastre nu poate fi doar o atitudine exterioară: trebuie să fie ș i să devină
înainte de toate, o atitudine a vieț ii noastre interioare ș i trebuie să fie formată esenț ial dintr-o noț iune clară
de semnificaț ia pe care o are dreptul pentru realizarea destinele noastre ș i de poziț ia în care ne aflăm
ne găsim în faț a propriilor noastre prerogative. Pentru că orice drept are profunzimea
semnificaț ia mijlocului pentru a ne pune în miș care spre destinaț ia noastră personală ș i energie pentru a ajunge
până la el. Din acest punct de vedere nu doar că suntem ș i trebuie să fim posesori ai noastre
libertăț i ș i drepturile noastre; ci suntem ș i trebuie să fim ceva de genul campionilor noș tri
propria personalitate ș i căpetenii ș i recruț i ai armatei propriului nostru sine. Mai clar: spre deosebire de
interpretarea pe care o dăm în prezent pozi ț iei noastre fa ț ă de drepturile noastre proprii,
trebuie să înț elegem că avem asupra noastră o responsabilitate ineludabilă care constă în faptul că
trebuie să fim apărătorii drepturilor noastre, pentru că trebuie să fim cu orice preț , indiferent de consecinț e,
cereț i ceea ce se va rupe ș i se va distruge ceea ce se va distruge, apărători ai propriilor noastre destine.
Din acest punct de vedere, dreptul nu mai este doar un dar care ne-a fost oferit pentru a-l
să consumăm ș i să ne bucurăm de ele ca de darurile opulente pe care ni le oferă zilnic prodigalitatea
de la natură, ci dreptul privit prin aceste concepte devine, este un steag care
trebuie să ne menț inem până în ultimul moment, până când vor cădea braț ele mutilate ale portarului, până la
căderea finală să aibă loc. Desigur, nu toate drepturile necesită o apărare fermă ș i
atitudinea irreductibilă de rezistenț ă, dar cei care constituie substanț ial personalitatea umană, cei
care se află la baza destinului nostru, nu pot fi abandonate, nu pot fi lăsate deoparte ș i în
în cazul în care sunt atacaț i de cineva, fie că se numeș te Cezar sau în alt mod, trebuie să fie protejaț i cu
o atitudine indomabilă de rezistenț ă.

Pentru a ajunge la starea de epuizare ș i de abatere a spiritului individual ș i colectiv în ț ara noastră ș i
a profanările celor mai înalte ș i nobile drepturi ale personalităț ii umane fără ca acestea să fi fost
a făcut să mă simt vie, energică, copleș itoare ș i zdrobitoare o reacț ie de apărare, a fost necesar să
înainte de a fi făcut să se simtă vie, energică, covârș itoare ș i zdrobitoare o reacț ie de apărare, a fost
necesar ca înainte să existe o întunecare a semnificaț iei pe care o are dreptul ș i asupra
tot a ceea ce ț ine de poziț ia noastră în faț a lui ș i a urmăritorilor săi. În altă ordine de idei, aș a cum s-a văzut
epuizarea resurselor ș i a mijloacelor pentru a conserva bunurile materiale, pentru a le salva ș i pentru a preveni
faliment, astfel s-ar fi simț it ș i o miș care Impetuosă, copleș itoare ș i permanentă de
reivindicare, care trebuie să înceapă în primul rând de la no ț iunea perfect clară ș i luminoasă la îndemâna
caracterul nostru ș i de rolul nostru de recruț i ș i de purtători de banner al propriilor noastre drepturi, în faț a
atentate cotidiene, mai ales în ceea ce prive ș te libertatea de exprimare, de con ș tiinț ă ș i de
gândire. Dar, trebuie să repetăm, s-a întunecat, aproape s-a ș ters din spiritele oamenilor
semnificaț ia pe care o au drepturile noastre, în special cele fundamentale, în raport cu destinul nostru ș i
casi nimeni nu ș tie care este ș i trebuie să fie poziț ia sa faț ă de libertăț ile proprii ș i conș tiinț a individuală ș i
publica a căzut în inerț ie ș i în inactivitate, ca un arc rupt, ca o inimă paralizată.

Ș i atâta timp cât nu se accentuează, nu evidenț iază, între toate ideile care servesc ca rădăcină a vieț ii noastre interioare ș i
exterior, conceptul indiscutabil ș i innegabil că dreptul este avangarda care trebuie să ne deschidă
pasul spre destinaț iile noastre ș i că fiecare dintre noi este, trebuie să fie, recrutat sau stegar al
libertă ț ile fundamentale ale fiin ț ei noastre ș i să rămânem pentru totdeauna întor ș i, în gestul irreductibil de
rezistenț ă ș i luptă, împotriva tuturor călăilor libertăț ii umane, va fi imposibilă recucerirea,
deoarece toate drepturile, toate prerogativele, toate libertăț ile esenț iale sau secundare vor fi
măturate de legiunile pretorienilor mereu pregătiț i să se napustească asupra oamenilor liberi ș i
niciodată nu vor purta pe umeri spatele care să-i sprijine, să-i apere ș i să-i facă să treacă victorioș i
peste erijarea sabrelor ș i baionetelor. Prin urmare, va fi necesar să cunoaș tem
 85
poziț ia noastră de purtători de standarde în faț a propriilor noastre drepturi ș i să ș tim să fim astfel în faț a tuturor
ore.
 86
IZOLAREA NE ÎNEacă

Izolarea ne-a predat pe catolici legaț i de mâini ș i de picioare la spânzurătoarea ignominei ș i a

defeat. Până acum ne-am străduit să trăim încercuiț i în propriul nostru gând, în
propria noastră personalitate, fără a avea un contact intim, profund ș i permanent între catolici ș i
catolici ș i fără altă atingere decât cea temporară, superficială, sterilă ș i nefertilă pe care o po ț i avea în
ocazii mai mult sau mai pu ț in solemne, dar care au loc din când în când. Ne-a lipsit instinctul
minunat salvator al coeziunii, care face ca spiritele să fie căutate cu nerăbdare,
con ș tiinț ele, inimile ș i corpul celor care au afinitatea aceluia ș i sistem ș i se
se află în nevoie să facă ca gândirea lor, foarte departe de a fi o pură speculaț ie mai
o menos abstractă, să fie o realitate vie în care să se întretaie într-o ț esătură strânsă ș i de neclintit,
cuvinte, situaț ii, suflete, corpuri, braț e, energii ș i voinț e. Ș i în toate secolele, sistemele
au trebuit să devină această realitate, pentru a fi o for ț ă vie unde să respire, să pulseze, să ardă,
combate, organizează triumfă gândirea. Când o idee, un sistem sau o direc ț ie spirituală
logran să se ridice altare în con ș tiinț ele indivizilor; dar nu reu ș esc să o
trăsăturile complexe ale vieț ii colective ș i curentelor sale puternice ș i impetuose le oferă suflul ș i
puterea, nu vor trece decât ca forț e izolate care vor fi întotdeauna în afara râului tumultuos, pe unde
păș esc călătorii care scriu istoria ș i merg spre întâlnirea cu viitorul, ș i în ziua crizelor severe
ș i hondas care descompun satele, nu vor face altceva decât să cadă copleș iț i sub povara lor
propria sa mizerie ș i de abaterea sa. Dar sistemul care explorează toate depărtările, care în modul
caravanele în care marinarii au descoperit lumi noi ș i le-au predat fierului de
conquistadorii, se dedicate sarcinii de a invada totul, de a se infiltra prin toate fisurile
pe unde se câș tigă înălț imile, de unde se domneș te asupra spiritelor ș i asupra colectivităț ilor ș i
în rădăcinile îndepărtate unde se împletesc ș i se unesc ramificaț iile care fac
societăț ile, vor fi salutate cu acelaș i respect cu care Roma îș i saluta căpitanii victoriosi.
Noi am fost martori neputincio ș i la profanarea gândurilor noastre, pentru că ne
ne-am angajat să rupem toate legăturile ș i toate ataș amentele care pot face din fiecare dintre
noi, există atom fără consistenț ă ș i fără putere, particula căzută sub loviturile tuturor neș anselor ș i de
toate dezastrele, corp imens, titanic, care să fie bastionul propriei noastre sisteme. Heine spunea
că dacă doi germani se întâlnesc pe o insulă nelocuită formează imediat o societate.

Ș i această observaț ie a celebrului poet este cheia care poate explica tot imensul prodigiu de energie
ce a putut fi poporul german în momentele victoriei ș i în momentele critice ale
defe ț i, care sunt cei care dezvăluie geniul bărba ț ilor ș i al na ț iunilor. Ș i acest instinct intens
sociabilitatea germanilor ne-a lipsit ș i continuă să ne lipsească nouă, catolicilor, în ț ara noastră ș i este
singurul resurs suprem de care putem apela pentru a face din adevărurile noastre, astăzi zdrentuite
ș i singuratici ca cerș etorii care îș i întind mâna slăbită spre domeniul public, armuri de
conchistadorii care ș tiu ș i pot învinge în toate bătăliile.

Situaț ia catolicilor din Tabasco a venit să sublinieze pentru a sută oară, izolarea
devorator, epuizant, sufocant în care ne aflăm noi, catolicii, în Patria noastră, pentru că până
acum nu s-a făcut altceva decât să strige, prin intermediul presei, ignomina fraț ilor noș tri;
dar nu s-a făcut nimic de natură practică care să arate că dorim să începem să ieș im din.
îndemnare ș i că suntem pregătiț i să fim un singur corp, o singură suflet, pentru a ne sprijini unii pe alț ii
alț ii ș i a obț ine ca victoria să vină inevitabil. Cu toate acestea, persecuț ia catolicilor
de Tabasco este o oportunitate strălucită pe care trebuie să o valorificăm pentru a ne desprinde o dată pentru totdeauna
toate din izolarea noastră, pentru a da semne de viaț ă ș i, mai ales, pentru a face o muncă fermă, permanentă
ș i puternic de ajutor reciproc ș i de solidaritate.
 87
Sperăm că toț i catolicii din ț ara noastră vor face ceva practic ș i imediat pentru ai noș tri.
fraț i persecutaț i din Tabasco ș i care peste tot, în faț a spectacolului ignominios ș i pe care l-am
starea ș i oferim tuturor doar ș i exclusiv din cauza izolării noastre ș i din lipsă de
contact ș i solidaritate, ieș im din noi înș ine, intersectăm cuvintele noastre, ale noastre
gânduri, energiile noastre ș i destinele noastre individuale ș i colective ș i să ne ridicăm pe calea plină
publică muntele în care vor odihni victorios sistemul nostru ș i convingerile noastre.
 88
PARALITICII

Până acum, catolicismul nostru a fost un catolicism al adevăraț ilor paralitici. Pentru că nu am
sido ni suntem încă capabili să facem ceva permanent, serios ș i tenace pentru a le deschide calea către noi
idei pentru a realiza un triumf complet. Dar catolicismul nostru nu a început să fie
catolicismul paraliticilor în aceste vremuri recente, ci a început să fie de mult timp.

Pentru că este un semn inconfundabil al acț iunii lipsă, al inerț iei, al pietrificării catolicilor că
viaț a să fi scăpat treptat, cu toate complexităț ile sale, până la limita postrării ș i
de ignominia în care ne aflăm plasati.

Suntem, deci, moș tenitorii paralitici ai catolicismului, ai paraliticilor care au rămas în urmă
noi.

Ș i paralizia atât de evidentă, atât de manifestă, care îi are pe aproape toț i catolicii din mediul nostru legaț i de
Inertia în tot, este cauza sclaviei noastre ș i a postrării noastre.

Paralizatii catolicismului, printre noi, sunt de doua feluri: catolicii care sufera de o paralizie
în total, pentru că se limitează să creadă în adevărurile fundamentale ș i niciodată nu au făcut ș i nu fac nimic serios în
relaț ia cu ideile sale, cu excepț ia actelor de cult de rutină ș i a paraliticului care a rămas în extaz
în faț a devoț ionalelor lor ș i că niciodată nu fac ș i nu au făcut nimic pentru principiile lor ș i pentru ca Hristos
reveni să fie Stăpân peste tot: peste presă, peste ș coală, peste carte, peste stradă, peste piaț ă, în sfârș it peste tot.

Şi, desigur, atunci când o doctrină nu are decât paralitici, aceasta trebuie să se oprească, trebuie să se
a ne retrage în faț a luptelor dure din viaț a publică ș i socială ș i, după scurt timp,
va trebui să rămână redusă la categoria de mumie inerme, mute ș i înfrântă.

Paralizia catolicilor explică suficient ru ș inea noastră, înfrângerile noastre, noastră

postración ș i eș ecurile noastre.

Bine este, nimeni nu o contestă, că se creează ș i se profesionează principiile luminoase ale catolicismului; bine este
de asemenea, să ș tie să folosească devocionarele; dar să reducă catolicismul, a ș a cum s-a făcut între
noi, la o convingere încarcerată de paralizie sau de extaz în faț a unei cărț i de a asculta slujba;
a întoarce privirea spre torentul vieț ii pentru a se apuca de ea, pentru a o cuceri ș i pentru a o oferi
Dumnezeu purificat, transfigurat prin contactul cu Hristos ș i cu Biserica sa, este a intra pe calea tuturor
înfrângerile ș i toate ignominiile.

A sosit momentul în care, pe fruntea fiecărui paralitic, pe muș chii epuizaț i ș i

estirate de paralizia catolicilor noș tri, treacă vibrant ș i treaz, ca o rafală de vânt care
coboară de pe vârfuri până la nisipul deș ertului pentru a pune în miș care caravanele, strigătul care este
Evanghelia, simbolul tuturor învierilor, începutul tuturor bătăliilor ș i anunț ul de
toate victoriile.

Să ne eliberăm de toate paralizările noastre; să lăsăm ca flacăra ideilor noastre de catolici să se...
converte ș te într-o aprindere a pasiunii imense ș i profunde ș i hai să ne punem în mi ș care spre
reconquista vieț ii.
 89
Chesterton, poate cel mai profund dintre scriitorii convertiț i recent la catolicism, în cartea sa
Viaț a Sfântului Francisc de Assisi a spus că atitudinea catolicilor faț ă de viaț ă, faț ă de
lumea, nu trebuie să fie de renunț are ci de cucerire.

Îndreptăm privirile, muș chii ș i faț a către viaț ă; ne unim cu ea trupul

corp, o luptă înverș unată ș i tenace pentru a o răscumpăra sub lovitura braț ului nostru ș i pentru a o întoarce
toată creaț ia către Hristos, care a anunț at că va atrage către El toate lucrurile.

Paralizia noastră înseamnă sclavie, ignominie, mizerie ș i uitare: intrarea noastră pe traseu
estruendos agitat de acț iune ș i luptă, înseamnă înnobilare, recucerire ș i victorie
sigură ș i zdrobitoare.
 90
LA ALIANZA

Se pare că deja se poate intona un răspuns pentru a da rămas bun Alian ț ei de Partide
Socialiș tii”, care au făcut atât de mult zgomot în Cameră ș i au alarmat atât de puternic Guvernatorii de
State.

La „Alian ț a Partidelor Socialiste”, a murit a ș a cum s-a născut: repede. Ș i a ș a cum se nasc ș i
mor mueren în fiecare zi acele mii de nuclee care lovesc dic ț ionarul pentru a- ș i da nume
altisonante ș i care apar ș i dispar ca prin farmec. Ș i nimănui nu-i provoacă stranie acest fenomen
de fecunditate în naș teri ș i în decese ale nucleelor politice. Pentru că deja toată lumea ș tie că
nu este vorba decât despre multiplele subdiviziuni în care este fragmentată masa imensă a politicienilor
predaț i în disputarea puterii ș i a tuturor lucrurilor care îi sunt inerente. Ș i având în vedere că totul este imens
legionul de aspiranț i la putere nu a avut ș i nu are altă steag decât poftele dezordonate, nu este
nu este nimic ciudat că există o naș tere, o moarte sau o înmormântare la fiecare minut.

Nimic mai efemer ș i variabil decât o barcă fără busolă ș i o velă fără cârmaci cu un puls ferm, tare ș i
bine orientat. Nimic mai căzător ș i variabil decât marea pasiunilor ș i a apetitului uman. Nici
nimic mai puternic, sigur ș i stabil decât înflorirea care se odihne ș te în eterna fecundare a
principiile. De aici că este acelaș i lucru să spunem variabilitate, decât să spunem apetituri sau interese meschine ș i
schimbări perene. A spune principii, înseamnă a spune durată puternică ș i unitate. Politica între noi a fost
privat de latura eternă pe care via ț a umană trebuie să o aibă întotdeauna, a pierdut busola
principiile, a rupt timona idealului înalt care înnobilează ș i purifică viaț a ș i s-a aruncat toată
intra în marea agitată a tuturor apetitului. Ș i cum apetiț iile îș i schimbă direcț ia în fiecare zi,
politica noastră se schimbă de fiecare dată.

La "Alianț a Partidelor Socialiste" trebuia să se numească din pofte ș i din interese meschine. Ș i astfel
debe să se numească ș i toată politica noastră. Pentru că toată ea este prezidată de desfăș urarea pasiunii
ș i despre apetituri. Ș i din ziua în care a luat principiile ca pe o formulă goală ș i lipsită de sens, a
a trebuit să cadă sub mâna dură a unui stăpân. Iar acest stăpân este cel care, în virtutea circumstanț elor, poate
aș teaptă cu lăcomie politicienii, iar în ziua căderii, îi va vedea căutând cu anxietate stăpânul care se încheie
de a ajunge.

Alianț a Partidelor Socialiste a apărut sub auspiciile unui stăpân care avea nevoie de ea ș i a dorit să o păstreze.
în timp ce lăcomia sa avea rată ș i măsură; acelaș i stăpân a dizolvat-o, în ziua în care acea Alianț ă de
apetitul a devenit insuportabil, deoarece a ajuns să fie prea vorace ș i unificarea - un subiect atât de adus în discuț ie
ș i supusă în aceste zile în politica locală - va fi supusă aceleaș i legi ca toate celelalte nuclei
politicieni. Suntem în ajunul unei schimbări de stăpân ș i că cel care fusese angajat va cădea cu putere.
apetitos în ambiț ia sa Care steag va reuș i să unească după ce mâna care l-a făcut, se
desdoble ș i flaquee? Nu este nevoie să fii profet pentru a anunț a asta.

Următorul stăpân învingător ș i stăpân al puterii va putea face cu o singură mi ș care prodigiul lui
unificare. Pentru că Alianț a Apetitelor, fondul esenț ial al politicii noastre, se face sub influenț a
magneticul mâinii care poate oferi totul ș i se descompune în faț a colapsului fostului stăpân care deja
nu poate oferi nimic.

Ș i în unul ș i în celălalt caz nu există decât o coaliț ie de apetente. Ș i asta este cel mai rău în politică.
 91
SABIE Ș I LIGATURI

Respectul pentru opinie este piatra de temelie a vieț ii democratice. Fără aceasta, este inutil să te lauzi cu
ceea ce se iubeș te ș i se crede în democraț ie, ș i niciodată nu se va ajunge să se aibă măcar o replică a ei. Ș i dacă se caută
cauza eș ecului sistemelor democratice în ț ările latino, va trebui să se recunoască că s-a
se va ș i se va continua să mergă spre dezastru, pentru că s-a dorit ș i se dore ș te să se guverneze cu un milion de
mordazas. De acord că este foarte dificil să guvernezi în mijlocul tumulturilor opiniei ș i de
sunt de acord că cuvântul vorbit sau scris ș tie ș i poate ridica o putere împotriva unei alte puteri,
o turn contra o turn ș i puterea ș i turnul gândului ș i al opiniei publice faț ă în faț ă cu puterea ș i
turnul celor care guvernează.

Dar dacă turnul gândirii ș i al opiniei nu are, cum nu poate avea, mai multă semnificaț ie decât
să fie un indice clar ș i luminos al ceea ce gândeș te, vrea ș i simte poporul – entitate maximă în
sisteme de guvernare moderne –, guvernelor le rămâne resursa de a avea un ureche atentă la
insinuări ale cuvântului, deoarece începând cu anul o mie ș apte sute nouăzeci ș i trei – conform noilor teme –
nimeni nu are dreptul să guverneze împotriva poporului. Ș tim că guvernul are - de fapt - resursa
de a-ș i scoate sabia ș i a răni, dar se află în conflict deschis cu postulatele democraț iei.
moderna care – bună sau rea – a făcut proclamarea suveranităț ii populare. Ș i în afară de asta,
sabia a fost întotdeauna incapabilă să învingă cuvântul ș i opinia. Pentru că acolo unde a căzut tăiș ul
asolador ș i a tăiat un cuvânt ș i o gândire, vor continua să plutească într-o conjuraț ie permanentă, zvonuri
aprinsi ca un anatema ș i o viziune a ideilor care vor dăinui în ciuda tuturor.

Ș i sabia a dat - pentru a apela la o frază a lui Caruccui - o ciocnire în gol. Pentru că a lovi în
gol este a arunca săge ț i, sable ș i proiectile asupra legiunii flotante, intangibile ș i imortale de
gânduri ș i cuvinte. Ș i dacă cel care - cu armura gândului ș i a cuvântului - este doar
când î ș i roste ș te anatema, lama spadei îl va face martir ș i îi va aduce prozel ț i aprin ș i; dacă este
însoț it de mulț ime nu se va face decât să o înmulț ească de o sută de ori ș i să aprindă anatema lor. Sabia
iar tăcerea nu a putut face altceva decât să multiplică gândul ș i cuvântul. Istoria
este acolo pentru a o demonstra. Sabia ș i meiul sunt arme primitive; corespund epocii de
piatră ș i din pe ș teri, când trebuia să ne disputăm leul mort ș i desfăcut cu pumnii
închise.

Gândirea ș i cuvântul sunt baterii de nouă amploare care nu pot fi nici atinse, nici învinse de
la honda de las quimeras. „Cree, dar ascultă” a spus Temístocles137iritat ș i cu bastonul pregătit să
lovitură - un celebru general atenian. "Ascultă, nu răni ș i nu imobiliza"; acesta este spus cuvântul ș i...
gândire – în secolul douăzeci – către cei rămaș i în urmă care încă îndrăznesc să arunce piatra lor de
rănile asupra cavalerilor care călăreau mândrele fire de gândire. Ș i e mai bine să asculț i decât
a auzi ș i a imobiliza. Pentru că cel care ascultă va găsi soarele, dacă vede apariț ia adevărului ș i în tot
caz–cu arme egale–cu gând ș i vorbă, va dezvălui ceaț ele ș i va întârzia sau va deschide lângă el la
duhul ș i, odată cu ei, victoria totală. În schimb, cel care răneș te sau amăruie nu omoară ș i nu îngroapă
gândire, cu toate că a reuș it brusc să impună tăcere; nu mai face decât să o încarcereze ș i să o comprime.

Iar pe încarcerat ș i a-l comprima, îl face să explodeze ș i să rupă în fâș ii mânerul propriei
sabie, pentru că gândul ș i cuvântul – ca gazele – fac din închisoarea ș i din rezistenț ele lor
pe care le opresc cei mai puternici ș i temut aliati ai lor.

137
TEMÍSTOCLES. (525-460 î.Hr.). Politician atenian, a activat potenț ialul naval al Atenei ș i reformele constituț ionale.
A învins persii în Salamina.
 92
Michelet a numit Bastilia „închisoarea gândirii” pentru că acolo erau încarcerate cuvinte ș i
gânduri. Ș i Bastilia a fost demolată de prima explozie a revoluț iei.

Ș i istoria este plină de aceste lecț ii: mai multe pagini; după aceea, nu sunt suficient mii de pagini pentru
aduna cioburile rupte ale spadelor ș i ale menghinei distruse de explozie. Să rezumăm: este
mai bine să asculț i decât să răneș ti sau să amuț eș ti.
 93
STUDENȚII COMUNIȘ TI

A apărut în scenă – printre studenț i – un grup care poartă numele de Gorkyy, care afirmă
a fi un grup comunist. Pe noi nu ne atrage nici existen ț a grupului nici
denumirea pe care o are, nici tendinț ele care i se atribuie. Pentru că ș tim de asemenea că între noi
dic ț ionarul a suferit ș i suferă modificări radicale de când a căzut în mâinile
revoluț ionari. Revoluț ionarul, dacă ne raportăm la sensul pe care i s-a dat cuvântului, este un
nemulț umirea care se propune să fie modificată ș i să împingă totul înainte într-un vertij de avansare ș i
să convenim că revoluț ionarii noș tri sunt reversul perfect al numelui pe care îl poartă.

Au strigat cât au putut împotriva bogaț ilor ș i primul lucru pe care l-au făcut a fost să se îmbogăț ească; au strigat împotriva
impozitare ș i primul lucru pe care l-au făcut a fost să se impună; au strigat împotriva încălcării votului, iar primul
ceea ce au făcut a fost să ignore votul; au strigat împotriva tiraniei cuvântului ș i primul lucru pe care l-au făcut a fost
amordaza; au strigat împotriva proprietăț ii ș i primul lucru pe care l-au făcut este să acumuleze evident cât
au putut; au strigat împotriva realegerii ș i primul lucru pe care l-au făcut a fost să se pregătească pentru a se realege;
au strigat împotriva abuzurilor marilor ș i micilor căpetenii ș i nu au făcut altceva decât să populeze ...
ț ară, de mari ș i mici căpitani. Dacă aplicăm legile acestui proces asupra unui comunist din
studentaț i „Gorky” vom ajunge la concluzia că – dacă devine ceva ș i nu este, cum va fi, mai mult
un călător trist al unei manevre publice–, acest grup va fi reversul complet al numelui său ș i
de numire.

Ș i din acest grup – dacă ajunge să fie ceva, ceea ce este foarte îndoielnic – vor ieș i capitaliș tii care fără mari
munci roditoare în producț ie ș i doar cu manevre politice ș i pe bază de minciuni ș i înș elătorii
zise cu voce tare în faț a naivităț ii mulț imilor, vor construi clădiri care vor părea
palacios; vor avea vehicule strălucitoare; vor depune în bănci sume fabuloase; vor fi proprietari de
extensii uriase de pământ unde vor stoarce sudoarea muncitorilor pentru a- ș i umple visteria;
vor risipi într-un lux oriental ș i cu asta vor continua să se numească susț inere, sprijin ș i apărare a celor slabi,
de către cei exclu ș i ș i de către muncitori, împotriva celor boga ț i, împotriva parazi ț ilor ș i împotriva celor
exploatatori ai sudoarei altora.

Ș i mai presus de toate, chiar dacă înoată în aur ș i nu oferă nimic nimănui, vor continua să se numească comuni ș ti ș i
vor reaminti că au aparț inut "Gorky". Ș i dacă cineva îi întreabă serios ș i direct într-un...
instanț e de sinceritate, dacă sunt cu adevărat comuniș ti, vor spune acelaș i lucru ca Anatole France, atât de mare
scriitor ca un mare farsor, a spus când l-au întrebat dacă este socialist: “nu, ceea ce se întâmplă este că este
mai bine să-l ducă la unu ș i să-l tragă.” Să declarăm, aș adar, ș i în ciuda numelui ș i a...
tendinț e perfect inofensive, grupului de studenț i comuniș ti care se numeș te „Gorky”, care dacă
ajunge să fie ceva, lucru foarte îndoielnic ș i nu moare în politica care l-a născut, va ajunge să fie ca
toț i revoluț ionarii noș tri, reversul complet al cuvintelor; ș i aceș ti revoluț ionari, nici nu sunt
revoluț ionarii nu sunt foarte temuti.
 94
CELE TREI CRUCIADA

Nu a fost răpită ș coala ș i, odată cu ș coala, ne-au răpit copilăria ș i tinereț ea. Copiii ș i
tinerii, speranț a Bisericii ș i a Patriei, au căzut sub lovitura tiraniei pentru a putrezi în
învăț ământ fără Dumnezeu, al instituț iilor oficiale. În faț a acestei înfrângeri, catolicii nu trebuie să rămână
cruzaț i braț ele, nu trebuie să se predea lamentărilor inutile, aș a cum sunt foarte obiș nuiț i să o facă
a face; trebuie să se angajeze să dezvolte o activitate robustă, entuziastă, care să aibă ca obiectiv contracararea în
în copilărie ș i în tinereț e efectele satanice ale învăț ământului laic. Ș i acesta este obiectul celor trei
cruzade propuse de Uniunea Populară ca un program unic ș i imediat de acț iune pentru toț i
catholici.

Cruzada pentru o Presă Bună are ca scop să obț inem ziare puternice prin
circulaț ie, bine prezentate, bine scrise, cu suficient material de informaț ie ș i cu elemente de
să trăim ș i să prosperăm. Catolicii pot face să avem acele ziare. O pot face fără
eforturi mari, le pot înfrunta cu eforturi nesemnificative. Este suficient ca fiecare catolic să îș i propună
cumpără un ziar catolic care să susț ină campania noastră în ceea ce priveș te consumul. E suficient
cumpără exclusiv de la casele care se anunț ă în presa catolică ș i când cumpără spune
că o face pentru că casa unde se face cumpărarea este anunț ată în ziarele catolice. La fel
manera va trebui să ne prezentăm în casele care nu sunt anunț ate în presa catolică ș i să spunem că ne retragem
consumul în timp ce nu sunt anunț ate în ziarele catolicilor. Este suficient pentru ca oferta noastră
presa prosperă. În plus, va trebui să declarăm o război fără milă ziarului fără de lege ș i să nu-l primim nici
să nu-l toleraț i niciodată în casă.

„Cruciada Catehismului” este o altă cruciadă: are ca scop să facă ca toț i părinț ii să
familia duce copiii la a primi învăț ătura catehizmului în templu ș i să se înveț e
catecism în toate locurile ș i să se organizeze catecisme pentru adulț i. Cu aceasta, veninul pe care ș coala
laica infiltrează în sufletele copiilor ș i tinerilor, se va putea contracara în măsura în care
posibil. Ș i mai ales, se va combate uriaș a, imensa ignoranț ă religioasă care este suferită de toț i
parte în mijlocul nostru.

„Cruciada Cărț ii” este a treia dintre cruciade, având ca scop curăț area tuturor gospodăriilor de cărț i.
rău. Pentru aceasta, fiecare catolic trebuie să facă imediat o căutare a cărț ilor rele ș i suspecte;
a fi răi, îi va duce la parohul său pentru ca acesta să rezolve ce trebuie făcut cu acele cărț i. Dar
de asemenea, este vorba despre faptul că în fiecare gospodărie să existe o carte serioasă de formare religioasă pentru ca toț i
duhurile să iasă din marasm ș i din postraț ie în care se află. Pentru că să fie clar că lipsa aproape
total de serias, de hondas y de firmes convicț ii, ne menț in legaț i de catolici la stâlp de
ruș inea noastră ș i a sclaviei noastre. Ș i pentru a ne pregăti serios ș i logic pentru marea lucrare a
reconquista a poziț iilor noastre în prezenț a tiranilor născuț i din revoluț ie, va fi
trebuie să încep prin a genera convingeri forte ș i vii care să ne conducă să afirmăm îndrăzne ț ș i
neabătut, în faț a tiranilor, a cailor ș i a rugurilor, principiile noastre.

Suplicăm tuturor ziarelor catolice din ț ara noastră, tuturor domnilor parohii ș i tuturor
catolici, tuturor părinț ilor de familie care susț in cruciadele noastre ș i care se dedică muncii în
ele cu ardoare ș i entuziasm neobosit pentru a obț ine reconstitutivarea spirituală a Patriei.
 95
LA EMBRIAGUEZ DE LA REVOLUȚIE

Revoluț ia continuă să fie peste tot o adevărată orgie de cafre. Nu este unde să te întorci.
ochii, în ț ara noastră, fără a găsi focurile aprinse, fără a auzi zgomotul strident al
canibali ș i fără a asista la imolarea, pe piatra sacrificiilor ș i tradiț ionalul cuț it de
pietra de lege, a cetăț eanului ș i a tuturor privilegiilor înalte ș i inviolabile ale omului.

Cu doar câteva zile în urmă, secretarul Sfintei Mitre din Jalapa a fost jefuit ș i atacat cu pietre.
aruncat în apă. Se asigură că s-a îmbolnăvit grav. Autorităț ile, ca întotdeauna când este vorba despre
de atentate împotriva catolicilor, au lăsat în plină impunitate abuzul.

În Ocotlán, Preș edintele Municipal s-a apucat să umilească pe preotul catolic Salvador Morán ș i fără
A încălcat vreunul dintre cerinț ele legii, l-a arestat, l-a ț inut în închisoare toată noaptea ș i abia apoi
presiunea populaț iei l-a pus în libertate.

Ș i, ca acest fapt, se efectuează în fiecare zi mii.

Revoluț ia suferă de ebrietate, de despotism, a atins limitele la care a ajuns Caligula, ziua în
ce a făcut senatorul cu calul său ș i i-a decretat onoruri de la Dumnezeu.

Ș i nu există niciun principiu de niciun fel, respectabil sau respectat de revoluț ionari ș i de
diluvii de tiranule ieș iț i din revoluț ie.

Oricine citeș te, de exemplu, Constituț ia de ș aptesprezece ș i îș i îndreaptă puț in atenț ia asupra capitolului
de garanț ii individuale ș i faceț i abstracț ie de devierea antireligioasă a anumitor articole,
va ajunge să se gândească, citind prerogativele consacrate referitoare la inviolabilitatea gândirii, la
cuvânt, de la manifestarea ideilor, a domiciliului ș i a libertă ț ii individuale, care cu acest
monument de legislaț ie abia va fi cineva care să îndrăznească să profaneze măreț ia omului ș i cine
am ajuns la extremitatea de a încălca atributele fundamentale ale persoanei umane.

Dar este suficient să privim în viaț a reală, în coș marul care chinuie spiritele, conș tiinț ele, voinț ele,
indivizi ș i familii, pentru a se convinge că conceptele cele mai sintetice ș i reprezentative
ș i respectabile, precum cele de umanitate, libertate, cetăț enie, garanț ii individuale, sunt suspendate
de la vârful baionetelor ș i se răsucesc pe calul ridicat de marii ș i micii satrapi
care sunt înjunghiate în fiecare zi, legi, principii, drepturi, tot ce găsesc în calea lor.

Revoluț ia este o ebrietate ș i ebrietatea sa este de barbarie, de sălbăticie, de regres în epoca de

caverne. A pierdut simț ul relaț iilor umane, a revenit la haosul unde se încruciș au
cuț ite de piatră ș i când semnificaț ia vieț ii umane ș i a tuturor prerogativelor sale abia era
o rază de lumină naș terea ș i îndepărtată care începea să-ș i facă loc prin mentalitatea primitivă.
Numai aș a se explică libertatea unui om, cuvântul său, prerogativa sa de om,
sean ajadas, estrujadas, desgarradas cu aceeaș i naturalitate ș i aceeaș i atitudine calmă cu care se
leagă ș i se apucă un câine sau orice bestie. Ș i aceasta este o semnă clară a unei reveniri la imperiu
brutal de la forț ă fizică ș i de ruinarea valorilor morale.

Si astăzi ne ridicăm ș i ne strângem pumnul încordat de furie, pe paginile istoriei,

când defilează în faț a noastră toț i cei care, îmbătaț i de victorii ș i cu oț elul în mână
au rupt între degete toată măreț ia omului ș i s-au precipitat orbi de orgoliu ș i arogant
de putere asupra corpului ș i asupra sufletului pentru a ș terge din toate părț ile prerogativele ș i drepturile
 96
de la umanitate, este pentru că de fiecare dată când cineva taie cu lama spadei sale carnea ș i râde în faț a
sânge care clocoteș te, nu mai mult pentru că este puternic, pentru că se "numeș te leu", ca în fabula lui Fedru,138
mai ales dacă ș tie că victima sa este neputincioasă, legată de stâlpul neputinț ei sale; irumpe din cele mai...
adânc în structura noastră umană un strigăt de blestem ș i de anatema, în care tună, în care răsună
toate libertăț ile ș i în care se evidenț iază, mai ales, această cuvânt pe care l-au meritat toț i tiranii:
cobarde

Într-adevăr, există în această atitudine dispreț uitoare faț ă de viaț a umană, care este atitudinea caracteristică a
toț i opresorii de oameni ș i de popoare, un fund foarte marcat, foarte proeminent de frică. Pentru că
sátrapa ș tie că se află înconjurat de legiuni, ca o veche Romă; că impunitatea sa este
asigurată; că puterea legii nu există; că se poate înfuria, se poate sătura de sânge, se poate îmbăta cu
duhoarea cărnii celor oprimaț i ș i că aceș tia nu vor putea face altceva decât să-ș i privească cum se contorsionează
braț e, a se dezarticula picioarele, a-ș i rupe gâtul sub pumnul închis al căpcăunilor, ș i asta, în
limbajul tuturor secolelor este laș itate.

Ziua în care călăuzit cu frică Nero, căuta cu anxietate vârful sabiei sclavului său, pentru
că-l va ucide înainte de a cădea în mâinile duș manilor săi. Tremura totul, pentru că îi lipsea
conș tientizarea propriei sale responsabilităț i ș i pentru că i-au lipsit săbiile legionarilor săi.

Revoluț ia, întinzând în fiecare zi mâna sa înarmată ș i braț ul său acoperit cu fier pentru a profana
bărbat cu toate prerogativele sale ș i pentru a râde de el, în celulele de arest, suferă de ebrietate incurabilă
de barbarie ș i de violenț ă brută ș i, ca Nero, rupe ș i taie carnea sclavilor, pentru că a pierdut sau
niciodată nu a avut noț iunea că forț a fizică, atunci când se află în mâinile celor care guvernează,
este pentru a respecta omul în toată plenitudinea sa; nu pentru a închide, pentru a profana conș tiinț ele sau
pentru a umple pământul de tăiș uri.

138
FEDRO(10-70). Fabulist latin cu o formare aleasă, a ridicat fabula la categoria literară cea mai rafinată, deș i
urmare a lui Esop.
 97
RĂSPUNSUL NOSTRU

Urgenț a ca în faț a persecuț iei nemiloase care s-a deș lănț uit împotriva instruirii religioase,
să avem o răspuns pentru catolici. Ș i mai ales este urgent ca acel răspuns să fie de o eficienț ă puternică
y decisivă. Pentru că, dacă, ca în alte ocazii, ne limităm să ne plângem dacă nu facem altceva
că scriem proteste mai mult sau mai pu ț in energice, dacă nu facem decât să comentăm faptele, ne
ne vom întâlni chiar acolo unde ne-a găsit urmărirea.

Ce este ceea ce noi semnalăm ca fiind eficient? Ei bine, natura răului pe care trebuie să-l remediem...
indică clar. Pentru că, dacă ceea ce se urmăreș te este să se evite ca Hristos să pătrundă în conș tiinț a copilăriei
ș i de la tinereț e ș i să nu mai rămână niciun urmă din tradiț iile sacre ale Patriei, noi
trebuie să folosim mijloace adecvate pentru a împiedica toată acea lucrare distrugătoare.

De aceea, protestele nu sunt suficiente ș i nu vor fi suficiente; comentariile erudi ț ilor nu sunt suficiente ș i nu vor fi suficiente.
brillantele care se presupun; nu este suficient să ne plângem de ceea ce se întâmplă. Este necesar, mai presus de toate, să ne
ne dedicăm cu trup ș i suflet, cu un entuziasm puternic că suntem capabili, cu toată perseverenț a
ș i fervoarea cu care se pune întotdeauna în întreprinderile înalte, nobile ș i sfinte, pentru a face ca prin intermediul unei
învăț ătura amplă, tenace, profundă ș i permanentă, se rădăcinează doctrina salvatoare a Bisericii, în
almas noi ș i virgine ale copiilor ș i ale tinerilor ș i în acest mod întregul viitor îi
să aparț ină lui Dumnezeu ș i, mai presus de toate, persecuț ia să eș ueze zgomotos, total, complet.

Pentru că, dacă ea se împotriveș te să-l alunge pe Hristos din toate părț ile, dar mai ales din conș tiinț ă
cei care sunt speranț a zâmbitoare de mâine; dacă ea, persecuț ia, se agaț ă de steagul urii
Biserica ș i o urmăreș te din toate părț ile pentru a o ucide, pentru a o nimici, pentru a nu lăsa de Ea nici un remot.
urma în viaț a individuală ș i colectivă, noi trebuie să udăm peste tot, în presă, în
ș coală, acasă, la orice oră, mai ales în intimitatea căminelor noastre, sămânț a fecundă ș i
luminosa a adevărurilor catolice.

Ș i aceasta este un răspuns adevărat; aceasta cu siguranț ă va face ș i va duce la eș ec total, cu ruș ine, al
verdugi ai gândirii ș i ai libertăț ii de conș tiinț ă; aceasta este o adevărată, eficace, concludentă,
salvatoare ș i adecvată răspuns.

De aceea, toț i catolicii astăzi, în faț a persecuț iei, trebuie să ne facem semănători ai noș tri.
principii, trebuie să-i aruncăm în toate direcț iile, în toate brazdele, prin toate mijloacele.

Ș i de fiecare ramură rănită de securea persecuț iei; de fiecare piatră ruptă ș i zdrobită de ciocan
de profanatorilor; din fiecare trunchi mutilat de mâna duș manilor lui Dumnezeu, va ieș i puternic, viu ș i
puternică, incontrolabilă, credinț a noastră ș i va veni înfrângerea persecuț iei.
Dar înț elegem că orice alt răspuns care nu este acesta pe care tocmai l-am indicat, nu va fi
răspunsul adevărat, nici cel pe care-l cer cu strigăte realitatea ș i evenimentele.
DeGladium.
 98
NUMĂRUL NOSTRU

Am trăit perpetuu izolaț i. Până acum ne-am străduit să fim forț e fără contact.
încât abia ne cunoaș tem unii pe alț ii, catolicii.

Ș i ceea ce este cel mai grav ș i dureros este că, cu toate că ultimele evenimente nu au dezvăluit tot
imensitatea slăbiciunii noastre ș i dezorganizarea noastră, nu am vrut să ne dăm pe înț eles.

Ș i continuăm să ne izolăm, continuăm să ne străduim să trăim departe unii de alț ii.

alte persoane ș i să ne ajustăm planurilor noastre individuale în funcț ie de modul nostru de a vedea ș i de opiniile noastre.

Ș i în timp ce aceiaș i duș mani ne oferă lecț ii de organizare ș i ne fac să înț elegem că
organizarea este o necesitate imperioasă, noi continuăm să ne ț inem de rutina noastră ș i de
izolare, cu toate că ș tim foarte bine dintr-o experienț ă lungă ș i dureroasă că acel sistem nu
poate să ne conducă mai mult decât la înfrângere.

Ș i continuăm să fim extaziaț i de numărul nostru ș i mândri ș i mulț umiț i că formăm majoritatea în
ț ara noastră.

Dar de asemenea vom continua să fim o majoritate lipsită de putere, învinsă, supusă furiei noastre
persecutori.

Pentru că numărul, oricât de mare ar fi, nu este suficient pentru victorie.

Numărul, pentru a atinge succesele pe care le caută, presupune, necesită, cere, să fie întotdeauna un adevărat
număr în acț iune.

Ș i încetează să mai fie un număr când este doar o cantitate abstractă; dar în realitate nu trăieș te, nu acț ionează
simultan

Ș i asta: a acț iona simultan ș i toț i, ne-a lipsit.

De aceea, numărul nostru nu va avea nici o valoare până nu ne organizăm.

Din contră, organizaț i fiind, vom fi o valoare puternică ș i irezistibilă.

Ș i numărul nostru se va face simț it.

De aceea, organizarea este nevoia supremă a catolicilor.

Astfel, numărul nostru va fi un număr adevărat.

DeGladium.
 99
PREȚUL VICTORIEI

Preț ul victoriei a fost întotdeauna sacrificiu, martiriu ș i sânge.

Primii creș tini au putut să arunce pe ceshari ș i pe toț i persecutorii în deș ertul
defeată; dar înainte au trebuit să boteze cu sângele lor coama leilor din circ ș i nisipurile
ardente de unde au luptat cu împăraț ii.

Biserica continuă ș i va continua să-ș i facă pelerinajul printr-o crăpătură de săbii.

Mâna celor puternici se va deschide pentru a o îneca, aș a cum au încercat primii urmăritori ș i va fi
necesar ca minut cu minut să se repete întâlnirea ș i că inimile, spiritele, corpurile ș i conș tiinț ele
padează răsucirile durerii ș i angustia ș i oboseala luptei.

O zi va fi sub lovitura de oț el care sfâș ie carnea bărbaț ilor neînarmaț i; alteori, în plin fior.
de pene, de gânduri ș i de cuvinte; dar minut cu minut va trebui să se repete, va trebui să
eliberarea dură, profundă ș i vie, bătălia de toate zilele, de fiecare moment, de toate clipele.

Ș i minut cu minut va fi necesar ca Dumnezeu să contribuie, este adevărat, cu impulsul braț ului său; dar minut cu
minutul va fi de asemenea precis, va fi indispensabil, va fi esen ț ial, ca fiecare catolic să contribuie cu
tribut de durere, de oboseală, de sângerare, pentru a atinge victoria.

Ș i în ciuda laș ităț ii noastre, a dezorientării noastre, a fricii noastre ș i a leneviei noastre,
preț ul victoriei lui Dumnezeu, prin intermediul oamenilor – acolo este istoria pentru a o dovedi – a fost
ș i va fi întotdeauna neliniș te, oboseală, imolarea cărnii, a spiritului ș i a vieț ii.

Într-atât încât, timp cât catolicii, între noi, nu contribuie, nu dau tributul amărăciunii, de
lupta pe care trebuie să o dăm cu toț ii, victoria nu va veni.

Nimic nu le-a costat atât de mult până acum bărbaț ilor ș i popoarelor ca victoria, pentru că victoria
este cel mai scump dintre toate.

Noi am vrut să o obț inem la preț ul laș ităț ii ș i al inerț iei noastre.

De aceea nu a venit. Trebuie să o cumpărăm. Pentru a o cumpăra, trebuie să plătim integral preț ul ei de
durere, de sânge sau cel puț in de oboseală ș i efort.

Ne aflăm foarte clar în faț a acestor două lucruri: fie plătim pe deplin preț ul pentru
victoria ș i vom reuș i să o avem în mâinile noastre; sau ne refuzăm, ca acum, să plătim preț ul total ș i
atunci va trebui să ne gândim că suntem condamna ț i să purtăm pentru totdeauna catenele ș i semnul
ignominiosă a învinș ilor.

Plătim preț ul victoriei.

Astăzi cu un efort slab ș i cu un sacrificiu nesemnificativ.

Mâine, cu faț a către cal ș i cu trupul împăduș it.

 100
Ș i victoria nu va întârzia.

DeGladium.
 101
LA FRICĂ A PĂRINȚILOR

Părinț ii de astăzi, educaț i aproape în totalitate în ș coala laică, care, ca faptele

Dicho, este este ș coala fricii de a mărturisi deschis ș i public lui Dumnezeu, sunt în mare măsură responsabili.
de pagubele pe care le provoacă învăț ământul stabilimentelor de instrucț ie laice.

Pentru că până acum, în ceea ce priveș te o chestiune atât de importantă ș i de o amploare imensă pentru viitorul Patriei, de la
familia ș i a indivizilor, părinț ii nu au făcut, nici nu fac altceva decât să se retragă de...
umeri ș i a renunț a practic la drepturile lor.

Pentru că a renunț a la drepturile sale înseamnă a nu se ocupa cu seriozitate, constant, tenace, pentru
a apăra sufletul copiilor săi, de opera de rătăcire ș i de corupț ie a învăț ătorului laic.

Într-o astfel de manieră încât intervenț ia guvernului în domeniul învăț ământului, deș i nu se justifică, nici nu se
nu va justifica niciodată, nici în faț a legii, nici în faț a drepturilor esenț iale ale personalităț ii umane, totuș i,
se explică atunci când îș i dau seama că părinț ii, în ceea ce priveș te conș tiinț a copiilor lor, de...
viitorul, din viaț a sa ș i din formarea sa nu fac decât să se lase duș i de curent ș i să profeseze doctrina
de frica faț ă de autorităț ile publice, astăzi atât de în vogă printre noi.

Mai mult; în fiecare zi nu fac altceva decât să cedeze.

Se ș tie – trebuie să fii orb sau idiot ca să nu ș tii ș i să nu vezi – că contactul cu ș coala
laică, cu textele, cu elevii, cu profesorii, în fine, cu atmosfera întinată a
instituț ii oficiale de învăț ământ, contracarează toate eforturile care se fac în templu, în
acasă ș i în orice altă parte pentru a îndruma copiii ș i tineretul către Dumnezeu; ș i că la întoarcere
de câț iva ani, poate de câteva luni, copiii lor au început să meargă pe calea răului
ș i de la război la Biserică. Ș i cu toate acestea, îș i trimit liniș tit copiii la ș colile laice.

Prin urmare, părinț ii ș tiu perfect că în aceste momente de propagandă intensă ș i

puternici în faț a laicismului, se află în această situaț ie: fie se abț in de la a-ș i trimite copiii la ș coli fără
Dumnezeu, sau îi trimit pentru ca în ele să le aprindă inima ș i sufletul în ură faț ă de Biserică.

Ș i nu este valid să susț ină că nu li se învaț ă să-l blesteme pe Dumnezeu sau să persecute Biserica, pentru că acest lucru este
complet fals: pe de o parte, ș i pe de altă parte, doar indiferenț a este deja un pericol teribil care echivalează
o catastrofă pentru viaț a celor care se educă în ș coala laică.

Părinț ii trebuie să se gândească că, fie sunt la înălț imea datoriei lor ș i afirmă cu tărie...
drepturi în faț a tiraniei oficiale; ori cedă, slăbesc, capitulează ș i atunci vor înceta să fie respectabile
nu doar pentru aceeaș i guvernare, ci chiar ș i pentru propriii săi copii, căci familia va fi ș i este de
am fost prima care a învăț at ș i a înț eles lecț ia fricii ș i a dezertării, având în vedere că părinț ii nu
saben, nu vor să îș i asume responsabilităț ile.

DeGladium.
 102
Iuda

Iuda s-a spânzurat; dar a lăsat o descendenț ă numeroasă.

Iuda poate recunoaș te printre descendenț ii săi ereticii, apostatii, pe cei care, după ce au
învăț at sub privirea unei mame sau a unui învăț ător creș tin, doctrina Mântuitorului, l-au făcut
trădare ș i s-au îndrăznit să-i declare război.

Cu toate acestea, nu apare doar Iuda printre eretici, apostat ș i persecuț i.

desgracia apareș te de asemenea între aceiaș i catolici în forme foarte diferite.

De ce seamănă atât de mult cu Iuda, catolicii care în fiecare zi ș tiu că copiii ș i tinerii
sunt înjunghiaț i, deschriș tinaț i în instituț iile laice; ș i cu toate acestea, după
au dat lui Isus un sărut în interiorul templului, predând sufletele copiilor lor în mâinile maestrului
laic, pentru ca Hristos să sufere din nou stropii de spută ș i chinurile călăilor săi.

Se aseamănă foarte mult cu Iuda, catolicii care ș tiu că ziarul catolic nu are mai multe mijloace de
viaţa care se plăteşte la timp şi, cu toate acestea, nu i se plăteşte niciodată sau i se plăteşte târziu, într-o manieră
că atunci când plătesc, deja a venit moartea.

Ș i ace ș ti catolici seamănă cu Iuda, pentru că îl predau pe Hristos neajutorat ș i dezgolit în mijlocul drumului
public, după ce a ucis ziarele care îl apără în mijlocul străzii.

Se aseamănă cu Iuda catolicii care s-au angajat să aparț ină unei grupări destinate la
apărarea drepturilor lui Dumnezeu ș i ale Bisericii ș i, după ce s-a angajat în această obligaț ie, a îndeplinit
un anumit post sau de a face un anumit lucru, se aruncă în braț ele lenei.

Ș i seamănă cu Iuda, pentru că ei ș tiu că fără un efort serios de organizare ș i de muncă ș i de

propagandă, Cristo va continua să fie lovit în afara casei ș i a templului ș i dat pe mâinile celor...
salvează-i pe cei care îi părăsesc.

Se aseamănă cu Iuda catolicii care nu fac ș i nu au făcut altceva în întreaga lor viaț ă decât să critice.
acerbamente a cei care muncesc, pentru că contribuie ca Hristos să rămână la mila soldaț ilor care îl
persiguen.

Sunt la fel ca Iuda catolicii care plătesc zilnic la timp presa păcătoasă ș i o cumpără,
pentru că cu banii lor oferă cuie ș i flageluri pentru a-L munci pe Hristos.

Se asemană cu Iuda catolicii care ș tiu că anumite persoane se dedică în mod special la
a urmări pe Dumnezeu ș i pe Biserica sa ș i cu toate acestea îi protejează pentru ca afacerea lor să prospere ș i pentru ca
trăiesc într-o situaț ie bună.

Iuda s-a spânzurat. A făcut bine. Pământul nu l-ar fi suportat.

Toț i cei care îi formează descendenț a fie pentru că sunt ca el, fie pentru că seamănă mult cu el, ca
un fiu seamănă cu tatăl său, trebuie să se gândescă să facă ceva.

Nu le recomandăm să se spânzure, pentru că sinuciderea este o infamie.

 103
Vă sfătuim să faceț i un examen de conș tiinț ă ș i să încetaț i să mai fiț i Iuda.

DeGladium.
 104
BATALIONUL SACRU

Ne-a fost răpită ș coala; copilăria ș i tinereț ea pătrund în ș coala laică în avangarde
numeroase care vor pierde singurul lucru care le poate face să se ridice deasupra noroiului ș i a mizeriei, până la
a se înnobila ș i a valora ceva pentru Dumnezeu ș i pentru Patrie.

Cu toate acestea, nu am fost complet învinș i. Pentru că, deș i este adevărat că nu putem deschide atât de multe
scoli câte sunt necesare pentru a transfuziona pe Hristos în sufletul strălucitor al tinereț ii ș i al
copilărie; de ș i este adevărat că despotismul actual al guvernului din Jalisco închide ș coli ș i încalcă
descaradamente dreptul sacru al învăț ământului, de asemenea este adevărat că în faț a ș colii laice,
în faț a maestrului plătit cu banii noș tri pentru a corupe ceea ce este speranț a
patria, putem încă să ridicăm armate puternice ș i irezistibile de idei care vor reu ș i să înfrângă pe
laicism ș i războiul împotriva lui Dumnezeu. aceste armate sunt de idei ș i de cuvinte.

Pentru că noi putem ș i trebuie să ne opunem lucrării infame de a rătăci copiii ș i tinerii cu
laicism, presa periodică, predarea catehismului ș i propaganda cărț ii.

În timp ce un dascăl laic vorbeș te la cinci sute de copii ș i toț i dascălii laici vorbesc la sute de
milioane de copii, presa noastră, mai ales dacă o protejăm cu hotărâre ș i determinare, va putea
a vorbi cu sute de spirite ș i vor putea combate laicismul cu o eficienț ă copleș itoare în toate
parț ile, pentru că laicismul este infiltrat pretutindeni, mai puț in în templu.

În timp ce învăț ătorul laic seamănă sămânț a răului, învăț ătura noastră prin intermediul catehismului ș i al
cartea va sufla asupra conș tiinț elor, va smulge prejudecăț i ș i va împinge suflete ș i trupuri către Hristos.

De aceea, cele trei cruciade ale noastre, Crucea Presei Bune, Crucea Catehismului ș i Crucea
del Libro, asemenea celor formulate de La Unión Popular, sunt în aceste momente mari, cei
armate irezistibile de cuvinte, de gânduri, de idei pe care le putem opune cu un succes sigur,
cu o victorie inevitabilă, la maestrul laic, la ș coala laică, la maș ina de război a laicismului.

Crucile noastre au creat milioane de ziare, de cuvinte care învaț ă, de cărț i care îndrumă, sunt
batalionul sacru care în aceste momente va apăra zidurile Bisericii ș i care va înfrunta
laicism, în ciuda tuturor bayonetelor sale, a tot ură a actualilor conducători ș i a tot
revoluț ie.

Consigna în acest moment este aceasta: toț i catolicii trebuie să se alăture batalionului sacru al
presa, despre învăț ătura catehismului ș i a cărț ii.

DeGladium.
 105
CONTRA LA DERROTA

Descalabralile pe care le suferim în fiecare zi noi, catholici, sunt innumerabile.

Pentru că în fiecare zi, puț inul care se face ș i se face în spiritul copiilor ș i tinerilor cu
sfârș itul de a-i îndruma spre Dumnezeu se pierde complet sau se slăbeș te prin acț iunea învăț ătorului laic.

Astfel, putem spune că ceea ce se clădeș te în carnea ș i sufletul copilăriei ș i tinereț ii

cu trudă, cu neliniș te, în interiorul casei templului, este doborât, cufundat în fiecare zi de
mâna nemiloasă a maestrului ș colii laice.

Dar nu numai că suntem combateț i în fiecare oră ș i în fiecare moment în cadrul ș colii laice ș i
în cadrul instituț iilor de învăț ământ organizate de guvern; ci ș i toț i
zile prin presa protejată de aceeaș i guvern ș i de alte companii care nu se îngrijesc foarte puț in sau
multe dintre interesele lui Dumnezeu ș i ale Bisericii, se dezvăluie întreaga lucrare a părinț ilor de familie
ș i pe care preotul o realizează în interiorul templului cu sudoarea frunț ii sale, cu suprema angustie a sa
suflet.

Ș i în cele din urmă, cartea proastă, fie sub formă de roman, fie în altă formă, de asemenea, în fiecare zi, cu o
pagina de sus de sus pagini uneori se desprinde din intimitatea adâncurilor sufletelor ș i a conș tiinț elor, tot
ceea ce au făcut profesorii, preo ț ii ș i părin ț ii de familie timp de multă vreme ș i printr-o muncă
funzi, continuând ș i tenace au reuș it să edifice în gândirea ș i în inima oamenilor.

Ș i este clar că, în timp ce catolicii ne limităm să transpirăm ș i să ne îngrijorăm pentru a construi, fără a ne lua...
munca de a contracara cu tenacitate, constant, eficient, opera ș colii laice, opera
de lamala prensay lucrarea dellibro malonuestras înfrângeri vor fi inevitabile, vom pierde cu toț ii
zile conș tiinț e, inimi, voinț e ș i energii.

Pentru că în fiecare zi ne bazăm pe cuvântul rostit pentru a îndruma spiritul copilăriei ș i al

tineretul ș i avem încredere în succesul nostru de ce să dispreț uim mijloacele de care se folosesc cei care na
duș mani, cum sunt presa, învăț ământul ș i cartea, pentru a-l aduce pe Dumnezeu peste tot ș i pentru a lupta
cu mijloacele pe care civilizaț ia le-a pus în mâinile noastre?

Îndemn să se contracareze cu succes opera maestrului laic, a ziarului necredincios ș i a cărț ii

Să protejăm cu hotărâre toate ziarele catolice, să le citim, să le...
să cumpărăm, să o protejăm doar pe cei care se anunț ă în ea; este urgent de asemenea să omorâm pe ...
carte rea ș i să aducem cartea bună în case; este urgent să învăț ăm catehismul în
casele noastre.

Îndemn, în final, pe asociaț ii Uniunii Populare ș i pe toț i catolicii care realmente doresc să facă
un lucru serios ș i ferm pentru cauza lui Dumnezeu ș i a Bisericii, susț ineț i cele trei cruciade ale noastre.

Succesul depinde de faptul că ne unim, de faptul că ne adunăm eforturile, de faptul că ac ț ionăm

uniform
DeGlaudium.
 106
GESTUL MARTIRILOR

Nu este nevoie să fii foarte versat în istorie pentru a avea o convingere vie ș i puternică că libertatea
s-a abț inut victorioas din ghearele despotismului vechi cu atitudinea îndrăzneaț ă, curajoasă ș i
imperturbabil de la primii martiri. Ș i de atunci s-a dovedit că întotdeauna când se
plantează o problemă de libertate; mai ales în ceea ce priveș te principiile libertăț ii religioase,
nu există nici o cale care duce mai direct la emancipare, mai bine zis, singura care poate conduce
în acea direcț ie, este rezistenț a celor persecutaț i, tenacitatea indomabilă a gândirii care este,
simte ș i se ridică mai puternic decât imolaț iile, mai sus decât toate violenț ele ș i decât în faț a
carne care se rupe, de sângele care curge, de mânzul care centuplează martiriile sale, rămâne în picioare, de la
lângă steagul lui Hristos, Primul Martir ș i primul învingător al despoț ilor, al satrapilor ș i al
împăraț i, care a ș tiut să ajungă până la lemnul pe care a fost sfârtecat.

Desigur, poziț ia în care se află oprimatul în faț a puterii imense a

opresori, care dispun de legiuni de politicieni ș i multiple resurse, este foarte delicată ș i critică. Pentru că
ș i el sclav, pierzând adevărata noț iune a circumstanț elor sale ș i a mijloacelor la care a recurs pentru
desăvârș ind lanț urile, ajunge să cedeze în anumite puncte de vedere în schimbul păstrării celor astfel sau astfel
prerogative, or that other ones are recognized and is submitted to the system of transactions, will have to
perecer victimă a machinaț iilor dezpoț ilor săi ș i mai devreme sau mai târziu va trebui să regrete că a
angajat sterilizarea timpului ș i a se simț i încă cu povara ignominei sale vechi reagravate cu
încărcătura capitulaț iilor.

Pe de altă parte, dacă, ignorant de adevărata sa situaț ie, ajunge să creadă că dintr-un prodigiu neaș teptat,
sub pliurile steagului unui conducător rebel, oț elurile sale se vor transforma în săbii ce vor distruge
îi susț ine pe călăi ș i se aruncă, se precipită pe vechiul ș i dezastruos drum al forț ei brute, tiranii se
se vor simț i plini de bucurie, pentru că vor găsi ocazia de a-ș i exploda ura, de a sublinia
cadenas ale ilotelor ș i a-i încărca cu munț i de ignominie în faț a tuturor ș i a tuturor.

Atitudinea serenă, îndrăzneaț ă ș i demnă a primilor martiri continuă să fie o urmă luminoasă care
iradia spre toate marginile marelui drum al istoriei ș i care ajunge până la noi pentru a ne semnala
cu precizie ș i exactitate linia de conduită. Ș i nu este că ne străduim să fie necesar să fim
mărturisitori, nici că sus ț inem că fără mărturisitori nu putem ajunge la recucerirea noastră
poziț ii ș i de libertatea noastră; ci gestul martirilor a fost în toate timpurile singurul care
a ș tiut, că a reuș it să triunfe asupra tuturor tiranilor, fie că se numesc împăraț i, regi, conducători sau
preș edinț i.

Socrate nu a ș tiut sau nu a putut lăsa urma luminoasă pe unde se poate merge spre cucerirea
libertate, pentru că nu a ș tiut ș i nu a putut să fie martir în sensul profund, puternic ș i înalt al cuvântului. El s-a limitat
a bea cicuta fără a discuta. Dar martirii creș tinismului se îmbrăț iș ează în plină efervescenț ă vitală
de înmormântare ș i de angustie, la afirmaț ia rotundă a Evangheliei ș i la negarea francă, persistentă,
neclintit al zeilor césarilor. Ș i aș a cum au lăsat o lecț ie imperisabilă de luptă ș i
de victoria pentru libertate pentru toate generaț iile.

Se va spune că nu toț i au vocaț ie de martiri, nici că toț i sunt în condiț ii să fie.

Noi care cunoa ș tem sărăcia imensă de caractere cu care ne confruntăm noi catolicii,
suntem de acord cu această obiec ț ie. Dar asta nu elimină problema mare a libertă ț ii în care
prezen ț a ne întâlnim; că înfrico ș ătoarea chestiune a libertă ț ii de con ș tiinț ă care se ridică în fa ț a
ochii noș tri ș i care ne arată spaț iul public devenit un măcelărie a conș tiinț elor, cere, exigă să se
 107
începe măcar cu o muncă slab ostilă, care se accentuează din ce în ce mai mult sub influenț a
exemplul martirilor, se profilează din nou, cu toate audaciarile lor ș i se proiectează asupra frunț ii celor
despotic ș i se reîncepe marcherea triumfală a libertăț ii pe parcursul deș ertului istoriei.

DeGladium.
 108
CEL CE ÎNCEARCĂ SĂ CUPRINDĂ PREA MULT

Sarcina pe care trebuie să o îndeplinim catolicii în ț ara noastră pentru a rezolva numeroasele noastre
problema este enorm. Ș i pentru că este enorm, este necesar să nu o rezolvăm dintr-o singură dată ș i
dintr-o singură încercare, să ne străduim să luăm asupra noastră povara pe care o putem purta cu totul
succes. În alt caz, nu vom face altceva decât să ne risipim în mod inutil forț ele fără a ajunge la
chiar ș i o aproximare medie a succesului.

Căutaț i, printre atâtea probleme pe care trebuie să le rezolvăm, pe cele care necesită soluț ii mai urgente ș i imediate ș i
a amâna pe ceilalț i; în afară de o necesitate inevitabilă, este o regulă a unei bune metode, a cărei
depinde de rezultatul satisfăcător al eforturilor noastre.

Aceasta explică că „Uniunea Populară” în programul pe care l-a formulat pentru anul prezent 1926 a avut
procura, pe de o parte, să se fixeze doar pe unele dintre problemele noastre, iar pe de altă parte, pe cele care se
se prezintă ca o soluț ie mai imediată ș i urgentă.

Pentru că, cu siguranț ă, nu este un secret pentru nimeni că, în ceea ce priveș te instruț ia religioasă, circumstanț ele
în care ne aflăm catolicii sunt cu adevărat lamentabili, până la punctul de a putea afirma,
fără teamă de a exagera, că catolicismul nostru în general este doar un catolicism de nume ș i că
suntem, în general, foarte departe de a cunoaș te măcar parț ial religia noastră.

Ș i asta vrea să spună că, înainte de orice, trebuie să ne consacrăm rezolvării acestei probleme ș i vrea să spună de asemenea
că această problemă necesită o soluț ie urgentă; în alte cuvinte: fără a rezolva această problemă nu se
vor putea rezolva ceilalț i ș i cine se va dedica să rezolve altele fără a rezolva aceasta va pierde din păcate
timpul.

Pentru că problemele pe care trebuie să le rezolvăm noi, catolicii, în ț ara noastră, cer, exigă ca fiecare
unul dintre noi să trăiască ș i să acț ioneze ca un catolic, atât în ceea ce priveș te influenț a sa în viaț a noastră
Patria, în ceea ce priveș te contribuț ia serioasă la eliberarea Bisericii, a sufletelor ș i a conș tiinț elor.

Dar este clar că pentru asta este necesar mai întâi să facem un bilanț al catolicismului nostru pentru a ș ti la
ș tiinț ă certă, la lumina faptelor ș i nu a cifrelor goale extrase din statistici, dacă într-adevăr
există o masă de catolici profund con ș tienț i de datoriile, responsabilită ț ile lor, de...
doctrina ș i că sunt dispuș i să se sacrifice pentru convingerile lor religioase. Ultimele crize ne-au
am economisit munca de a face acel bilanț .

Hoy ș tim că, deș i este adevărat că Mexic este catolic, că dacă paisprezece milioane de mexicani sunt
catolici, este un catolicism superficial, rutinier, care nu a ș tiut, care nu a putut, care nu
a vrut să facă faț ă direct crizei noastre ș i să contribuie cu un contingent de acț iune eficientă ș i reală, pentru
rezolva problemele noastre. Echilibrul este făcut. A dat un rezultat descurajator care ne-a
venit să spună că nu există o conș tiinț ă catolică puternică nici în indivizi, nici în societate.

Ș i că, înainte de toate, trebuie să lucrăm pentru a forma această con ș tiinț ă. De aici că în aceste
momente trebuie să lucrăm cu to ț ii pentru a rezolva problema formării unei funda ț ii puternice, profunde ș i vii
conș tiinț a catolică individuală ș i colectivă.

Soluț ia acestei probleme este cheia de neînlocuit pentru a rezolva toate celelalte. Odată ce aceasta este rezolvată,
natural ș i spontan vom ajunge la solu ț ia celorlal ț i. Ș coli, catehism, presă ș i
organizaț ie: din asta va veni restul insensibil, inevitabil.
109
 110
PENTRU CA CRISTOS SĂ DOMNEASCĂ

Astăzi se sărbătoreș te în întreaga lume catolică sărbătoarea lui Cristos Rege. Această sărbătoare a fost stabilită pentru a
Cristos să revină să domnească total în viaț a publică ș i socială a popoarelor. Pentru că de aproape
Trei secole, abanderatii laicismului lucrează pentru a-l elimina pe Hristos din viaț a publică ș i
social al naț iunilor. Ș i din păcate au obț inut mult, până la punctul în care legislaț iile,
guvernele ș i instituț iile popoarelor se abț in de la a recunoaș te lui Hristos supremaț ia sa.

Într-un mod special, în ț ara noastră, laicismul a obț inut victorii puternice ș i mari. S-a aruncat la
Cristos al legilor, al ș colilor, al parlamentelor, al catedrelor, al presei, al spaț iului public, în
un cuvânt, despre toate punctele dominante ale vieț ii publice ș i sociale. Ș i astăzi se vorbeș te despre restabilirea
regatul public al lui Hristos, asupra prădalelor laicismului complet eș uat ca sistem de viaț ă,
de politică, de guvernare ș i de orientare pentru popoare.

Importanț a sărbătorii lui Cristos Rege nu constă doar în faptul că este proclamat - aș a cum va fi...
proclama–Rege suveran al vieț ii publice ș i sociale. Nu, pentru că dacă proclamarea regalităț ii
Cristos este ceva de o importanț ă suverană, dar ș i mai important este ca catolicii să ne înț elegem
responsabilităț i în faț a domniei lui Hristos.

Pentru că Cristos nu are nevoie de noi pentru a întemeia regele său ș i pentru a-l extinde în întreaga lume; dar dacă
nu are nevoie de noi, nici de vieț ile noastre, totuș i a vrut să-ș i stabilească domnia prin intermediul
despre noi, despre eforturile noastre, despre luptele noastre ș i despre bătăliile noastre. Ș i asta trebuie subliniat
astăzi. Pentru că dacă catolicii continuam să fim dezorientaț i în acest punct, ne aflăm în pericolul de a nu mai...
să stabilească domnia lui Hristos în patria noastră.

Trebuie, deci, să înț elegem că Dumnezeu, că Hristos, cere, exigă, vrea ca fiecare dintre noi, în
în măsura puterilor sale, lucrează cu vigoare pentru a stabili domnia lui Hristos în viaț a publică.
Ș i asta nu se va realiza stând încasa ț i în bisericile noastre ș i în
gospodării.

Regatul public al lui Hristos cere ca catolicii să facă simț ită acț iunea gândirii noastre,
de cuvântul nostru, de pana noastră, de lucrările noastre de organizare ș i propagandă. Ș i asta trebuie să
a te face în viaț a publică, în plin soare, pe căile publice, în toate direcț iile ș i trebuie să se facă
pentru toț i.

Pentru că toț i, absolut toț i catolicii putem ș i trebuie să facem ceva pentru a restabili
regatul lui Hristos; unii într-o formă, alț ii într-o alta; unii cu talentul lor, alț ii cu efortul lor; dar
toț i trebuie să caute începând de astăzi să facă ceva serios, constant ș i coordonat pentru restabilirea
regatul public al lui Hristos.

Astăzi îl proclamăm Rege, îl recunoaș tem ca Rege; dar trebuie să-i jurăm că ne vom lăsa
vechea atitudine de mumii de sacristie si de ingropati vii in casele noastre si care incepand din aceasta zi
glorios va face ca toate forț ele catolice să deverseze în spaț iul public pentru ca Hristos să domnească
în presă, în carte, în ș coală, în organizaț ii, în instituț ii, într-un cuvânt: în
în mijlocul inimii satului ș i în mijlocul tuturor curentelor vieț ii noastre publice ș i sociale.
 111
A PEDRADAS

Până acum ne-am străduit, catolicii, să luptăm pentru interesele lui Dumnezeu ș i ale Bisericii,
cu arme ș i cu mijloace foarte inegale. Am opus multiplelor ș i noilor resurse eficiente de
du ș manii no ș tri, vechile resurse ale tacticii antice, care astăzi nu mai pot oferi decât
rezultate foarte slabe ș i să ne conducă la înfrângere. Deoarece din cauza poziț iei noastre de catolici am
sido ș i ne-am întâlnit înarmaț i soldaț i ai armatei lui Dumnezeu ș i ai Bisericii. Ș i din acest motiv bătăliile pe care
trebuie să ne certăm, sunt bătălii de idei, bătălii de cuvinte, bătălii de organizare, bătălii în care
au nevoie să participe fundamental mijloacele de propagare a ideilor ș i sistemelor ș i
resurse pentru a atrage mulț imile ș i pentru a le cuceri. Iar epoca modernă din acest punct de vedere
disponibilizează proceduri ș i arme care au fost forjate de civilizaț ie ș i care au o rază de acț iune
surprinzător ș i oferă victoria cu un efort minim. Pentru că în trecut, pentru ca o idee să poată
a-ș i face loc ș i a câș tiga conș tiinț e, era necesar să se facă eforturi disperate pentru a se face simț it ș i
doar câț iva. Astăzi un bărbat concepe o idee, un sistem, un program, o scrie în
litere de tipar pe paginile unei ziare sau ale unei cărț i ș i, după câteva zile, poate după câteva
minute, a zguduit toate spiritele ș i a reuș it să pătrundă în toate conș tiinț ele.

Astăzi, to ț i purtătorii de steaguri ai ș colilor filozofice ș i religioase, ai programelor de politică sau ai

organizaț ie socială, poartă sub braț cartea ș i ziarul pentru a le arunca peste brazdă
imens al lumii ș i seamănă adevăruri sau erori cu mai multă rapiditate decât cerul udă câmpurile ș i cu
viteza însăș i a fulgerului. Iar victoria de mult timp încoace a fost ș i continuă
fiind dintre cei care s-au apoderat de noua strategie creată de civilizaț ia modernă ș i a
încrezător în ea, în strategie, în triumful sistemelor ș i al ideilor sale. Catolicii, în special în
ț ara noastră ne-am încercat atât de mult să ne bazăm pe strategia veche, pe cea a
strigăte, în predica singură, în învăț ătura raquitică a Catehismului. Ș i am lăsat presa
catolică, cartea, ș coala, organizaț ia, foaia liberă, tribunalul public. Ș i consecinț ele nu
s-au făcut aș teptaț i. Am fost învinș i. Strategia noastră veche, învechită, rutinieră, explică
când mai puț in în parte eș ecurile noastre. De aceea este urgent ca astăzi catolicii să ne schimbăm
fa ț ă de ceea ce prive ș te strategia noastră. Să ne încredin ț ăm în bra ț ele noilor ș i puternicelor
măș ini ale noii strategii. Să ne agăț ăm cu nerăbdare de presa catolică, de carte, de
ș coala, a organizării ș i a tuturor armelor moderne licite. Ș i doar acest lucru ne va pune în miș care
către victoria finală. Pentru că dacă continuăm să ne luptăm cu pietre în timp ce duș manii noș tri ne
combatem cu mitraliere ș i cu tunuri nu vom face decât să pierdem ridicol. Prin urmare,
catolicii care doresc să lupte cu sigura speranț ă de succes, trebuie să se înarmeze cu armele moderne
nobilii civilizaț iei. Cei care doresc să continue să fie înfrânț i ș i să poarte jugul sclavilor
să continue să se bată cu pietre.
 112
ASTĂZI ÎNSEAMNĂ

Un pas înainte. Acesta trebuie să-l facă toț i catolicii pentru a restabili domnia lui Hristos în noi.
Patria. De sobra ș tim că nu a fost suficient să umplem bisericile noastre ș i casele noastre cu
incienso, cu rugăciuni ș i cu strălucirea aprinsă a lumânărilor. Ș tim prea bine că nu este suficient
să continuăm să trăim îngropaț i în colț urile caselor ș i templurilor noastre. ș tim prea bine–
printr-o experienț ă lungă, sângeroasă ș i brutală - că nu este suficient să te rogi ș i să te predai practicilor
ceremoniile cultului.

De aceea am făcut toate acestea. Ș i cu toate acestea, Cristos nu domneș te în spaț iul public; Cristos nu domneș te în
stradă; Cristos nu domneș te în ș coli; Cristos nu domneș te în parlamente; Cristos nu domneș te în cărț i;
Cristos nu domneș te în universităț i; Cristos nu domneș te în viaț a publică ș i socială a Patriei noastre.

Cine domneș te acolo este Satan. Pentru că acolo – pe stradă, în piaț ă, pe tribună publică, în ș coală, în
cartea, în ziar –, se simte aburul lui Satan; se simte suflarea infernului.

Ș i aceasta în ciuda faptului că am rugat, că am cerut, că am spus ș i cântat rugăciuni în

bisericile noastre ș i în casele noastre. Ș i asta tocmai pentru că nu am rugat în spaț iul public;
de ce nu ne-am rugat ș i nu i-am cântat lui Dumnezeu la ș coală, în tribună publică, pe stradă, în
la piaț a, în parlament. Ș i asta pentru că ne-am înverș unat să-l marginalizăm pe Hristos din frica de aer,
de frica verducilor.

Ș i de astăzi, dacă vrem ca Hristos să domnească, dacă vrem din inimă să se ridice pe umerii
de la Patria; ș i dacă vrem să fie Rege suprem al vieț ii publice ș i sociale a ț ării noastre, trebuie să
a împinge în patru zări, către stradă, către via ț a publică gândirea noastră, a noastră
cuvântul, rugăciunile noastre, eforturile noastre.

Ș i asta trebuie să o facem, nu mâine, nu când vârful baionetelor s-a înclinat; nu

când spaț iul public va înceta să fie brăzdat de săbiile persecuț ilor; ci astăzi însă; din
este zi, de la acest minut. Ș i trebuie să o facem cu toț ii.

Pentru că nimeni nu are dreptul să refuze restabilirea domniei lui Hristos. Ș i pentru aceasta nimeni nu are
dreptul de a rămâne ignorat. Nimeni nu are dreptul să rămână cu braț ele căzute. Nimeni
are dreptul de a se adăposti în biserici ș i în case.

Toț i avem obligaț ia de a ieș i în spaț iul public pentru a alunga pe Satan; pentru a distruge toate ale sale
steaguri, pentru a sfâș ia toate banner-urile lor ș i pentru a face ca deasupra catargelor lor rupte ș i de
despojos de steagurile lui Satan, să treacă Hristos învingător ș i să-ș i stabilească domnia pentru totdeauna.

Dar să ieș im din greș eala noastră.

Pentru ca Hristos să domnească în viaț a publică ș i socială, trebuie să ne rugăm, să-i cântăm lui Hristos în viaț ă.
public; trebuie să umplem mediul cu strigătele noastre, cu rugăciunile noastre, cu...
gânduri, cu cuvântul nostru, cu acț iunea noastră ș i cu organizaț iile noastre. În alt mod
vor continua să se simtă sufletele iadului ș i Satan va continua să umple strada ș i viaț a publică.

Astăzi, toate catolicii, un pas în faț ă. Un pas în faț ă pentru a restaura domnia de
Cristos. Ș i pentru a umple domeniul public cu rugăciunile noastre, cu omagiile noastre. Ș i astăzi, chiar în mijlocul
de la spatilor ș i de săbiilor; în mijlocul pumniilor ș i al baionetelor călăilor.
113
 114
FRICA DE LIBERTATE

S-a spus ș i pe bună dreptate că toate guvernele au avut ș i au dogmele lor, adică anumite
principii consacrate ca fiind intangibile, ca fiind indiscutabile ș i care vor fi ș i au fost definite cu
fier ș i cu focul.

Aceasta este o adevăr fără îndoială în ceea ce priveș te guvernele, care prin mentalitatea lor ș i...
gândirea centrală merge direct către binele comun ș i către respectul legii, este de asemenea exactă
în ceea ce priveș te guvernele care nu mai au alt motiv de existenț ă decât dorinț a mai mult sau mai puț in tenace de
a rămâne în înălț imi. Ș i cele două tipuri de guverne au dogmele lor, cu diferenț a că
primii se bazează pe postulate care derivă direct din curentul bogat ș i puternic al
popoare, în timp ce cei din urmă iau ca punct de sprijin sabia căzută pe gâtul celor
cetăț eni.

Roma avea dogmele sale ș i le-a scos din efervescenț ele cărnii ș i ale sângelui proprii
viaț a până în ziua în care epuizată sub povara cuceririlor sale ș i doborâtă de greutatea propriilor
ignominie ș i de orgiile lor, a văzut cum apăreau acei Cezari care au făcut din purpură ș i din sceptru un
instrument de caprici ș i un murg pentru cei care îndrăzneau să nu gândească ca ei.
Ș i istoria se repetă ș i îș i continuă mersul, din acest punct de vedere pe acelaș i drum; guvernele
care caută cu disperare bunăstarea colectivă ș i ș tiu ș i vor să respecte prerogativele
fundamentale ale omului în funcț ionarea mecanismului complicat al maș inii politice
y social, poartă sus, pliată între mâinile lor, steagul în care au înscris dogma sau dogmele
ceea ce reprezintă rădăcina vitalităț ii ș i a înfloririi mecanismului complicat al maș inii politice ș i
social, poartă sus, pliată între mâinile lor, steagul în care au înscris dogma sau dogmele
ceea ce sunt rădăcina vitalităț ii lor ș i a înfloririi lor, în timp ce guvernele care nu sunt ș i nu au fost
mai degrabă decât suprapunerile violente care au avut loc ș i au loc pentru a dezvolta un plan complet de excluziune
de las de las majorităț ilor, reafirmă în faț a tuturor dogma sa centrală, tirania.

Tipurile istorice de tirani celebri au fost studiate îndeaproape de critici ș i nimic nu este atât de uș or
cum să le semnalez ca caracter distinctiv acea specie de torment interior care l-a făcut pe Oliverio
Cromwell139un spirit predominant recelat. Aceasta explică nu de puț ine ori exagerările
ceea ce se observă în interpretarea atitudinilor supuș ilor ș i precipitaț ia cu care ajung la
să fie judecate acț iunile lor. De aici rezultă de asemenea că orice manifestare mai mult sau mai puț in marcată a
opozitie ș i de ostilitate faț ă de puterile publice trebuie să se întâlnească în cale, chiar dacă a fost
consacrată ș i stabilită prin lege ca un mijloc de a face ceva real din miș carea democratică
contemporan, cu săbiile legionarilor desfăcătoare, cu gestul aspru al pretorilor ș i
cu atitudinea ameninț ătoare a lui Cezar.

Ș i este că dogma supremă este în pericol: excluderea majorităț ilor ș i, după cum se ș tie, că toată
cuvântul care se rosteș te la urechea poporului, fiecare frază care se trasează pe un pergament ș i orice atitudine
gallarda a sclavului, poate ajunge nu neapărat la o rebeliune armată, dar cu siguran ț ă la un
duceț i la căderea sub loviturile opiniilor exprimate în urnele electorale, se caută să le închidă
camin către toate manifestaț iile care nu vor susț ine ș i nu vor întări scheletul tiraniei. Ș i
toate guvernele noastre începând din ziua în care s-a făcut consacrarea formelor democratice, au
stai întotdeauna cu ochii bulbucaț i în faț a fantomei, în faț a spectrului fricii de libertate.

139
CROMWELL, Oliver (1595-1658). Statist englez, a detronat dinastia Stuart ș i a instaurat un regim
republican în Anglia. Protestant puritan ș i anticatolic.
 115
Democraț ia noastră a fost imposibilă pentru că cei de sus au făcut imposibil ceea ce am numi
gimnastica civică care face din fiecare cetăț ean o forț ă civică care face din fiecare cetăț ean o forț ă
viva, conș tientă, echilibrată, ca grecul pe care Rodó îl pictează în Ariel, pătruns de adevăratele
nevoile ț ării sale ș i ale valorii personale a concetăț enilor săi ș i în posesia unui profund sentiment de
realitatea ș i acț iunea care este impulsul vital, direcț ia permanentă ș i ruta pentru destinele colective.
În acest fel nu au existat ș i nu pot exista cetăț eni în sensul real substanț ial al cuvântului.
atât de sus, la vârful de unde se trasează cărări pentru popor, nu a fost ș i nu a putut
a ș ti mai mult decât césarii modelaț i în vechea lut din care au fost făcuț i Tiberiile ș i Caligulele.

Prin urmare, tirania, care este o problemă de guvernare, este o problemă care ridică frica de libertate.
Mai mult; tirania este un sistem de guvernare care conduce, care face inevitabil să oscileze
între frica celor care guvernează ș i frica celor guvernaț i.

Această frică este cea care l-a sfătuit pe Ramón Ross, 140actualul Guvernator al Districtului Federal, las
măsuri luate în ultima vreme împotriva consiliilor Ligii Naț ionale de Apărare Religioasă, împotriva
circulaț ia manifestului său ș i chiar împotriva circulaț iei oricărei alte foi care tratează despre noua
instituț ie.

Ș i trebuie să spunem; cu toate că ne aflăm la o distan ț ă enormă de realizarea sa:

democraț ia în ț ara noastră va deveni o realitate în viaț a noastră, ș i nu doar o
teorie, când frica de libertate va părăsi înălț imile puterii ș i se vor deschide căi clare pentru curent
de la opinie publică făcută legiune de cetăț eni care participă la orientare ș i îndrumare
de la viaț a naț ională.

140
ROSS, Ramón (1864-1934). Politician mexican de filiatie callista, a fost deputat al Congresului Constituț ional ș i
a participat la Conferinț ele de la Bucareli.
 116
ÎN MITA INIMII

Adăugirile făcute recent la Codul Penal Federal nu au alt scop decât să strângă dur.
la mordaza pe care revoluț ia a vrut să o ajusteze la toate gurile care îi pot striga celor patru
vânturi, sărăciile lor, fístulele lor ș i crimele lor. Într-un mod special, presa periodică va
a primi, conform acestor modificări, o lovitură foarte dură. Pentru că, de acum înainte, presa
confesional nu va putea să-ș i exprime opinia cu privire la atitudinea guvernului în probleme de interes general.
Ș i asta, desigur, înseamnă a-i pune o muche gura presei ș i, mai ales, conș tiinț ei ș i opinii
publică. Pentru că să nu ne facem iluzia. Conș tiinț a în ț ara noastră este confesională, adică este
intens religioasă în ciuda celor care trec. Conș tiinț a este spatele opiniei. Ș i opinia
nu este, nu poate fi decât un reflex mai mult sau mai puț in viu al conș tiinț ei. Ș i în ciuda tuturor
eforturi ș i toate sofismele făcute pentru a separa copacul vieț ii, individual ș i colectiv,
politica si religia ambele continuă să rămână strâns unite, cel puț in în ceea ce priveș te
esen ț a principiilor ș i a fundamentelor profunde de unde pornesc gândirea ș i atitudinile
integrale ale popoarelor.

Revoluț ia, adică guvernul actual, pare să aibă intenț ia de a închide strâns toate
buzele credincioș ilor; se propune a lega toate penelurile catolicilor; se propune a sufoca toate
gândurile ș i a se poziț iona într-o poziț ie de Jupiter141în aș a fel încât în faț a lui, doar laicii,
numai cei care L-au expulsat din conș tiinț a ș i din opinia lor pe Dumnezeu pot spune cuvântul Său
cu privire la actele guvernului.

Resalta din nou ș i pentru a o sută oară contradic ț ia: revolu ț ionarii proclamă ș i au
proclamată către toate direcț iile moartea, extincț ia forț ei morale a catolicilor ș i a lor
influenta asupra poporului. Dacă aș a este, de ce să înghiț i presa confesională? Pentru a legă de picioare ș i
mâinile celor mai irreductibili duș mani ai revoluț iei. Asta e tot.

Pentru că se ș tie bine că există cei care nu se vor supune ș i nu se vor supune în faț a steagurilor revoluț iei
este presa catolică, este gândirea catolică. To ț i ceilal ț i, să se numească purtători de stindard al
gândire în ș coli sau în presă, găsesc întotdeauna motive serioase pentru a-ș i coborî steagul
în faț a forturilor, predati orgiilor de canibalism unde astăzi se sufocă ș i naufragiul libertăț ii
în patria noastră. Numai catolicismul găse ș te ș i va găsi întotdeauna motive logice pentru
a se men ț ine drept ș i cu fa ț a înainte, în fa ț a desfogurilor ș i a intemperiilor sălbatice ale
revoluț ie. Mai mult: doar Catolicismul are în fiecare conș tiinț ă: în cea individuală ș i în
colectivă, în ț ara noastră, o putere puternică ș i aspră asupra interiorului.

De aceea, o presă catolică viguroasă ș i cu o acoperire naț ională, mai devreme sau mai târziu, va avea sau ar avea
să adun toate privirile scânteielor de gândire care ard încă sub jarul imens de
catastrofele noastre pornesc ca ș i cum ar fi zece milioane de torț e aprinse ș i strânse de
un singur falc uriaș , o opinie puternică ș i vie care va deschide inevitabil revoluț ia.
asta, cu toate că este un act de forț ă incontestabil, prin adăugarea Codului Penal cu ceea ce
se poate numi legea muț ii, aș a cum în Spania a fost numită legea Lacăt, la o lege asemănătoare, este
trebuie să subliniez, să accentuez acest fapt: revoluț ia se clatină în faț a viitorului, al viitorului ei ș i al ei
noroc.

141
Jupiter. Mitologie greacă. Identificat cu Zeus-ul grecilor, este ș eful pantheonului roman, al luminii divine ș i al
raza
 117
Astăzi, ca ș i ieri, revoluț ia îș i deschide nesăbuit ochii injectaț i cu sânge ș i barbarie în faț a
la pensa, mai ales, în faț a presei periodice. Din instinct ș tie că presa periodică a devenit a
la revenire a anilor, cea mai democratică instituț ie care există. Pentru că presa periodică
î ș i poate tergiversa vreodată propriile destine, dar însă ș i esen ț a sa este democra ț ia a
gândire, prin faptul că este democraț ia cuvântului. Dumnezeu a fost ș i este primul democrat: ș i-a deschis mâna
a început să sufle vântul pentru toate plămânii. A conturat cu pensulele sale strălucitoare amurgurile
aurore ș i în fiecare zi ne săturăm ochii cu policromia unor tablouri vii ș i pulsante care
încă nu au fost visate nici de Velázquez, nici de Rubens. Aerul, soarele, marea sunt permanente
mărturii ale democraț iei lui Dumnezeu. tiparniț a, ca soarele, ca apa, ca vântul, trece
astăzi, deasupra tuturor frunț ilor ș i tuturor căilor ș i duce la cabană, la palate, la
ateliere ș i către cabinetul înț elepț ilor, suflul oxigenant al cuvântului care poartă asupra invizibilului
penele aripilor sale rapide, ca fulgerul, strălucirea radiantă a gândului.

În trecut, gândurile mari ale marilor maeș tri nu ieș eau din limitele strâmte ale
o ș coală, doar iniț iaț ii ar putea rămâne extaziaț i în faț a curentului de lumină care curgea de la
buzele oracolelor unei ș coli. Astăzi presa periodică, ca un strop de soare, ca o ploaie care
mergi în toate părț ile, aruncă pâinea gândirii pe toate căile ș i în toate atelierele. Presa a
ajuns să fie din această cauză, o instituț ie democratică prin esenț a sa, prin natura sa. Poate fi ucisă sau
se va putea lega: dar va trebui să ne întrebăm de ce se omoară ș i de ce se leagă.
raspunsul îl găsim în acelea ș i fapte: o ucid ș i o leagă cei care trebuie să o
democraț ia i-ar arunca în jos.

Pentru a descoperi un despot, un tiran, un violator înrăit al democraț iei, nu este decât
caută în mâinile sale pentru a afla dacă are semnele unui urmăritor al presei periodice. Pentru că dacă se
s-au murdarit pe mâini cu atentate la presa periodică, spunem cu ochii închiș i: este un tiran ș i se
halla indiscutabil în polul unde trăiesc ș i vegetează du ș manii ireconciliabili ai
democraț ie.

Lovitura pe care, într-un mod special, o primeș te presa periodică, în adăugirile la Codul Penal
Federal, este este un atac care se dă în mijlocul inimii democraț iei. Pentru că nimeni nu poate răni pe
presa periodică fără a răni democraț ia.
 118
CU FRUNTEA ÎNDREPTATĂ SPRE CÉSAR

Deserț iunile în faț a tiranilor nu duc nicăieri altundeva decât la întărirea regimului care opresează ș i
pesa, ca un fard de piatră, asupra conș tiinț elor ș i voinț elor. De aici că poziț ia în care se
sunt aşezate satele şi oamenii, în faţa despoţilor lor, este de o astfel de natură încât
atitudini intermediare, contemporizările ș i chiar simpla indiferen ț ă, constituie un factor de
întărirea opresorilor.

A ș adar, a fi de partea lui Cezar, fie din orice motiv invocat, fie dinteamă, fie din
convenienț ă, fie din orice alt motiv, este a fi încorporat de fapt, practic, în masa de
putere, de bayonete care îngrijorează ș i strâng libertatea în închisoarea ignominei.

A se strânge din umeri în fa ț a sabiei care caută tenace ș i răne ș te bra ț ul celor
cetăț eni, pentru a se sătura, pentru a bea sângele lor, pentru a-i reduce la servitute, este de asemenea a fi cu
Cezar, cu atât mai mult cu cât s-a exilat de partea celor care suferă din cauza foamei de justiț ie ș i
suferă pe umerii lor răniț i povara înț epată de spini, a căzuț ilor, a paria.

A se afla de partea sclavilor, cu fruntea sus, chiar dacă sunt purtând greutăț i ș i povara cărora este mare.
cadenas pe mâini ș i a striga în patru vânturi ale pământului, că conș tiinț ele, că
gânduri, căci cuvintele, că sufletul ilotilor, condamnă, blestemă, anatematizează pe cei
opresorii, este singura atitudine demnă, singura care nu merită o hotărâre de ignominie ș i ruș ine, ziua
în care istoria pune pe unul dintre plăț ile sale nerupte ale imensei sale balanț e, jargonul grosolan ș i
obscură a oprimatilor ș i, pe de altă parte, pumnul sângerând al profanatorilor.

Tiranile nu s-au restrâns niciodată cu barajul slujirii ș i al tranziț iei; niciodată nu s-au rupt
în faț a gestului suplicator al celor care nu au conș tiinț a intimă a dreptului, a plenitudinii morale a
personalitatea umană ș i suferă de vechea greș eală, sărăcia, prejudecata neîntemeiată că trebuie să
extindeț i braț ul pentru a solicita respect ș i milă pentru corpul vânăt, pentru sufletul torturat de
învinș ii.

Când despotismul antic s-a împotmolit în Socrate, care nu a ș tiut, care nu a putut să se simtă ș i să fie mai înalt,
mai mare, mai puternic decât săbiile statului grec, a ucis steril pentru libertate un
bărbat ș i, deș i este adevărat că istoria a scos la iveală acest mort ș i a făcut ca toț i să fie departe sau
De aproape îl salutăm, tirania păgână ș i-a continuat marș ul victorios înconjurată de legiunile sale ș i de
capii

Dar când acel stat păgân, în ț ară, a ajuns să fie o expresie mai puternică ș i vie, sinteza sa ș i
putere mai mare, nu a dat peste martirul grec căzut în Atena sub somnul mortal al cicoarei,
ci nu cu martirul cre ș tin care învă ț ase să- ș i ridice fruntea în fa ț a călăilor
gândire ș i conș tiinț ă ș i a rămâne în picioare, în ciuda tuturor gesturilor de furie ale Cezarilor ș i de
urletul fiarelor ș i ț ipetele asurzitoare ale mulț imilor, în circurile din Roma;
tirania s-a simț it rănită de moarte, pentru că câț iva bărbaț i, ieș iț i din săpături unii, alț ii
veniț i, fără armatele lui Alexandru, nici cu oș tile lui Pirro142, de ț ări îndepărtate, fără altă putere
că îndrăzneala lor, bazată pe principiile religioase, au vrut să accepte faț ă în faț ă cu Cezar
întâlnesc în care s-au ciocnit libertatea ș i seceră călăilor, dreptul ș i capriciile
domnilor din lume; ș i deș i violenț a mânzului, lama sabiei, dinț ii ascuț iț i ai

142
PIRRO(318-272 a.C.). Rege al Epirului, care a învins romanii în bătălia de la Ausculum, cu pierderi grave în rândul propriilor
armată.
 119
leii au sfâș iat carnea ș i au frânt oasele ș i au dezvoltat corpul soldaț ilor de la
libertate, pentru prima dată în istorie un singur om, un sclav, o femeie, un tânăr, nu de puț ine ori
un băiat a putut râde de neputinț a tuturor despoț ilor de a supune o voinț ă care ș tie
atrincherându-se în ea însăș i, făcând din corpul, spiritul ș i caracterul ei o baricadă ș i rezistând
fără a ridica braț ul pentru a-ș i răni călăii, ci ridicând mândru ș i învingător trupul, ajung înalt
este irreductibil gândirea, în faț a îndrăznelii ignominiase a forț ei brute.

Cautaț i urma pe unde a venit libertatea în lume în imensitatea deș ertului istoriei ș i doar se
vor găsi victime, sclavi ș i pari, acolo unde nimeni nu a îndrăznit să facă din propria sa conș tiinț ă ș i de
personalitatea lui un atlet drept pe nisipul circului, în plin provocare la turmele înfierbântate de
fiebre de sol ș i de sânge ș i în faț a Cezarilor care, pentru a ne folosi de o frază celebră a lui Wagner,143
au „simț it sătul de divin”. Săpătura în apropierea catacombelor va dezvălui întreaga
munte de martiri care au ș tiut, care au putut să cedeze despotismului, doar cu faț a întoarsă
către împărat ș i sprijiniț i pe propria lor conș tiinț ă, luminată ș i susț inută de gestul sublim al
primul martir al libertăț ii.

Trebuie să ridicăm un zid de conș tiinț e puternice, de voinț e ferme, de caractere care să ș tie să înfrângă
violen ț a brută, nu cu lama sabiei, ci cu greutatea irezistibilă ș i cople ș itoare a unei
conș tiinț a care evită capitulările ș i aș teaptă cu fermitate toate probele.

143
WAGNER, Richard (1813-1883). Compozitor german de formaț ie autodidactă, concepe în drama muzicală ideea
romantică a operei de artă integrale.
 120
Este o infamie

Tăierea ș i incendiul valorilor materiale ale unui sat sunt fapte care au o semnificaț ie de
arasare ș i ruină. Aceasta explică de ce o povară se află asupra spiritului tuturor bărbaț ilor de guvern.
preocuparea că trebuie să se conserve ș i să se apere sursele de bogăț ie materială.

Cu toate acestea, este esenț ial să recunoaș tem că există o devastare de o amploare mai profundă ș i de semnificaț ie
mai funestă pentru societăț i: distrugerea forț elor ș i rezervelor lor morale.

Pentru că, desigur, între toate valorile care servesc pentru a construi ș i a susț ine o societate, există o
întima, o relaț ie strânsă, astfel încât dacă nu se leagă, dacă nu se împletesc ș i se sprijină prin virtute
de amaraje puternice de solidaritate reciprocă toț i factorii ordinii sociale, prăbuș irea
va veni inevitabil.

Prin urmare, este funest ca toate curentii de energii sociale să ajungă să se deschidă spre soare
splendoare materială ș i să se lase să putrezească sufletul indivizilor ș i al popoarelor în cloaca
inercia ș i o orgie de disipare ș i de plăcere; dar mai funest este încă faptul că ajunge un moment în
ca legile ș i, mai ales, atitudinea ș i activitatea conducătorilor, să taie, să dărâme ș i să disperseze valorile
morala. Eliminarea valorilor morale a însemnat întotdeauna falimentul societăț ilor ș i
toate celelalte valori artistice, ș tiinț ifice, intelectuale, economice se precipită către acestea
prăbuș irea acolo unde au fost smulse de lege sau din lipsă de respect pentru principiile legale,
suporturile pe care se odihneș te scheletul ș i cadrul oraș elor.

Se va putea bucura mai mult sau mai puț in timp de un splendor pur exterior al putreziciunii care
corodează ș i pudrează măruntaiele unei ț ări ș i uimeș te cu o risipă intensă de ridicare economică ș i
material, duhurilor superficiale, dar mai devreme sau mai târziu apare criza definitivă ș i atunci
nimic ș i nimeni nu va opri dezintegrarea.
144
mulț i l-au numit secolul de aur al Franț ei. Înconjurat de suveranul de
Al secolul lui Ludovic al XIV-lea
artisti, literati, căpitani, bărbaț i, oameni de stat eminenț i, de un lux strălucitor, părea
a prezida civilizaț ia în marș ul său triumfal, în timp ce cei mai celebri poeț i, oratori, scriitori,
gânditorii ș i generalii acestui secol formau garda monarhului francez. Încă există miopi care
pentru a justifica ș i a apăra guvernele absolute, îș i îndreaptă privirile către domnia lui Ludovic al XIV-lea, pentru
a găsi în splendoarea ș i puterea acelui suveran un argument decisiv în favoarea
absolutism. Adevărul este că observatorii atenț i, sereni ș i nepărtinitori au ajuns să spună că
acel rege făcuse din scandalurile sale instituț ii publice. Ș i adevărul este că lucrurile sunt că
forț ele morale, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, au suferit uzuri atât de adânci ș i atât de puternice încât nu
foarte târziu a avut loc imensa, imensă falimentare a revoluț iei franceze care s-a ocupat, ca
toate revoluț iile, de a scoate la suprafaț ă mizeria tuturor: a celor de sus ș i a celor de jos
ș i deasupra tuturor acestora ruina, slăbirea, prăbuș irea tuturor forț elor morale.

S-a spus că orice revoluț ie este un bilanț care se elaborează subteran ș i revarsă dintr-o lume
inesperado său sold de sânge asupra feț ei bărbaț ilor ș i a claselor sociale; să fie ceea ce va fi, lo
este adevărat că orice revolu ț ie este un indice incontestabil, un semn inequivoc, un stigmat de
bancarrota, a valorilor morale. Pentru că în întreaga revoluț ie intră în luptă aprigă apetiț iile de
bestia desfăcută ș i suporturile echilibrului moral; ș i dacă acestea, în ziua încercării, sunt slabe ș i

144
LUIS XIV, Regele Soare (1638-1715). Rege al Fran ț ei, a dezvoltat o politică absolutistă, a favorizat burghezia,
a centralizat administraț ia ș i a reorganizat finanț ele.
 121
carcomite, prăbuș irea va fi inevitabilă. Ș i în afară de asta, va continua, dacă nu se va face simț ită o
efort serios, tenace ș i energic de rezistenț ă, distrugerea tuturor forț elor morale. Va veni
postrarea ș i în spatele ei paralizia.

Mult pierde, aș adar, trama economică a ț ării, cu fiecare zi în numele răscumpărării

de externi, se ameninț ă toate forț ele productive ș i se provoacă astfel întreruperea de
lucrările de reconstrucț ie a forț elor economice ale patriei; dar nimeni nu poate măsura totul
impactul pe care îl are faptul că, într-un mod special, cei care guvernează intră cu forț a în legi,
drepturi, prerogative, poziț ii morale indiscutabil respectabile, consacrate prin legi ș i prin
principii înalte de organizare socială, căci când acest lucru se întâmplă ș i se văd rotiț ele forț elor morale,
tăieturi, trase pe străzi ș i pieț e, se simte iazul peș terilor, un fel de vertij
material, artistic ș i social ș i haosul închide rândul de umbre în jurul conș tiinț elor, al trupurilor ș i al
duhuri; ajunge să se întâmple că strâns îmbră ț iș ate ș i rănite de un vertij comun, cad
rezerve morale împreună cu energiile economice ș i ruinarea să fie consumată.

Patrimoniul material va putea fi reparat la întoarcerea unui termen scurt sau mai mult sau mai puț in lung, lucru care
nu se întâmplă cu patrimoniul moral, căci acesta va necesita rectificări lungi ș i adânci, eforturi
imens către a se reconstrui ș i a se reface.

Revoluț ia actuală are un bilanț de devastare a forț elor materiale, enorm, incalculabil, dar
saldo său de tală e incendiu de valori morale, de rezerve spirituale, nu are măsură nici limită. La
După mai mul ț i ani, va fi fost posibil să se repare pierderile economice. Totu ș i, vor trece,
mulț i ani, ș i încă copleș iț i, derutaț i în faț a ineficienț ei legilor ș i a forț elor
morales, predicată, sus ț inută, reafirmată cu pumnalul ș i baioneta în mână de revolu ț ie, vom fi
naufragiaț i fără busolă, fără rame ș i fără speranț ă de port, nici de bonanza.

Este un crim fără nume că revolu ț ia pentru a avea resurse ș i dominan ț ă politică, este
a ruinat toate rezervele economice, dar să omoare în plină stradă, aș a cum o face,
rezervelor morale, este mai mult decât o crimă: este o infamie.
 122
LA TACTICA DE ASTĂZI

Mâna celor care urmăresc nu oboseș te nici nu se epuizează. Continuă să lovească libertatea de
conș tiinț a ș i strânge astăzi mai puternic ca niciodată verigile pe care le are la gândire ș i la
spiritul poporului. Pentru că, în ciuda tuturor ș i a eforturilor brutale ș i sistematice de
descatolizare
fiind catolic. Şi persecuţia se agaţă să lovească, să taie ceea ce este nervul viu, resortul
pujante al vieț ii interioare a naț ionalităț ii noastre.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaș tem că delirul actual de persecuț ie este o oportunitate strălucită de
să se lase simț it tot enormul, tot giganticul semnificaț iei realităț ii copleș itoare ș i innegabile
ce are faptul că catolicii formează imensa, copleș itoarea majoritate a ț ării. Ș i pentru
face-l să simtă, nu sunt necesare săbii, nici bayonete; nu sunt necesare alegerile, nici luptele
electorale: este de ajuns să facem să avanseze realitatea, este de ajuns să facem să avanseze faptele, este de ajuns să punem în miș care
această majoritate pentru a da o încărcătură puternică de paralizie. Nu există o modalitate mai bună de a demonstra că aerul
constituie un element esenț ial pentru viaț ă, cum să-l eliminăm. Cu mult înainte de a veni
asfixie total, toate buzele se vor deschide demacrate ș i anxioase pentru a proclama în aer factorul
irremediabil vital.

Un procedeu oarecum ciudat, oarecum straniu, dar întotdeauna eficace peste tot.
insuperabil decisiv, pentru a supune despoț ii ș i a le frânge capriciile, este cel care constă în
apelarea la resursele de a atenta împotriva propriei vieț i. Celebra stegară a feminismului englez a apelat la
este resurs ș i s-a condamnat să nu mănânce, în ziua în care a fost prinsă. A doua zi sau foarte puț in
după aceea a fost eliberată, deoarece tenacitatea ei de a se priva de alimente a cedat, a obosit pe cei ei
persecuț ii.

Cazul primarului din Cork este relativ mai recent. Acest tânăr irlandez în zilele în care a ars
mai înver ș unat ca niciodată, dezbaterea despre emancipare între Irlanda ș i Anglia a fost condamnată
de asemenea, la greva foamei ș i a murit. Atitudinea sa a ajuns să aibă o semnificaț ie mondială. A fost discutată
de la morala, teologi, politicieni ș i filosofi. Între timp el, în faț a morț ii la care el însuș i
prin propria sa determinare s-a condamnat, mândru, arogant, frumos, orbitor
frumos, pentru că era hotărât să termine mai frumos decât dorea Heda Gabler într-o carte de
Ibsen ș i nu ca un sinucigaș , ci ca un erou strălucitor al libertăț ii creș tine, număra paș ii de
moartea ș i în acela ș i timp vedea în jurul său sute de mii de sclavi care se
agonizau în celula sa, în care se închinau la toate orele pentru ca martiriul grevei să...
foame afară fecundă ș i zăream incendiul orizontului ș i simț eam că o mână, mână de a
libertate, se aș eza pe fruntea sa. La scurt timp după moartea renumitului Primar al Cork-ului,
Irlanda a făcut un pas gigantic în eliberarea sa.

Noua tactică de luptă împotriva profanatorilor libertăț ii, împotriva violatorilor dreptului ș i
de la măreț ia conș tiinț ei, s-a orientat pe direcț ii anterior complet necunoscute. Până acum
poco timp doar se gândea la ucis ș i la recrutarea batalioanelor. Imediat se înălț a steagul de
rebeliune ș i sânge de fraț i a fost vărsat. Astăzi se ia o altă cale. În Irlanda s-a luat pe
cărări ignorate. Este adevărat că Caton din Utica s-a sinucis cu puț in înainte ca Cezar să-l facă prizonier ș i
după ce am citit paginile nemuritoare ale lui Fedon, scrise de pana aprinsă a geniului lui Platon.
Cu toate acestea, sinuciderea lui Caton a fost moartea ultimului om liber din Roma. A doua zi a fost
îngropată în libertate, până când a ieș it înviată din catacombe. pentru că a apărut o uriaș ă legiune
de bărbaț i întunecaț i ș i de femei ș i copii slabi sau neajutoraț i care se lăsau omorâț i, pentru ca sângele lor
va câș tiga bătălia pentru libertate. Tactica modernă nu seamănă cu sabia lui Caton ș i semănă cu un
 123
atât în atitudinea martirilor antici; dar merge pe sentiere noi. Ș i astăzi se gândeș te ș i trebuie
a se gândi să aplice, în măsura posibilităț ilor, sistemul tânărului erou irlandez care s-a lăsat să moară de
foame în mijlocul lan ț urilor sale, în spatele zăvoarelor închisorii despotismului englez ș i în
prezenț a a mii de paria ca el.

Se va spune că acest sistem aplicat literal în acelaș i sens în care l-a aplicat Primarul din Cork
ș i în aceeaș i formă folosită de stegarul feminismului din Anglia, ar eș ua. Pentru că
esbirri ai mediului nostru, foarte departe de a se preda în faț a unui om care refuză să mănânce, s-ar bucura,
având în vedere cruzimea ș i dispreț ul cu care sunt trataț i toț i catolicii dintre noi, nu lasă loc pentru
îndoieli cu privire la acesta. Ș i noi, în acest punct, suntem complet de acord. Cu toate acestea, dacă greva
de foame, când este vorba de un om, de unul singur dintre paria, să ajungă la dezastru, nu se întâmplă nici
s-a întâmplat, chiar între noi, în mai multe ocazii, acelaș i lucru, cu o procedură destul de
asemănător cu greva foamei.

Vorbiț i despre o altă specie de grevă care, deș i oarecum asemănătoare cu cea a primarului din Cork, nu cere,
nu cere, să fim dispuș i la moarte, nici nu cere, nici nu impune mai mult decât câteva sacrificii care să fie de
unanimi, coordonate, uniforme, simultane, constante, cad ca o munte asupra despoț ilor ș i
îi cedează ș i îi crăpa. Procedeul la care ne referim este doliu, dar nu un doliu care se
reduceț i la a turna fundiț e negre la uș i ș i feronerie ș i să facă să îmbrace voaluri întunecate la
bărbaț i ș i femei, nu: această doliu trebuie să aibă ca temelie esenț ială fundamenta, abț inerea, nu
de a consuma alimente, nu de a stinge setea, nu de a renunț a la somn: este vorba despre a te abț ine, în cea mai mare
măsura posibilă, de a face cumpărăturile obiș nuite ș i a se limita riguros la ceea ce este indispensabil pentru
viaț a în aspectele ei ordinare.

În plus, a se abț ine de la orice distracț ie, de la utilizarea oricăror tipuri de vehicule ș i de a ieș i pe stradă, cu excepț ia
să se trate de cazuri indispensabile. O abț inere de acest fel, care îndepărtat, care foarte îndepărtat
se aseamănă, se aseamănă cu greva foamei, atunci când se ș tie să se coordoneze, să se îmbine toate atitudinile
cu oportunitate, cu simultaneitate, cu uniformitate, fără discrepanț e, fără dezertări ignominiosoase,
duce toată viaț a, duce la tot imensul torrent rezonant al vieț ii obiș nuite dacă nu la paralizie
sudită ș i totală, cel puț in la o paralizie parț ială care seamănă mult cu cealaltă ș i care se încheie, care a
în cele din urmă obosesc întotdeauna, desfăcând pumnul urmăritorilor.

Campania pe care catolicii din Jalisco au început-o împotriva reducerii numărului de preoț i a constat în
esenț ialmente în acea abț inere despre care tocmai am vorbit. Deodată, aproape toț i se îndoiau de succes,
persecuț iile s-au strâns pe umeri ș i au râs în mod sarcastic. Dar după câteva momente
zile ș i imediat după câteva luni, întreaga complicaț ie a vieț ii de afaceri a început
a suferi de asfixie mai mult sau mai puț in puternică; au fost case comerciale care dădeau faliment ș i paralizia a început
a ameninț a totul. A fost atunci când cei care erau profund interesaț i de abrogarea
decret, au deschis ochii ș i chiar ș i urmăritorii, inclusiv masonii, necredincioș ii ș i liberalii,
au dorit cu nerăbdare această derogare.

Astăzi se poate face la fel în faț a furiei actualilor persecutoriali. Să o facem. Faceț i-o pentru
toate părț ile. Ș i bătălia va fi câș tigată acum, va fi câș tigată mâine, va fi câș tigată întotdeauna. Abț inere uniformă,
încălzită, simultană, complet în termenii indicaț i anterior. Este recursul suprem ș i nou împotriva
călăii conș tiinț ei. Aș adar, dacă se reuș eș te ca imensa masă a catolicilor să salute
chiar ș i de departe, spectrul radiant ș i victorios al tânărului irlandez care s-a condamnat la hula
foame pentru a elibera Patriea sa, libertatea va câș tiga bătălia pentru totdeauna.
 124
UN VOT DE SÂNGE

Persecuț ia îș i continuă calea de abuzuri ș i atacuri asupra libertăț ii de conș tiinț ă. Ș i în mijlocul
vârtejul care o precipită ș i o orbeste, a încercat să ajungă până la strangulare. Nu intenț ionează
doar a răni; nu are de gând să lovească doar, nu se mul ț umeș te să zgârie între degete
contaminarea înălț imilor ș i nobilelor prerogative de a gândi ș i de a crede liber, se simte posedată de
nebunia exterminării. Ș i din acest motiv, aceleaș i restricț ii sufocante ca Constituț ia din ș aptesprezece
a consacrat împotriva conș tiinț elor ș i împotriva catolicilor, i se par ș i i se par foarte puț in
la persecuț ie, care ridică pumnul strâns de febră, de obsesia anihilării.

Ș i articolul o sută treizeci din constitu ț ie stabile ș te principiul conform căruia se poate stabili, în func ț ie de
necesităț i locale, numărul maxim de preoț i care îș i pot exercita ministerul, fără a oferi mai multe
facultăț i, nu mai multe atribuuiri: urmărirea, care îș i doreș te cu ardoare, cu anxietate, stingerea,
aniquilarea libertăț ii de conș tiinț ă, a trebuit să meargă, a mers mai departe, cel mai departe că a
podido. A spus: Se poate stabili; apoi, prin urmare, trebuie să stabilim numărul maxim de preoț i.
a apropiat deja strangularea. Ș i în aceste momente în care toate maș inile forț ei brute
şi de la violenţă, au intrat în mişcare pentru a ajunge la exterminare, s-a efectuat un fenomen
ce era necesar pentru ca ea să iasă în eviden ț ă, cu dovezi cople ș itoare, zdrobitoare, indiscutabile,
impopularitatea imensă a articolelor sectare ș i antireligioase din Constituț ia de ș aptesprezece.

Deja că au spus ș i spun to ț i revolu ț ionarii că această Constitu ț ie exprimă voin ț a

sărămana poporului ș i este indicaț ia clară, terminantă ș i categorică a criteriului popular. Au spus-o
în toate tonurile, în toate formele, în toate direcț iile. Ș i ca în mijlocul atmosferei de furie ș i
de violen ț ă în care se află opinia publică, a fost întotdeauna imposibil ca poporul să spună
în mod clar, evident, în mod nediscutabil, ceea ce gândeș te ș i ceea ce simte cu privire la actuală
Constituț ie, în ceea ce priveș te articolele care încalcă libertatea de conș tiinț ă, era necesar
ca aceleaș i maș ini, aparatul violenț ei, să lovească, să strângă, să sfâș ie carne ș i să strivească corpuri ș i
gânduri în aș a fel încât strigătul, strigătul spontan asurzitor al celor persecutaț i ș i al
victime, a devenit un plebiscit scris cu sânge pentru a condamna ura jacobinilor de la
Constituț ie.

Ș i ceea ce ar fi fost imposibil timp de mulț i ani; ceea ce ar fi necesitat perioade lungi ș i epuizante
muncă, ceea ce ar fi avut nevoie de un mediu larg de exteriorizare a opiniilor, mediu
amplio de exteriorizare a opiniilor, aceeaș i maș ină de război a revoluț iei, a realizat-o
într-o formă minunat de completă.

S-a dorit să se pună ș i s-a pus un loc pentru conș tiinț a fiecăruia; s-a dorit să se strângă cercul,
cerc de fier împotriva libertăț ii de conș tiinț ă, astfel încât nu este posibil să trăieș ti; s-a ajuns până la
a smulge din rădăcină condi ț ia esen ț ială a vie ț ii religioase, cu reduc ț ia cinică, ridicolă, de
sacerdoti ș i a lipsit oxigenul adevărului religios în toate plămânii; dar în acelaș i timp
cu arrancările neaș teptate care o însoț esc mereu, s-a lăsat simț ită asfixia cu toate ale ei
simptome, cu toate semnele lor.

Cei care înainte ca aplicarea exactă ș i exagerată a articolelor antireligioase să fie încercată
actuala Constituț ie, credeau că se bucură de sănătate bună ș i completă în ordinea religioasă, pentru că aerul nu se
se făcuse rar; astăzi, când săbiile ș i baionetele se încruciș ează asupra fronturilor ș i conș tiinț elor, asupra copiilor
ș i femei, despre episcopi preoț i pentru a otrăvi atmosfera, pentru a omorî oxigenul sufletelor,
pentru acasă conș tiinț a naț ională, îș i ridică mâinile ș i îș i deschid cu nerăbdare buzele pentru a cere aer,
pentru că revoluț ia îi omoară în spiritele ș i în conș tiinț ele lor. Ș i din fiecare gură se ridică
 125
o anatema împotriva revoluț iei: din fiecare conș tiinț ă se ridică o blestem; nu există front, nici de
bărbat, nici copil, nici femeie, care să nu se fi ridicat, simț indu-se învăluit de asfixie, pentru a ieș i
despre fiecare dintre articolele antireligioase constitu ț ionale, toată suflarea de furie sfântă ș i de
indignaț ie.

Ziua în care Constituț ia de ș aptesprezece a fost elaborată, poporul nici măcar nu a aflat despre ce s-a întâmplat.
nu a fost prezent la dezbateri. Nu a putut spune cuvântul său, nici
opiniune. Nu i s-a permis, intenț ionat, cu un scop ferm ș i neclintit de a-l exclude, intrarea, nici lui,
nu a sus reprezentanț ii săi genuini. Ș i toț i cei care în acea adunare, atacată de delirium tremens,
conform frazei recente a rabinului Abraham Simón, au declarat război lui Hristos, război Bisericii, loa
război împotriva conș tiinț ei naț ionale, războiul fără milă împotriva tradiț iilor religioase ale Patriei noastre; se
au arătat o reprezentare pe care nu au solicitat-o niciodată, pe care nu au avut-o niciodată ș i pe care nu au putut-o avea niciodată.
Aș adar, poporul nu a putut vota, nici pentru, nici împotriva Constituț iei.

Mai târziu nu a putut să o facă pentru că satul nu înț elege de metafizică, nici de formule, nici de
legi scrise în terminologie abstractă ș i redactate ș i mai prost. Dacă înț elegi limbajul inconfundabil, clar,
terminante de los hechos. Ș i astăzi, acele articole care i-au jurat război lui Dumnezeu ș i Bisericii Sale,
păș esc de la formulele simple la realităț i brutale, care leagă mâini, care încarcerează conș tiinț e, suflete ș i
corpuri, care amorsează, care înghea ț ă, care fac imposibilă via ț a religioasă; astăzi poporul da
înț elege, astăzi ș tie ce se întâmplă, astăzi măsoară în totalitate amploarea copleș itoare a persecuț iei
ș i principiile sectare consacrate în Constituț ia din ș aptesprezece.

Şi astăzi, pentru că sabia şi baioneta îl lovesc din faţă, îi sfâşie braţele, îi curge sângele
corp, îi sufocă gândirea, conș tiinț a ș i tradiț iile, astăzi da, votează, astăzi da, spune, în mijlocul
o vatră sfântă de indignare ș i în plină, în innegabil, în irezistibilă spontaneitate, cu buzele
spre toate vânturile, cu braț ele legate de cal, cu gestul îngrijorat al celui care simte că moare
de ce îi lipseș te aerul, de ce se sufocă, blestemul său împotriva articolelor persecutorii.

Persecuț ia s-a angajat să meargă, să ajungă până la strangulare. Foarte bine. Acest lucru este necesar,
aceasta este urgent, pentru ca paisprezece milioane de mexicani care, în ciuda tuturor, duc vitalitatea,
oxigenul miraculos al adevărului catolic în venele sale, în sângele său, în oasele sale, în gândirea sa,
în sus cuvinte, în intimitatea conș tiinț ei lor, strigaț i către toț i vânturile ș i spuneț i că pumnul
înarmat ș i însoț it de săbii ale revoluț iei ș i ale prădătorilor, moare sau încearcă
omoară toate condiț iile vieț ii noastre religioase ș i spirituale ș i că suntem sufocaț i.
celelalte paisprezece milioane de strigăte ale catolicilor sufoca ț i, aproape asfixia ț i, aproape strangula ț i, sunt
rezonante, imens, innegabil, plebiscitul rotund care condamnă Constituț ia actuală.

S-a spus că grecii în adunările lor democratice votau cu pietre albe Chesterton,
apărător înflăcărat, răzbunător victorioasă ș i irezistibil al votului morț ilor, proclamă în unul dintre ai săi
cărț ile principiului că în democraț iile moderne trebuie să se voteze cu morminte, pentru a nu exclude votul
imprescindibil al trecutului.

Revoluț ia nu a lăsat niciodată catolicii să voteze, până acum nu am putut vota, nici cu
pietre albe, nici cu morminte. Astăzi, însă, sub grijile strangulării, în mijlocul
desfăș urările asfixiei care deja sufocă până la ultimele redute ale conș tiinț elor, vom da
voturi cu sângele braț elor noastre legate de piatra celor persecutaț i, cu sângele de
buzele noastre legate, cu sângele copiilor noș tri, al femeilor noastre ș i al bătrânilor noș tri
că, în mijlocul agoniei lor, îș i vor ridica mâinile în semn de protest. Ș i se va avea ceea ce mulț i au
 126
negat, ceea ce mulț i doresc: un vot de paisprezece milioane care condamnă articolele persecutorii de
la actuală Constituț ie.

Ș i acest vot este cu adevărat votul genuin ș i irevocabil al poporului. Să continue persecuț ia cerând
ese vot, care este votul condamnării sale ș i pe care îl va găsi peste tot.
 127
CRUCIFÍCALE, CRUCIFÍCALE

Consignaț iile sunt la ordinea zilei. Ș i consignaț ia curajosului Arhiepiscop de Mexic, au

venit mai multe consignări împotriva celorlal ț i Prin ț i ai Bisericii Mexicane. Ș i după acestea
consignatii, daca revoluț ia de azi vrea să fie logică ș i nu vrea să se abată de la traiectoria pe unde
trebuie să-ș i continue marș ul de vertij ș i barbarie, va trebui să vină forț at, inevitabil o
consignare minunată prin semnifica ț ia ș i prin numărul său: va trebui să vină consignarea de la
popor mexican, mai mult, consignarea Patriei însăș i.

Pentru că surd ș i orb, cu surditatea ș i orbirea pasiunilor transformate în tumult, este nevoie să fii, pentru a
nu în ț eleg că încă din momentul în care constituen ț ii din ș aptesprezece, be ț i de
jacobinism, au consacrat războiul până la moarte împotriva Bisericii Catolice ș i au mutilat-o ș i au jefuit-o, ar avea
împărătesc să se înalț e deasupra vârfurilor sabrelor ș i baionetelor capul gigantic al
sat pentru a blestema, cu un strigăt rezonant ș i inextingibil ieș it din toate mormintele, scăpat de
fiecare ruină ș i fiecare dărâmătură, fiecare clădire, fiecare monument ș i mai ales rădăcinile cele mai
hondas ș i complicate ale istoriei ș i tradiț iei noastre, toate articolele constituț ionale care
contrazic ș i sfâș ie măruntaiele vii ș i puternice ale psihologiei naț ionale.
Revoluț ia pare să fie plină de surpriză în faț a protestului curajos, serios, liniș tit ca
gestul lui Socrate, primul persecutat pentru a purta stindardul gândirii sus ș i ca sublimul
atitudinea lui Isus, cel mai puternic susț inător al libertăț ii, cu care au salutat Prelaț ii Mexicani,
articolele sectare ale Constituț iei din ș aptesprezece, dar revoluț ia nu a trecut încă prin
surpriza care îl aș teaptă pe drumul consignărilor ș i va trebui să se întâlnească faț ă în faț ă cu el
satul însuș i care îș i uneș te strigătul său zgomotos de blestem cu cuvântul păstorilor săi: „Sub impulsul lui
spirit imens, spune Chesterton referindu-se la aceste cuvinte victorii ale lui Isus: «Ziua în care aceș tia
„pietrele vor striga”, s-au ridicat ca ecouri zgomotoase, feț ele catedralelor din Epoca
Media, populată cu feț e stridente de guri deschise.

Ș i astfel, populat de guri deschise care protestează din fiecare pagină a istoriei noastre, din fiecare
pumn de praf din cimitirele noastre îmbătrânite, din fiecare piatră a templelor noastre, din
fiecare amintire a mor ț ilor no ș tri, din fiecare fibră stricăciune ș i rănită a sufletului na ț ional, a
găsit ș i va găsi revoluț ia calea consignării pe care s-a precipitat.

Ș i va veni un moment în care, în faț a ridicării braț elor care protestează împotriva mutilării
Biserica ș i împotriva sângerării sale, revoluț ia se întoarce înapoi pentru a nu se întâlni faț ă în faț ă cu marele
esclav, al mare palmuit, al mare paria batjocorit sau va trebui să deschidă o închisoare în fiecare gospodărie, şi
vor lipsi pumnale de căpcăuni pentru a lega mâinile sclavilor ș i pentru a tăia capetele martirilor.

Ciudat ș i mai mult decât ciudat, imbecilitatea revoluț iei a constat în a crede că unui popor i se
poate lega la cârligele baionetelor, poate să-i contuzeze trupul, poate să-i închidă
gândire ș i convingerile sale, fără ca vreodată să se simtă o zvâcnire de indignare, fără ca
niciodată să nu existe un strigăt de protest ș i să nu fi realizat altceva decât să fi câș tigat renume ș i faamă
de verdugo, de profanator de conș tiinț e ș i de despot.

Revoluț ia în ziua orgiei jacobinite trebuie să fi crezut, dacă a putut ș i poate gândi, că în
fiecare pagină a istoriei fiecărei revoluț ii, ceea ce iese în evidenț ă, ceea ce depăș eș te furia, la
furia ș i cuț itul revoluț ionarilor, este învierea irezistibilă, înflorirea debordantă ș i
avarazial al gândurilor, al sistemelor ș i al tendinț elor urâte de inovatori.
 128
Chiar astăzi, Franț a, în plină renaș tere, poartă steagurile Ioanei de Arc, mânerul de
Carlomagno ș i idealul lui San Luis, căzut în nouăzeci ș i trei sub lama gilotinei, deasupra
râsul lui Voltaire,145de la tumba uitată a lui Mirabeau ș i de uitarea lui Robespierre. Ș i este că se
îndeplineș te matematic, irezistibil, profeț ia spusă de Nazarinean de la pollina cu
păș uni îngropate în ramurile măslinilor: „Dacă acestea tac, vor striga pietrele”.

Ș i în fiecare zi, minut cu minut, acolo unde revoluț ia îș i dezvăluie cuț itul pentru a-l înjunghia pe Hristos
făcut viaț ă ș i tradiț ie în conș tiinț e, dacă popoarele tac (ș i niciodată nu tac, nici nu vor tăcea) pietrele
vorbesc ș i, mai devreme sau mai târziu, se unesc strigătul morț ilor ș i strigătul celor vii pentru a cânta pentru
milionimea oară "hosanna" ș i a înăbuș i, a ameț i pe persecutori înconjuraț i de legiuni.

Două mii de e ș ecuri încercate, de la Pilat la Nero, de la Diocle ț ian la Cromwell, de la

Cromwell până la Danton146ș i de la Danton până la Bismarck, nu au fost suficiente pentru a lăsa definitiv
comprobata vitalitatea indestructibilă a lui Hristos ș i puterea lui invincibilă de a se lăsa răstignit ș i de
resuscita sub mânerul sabiei călăilor, mai mult: revoluț ia, în afară de a fi
ignorând tot acest lucru sau uitându-l, a făcut să pară că nu a auzit tot clamorul din toate casele ș i de toate
almas când a lăsat să-i cadă mâna de căpcăun.

Dar la fiecare lovitură ș i la fiecare sfâș iere, au răspuns cu un strigăt de indignare aceleaș i.
femei ale revoluț ionarilor, amintirile lor, viaț a lor. Ș i împreună cu toate acestea,
umbra tuturor morț ilor noș tri de la Gante ș i Quiroga, până la Alcalde147y Cabañas,148carierile
mutilate de monumentele noastre ș i carnea vie ș i strivită a paisprezece milioane de mexicani.

Todo strigă, toată lumea protestează împotriva jacobinismului învechit al Constituț iei, ș i în jurul Pelado-ilor se...
alza, un erizament imens în faț a tuturor ș i înainte de toate, poporul „regele băș călilor” al democraț iei
modernă ș i a revoluț iei. Revoluț ia trebuie să consigneze poporul pentru a fi logică; astfel va apărea în
lumina plină a barbariei ș i despotismului său. Din acest motiv ș i astăzi, când se discută despre consignări, îi spunem
revolu ț ie: poporul protestează ș i el; vezi strângerea pumnilor săi încle ș taț i; [ascultă]
crucifică-l, crucifică-l, ș i apoi [du-te la reprezentantul Cezarului care] scrie din nou pe fruntea lui
eterna formulă a farselor eterne ale tuturor revoluț iilor: „acesta este regele”.

145
VOLTAIRE, Francois-Marie Arouet, poreclit (1694-1778). Gânditor francez, analitic ș i coroziv, a apărat
despotism iluminat ș i libertăț ile individuale.
146
DANTÓN, Jorge Jacobo (1759-1794). Revoluț ionar francez cu rădăcini aristocratice. Membru al Convenț iei,
a proclamat Republica în 1792.
147
ALCALDEy Barriga, fray Antonio (1701-1792). Religios dominican ș i prelatu spaniol, a fost episcop de Yucatán (1763) ș i
de Guadalajara (1771-1792), de la care a fost binefăcător.
148
RUIZ de Cabañas, Juan Cruz (1752-1824). Episcop ș i binefăcător al Guadalajarei, dieceza pe care a condus-o din 1796 până în 1824.
În rândul operelor sale se remarcă Casa Milei.
 129
CU SABIA ÎN MÂNĂ

Obregón a vrut să facă un gest de prezenț ă personală în metropolă. Ș i imediat a lăsat să cadă,
despre interogări, despre planuri ș i despre tumulturile în care fierbe futurismul cuvântul său
terminante, cortant ca o sabie proaspăt ascu ț ită. Ș i chiar cei mai săraci ș i îndrăzne ț i
politicieni obişnuiţi să facă declaraţii după ce îşi ridică fruntea, ca şi cum ar fi vorba de un
oracol antic dispus să prezică soarta unei întregi campanii, au păstrat cel mai profund
tăcere. Aceeaș i presă metropolitană, cel mult, s-a limitat la a sublinia inconvenienț a de
cât de prematur se discută despre următoarea campanie destinată să-i găsească un succesor Generalului
Străzi.

Ș i în perioada în care Senatul a discutat despre reforma articolului optzeci contestat

tres constituț ionale, au rămas păreri ș i profesori care să-ș i ridice catedra de drept în presă
perioadă pentru a-ș i exprima opinia ș i nu a lipsit cineva care să condamne categoric ceea ce a venit în ultima vreme
a fi opinia definitivă a lui Obregón, astăzi pare că în fa ț a prezen ț ei probabilului, poate a
al doilea candidat la prezidenț iale, toț i au suferit un atac brusc ș i neaș teptat de
paralizie. Ș i nici pana jurnaliș tilor, nici buzele politicienilor nu au putut, nici nu au vrut să aibă
osadía de a-ș i exprima punctele de vedere, cu atât mai puț in de a exprima ceea ce poate fi punctul de vedere
fundamental al opiniei publice, care în acest caz are deja o manieră de gândire bine definită,
de ce întotdeauna o au oamenii atunci când este vorba despre chestiuni precum cea care a fost ț inta
toate comentariile.

Noi simț im ș i credem că suntem un purtător de steag al adevăratelor interese ale poporului ș i înainte de toate
de la democraț ie ș i de libertate în cele mai înalte, cele mai pure ș i cele mai dezinteresate accepț iuni ș i de la
apoi judecăm că atitudinea lui Obregón este atitudinea unui bătrân, a unui vechi revoluț ionar, care
este foarte departe de a se fi vindecat de boala adânc înrădăcinată de care a suferit întotdeauna revoluț ia ș i
ce constă în a fi prima, cea mai îndrăzneaț ă, cea mai permanentă profanatoare, nu doar a legii
sau de postulatele înseș i care au servit ca steag pentru revoluț ionari. Într-o asemenea măsură încât nu
hay ante el problema planteado por Obregón, con sus últimas declaraț ii, nici o problemă de caracter
juridic, nici de caracter democratic. Este pur ș i simplu o chestiune care va fi rezolvată
ca de obicei, revoluț ia rezolvă toate chestiunile care se ating mai mult sau mai puț in intim de
lege, cu principiile consacrate în coduri, atunci când sunt în joc interese mari ș i puternice de
ordine publică.

De sobră ș tim dintr-o experienț ă innegabilă cum toate faptele ș i dureroasă ca toate
crize de sânge ș i de dureri intense, care pentru revoluț ionari niciodată nu au fost grave, nici insolubile
probleme sau conflicte în faț a legii. Când Alexandru cel Mare s-a aflat în faț a problemei
constă în a dezlega nodul gordian, pentru a-ș i deschide calea victorios către viitorul său de cuceritor
de căpitan învingător, foarte departe de a pierde vremea, ca alț ii au făcut-o deja, în a rezolva între
degetele lui celebrul nod, ș i-a luat sabia, a ridicat-o deasupra umărului ș i a lovit-o asupra întorsăturilor
până atunci invincibili ai nodului celebru. Dificultatea a fost rezolvată. Problema a încetat să existe.
Ș i asta face ș i a făcut în fiecare zi revoluț ia când se află în faț a unei probleme de
ordonanț ă legală.

Pentru particularii inermii, importan ț i, redu ș i la slăbiciunea lor, pentru cei priva ț i de
ascendenț i ș i de înaltă poziț ie politică, pentru milioanele de paria care în fiecare zi aș teaptă ca
toiege al călăului să rupă din nou rănile deschise de mâna profanatorilor tuturor
drepturi, nodul gordian acolo este: robust, ca întorsăturile de piatră ale unei muntelui; indestructibil,
ca o mână închisă a unui uriaș ; sufocant ca povara de pământ a unui mormânt. Ș i nimeni, între
 130
căzu ț ii, printre condamna ț ii la sclavie, printre condamna ț ii pentru că sunt du ș mani ai
revoluț ie; nimeni printre cei condamnaț i să trăiască ca paria, nimeni printre cei paisprezece milioane, care nu
nu pot gândi, nici vorbi, nici ruga, nici binecuvânta pe Dumnezeu, nici trăi conform gândirii religioase centrale a
viaț a sa, va putea să rupă nodul gordian. Pentru că ei nu au sabia; ei nu poartă pe capul lor
coiful victoria al războinicului, nici calul cuceririi, nici cu atât mai puț in sabia ascuț ită care
cortează noduri ș i dificultăț i pentru gândire, pentru cuvânt, pentru libertatea conș tiinț ei ș i pentru
alte libertăț i. Pe de altă parte, revoluț ionarii, precum Alexandru cel Mare, zâmbesc liniș tiț i,
sarcastic, în fa ț a nodului gordian, în fa ț a unei obstacole, în fa ț a unei piedici create de vreun
articol sau printr-un cod, fie acesta cel mai înalt, cel mai semnificativ ș i cel mai sacru. De asemenea
modul în care dacă unul, două, trei sau toate articolele din toate codurile se reunesc, se împletesc ș i formează
un imens, un formidabil nod care pare să fie un enorm lanț muntos, noi, cei neajutoraț i în faț a
stăpânii puterii, căzu ț ii, neputincio ș ii, cei lega ț i cu mâinile întinse spre spate, ne
ne vom apropia de a dezlega acel nod gigant.

De fapt, câteva articole antireligioase sunt acolo, pentru a demonstra că, deoarece în spatele
Constituț ia este un întreg defileu de săbii, pariaii, catolicii vor trebui să-ș i plece capul
de sclav înaintea articolelor persecutorii. Revoluț ionarii, dintr-o lovitură rup nodul, îi
desdoblan toate răsucirile lor ș i îș i continuă drumul. În faț a lui Obregón, ceea ce se cuvine nu este să discutăm dacă are
posibilitatea juridică de a fi preș edinte al republicii, având în vedere că lucrurile sunt atât de clare încât cuvântul
niciodată, utilizată în redactare de către contribuabili, în afară de antecedentele istorice, lasă
înfăț iș area articolului optzeci ș i trei, în mod decisiv
condamnator pentru realegere în orice caz.

Ceea ce este necesar să ș tim este dacă Obregón are sabia lui Alejandro pentru a tăia nodul făcut din
torturi istorice, promisiuni formulate de revolu ț ie ș i de cuvinte indubitabile ș i de
precepturi transparente în Constituț ie. Ș i trebuie să convenim că paralizia care a atacat pe toț i
politicieni în faț a declaraț iilor fermecătoare ale lui Obregón, în faț a nodului, în faț a obstacolului creat
prin articolul optzeci ș i trei, aduce deja sabia în mână. Aș a, cum sună. Cum se explică
tăcerea tuturor în faț a unui bărbat care apare brusc în metropolă ș i care în afara
dezbatere aprinsă privind realegerea ș i declaraț iile făcute de politicieni ș i de militari, pronunț ă
câteva cuvinte ș i suspendă discuț ia? Este că nu doar că a fost văzut cu sabia în teacă, se
i-a văzut deja cu sabia dezgolită ș i ridicată pentru a dezlega dificultatea. Se întreabă unde
Este la sabia? Noi nu vom ș ti să spunem. Dar cei care au văzut-o, într-un fel au văzut-o.
În altă ordine de idei, în faț a unei pumn desarmate, zarva ar fi crescut ș i s-ar fi terminat în râsete.
faptul nu are nimic original. Dacă Díaz s-a reales cu câte ori a vrut, a fost pentru că avea sabia în mână
mano. Dacă Obregón se realege, este pentru că are sabia în mână ș i o va păstra până în ziua în care îi va fi...
încărcare

Este un caz dintre numeroasele în care legea, Constitu ț ia, promisiunile

revoluț ionari, postulatele ș i steagurile lor cedează în faț a paș ului irezistibil ș i distrugător al tăiș ului de
sabie. Declaraț iile lui Obregón se potrivesc cu antecedentele sale ș i cu antecedentele sale ș i cu
sus propósitos; a mers la Preș edinț ia Republicii peste articolul optzeci ș i doi, pentru că aducea
săbiile. Va merge din nou la Preș edinț ia Republicii, dacă are ș i aduce sabie: că o aduce, se pare
indubitabil. Va urca. Aceasta este o consecinț ă evidentă. Aceasta va demonstra că nici revoluț ia, nici
revoluț ionarii au reuș it să se vindece de cea mai gravă boală a lor, de lepra care îi caracterizează ș i care
constă în a trece peste lege, asupra dreptului, asupra democraț iei, asupra libertăț ii, asupra Constituț iei
ș i mai ales, doar pentru că au sabia în mână. Ș i se pare că este vorba despre o boală.
incurabil.
 131
Când Mirabeau pronun ț a în Marsilia, cu o ocazie, unul dintre celebrele sale discursuri, a fost
interrumpit de un strigăt asurzitor în care era numit escroc, calomniator, degenerat ș i
alte lucruri asemănătoare. „Sper, domnilor, că toate aceste viciile vor muri în mine”.

Revoluț ia va muri cu vechea sa boală de profanatoare a propriilor săi principii, a propriilor

postulate ș i de aceea ș i constitu ț ie. Dar, spre deosebire de Mirabeau, nici măcar nu promite
amendă.
 132
Să vorbească poporul

Persecuț ia care în aceste momente îș i îndreaptă mânia asupra conș tiinț ei naț ionale a venit, printr-o
parte, a face să se vadă că situaț ia legală în care ne aflăm, catolicii din ț ara noastră
este dezamăgitor ș i, pe de altă parte, ne oferă o oportunitate strălucitoare de a manifesta clar, expres,
în mod decisiv ș i vizibil, dezacordul nostru cu articolele sectare ale actualei Comisii
Federal. Dificilmente va mai apărea un moment atât de potrivit ca cel prezent, pentru ca toț i
îndreptările ț ării noastre, din toate colț urile Patriei noastre, să se ridice ș i să vorbească opinia publică,
opinie a adevăratului popor, opinia marii, a zdrobitoarei majorităț i care nu a putut fi, nici
a fost prezentă în ziua în care s-au pronunț at acele articole ș i că, deoarece rămâne creș tină, fidelă la
Biserica, ataș ată de Hristos, respinge obstacolele, cenzura ș i cătuș ele constituț ionale cu care se
tortura a libertăț ii religioase în toate aspectele ș i manifestările sale.

Ș i a fost ș i este imposibil ca conș tiinț a naț ională să pătrundă în camerele legislative pentru a spune
criteriu ș i pentru a consacra libertatea sa, este deschisă calea largă a publicităț ii în multiplele sale forme,
pentru ca toț i catolicii să demonstreze că majoritatea decisivă a locuitorilor Patriei noastre
resping articolele constituț ionale în care se consacră sclavia Bisericii Catolice ș i
ignominia de la libertăț ii de conș tiinț ă.

Întotdeauna va fi momentul ca conș tiinț a naț ională să îș i exprime opinia în mod clar, limpede ș i ostentativ.
despre această chestiune a interesului de capital; dar situaț ia creată de ultimele lovituri date de
persecuț iile sunt într-atât de favorabile, încât va fi foarte greu să se prezinte o ocazie atât de propice
cum este prezentul. Liga Naț ională de Apărare Religioasă a promovat marea muncă de a că în
formule scurte ș i calzate cu semnăturile catolicilor se manifestă opinia populară cu privire la
libertate religioasă în relaț ie cu articolele constituț ionale care o sufocau ș i o îngrădeau ș i
Amordazan. Trebuie, prin urmare, să se trezească un entuziasm viu pentru această întreprindere ș i trebuie să muncească în fiecare
catolic, în cea mai mare măsură posibilă, pentru a obț ine ca foarte curând să ș tie toț i revoluț ionarii, dacă
este că îl ignoră; protestanț ii, dacă l-au uitat deja; masonii, dacă nu l-au ș tiut niciodată
ș i toate popoarele de pe pământ, că Mexic, în ciuda tuturor persecuț iilor, în ciuda tuturor
eforturile pe care le fac ș i s-au făcut pentru a smulge pe Hristos ș i pe Biserică din inimă continuă să fie
discípul al lui Isus ș i, mai ales, respinge, dezavuează legile în care se consacră ș i s-a consacrat în
ț ara noastră războiul împotriva conș tiinț ei naț ionale ș i persecuț ia permanentă ș i necruț ătoare a libertăț ii
religioasă. Să se în ț eleagă că dacă astăzi, când faptele cer cu insisten ț ă să se exprime deschis ș i
Ostensibil, opinia catolicilor cu privire la această chestiune nu se face auzită zgomotos ș i puternic.
opinie, mai târziu va fi greu să găseș ti o ocazie mai propice ș i mai adecvată.
 133
COMPADRAZGO

Decretul de reducere a preoț ilor pentru statul nostru prevede două sute pentru fiecare cult. Cu acea
numărul se asigură că rămân satisfăcute nevoile religioase ale catolicilor; dar ceea ce se întâmplă
este număr nu se face altceva decât să remedieze nevoile protestanț ilor. Pentru că
protestan ț ii, printre noi, sunt cu adevărat nevoi ț i de multe lucruri. Desigur
au nevoie să scadă numărul preoț ilor catolici, pentru că fiecare preot catolic este o poziț ie
fieră ridicată împotriva Protestantismului ș i protestanț ii ș tiu foarte bine că un singur preot
catolicul le face mai mult rău ș i le cauzează mai multe înfrângeri ș i eș ecuri decât multe armate la un loc. Pentru că
ei, protestanț ii, până în prezent cu atâț ia dolari pe care îi primesc din Statele Unite, cu atâț ia
libertăț i, cu plină libertate de a-ș i exercita ministerele, chiar dacă sunt străini, cu plină libertate
pentru a avea ș coli ș i colegii, cu libertate deplină de a construi temple fără ca nimeni să-i deranjeze, cu
toate acele lucruri nu au putut câș tiga mai mult decât trei sau patru Iuda plini de foame care vor
a ieș i din impas vânzându-ș i conș tiinț a. Din acest motiv, protestanț ii au nevoie de ajutorul cuiva,
chiar dacă acel cineva este însuș i demonul, chiar dacă ajutorul constă în a ucide libertatea pentru
catolici ș i în a-i urmări pe preoț ii catolici ca ș i cum ar fi bandiț i ș i chiar cu mai mare furie ș i
Prin urmare, scăderea numărului de preoț i catolici este o ajutor foarte eficient pentru protestanț i;
persecuț ia, aș a cum se face simț ită, este un întăritor care valorează mai mult decât toate echipele de
războiul ș i decretul prin care se stabile ș te numărul de două sute de mini ș tri pentru fiecare cult, este, în
consecinț ă, o protecț ie puternică pentru protestanț i.

Pentru că dintr-un milion două sute de mii de locuitori pe care îi are statul Jalisco, sunt cincizeci de protestanț i;
restul sunt catolici. Efortul preoț ilor catolici trebuie să fie epuizant pentru a răspunde
incompletamente nevoile credincioș ilor săi. În schimb, protestanț ii văd că dispar din rânduri
de sus competidores a muchos preoț i ș i pot avea doi sau trei miniș tri pentru fiecare protestant. El
protestantismul yanqui, care de mai bine de un secol visează la cucerirea patriei noastre, a
găsit în actuala persecuț ie un ajutor puternic, imens, aproape decisiv. Păcat că, în ciuda
asta ș i, cu toate că se doreș te să fie favorizaț i cu atâta grijă ș i atât de multă devotament, încă o dată va rămâne
cum a fost: redus la a cumpăra trupuri de Iuda flămânzi, care sunt tot, mai puț in protestanț i.
Cu toate acestea, nu este de prisos să menț ionăm că, prin decretul de reducere a preoț ilor împotriva
catolici, revoluț ia îi slujeș te în genunchi protestantismului yankee.

Compadrazgul protestantismului revoluț iei nu este pus la îndoială. Astăzi, ceea ce contează este că
toț i catolicii să celebrăm o compadră care are ca obiect să reziste acelui alt compadră.
De aceea, este necesar ca fiecare catolic să fie un apostol, un propagandist, un învăț ător în măsura în care
susț inerea lor pentru a duce peste tot grâul fecund al Catolicismului ș i a face să eș ueze pentru a centesima
vezi protestantismul, în ciuda ajutorului care i se oferă prin suppressia preoț ilor.
 134
VECHEA BOALĂ

A îmbătrânit printre noi, cel care începem o oră cu un entuziasm ferven ț ș i că a

abandonăm a doua zi, fie doar pentru că ne lipsesc perseverenț a sau pentru că nu am văzut
imediat rezultatele adică ș i pentru că nu s-a avut, nici nu se are voinț a
suficiente pentru a nu ceda în faț a dificultăț ilor ș i obstacolelor. Ș i acea boală individuală ș i
social care nu ne lasă, nici nu ne-a lăsat să ne terminăm afacerile, explică suficient de bine situaț ia noastră
situaț ie.

Din acest motiv, primul lucru care trebuie făcut pentru ca în continuare orice companie catolică destinată la
reconquista să dureze, să persevereze ș i să atingă un succes complet, este a lupta împotriva vechiului cancer al nostru
inconstanț a ș i de volatilitatea noastră. Căci atâta timp cât nu reuș im să extirpăm această rău va fi imposibil pentru
să nu facem nimic complet, nici nimic serios. Mai mult: nu vom face altceva decât să discredităm aceleaș i
obras sau instituț ii de care se apelează pentru a reconstrui ț ara. Uniunile Populare, aș a cum o
am spus de nenumărate ori, factorul principal pe care l-au folosit germanii pentru a atinge
nivel de respeto ș i preponderanț ă pe care le au în patria lor. Aceasta înseamnă că acea lucrare are un domeniu de aplicare
imens pentru a o organiza, pentru a forma bărbaț i, pentru a modela voinț e ș i pentru a oferi succesul; dar
între noi, cu toate că unii, măcar, au reuș it să se convingă că Uniunea
Populare o organizaț ie magnifică, nu ș tim decât să începem ș i la întoarcerea unor luni sau ani
totul a fost redus la cuvinte, la dezamăgiri, la descurajare. Pentru că din nou bătrâna noastră
boala ne face să retrogradăm ș i ne aruncă în braț ele inerț iei ș i ale leneviei. Nu doar că
ne vom afla în aceeaș i situaț ie în care ne aflăm în prezent, ci însăș i
instituț ia va ajunge să se deprecieze ș i să îș i piardă în faț a celorlalț i toată puterea organizatoare,
tot puterea sa educaț ională ș i toată forț a sa victorioasă. Ș i a venit momentul să ne prezentăm înainte de toate
ne străduim să dezrădăcinăm din intimitatea vieț ii noastre individuale ș i colective vechea boală
ce a făcut, ce va face să eș ueze toate afacerile noastre.

La Uniune Populară, prin structura sa, prin statutele sale, prin organizarea sa, este înainte de toate o ș coală de
esperanț ă, de optimism, de încurajare, de caractere, de constanț ă, de fermitate ș i din acest motiv fiecare membru ș i
în special fiecare ș ef trebuie să înț eleagă că odată ce a făcut primul pas, nu va trebui să se întoarcă, nu va fi...
să-ț i întorci privirea înapoi pentru a măsura ce ai parcurs, cu scopul de a obosi spiritul în faț a dezastrelor
suferinț e, în faț a înfrângerilor suferite sau în faț a persistenț ei obstacolelor ș i dificultăț ilor.

Ca fiecare zi să ne surprindă cu mâna pe plug, cu privirea fixată pe brazdă, cu braț ul

dispus să mergem mai departe ș i cu dorinț a de a smulge pentru totdeauna din sufletul nostru individual ș i
colectiva, vechea boală care întotdeauna ne lasă ș i ne-a lăsat să începem, dar niciodată nu ne lasă
ne-a lăsat să terminăm. Ș i astăzi este necesar să încheiem cu succesul în mâna prins de catargul de
steagul nostru.
 135
ÎMPOTRIVA CELOR TREI

Am spus că cei trei mari duș mani ai Bisericii, în aceste momente în ț ara noastră, sunt:
Protestantism, Masoneria ș i Revoluț ia.

Cei trei au jurat război până la moarte credinț ei sacre a părinț ilor noș tri; cei trei au jurat să ucidă pe
Catolicism; cei trei au jurat să omoare Biserica lui Dumnezeu ș i să pună capăt catolicilor.

Cei trei lucrează cu o activitate neobosită ș i cu un program de acț iune cu adevărat alarmant
ș i bine organizat. Pentru că aceș ti trei duș mani urmăresc ș i bat Catolicismul în toate locurile, în toate
ore ș i în toate formele posibile. Ș i nu exagerăm. Cei trei duș mani ne combăt în stradă,
în pieț ele publice, în presă, în ș coală, în ateliere, în fabrici, în gospodării. Pot pătrunde
foile lor libere în cele mai uitate colț uri. Susț in constant presa lor. Protejează toate
forme de prostituț ie ș i le profită. În final: menț in ș i ridică steagurile ș i luptele lor în
toate direcț iile ș i în totalitatea vieț ii noastre. Au generalizat bătălia într-un mod încât în aceste
momentele au invadat totul ș i au desfăș urat sabia ș i au răspândit batalioanele în toate
păr ț i. Până acum ne-am limitat să luptăm doar în câteva bastioane ș i în
câteva dintre redutele pe care ni le-au lăsat. Am luptat în templu. De acolo, în fiecare zi
se face sim ț ită războiul împotriva răului. Am combătut în presă, dar atât de prost, atât de
raquitic vorbind, că nu am luptat. Nu am luptat în ateliere,
nici de fabrici, nici de gospodării, nici de ș coală, nici pe stradă, nici în piaț ă; ne-am limitat la
a combate în templele noastre. Între timp, bătălia s-a generat ș i armatele răului l-au
invadat tot. Ș i a sosit momentul de a generaliza apărarea drepturilor lui Dumnezeu ș i a lui
Biserica. Cum? Uniunea Populară, care este prezentă peste tot, în virtutea structurii sale ș i a ...
organizare ș i care luptă în toate locurile: în presă, în atelier, în fabrică, acasă, în
ș coala, în toate locurile în care apare o manifestare a vieț ii individuale ș i sociale, este opera
care va generaliza lupta pentru Dumnezeu.

Dacă Uniunea Populară nu ar avea mai multă calitate sau mai mult avantaj decât generalizarea bătăliei în apărarea...
Dumnezeu ș i de Biserica Sa, aceasta ar fi suficient pentru ca orice catolic să apar ț ină ei. Este urgent, a ș adar,
generalizaț i apărarea noastră. Este urgent ca steagurile lui Dumnezeu să se desfăș oare pretutindeni, în toate
baluarturi ș i în toate redutale. Este urgent ca puterea gândirii catolice să se generalizeze sub formă de
bătălia ș i apărarea. Pentru asta este suficient ca toate energiile catolice să apar ț ină Uniunii
Popular secunden su programă, care va extinde imensa steag a lui Dumnezeu peste to ț i
câmpuri de bătaie.
 136
A FACE, A FACE Ș I A FACE

Până acum toț i sau aproape toț i catolicii nu am făcut altceva decât să îi cerem lui Dumnezeu să facă.
că El lucrează, că El realizează, că doar El face ceva sau totul pentru soarta Bisericii în noi
Patria. Ș i din acest motiv toț i sau aproape toț i catolicii nu am făcut altceva, în patria noastră, decât să ne rugăm.
să ne scufundăm în extaz, să rămânem în bisericile noastre în genunchi, a ș teptând ca Dumnezeu
numai să facă totul. Ș i Sanctitatea Sa Pius XI a venit să ne spună clar ș i definitiv că am făcut
ne aflăm într-o eroare gravă, aș teptând totul exclusiv de acț iunea lui Dumnezeu ș i abț inându-ne de la
a face ceva pentru victoria cauzei lui Dumnezeu ș i a Bisericii Sale. De aceea, în scrisoarea Sa apostolică a spus
ceea ce este necesară acț iunea catolică ș i, prin urmare, acț iunea tuturor catolicilor. O acț iune, este adevărat,
care are pe Dumnezeu ca sursă ș i autor fundamental al tuturor binelui; dar o acț iune care, în afară de
a se baza pe Dumnezeu, constă în faptul că fiecare catolic, pe lângă rugăciuni, pe lângă a se ruga, pe lângă a practica
ceremoniile esen ț iale ale cultului, desfă ș uraț i eforturi energice, organizate ș i constante pentru
restabilirea ordinii creș tine în spirite ș i în conș tiinț e. A sosit momentul să facem
algo, de făcut, este precis să fie înț eles. Nu numai că Dumnezeu face, ci că fiecare catolic
fă ceva pentru victoria cauzei lui Dumnezeu. De aceea în aceste momente angustioase de încercare ș i în
în momentul în care dispar probele, deviza fiecărui catolic trebuie să fie aceasta:

A face, a face ș i a face.

 137
REZERVĂRILE NOASTRE

Energiile de care putem beneficia catolicii sunt multiple ș i puternice. Pentru că, deș i este adevărat
că persecuț ia ne-a redus ș i ne reduce, totuș i, numărul de catolici este destul de
respectabil, având în vedere că formăm o masă imensă care constituie majoritatea ț ării. Este adevărat că
aceasta nu înseamnă că fiecare catolic este o sursă de unitate, o conș tiinț ă puternică de atlet ș i de
martir, dar suntem totuș i un număr cu adevărat respectabil. Ș i dacă până acum puț in ne-a
servit numărul nostru, este pentru că nu am ș tiut să ne valorificăm energiile, cu atât mai puț in
numărul nostru. Ne-a prejudiciat, în special, dorinț a ca fiecare să lucreze în felul ș i cu
aceeaș i intensitate ca ș i ceilalț i. Ș i aceasta este o eroare. Nu numai asta, ci este de asemenea o cauză
de dezastre. „Unitate nu este acelaș i lucru cu uniformitatea”, spunea acum foarte puț in timp într-o manieră elocventă
discursul celebrului General Castelneau. Ș i noi, ne-am străduit mult ca fiecare dintre
în plus, nu numai că se va uni cu noi, ci va acț iona uniform. Ș i acest lucru ne-a diminuat ș i
ne rămân energii. De aceea, este necesar să ne îndepărtăm foarte mult de a ne angaja în a violentă, în a falsifica
realitate, să încercăm să valorificăm for ț ele tuturor în măsura posibilită ț ilor ș i a
circumstanț e. Unora va trebui să le cerem doar ajutor financiar; altora acte personale; altora
cu stiloul ș i cuvântul său; la alț ii care doar cumpără ziarul; la alț ii care îl vând. Va veni o
momentul în care, după o muncă grea, profundă de formare a con ș tiinț elor, to ț i
spiritele să fie pregătite să ofere mai mult decât oferă acum ș i atunci cei mai puț in dispuș i să se sacrifice
vor dori să îș i mărească contingentul de energie. Ș i în acest mod am reuș it să îi facem pe toț i să se apropie
în clipa în care vom avea suficienț i martiri care să câș tige cu sângele lor libertatea conș tiinț elor
ș i despre sufletele din ț ara noastră.
 138
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL RELIGIOS

VÍCTOR HUGO149Spunea în Adunarea Naț ională Franceză: „Trebuie să fie duș i în tribunale
acei părinț i care îș i trimit copiii la ș colile la uș a cărora este scris: „Aici nu se învaț ă
religie”. În concepț ia mea, învăț ătura religioasă este acum mai necesară decât oricând. Pe măsură ce
omul se dezvoltă, cu atât mai mult trebuie să creadă... vreau deci, sincer, voi spune mai vreau arzător
învăț ământ religios.

DIDEROT150Primul concept esenț ial pe care tineretul trebuie să-l aibă este religia, baza unică a
moral. Religia trebuie să fie, deci, prima lecț ie ș i lecț ia tuturor zilelor.” Ș i acest filosof al
secolul lui Voltaire, nimic suspect pentru necredincioș i, a indicat de asemenea care era, în opinia sa, cartea în care
trebuiau să înveț e lecț iile zilnice ale moralităț ii. "Mult am căutat pentru a găsi cărț i pentru
fiica mea dragă ș i nu am găsit niciunul mai bun decât Catehismul diecezei. Da. Nu vă alarmaț i; mă
valgo al Catehismului ș i îl consider cea mai bună lucrare de pedagogie. Ce fundament mai solid pot
dar fiicei mele!

GIRARDIN151Fără instruț ie religioasă nu există un sistem bun de educaț ie. Nu este suficient să predai
religie celor care trebuie să predice, este necesar să o înveț e celor care trebuie să o practice; adică, tuturor
lume. Crearea de ș coli industriale fără învăț ământ religios este organizarea barbariei ș i a celei mai rău dintre
barbarii.

DISRAELI,152estadist din Anglia.– „Sunt convins că un sistem de educaț ie naț ională, nu

bazat pe cunoș tinț ele din religie, va produce un dezastru naț ional mai nefast pentru stat
ce pentru Biserică.

GUIZOT153Toț i recunosc că învăț ământul primar trebuie să fie esenț ialmente religios, dar nu
basta ca asta să fie spusă ș i să fie considerată vulgaritate; este necesar mai mult; este esenț ial să ajungă să fie o
realitate practică. Acum, în ce constă o adevărată instruire religioasă ș i populară? Nu
constă unicamente în recitarea Catehismului, în explicarea dogmei ș i a principiilor
fundamentele creș tinismului; se cere prezenț a constantă ș i întotdeauna activă a credinț ei ș i a
influenț a religioasă în ș coli; trebuie să fie o educaț ie populară, oferită într-o atmosferă ș i
de o viaț ă esenț ialmente religioasă”. (Cercul către Direcț ia de Învăț ământ Public din Franț a).

Pentru ca învă ț ământul primar să fie cu adevărat bun ș i social util, trebuie să fie
profund religioasă... Este necesar ca educaț ia populară să fie oferită ș i primită în atmosfera
religioasă; ca impresiile ș i obiceiurile religioase să o pătrundă din toate părț ile."(Amintiri. Tom.
III).

149
VÍCTOR HUGO (1802-1885). Scriitor de frunte al romanticismului francez, opera sa este impregnată de dorinț a de a
libertate personală ș i socială.
150
DIDEROT, Denis (1713-1784). Scriitor notabil, considerat cea mai reprezentativă figură a ilustraț iei franceze.
A depositat toată încrederea sa în viitorul omului.
151
GIRARDIN, Emile de (1806-1881). Jurnalist ș i politician francez, unul dintre primii jurnaliș ti ai vremii sale, a fost
de asemenea, deputat în Parlament ș i dramaturg, împreună cu Dumas fiul.
152
DISRAELI, Benjamin (1804-1881). Politician englez, ș ef al partidului Tory - conservator -, Prim-ministru în 1874, a fost
campion al imperialismului britanic din secolul XIX.
153
GUIZOT, Francisco (1787-1874). Politician ș i istoric calvinist francez, de tendinț ă monarhică ș i conservatoare, este
autor al unei mari istorii a civilizaț iei în Franț a.
 139
INDEX

Prezentare
Plebiscitul martirilor
Revoluț ia celor eterne
Vocatia si rasa noastra...................................................................................................................
Cu uneltele deschise................................................................................................................................
Bătrâneț ea noastră................................................................................................................................................
Sacul de dormit gol
Fără cuvinte..................................................................................................................................................
Votul morț ilor
Soldul democraț iei.............................................................................................................................
Spaima Revoluț iei
Înainte de a pleca..........................................................................................................................................
Intrusii
Toate stelele
În închisoare
Cu mâinile închise................................................................................................................................
A început să plătească.
Iată omul
Sunt prea ocupat.
La unitate
Cajeme
Togele însângerate
A spus morar.
Împăturirea
Să ne unim mâinile.
În toate vânturile
O întrebare................................................................................................................................................
O altă încărcătură.....................................................................................................................................................
Sub o singură steag
Trebuie să alegem...........................................................................................................................................
Se va desfăș ura bătălia.
O lecț ie pentru paria.
Despre fărâmiț ele întunecate
Să nu se repete............................................................................................................................................
Suntem purtători de steaguri.
Izolarea ne sufocă.
A paraliticului
La alianza
Spade ș i botniț e
Studenț ii comuniș ti
Cele trei cruciade
În beț ia revoluț iei
Răspunsul nostru.....................................................................................................................................
Numărul nostru.......................................................................................................................................
Preț ul victoriei
La laș itatea părinț ilor
Iuda
 140
Batalionul sacru
Contra înfrângerii
Gestul martirilor
Cine se ocupă de multe lucruri...
Pentru cine domneș te Hristos
A pedradas
Astăzi.
Frica de libertate
În mijlocul inimii
Cu fruntea spre Cezar
Este o infamie..............................................................................................................................................
Tactica de astăzi..........................................................................................................................................
Un vot de sânge
Crucifică-le, crucifică-le.........................................................................................................................
Cu sabia în mână.........................................................................................................................
Să vorbească poporul
Compadrazhul
Boala veche
Contra cei trei
Faci, faci ș i faci....................................................................................................................................
Rezervele noastre........................................................................................................................................
Învăț ământul religios.