*

Prin numărul, experienţa şi deprinderile lor de muncă oamenii

constituie principala forţă de producţie a societăţii şi unul dintre
elementele primordiale ale mediului geografic.
O perioadă îndelungată populaţia Globului a fost puţin numeroasă. Cu
35-40 mii de ani în urmă pe planetă locuiau circa 1 milion de
reprezentanţi ai Homo Sapiens. în antichitate (în Egipt, China, Roma
Antică etc.) numărul populaţiei era estimat la circa 190 mln. de
locuitori.
De atunci şi până în prezent numărul populaţiei planetei a crescut de
sute de ori, atingând în anul 2012 cifra de 7 057 mlrd. de locuitori. în
istoria demografică pot fi evidenţiate convenţional două etape mari.
Prima etapă, numită etapa civilizaţiei agrare, a durat aproximativ până
în a doua jumătate a sec. al XVII-lea. Ea se caracterizează printr-un
spor redus al populaţiei, natalitatea înaltă fiind echilibrată de
mortalitatea înaltă.
După calculele statisticilor demografice în toată istoria omenirii pe
Glob s-au născut peste 100 mlrd. oameni.
 *
* I – Evoluţia formelor de aşezare umană Pe parcursul evoluţiei
sale, omul a avut ca aliat natura, care i-a fost adăpost şi prieten;
totodată, însă, natura i-a pus în pericol viaţa şi existenţa. De aceea
– în funcţie de împrejurări şi necesităţi, el a luptat împotriva ei sau
a folosit-o în interesul său. Dacă lupta cu forţele naturii l-a
determinat pe om să-şi gosească şi apoi să- şi îmbunătăţească
continuu uneltele de lucru, ambianţa şi locuinţa (habitatul) nu au
rămas nici ele neglijate. Efortul şi preocuparea pentru amenajarea
urbană au existat încă de la apariţia oraşelor, din antichitate, dar
nu s-a constituit ca o politică publică aparte. Specialiştii de azi fac
distincţie între ”arta urbană” (apărută odată cu primele oraşe şi
vizând organizarea spaţiului metropolitan), ”urbanificare”
(desemnând fenomenul spontan al dezvoltării urbane) şi
”urbanism” (înţeles ca o voinţă de a dirija creşterea, dezvoltarea
urbană şi de a asigura o existenţă comunitară înţelept organizată).
 *
* Societatea contemporană este – în acelaşi timp - şi martora şi cauza
unui fenomen extrem de periculos: mediul uman (cel care ar trebui să
asigure echilibrul între mediul natural şi mediul artificial) tinde să devină
un mediu antiuman. Exploatarea intensivă a naturii şi extinderea
mediului artificial sunt de natură a sufoca mediul natural, configurând şi
caracterizând cadrul material al societăţii. Aglomerarea populaţiei şi a
funcţiilor urbane generează – în timp, prin dimensiunile pe care le poate
atinge – un adevărat nomadism motorizat cu caracter de masă, ale cărui
fluxuri sunt orientate dinspre zonele de domiciliu spre zonele de muncă
şi dinspre zonele de domiciliu spre zonele de recreere. Această
mobilitate are un caracter pulsatoriu şi, datorită specificului ei, devine din
ce în ce mai supusă disfuncţionalităţilor în condiţiile existenţei unei reţele
neadaptate de artere de circulaţie (cum, din păcate, se poate observa la
majoritatea localităţilor urbane de la noi). În consecinţă, urbanizarea
spontană poate fi contraproductivă dacă nu este ţinută sub control, dacă
nu este dirijată pentru a se asigura o creştere echilibrată a localităţilor
urbane.
Urbanizarea spontană
 Urbanismul Principiile

*
*
 Amenajarea teritoriului şi
urbanismul
*
*
 Tipuri de aşezări

*
*