Sunteți pe pagina 1din 10

SIMȚUL UMORULUI

Umorul este o afirmație a demnității, o declarație a


superiorității omului față de tot ceea ce i se întâmplă. (Romain
Gary).
 Poate părea surprinzător ca acesta să fie o
virtute. Dar oricine se ia prea în serios devine
vinovat faţă de sine însuşi. Umorul este cel
care ne salvează.
A fi lipsit de umor înseamnă să fi lipsit de
umilintă, de luciditate, de ușurinţă, înseamnă să
fii prea plin de tine, prea sever sau prea agresiv,
şi, din această cauză, lipsit aproape întotdeauna
de generozitate, de blândeţe, de milă ... Excesul
de seriozitate, chiar şi în virtute, are ceva suspect
şi neliniştitor: în spatele ei trebuie să se ascundă
vreo iluzie sau vreun fanatism ... Este virtutea
care îşi dă importanţă şi care prin aceasta se
pierde pe sine.
Un ticălos poate să aibă umor din belşug, iar
unui erou poate să-i lipsească. Dar aceasta este
valabil după cum am văzut, pentru cea mai mare
parte a virtuţilor, şi nu dovedeşte nimic împotriva
umorului, decât cel mult că umorul însuşi nu
dovedeşte nimic. Ar mai fi, însă, umor, dacă şi-ar
propune să dovedească ceva?
 Umorul este ceea ce nu interzice seriozitatea, în
ceea ce priveşte conduita noastră faţă de ceilalţi, nici
nu ne scuteşte de obligaţiile, de angajamentele şi
responsabilităţile pe care le avem. Ne interzice, însă,
să ne lăsăm înşelaţi sau să fim prea mulţumiţi de noi
înşine. Deşertăciunea deşertăciunilor: Ecleziastului
nu i-a lipsit decât un dram de umor pentru a spune
esenţialul. O brumă de umor, puţină iubire, puţină
bucurie, chiar lipsită de raţiune, chiar şi împotriva
raţiunii.
 Sunt destule motive de râs sau de plâns. Care
dintre aceste două atitudini ar fi de ales?
Realitatea nu ne ajută să hotărâm, ea, care nici
nu râde, nici nu plânge. Aceasta nu înseamnă
că se pune problema alegerii, sau cel puţin că
această alegere nu depinde de noi. Mai degrabă
aş spune că alegerea ne constituie şi ne
traversează, râs sau plâns, râs şi plâns, să
oscilăm între aceşti doi poli, unii înclinând mai
mult spre râs, altii - spre plâns ... Melancolia
împotriva veseliei?
 Să plângem, atunci? Ar însemna să ne luăm
prea în serios. Este de preferat râsul: „Nu cred
nici că în noi este atâta nefericire câtă vanitate,
nici atâta răutate câtă prostie (...) Condiția noastră
proprie și particulară este pe cât de ridicolă, pe
atât de rizibilă” Montaigne
Se râde cu atât mai bine, cu cât umorul este
mai profund, atingând zone cât mai importante
din viaţa noastră, din sensurile, credinţele,
valorile şi iluziile noastre, din lucrurile pe care
le considerăm serioase.
 Umorul este o deziluzie veselă, de aceea este el, sau
ar trebui să fie, de două ori virtuos: ca deziluzie, ţine de
luciditate (deci de bună-credinţă), iar ca bucurie, ţine de
iubire, şi deci de absolut totul. Spiritul, să repetăm
împreună cu Alain, râde de orice. Când râde de ceea ce
detestă sau dispreţuieşte, este ironie. Când râde de ceea
ce iubeşte sau respectă, este umor. "Cine anume este cel
mai uşor de iubit şi de respectat?" "Eu însumi", cum
răspunde Desproges. Aceasta spune multe despre
măreţia umorului şi explică de ce îl întâlnim atât de rar.
 Cum să nu fie umorul o virtute?
BIBLIOGRAFIE

 Andre Comte-Sponville - Mic tratat al marilor


virtuti.pdf