APARATURA ECOGRAFICĂ, MODURI DE EXAMINARE,

STANDARD DE ORIENTARE

Ecograful are în componenţa sa mai multe subansamble:

- compartimentul electric (care generează curenţi utilizaţi la

formarea US )
- traductorul ( care generează şi recepţionează ultrasunetele)
- receptorul de imagine; are rolul de a prelua impulsurile electrice
generate la nivelul traductorului; el filtrează semnalele electrice cu
intensitate redusă care produc zgomotul de fond; receptorul permite
amplificarea impulsurilor electrice atunci când voltajul este mic; se
poate face o amplificare globală (GAIN ) sau a anumitor intervale
prin intermediul curbei de compensare a atenuării în funcţie de
timp (TGC)
- ansamblul de conversie
- compartimentul de stocare şi prelucrare a informaţiei
- compartimentul de vizualizare a imaginii ( monitor video,hârtie
termosensibilă, film foto, suport magnetic ).
 MODALITĂŢI DE REPREZENTARE GRAFICĂ

 Ecografia Modul A ( modularea amplitudinii) este traducerea în

imagine a ecourilor reflectate în funcţie de amplitudinea lor şi de
distanţa de la care acestea provin; reprezintă explorarea ecografică
a ţesuturilor pe o singură direcţie, folosind un singur fascicul de
ultrasunete; apare ca un grafic unde pe ordonată este reprezentată
amplitudinea ecourilor, iar pe abcisă profunzimea de la care provin
acestea
 MODALITĂŢI DE REPREZENTARE GRAFICĂ

 Ecografia modul M ( modularea poziţie – timp) este o modalitate

de examinare ecografică în dinamică folosită predominant în
ecocardiografie şi care relevă mişcarea tuturor structurilor aflate pe
direcţia aleasă a fasciculului de US. Ecocardiograma M are două
dimensiuni: spaţiu ( pe verticală ) şi timp ( pe orizontală ).
 MODALITĂŢI DE REPREZENTARE GRAFICĂ

 Ecografia Modul B ( modularea strălucirii ) stă la baza obţinerii imaginii

ecografice bidimensionale. Imaginea reprezintă o conversie a fiecărui ecou
captat de traductor, într-un punct luminos pe ecranul unui monitor. Strălucirea
acestor puncte este cu atât mai mare cu cât amplitudinea ecoului este mai
mare. Ecografia Modul B este cea mai folosită metodă folosită în explorările
ecografice ( reprezentând de fapt o tomogramă ).
 Ecografia Doppler se bazează pe efectul Doppler care constă în modificarea
lungimii de undă a unui fascicul de ultrasunete după reflectarea lui de către o
sursă aflată în mişcare faţă de emiţător sau receptor, metodă folosită la
examinarea unor structuri aflate în mişcare (vase de sânge, etc )
 Ecografia tridimensională- în care cu ajutorul computerului se realizează
vizualizarea volumetrică a structurilor anatomice.
 IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Este rezultatul amplificării şi transformării în informaţie digitală, de către un

convertor analog digital, a impulsului electric generat de către ecouri la nivelul
cristalului piezoelectric al traductorului. Imaginea digitală este stocată într-o matrice
de 512 x 512 puncte, apoi prelucrată de computer. Imaginea pe monitor este formată
din unităţi pătrate denumite pixeli. Fiecare pixel corespunde unui punct din memoria
digitală.

Alegerea şi achizionarea unui ecograf trebuie să se facă în raport cu preţul

acestuia, domeniul de patologie în care va fi utilizat şi de particularităţile tehnice care
exprimă performanţele aparatului.
 Imaginea ecografică reprezintă aspectul esenţial pe care trebuie să îl ia în
considerare un medic în momentul alegerii aparatului.

Calitatea imaginii este apreciată prin rezoluţia imaginii (care poate fi de detaliu,
de contrast, şi temporală ). În funcţie de direcţia de propagare rezoluţia ecografică poate
fi
axială ( în sensul de propagare al US, se defineşte ca şi capacitatea de
decelare a 2 interfeţe orientate perpendicular pe direcţia de propagare ; depinde
de frecvenţa traductorului şi durata emisiei impulsului US)
laterală ( perpendiculară pe sensul de deplasare al US; depinde de
frecvenţa traductorului şi lărgimea fasciculului; pentru a îmbunătăţii rezoluţia
laterală se îngustează şi focalizează fasciculului de US.
 -rezoluţia de detaliu reprezintă distanţa minimă dintre două puncte ale unei
structuri care apar distinct pe imagine;
cu cât distanţa dintre 2 puncte este mai mică, cu atât rezoluţia este mai
mare ;
cu cât frecvenţa traductorului este mai mare ( de ex. 7-10 MHz ) cu atât
rezoluţia aparatului este mai bună, evidenţiind structuri anatomice cu dimensiuni
de ordinul milimetrilor;
cu cât frecvenţa traductorului este mai mică (de ex. 2 MHz ) rezoluţia
imaginii este mai slabă.

- rezoluţia temporală este capacitatea de a reprezenta pe imagine procese în

mişcare, deci depinde de frecvenţa imaginilor afişate pe monitor ( cu cât frecvenţa este
mai mare, cu atât rezoluţia este mai bună )

- rezoluţia de contrast de contrast caracterizează posibilitatea de a diferenţia

ecourile cu intensităţi foarte apropiate

TGC ( compensarea atenuării în funcţie de timp ) - alt factor de care
depinde imaginea ecografică
Atenuarea US în corpul uman este un fenomen natural, deci organele
profunde sunt mai puţin vizibile, propagarea US în mediile solide făcându-
se cu pierdere de energie. Totalitatea fenomenelor care duc la scăderea
intensității US ( reflectare, transformare termică, refracție, difracție,
reverberație) pe măsură ce acestea străbat o anumită distanță prin mediile
biologice constituie atenuarea.
Efectul se corectează prin funcţia TGC, astfel că puncte aflate la
adîncimi diferite pe traiectoria fasciculului de US ( prin atenuare respectiv
întărire ) vor genera ecouri de aceeaşi intensitate şi cu aceeaşi expresie pe
 Capacitatea de penetrare a USeste invers proporţională cu
frecvenţa traductorului.
 3,5 MHz este optimă pentru organele abdominale atât
pentru rezoluţie cât şi penetrare;
 frecvenţele mai mari de 5 MHz sunt pentru leziuni
superficiale, copii.

 Procesarea imaginii ecografice constă în;

 preprocesare ( înainte sau în timpul realizării sale ),
 postprocesare ( mărire, amplificare contrast, măsurători ).
 Traductoarele

sunt :
 lineare - mecanice, electronice
 sectoriale - mecanice, electronice
 monosonde - pentru modul M, Doppler
 combinate
 endocavitare - cavităţi naturale sau create chirurgical
 Metodologia de explorare

- îndepărtarea aerului cu ajutorul gelului

- căutarea căii optime de acces = fereastra ecografică
- poziţia se alege pentru acces rapid la organul bolnav
( decubit dorsal pentru ecografie abdominală, decubit dorsal cu capul
în hiperextensie pentru regiunea cervicală, decubit lateral stâng pentru
cord )
- optimizarea ferestrei ecografice
- manevra Valsalva
- administrare de lichid pentru crearea de ferestre ecografice
- perne cu apă pentru aducerea leziunii în focarul de US
- respectarea standardelor internaţionale de examinare
 secţiuni transversale

ant

dr stg

post
secţiuni longitudinale ( sagital )

ant

cran caudal

post
secţiuni coronale ( frontal )

lat

cran caudal

med
 SEMIOLOGIE ECOGRAFICĂ, ARTEFACTE DE IMAGINE

Ecografia folosește noțiuni semiologice bine definite care încearcă

să explice modificările produse de traversarea US prin țesuturi cu densități
diferite. Spre deosebire de CT informația ecografică nu este cuantificabilă, deci
este o metodă subiectivă, examinarea se face după reguli universal acceptate, iar
buletinul ecografic trebuie să conțină termeni specifici.
În modul B se realizează o imagine bidimensională care reprezintă
suprafaţa unei secţiuni dintr-un organ.
Interfața reprezintă suprafața de demarcație între structuri cu
impedanțe acustice diferite, cu atât mai evidentă cu cât diferența dintre densitățile
tisulare este mai mare. Membranele, capsulele, pereții organelor cavitare, traveele
conjunctive ale țesutului de susținere reprezintă interfețe. Unele au dimensiuni
foate mici, apropiate de ale lungimea de undă a US, ca urmare nu sunt
identificabile eco.
 Criteriile după care se analizează aspectul patologic sunt:
 număr
 caracter : hiperecogen, izoecogen, hipoecogen, transsonic
 localizare
 formă
 dimensiuni : mm, cm
 contur : net, difuz, invadant
 margine
 structură : omogenă, neomogenă, mixtă
 modificări de vecinătate
 fenomene acustice însoțitoare
 vascularizație
 Contur

Reprezintă modalitatea de demarcație dintre diferite organe

separate prin intrefețe, de obicei netă, realizată de capsulă și grăsime
înconjurătoare. Când în procesul patologic al organului domină
inflamația delimitarea este mai slabă și mai imprecisă, la fel ca în
cazul neoplasmelor
 ECOGENITATEA

Ultrasunetele se propagă cu viteze diferite în medii diferite în

funcție de densitatea acestora. Pe monitor țesuturile apar reprezentate
pe o scară de griuri; cu cât ecourile reflectate sunt mai numeroase, cu
atât culoarea rezultată pe monitor va fi mai apropiată de alb și invers.
Noțiunea de ecogen se referă la țesuturi cu consistență crescută, care
opresc mare parte din US deci reprezintă structuri solide sau
parenchimatoase; excepție face aerul care accelerează US peste
vitezele medii întâlnite în mediile biologice.
Aprecierea intensității ecourilor se face comparativ cu structurile
anatomice învecinate.
 Terminologia

este specifică:

- transsonic : US străbat mediul fără a se reflecta – culoarea

neagră pe ecran
- ecogen : US sunt reflectate, imaginea va fi albă
Imagini date de structuri lichidiene

- Reprezintă medii în care US nu sunt reflectate

- sunt omogene, transsonice, realizate de cavităţi sau organe ce conţin
lichide ( bilă, urină, lichid amniotic ) sau în condiţii patologice ( bilă de
stază, colecţii peritoneale, pleurale, formaţiuni chistice, hematoame
recente )

- localizarea, forma, dimensiunile sunt diferite

- posterior prezintă întărire acustică ( ecouri de intensitate mai mare decăt

în zonele vecine ) iar peretele posterior apare mai gros.

- conturul este de obicei net

- în modul A structurile lichidiene au amplitudinea ecourilor zero, curba

ajungând la linia izoelectrică
 Imagini tubulare
- apar ca benzi negre delimitate de doi pereţi ecogeni liniari

- în cazul aortei structura este hipoecogenă, neomogenă, prin

ecouri punctiforme date de curgerea turbulentă

Imagini semilichidiene sau lichidiene impure

- apar în cazul lichidelor vâscoase sau cu suspensii de particule
sau microfragmente : bila în cazul alimentaţiei parenterale,
chiste suprainfectate sau hemoragice, hematoame mai vechi,
abcese

- structura poate fi omogenă sau stratificată cu nivel lichid-

lichid
Imagini date de organele parenchimatoase

- fiecare organ are o ecogenitate caracteristică.

În ordine descrescândă a ecogenităţii : sinus renal-
pancreas- ficat- splină- parenchim renal. (sinusul este
hiperecogen datorită interfeţelor numeroase date de
elementele tubulare numeroase şi ţesut grăsos )

- formaţiunile înlocuitoare de spaţiu sunt izoecogene

( similare ţesutului de provenienţă care pot fi delimitate
doar în condiţiile existenţei unui halou ), hipoecogene sau
hiperecogene
 Imagini hiperecogene cu con de umbră reprezintă structuri dense,
impregnate calcar
- aspectul linear sau arciform hiperecogen, având posterior con de
umbră posterior, deci lipsă totală de US
- os, calculi, calcificări, cicatrici fibrocalcare,clipsuri chirurgicale, vase
calcificate

 Imagini aerice cu con de umbră posterior şi reverberaţii

- alb strălucitor, mobilă,cu con posterior
- aerocolie, aeroenterie, fistule, abcese cu anaerobi, aerobilie,
pneumoperitoneu
 ECOSTRUCTURA

Reprezintă o caracteristică individuală a fiecărui țesut,

reprezentând totalitatea ecourilor returnate de țesuturi, care sunt o
întrepătrundere de elemente cu ecogenități variate. Organele
parenchimatoase au o structură reticulară cu granulație diferită,
omogene sau nu. Ecostructura omogenă se caracterizează prin
uniformitatea ecourilor indiferent de planul de secțiune; majoritatea
parenchimelor normale au structură asemănătoare, diferită fiind
ecogenitatea.
 ARTEFACTE

Reprezintă "orice " care nu este un indicativ corect al structurii examinate.

Artefacte de contur
• pseudoîngroşări şi false imagini de sediment : un fascicul larg cu
întărire acustică importantă la traversarea unei interfeţe lichid- parenchim realizând
un aspect de penumbră dând aspect de fals sediment decliv
• pseudoseptări- cristalul piezolectric este conceput să emită un
singur fascicul liniar de US egal ca lărgime cu suprafaţa cristalului. În realitate
produce şi fascicule accesorii divergente. Schimbarea incidenţei fasciculului
dovedeşte inexistenţa septului
• conul de umbră parietal- VB, VU, chiste- apare când grosimea
interfeţei este comparabilă cu lărgimea fasciculului rezultând refracţie şi reflexie
parţială
• dedublarea imaginii este rezultatul difracţiei unui fascicul de US pe
o structură cu dimensiuni mai mici decât lungimea de undă producându-se o dublă
reflectare pe acelaşi element anatomic. De exemplu în hipogastru în secţiune
transversă pe un uter gravid se poate vizualiza imagine uterină dublă cu 2 sarcini.
Artefacte utile-
întărire acustică
Artefacte de sediu

- refracţia fasciculului duce la reflectarea ulterioară a lui de

către un element situat lateral de fascicul deci ecoul va fi apărea a
fi pe direcţia razei incidente, când de fapt este lateral.

- modificarea vitezei fasciculului : frânarea US la trecerea

printr-o formaţiune lichidiană de dimensiuni mari face ca US
reflectate să ajungă mai târziu la traductor şi determină plasarea
obiectului mai departe decât situaţia anatomică.

- imagine în oglindă- este rezultatul reflectării US de interfeţe

curbe ( diafragm, perete VU ) rezultă imagine în oglindă
Artefact util- con acustic
Artefacte de reverberaţie, coada de cometă

- realizată de bule de aer, clipsuri metalice, sterilet metalic

- fasciculul de US după ce a străbătut un mediu lichid sau

parenchimatos întâlneşte un alt mediu cu impedanţă acustică
foarte diferită ( aer, os, elemente metalice ). Rezultatul este
reflectarea intensă cu viteză mare cu reflectare apoi de pe
traductor iar pe suprafaţa mediului cu întoarcere la traductor
rezultând o imagine hiperecogenă liliară cu larg con de
umbră în care apar linii albe, paralele.
 Artefactele sunt date de particularitățile de propagare a
US (de propagare a US -rezoluția axială, rezoluția laterală, grosimea
secțiunii, reverberația, refracția, multicale, imagnea în oglindă, lob
lateral, grating lobe, coada de cometă, eroare de viteză, ambiguitate
de distanță-, de atenuare a US- con acustic, întărirea, umbra
marginală-), erori date de aparat ( variații de curent, reglare
incorectă a regimurilor de lucru, a luminozității, rezoluția slabă a
traductorului ), erori datorate pacientului ( lipsa colaborării,
fereastră ecografică restrânsă, condiții neadecvate examinării ), erori
datorate medicului ( necunoașterea completă a metodei,
necunoașterea aparatului, examinare superficială, formulare
incompletă a rezultatului), erori date de leziune ( dimensiuni prea
mici, localizare înapoia structurilor reflectogene ).