,,Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,

Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază -

Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează. ‘’
( Nicolae Labiş )
Alb este culoarea care reflectă lumina în mod egal pe
toate lungimile de undă ale spectrului vizibil.
De multe ori este considerată a fi culoarea absolută,
cea care nu prezintă variaţii decât cele cuprinse între
mat şi strălucitor, semnificând fie absenţa , fie suma
culorilor.
,,Imprudent am pus culorile în
morişcă
Şi le-am învârtit,
Le-am învârtit pânăla alb.
S-au dus de-avalma anii,
Amintirile, visele
Într-un tărâm de o culoare fără
culoare.’’
( George Meniuc )
 ,,Am vrut să mă opresc puţin,
să strig la ele,
Dar şi strigătul s-a oprit în
cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele
neauzite
Şi le-a târât în marele infinit al
mişcării.
O pălărie de paie, uitată la
cişmea,
Şi plânsul meu de-acasă, s-au
învârtit până la alb. ‘’
( George Meniuc )
 Cea mai recunoscută interpretare a culorii albe este
curaţenia, neprihănirea, candoarea. Plecând de la
interpretarea "candidus", albul este culoarea candidatului, a
celui care îşi schimbă condiţia (candidaţii la funcţii publice
se îmbrăcau în alb).
Asemenea acestor candidaţi se poate spune ca, haina
alba este semnul iniţierii creştine.
. Chiar dacă se poate comenta în privinţa cămăşii albe a
condamnaţilor la moarte este bine să amintim faptul că această
îmbrăcăminte este, de fapt, însemnarea celui care se ridica deasupra
tuturor lucrurilor, a celui care se va ridica la ceruri pentru a renaşte,
izbănvind în cruda şi nedreapta încercare.
 ,,Între tăcere şi păcat
Ce-o să aleg - cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuşi..’’
( Ana Blandiana )
 Culoarea albă este şi simbolul punctelor cardinale est şi vest,
locurile unde soarele apare şi dispare pentru oameni. De aceea albul
este asimilat cu valorile extreme asociabile acestor puncte cardinale:
extrem, misterios, speranţă, ciclicitatea naşterii şi apusului.
,,Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.’’

(Vasile Alecsandri )
 Indienii pueblo atribuie răsăritului culoarea albă, care nu
este de apartenenţă solară. Nu mai este culoarea aurorei şi a
zorilor, acel moment de "vid" dintre noapte şi zi, când lumea
visurilor acoperă orice realizare (fiinţa umana fiind inhibată,
suspendată) ci este momentul revenirii la viaţă, la siguranţă , la
drumul către devenire.
 ,,Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină. ‘’
( George Topârceanu )
 Aztecii, populaţie pentru care
soarele este totul, au asociat culoarea
albă cu apusul. Gândirea religioasă a
acestora considera viaţa omului şi
drumul întregului pământ ca fiind
condiţionat de drumul soarelui.
Ori, la apus, soarele intra în
"casa negurii", compatibilă cu moartea.
Pentru a se asigura că soarele va răsări
a doua zi se realizau sacrificii umane
(războinici sau prizonieri de război)
care, prin sângele vărsat şi ritualurile
îndeplinite aduceau soarele în ciclul
vieţii.
 Această “însemnare" prin utilizarea culorii albe era
compatibilă cu declararea stării de ieşire din această lume, ei
intrând în cealaltă lume înainte de sacrificiul propriu-zis
(albul este culoarea primilor paşi ai sufletului înainte de
desprinderea spre înalturi a războinicilor sacrificaţi). Este
bine de reţinut faptul că zeităţile aztece erau îmbrăcate
aproape întotdeauna în alb.
,,Orchestra începu cu-o indignare
graţioasă.
Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe ...
Spaţiu, infinit, de o tristeţe
armonioasă ...

( George Bacovia )
,,În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe
întinsele cărări --
Cântau clare sărutări ...
Larg, miniatură de vremuri
viitoare ...’’
( George Bacovia )
 S-a realizat şi o asociere a culorii albe cu argintul, el
devenind culoarea regală (regele Nuada) care, deseori, a fost
asociata cu aurul - albul şi auriul sunt culorile drapelului
Vaticanului, prin care se afirmă împărăţia Dumnezeului
creştin pe pământ.
Galii aveau adjectivul "vindo-s" care însemnă
alb şi frumos .
,,Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
……..
…,,El cutremură o barcă.’’

( Mihai Eminescu)
Irlandezii aveau "find" care însemna alb şi sfânt, "drong
find" însemna oastea albă a îngerilor .
 Budismul asociază aureola
albă şi lotusul alb pentru gestul
pumnului cunoaşterii al marelui
iluminator Buddha, în opoziţie cu
roşul şi gestul de concentrare.
 Este o interpretare similară celei
creştine legate de iniţiere, unde culoarea albă
este uşor de asimilat revelaţiei şi divinului, a
stării de graţie, a transfigurării care uluieşte,
trezind facultatea de înţelegere şi depăşind-o
în acelaşi timp, devenind spre absolutul
percepţiei culoarea teofaniei din care o
rămăşiţă va înconjura capul tuturor celor
care l-au cunoscut pe Dumnezeu (sub forma
unei aureole de lumină care reprezinta suma
tuturor culorilor).
,,Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

( Ana Blandiana )
,,Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de
poezie,
Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.’’
,,Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal ‘ ‘

(Mihai Eminescu )
 Albul este culoarea simbol a înţelepciunii, venită din
obârşii şi purtând cu sine chemarea umană către progres.
In combinaţie cu roşul, culoarea fiinţei încâlcite în
negurile lumii, incapabila să-i depăşească obstacolele, se va
ajunge destul de repede la arhanghelul împurpurat. Şi, de aici,
expresia ... "Vin din vechime, sunt un înţelept a cărui esenţă este
lumina. ‘’
 Proiect realizat după un
concept original de profesor
Stupineanu Valentina,
Şcoala Nr. 12 Tulcea.