Sisteme informatice bazate pe

cunoştinţe

1. Ingineria cunoaşterii. SIBC

2. Sisteme expert
2.1. Definiţie. Caracteristici
2.2. Sisteme expert celebre
2.3. Structura generală a unui sistem expert
3. Dezvoltarea unui SIBC
4. Concluzii
Ingineria cunoaşterii. SIBC
Baza de cunoştinţe rezultă din interacţiunea
dintre inginerul de cunoştinţeşi experţi.
Unele ramuri ale inteligenţei artificiale nu intră
încategoria SIBC.
Clasificarea generală a sistemelor
informatice bazate pe cunoştinţe.
Sisteme expert: diferenţa dintre reprezentarea
unui specialist şi cea a unui nespecialist asupra
unui anumit fapt sau fenomen
Sistemele expert sunt programe
concepute pentru a raţiona în scopul
rezolvării problemelor pentru care în
mod obişnuit se cere o expertiză
umană considerabilă.

(Edward Feigenbaum,Stanford University)

Un sistem expert este un program care
utilizează cunoaştere şi proceduri de
inferenţă pentru pentru obţinerea
rezultatelor într-o activitate dificilă
întreprinsă uzual doar de experţi umani.

Pe scurt, sistemele expert sunt

programe care înmagazinează
cunoştinţe specializate,
introduse de experţi.
Pe scurt, sistemele expert sunt programe
care înmagazinează cunoştinţe
specializate, introduse de experţi.

Aceste sisteme se folosesc deseori în

situaţii în care nu există o soluţie
algoritmică clară.

Principala caracteristică a acestora este

prezenţa unei baze de cunoştinţe
împreună cu un algoritm de căutare
adecvat tipului de raţionament.
 Sisteme expert celebre

• Primul sistem expert a fost dezvoltat

începând din 1965, la Stanford, de către
Edward Feigenbaum şi laureatul
premiului Nobel, geneticianul Joshua
Lederberg. DENDRAL, chimistul
computerizat, este primul program
bazat pe cunoştinţe destinat
raţionamentului ştiinţific.
 Sisteme expert celebre

• MYCIN, creat în 1972 de Edward H.

Shortlife, tot la universitatea Stanford.
• O legendă a sistemelor expert este
Prospector, un program construit pentru
identificarea formaţiunilor geologice.
• În 1980, XCON („eXpert CONfigurer”) a
devenit primul sistem expert utilizat pe scară
largă din punct de vedere comercial.
 Structura generală a unui sistem expert trebuie să
conţină obligatoriu trei module principale:

• Baza de cunoştinţe este reprezentată ca o

structură de date ce conţine ansamblul cunoştinţelor
specializate introduse de către expertul uman.

• Mecanismul de inferenţă preia cunoştinţele din

baza de cunoştinţe ce sunt utilizate pentru
construirea raţionamentului, elaborează planul de
rezolvare al problemei şi execută acţiunile prevăzute
în planul de rezolvare.

• Baza de fapte este reprezentată de o memorie

auxiliară ce conţine toate datele utilizatorului (faptele
iniţiale ce descriu enunţul problemei de rezolvat) şi
rezultatele intermediare produse în cursul procedurii
de deducţie.
 Componente secundare

• Interfaţa utilizator este cea care asigură

dialogul dintre utilizator şi sistem.
• Modulul de achiziţie al cunoştinţelor preia
cunoştinţele specializate furnizate de expertul
uman sau inginerul de cunoştinţe într-o formă ce
nu este specifică reprezentării interne (fişiere).
• Modulul de explicaţii permite trasarea drumului
de urmat în raţionare de către sistemul rezolutiv
şi emiterea justificărilor pentru soluţiile obţinute,
evidenţiindu-se în acest mod cauza greşelilor
sau motivul eşecurilor.
Pe lângă acestea, un sistem expert mai conţine o serie de
module ce asigură comunicarea cu operatorul şi expertul
uman, prezentate în figura următoare.
Este important ca sistemele expert să aibă două
caracteristici:

• Să explice raţionamentul. Dacă acest lucru nu

este posibil, utilizatorii umani s-ar putea să
nu-l accepte. În acest scop, trebuie să existe
suficiente meta-cunoştinţe pentru explicaţii iar
programul trebuie să ruleze în paşi inteligibili;

• Să poată dobândi noi cunoştinţe şi să-şi poată

modifica cunoştinţele vechi. De obicei,
singurul mod de a introduce cunoştinţe într-un sistem
expert e prin interacţiune cu un expert uman.
Dezvoltarea unui SIBC: Design-ul fizic
Dezvoltarea unui SIBC: Design-ul logic
 Pentru rezolvarea unor probleme de clasificare sunt
utilizaţi arborii de decizie

Un arbore de decizie este format din noduri şi arce.

Nodurile reprezintă locaţiile arborelui şi pot fi noduri de
decizie sau noduri soluţie. Deşi deplasarea în arbore se
face de sus în jos, există şi situaţii când poate fi
necesară şi deplasarea de jos în sus.
În exemplul de mai jos se realizează clasificarea
mişcărilor unui punct material. Sunt luate în considerare
doar cele mai importante caracteristici ale mişcării:
vectorul viteză şi vectorul acceleraţie. În funcţie de
valorile acestora se realizează o clasificare primară a
mişcării.
Etapele proiectării şi implementării unui SIBC
 Avantajele sistemelor informatice bazate pe
cunoştinţe şi a sistemelor expert
• sunt colecţii de informaţii valoroase;
• sunt indispensabile în lipsa expertizei umane;
• în unele situaţii, pot fi mai ieftine şi mai eficiente
decât experţii umani;
• pot fi mai rapide decât experţii umani;
• dacă sunt flexibile, pot fi actualizate cu uşurinţă;
• pot fi folosite pentru instruirea de noi experţi
umani;
• la cerere, pot explica premisele şi linia de
raţionament;
• tratează incertitudinea într-o manieră explicită,
care, spre deosebire de cazul experţilor umani,
poate fi inspectată şi verificată.
 Câteva limite ale acestor sisteme:

• nu pot raţiona pe baza intuiţiei sau bunului simţ

(„common sense”), deoarece acestea nu sunt uşor
reprezentabile;
• sunt limitate la un domeniu restrâns;
• nu pot generaliza în mod convingător;
• procesul de învăţare nu este automat; pentru
actualizările cunoştinţelor este nevoie de intervenţia
umană;
• în prezent, nu pot raţiona pe baza teoriilor sau analizelor;
• cunoştinţele înmagazinate în baza de cunoştinţe depind
foarte mult de expertul uman care le exprimă şi
articulează.