Managementul

declaraţiior si
feedback

Student: Ionut Oblesniuc

Suceava, 2015
 Managementul strategic este folosit de relaţiile
publice în două moduri. Primul este reprezentat de rolul
departamentului de relaţii publice ca parte a echipei de
management în dezvoltarea strategiilor de rezolvare a
problemelor pentru întreaga organizaţie. Al doilea este legat
de eforturile departamentului de relaţii publice pentru a
integra şi a coordona activităţile lui cu cele ale organizaţiei.

Eforturile de relaţii publice ale oricărei organizaţii au

ca scop susţinerea misiunii organizaţiei în general. Din acest
motiv, elaborarea planului anual al oricărui departament de
relaţii publice, fie că este pentru organizaţie sau
departamentul de relaţii sau scopul organizaţiei. Modul în
care va evolua din acel punct depinde adesea de natura
organizaţiei, dar elementele planului de relaţii publice rămân
aceleaşi.
 Unul dintre rolurile departamentului de relaţii publice
este acela de asistenţă pentru evaluarea misiunii unei
organizaţii. Acest lucru păoate include revizuirea şi
rescrierea sau, poate, conceptualizarea şi scrierea unei
declaraţii de principii. În orice caz, trebuie să fie partea
rolurilor relaţiilor publice de creator de politică şi de
consiliere a conducerii.

Cele mai multe organizaţii au o declaraţie de principii

de la începutul existenţei lor; dar cel puţin o dată la cinci ani
declaraţia ar trebui să fie revizuită cu grijă şi sistematic, cu
ajutorul publicurilor interne şi externe. Cererea de revizuire
a declaraţiei de principii este prerogativa conducerii la vârf,
iar departamentul de relaţii publice este responsabil pentru
organizarea şi planificarea revizuirii. Ca urmare a revizuirii
declaraţiei de principii este posibil să apară o declaraţie
rescrisă sau modificată.
 Declaraţiile de principii dau tonul organizaţiei, îi
stabilesc caracterul şi definesc parametrii activităţilor ei.
Ele pot fi comentarii lungi şi filosofice despre natura
organizaţiei (aşa cum sunt cele mai multe declaraţii de
principii ale universităţilor) sau pot avea numai un paragraf
sau două.
Alături de declaraţia de principii, organizaţiile scriu
declaraţii descriptive despre ele însele. Acestea sunt
schimbate mai des decât declaraţia de principii, dar, în
esenţă, interpretează acea declaraţie. De exemplu, uitaţi-
vă peste câteva dintre broşurile pe care biroul care se
ocupă de admitere la universitatea voastră vi le-a trimis
când vă gândeaţi ce universitate să urmaţi. Felul în care
universitatea se descrie pe sine vă spune ceva despre
imaginea sa despre sine. Declaraţiile descriptive ale
companiilor publice apar în rapoartele lor anuale, pe
interiorul primei coperte – de obicei într-un ancadrament.
 Feedback-ul
Feedback-ul este o componentă deosebit de
importantă a comunicării

Feedback-ul trebuie să fie mai degrabă specific

decât general, de preferat să conţină exemple recente
(în sensul că trebuie să îi explicaţi clar persoanei şi ceea
ce a greşit şi ceea ce a făcut bine; opus acestei
abordări sunt unii profesori ori manageri care la
întrebarea elevului/subordonatului asupra calităţii
lucrării răspund evaziv - în genul „da, merge" ori „este
aşa şi aşa" - ceea ce nu oferă acestuia din urmă un
suport pentru optimizarea actitatii);
 Feedback-ul trebuie să fie verificat pritor la ceea ce
receptorului i se pare a fi valid ; emiţătorul poate cere
receptorului să reformuleze şi să reproducă feedback-ul,
pentru a înţelege ceea ce receptorul a vrut într-adevăr să
exprime;

Feedback-ul trebuie să includă acele lucruri pe care

receptorul să fie capabil să le facă; să nu includă mai mult
decât ceea ce receptorul poate să realizeze în timpul prevăzut
de respectiva actitate. Ca un contraexemplu, putem să ne
închipuim „valoarea" următorului feedback pe care un
manager l-a dat unui membru al echipei sale ce dorea să se
alăture câtorva colegi care lucrau la un proiect: „ei au început
mai demult, dar nu-i nimic, dacă până mâine rezol aceste cinci
sute de lucrări
 O altă clarificare adusă conceptului o regăsim la
T.K. Gamble şi M. Gamble, care ne sugerează o distincţie
dintre feedback-ul eluativ şi feedback-ul noneluativ.
Astfel, feedback-ul eluativ presupune să dezvoltăm o
opinie despre o problemă aflată în discuţie să efectuăm o
judecată - poziti sau negaţi - bazată pe propriul sistem de
lori. în această arie, se disting trei tipuri de feedback:
pozitiv, negativ şi formativ.

1) Feedback-ul eluativ pozitiv încearcă să menţină

comunicarea în direcţia în care se afla deja (spre
exemplu, dacă ţinem un discurs, iar audienţa este
satisfăcută de modalitatea de prezentare, vom încerca să
păstrăm tipul de abordare folosit);
 2) Feedback-ul eluativ negativ serveşte unei
funcţii corective, care ajută la diminuarea/
eliminarea comportamentelor de comunicare
nepotrivite (dacă este să luăm tot exemplul de mai
sus, atunci când audienta este plictisită sau
nesatisfăcută de modalitatea de prezentare pe care
am ales-o, tindem să ne modificăm sau să ne
schimbăm abordarea).
 3) Feedback-ul formativ este un tip special de
feedback negativ. Acesta presupune în accepţiunea lui
Don Ţoşti că, dacă feedback-ul eluativ pozitiv trebuie să
fie oferit imediat ce o activitate a fost dusă la capăt cu
succes (spre exemplu, formulări de tipul „Bună treabă!
"), feedback-ul eluativ negativ ar presupune o amânare
până în momentul în care activitatea ar putea fi reluată,
astfel încât să fie zut ca un sprijin mai degrabă decât ca
o critică (dacă o echipă a făcut greşeli la ultima întâlnire,
moderatorul aştepta o nouă întâlnire pentru a afirma:
„Haideţi să eliminăm astăzi erorile pe care le-am făcut
ultima dată şi să încercăm să nu mai facem altele")..
 Actul de comunicare nu este deplin, nu se
realizează dacă nu se produce feedback-ul. Această
componentă presupune „răspunsul”, reacţia la
mesajul transmis/ receptat.
Feedback-ul a fost definit ca fiind „toate mesajele
verbale şi nonverbale pe care o persoană le
transmite în mod conştient sau inconştientă
ca răspuns la comunicarea altei persoane”.
Vă mulţumesc!