Categorii de riscuri în comerţul

internaţional. Modalităţi de tratare a

riscului valutar şi a ratei dobânzii

Studenţi: Lupancu Andrei

Jitaru Maria

SUCEAVA, 2016
Aspecte generale privind riscurile în comerţul internaţional

În orice acţiune umană exista o concentraţie dintr-un anumit

compus al conjuncturii proprii acţiunii respective. Acest compus este
neprevăzutul, factorul de incertitudine, care suporta mai multe puncte de
abordare. În primul rând este vorba despre surprizele care pot apărea în
timpul desfăşurării unei activităţi oarecare, surprize care pot fi plăcute
sau neplăcute.
Dar să vedem ce stă la baza producerii acestor surprize plăcute
sau neplăcute, ce le determină apariţia. Majoritatea celor care şi-au
îndreptat atenţia spre aceste fenomen sunt de părere că premisele sunt
două: şansa şi riscul. Aceste două noţiuni sunt complementare, în sensul
ca "suma" lor este egală cu 1. Când riscurile sunt mari şansele sunt mici
şi invers. Riscurile sunt responsabile de producerea surprizelor
neplăcute, în timp ce şansele stau la baza celorlalte.
 Putem defini riscul că posibilitatea de a obţine rezultate favorabile sau
nefavorabile într-o acţiune viitoare exprimată în termeni probabilistici. Trebuie
precizat faptul că riscul nu se confunda cu probabilitatea, întrucât tine atât de
probabilitate, cât şi de amploarea evenimentului. O altă definiţie exprima riscul
că posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii economice ca
rezultat al producerii unor evenimente sau fenomene imprevizibile.

Clasificarea riscurilor
Având în vedere natura imprevizibilă a riscurilor este necesar să le
cunoaştem cât mai bine pentru a putea spune că există posibilitatea să scăpăm de
efectele nedorite. În momentul în care este pusă problema încheierii unei
tranzacţii economice cu cât conştientizam mai deplin caracterul incert al
acţiunii, cu atât vom fi mai pregătiţi să limităm posibilitatea de întâmplare a
evenimentelor care ar putea determina o turnură nefavorabilă a acestei tranzacţii.
şi nu în ultimul rând să fim pregătiţi să facem faţa efectelor negative, în cazul
petrecerii evenimentelor respective.
 A.Clasificarea în funcţie de natură
Un prim criteriu este cel al naturii lor. Din acest punct de vedereexista două
categorii de riscuri: cele care au conţinut economic şi cele de altă natură.
În prima clasă se cuprind la rândul lor doua subcategorii: riscurile datorate evoluţiilor
diferitelor pieţe compenente ale pieţei mondiale (aici riscul de preţ şi riscul valutar), iar o
a doua subcategorie este cea a riscurilor care derivă din nerespectarea clauzelor
contractuale ce revin părţilor (decalaje de livrări, întârzieri ale platilor sau chiar neplata
etc.).
B. Clasificarea în funcţie de cauză care le determina
Al doilea criteriu după care pot fi clasificate riscurile este cel al cauzelor care le determina
producerea. La acest capitol avem, în primul rând,riscuri naturale categorie din care
putem menţiona: fenomene meteorologice, erupţii vulcanice, cutremure etc. Efectele pot
fi catastrofale sau nu în funcţie de amploarea evenimentului produs (de la afectarea pe
mici porţiuni a recoltei agricole până la calamitarea să integrală, de la umezirea unei
cantităţi mici de marfă perisabilă în cazul unei ploi şi până la pierderea totală a mărfii sau
întârzierea livrării ca urmare a unei inundaţii etc.).
 C. Clasificarea în funcţie de conţinutul său
În general, riscul în comerţul internaţional are un grad superior faţă de
acela din comerţul intern. Riscurile în tranzacţiile internaţionale pot fi
clasificate, în primul rând, după natura lor, şi anume: riscuri cu conţinut
economic şi riscuri cu conţinut neeconomic, care depind de o serie de factori
care nu aparţin de sfera economică.
Riscurile cu conţinut economic, care sunt preponderente în
desfăşurarea tranzacţiilor internaţionale pot fi identificate după cauzele care le
determina, şi anume:
• riscuri contractuale (de neexecutare a obligaţiilor contractuale)
• riscuri de preţ
• riscuri financiar-monetare
• riscuri de management
• riscuri administrative.
Riscurile cu conţinut neeconomic pot fi clasificate în:
• riscuri naturale, în care anumite cauze naturale (fenomene meteorologice,
vulcanice, seismologice) împiedica respectarea obligaţiilor contractuale
• riscuri politice, adică schimbarea formei de guvernământ, lovituri de stat
sau alte schimbări care aduc mutaţii în politică comercială şi economică a
unui stat.
 Metode de acoperire a riscului în comerţul internaţional
Riscul în comerţul internaţional nu poate fi complet evitat, însă el poate fi
acoperit, mai mult sau mai puţin, prin metode adecvate fiecărei activităţi.
Printre activităţile din comerţul internaţional afectate de riscuri sunt de scos în
evidenţă: negocierea contractelor de vânzare internatio-nala şi derularea lor, politică
comercială guvernamentală, transporturile maritime, cooperarea internaţională în
investiţii, primirea şi acordarea de credite.
Printre metodele de acoperire a riscului în comerţul internaţional menţionăm:
• acoperirea generală a riscului prin organizare şi politica comer-ciala de ocrotire;
• promovarea de politici comerciale bazate pe marketing;
• prevenirea riscului în faza precontractuală;
• acoperirea riscului de neexecutare a contractului;
• încheierea de acorduri interguvernamentale privind promovarea şi garantarea reciprocă
a investiţiilor;
• acoperirea riscului în transportul internaţional prin asigurarea la o companie de
asigurări;
• selecţionarea valutelor în care se exprima preţul;
• includerea în contractele de vânzare-cumpărare de clauze valutare;
• acoperirea riscului de către organizaţiile internaţionale de asi-gurare;
• acoperirea riscului pe calea garanţiilor;
• acoperirea riscului pe calea penalizării neîndeplinirii obli-gatiilor contractuale;
• aplicarea daunelor interese.
 Riscul valutar determina, în esenţă, o pierdere pentru acea parte din contract
care a apreciat eronat evoluţia cursului monedei de contract. Din perspectiva
importatorului riscul valutar se face simţit în momentul în care la scadenţă contractului,
valută se situează pe un nivel de curs superior celui dim momentul încheierii tranzacţiei,
adică valută se apreciază. Pentru exportator lucrurile stau pe dos, el pierde atunci când
moneda aleasă în contract se depreciază în acel interval de timp.
Odată cu perfectarea afacerii se negociază toate clauzele care le trec prin cap
parţilor, unele dintre acestea sunt standardizate, iar altele sunt determinate de condiţiile
specifice de tranzacţionare. Ceea ce trebuie să avem în vedere este următorul fapt, părţile
sunt de acord a priori cu încheierea tranzacţiei, dar aici se termină cu interesul lor comun.
Din acest punct încep divergentele, negocierile nu s-ar purta dacă toate treburile ar decurge
consensual.
Contractarea, prin prisma negocierii este o adevărată luptă, în care fiecare arunca
în ring sau utilizează ceea ce are mai bun la îndemână pentru a-şi atinge scopurile. De
aceea în momentul contractării părţile trebuie să ştie foarte bine ce vor, precum şi metodele
şi instrumentele prin care să ajungă acolo. Concret, fiecare parte îşi va construi clauzele pe
care le doreşte cuprinse în textul contractului, iar apoi discuta cu cealaltă parte
oportunitatea acestor clauze.
 Protecţia împotriva riscului valutar este necesară şi în context extra-
contractual. Cu toate prevederile pe care o persoană este capabilă să şi le
asume, riscurile pot să determine efecte nefavorabile asupra derulării unui
contract sau asupre activităţii firmei în ansamblu. Această protecţie se poate
realiza prin diferite metode. Dintre acestea: operaţiunile pe piaţa valutară şi
operaţiuni cu alt specific.

Piaţa valutară este locul unde cei care manifesta interes din punct de
vedere valutar îşi pot îndeplini scopurile propuse. Disponibilul, din perspectiva
valutară, îşi află debuşeu în cererea de valută. Valutele pot fi diverse, dar
operaţiunile care sunt larg utilizate, pentru evitarea riscului valutar, în cadrula
acestei pieţe sunt următoarele: tranzacţiile la vedere, tranzacţiile la termen,
hedging-ul valutar, precum şi arbitrajul de valute.
Operatiuni cu alt specific . În această categorie intră toate celelate
operaţiuni de pe alte pieţe şi care concura la obţinerea unei protecţii împotriva
riscului valutar (forfetarea, swap-ul, contracte de optiuni pe valute).
 Riscul de ţară reprezintă probabilitatea pierderilor din activităţi
internaţionale, ca urmare a unor evenimente economice, sociale şi
politice specifice fiecărei ţări în parte. Acesta este perceput ca fiind un
pericol la adresa economiei ţării respective, influenţând plăţile acesteia.
Riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc monetar. Prima categorie
face referire la acţiunile statului care împiedică onorarea obligaţiilor
externe, în timp ce riscul monetar este cauzat de schimbarea cursului
monedei de contract sau de credit.
Conceptul de risc de ţară este legat de alte două noţiuni: riscul
suveran şi riscul de transfer. Riscurile legate de datoria externă publică
său public garantate sunt incluse ın cadrul riscului suveran. El exprimă
probabilitatea ca un stat suveran, la un anumit moment, să nu poată sau
să nu dorească să-şi onoreze angajamentele externe, din căuşe aflate sub
controlul autorităţilor statale.
.
 Agenţiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat
titlurilor de valoare tranzacţionate pe piaţa internaţională cât şi riscul
de ţară. Atunci când titlurile sunt emise de către un stat suveran, riscul
analizat de către agenţiile de rating este riscul de suveran. Astfel,
agenţiile de evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea
de a formula un diagnostic asupra capacităţii generale a emitentului de
obligaţiuni sau alte instrumente de credit de a-şi îndeplini
angajamentele financiare asumate. „ Rating” reprezintă valoarea unui
anumit titlu în raport cu altele emise pe piaţa financiară internaţională
sau pe cea naţională a unei ţări.
 În ceea ce priveşte agenţia Moodys situaţia riscului de ţară se perinta
astfel1:
• -intre anii 1997-2002 se clasează intre Baa, Ba şi B ceea ce înseamnă că :are
obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu
posibile dificultăţi, evoluţia obligaţiunilor nu este sigură şi ca obligaţiunile nu
au caracteristici investiţionale;
• -intre anii 2002-2007 se clasează intre Baa, Ba ceea ce înseamnă că :are
obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu
posibile dificultăţi şi că evoluţia obligaţiunilor nu este sigură.
• - între anii 2007-2012 valorile riscului de ţară se încadrează la BAA3 ceea ce
înseamnă că este cel mai mic rating investment grade Moody pe termen lung
Obligație Corporate Evaluare. Obligațiile apreciate Baa3 sunt supuse la
moderate riscului de credit. Ele sunt considerate de grad mediu și, ca atare, pot
să posede anumite caracteristici speculative.
În anul 2013 Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului Baa3 al
României de la negativă la stabilă, anticipând că evoluţia bună din 2013 a
indicatorilor macroeconomici va continua, în timp ce riscurile privind creşterea
economică şi finanţarea au scăzut datorită redresării zonei euro.
 În cazul agenţiei Standard & Poor’s riscul de ţară se prezintă astfel:
Între anii 1997-2002 riscul se clasează intre valorile BB- şi B ceea ce
înseamnă că în unele perioade vulnerabilitatea este mică pe termen scurt, dar un grad de
sensibilitate mai mare la şocurile economice, sociale sau politice adverse şi că în alte
perioade prezent exista capacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar viitorul era
incert;
Între anii 2002-2012 riscul se clasează intre valorile B, BB şi BBB- ceea ce
înseamnă că uneori vulnerabilitatea este mică pe termen scurt, dar un grad de
sensibilitate mai mare la şocurile economice, sociale sau politice adverse ,uneori în
prezent existacapacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar viitorul era incert
dar şi ca capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor financiare era bună, dar există un
anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile;
În anul 2013 Agenţia de evaluare Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul
atribuit României, la "BBB minus" de la "BB plus", pe fondul creşterii economice şi al
menţinerii disciplinei fiscale din partea Guvernului, transmite Bloomberg, adăugând că
este pentru prima oară după 2008 când îmbunătăţeşte ratingul ţării noastre. "România
face progrese în reducerea îndatorării externe. În plus, consolidarea fiscală şi
stabilitatea sectorului financiar sunt în continuare pe drumul cel bun", se arată în
comunicatul agenţiei de evaluare financiară.
 Agenţia Fitch oferă Românie Între anii 1997-2012 categoria de riscuri B: BB-,
B, Baa ceea ce înseamnă că deţine obligaţiuni a căror onorare depinde de modificările
favorabile sau nefavorabile ale mediului economic, politic şi financiar
Agenţia Fitch confirma, vineri, ratingul BBB- pentru datoriile României pe
termen lung, în valută, şi BBB pentru datoriile în lei, cu perspectiva stabilă, însă
menţionează unele riscuri bugetare generate de anul electoral 2014, precum şi
instabilitatea politică.
Potrivit unui comunicat al Fitch, plafonl de ţara pentru România a fost confirmat
la BBB+, iar ratingul datoriilor în valută pe teremen scurt la F3.
Pentru anul 2016, Fitch prognozează o creştere economca de 2,8% pentru
România, superioară celei estimate de Comisia Europeană în prognoza de iarnă 2016, de
2,3%.
Ratingul BBB la datoriile pe termen lung reflecta o situaţie satisfăcătoare.
Ratingul maxim este AAA. La datoriile pe termen scurt, ratingul F3 reflecta o calitate
corectă şi o capacitate bună a debitorului de a se achita de obligaţii, însă condiţii negative
pe termen scurt ar putea afecta această capacitate. Ratingul maxim este F1+. . .
În plan extern, Fitch se aşteaptă la un progres în aprofundarea integrării fiscale în
zona euro şi la înăsprirea politicii fiscale pe termen mediu, în paralel cu menţinerea unui
risc scăzut de fragmentare în uniunea monetară.
Va multumim!