Sunteți pe pagina 1din 24

 Raporturile dintre participanții la activitatea de

comerț internațional se desfășoară în


conformitate cu politicile comerciale ale statelor.
 Reglementările aplicabile în materie formează un
cadru juridic a cărui coerență și certitudine este
asigurată de anumite principii.

 Principiile fundamentale ale dreptului comerțului


internațional sunt:
 principiul libertății comerțului,
 principiul protecției concurenței loiale și
 principiul libertății convențiilor, la care se adaugă
 principiul bunei-credinței.
 Principiile care stau la baza organizării muncii în
domeniul relaţiilor comerciale internaţionale (priciples
of labour organisation) diferă în raport de regimul
economic şi social, de gradul de dezvoltare a
economiei naţionale, de politica generală externă
promovată de guvern, de participarea la diviziunea
internaţională a muncii.

 Principiul concurenţei loiale (loyal competition


principles) reclamă faptul că în, Comerţul
Internaţional este admisă concurenţa loială şi
condamnă cea neloială (se condamnă dumping-ul şi
se recunoaşte dreptul statului de a se proteja de
efectele acestuia).
 Principiile dreptului, general vorbind, sunt postulate
ori precepte directoare ale orientării normelor juridice
şi de aplicare a dreptului, ele fiind expresia
nemijlocită a valorilor promovate şi apărate de drept.
 Ele au semnificaţia unor norme cu caracter de
generalitate, formulate direct ori deductibile din
context.

 Principiile au o mare importanţă, îndeosebi în


domeniul dreptului internaţional, ele statuând, printre
altele:
 principiul respectării tratatelor,
 buna vecinătate,
 soluţionarea paşnică a litigiilor, ș.a.
 Acest principiu constituie o cerinţă, de importanţă
covârşitoare, pentru circulaţia nestingherită a
mărfurilor, valorilor şi cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice
pe plan internaţional, ceea ce impune eliminarea
tuturor barierelor de ordin administrativ, vamal,
politic, care ar putea să încetinească derularea
raporturilor juridice de dreptul al comerţului
internaţional.

 Principiul este consacrat în Constituţia României, prin


art.134 alin.2, care statuează obligaţia asigurării
libertăţii comerţului, protecţia concurenţei loiale,
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de decizie.
 Pe plan mondial, acest principiu dă posibilitatea
creşterii volumului schimburilor comerciale de
mărfuri, valori şi cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, prin
eliminarea oricărui obstacol, prin abolirea
protecţionismului, stimularea concurenţei loiale.

 Principiul libertății comerțului se exprimă în


posibilitatea, recunoscută prin lege, persoanelor
fizice și juridice de a fi subiecte ale dreptului
comerțului internațional.

 Pentru exercitarea comerțului se cere ca persoanele


să aibă calitatea de comerciant și obiectul de
activitate să prevadă efectuarea de operațiuni de
comerț internațional.
 Datorită caracterului său de generalitate, principiul
libertății comerțului se aplică în materia investițiilor
străine și a licențelor de export și import.

 Tot regulile acestui principiu guvernează în mod


nemijlocit și regimul zonelor libere.

 Libertatea comerțului, fiind un principiu de drept


internațional public, nu exclude controlul statului.

 Activitatea participanților la raporturile de comerț


internațional este controlată de către stat prin
mijloace financiar-bancare. Intervenția statului se
realizează, în condițiile legii, prin intermediul taxelor,
impozitelor și a licențelor de export-import.
 După cum se cunoaşte, concurenţa, în orice domeniu
al activităţii umane, are un rol benefic, cu atât mai
mult în schimburile de mărfuri şi servicii, constituind,
în această privinţă, un factor real de progres
economic.

 În ceea ce priveşte acest principiu, deosebim, în


cadrul său, mai mulţi factori de determinare şi
anume:
 Concurenţa presupune, în primul rând, o competiţie de
piaţă între subiecte de drept cu activităţi comerciale
asemănătoare, care se întrec nestingherite pe piaţa liberă;
 Domeniul concurenţei comerciale internaţionale amplifică
rolul concurenţei de pe piaţa internă, ridicând-o, pe aceasta
din urmă, la nivel continental, regional sau mondial, după
cum se manifestă.
 Acest principiu se regăseşte în actele normative cu
aplicare internă şi cu vocaţie internaţională, el fiind,
de altfel, o formă de manifestare a principiului
libertăţii comerţului, acesta din urmă reprezentând,
pe de altă, parte, fundamentul economic al exercitării
concurenţei loiale în Comerţul Internaţional.

 Dintre actele normative care asigură pe plan naţional


desfăşurarea raporturilor juridice comerciale în
condiţii de concurenţa loială, evidenţiem Legea
nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale,
în vigoare, modificată și completată succesiv prin
Legea nr. 255/2013, O.G. nr. 12/2014 și Legea nr.
117/2015, care sancţionează persoanele fizice şi
juridice ce efectuează acte şi fapte de comerţ cu
încălcarea principiilor libertăţii comerţului şi a
concurenţei loiale.
 Ținând cont de deosebita importanţă, în actuala
conjunctură mondială, a relaţiilor comerciale
internaţionale, concurenţa, componentă intrinsecă a
acestor relaţii, îmbracă mai multe forme, cum ar fi:
concurenţa loială, neloială şi convenţia anticoncurenţială.
Cadrul juridic al concurenței este reprezentat de Legea nr.
21/1996 cu modificările ulterioare, ultima fiind realizată
prin O.U.G. nr. 9/2017.

 În cadrul relațiilor de comerț internațional, principiul


liberei concurențe se aplică între persoanele care exercită
o activitate asemănătoare.
 Concurența este o confruntare sau o competiție între
comercianți, exercitată în domeniile deschise pieței,
pentru atragerea și menținerea clientelei, în scopul
obținerii de profituri. Libertatea concurenței reprezintă o
premisă a dezvoltării relațiilor de comerț, o garanție a
progresului.
 În desfășurarea relațiilor de comerț internațional,
concurența loială îndeplinește mai multe funcții:

 funcția de garanție a economiei de piață;


 funcția de facilitare a liberei circulații a mărfurilor
și serviciilor;
 funcția de stimulare a inițiativei participanților la
activitatea de comerț internațional.
 Concurenţa neloială poate fi definită în mod
succint ca fiind recurgerea, de către comercianţi,
la fapte şi acte care contravin uzanţelor oneste în
activitatea de comerţ internaţional.

 Cu alte cuvinte, concurența neloială reprezintă


încălcarea obligației de respectare a procedurilor
oneste sau corecte în exercitarea unei activități
comerciale sau industriale.

 Actele și faptele de concurență neloială presupun


folosirea unor mijloace reprobabile în activitatea
comercială și utilizarea unor modalități
discutabile în atragerea clinentelei.
 Protecția împotriva concurenței neloiale este prevăzută de
Convenția de la Paris pentru protecția proprietății
industriale din 1883, cu revizuirile și completările
ulterioare. În conformitate cu art. 10 bis sunt interzise
următoarele acte de concurență neloială:

 faptele care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o


confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea
industrială ori comercială a unui concurent;
 afirmațiile false în exercitarea comerțului, care sunt de
natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau
activitatea industrială ori comercială a unui concurent;
 indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea
comerțului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare
cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile,
aptitudinea la întrebuințare sau calitatea mărfurilor.
 Prin sancționarea concurenței neloiale se asigură
buna desfășurare a comerțului și industriei,
ocrotindu-se interesele generale ale societății.

 Convenţia anticoncurenţială poate fi definită ca o


manifestare a principiului libertăţii comerţului,
precum şi a caracterului voliţional al raportului juridic
de dreptul comerţului internaţional, prin care părţile
pot prevede în contractul de comerţ internaţional o
clauză cu caracter anticoncurenţial, în scopul apărării
intereselor reciproce.

 Această convenţie obligă părţile să nu efectueze acte


şi fapte de comerţ internaţional care pot aduce
atingere premiselor raportului juridic stabilit între ele.
 Principiul concurenței are un rol determinant în
stabilirea prețului mărfurilor. În confruntarea dintre
comercianți, raporturile reale dintre produsele și
serviciile oferite pe piață consumatorilor permit
fixarea unor prețuri corespunzătoare, care
împiedică realizarea profiturilor de monopol.

 Reglementările aplicabile concurenței comerciale se


împart în două categorii pricipale ce privesc
restricțiile impuse concurenței și reprimarea
concurenței neloiale.

 Restricțiile impuse concurenței urmăresc să apere


existența liberei concurențe prin suprimarea
practicilor monopoliste, împiedicând folosirea
abuzivă a puterii economice.
 Recurgând la practici restrictive de concurență,
comercianții competitivi pot acapara piața într-un
domeniu al producției mărfurilor sau prestațiilor de
servicii, perturbând mecanismele economiei de piață.
 Principalele forme ale practicilor monopoliste sunt
înțelegerile anticoncurențiale, abuzul de putere
dominantă și concentrarea de întreprinderi.

 Egalitatea juridică a părților reprezintă un alt


principiu fundamental al dreptului comerţului
internaţional, care priveşte direct raportul de comerţ
internaţional, potrivit căruia fiecare parte
contractantă are dreptul să acţioneze conform voinţei
sale, în ceea ce priveşte desfăşurarea tuturor
operaţiunilor de comerţ internaţional, pe care le
doreşte realizate, în scopul obţinerii unui profit,
pentru sine.
 Voința juridică a participanților la raporturile de
comerț internațional se exprimă, în principal, prin
intermediul contractelor. Puterea de decizie a părților
în contractele de comerț internațional este
configurată de principiul libertății convențiilor.

 Acest principiu evidenţiază faptul că raporturile


juridice de comerţ internaţional se concretizează, în
cele din urmă, în contracte comerciale internaţionale
şi titluri de valoare. Ambele tipuri de instrumente
juridice sunt manifestări indubitabile de voinţa
juridică a părţilor contractante, ale cărei limite sunt
stabilite atât de dispoziţiile legale, aflate în vigoare la
momentul respectiv, cât şi de decizia lor.
 Potrivit acestui principiu, părţile raporturilor juridice
de comerţ internaţional îşi pot alege, în mod liber
partenerii şi să trateze cu aceştia clauzele
contractuale, astfel încât să se concretizeze interesul
lor.

 De asemenea, subiectele raportului juridic pot să


stabilească, prin acelaşi act de voinţa, natura juridică,
obiectul şi conţinutul contractului de comerţ
internaţional, să hotărască asupra modului de
rezoluţiune sau de reziliere a acestuia, dar fără a
încălca dispoziţiile imperative în materie.

 Pe de altă parte, părţile au deplina libertate să-şi


aleagă, de comun acord, legea aplicabilă raporturilor
juridice dintre ele, în cazul apariţiei unui litigiu în
legătură cu interpretarea clauzelor contractuale sau
cu executarea contractului.
 Principiul libertății convențiilor însemnă că o parte se
obligă prin manifestarea propriei voințe numai la ceea ce
acceptă și doar în măsura în care dorește. În dreptul
nostru, principiul libertății convențiilor este consacrat de
art. 1169 C.C., potrivit căruia: „părțile sunt libere să
încheie orice contracte și să determine conținutul acestora,
în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele
moravuri”.

 În comparaţie cu dreptul comun, puterea de decizie a


părţilor în relaţiile de comerţ internaţional prezintă valenţe
suplimentare. Primatul legii faţă de voinţa părților
constituie o realitate numai în contractele interne.

 În operaţiunile de comerţ internaţional, libertatea


contractuală a părţilor prezintă accepţiuni diferite, care pot
fi grupate în două concepţii: una subiectivă şi alta
obiectivă.
 După concepţia subiectivă, se susţine că izvorul principal
al drepturilor şi obligaţiilor stipulate prin contractul de
comerţ internaţional constă în acordul de voință al părţilor.
Puterea creatoare a voinţei părţilor contractante este
independentă de orice referire la o lege determinată care
să-i confere validitatea.

 Ca atare, părțile au posibilitatea să sustragă contractul lor


de sub incidenţa oricărei legislaţii naționale. Raporturile
lor juridice pot fi guvernate de lex mercatoria (ansamblu
de uzanțe practicate de comunitatea comercianților) sau
de principiile de echitate.

 După concepţia obiectivă, se consideră că legea este


prioritară faţă de voinţa părților. Primatul legii exclude
efectul creator al voinţei individuale independent şi în
afara unui sistem de drept statal. Desigur, părţile au
libertatea să desemneze legea aplicabilă contractului, dar
numai în măsura în care opţiunea lor este admisă de legea
forului.
 În relaţiile de comerţ internaţional, libertatea
contractuală implică o autonomie derivată, şi nu
primordială. De altfel, libertatea contractuală este
consacrată întotdeauna de ordinea juridică
naţională.

 Autonomia de voinţă decurge din principiul


libertăţii convenţiilor în domeniul raporturilor de
comerţ internaţional.

 Dar principiul lex voluntatis nu se confundă cu


principiul libertăţii convenţiilor. În contractele de
comerţ internaţional, desemnarea de către părţi a
legii aplicabile nu este exclusă în domeniul
normelor imperative sau prohibitive.
 Prin autonomie de voinţă se înţelege că părţile pot să
aleagă legea care va guverna condiţiile de fond şi
efectele contractului de comerţ internaţional.

 Principiul lex voluntatis corespunde exigenţelor


comerţului internaţional, permițând părţilor să
adapteze contractul la situaţia existentă pe diferite
pieţe străine.

 În determinarea legii aplicabile contractului, principiul


lex voluntatis implică egalitatea legislaţiilor naţionale,
întrucât nu există o lege care să fie aplicată
obligatoriu ori să nu fie aplicată niciodată.
 În legislația noastră, alegerea legii aplicabile
contractului de către părți este admisă de prevederile
Codului civil. În baza art. 2640 „legea aplicabilă
obligațiilor contractuale se determină potrivit
reglementărilor dreptului Uniunii Europene”.

 Principalul izvor de drept în materie îl constituie


Regulamentul Roma I din 2008.

 Dispozițiile Regulamentului consacră în domeniul


obligațiilor contractuale principiul autonomiei de
voință. Potrivit textului art. 3, care conține o
reglementare generală, contractul este guvernat de
legea aleasă de părți.
 Principiul
bunei-credințe acţionează, în primul
rând, în domeniul încheierii şi derulării
contractelor de comerţ internaţional şi are o
importanţă covârşitoare.

 Acest principiu pretinde ca orice convenţie


trebuie să fie efectuată de către părţi cu „bona
fides", iar părţile contractante să nu recurgă la
uzanţe necinstite, dând dovadă de concurenţa
neloială.
 În raporturile comerciale interne şi internaţionale,
buna-credinţă se prezumă. În cazul în care se
constată, din partea unui contractant, reaua-
credinţă, el va suporta rigorile legii, foarte aspre
în acest sens.

 Acest principiu este consacrat de legea română


prin dispoziţiile art.1170 și 1183 din Codul Civil,
care arată că orice convenţie trebuie executată cu
bună-credinţă, ea obligând nu numai la ceea ce
este expres stipulat în ea, dar şi la toate efectele
impuse de echitate, obicei sau legea obligaţiei
asumate, după natura sa.