4.

BĂNCILE - VERIGĂ IMPORTANTĂ ÎN PROCESUL

DE CREDITARE A AGENŢILOR ECONOMICI

4.1. Rolul de intermediar financiar al băncilor comerciale

4.2. Elemente esenţiale în analiza procesului de creditare
4.3. Metodologia de creditare
4.4. Sursele de creditare ale unei bănci
4.5. Tipuri de credite bancare
 4.1. ROLUL DE INTERMEDIAR FINANCIAR AL
BĂNCILOR COMERCIALE

 Băncile reprezintă principala componentă a sistemului financiar.

 Rolul de intermediar financiar al băncilor comerciale derivă din faptul că
ele atrag depozite de la cei care au un surplus monetar şi pun aceste fonduri
la dispoziţia celor care au un deficit al disponibilităţilor monetare. În acest
mod, este creată o legătură reciproc avantajoasă între cei care economisesc
şi cei care împrumută.

Băncile

Cei ce Cei ce solicită

economisesc credite
 CEI CE ECONOMISESC

FIRME COMERCIALE PERSOANE

CARE ÎMPRUMUTĂ PARTICULARE CARE
ÎMPRUMUTĂ

Lichiditate pentru BANCA Lichiditate pentru

finanţarea producţiei finanţarea consumului
Intermediere între cei ce
economisesc şi investitori
(cei care dau cu
împrumut şi cei care
împrumută)

Investiţii

Consum
Producţie

Creare de locuri de Crearea bunăstării

muncă

Fig. Rolul băncilor în economie

 4.2. ELEMENTE ESENŢIALE ÎN ANALIZA PROCESULUI DE
CREDITARE

 Procesul de acordare a creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli

bine stabilite, care definesc procesul de creditare.
 Elementele esenţiale în analiza procesului de creditare sunt:
 Persoana
 Capacitatea
 Garanţiile
 Scopul
 Perioada
 Valoarea
 Rentabilitatea
 Avantajele
 Piaţa
1. PERSOANA
Atunci când se face o cerere de fonduri, creditorul trebuie să analizeze
debitorul în funcţie de:
o CARACTER
→ integritatea şi cinstea sunt fundamentale;
→ intenţia de a rambursa;
→ antecedente;
→ prezentare potrivită şi referinţe de caracter pentru clienţii noi.
o COMPETENŢA
→ experienţa în domeniul de lucru;
→ optimism realist;
→ priceperea managerială şi discernământul financiar.
o CAPITALUL
→ participarea cu fonduri, atât iniţial cât şi pe parcursul derulării
activităţii;
→ sursa proprie participării, care poate indica capacitatea de
management financiar.
2. CAPACITATEA DE RAMBURSARE

Evaluarea capacităţii de rambursare constă în următoarele:

 analiza performanţelor anterioare pentru a determina istoricul capacităţii
de generare de numerar;
 utilizarea analizei performanţelor anterioare ca bază în prevederile
performanţelor viitoare;
 utilizarea analizelor amintite pentru a evalua prognozele prezentate de
solicitantul creditului – realismul rentabilităţii viitoare, managementul
corespunzător al viitorului flux de fonduri;
 asigurarea corespunzătoare de fonduri de capital de lucru;
 elaborarea de planuri de cheltuieli de capital viitoare;
 suma, natura şi programul de rambursare pentru celelalte obligaţii ale
solicitantului de împrumut;
 în situaţii de început de activitate, utilizarea de tehnici, cunoştinţe şi
experienţă pentru a testa valabilitatea prognozelor. În acest caz, analiza
sensibilităţii este foarte importantă din cauza ratei foarte înalte de eşecuri în
rândul societăţilor nou înfiinţate;
 asigurarea luării în calcul a tuturor angajamentelor.
3. GARANŢII
 În situaţia în care apare imposibilitatea rambursării împrumutului, banca
trebuie să aibă o măsură de protecţie. De aici, rezultă necesitatea unei garanţii.
 O propunere de credit nu trebuie aprobată pe baza faptului că garanţia poate fi
materializată dacă rambursarea nu se poate face. Solicitarea trebuie să fie viabilă
prin propriile sale calităţi, să fie identificată sursa de rambursare principală şi, în
absenţa acesteia, pe cea secundară, iar garanţia luată să fie numai o măsură de
protecţie împotriva unor împrejurări neprevăzute.
 Elementele obligatorii pentru acceptarea unei garanţii sunt:
 Titlul de proprietate – este foarte important ca persoana care oferă
garanţia să fie posesorul de drept al acesteia;
 Valoarea – stabilitate, reprezintă valoarea probabilă într-o situaţie
forţată, adică valoarea necesară peste mărimea împrumutului capabil să
acopere datoria bancară în urma valorificării garanţiei. Se va lua în
considerare faptul că preţul care va fi obţinut va fi destul de scăzut
deoarece banca doreşte să obţină banii în timp scurt, fiind presată să
vândă, iar cel care cumpără va fructifica această informaţie oferind un
preţ mai scăzut. Din această cauză băncile comerciale solicită garanţii la
creditele acordate de până la 120-125% din masa creditului.
 Transformarea în bani – în mod frecvent se realizează un echilibru
între valoarea bunului şi rapiditatea transformării acestuia în lichidităţi.
Calităţile de titlu, valoare şi convertibilitate rămân esenţa garanţiei, iar creditorul
trebuie să evalueze fiecare tip de garanţie după fiecare din aceste elemente.
4. SCOPUL

 Riscul implicat în creditare este în mod evident influenţat de scopul pentru

care este solicitat creditul, astfel încât creditorul să fie convins de reuşita
proiectului.
 Scopul proiectului trebuie să fie foarte clar (cu cât propunerea este mai
speculativă cu atât este necesară mai multă atenţie).
 Cererea de solicitare trebuie să conţină descrierea clară a scopului
creditului, pentru a asigura faptul că împrumutul nu este folosit în alt scop
decât cel declarat (sau cel puţin să limiteze această posibilitate).

5. PERIOADA
 Durata acordării împrumutului trebuie să fie în directă legătură cu scopul
acestuia şi cu capacitatea beneficiarului de a rambursa. Graficul de rambursare
trebuie, în mod normal, desfăşurat pe toată durata de creditare.
 Împrumutul pentru activitatea curentă trebuie să fie, prin natura sa, pe
termen scurt, iar împrumutul pentru active fixe trebuie să fie pe o perioadă
lungă, care nu trebuie să depăşească durata previzionată a activului finanţat.
6. RENTABILITATEA
 Sursa principală de venit a băncii este dobânda obţinută din împrumuturi şi,
deci, dobânda aplicată trebuie să acopere costurile şi riscurile implicate.
 Ratele dobânzilor pot fi mărite pentru a reflecta un risc mai mare sau
incertitudini implicate de o anumită propunere. Creditorul trebuie să realizeze un
echilibru între marja de profit cea mai mare posibilă şi riscul de a pierde contracte.
 În condiţiile creşterii continue a costurilor şi a presiunilor asupra băncii, marjele
de rentabilitate adecvate sunt în mod evident esenţiale dar, în acelaşi timp, în
condiţiile concurenţei şi ale necesităţii de a reţine sau de a mări segmentul de
piaţă, de multe ori trebuie acceptate marje limitate.

7. VALOAREA
În legătură cu valoarea unui credit, trebuie avute în vedere următoarele puncte:
o CUANTUMUL CREDITULUI – suma solicitată să fie suficientă pentru
proiect/afacere şi alte eventualităţi;
o PARTICIPAREA – în mod obişnuit banca nu asigură 100% din finanţare,
beneficiarul trebuie să participe substanţial la fondurile totale necesare (se
minimizează astfel riscul financiar).
8. AVANTAJE
Fiecare solicitare nouă trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă cât şi pentru
beneficiar.
o BANCA
→ marja de profit realizată;
→ extinderea şi diversificarea portofoliului de credite al băncii trebuie să aibă
un efect pozitiv asupra riscului de împrumut în ansamblu.
o BENEFICIARUL
→ obţine fondurile necesare pentru a începe/desfăşura activitatea;
→ are la dispoziţie o gamă largă de servicii bancare şi consultanţă în
domeniul bancar, datorită legăturii cu banca constituită prin relaţia de credit.
9. PIAŢA
Banca trebuie să ia în considerare factorii externi care pot influenţa succesul
sau eşecul firmei într-un mediu economic instabil. Trebuie acordată atenţie
unor factori cum ar fi:
 dimensiunea totală a pieţei şi nivelul concurenţei existente;
 dacă ramura/sectorul de activitate al firmei este în dezvoltare, în
staţionare sau declin;
 stabilitatea ramurii;
 tipul produselor vândute;
 concurenţa nouă în curs de apariţie pe piaţă;
 tendinţe legislative, sociale şi economice.
 4.3. METODOLOGIA DE CREDITARE

Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape şi reprezintă concretizarea

elementelor esenţiale în activitatea de creditare.
 Etapa preliminară
Etapa preliminară presupune o informare-documentare reciprocă, bancă-agent
economic, în vederea identificării necesarului de credit, condiţiile de obţinere a
creditului, de rambursare, de cost etc. Se poate spune că este etapa „primei
impresii”.
 Etapa depunerii dosarului
Această etapă cuprinde în principal două tipuri de documente:
1 – documente de ordin juridic, legate de statutul contractului de societate,
înregistrat la Registrul Comerţului, autorizaţii de funcţionare, angajarea legală a
creditului, componenţa echipei manageriale etc.;
2 – documente de natură economică, legate de prezentarea situaţiei economico-
financiare a societăţii (bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia fluxului de
fonduri), balanţa de verificare a lunii precedente solicitării creditului, planul
afacerii, contracte şi comenzi ferme, situaţia obligaţiilor de plată, garanţiile
oferite de agentul economic.
  Etapa analizei documentaţiei depuse
Evaluarea cererii de creditare va implica o analiză a fezabilităţii planului privind
rambursarea împrumutului şi posibilitatea de atingere a scopurilor pentru care
împrumutul a fost cerut. Scopul băncii este obţinerea de profit.
 Etapa determinării indicatorilor de apreciere
În urma analizei documentelor contabile ale debitorului, se calculează o serie de
indicatori care reflectă starea economico-financiară a acestuia, indicatori care
contribuie la decizia finală de creditare. Este vorba de indicatori de lichiditate,
îndatorare, profitabilitate etc.
 Etapa aprobării creditelor
În funcţie de nivelul de competenţă, deciziile privind acordarea creditului revin
sucursalelor sau centralei băncii.
 Etapa constituirii garanţiilor
Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea
prezentă şi viitoare de a rambursa creditul din surse proprii. Pentru a diminua
riscul de nerambursare şi de a preveni pierderi majore, băncile solicită garanţii,
care pot fi de mai multe feluri (garanţii reale – ipotecă sau gaj, sau garanţii
personale).
  Etapa încheierii contractului
Este etapa finală pe baza căruia societatea comercială va primi împrumutul.
Contractul va fi semnat de persoanele autorizate, atât din bancă, cât şi din partea
societăţii.
Contractul de credit va stipula condiţiile în care a fost aprobat creditul (suma,
obiectul, durata, grafic de rambursare, rata dobânzii, comisioane), obligaţiile şi
drepturile părţilor şi garanţiile materiale.
 Etapa urmăririi şi derulării creditului
Este o etapă importantă şi absolut necesară. Scopul activităţii de urmărire a
derulării creditului este de a menţine pe tot parcursul creditării condiţiile iniţiale de
la creditare.
Ce anume se urmăreşte ?:
- situaţia la zi a afacerii clientului;
- posibilitatea acestuia de a plăti în continuare datoria la bancă;
- confirmarea folosirii creditului în scopul acordării;
- infirmarea sau confirmarea informaţiilor date de client;
- descoperirea practicilor neobişnuite folosite de client şi informarea despre
activitatea clientului şi a credibilităţii lui;
- asigurarea că acest client este încă solvabil etc.
 4.4. SURSELE DE CREDITARE ALE UNEI BĂNCI

Pentru a putea servi cu maximă eficienţă scopului propus şi strategiei băncii,

resursele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 să fie sigure şi stabile în timp – permiţând astfel realizarea unui
echilibru financiar şi o bază certă a continuităţii procesului de creditare;
 structura avantajoasă – să cuprindă preponderent resursele pe
termene cât mai mari;
 costul resurselor să fie cât mai redus.
 Sursele de creditare ale băncilor comerciale

SURSE PROPRII SURSE ATRASE

Capital propriu (capital de bază): -depozite ale clienţilor;
-capital social; -depozite de la alte bănci;
-fondul de rezervă; -soldurile creditoare ale conturilor
-rezerva generală pentru riscul de societăţilor comerciale;
credit; -împrumuturi de la banca centrală
-rezerve din influenţe de curs valutar; (refinanţări solicitate de la BNR);
-rezerve statutare; -împrumuturi de la alte bănci;
-rezultatul reportat reprezentând profit -împrumuturi externe.
nerepartizat;
-rezultatul net al exerciţiului curent
reprezentând profit.
Capital suplimentar:
-alte rezerve decât cele incluse la
capitalul propriu;
-subvenţii pentru investiţii;
-diferenţe favorabile din reevaluarea
patrimoniului.
 4.5. TIPURI DE CREDITE BANCARE

 În economia de piaţă creditul are un rol deosebit.

 Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj
economico-social.
 Legea 58/1998 (Legea bancară) banca este „persoana juridică
autorizată să desfăşoare, în principal, activităţi de atragere de depozite şi de
acordare de credite în nume şi cont propriu”.
 În principal, băncile comerciale urmăresc să-şi plaseze fondurile proprii şi
atrase eficient şi cu garanţie maximă în creditele acordate clienţilor, persoane
fizice sau juridice.
 Creditele bancare pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii.
1. În funcţie de perioada de acordare:

 Credite pe termen scurt, respectiv operaţiuni de împrumut pe termen

până la un an pentru suplimentarea mijloacelor circulante;
 Credite pe termen mediu acordate pe o perioadă de până la 5 ani pentru
operaţiuni de export-import sau investiţii;
 Credite pe termen lung acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru
investiţii de amploare, retehnologizare.

2. În funcţie de debitorii băncii (beneficiarul creditului):

 Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcţia de
locuinţe, achiziţionarea de autoturisme, cărţi de credit etc.;
 Credite acordate persoanelor juridice.
3. În funcţie de destinaţie:
 Credite pentru producţie, acordate pentru activitatea curentă şi de investiţii.
În perioada actuală, creditele productive deţin ponderea cea mai mare din
volumul creditelor acordate de bănci.
 Credite pentru export-import, vizează activitatea de comerţ exterior.
Diversitatea operaţiunilor de comerţ exterior a determinat condiţii specifice
de creditare pentru acest domeniu.
 Credite de consum, sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe
termen mediu acordate persoanelor fizice şi sunt destinate să acopere
costul bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de
comercializare. Un astfel de credit este limitat şi prin costul pe carte îl
comportă.

4. În funcţie de calitatea lor:

 Credite performante – reprezintă angajamente de plată ale debitorilor faţă
de bancă, onorate la scadenţă. Derularea lor se face în conformitate cu
contractul de credit încheiat şi cu normele interne bancare.
 Credite neperformante – reprezintă angajamente de plată asumate de
debitori care nu îşi achită la timp obligaţiile, generând credite restante şi
dobânzi neachitate cu consecinţe directe asupra activului, solvabilităţii şi a
cheltuielilor băncii prin constituirea de provizioane într-un volum mai mare.
5. Alte tipuri speciale de credite ce se acordă agenţilor economici:
 Credite de trezorerie (sau credite de casă), sunt credite pe termen scurt
având ca scop asigurarea echilibrului trezoreriei curente a întreprinderii.
Aceste credite stau la baza acoperirii nevoilor ce apar ca urmare a decalajelor
existente între cheltuielile şi încasările din exploatare, determinate de
caracterul ciclic al exploatării.
În cazul creditului de trezorerie banca creditează contul curent al întreprinderii cu
întreaga sumă împrumutată.
Creditele de trezorerie prezintă pentru bancă un risc relativ mare pentru că ele nu
sunt garantate cu active certe, ci sunt dependente de activitatea curentă a
firmei. De aici şi nivelul dobânzii mai ridicat, dar stabilit de regulă, în corelaţie
cu dobânda de piaţă. De asemenea, aceste credite nu au stabilite termene de
rambursare, acestea din urmă realizându-se funcţie de asigurarea echilibrului
dintre cheltuieli şi încasările din exploatare ale întreprinderii.
 Linie de credit operaţională (sau simplu linie de credit), este un
tip de credit pe termen scurt prin care banca comercială creditoare
stabileşte o limită maximă până la care întreprinderea se poate împrumuta
pentru o anumită perioadă de timp de maxim 365 de zile.
Acest plafon de creditare se stabileşte, de regulă, ca procent din cifra de
afaceri sau procent din rulajul conturilor curente (lei/valută), de bonitatea
societăţii, notorietatea publică a acesteia, precum şi de posibilităţile de
garantare a liniei de credit. Întrucât plafonul de credit are valori de obicei
mai mari şi costurile sunt implicit mai ridicate. Utilizatorul împrumutului
poate folosi total sau parţial suma maximă oferită, dar rambursarea
creditului se face o singură dată la un termen de scadenţă stabilit anterior.
Pentru suma neangajată banca percepe un comision de neutilizare.
Sumă
(nivel
maxim)

O
Zile - max. 365 zile
 Linie de credit operaţională de tip revolving este un tip de credit pe
termen scurt care permite reînnoirea automată a creditului în funcţie de
evoluţia fluxului de încasări şi plăţi a întreprinderii.
Rambursările efectuate, reducând nivelul creditului, permit întreprinderii în etape
ulterioare, obţinerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece, potrivit
condiţiilor acestui acord, posibilitatea de credit se reînnoieşte. La un anumit
termen (maxim 365 zile) întregul credit trebuie rambursat. Ca şi în cazul
precedent, pentru sumele neutilizate până la limita maximă aprobată,
întreprinderea va plăti băncii un comision de neutilizare.
Se poate constata că pentru o anumită perioadă de timp în urma unor încasări
substanţiale, întreprinderea poate înregistra disponibilităţi băneşti.
Sumă
(nivel
maxim)

O
Zile - max. 365
zile
Disponibil
 Credite pe obiect, presupun raporturi de credit în care obiectul creditării
este foarte bine delimitat (de exemplu achiziţionarea unui anumit activ fix).
Garantarea acestor credite se face de regulă cu active fixe.
 Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin)
reprezintă o relaţie de credit de un tip special, solicitat de agenţii economici
atunci când duc o lipsă acută de disponibilităţi.
Scontul este operaţiunea de credit prin care banca pune la dispoziţia unui client o
sumă de bani, în schimbul unui efect comercial înainte ca acesta să ajungă la
scadenţă. De menţionat este faptul că valoarea creditului acordat de băncile
care practică acest sistem de creditare este diminuată cu valoarea scontului.