C 5 - Managementul sistemului aptitudinal, al inteligenţelor multiple şi al motivaţiei

APTITUDINILE – SUBSISTEM
I N S T R U M E N TA L O P E R AŢ I O N A L A L P E R S O N A L I T Ă Ţ I I

 Spre deosebire de temperament, aptitudinile permit

amplasarea personalităţii pe scara competenţelor şi
valorilor.

 Ele reprezintă o dimensiune valorică a personalităţii,

răspunzând la întrebarea ce realizează efectiv o
persoană sau ce ar putea realiza.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI
APTITUDINAL

 Dacă temperamentul se exprimă numai în dinamica şi

energia cu care se realizează procesele psihice, aptitudinile
se exprimă în calitatea, eficienţa şi utilitatea lor, fiind o latură
de conţinut a personalităţii.

 Aptitudinile reprezintă sintetizări, generalizări,

transfigurări ale caracteristicilor dominante ale
proceselor psihice.

 Ele sunt însuşiri sintetice ale întregii personalităţi.

 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI
APTITUDINAL
 M. Zlate (2000) evidenţiază 3 modalităţi de definire a aptitudinilor,
prezente la diverşi autori:

 1. Definirea aptitudinilor prin raportarea la capacităţi.

 Unii psihologi (H.Piéron, B. Teplov, P. Foulquié, R. Saint-Jean) denumesc

prin termenul de capacitate ceea ce alţii numesc în mod curent,
aptitudine.

 Aptitudinea este:

 „o particularitate anatomo-fiziologică înnăscută, fără o orientare precis

determinată” (B. M. Teplov, 1966 apud M. Bejat, 1971).

 „o dispoziţie naturală pentru ceva sau o „predispoziţie” (P. Foulquié, R.

Saint-Jean, 1962, apud M. Bejat, 1971).
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 2. Psihologii englezi se referă şi ei la aptitudine în

sensul de potenţial, de „capacitate latentă”,
„realitate virtuală”, dar spre deosebire de autorii
francezi, ei consideră noţiunile de aptitudine
(aptitude) şi capacitate (capacity) ca sinonime.

 Conţinutului noţiunii de capacitate din limba

franceză (capacité), îi corespunde în limba
engleză, termenul de ability nu capacity: o
capacitate reprezintă posibilitatea de reuşită în
executarea unui lucru, sau în exercitarea unei
profesii.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 Ştefănescu-Goangă arată că noţiunea de

aptitudine „se referă mai mult la dispoziţia
nativă şi în sensul acesta termenul de
potenţialitate este inerent înţelegerii ei.
Capacitatea este aptitudinea plus câştigul ei în
calitate şi cantitate, venit prin exerciţiu.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 Aptitudinile reprezintă o structură complexă,

multidimensională, constituită dintr-un ansamblu de
procese şi calităţi psihice, dezvoltate la un nivel
superior, organizate într-un anumit fel, în concordanţă
cu solicitările activităţii exercitate, şi care se manifestă
în mod constant şi relativ stabil.

 Din acest punct de vedere, aptitudinile constituie „o

organizare selectivă a componentelor cognitive,
afective, motivaţionale şi executive, care permit omului
desfăşurarea cu succes a unei activităţi într-un
domeniu dat” (M. Golu, A. Dicu, 1972).
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

Din punct de vedere structural-funcţional distingem:

a. Aptitudini ce aparţin unor domenii diferite de activitate, diferenţierea lor făcându-se

după natura şi specificul componentelor implicate.

De exemplu, aptitudinile matematice presupun capacitatea de a înţelege rapid structura de

ansamblu a problemei, capacitatea de sinteză, de abstracţie, de imaginaţie spaţială,
simţul corelaţiilor spaţiale şi aritmetice, pe când aptitudinile muzicale presupun cu
totul alte calităţi psihice: auzul absolut, simţul ritmului, perceperea şi reproducerea
melodiilor, capacitatea de trăire afectivă.

b. Aptitudini ce aparţin aceluiaşi domeniu de activitate în cadrul cărora componentele

implicate sunt identice, semnificativ devenind însă modul lor de ierarhizare care
poate fi diferit de la un individ la altul, dând nota specifică a aptitudinilor.

De exemplu, la un compozitor ierarhizarea componentelor aptitudinilor muzicale poate

avea o formă, în timp ce la un alt compozitor ierarhizarea poate avea o altă formă.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

Structura aptitudinilor are un caracter dinamic. Ele îşi schimbă structura şi

eficienţa în funcţie de vârstă şi de natura sarcinilor şi situaţiilor. De-a lungul
vieţii, traiectoria evolutivă a aptitudinilor parcurge 3 stadii:

1. De dezvoltare, în care are loc o amplificare a structurii lor funcţionale (aspectul

procesual) având ca efect o creştere a eficienţei;

2. De optimum funcţional, cu dezvoltarea optimă a structurii funcţionale şi eficienţă

maximă;

3. De declin (de regresie), în care are loc o degradare treptată a structurii

funcţionale sau a unor componente ale sale şi având ca efect o scădere a
eficienţei.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 Ritmul dezvoltării aptitudinilor poate fi diferit de la un individ

la altul, în funcţie de factorii biologici, psihologici, geografici
şi sociali. O influenţă majoră în evoluţia aptitudinilor o au
condiţiile de mediu, cercetările arătând că dezvoltarea
aptitudinilor la nivel superior necesită condiţii favorabile de
mediu
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 Existenţa şi utilizarea unui număr cât mai mare de priceperi

şi deprinderi, ca elemente operaţionale în structura
aptitudinilor, facilitează dezvoltarea aptitudinilor.

 Dimensiunea afectiv – motivaţională reprezintă un important

factor al formării aptitudinilor şi valorizării lor maximale, ea
furnizând şi direcţionând energia acţiunilor umane. Nicio
aptitudine nu se poate forma în lipsa unei motivaţii adecvate
faţă de respectivul domeniu. Fără imbold intern, fără
motivaţie, potenţialităţile latente nu se activează, iar
aptitudinea nu se poate forma.
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 Unul dintre cei mai importanţi factori motivaţionali în

formarea aptitudinilor îl reprezintă interesul, acesta
asigurând o orientare afectiv – cognitivă a individului într-un
anumit domeniu de activitate.
 M ANAGEMENT UL SIST EMUL UI APT IT UDINAL

1. După natura psihologică a elementelor componente

 aptitudini senzoriale (rapiditatea, stabilitatea structurării percepţiei, plasticitatea

perceptuală etc.);

 aptitudini psihomotorii (forţa mişcărilor, rapiditatea, precizia, coordonarea

mişcărilor);

 aptitudini intelectuale (care prezintă grade diferite de complexitate;

 cea mai importantă este inteligenţa, o sinteză a mai multor aptitudini intelectuale:
spirit de observaţie, fluenţa verbală, memorie asociativă, flexibilitatea gândirii,
raţionament inductiv şi deductiv, atenţie distributivă etc.).

2. După structura lor, după gradul lor de complexitate

 aptitudini simple

 Aptitudini complexe
 M ANAGEMENTUL SISTEMULUI APTITUDINAL

 3. După gradul de operaţionalitate, de aplicabilitate în

diverse domenii de activitate

 aptitudini generale, care sunt necesare şi eficiente în

diverse domenii de activitate, ele constituind nucleul
operaţional al tuturor tipurilor de activitate.

 aptitudini speciale, care au o aplicabilitate restrânsă, ele

condiţionând succesul doar într-un anumit domeniu de
activitate.
 T EORIA INTELIGENŢELOR MULTIPLE (H. G ARDNER )

 Inteligenţa verbală/lingvistică – aceasta reprezintă capacitatea de a

folosi eficient cuvintele, fie în registrul oral /scris.

 Inteligenţa logică/matematică – aceasta include capacitatea de a utiliza

raţionamente inductive şi deductive, de a rezolva probleme abstracte, de
a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei şi lucruri.

 Inteligenţa vizuală/spaţială – această inteligenţă a „imaginilor şi

tablourilor” cuprinde capacitatea de a percepe corect lumea
înconjurătoare pe cale vizuală, precum şi capacitatea de a recrea propriile
experienţe vizuale.

 Inteligenţa corporală/kinestezică – inteligenţa la nivelul corpului şi al

mâinilor ne permite să controlăm şi să interpretăm mişcările corpului, să
manevrăm obiecte, să realizăm coordonarea (armonia) dintre trup şi spirit.
 T EORIA INTELIGENŢELOR MULTIPLE (H. G ARDNER )

 Inteligenţa muzicală/ritmică – acest tip se conturează prin gradul de sensibilitate pe

care individul îl are la sunet şi prin capacitatea de a răspunde emoţional la acest tip de
stimuli.

 Inteligenţa interpersonală – reprezintă abilitatea de a sesiza şi de a evalua cu

rapiditate stările, intenţiile, motivaţiile şi sentimentele celorlalţi.

 Inteligenţa intrapersonală –capacitatea de a avea o reprezentare de sine corectă (de

a cunoaşte calităţile şi punctele slabe), de a avea conştiinţa stărilor interioare, a
propriilor intenţii, motivaţii, de a-ţi cunoaşte temperamentul şi dorinţele;

 Inteligenţa naturalistă – Aceasta este sesizabilă la copiii care învaţă cel mai bine prin
contactul direct cu natura.

 La ora actuală, se pune în discuţie existenţa celei de-a noua inteligenţă, inteligenţa
existenţială care însă este încă supusă cercetărilor.
 Motivaţia

Motivaţia reprezintă totalitatea motivelor care dinamizează comportamentul uman.

Motivul este o structură psihică care determină orientarea, iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop,
fiind o cauză internă a comportamentului.
Datorită ei, trebuinţele (biologice şi impulsuri de origine psihică precum tendinţa spre mişcare şi manipulare de obiecte)
se transformă în scopuri, planurişi proiecte.
Subiectul caută în mod activ forme de interacţiune care îi sunt necesare funcţionării şi dezvoltării.
 M OT IVAŢ IA DE AUTOREAL IZ ARE

 este direct legată şi condiţionată de nivelul de aspiraţie,

care reprezintă totalitatea aşteptărilor, scopurilor sau
pretenţiilor unei persoane privind realizarea sa viitoare
într-o anumită direcţie. Constituirea unui anumit nivel
de aspiraţie depinde de potenţialul aptitudinal, efortul
de voinţă, ambianţa socială şi condiţiile material-
culturale, dar şi de trăirea subiectivă a succesului şi
eşecului (este posibil ca succesul să crească nivelul de
aspiraţie, iar eşecul să îl scadă).
 T I P U R I / F O R M E D E M O T I VA R E

 pozitivă

 negativă

 cognitivă

 afectivă

 intrinsecă

 extrinsecă

 economică

 moral - spirituală