„Eminescu este

haina ce îmbracă
Romania în
mândrie”
(Robert Olteanu)
„Menirea vieţii tale e
să te cauţi pe tine
însuţi.”
Mihai Eminescu
 Viața poetului
• Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.
Este al şapte-lea din cei 11 copii ai lui Gheorge Eminovici, şi
al Ralucăi Eminovici.
• Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa
părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o
evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind
băiet…” sau "O, rămîi").
• 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În
ianuarie moare profesorul de limba română, Aron Pumnul, şi
elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti” , în
care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul”semnată
M.Eminovici.

• La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista

"Familia”, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif
Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de
poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale.
• Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca auditor
extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi
cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor
studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici și începe
colaborarea cu revista „Convorbiri Literare”

• Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o

bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu
regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

• Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al

Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru
judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “.
Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun
prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea.
• În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este
redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“.
Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot
aici i se ruinează însă sănătatea.
• În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav,
fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un
institut pe lîngă Viena.
• Mihai Eminescu se stinge din viață la 15 iunie 1889
(în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu.
E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e
dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de
Institutori.
 Opera
• Mihai Eminescu este în literatura română creator al
unei opere ce străbate timpul, trăind într-o perpetuă
actualitate. Semnificația lui a dobândit în conștiința
poporului nostru caracterul unui mit.Poetul
“nepereche”, cum avea să-l numească G.Calinescu,
reprezintă în literatura noastră un dublu reper de
valoare luată în absolut, înscriindu-se în contextul
literaturii universale, alături de Dante, Hugo sau
Goethe.
• Opera lui Eminescu este variată, complexă,
printre speciile lirice cultivate de poet
situându-se : idila(Dorința, Lacul, Sara pe
deal), egloga(Floare albastră), satira(Junii
corupti, Scrisorile, Criticilor mei),
epistola(Scrisorile), elegia(Revedere, Mai am
un singur dor), glosă(Glossa), poemul(Călin,
file din poveste, Luceafărul, Memento mori),
doina(Ce te legeni, Doină).
• Proza lui Eminescu este la fel de importantă ca și poezia sa, dar
a fost insuficient cercetată și studiată.
• Eminescu a publicat puține creații în proză în timpul vieții:
"Făt-Frumos din lacrimă" ("Convorbiri literare" 1870), "Sarmanul
Dionis" ("Convorbiri literare" 1872), "Cezara" ("Curierul de Iasi"
1876).
• Mult mai bogata este proza postuma. Romanul "Geniul pustiu"
a fost editat de I. Scurtu (1904). Calinescu a supus proza
eminesciana ramasa în manuscrise unui proces de deshumare
publicând fragmente în "Adevarul literar si artistic" (1939)
carora criticul le-a dat si titluri :"Archaeus", "Umbra mea",
"Moartea Cezarei", "Visul unei nopti de iarna", "Poveste indica",
"Amalia", "Falsificatorii de bani", "Contrapagina
 Etape de creatie
• Într-un studiu despre limbajul poeziei
eminesciene, Limbajul artistic romanesc in
secolul XIX – lea, Mihaela Mancas
delimiteaza trei etape de creatie in opera
poetica eminesciana:ntr-un studiu despre
limbajul poeziei eminesciene, Limbajul artistic
romanesc in secolul XIX – lea, Mihaela Mancas
delimiteaza trei etape de creatie in opera
poetica eminesciana:
 Prima etapă
• poezia scrisa intre 1866-1870 -este dominant
modelul poeziei pasoptiste
• modelul propriu nu este inca dezvoltat
• creatia are la baza influentele scriitorilor ca
Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade-Radulescu,
Vasile Alecsandri.
• 14 poezii antume (odele ‘La mormantul lui Aron
Pumnul’, ‘La Heliade’, ‘La Moartea Principelui
Ştirbey’, ‘La moartea lui Neamtu’, etc)
• la nivel stilistic, se remarca ‘Ce-ti doresc eu tie,
dulce Romanie’, marcata de un stil retoric.
 A doua etapă
• 1870-1876 -epoca ieseana
• poezia care deschide aceasta etapa – ‘Venere si
Madona’
• o etapa a romantismului inalt
• structura antitetica a poemelor, acumulari retorice in
toate compartimentele stilului
• sunt folosite interogatii, exclamatii retorice, multe
mijloace si procedee romantice
• se observa un romantism tumultuos, patetic, cu
multe epitete folosite
• poeme foarte ample (‘Calin’, ‘Fat-Frumos din tei’,
‘Memento Mori’, etc)
• intalnim, ca teme, iubirea si natura
 A treia etapă
• 1876-1883 -o noua etapa – reclasicizarea
expresiei poetice intr-o viziune proprie
• majoritatea poeziilor au o forma in care s-a
renuntat la figurile de stil, in special la epitet in
favoarea metaforei, creandu-se asocieri inedite
de termeni
• perioada in care Eminescu a cultivat poezia cu
forma fixa sau forme complexe de versificatie:
sonetele, glosa, oda in metrul antic.
• genialitatea este abordata ca tema
 Romantismul
• Romantismul (numit și Perioada
Romantică) a fost o mișcare artistică, literară
și intelectuală apărută în Europa pe la
sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare
parte, romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și
împotriva normelor politice și sociale
ale Iluminismului și a raționalismului.
• curent artistic și literar ce apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în
Franța, Anglia şi Germania
• teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
• reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine,
Grimm, Byron, Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin,
Schiller,
• la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări
romantice fiind evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr.
Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V. Cârlova, Bolintineanu,
Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr,
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu,
Gheorghe Barițiu, Andrei Mureșanu, continuându-se apoi cu
Eminescu (considerat ultimul mare romantic european). La toți
aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii
clasice.
• sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
• cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil
Scavinschi, poet și traducător român (Voltaire, Lamartine etc.)
• apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de
clasicism
 Trăsături
• romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale
(elemente patriotice, dorința de unitate națională), tradițiile folclorice,
istoria, legendele și miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu
pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia literară”)
• primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
• există o strânsă legătură între individ și natură
• absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice
convenții sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o
trăsătură a literaturii romantice.
• cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
• predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele), spre exotic
(insula), magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului),
spre acvatic (ape, izvoare, mare, fântână etc.)
• folosirea altor motive specifice : demoniacul, mortul viu, copacul sacru,
floarea albastră, ruinele
• procedeu compoziţional specific: antiteza
• personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul,
răzvrătitul, însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde
personaje din toate mediile sociale. Intenția este să se creeze
personaje excepționale în împrejurări excepționale.
• Teme si motive literare romantice intalnite
in opera lui Mihai Eminescu: geniul,
singuratatea, visul si reverie, meditatia
nocturna, somnul, extazul, melancholia,
natura si iubirea, trecutul (ruinele), viata ca
vis, poezia si conditia poetului, timpul,
revolta impotriva conditiei umane,
miraculosul, interesul pentru mituri si
basme.
 "Astfel se stinse în al optulea lustru de
viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l
va ivi vreodată, poate, pămîntul
românesc. Ape vor seca în albie şi peste
locul îngropării sale va răsării pădure sau
cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în
depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi
strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava
subţire a altui crin de tăria parfumurilor
sale".

Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu