Arta populară

moldovenească:lemnăritul

A elaborat studenta :grupei PP41R

Bursuc Ionela
Cuprins:

1. Definiție a cuvîntului lemn

2. Categoriile de lemn
3. Tehnologia prelucrării lemnului
4. Uneltele meşterilor lemnari
5. Obiecte de lemn produse de meşteşugarii
lemnari
,,.... La noi ,în preajma Carpaților,rădăcinile
sunt mult mai adânci decât am fi crezut,mai
adânci decât lumea greacă sau romană ori
chear mediteraneană.Un număr de elemente
paleo-indo-europene s-au conservat aici mai
bine decât oriunde în Europa...,,
Mircea Eliade
 1.Definiția cuvîntului lemn

Lemnul în natură este

materia primă
esenţială, care l-a
ajutat pe om din
vremuri imemorabile să
supravieţuiască,
oferindu-i posibilitatea
de a-şi construi
adăposturi, confecţiona
unelte şi obiecte
necesare.
Din motivul că lemnul nu rezistă la umezeală
şi arşiţă, obiectele făcute din lemn au
dispărut fără a lăsa urme şi mărturii evidente
despre istoria valorificării lui. Unele
descoperiri arheologice atestă amprente ale
obiectelor din lemn pe teritoriul din sud-estul
Europei lucrate cu circa VII milenii în urmă.
Au fost găsite rămăşiţe a locuinţei din lemn,
forme de paturi, mese, mijloace de transport
cu două roţi, luntre scobite în trunchi de
copac, unelte pentru prelucrarea lemnului.
Xenofon, Ovidiu amintesc în scrierile lor
despre diferite obiecte de lemn la geto-daci.
Prelucrarea lemnului a continuat să rămînă o
îndeletnicire de bază a bărbaţilor pe
parcursul tuturor timpurilor. Terminologia
multor obiecte din lemn mărturiseşte
convingător despre vechimea meseriei
prelucrării lemnului. Uneltele de fier pentru
prelucrarea lemnului găsite de arheologi,
denotă faptul că din evul mediu timpuriu în
branşa meşterilor lemnari au existat diferite
specializări. Aceştia erau: strungarii,
dulgherii, butnarii, rotarii, tîmplarii, podarii,
blidarii, albierii, crucerii, spătarii, covătarii,
fusarii, lingurarii etc.
Înaintaşii noştri erau
preocupaţi şi de valorificarea
artistică a lemnului, fapt
demonstrat de dezvoltarea
ornamenticii populare,
utilizarea continuă a
motivelor geometrice
(rombul, cercul, linii
văluroase, frînte sau curbe,
zimţi, motivul şarpelui,
rozete, stele, etc.).
Categorii de lemn:
Cele mai frecvent utilizate soiuri de lemn erau:
 salcîmul
 frasinul
 stejarul
 cornul
 nucul
 gorunul
 cireşul
 bradul
 pinul, şi a.
 Cunoştinţele
despre calităţile
lemnului se
transmiteau
urmaşilor. Se ştia,
că gorunul – o
specie a
stejarului,
rezistent la
umezeală, elastic
ca structură a
lemnului se
foloseşte la
confecţionarea
doagelor.
 Fagul, care
este un lemn
tare, era
folosit ca
material de
construcţie,
unelte,
mobilă etc
 Carpenul, cu toate că e
lemn tare şi dens,
putrezeşte repede, se
prelucrează greu, se
utilizează la
confecționarea uneltelor
de lucru.
 Frasinul era
bun pentru
butucii de la
roată, loitre,
inimi de car,
doage
 Cornul este un lemn tare,
care servea la prelucrarea
obiectelor tari, dinţilor de
spată, cuielor etc
 Cele mai frumoase
piese de mobilier se
confecţionau din
lemnul de nuc, iar
din cireş – cele mai
uşoare ploşti pentru
băutură, linguri,
lemnul de paltin
servea pentru
obiecte mici,
instrumente
muzicale, etc.
Cel mai larg, lemnul era utilizat la edificarea locuinţelor. Din
bârne sau din nuiele erau construiţi pereţii, podurile şi
acoperişurile caselor. Era practicată tehnica construcţiei
pereţilor pe bază de furci sau pe bază de cunune din bârne
orizontale. Scândura era folosită la amenajarea interiorului
caselor, construcţia de paturi, mese şi scaune.Bârnele şi
scândurile erau prinse, de regulă, în cepuri de lemn sau
prin metoda retezării şi prinderii capetelor în sistemul „cozii
de rândunică”. În sec. X-XIII, în unele aşezări încep să fie
practicate şi cuiele din fier.
Tehnologia prelucrării lemnului

Copacii se tăiau toamna sau iarna, după căderea frunzelor,

se descojeau, lăsîndu-se vîrful cu frunze ca să extragă seva
din tulpina copacului. Tăierea copacilor cuprindea un şir de
operaţii: tăierea, curăţirea de crengi, cojirea, uscarea,
prelucrarea. După tăierea copacilor, pentru a putea lucra
din ele anumite obiecte, lemnarii aveau grijă să usuce
lemnul şi să prevină apariţia cariilor. Pentru aceasta se
foloseau un şir de metode: pentru anumite scopuri lemnul
se decojea, se trecea prin foc – „pîrlindu-l”, alteori îl urcau
în pod şi-l afumau de la 0,5 – 1 an de zile, sau îl uscau în
aer liber ferit de soare pînă la 3 ani. Pentru confecţionarea
detaliilor mijloacelor de transport, roţi, butuci – lemnul se
ţinea cîteva luni în gropi umplute cu gunoi de la vite
Reieşind din necesităţile de obiecte casnice ale populaţiei şi
din bogăţia pădurilor pe teritoriul nostru, pe parcursul
timpului lemnarii s-au specializat în confecţionarea
diverselor articole. Termenul lemnar este un nume generic.
Lemnarii se ocupau de construcţia caselor şi în funcţie de
obiectele confecţionate s-au desprins un şir de meşteri
specializaţi în împodobirea casei, confecţionarea
mobilierului ţărănesc, ustensilelor şi uneltelor de lucru,
vaselor şi accesoriilor de bucătărie, mijloacelor de transport
terestru şi acvatic, etc.
Uneltele meşterilor lemnari

Încă din vechime au fost create şi utilizate un şir de

unelte, care se foloseau în funcţie de tehnica de
confecţionare a obiectului.Pînă la apariţia în secolul al
XIX-lea a fabricilor şi maşinilor cu aburi de tăiere a
lemnului, uneltele de tăiere şi prelucrare a lemnului au
fost confecţionate manual şi prezentau: topoare de
diferite mărimi, de tăiat şi de despicat, securi de diferite
lăţimi, ferăstrăie de mînă cu pînză lungă și cu două
mînere, suporturi pe care se aşează lemnul în timpul
lucrului – „capră”, beschie, compas, ţărcălău, sfredelul,
priboiul, tesla, cioplitorul, rîndeaua, gealăul, dălţi,
ciocanul, maiul de lemn, etc.
În dependenţă de funcţiile şi operaţiile executate de
uneltele menţionate, practic în fiecare grupă existau mai
multe varietăţi, de exemplu: bărdiţă de bătut draniţa,
bardă cu coasă lungă, bardă lată, bardă de feţuit,
bărdoaie, bardă mică; sau – topor cu coadă lungă la
tăiatul lemnelor, la cioplit, topor de crăpat butuci, topor
cu gît scurt, etc.

Cît priveşte domeniile de activitate a meşterilor lemnari

este interesant faptul folosirii măsurărilor pentru
corectitudinea lucrărilor: folosirea firului cu greutate de
plumb, controlul direcţiei verticale şi orizontale se făcea
cu „nivelul cu bulă de aer” (cumpănă), unghiurile se
trasau cu „colţarul”, cercurile se măsurau cu compasul (în
caz de lipsă a lui se făcea cu aţă şi un chiron). Dulgherii
foloseau măsuratul cu degetele, latul palmei, palma,
pasul, cotul, cu aţa.
Obiecte de lemn produse de
meşteşugarii lemnari

1) Elemente
constructive de lemn ale
locuinţelor umane
(poduri la case,
costoroabă, căpriori,
chingi, grinzi, tîrnaţ,
verandă, foişor sau
tindă, balcon, frontoane,
dantele şi stîlpi
decorativi, uşi şi ferestre
decorative, acoperişul de
şindrilă, coloane, etc.);
Foișor
Balcon
Frontoane
Dantele din lemn
Coloane din lemn
Icoane din lemn
Biserici din lemn în Republica
Moldova
Bibliografie:

1. https://www.moldovenii.md/md/section/381
2. BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
Proiectul editorial „Moldavica” MEŞTEŞUGURI POPULARE
TRADIŢIONALE MOLDOVENEŞTI (Din colecţiile Bibliotecii
Naţionale) Bibliografie de recomandare Chişinău, 2017