Sunteți pe pagina 1din 3

Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile de

drept ale statului în scopul implementării politicilor publice, sub aspectul lor financiar; acest
proces se desfăşoară într-un cadru juridic bine definit.
Banii pentru finanțarea școlilor și grădinițelor vin din surse publice, de la bugetul central
(național, deci de la Guvern) și de la bugetele locale (deci de la consiliul local). Școala poate
avea și venituri proprii, precum sponsorizările și donațiile BENEVOLE. Părinții NU au
obligațiunea de a finanța instituțiile de învățământ, o pot face doar voluntar, la propria discreție.
Un rol deosebit trebuie de atras surselor extra-bugetare provenite din sponsorizări, donații
și a celor atrase din contul proiectelor. O pondere mai mare a surselor extra-bugetare permite
școlii să finanțeze mai multe proiecte, pentru care nu este prevăzută finanțarea din cadrul
mijloacelor bugetare.

Fondurile extrabugetare speciale includ veniturile care aparțin instituțiilor de clădiri, spații,
se iau în considerare din exploatarea transportului, din activitati de productie ateliere
educaționale și întreprinderi auxiliare, încasări din taxe de intrare la muzee și expoziții, taxe
pentru expertiza în proiectare, luarea în considerare a cazurilor în arbitraj departamental etc.
Sursele extra bugetare sunt :
a)Venituri rezultate din activitatea de producţie (ateliere-școala, ferme agricole, etc.),
prestări
servicii, care cuprind sume încasate de unitatea de învățământ din activitatea de conversie
și reconversie
profesională, școlarizare, cursuri de inițiere în informatică, limbi străine, activități de
producție, prestări de
servicii și alte activități, în condițiile legii.
b)Taxele de la persoane fizice și juridice. Pentru stabilirea taxelor fiecare instituție de
învățământ
își estimează cheltuielile ocazionate de organizarea și desfășurarea unor examene și, în
funcție de numărul
de elevi participanți, stabilește taxa pentru un elev. Conform acestor elemente se stabilesc
și prevederile
din buget la subdiviziunea respectivă. Sumele încasate la eliberarea certificatelor sau a
diplomelor de
absolvire, dupa caz, reprezintă o altă sursă proprie de venit al cărei nivel se stabilește și se
comunică de
inspectoratele școlare județene. Tarifele/elev, cursant percepute pentru organizarea cursuri
de pregătire
solicitate de persoane juridice sau fizice se stabilesc, pe baza de convenție, cel puțin la
nivelul cheltuielilor
efectuate pentru desfășurarea cursurilor respective.
c)Veniturile din închirierea spațiilor temporar disponibile se prevăd în buget la nivelul
chiriei
stabilită in contractele de închiriere, la care se adaugă obligatoriu cheltuielile de întreținere
și utilitățile
folosite.
d)Veniturile din donații reprezintă sumele donate de persoane fizice sau juridice pentru a fi
folosite
la cheltuieli de funcționare ale instituțiilor.
e)Venituri din sponsorizări primite de la persoane fizice și juridice conform legii.

De regulă structura unui plan include următoarele elemente:

–Obiectivele stabilite;
–Sarcinile/activităţile necesare realizării obiectivelor;
–Responsabilităţile;
–Resursele necesare (financiare, materiale, umane, informaţionale si de timp)
–Termenele pentru fiecare acţiune (daca este cazul, etapele de realizare şi termenele
intermediare);
–Indicatorii de perfomanţă şi criteriile (standardele) pentru control.

Obiectiv nr 1
obţinerea unor fonduri extrabugetare necesare achiziţionarii a
douǎ laptopuri şi trei LCD-uri pentru a moderniza procesul
instructiv –educativ din instituţie
Atragerea de finanţări extrabugetare , având ca efect cresterea
calităţii institutiei si a procesului de predare-învâţare-evaluare, a
bazei didactico-materiale;
-Modernizarea bazei materiale, completarea continuă a bazei
materiale;
-Asigurarea unui ambient educaţional adecvat ;
-Asigurarea condiţiilor corespunzătoare desfăşurării procesului
instrctiv-educativ prin atragerea si cointeresarea părinţilor;
-Participarea copiilor la activităţi educative şi extracurriculare ;
-Procurarea de materiale variate hotărâtoare pentru
creativitatea copiilor

METODE

Reprezentanţii părinţilor asigură fondurile


(sponsorizarea) necesare realizării obiectivelor, iar beneficiarul în
parteneriat cu părinţii le vor folosi potrivit destinaţiei.

V. EVALUAREA
-Eficienţa acestui proiect constă în:
-Învăţarea activă prin folosirea de material didactic
-Dezvoltarea armnioasă a copiilor prin programe educative
-Socializarea copiilor, pregătirea pentru scoala ;

S-ar putea să vă placă și