Sunteți pe pagina 1din 3

Identificarea altor surse de finanțare pentru școală

Finanţarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, oraşe şi
municipii de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, cu asistenţa tehnică de
specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene. Pentru analiza finanţării sunt importante:

 elementele de cunoaștere instituțională reciprocă și de recunoaștere a rolurilor instituționale


prevăzute de cadrul legal

 disponibilitatea la comunicare și o comunicare instituțională de bună calitate

 asumarea rolurilor instituționale și desfășurarea de activități (consultare, informare, decizii)


în cadrul legal existent.

Probleme specifice semnalate de directorii de unități școlare:

 Condiţiile foarte dificile în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor curente şi lipsa de


perspective în finanţarea unor proiecte de investiţii

 Capacitatea de a executa un buget care ia în considerare și alte nevoi în afara celor de bază

 Alocările bugetare ţin prea puţin cont de proiecţiile bugetare ale şcolilor, fiind încă slab
orientate de indicatori de performanţă și rezultate

 Nevoile anumitor categorii de şcoli (de exemplu, cele care şcolarizează un număr important
de elevi care provin din familii dezavantajate socio - economic) vor rămâne insuficient luate
în considerare

 Şcolile cu dimensiuni reduse (sub 300 elevi) și care funcţionează în comunităţi dezavantajate
socio - economic au în prezent situaţia cea mai vulnerabilă în ceea ce priveşte finanţarea.

Directiile de urmat:

 prevenirea abandonului și absenteismului

 rezultatele şcolare

 dezvoltarea profesională a profesorilor etc.

Sub-finanţarea scolilor care şi-au pierdut statutul de şcoală independentă, fondurile orientate spre
structură sunt „de avarie”, indiferent de nevoile acestei şcoli iar intervenţia autorităţilor locale este,
de asemenea, minimă.
Tipuri de finanţare a învăţământului preuniversitar

1. Finanţarea de bază

2. Finanţarea complementară

3. Finanţarea suplimentară

4. Finanţarea prin bugetul MEN

5. Alte surse de finanţare

Alte surse de finanțare cuprind:

 Venituri proprii din activităţi specifice, conform legii:

 din donaţii,

 sponsorizări

 sau din alte surse legal constituite.

 Veniturile proprii nu diminuează veniturile din celelalte surse de finanțare conform deciziilor
consiliului de administraţie.

 Veniturile proprii realizate de unitatea de învăţământ nu diminuează finanţarea de bază şi


finanţarea complementară.

 La sfârşitul anului bugetar, sumele necheltuite rămân în contul unităţii de învăţământ care le-
a realizat şi se reportează pentru bugetul anual următor.

 Directorul și consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică


răspund de încadrarea în bugetul aprobat, în condiţiile legii.
Surse ale veniturilor proprii

 cursuri şi activităţi facultative solicitate de elevi;

 cursuri de educaţie permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la


programe cu finanţare externă;

 participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activităţi de servicii


şi producţie;

 închirieri de spaţii temporar disponibile;

 taxe percepute conform legii (de şcolarizare, pentru eliberarea unor documente şcolare);

 activităţi cultural-artistice;

 venituri din activitatea internatelor şi cantinelor şcolare;

 donaţii;

 editarea unei reviste;

 şcoli de şoferi;

 microproducţie în ateliere şi ferme;

 sponsorizări;

 contribuţii ale comitetelor de părinţi sau oferite de persoane fizice şi juridice;

 alte venituri ale unităţii de învăţământ.

S-ar putea să vă placă și