Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Finanţarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, oraşe şi
municipii de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, cu asistenţa tehnică de
specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene. Pentru analiza finanţării sunt importante:
Directiile de urmat:
prevenirea abandonului și absenteismului
rezultatele şcolare
dezvoltarea profesională a profesorilor etc.
Sub-finanţarea scolilor care şi-au pierdut statutul de şcoală independentă, fondurile orientate spre
structură sunt „de avarie”, indiferent de nevoile acestei şcoli iar intervenţia autorităţilor locale
este, de asemenea, minimă.
Tipuri de finanţare a învăţământului preuniversitar
1. Finanţarea de bază
2. Finanţarea complementară
3. Finanţarea suplimentară
4. Finanţarea prin bugetul MEN
5. Alte surse de finanţare
Resursa umană este mai bine înţeleasă şi exercită un rol major în funcţionalitatea și evoluţia
organizaţională, în special atunci când managerii conştientizează rolul pe care ea îl are în
organizaţia şcolară, nu numai la nivel formal ci şi informal şi, în consecinţă, sunt dispuşi să
afecteze o parte apreciabilă din timpul lor pentru comunicarea și pregătirea salariaţilor în ceea ce
priveşte filosofia managerială şi setul de valori de bază ale organizaţiei.
Prin planificarea resurselor umane înţelegem ansamblul de procese prin care se stabileşte, din
punct de vedere cantitativ şi calitativ, necesarul de personal pentru realizarea obiectivelor
organizaţiei. Determinarea necesarului de personal va avea în vedere următoarele elemente:
strategia organizaţiei
personalul existent
cererea de forţă de muncă
tehnologia actuală sau viitoare din organizaţie
oferta de forţă de muncă
Selecţia personalului reprezintă etapa prin care una sau mai multe persoane sunt alese pentru
ocuparea unui post vacant, în considerarea faptului că ele prezintă calităţile (caracteristicile)
necesare pentru satisfacerea cerinţelor postului şi ale organizaţiei. Selecţia este ultima parte a
procesului prin care o persoană din exteriorul organizaţiei este acceptată să devină membru al
acesteia. Succesul procesului de selecţie este deosebit de important, având în vedere cel puţin
patru aspecte:
nevoile organizaţiei, deoarece organizaţia a demarat procedurile de identificare a
unor candidaţi viabili ca urmare a existenţei unor zone neacoperite în cadrul său
resursele consumate (timp, bani etc.) pe parcursul desfăşurării campaniei de
recrutare, selecţie, angajare şi integrare a salariatului
apariţia unui nou membru în organizaţie ce poate influenţa pozitiv sau negativ
climatul de muncă la locul în care îşi va desfăşura activitatea
necesitatea organizaţiei de a-şi «amortiza» investiţiile realizate cu recrutarea și
selecţia personalului respectiv
Performanţa personalului reprezintă gradul în care acesta şi-a realizat obiectivele ce-i reveneau,
în concordanţă cu competenţa și responsabilitatea aferentă. Capacitatea salariaţilor de a face
performanţă este esenţială pentru asigurarea unei evoluţii viabile a unei organizaţii.
evaluare informală
evaluare formală