Metode complementare de

diagnostic în caria dentară

 PRINCIPII FIZICE IMPLICATE ÎN
TEHNICILE DE DIAGNOSTIC
Majoritatea cazurilor de detectare si diagnosticare a
cariei necesita observarea energiei (sub formă de undă) care
este aplicata pe dinte sau care este emisa de catre dinte.
Cand undele interactioneaza cu obiectele (inclusiv
dintii), ele se comportă in urmatoarele modalitati:
 difuziune (se imprastie);
 reflectare;
 absorbtie,
 fluorescenta.
Lumina difuzata va reiesi din mostra (transmisie) sau va
fi imprastiata inapoi catre sursa ( difuziunea retrogradă).
 Difuziunea
Difuziunea reprezinta schimbarea in directie a unei unde cand
interactioneaza cu un mic particul sau obiect in interiorul unui material
neomogen. Ca si asemanare, procesul poate fi asociat unui animal
alergand prin padure, evitand copacii. Interactiunea undei cu obiectele
poate, sau nu poate, cauza o schimbare in energia undei.
Reflexia
Reflexia este un fenomen de suprafata ce rezulta in schimbarea de
directie a undei printr-o singura interactiune cu un obiect mare, directia
undei reflectate fiind adesea opusa undei de incidenta. Aici analogia ar fi
saritura unei mingi de pe o suprafata netedă de teren.
Absorbtia
Absorbtia necesita ca unda sa fie stopata de un obiect, energia undei
preluata de obiect, si apoi convertita intr-o alta forma, precum caldura.
Un obiect poate de asemenea stopa energia undei si apoi sa converteasca
aceasta energie intr-o alta unda ce are mai putina energie si de aici o
lungime de unda mai mare. Cand are loc acest fenomen in cazul undelor
de lumina, emisia undei de lumina cu lungime mai mare este cunoscuta
sub numele de fluorescenta.
PRINCIPII FIZICE IN SPATELE TEHNICILOR DE
DIAGNOSTICARE
Transmisie
Reflexie
Reflexi
e
Difuziune cu
transmisie
Difuziune
retrogradă

Fluorescenţa cu
transmisie
Fluorescenţă
retrogradă
Absorbţia cu
producere de căldură

Componenta de difuziune Componenta absorbtivă

Unda incidentă Undă emisă de energie
scăzută(fluorescenţa)
 REFLEXIE

DIFUZIUNE
SI TRANSMISIE
ABSOBTIE
 Când rezumăm datele din studiile care au evaluat criteriile de
validitate ale metodelor curente de diagnostic clinic (ex. examinare
clinică convenţională, radiografii) majoritatea au dovedit mai curând o
slabă validitate cu slabă sensibilitate şi moderată specificitate.
Acest aspect implică că diagnosticul cariei, aşa cum a fost normal
realizat în practica zilnică, este o procedură inexactă care provoacă atât
un supra cât şi un sub diagnostic.
În realitate, performanţa diagnosticului poate fi mult mai slabă
decât presupuneam deoarece majoritatea studiilor de validare au fost
realizate în condiţii de laborator, excluzând greutăţile survenite prin
prezenţa plăcii şi a salivei.
Performanţele de diagnostic mai curând slabe ale metodelor
convenţionale de diagnostic în caria dentară au făcut ca unii cercetători
să caute metode de detectare cantitative cum ar fi măsurarea
conductanţei electrice, examenele de dispersie a luminii, metodele de
laser fluorescenţă.
 METODE COMPLEMENTARE DE DIAGNOSTIC ÎN CARIA
DENTARĂ
Diagnostic calitativ: leziunea este maron sau leziunea se
întinde în dentină
Diagnostic cantitativ: profunzimea sau întinderea unei
leziuni exprimate în mm. sau volumul unei leziuni exprimat în
mm3 .
Diagnosticul cantitativ este acela în care gravitatea bolii
se exprimă în cifre ce obiectivează anumite semne clinice.
Toate metodele cantitative de diagnostic se bazează pe
interpretarea unor semnale fizice, care sunt legate de una sau
mai multe caracteristici ale leziunii carioase.
În primul rând, semnalele trebuie să fie recepţionate de
un dispozitiv de receptare, iar apoi valoarea semnalului trebuie
clasificată
Există cel puţin 3 motive pentru dezvoltarea acestor metode:
- metodele cantitative pot detecta leziunile la un stadiu
mai incipient decât metodele convenţionale;
- metodele cantitative sunt mult mai sigure decât cele
calitative;
- măsurătorile cantitative pot asigura mijloacele pentru
monitorizarea non-distructivă a bolii în curs.
Într-adevăr câteva metode de detecţie cantitative au arătat un
mare grad de încredere(sunt valide şi au acurateţe).
Astfel, s-a demonstrat că metodele cantitative cu
fluorescenţă indusă luminos pot fi folositoare (potrivite) pentru
cuantificarea longitudinală a leziunilor carioase necavitare de pe
suprafeţele netede.
 Camera intraorală

Prezintă o reală utilitate în examenul clinic şi în

stabilirea unui diagnostic corect. Imaginea este preluată din
cavitatea orală de o sondă sub forma unei piese de mână
clasice prevăzută cu fibră optică şi este prezentată pe ecranul
unui monitor.
Este posibilă mărirea de 40 de ori a imaginii, salvarea,
monitorizarea şi stocarea sa. Imaginea obţinută are o înaltă
rezoluţie, apare în timp real şi poate fi imprimată pe hârtie,
preluată de computer sau înregistrată pe casetă video. Zona
examinată este perfect şi omogen iluminată cu ajutorul unei
lămpi de halogen existentă în piesa de mână.
 Există trei situaţii prestabilite în care poate fi
înregistrată imaginea:
-imagine intra-orală de ansamblu;
-imagine extra-orală;
-mărire puternică a unei zone limitate.
Camera intraorală reprezintă un mijloc auxiliar
de diagnosticare dar permite şi implicarea pacientului
în procesul de tratament ajutând la educaţia sanitară şi
motivarea sa.
Studiile efectuate arată că pacienţii devin mai
receptivi la indicaţiile şi sugestiile de tratament după
ce vizualizează pe monitor statusul cavităţii orale.
AVANTAJE:
capacitatea de a inspecta suprafeţe greu accesibile,

capacitatea de a îmbunătăţi comunicarea cu pacienţii

deoarece ei pot “vizualiza” acum toate zonele cavităţii orale,

îmbunătăţirea educaţiei pacientului,

o examinare mai completă care conduce la diagnostice mai

corecte,
mijloc de documentare privind afecţiunile stomatologice şi

tratamentul lor,
obţinerea unei imagini care poate fi prelucrată şi îmbunătăţită

şi în cele din urmă o productivitate crescută care conduce la

creşterea profitului.
 TRANSILUMINAREA CU FIBRĂ
OPTICĂ : FOTI
Lumina vizibilă este direcţionată de la o
sursă puternică de lumină printr-o fibră optică şi
un vârf subţire (0.3-0.5 mm) pe suprafaţa dentară.
Lumina străbate dentina şi smalţul, este
împrăştiată şi absorbită diferit, în funcţie de
transluciditatea ţesuturilor; smalţul sănătos este
relativ transparent la lumina vizibilă.
Atunci când volumul porilor în smalţ şi
dentină este crescut datorită demineralizării şi
există o decolorare maron în dentină, lumina din
carie este împrăştiată şi absorbită într-o mai
mare măsură, ceea ce va provoca formarea de
umbre.
 Pentru a detecta cariile proximale, vârful sondei se plasează
vestibular sau oral în dreptul punctului de contact iar
transiluminarea este apreciată fie dinspre partea opusă sau
dinspre ocluzal la nivelul crestei marginale.
Pentru a detecta cariile ocluzale, sonda se mişcă înainte şi
înapoi pe faţa linguală şi vestibulară şi se evaluează dinspre
ocluzal.
Este recomandabil ca orice sursă de lumină adiacentă să fie
stinsă.
Umbrele care nu depăşesc creasta marginală şi au un
diametru mai mic de 2 mm. pe suprafaţa ocluzală se extind doar în
smalţ sau dentina externă iar cele care au un diametru mai mare
de obicei sunt profunde în dentină
 Pentru dinţii permanenţi, sensibilitatea FOTI
variază de la <50-85%, în timp ce specificitatea este
mare: >95%.
Pentru diagnosticul cariilor aproximale la dinţii
permanenţi la copii de 12 ani, s-a demonstrat că acolo
unde nu s-au putut utiliza Rx în diagnosticul pe dinţii
laterali, FOTI aproape că a dublat detecţia realizată
numai prin mijloace clinice.
Totuşi Rx.bw sunt mai sensibile decât ex.clinic
combinat cu FOTI: din cariile aproximale ce afectau
smalţul pe Rx., numai 17% au fost detectate de către
FOTI, iar din Rx.transparenţele ce se extindeau în
dentină, numai 48% au fost detectate de către FOTI.
 Cariile de smalţ aproximale nu pot fi detectate în
mod adecvat de către FOTI, ceea ce împiedică o
corectă urmărire a evoluţiei lor.
FOTI este o metodă suplimentară ieftină şi non-
invazivă ce se adăugă examenului clinic în detectarea
cariilor aproximale în dentină; NU este utilă în
detectarea cariilor de smalţ iar sensibilitatea ei în
cariile de dentină este discutabilă.
Tehnica NU poate înlocui Rx. b-w în
monitorizarea evoluţiei cariilor aproximale.
Cariile secundare sunt dificil de detectat cu
ajutorul FOTI
 DIGITAL IMAGING FIBER-OPTIC
TRANS-ILLUMINATION : DI-FOTI
Prin metoda cantitativă FOTI s-a încercat îmbunătăţirea
sensibilităţii prin înlocuirea ochiului uman cu un receptor cuplat la
un computer: CCD.
Acest receptor conţine o mare cantitate de fotocelule care
converteşte energia fotonică în curent electric.
Acest curent electric, care este direct proporţional cu energia
fotonică, este transmis la un videoprocesor. Acesta, converteşte toţi
curenţii din toate fotocelulele în valori coloristice care sunt afişate
pe ecranul monitorului.
În acest mod, dintele transiluminat poate fi observat pe
monitor iar umbrele pot fi interpretate de către computer utilizând
formule matematice. Rezultatele iniţiale sunt foarte încurajatoare
demonstrând o sensibilitate şi specificitate crescute.
 Sistemul DIFOTI utilizează lumina albă
obişnuită şi preia avantajele recentelor tehnologii
computerizate care au ca obiectiv să aducă
stomatologia în sec.XXI.
El este singurul instrument de diagnostic dentar
imagistic care a fost aprobat de FDA pentru detectarea
cariilor incipiente, cavitare sau recurente.
Creează în mod sigur şi instantaneu imagini
digitale cu rezoluţie înaltă a suprafeţelor ocluzale ,
aproximale şi netede.
El ajută medicul stomatolog să descopere sau să
confirme prezenţa cariilor care nu au putut fi detectate
prin inspecţie , palpare sau chiar radiografic.
 In medie, învăţarea interpretării imaginilor prin DI-FOTI
necesită o perioadă de instruire de doar 3-4 ore.

DI-FOTI poate indica existenţa unei carii incipiente într-

un stadiu în care încă nu poate fi detectată radiografic chiar
prin radiografie digitală.

Performanţa de diagnostic este mai mare de 2 ori în

cazul cariilor proximale, de 4 ori în cazul cariilor ocluzale şi de
10 ori în cazul cariilor de suprafeţe netede pentru DI-FOTI în
raport cu radiografia convenţională .

Procentul de suprafeţe diagnosticate corect ca fiind

sănătoase este aproximativ acelaşi (specificitatea).
.
Avantaje:
 fiabilitate în diagnostic: detectează cariile incipiente,
necavitare , cele cavitare şi marginale pe toate suprafeţele
dentare înainte ca acestea să fie detectabile clinic sau
radiografic,
 siguranţă în utilizare: utilizează lumina albă, obişnuită şi

nici un fel de radiaţii ionizante,

 reprezintă un mijloc valoros de educaţie sanitară: dă

naştere la imagini în timp real care pot fi analizate de

către medic şi pacient,
 contribuie la creşterea eficienţei: medicul sau igienistul

au posibilitatea de a detecta orice leziune nou apărută la

fiecare şedinţă de monitorizare.
Caracteristici:
 utilizează lumina albă obişnuită,
 permite achiziţia imagistică în timp real,
 sunt redate toate suprafeţele coronare,
 permite o magnificaţie pâna la x16,
 este repetabilă şi reproductibilă,
 imaginile şi informaţiile date pacientului pot fi
stocate pe CD, hard disk sau mijloace externe,
 imaginile pot fi copiate sau transmise
pacienţilor în format electronic
Indicaţii de utilizare:
-detectează cariile necavitare, cavitare sau secundare situate
pe:
 suprafeţele ocluzale, proximale sau netede
 în jurul restaurărilor din amalgam, răşini compozite, a sigilărilor şi
a inelelor ortodontice
-detectează alte modificări în anatomia dentară coronară:
-fracturi, fluoroză, decalcificări
-monitorizează eficienţa tratamentelor restaurative:
-îndepărtarea dentinei patologice
-starea marginilor restaurărilor şi a sigilărilor
-monitorizează calitatea în timp a tehnicilor cosmetice:
-aplicarea de on-lay sau faţete
Reprezentare sistem Difoti

Piesă de mână
Dispozitiv de
transmitere
a imaginii la
Fereastră CCD din piesă
anti-aburire Se asigură
Insert activ
Emiţător reproductibilitatea
sursă testului
luminoasă 180̊
 Pentru examinarea suprafeţelor ocluzale, poziţia insertului este
perpendiculară pe suprafeţele vestibulare şi linguale imaginea fiind captată
de la nivelul suprafeţei ocluzale.
O imagine de rezoluţie înaltă apare instantaneu, în timp real, pe monitorul
computerului

Carie ocluzală
Lumina vine din
detectată cu
ambele părţi ale
ajutorul DIFOTI
dintelui fiind
captată în imagine
suprafaţa ocluzală
 Pentru examinarea suprafeţelor aproximale, suprafaţa activă a
insertului se plasează în contact cu dintele de examinat permiţând
luminii de lucru să îl străbată şi să fie captată pe partea opusă,
imaginea fiind preluată de un dispotitiv CCD ce să găseşte în interiorul
piesei de mână.

Sursa
luminoasă
vestibular; Carie
imaginea proximală
captată
lingual
 Mod de funcţionare Transiluminare
Carii incipiente-detectate
Sursă
luminoasă
În mod tipic, dintele
cariat dispersează şi absoarbe
mai multă lumină decât
ţesuturile sănătoase din jur.
Caria pe suprafaţa DIFOTI-imagine digitală
examinată pare ca o zonă mai Radiografie
închisă faţa de zona mai Carii incipiente-detectate
translucidă sănătoasă din jur. Raze-X

DIFOTI se diferenţiază
faţă de radiografie deoarece
indică prezenţa cariilor
incipiente la un moment mai
precoce. Film sau imagine digitală
 Sistemul DIFOTI
Diferenţa între sistemul DIFOTI şi radiografie
Carie incipientă Carie necavitară Carie cavitară
Stadiul de evoluţie Suprafaţă intactă Suprafaţă integră Suprafaţă distrusă
Reversibilă Reversibilă Ireversibilă

Modalităţi imagistice Sistemul DIFOTI

de detectare a leziunilor carioase
Radiografie

Terapie preventivă: Terapie preventivă

Opţiuni terapeutice igienă,F,sigilări, şi/sau restaurativă
Intervenţii operative
monitorizare Intervenţii operative
micro-invazive:
Carie necavitară proximală
Carie necavitară proximală
Carie necavitară proximală
Carii necavitare proximale
Carii necavitare proximale
Carii cavitare proximale
Carie marginală lângă o restaurare din
amalgam

amalgam

carie
Fractură cronară
Dinte sănătos, cu Fisura colorată, dar Fisura colorată, dar fără
morfologie fisurală fără deschiderea deschiderea reliefului fisural
nemodificată reliefului fisural. Coincide cu leziunile care în
Coincide cu leziunile SIDEC primesc cod 2
care în SIDEC
primesc cod 1.
Leziune microcavitară cu coloraţie Halou dentinar cu modificare de
portocalie la baza fisurii.Coincide cu culoare orange sau gri. Coincide cu
leziunile care în SIDEC primesc cod 3 leziunile care în SIDEC primesc cod 4
 Microlux Transilluminator (AdDent Acteon
North America) poate prezenta un diametru de 2mm
sau 3mm a sursei de lumină. Sistemul dă posibilitatea
de a localiza fisurile, leziunile de carie, tartrul
subgingival sau orificiile de deschidere ale canalelor
radiculare.
 FUSION Transilluminator ( Care Stream Dental) utilizează
tehnologia patentată „LED beam” pentru a emite o lumină albă de mare
intensitate printr-un vârf de 3 mm în vederea unui diagnostic de precizie
în ceea ce priveşte fracturile coronare şi leziunile carioase.

Orascoptic, (Kavo) prezintă o piesă de mână ce conţine sursa

LED de lumină ce permite transiluminarea ţesuturilor dure dentare.
 DIAGNOcam: DIFOTI în spectru NIR
 Comfortabil: printr-o singură manoperă, economie
de timp, se obţine o imagine reprezentativă.
 Se integrează uşor în practica de rutină, chiar
fără a apela iniţial la curăţirea profesională.
 Îmbunătăţeşte semnificativ calitatea
diagnosticului:
 Fără radiaţii X
 Diagnosticul supragingival al cariilor ocluzale,
proximale şi adiacente restaurărilor
 Detectarea precoce care nu este posibilă cu alte
mijloace de diagnostic
 Nu apar suprapuneri proximale ca în cazul razelor X:
planul secund este vizualizabil
 Este ideal pentru informarea pacientului şi
monitorizarea ulterioară:
 Imaginile sunt afişate pe ecran în timp real
 Imaginile curente pot fi comparate cu cele mai vechi
Principiul de funcţionare:

Utilizează lumina în
spectrul NIR (near infra
red~780 nm)
Lumina este transmisă
de la nivelul apexului şi al
procesului alveolar spre
coroană
Utilizează dispersia
luminii
 Suprafaţă de Carie Carie evidentă
Carie iniţială
smalţ evidentă în în smalţ până la
în smalţ
sănătoasă smalţ JSD

Carie cu Umbră dentinară: leziune

implicarea JSD: dentinară profundă: carie cu
leziunea este în implicarea JSD: leziunea este în
dentină dentină
 SISTEME DE DIAGNOSTIC BAZATE PE
CURENTUL ELECTRIC
Principiile conductanţei şi impedanţei
electrice
 Când un curent electric trece printr-un
material, proprietăţile electrice ale acelui
material determină extinderea până la care curentul este
condus.
Unele materiale biologice sunt mai conductive decât
altele; biomaterialele cu concentraţii mari de fluide şi
electroliţi sunt mai conductive decât materialele cu
concentraţii scăzute.
Smalţul imatur, poros este mai conductiv decât cel
matur şi dentina este mai conductivă decât smalţul.
 Când un curent este aplicat prin plasarea unui
electrod pe suprafaţa dentară poate fi măsurată
conductanţa electrică a întregului material între
acest electrod şi contra-electrodul care în general
este ţinut în mână.
Din moment ce toate aceste materiale au
concentraţii mari de electroliţi cu excepţia smalţului,
măsurarea conductanţei este în special aceea a
smalţului. Sediile demineralizate în smalţ, sedii cu
un volum mare al porilor şi microcavităţi pot fi
detectate prin măsurarea conductanţei.
Ideea aplicării acestei metode a fost propusă de
Magitot încă din anul 1878.
 Tehnica are două moduri de aplicare: metoda
specifică pentru sediu aplică o sondă ca electrod în
fisură măsurându-se astfel conductanţa electrică la
acel sediu.
Pentru a împiedica curentul să se scurgă printr-
un strat superficial de umezeală spre gingie se aplică
un jet de aer pentru a usca suprafaţa dintelui în jurul
sondei. Dezavantajul acestei metode este că numai o
mică arie de pe suprafaţa ocluzală poate fi măsurată la
o singură evaluare.
Pentru a măsura întreaga suprafaţă ocluzală
trebuie să o acoperim cu un mediu ce conţine electrolit
în care se plasează electrodul. Această tehnică este
denumită specific pentru suprafaţă.
  Studiile au raportat că sensibilitatea prin metoda
specifică sediului în diagnosticarea leziunilor dentinare la
molari şi premolari a variat între 0,67 până la 0,96 în timp
ce specificitatea a variat între 0,71 şi 0,85 ceea ce reflectă
o performanţă acceptabilă.
Aceste dispozitive ne-ar putea ajuta în detectarea
cariilor fisurale la dinţii recent erupţi, el putând fi folosit şi
ca o măsură de detectare a probabilităţii ca o sigilare sau o
restaurare sigilantă să fie necesară în primele 18-24 luni
după erupţie.
Sensibilitatea şi specificitatea tehnicii pe suprafaţă
depinde mai mult de mediul conductiv, avînd valori mai
mici decât ale primei tehnici.
În 1990 au apărut şi s-au testat două instrumente:
         - Vanguard Electronic Caries Detector
         - Caries Meter L
 Ambele măsoară conductanţa eˉ între vârful unei sonde
plasată într-o fisură şi un conector ataşat la o zonă de mare
conductivitate (gingie sau piele).

Conductanţa a fost apoi convertită la Vanguard pe o

scală de la 0 la 9 iar la Caries Meter L la 4 valori codificate
coloristic (verde – indemn; galben – carie în smalţ; oranj –
carie în dentină şi roşu – implicare pulpară).

Pentru a preveni conductanţa de suprafaţă sistemul

Vanguard îndepărtează saliva printr-un curent de aer continuu
iar la CML dimpotrivă pentru a asigura un bun contact eˉ şi a
minimaliza efectul salivei, este necesar ca şanţurile şi fosetele
să fie umezite cu ser fiziologic.
 Ashley a găsit că ECM (Monitorul electronic pentru carii, 2001)
este instrumentul de diagnostic cu cea mai mare acurateţe în comparaţie
cu examinarea vizuală, FOTI şi radiografia convenţională şi radiografia
“b-w” digitală în diagnosticarea in vitro a leziunilor ocluzale incipiente
necavitare la dinţii posteriori.

ECM pe suprafaţa radiculară a dat

rezultate încurajatoare: a fost evaluat
efectul unei paste de dinţi (5000
ppm) faţă de alta (1100ppm) pe 201
pacienţi care aveau cel puţin o
leziune.

După 3 şi 6 luni, au fost diferenţe

statistice între cele 2 grupuri, cel cu
fluor mai mult demonstrând o
capacitate de remineralizare mai
mare
Un profil ECM obţinut în cazul unei carii radiculare primare
Sensibilitatea şi specificitatea au fost de 0.78 şi 0.80 pentru
diagnosticul cariilor ocluzale dentinare şi de 0.65 respectiv 0.75
pentru leziunile în smalţ. Există totuşi un procent de 20%
răspunsuri fals pozitive (specificitate 80%) care pot conduce la
20% intervenţii inutile (supratratament).
Ricketts în 2002 a introdus în clinică un prototip denumit ECM II,
LODE (Groningen) care este specific pe sediu şi a demonstrat că
fluxul de aer utilizat are un rol important în creşterea sensibilităţii
şi specificităţii in vitro: creşterea fluxului de aer la 7.5 L/min. a
crescut sensibilitatea la 99% şi specificitatea la 88%.
Fluxul de aer este vital în utilizarea ECM II deoarece el
îndepărtează umezeala superficială şi reduce posibilitatea
conductanţei gingivale.
 Măsurarea conductanţei electrice este utilizată în:
 monitorizarea evoluţiei leziunilor incipiente,
 urmărirea eficienţei tratamentelor de remineralizare
 stabilirea deciziei de sigilare a unei fisuri sau restaurări
 mai puţin în decizia de tratament operator, datorită specificităţii
reduse ceea ce duce la probabilitatea de diagnostice fals pozitive
şi tratament invaziv inutil

O aplicare ulterioară a monitorizării electrice a cariei este

Spectroscopia cu Impedanţă Electrică (EIS).
Spre deosebire de ECM care utilizează o frecvenţă fixă(23 Hz),
EIS scanează o plajă de frecvenţe electrice asigurând informaţii despre
capacitanţă şi impedanţă.
Acest proces asigură potenţialul pentru analize mai detaliate
privind structura dintelui, inclusiv prezenţa şi extinderea cariilor.
Un prototip a fost introdus experimental în clinică în anul 2007.
 Acest dispozitiv poate fi folosit numai pentru
cuantificarea leziunilor carioase de pe suprafeţele
netede.
Ca o indicaţie viitoare acest dispozitiv va fi
folositor pentru evaluarea cantitativă a regresiei
leziunilor de pe suprafeţele netede ce se dezvoltă în
timpul terapiei ortodontice fixe.
PRINCIPIILE FLUORESCENŢEI INDUSĂ CU
LASER/LUMINĂ
Unele materiale posedă calitatea de fluorescenţă
când sunt iluminate cu laser sau lumină.
Fluorescenţa este un fenomen prin care lungimea de
undă a luminii emise (originală) se schimbă într-o lungime
de undă mai mare după reflexie.
Când lumina emisă este din spectrul vizibil, lumina
fluorescentă are o culoare diferită de prima. Utilizând un
filtru prin care poate trece numai lumina fluorescentă îi
putem măsura acesteia intensitatea. Intensitatea luminii
fluorescente este proporţională cu cantitatea de material
care provoacă fluorescenţa. Fluorescenţa ţesuturilor dure
dentare a fost cunoscută de mult timp (Benedict – 1928).
 Dentina şi smalţul posedă calitatea
de fluorescenţă, aceasta fiind denumită
autofluorescenţă.
Leziunile carioase şi biofilmul
bacterian conţin de asemeni substanţe
fluorescente.
Cromoforii ce provoacă fluorescenţa
nu au fost încă clar identificaţi, dar se
pare că fluorescenţa albastră este
asigurată de dityrozină iar cea în
infraroşu de protoporfirină prezentă ca
un produs al distrucţiei microbiene.
 
FLUORESCENŢA INDUSĂ LUMINOS:
1. (QLF: quantitative light fluorescence)
Demineralizarea ţesuturilor dure dentare
provoacă o pierdere a autofluorescenţei.
In detectarea demineralizării smalţului,
lumina laser a fost utilizată pentru a induce
fluorescenţa smalţului printr-o metodă sensibilă
şi nondistructivă.
Dintele a fost iluminat cu un fascicul
albastru – verde de la un laser cu argon ce a
produs o lumină monocromatică difuză cu o  =
488 nm. Fluorescenţa smalţului ce apare în
domeniul galben a fost observată printr-un filtru
restrictiv galben ( este  520 nm) care elimină
restul luminii dispersate si reflectate înapoi.
Zonele demineralizate apar ca pete închise
la culoare.
 Localizarea şi tiparul leziunii în smalţ vor ghida
medicul către un diagnostic corect.

Pentru o cuantificare in vivo a pierderiii de mineral

prin această metodă s-a utilizat o microvideo cameră
color (CCD) şi o analiză computerizată a imaginii.

Pentru a calcula pierderea de mineral din leziune

radiaţia fluorescentă a ţesutului sănătos este reconstruită
prin extrapolarea radiaţiei fluorescente de pe ţesutul
sănătos din jurul leziunii.
 
 Diferenţa dintre valorile obţinute
clinic şi cele reconstruite evaluează
pierderea de fluorescenţă rezultată în
leziune.

Prin aceasta pot fi obţinute trei

valori:
 pierderea de fluorescenţă medie în
leziune (%);
 pierderea maximă de fluorescenţă în

leziune;
 suprafaţa leziunii (mm2).
 Echipamentul QLF este compus
dintr-o cutie ce conţine un bec cu
xenon şi o piesă de mână
asemănătoare cu o cameră intraorală.

Lumina trece prin piesă via un

sistem de cristale lichide, iar piesa
conţine filtrul ce îndepărtează lumina
albastră.

Imaginile live sunt prezentate cu

ajutorul unui computer, şi pot fi captate
şi stocate.
Odată o imagine captată, următorul
pas este analizarea oricărei leziuni şi
evaluarea cantitativă a status-ului de
demineralizare al dintelui.

Pragul pierderii fluorescenţei este

setat la 5%; aceasta înseamnă că toţi
pixelii cu o pierdere mai mare a
fluorescenţei de 5% din valoarea
considerată normală pentru smalţul
sănătos vor fi consideraţi ca parte a
leziunii.
 Odată ce pixelii au fost
consideraţi ”sănătoşi” sau în
“leziune” software-ul calculează
pierderea de fluorescenţă medie în
leziune şi suprafaţa în mm. afectată.

Atunci când se examinează

leziunea longitudinal, QLF utilizează
un sistem video de repoziţionare
care are capacitatea de a suprapune
perfect imaginile ulterioare peste
cea originală.
Pentru cariile fisurale
sensibilitatea a fost de 0.68 şi
specificitatea de 0.70;
corelarea intraexaminator a fost de
0.93 şi cea interexaminator de 0.92
FLUORESCENŢA INDUSĂ LUMINOS:
2. DIAGNOdent
Lumina emisă cu o  = 655 nm (lumină
roşie) este transportată printr-un fascicul de
fibre la vârful unei piese de mână. Vârful este
plasat pe suprafaţa dentară şi lumina laser va
penetra dintele. Fotonii reflectaţi şi fluorescenţi
sunt preluaţi de acelaşi vârf al DIAGNOdent-ului
dar de fibre diferite.
Se măsoară lumina fluorescentă iar
intensitatea sa este o indicaţie a mărimii şi
profunzimii leziunii carioase. Intensitatea
luminii fluorescente este afişată ca un număr
cuprins între 0 şi 99.
Pragul între caria limitată la smalţ şi caria
în dentină a fost identificat a fi în jurul valorii 18
sub condiţii de umiditate.
Acelaşi registru în condiţii de câmp uscat a
condus la valoarea de 21.
 Studiile in vitro a validităţii au arătat că
sensibilitatea DIAGNOdent-ului in cariile fisurale
este cuprinsa între 0,17 şi 0,87 în timp ce
specificitatea a avut valori cuprinse între 0,72,şi
0,98; corelaţia cu profunzimea leziunii
determinată microradiografic pe secţiuni dentare
a fost de 0,76 – 0,79.

O caracteristică atractivă a DIAGNOdent-ului

este designul compact şi măsurătorile rapide.

DIAGNOdent-ul a fost deasemeni folosit in

vitro pentru detectarea şi cuantificarea cariilor de
suprafaţă netedă.

Corelaţia între citirile cu DIAGNOdent şi

profunzimile histologice ale leziunii a fost de 0,85,
în timp ce sensibilitatea şi specificitatea pentru
detectarea cariilor dentinare a fost de 0,75 şi
respectiv 0,96.
Angulaţie corectă a vârfului Angulaţia incorectă duce la
sondei rezultate fals negative
În urma unor studii unanim
recunoscute, Lusii recomandă:

 valorile între 10-15 nu

necesită o îngrijire sau
măsuri terapeutice active
 valorile între 15-30

necesită o îngrijire
preventiv / terapeutică
şi/sau tratament operativ
în funcţie de riscul
cariogen al pacientului
 valorile >30 necesită

ambele strategii
terapeutice
 CAZUL I

Dintele 27 fără semne clinice de carie

Nu există imagine de Rx.transparenţă pe 27

Diagnodent-ul a arătat în foseta mezială o
valoare de 28

Zona suspectă a fost instrumentată cu abraziune

cu aer: RONDOflex leziunea ajungând până la
dentină
 CAZUL II

Imagine a suprafeţei ocluzale care la

inspecţie pare indemnă

Pe Rx. nu se observă nici o transparenţă

 La utilizarea Diagnodent-ului s-a obţinut
valoarea de 90

Imaginea cavităţii reziduale după îndepărtarea

dentinei patologice
 CAZUL III

Suprafaţă ocluzală fără semne directe

de carie

La 26 nu se observă Rx. transparenţă

Diagnodent-ul a arătat o valoare de
31 atât în foseta centrală cât şi
în cea distală

Imaginea extinderii preparaţiilor

înainte de faza restaurativă
DIAGNODENT PEN
Poziţionare corectă a Poziţionare incorectă a
vârfului sondei vârfului sondei
 În anii 1980 s-a utilizat pentru detectarea
cariilor lumina fluorescentă împreună cu unele
substanţe colorante.
Colorantul poate facilita detectarea cariei şi
vizualizarea ei pentru că acesta absorbit de diferite
ţesuturi creşte contrastul coloristic între leziuni şi
structurile dentare sănătoase înconjur ătoare.
Unii agenţi colorau dintele ireversibil .
ÓBrien a introdus coloranţii marcaţi şi a g ăsit
că un colorant fluorescent (Zyglo ZL-22) care nu este
indicat pentru utilizarea intraoral ă a fost capabil s ă
penetreze leziuni nedecelabile pân ă atunci.
Un alt colorant marcat (Briliant Blue 10 %)
utilizat împreună cu FOTI a făcut detectarea
leziunilor incipiente mult mai uşoar ă.
Alţi autori au utilizat un colorant fluorescent
(Fluorol 7 GA) împreună cu o sondă cu fibre optice
pentru detectarea cariilor aproximale şi a avut
rezultate incurajatoare.
 CARIODETECŢIA PRIN LASER CU CO2
Utilizează un LASER cu CO2 pentru diagnosticul cariilor
din şanţuri şi fosete ocluzale. Sursa este un laser cu
CO2 cu energie 2,5 Watt şi 18 pulsuri pe sec.
Utilizarea sa în scop de diagnostic se bazează pe
conţinutul mai bogat în substanţe organice din zona
cariată. Sub acţiunea sa apa din ţesuturi se va
evapora şi reziduul organic va rămîne carbonizat,
modificat de culoare. In acest fel se detectează caria
prin culoarea modificată a smalţului sănătos (aspect
asemănător gravării cu acid fosforic 37%).
După carbonizarea şi lichefierea componentei organice,
LASER-ul produce solidificarea sărurilor minerale
rămase. Dentina aflată sub carie suferă un proces de
recristalizare şi creştere în dimensiune a cristalelor de
hidroxiapatită, apropiindu-se de aspectul smalţului.
Detecţia prin laser cu CO2 este o metodă mai exactă în
raport cu alte metode în cazul cariilor ocluzale.
SISTEMUL COMPO

Sistemul COMPO (back-scattered electron

images) prezintă avantaje în vizualizarea cariilor
dentinare şi monitorizarea modificărilor tiparelor
de fluorescenţă dentinară în leziunile carioase.
A fost examinată relaţia dintre
concentratia elementelor minerale şi aspectul
dentinei cariate şi al dentinei sănătoase în
imaginile COMPO utilizînd sistemul SEM
(scanning electron microscope) echipat cu
sondă electronică de microanaliză (EPMA):
utilizarea EPMA în combinaţie cu imaginile
COMPO reprezintă o tehnică utilă în
determinarea modificărilor conţinutului de
minerale în dentina cariată.
SISTEME DE DIAGNOSTIC BAZATE PE
MĂSURĂRI ULTRASONICE: ecografia
Utilizarea ultrasuneelor pentru detectarea
cariilor dentare a fost propusa in ultimii 30 de ani.
Undele sonore sunt unde longitudinale care se
misca prin gaze, lichide sau solide.
Frecventa (numarul de oscilatii/ secunda)
sunetului detectabil de catre urechea umana
variaza intre 20 Hz si pana la 16.000 Hz pentru
adulti (1 Hz = 1 oscilatie/ sec).
Ultrasunetele au o frecventa mai mare de
20.000 Hz. Undele sonore au toate proprietatile
uzuale ale undelor, adica pot fi reflectate, difuzate,
refractate sau absorbite.
Viteza cu care se misca o unda de sunet
depinde de mediul prin care ea trece.
 Scopul lor diagnostic este de a
contura , a descrie şi a măsura
organele şi ţesuturile în organism.
În medicină ultrasunetele sunt
folosite pentru a crea imaginile
organelor interne. Aceste imagini
sunt produse când undele sonore sunt
îndreptate spre organe şi apoi
reflectate înapoi către un scanner care
le măsoară.
Ultrasunetele interacţionează
diferit cu diferite tipuri de ţesuturi.
Huysmans and Thijssen (1998) au folosit ultrasunetele
pentru a determina grosimea smaltului aflat pe
jonctiunea smalt/dentina ca si metoda de masurare a
pierderii de minerale prin erodare chimică.

Rezultatele lor au indicat faptul ca ultrasunetele

pot masura grosimea smaltului, dar studii ulterioare
au demonstrat ca modificari mai mici de 0.4 mm nu
pot fi detectate in mod clar.

Yanikolu et al.(2009) a examinat 20 de leziuni

naturale existente pe dinti extrasi si a demonstrat o
sensibilitate de 0.88 si o specificitate de 0.86 utilizind
histologia ca punct de referinta.
 Un studiu in vitro efectuat de Ziv et al.(2009) a
comparat masuratorile ultrasonice (Ultrasonic Caries Detector
(UCD) a aprox. 70 de sedii cu constatarile radiografice si
histologice. Utilizand histologia drept criteriu de aur, ei au
obtinut o sensibilitate de 1.0 si o specificitate de 0.92 pentru
masuratorile cu ultrasunete.

Ultrasunetele pot constitui o tehnologie rapida si de

incredere pentru detectarea cariilor dentare in smalt. Utilizarea
undelor longitudinale pentru a masura demineralizarea in
raport cu JSD este foarte utila, asa cum sunt undele de sunet
de suprafata pentru a detecta cavitatia.

Sunt necesare lucrari viitoare in vivo pentru a raporta

constatarile cu ultrasunete la alte masuratori clinice.
 IMAGISTICA TERAHERTZ
Aceasta metoda de imagistica utilizeaza unde
cu frecventa terahertz. Aceasta unda este destul de
scurta pentru a furniza o rezolutie rezonabila si
suficient de lunga pentru a preveni pierderea
semnificativa de semnal datorata difuziunii.

La inceputul anilor `80, s-a descoperit ca

emitatorii fotoconductivi sau anumite cristale ( zinc-
telluriu) expuse la pulsuri scurte (< 10–12 s) de
lumina vizibila sau infrarosu ar emite unde
electromagnetice cu o frecventa de nivelul terahertz.

Pentru a detecta iradierea terahertz, detectorii

fotoconductivi pot fi folositi pe langa o alta tehnica
numita "free-space electro-optical sampling" (EOS).
Avantajele imagisticii terahertz includ:
- transparenta relativa a tesutului uman la
razele terahertz,
- energie redusa utilizata pentru imagistica
(~ 1 µW),
- utilizarea de radiatii non-ionizante,
- lipsa modificarii incarcarii electrice a
tesutului examinat.

Orice efecte termice adverse sunt putin

probabile, iar costul sistemului este acum similar cu
cel al imagisticii cu rezonanta magnetica.
 TERMOGRAFIA INFRAROSU
Energia termică de radiatie este transportată sub
forma de unde. Este posibila masurarea modificarilor
in energia termică atunci cand lichidul se pierde dintr-
o leziune prin evaporare. Energia termica emisa de
structura dentara sanatoasa este comparata cu cea
emisa de structura dentara cariata.
Tehnica a fost descrisa de catre Kaneko et al.
(1999) si a fost propusa mai degraba ca si metoda de
determinare a activitatii leziunii decat ca metoda de
determinare a prezentei sau absentei leziunii.
Metoda foloseste senzorii termici indiu /
antimoniu, ce pot detecta schimbarile de temperatura
de ordinul 0.025°C. Cu un flux constant de aer pe
suprafata dentara, modificarea termica a leziunii este
comparata cu cea a structurii dentare sanatoase
inconjuratoare.
 Distanta sursa - senzor este de 20 cm,
iar timpul necesar pentru a obtine
informatia in cazul unei leziuni este de
pana la 2 minute.
Un studiu descris de Matsuyama et al.
(2006) a descoperit o corelare rezonabila
(0.67–0.79) intre modificarile de
temperatura si pierderea de minerale,
respectiv profunzimea leziunii.
Tehnica nu a fost folosita intra-oral:
probleme referitoare la variatiile de
temperatura ale gurii in raport cu
respiratia sau evaporarea de fluid de pe
alte suprafete orale.
 EXAMENUL RADIOGRAFIC
Scopul Rx. este de a detecta leziunile care sunt
clinic ascunse chiar şi la o examinare atentă.
Ea ne ajută de asemeni în a estima profunzimea
leziunii, stiind ca leziunile care aparent afectează 1/2
internă a smalţului pe Rx. se extind d.p.d.v. histologic
şi în dentină.
Este foarte important să înţelegem că această
examinare nu va determina dacă este prezentă sau nu
o cavitate!!!!!!
Din a. p.d.v., metoda este inferioară inspecţiei
clinice. Este totuşi o tehnică folositoare atunci
când un dinte vecin împiedică medicul să observe o
leziune aproximală.
Rx. vor trebui întotdeauna examinate pentru
descoperirea unor carii ocluzale în dentină.
 Primul obiectiv al diagnosticului Rx. este
de a detecta şi evalua leziunile carioase în
zonele care sunt clinic greu acesibile sau
chiar inaccesibile: suprafeţele proximale
când există dinte vecin, cele ocluzale şi
cariile adiacente restaurărilor.
Iată de ce metodele Rx cresc
sensibilitatea diagnosticului.
Mai mult aspectele Rx. pot deasemeni să
rafineze semnele clinice prin detalii
adiţionale prin extinderea leziunii (evaluare).
Rx. seriate luate pe parcursul unei
perioade mai lungi asigură deasemeni o
evaluare longitudinală a comportametului
leziunii şi oferă informaţii despre activitatea
acesteia.
Rx. Bw. la hemiarcada dr.
mandibulară la un pacient de 21
de ani cu un risc cariogen mediu.
Leziunea distală pe 46 de abia a
penetrat JSD: terapia constă în
mijloace preventiv/terapeutice
agresive şi o monitorizare atentă.

Rx. după 6 luni a revelat o

progresie acută a leziunii cu
propagarea Rx. transparenţai
spre 1/3 medie a dentinei.
 Leziunile carioase primare apar cu cea
mai mare frecvenţă la copii şi adolescen ţi.
Intervalul de timp pentru ca un pacient
cu risc crescut sa dezvolte leziuni ocluzale în
dentiţia permanentă începe odată cu erup ţia
dinţilor, în timp ce defectele proximale apar
cu o rată mai mare după 13 ani.
Astăzi, numărul cariilor iniţiale care NU
au penetrat suprafaţa este substan ţial mai
mare decât numărul leziunilor medii
(cavitare) sau decit cel al suprafe ţelor
restaurate, ceea ce face ca identificarea şi
evaluarea leziunilor carioase să fie
semnificativ mai dificile.
 Validitatea şi acurateţea
dectiei radiografice a cariei
Care este standardul de aur?
Detectarea Rx. a cariei este numai un instrument
adiţional care ajută la efortul global de a diagnostica caria:
nu îl face capabil pe medic să decidă dacă o
suprafaţă este cavitară sau nu!!!!!!!.

Acest criteriu clinic atât de important pentru terapie

poate fi doar estimat prin demineralizarea pe care o arată
pe Rx.

În ce priveşte criteriul de referinţă utilizat în

majoritatea studiilor el evaluaează profunzimea de
penetrare a leziunii care este determinată histologic sau
clinic, aceasta având o importanţă relativă din punct de
vedere practic.
 Totuşi când evaluăm importanţa
informaţiilor oferite de detecţia radiografic ă în
stabilirea tratamentului, determinantul primar al
validităţii este evaluarea indirectă a existen ţei
unei potenţiale cavităţi pe suprafaţa
respectivă!!!!!.

Datele din studiile in vitro au relevat o

corelaţie moderată între aspectul clinic şi
extensia radiografică a leziunilor proximale şi
ocluzale.

Deci, extinderea radiografică a cariei

permite numai predicţia indirectă a probabilit ăţii
ca suprafaţa respectivă să fie cavitară.
Sensibilitatea şi specificitatea

În investigaţiile in vitro, sensibilitatea

detecţiei leziunilor carioase se încadrează
între 50-70% în timp ce specificitatea
fluctuează între 70-97%.

Pot fi identificate mai multe leziuni

carioase prin combinarea informaţiilor Rx cu
cele obţinute doar prin examenul clinic: când
s-au folosit imaginile bw, numărul cariilor
identificate poate să crească cu 827% faţă de
cele identificate numai prin examenul clinic.

Cu alte cuvinte numai 10.8% din leziunile

RISC VS. BENEFICII
  Sunt câţiva factori care au făcut să se re-
evalueze necesitatea pentru examinări radiografice
dentare:
 scăderea prevalenţei cariei
 rata relativ mică de progresie a majorităţii leziunilor
carioase la populaţia expusă în mod regulat la fluor.
 revizuirea estimărilor privind afectarea stării de
sănătate provocate prin expunerea la radiaţii
ionizante cu doză mică în special la copii.

Privind riscurile posibile datorate expunerii la

radiaţii cu doză mică, copii sunt mai sensibili decât
adulţii, riscul major fiind inducerea de boli
malignizante de parotidă, tiroidă şi măduvă osoasă.

Totuşi, nu sunt dovezi concludente ca Rx.

realizate în timpul copilăriei ar creşte riscul pentru
astfel de boli.
 Recomandările (ICRP): International
Commission on Radiological Protection se
bazează pe următoarele principii:
 nicio tehnică ce implică expunerea la
radiaţii nu va trebui să fie aplicată până
ce aceasta nu va produce un beneficiu
suficient pentru indivizii expuşi
 magnitudinea dozelor individuale va fi
menţinută pe cât de redusă posibil,
fiind luaţi în considerare şi factori
economici, sociali, etc.
Astfel, vor fi evitate radiaţiile inutile
pentru pacient, ceea ce implică că această
tehnică NU trebuie să fie folosită de rutină
pentru toţi pacienţii.
În consecinţă, examinările sistematice
şi periodice (screening) nu sunt foarte
justificate. Decizia de a face o Rx. se va
face numai pe baza unei analize individuale
şi în urma unui examen clinic complet.
Nu trebuie să cădem însă nici în
extrema opusă astfel încât dacă s-a
realizat un examen clinic minuţios cu
sau fără ajutorul unor mijloace
suplimentare de diagnostic (FOTI,
separare dentară) şi suspectăm în
continuare prezenţa unei leziuni
carioase, să nu indicăm o Rx pentru
a face un diagnostic corect şi a lua o
decizie terapeutică optimă.
Pentru diagnosticul cariei, Rx trebuie
să fie relativ închise la culoare,
exacte şi cu un bun contrast.
 Focu
s

Arcada
dentară

Filmul Rx.

Diagrama tehnicii radiografice bw.: fascicolul cu raze X este transmis din tub prin
obiectul de examinat la un sensor (film). Fascicolul este atenuat în funcţie de
Rx.opacitatea şi grosimea ţesuturilor iradiate. Se creează o imagine 2-D prin suprapunerea
structurilor anatomice 3-D.
Extensia histologică a cariei tinde să fie subestimată prin acest efect de
suprapunere (*). Totuşi, profunzimea cariei poate fi supraestimată dacă leziunea este
longitudinală şi este orientată paralel cu fascicolul incident(#)
 1. Radiografia convenţională cu film
muşcat (bite-wing)
În mod normal se evaluează o zonă
cuprinsă între faţa distală a caninului şi faţa
distală a ultimului molar astfel încât pentru o
jumătate a dentiţiei sunt necesare 2 filme
radiografice nr. 2.
Din moment ce probabilitatea formării
cariilor la canini şi primii premolari este mai
curând rară la pacienţii de astăzi, se poate
presupune că examinarea doar cu un singur film
unilateral nu va trece cu vederea multe leziuni;
în plus, suprafeţele proximale între canin şi
premolar pot fi vizualizate uşor în mod direct
 Reproductibilitatea imaginilor
radiografice bw.
Pentru a evalua de-a lungul unei
monitorizări longitudinale comportamentul unei
leziuni carioase, parametri thnologici trebuie să
coincidă în timpul tuturor evaluărilor.
Proiecţia va fi reproductibilă numai dacă
poziţionarea tăbliei interocluzale, poziţionarea
sensorului (filmul) şi a fascicolului cu raze x vor
fi identice.
Există suporturi de film (holder) speciale
care permit ca proiecţia să fie reproductibilă şi
deasemeni permit unui software să realizeze
radiografii digitale de substracţie
 Suportul standardizat
pentru Rx. bw TenoLux(DMG):
înregistrarea ocluziei, fixarea
acesteia pe un dispozitiv
interocluzal cu posibilitatea
validă de a plasa filmul în
aceeaşi poziţie la examenele
următoare
1. DETECTAREA CARIILOR PROXIMALE

Valoarea acestor Rx în detectarea şi

evaluarea profunzimii cariilor proximale
este indiscutabilă.
Aparenta scădere a prevalenţei cariei
reflectă o rată mai mică de progresie şi mai
puţine restaurări, dar nu dispariţia bolii mai
ales în ceea ce priveşte cariile proximale.
Filosofia strictă de a limita restaurările
în favoarea celorlalte măsuri de a
împiedica progresia leziunii NU neagă
importanţa evaluării progresiei leziunilor cu
ajutorul Rx-bw.
AVANTAJE:

Pot fi studiate suprafeţele care sunt

inaccesibile la un examen clinic direct. Sunt găsite
mai multe leziuni şi într-un stadiu mai precoce când
la examenul clinic se adaugă şi examenul Rx-bw,
dar acest lucru depinde şi de meticulozitatea
examenului clinic!!!!!,
Poate fi evaluată profunzimea leziunii
proximale şi estimată relaţia cu camera pulpară,
Nu este o metodă invazivă; nu afectează
mecanic ţesuturile dure demineralizate
Rx pot fi stocate şi re-examinate astfel încât
pot fi folosite la o dată ulterioară şi comparate cu
Rx. mai recente pentru a evalua progresia unei
leziuni şi eficienţa măsurilor preventiv-terapeutice
Sunt eficiente în detectarea cariilor extinse
dentinare care pot rămîne nedetectate la
examinarea clinică.
 
DEZAVANTAJE:
Acurateţea în diagnosticul leziunilor initiale
este redusă şi nu decelează stadiile cele mai
incipiente ale leziunii în smal ţ,
Pentru o reproductibilitate exactă sunt
necesare: o angulaţie geometrică standardizat ă,
acelaşi timp de expunere, aceleaşi tehnici de
prelucrare şi analizare.
Rx.-bw nu pot întotdeauna distinge între
suprafeţele sănătoase, suprafeţele cu carii ini ţiale şi
leziunile cavitare sau demineraliz ările non-cariogene
(hipoplazii).
Concluziile despre cavitaţie trebuie s ă se
sprijine şi pe examenul clinic sau pe probabilitatea
mai mare de a fi o cavitate odat ă ce profunzimea
leziunii evaluată pe Rx. creşte.
Rx-bw. de obicei subestimează profunzimea dar
din cauza suprapunerilor pot apare şi supraestim ări.
 Sunt necesare cel puţin 2 Rx-bw cu
proiecţii similare pentru a putea evalua
activitatea unei leziuni. Acest lucru înseamnă
că o singură Rx nu ne poate spune nimic despre
leziune; este activă sau oprită în evoluţie?
Interpretarea lor este subiectivă între mai
mulţi examinatori depinzând de acuitatea
vizuală şi experienţa în interpretare a
medicului.
Rx poate servi numai ca o parte a
informaţiilor necesare pentru un diagnostic.
Majoritatea cariilor secundare nu pot fi
diagnosticate din cauza suprapunerii peste
obturaţie.
Leziunile cavitare radiculare sunt greu de
diagnosticat.
 Clasificarea radiologică a cariilor
(Tveit&Hinze
E1: Rx transparen ţă în 1/2)
externă a smalţului

E2: Rx transparenţă în 1/2

internă a smalţului ± JSD

D1: Rx transparenţă în 1/3

externă a dentinei

D2: Rx transparenţă în 1/3

medie a dentinei

D3: Rx transparenţă în 1/3

internă a dentinei
 Extensia radiografică şi aspectele
clinice ale leziunilor superficiale
proximale
În ceea ce priveşte alegerea soluţiei terapeutice, este
foarte important să identificăm o posibilă distruc ţie a
suprafeţei deoarece datorită dificultăţii în curăţire, acest
stadiu reprezintă pragul pentru terapia invaziv ă.
Într-o comparaţie dintre profunzimea penetrării
deteminată pe Rx cu ceea ce s-a găsit la examenul clinic, s-
a conchis că suprafaţa leziunilor iniţiale în smal ţ (E1) a fost
aproape intactă.
Leziunile care au ajuns la ½ din smalţ (E2) pe
radiografie au prezentat o cavitaţie clinică numai în 10.5%
din cazuri.
Fiind observată o extensie radiologică în ½ extern ă a
dentinei, 59% din suprafeţe au rămas intacte.
Numai când Rx-transparenţa s-a observat în ½ intern ă,
cavitaţia suprafeţei trebuie asumată în 100% din cazuri
 O altă investigaţie clinică a demonstrat
că în medie, 32% din leziunile radiologice
care se extindeau în 1/3 ext. au fost cavitare;
acest lucru a fost adevărat pentru 72% din
leziunile care se extindeau în 1/3 medie a
dentinei: profunzimea penetrării radiologice
la care putem asuma că suprafaţa este
cavitară este 1/3 medie a dentinei.
În leziunile cu grad E1 şi D3, aspectele
radiologice sunt relativ o reflectare a
aspectelor identificate clinic (dacă există sau
nu o cavitate) cu impact major asupra
soluţiilor terapeutice invazive.
În cazul leziunilor E2, D1 şi D2 această
relaţie este mult mai greu de stabilit
Probabilitatea ca leziunile proximale să
2. DETECTAREA CARIILOR OCLUZALE
Încă din 1990 s-a specificat dificultatea unui
diagnostic corect numai prin examen clinic al
cariilor ocluzale în special la molarii permanenţi
tineri.

Într-un studiu vast, Grandhal a raportat pe

1734 de suprafeţe examinate de medici cu
experienţă că au fost identificate pe radiografii
bite-wing convenţionale numai 50% din suprafeţele
cariate şi 93% din suprafeţele sănătoase.

Totuşi unii clinicieni au diagnosticat cariile

fisurale din 1/3 medie şi internă dentinară mult mai
eficient pe radiografiile bite-wing decît numai prin
inspecţia clinică.
De aceea s-a apelat şi la examenul Rx, ceea
ce a dus la creşterea acurateţii diagnosticului mai
ales când dorim să diagnosticăm cariile care au
pătruns clar în dentină.
Pentru a diagnostica leziunile ocluzale în smalţ,
examenul Rx nu are o validitate optimă.

Astfel, mai puţin de jumătate din leziunile

ocluzale au fost detectate pe Rx. în
comparaţie cu secţiunile histologice făcute pe
aceeaşi dinţi.

Alte metode de diagnostic: FOTI sau măsurarea

rezistenţei electrice au o sensibilitate mai
mare şi o specificitate mai mică decât Rx-bw.
FOTI pare să fie la fel de inexactă ca Rx. pentru
detectarea cariilor ocluzale în smalţ, dar
inferioară acesteia în detectarea leziunilor în
dentină.
 Cu anumite restricţii aceeaşi clasificare
poate fi aplicată şi cariilor ocluzale.

Examinarea Rx bw pentru a detecta

leziunile ocluzale creşte sensibilitatea
detecţiei vizuale.

Această concluzie este în special

veridică în cazul leziunilor dentinare clare, în
timp ce leziunile iniţiale sunt mult mai greu
de detectat datorită suprapunerilor!!!!

Comparativ cu secţiunile histologice ca

şi criteriu de validare externă, în jur de 50%
din leziunile ocluzale sunt trecute cu vederea
Elemente Factori Posibilităţi de
sensibile implicaţi optimizare

Film Stocare Depozitare corectă

Tipul de film
Procesare filmului Substanţe proaspete de developare
Temperatură corectă
Manipulare corectă a filmului
Contrastul filmului

Razele X Doza de iradiere Teste regulate de consistenţă

Timpul de expunere
Angulaţia Dispozitive de standardizare a unghiului
fascicolului de raze

Dinte Poziţionare corectă a filmului Utilizarea unui dispozitiv de menţinere a filmului

Leziunile w-s pot apare ca leziuni foarte profunde în Cunoştinţe anatomice
smalţ
Mach band effect
“burn-aut”
Radiotransparenţe sub formă triunghiulară

Examinator Experienţa individuală Kit de magnificaţie vizuală

Condiţii de observaţie vizuală

Factori care pot influenţa calitatea diagnosticului în incidenţă bitewing

 Rx. Bw la o pacientă în
vârstă de 18 ani cu un risc
cariogen mediu.
Nu sunt semne clinice
de carie. Pacientul relatează
că dintele 37 a fost restaurat
la vârsta de 14 ani.
Pe Rx. se observă că
premolarii şi molarii au
leziuni iniţiale limitate la
smalţ (E1,E2) ceea ce
demonstreză o igienă
insuficientă în zonele
proximale.
Aceste semne au fost
stabilizate printr-un
antrenament al igienei în
zona laterală şi utilizarea
constantă a firului
interdentar.
Intervalul iniţial de
monitorizarea de 6 luni a fost
 O Rx. bw la o pacientă de
13 ani cu leziuni caioase primare
ocluzale şi proximale cu severităţi
diferite.
La 16, 26 şi 36 se observă
limpede leziuni ocluzale care se
extind în 1/3 medie a dentinei(36:
D2) şi 1/3 internă a
dentinei(16,26:D3).
16, 36 şi 46 prezintă
deasemeni leziuni meziale
dentinare care au ajuns în 1/3
internă a dentinei(46:D3) şi 1/3
medie dentinară (16 şi 36:D2).
Foseta mezio-ocluzală a
dintelui 26 a fost restaurată
anterior şi se observă o
Rx.transparenţă mezială ca la
ceilalţi molari primi, cea ce indică
că leziunea primară proximală s-a
extins spre restaurare.
În aria de contact distală,
15 prezintă o demineralizare
iniţială a smalţului(1/2 externă: E1).
CARII APROXIMALE INCIPIENTE (ROŞU): se extind <1/2 din grosimea smalţului
CARII APROXIMALE AVANSATE (VERDE): se extind până la JSD sau dincolo de ea, dar nu
> de ½ din grosimea dentinei
CARII APROXIMALE PROFUNDE (GALBEN): se extind în smalţ şi dentină depăşind ½ din
grosimea acesteia
CARII OCLUZALE PROFUNDE (GALBEN)
 Determinarea intervalelor de
monitorizare radiologică
Aceasta depinde de riscul cariogen individual,
activitatea lezională şi de beneficiul individual al
pacientului: cu cât riscul cariogen al
pacientului este mai mic cu atât frecvenţa
Rx va fi mai mică.
Dar dacă riscul cariogen este mai mare toate
suprafeţele pot fi examinate prin inspecţie sau alte
mijloace de detectare non-ionizante care au o
performanţă în diagnostic satisfăcătoare; realizarea
mai frecventă a unor radiografii nu este necesară.
Dovezile actuale privind balanţa între risc şi
beneficiu indică că pragul de diagnostic în caria
dentară este îndeajuns de mare pentru a justifica
examinări individualizate, în special astăzi când
 Există dovezi clare că Rx posterioare iniţiale
bitewing sunt necesare pentru fiecare nou pacient
dentat cu vârsta mai mare de 5 ani pentru dinţii
posteriori.

Această tehnică este necesară ca un adjuvant

la examinarea clinică pentru detectarea cariilor atât
pentru suprafeţele proximale cât şi pe cele ocluzale.

Ghidul Academiei Europene de Stomatologie

Pediatrică recomandă ca intervalul pentru pacienţii
cu risc cariogen mare să fie de 1 an pentru pacienţii
cu risc mare şi 2- 4 ani pentru cei cu risc cariogen
mic.

Vârstele de 5, 8-9, 12-14 şi 15-16 ani au fost

identificate ca şi vârste cheie când riscul cariogen
 În evaluarea intervalului de timp dintre Rx. vom
avea în vedere câţiva factori importanţi care pot
influenţa rata de progresie a leziunilor proximale:
 activitatea cariogenă individuală (experienţa
cariogenă anterioară, numărul de leziuni active în
smalţ)
 prezenţa stadiului cavitar

 vârsta post eruptivă a dintelui ( de cât timp dintele

este în cavitatea bucală)
 suprafaţa dentară specifică (ex. distală a
premolarului 2 maxilar faţă de cea distală a
premolarului 1 mandibular)
 Status-ul suprafeţei dentare vecine ( risc de afectare
în timpul preparării atunci când suprafaţa vecină
este de restaurat).

Oricum pentru majoritatea adolescenţilor din

populaţiie cu o
experienţă cariogenă scăzută, NU sunt necesare
intervalele anuale.
 Recomandările sunt prezentate de ghidul European privind
protecţia împotriva radiaţiilor şi ADA.

O examinare radiografică bazală în timpul vizitei iniţiale

poate fi utilă şi este în general recomandată. În timpul acestei
prime vizite, este evaluat riscul cariogen pentru a determina şi
intervalul dintre vizitele de monitorizare radiologică.

NU trebuie să uităm că intervalele dintre şedinţele de

monitorizare clinică şi radiologică NU trebuie să fie aceleaşi.
În plus, diagnosticul radiologic de carie este numai un
mijloc complementar şi NU un înlocuitor al examinării clinice.
Recomandările Comisiei Europene privind intervalele de monitorizare
radiologică
Risc Risc
Risc
Vârsta cariogen cariogen
cariogen mic
mare mediu
Dentiţia
Copii 6 luni 1 an deciduală: 18-
24 luni*
Dentiţia
permanentă: 2
ani*

Adulţi 6 luni 1 an 2 ani*

* Sunt posibile intervale mai lungi atunci când riscul cariogen se

menţine redus pentru perioade îndelungate
 Algoritmul examenului radiologic recomandat de ADA
Copii cu Copii cu Adolescenţi
dentiţia dentiţia cu dentiţia Adulţi
deciduală mixtă permanentă

Pacient nou Primele Rx. bw *

Monitorizarea
pacienţilor cu 6-18
carii vizibile sau 6-12 luni*
cu un risc luni
cariogen mare
Monitorizarea
pacienţilor fără 18-36 24-36
carii vizibile şi 12-24 luni*
cu un risc luni* luni*
cariogen mic

*Dacă suprafaţa dentară proximală nu poate fi evaluată clinic

 Pentru determinarea intervalului de timp dintre 2
şedinţe de monitorizare radiologică un criteriu important
este media de timp necesar unei leziuni în smalţ de a
penetra în dentină.
Pentru grupurile de vârstă cu un risc carios minim se
poate asuma un interval minim de 4 ani; în Scandinavia
intervalul este de 6-8 ani. Acest interval trebuie să fie
mai mic pentru grupurile de vârstă cu un risc carios mai
mare: copii cu dentiţie mixtă şi adolescenţii.
Din moment ce progresia şi stabilizarea leziunilor
carioase variază de la individ la individ, intervalele de
monitorizare trebuie să fie recalculate după fiecare
examinare radiologică.
Dacă nu apare nicio leziune nouă după o perioadă
îndelungată şi nu se observă nicio progresie a leziunilor
existente, intervalul până la următoarea examinare
radiologică poate fi extins: cu cât perioada retrospectivă
este mai lungă, cu atât şi intervalul până la evluarea
viitoare va fi mai lung!!!!!
 În ultimele decade, importanţa diagnosticului
radiologic în caria dentară a crescut cel pu ţin din 2 motive.
În primul rând, datorită aspectului modificat şi al
incidenţei diferite, leziunile care sunt inaccesibile
inspecţiei vizuale directe sunt identificate mult mai
frecvent.
În al doilea rând, comparaţia între imaginile
radiografice consecutive permite monitorizarea
comportamentului leziunilor în timp, ceea ce ajut ă la
evaluarea progresiei leziunii cât şi a succesului
tratamentului prin măsuri non- sau microinvazive.
Interpretarea datelor radiografice
Rx. bitewing tind să fie asociate cu o
proporţie relativ mare de răspunsuri fals pozitive
(3-30%). Acest lucru se datoreaz ă faptului c ă Rx
proiectează un obiect 3D într-un strat 2D, astfel
încât se suprapun diferite repere care pot fi
interpretatea greşit.
Datele fals pozitive pot proveni din:
efectul de bandă Mach (care este o tendin ţă de
a percepe o radiotransparen ţă la nivelul JSD
acolo unde de fapt nu există nicio leziune
dentinară)
efectul de burn-aut (radiotransparen ţă la nivelul
joncţiunii smalţ/cement) sau radiotransparen ţe
sub formă de triunghi (datorită proeminenţei
 Efectul de bandă „Mach”
Acest fenomen creşte în mod
artificial percepţia contrastului
lângă un reper, „graniţă” datorită
inhibiţiei laterale specifice ochiului.
La graniţa dintre suprafeţele
albe şi negre (JSD), este percepută
o bandă îngustă mai strălucitoare
pe partea mai deschisă a graniţei.
Corespunzător, o bandă
îngustă închisă apare pe parte mai
neagră a graniţei, care în mod
incorect ar putea fi percepută ca o
carie în dentină.
 Aceste efecte sunt fenomene care cresc
contrastul între o zonă mai neagră şi o zonă relativ
mai deschisă care este foarte bine demarcată.

Pe lângă aceasta un alt factor care poate explica

erorile în interpretare ar fi faptul că leziunile carioase
localizate în şanţuri şi fosete s-ar putea suprapune pe
dentină datorită complexităţii anatomiei ariei
ocluzale.

Radiografiile dentare au deasemenea

tendinţa de a subestima extensia leziunii în
dentină!!!!!!.
 2. Metoda radiografică digitală
Tehnica digitală, fără film, pentru radiografiile intraorale a fost
introdusă de Trophy în 1987. FDA a aprobat sistemele intraorale de tip
radiografie digitală şi cîteva sisteme panoramice care includ: Schick,
Trophy, Dentsply/New Image, Dexis, Gendex, Digora.
Dezavantajele metodelor radiografice
conventionale:
Filmele convenţionale absorb numai un mic procent din razele x care
ajung la el, utilizînd o cantitate mică din radiaţia la care a fost expus
pacientul.
O cameră obscură improprie duce la creşterea dozelor de iradiere şi

pierderea informaţiei în diagnostic.

Developarea presupune pierderea de timp iar soluţiile de developare şi

fixare sunt perisabile.

2.1 Radiografii digitale directe (DDR)
 
În mod curent, imaginile radiografice digitale pot fi
obţinute prin înregistrarea video şi “digitalizarea “ unui film
radiografic convenţional sau prin radiografia digitală directă
(DDR).
Primul sistem din această tehnică s-a numit RVG
(radioviziografie). Comparîndu-se acurateţea filmelor
convenţionale Rx, a Rx digitalizate şi a RVG în detectarea
cariilor dentinare fisurale şi a celor necavitare, nu au existat
diferenţe semnificativ statistic obţinându-se în caria ocluzală
în dentină valori ale sensibilităţii de 0.6-0.8 şi o specificitate
de 0.9.
În 1989 a fost introdus sistemul “CCD” – charged-
coupled device - similar aceluia existent în videocamerele
digitale dar cu unele dezavantaje: zone de examinat restrînse,
senzori relativ mari, firul între senzor şi computer care fac
utilizarea clinică destul de anevoioasă.
 O Rx digitală (sau o Rx tradiţională care a fost
digitizată) este compusă dintr-un număr de pixeli. Fiecare
pixel reprezintă valori între 0 (negru) şi 255 (alb). Valorile
intermediare reprezintă nuanţe de gri, şi este uşor de apreciat
că o Rx digitală cu un potenţial de 256 de nuanţe de gri are o
rezoluţie semnificativ mai mică decât Rx convenţionale care
au milioane de niveluri de gri: Rx digitale au o validitate mică
în diagnostic, atât sensibilitatea cât şi specificitatea fiind mai
mici când au fost evaluate leziuni proximale mici.

Totuşi, Rx digitale oferă potenţialul de îmbunătăţire a

imaginii, unele crescând capătul alb al scalei de gri iar altele
capătul negru. Astfel de imagini prelucrate au avut valori
asemănătoare cu cele ale Rx tradiţionale: sensibilitate(0.95) şi
specificitate(0.83) pentru leziunile aproximale
 O alternativă o constituie sistemul Dürr care este
format dintr-un echipament radiografic digital Vista Ray, o cameră video
intraorală, un ecran plat, un computer şi o imprimantă. Totuşi, toate
tehnicile radiografice au o valoare scăzută în diagnosticarea cariilor
iniţiale în smalţ (necavitare).

2.2 Radiografia digitală substractivă

În această tehnică trebuie să deţinem 2 Rx digitale identice în ce
priveşte regiunea anatomică, timpul de expunere, curentul din tub şi
voltajul.
Numerele ce vor indica valorile de gri vor fi aceleaşi pentru
ambele Rx. cu excepţia sediilor unde au intervenit modificări. Prin
scăderea valorilor de gri pentru fiecare coordonată de la prima Rx din
valorile pentru aceleaşi coordonate din cea de-a doua Rx se obţine o
imagine de substracţie. Dacă nu au intervenit modificări, rezultatul
scăderii este zero iar un rezultat mai mare va apare la sediile unde s-a
instalat o demineralizare sau aceasta a progresat. Dificultatea de a alinia
perfect cele 2 Rx reprezintă o limită a acestui examen.
Avantajele radiografiei digitale directe:
 Expunere mai redusă la radiaţii cu pana la 50%
 Achiziţionarea imaginii este mai rapidă

 Imagini de dimensiuni mai mari

 Imbunătăţirea educaţiei pacientului

 Imbunătăţirea detectării prezentei cariilor si afectiunilor

periapicale
 Imbunătăţirea deciziei de tratament

 Capacitate sporita de procesare a imaginilor

 Depozitare a imaginilor cu costuri reduse

 Absenţa erorilor caracteristice developării chimice a filmului

 Imbunatatirea calitatii imaginii

 Posibilitatea transmiterii imaginilor in retea.

COMPUTER TOMOGRAFIA (C.T.) asociază tehnica
tomografiei cu un computer.

Primul sistem de CT pentru uz stomatologic a fost

dezvoltat de Befu şi col., se numeşte "3DX multi-image micro
CT" şi în prezent este disponibil pe piaţă în Japonia (3DX, J. 
Morita MFG Co.  Kyoto, Japan).
Tubul radiogen se răsuceşte în jurul pacientului,
informaţiile sunt transmise computerului care le înregistrează.
Secţiunile pot fi făcute de la 1,5 mm la 3 mm, la 120 kv şi
170 mA.
Secţiunile care oferă imagini excelente ale bazelor osoase
sunt cele frontale, obţinute când pacientul are capul în
hiperextensie.
Detectarea leziunilor carioase de tip white-spot prin
sistemul CT reprezintă o metodă neinvazivă a leziunilor şi
reduce semnificativ timpul necesar evaluării eficacităţii
măsurilor de tratament.
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ: TACT
(Tuned - aperture computed tomography)

Această metodă construieşte secţiuni transversale

radiografice prin dinte.
Aceste secţiuni pot fi observate în căutarea unor Rx-
transparenţe. În plus secţiunile pot fi cuplate într-un model
computerizat tri-dimensional denumit pseudohologramă.
Atât secţiunile TACT cât şi pseudohologramele
reprezintă mijloace valoroase în detectarea leziunilor mici,
primare şi secundare.
TACT poate evalua prezenţa cariilor ocluzale
prezentînd o precizie mult mai bună în raport cu metodele
radiografice convenţionale şi digitale.
Principiul TACT: obiectul este înregistrat din multiple poziţii care nu sunt
predeterminate. O reprezentare tridimensională a obiectului este construită de
programul computerului din 2 imagini bidimensionale în funcţie de o sferă metalică
plasată pe obiect ca punct de referinţă
Computer tomografia cu fascicul conic
(cone -beam computer tomogrphy) şi
tomografia volumetrică digitală (digital
volume tomography: DVT).
Similar cu tomografia computerizat ă tradi ţional ă un
fascicul de raze X execută o mişcare orbitală de 360° în
timp ce scanează obiectul. Spre deosebire de tehnicile
convenţionale unde sunt utilizate un fascicul de raze x sub
formă de evantai şi un detector sub form ă de inel, în
această tehnică se foloseşte un fascicul conic şi un
detector plat.
Cu imaginile conice s-a ob ţinut o sensibilitate de 80%
cu o specificitate de 96% în timp ce cu tehnicile
convenţionale au fost corect identificate leziunile cavitare
într-un procent de numai 29%: tehnica cu fascicul conic
ne poate fi de ajutor în diferenţierea dintre leziunile
cavitare şi cele necavitare din regiunea
proximală!!!!!!!
 Fascicul conic
Focus

Sensor plat

Principiul de funcţionare: un fascicul conic împreună cu un sensor

plat se rotesc 360° în jurul obiectului de studiat. Sunt utilizate
algoritmuri complexe pentru a obţine imaginea 3-D a respectivului
obiect.
În secţiunile obţinute prin această tehnică, sunt identificate leziuni ocluzale pe dinţii 26
şi 36. În plus, este vizualizată mai precis profunzimea afectării dentinare .
OPTICAL COHERENCE TOMOGRAPHY : (OCT)
generează imagini “cross-sectional”- transversale - cu
rezoluţie înaltă (sub 20 microni).

Se utilizează fascicol în infraroşu evitîndu-se astfel

efectele nocive ale radiaţiilor ionizante (razele x).

Sistemul OCT are la bază un interferometru din fibră

optică Michelson. Imaginile transversale cu rezoluţie înaltă
sunt obţinute prin concentrarea luminii de la o sursă optică
cu coerenţă redusă pe un ţesut biologic prin intermediul unui
scanner manual care măsoară intensitatea energiei reflectate
ca funcţie a poziţiilor axiale şi transversale ale ţesuturilor.
 Se generează o serie de imagini scanate
care prin combinare crează o imagine
bidimensională.

Sistemul OCT oferă o alternativă de

diagnostic sigură, noninvazivă pentru localizarea
situsuri-lor potenţiale şi reale de carie.

Poate detecta defecte marginale minore şi

apariţia cariilor secundare incipiente la nivelul
restaurărilor.
  MONITORIZAREA OPTICĂ A CARIEI
(OPTICAL CARIES MONITOR)

Cariile incipiente apar mai albe decât ţesuturile

sănătoase din jur din cauza puternicei dispersii a luminii în
interiorul leziunii. Această dispersie poate fi cuantificată prin
metode ce se bazează pe tehnologia cu fibre: cantitatea
măsurată este coeficientul de dispersie.
Un instrument pentru utilizare clinică- monitorul optic
pentru carie - are o sursă de lumină, o unitate de măsurare şi
referinţă şi o parte de detectare.
Lumina este transportată printr-o fibră până la vârful piesei de
mână care este plasat pe suprafaţa dintelui iar lumina reflectată
este colectată de alte fibre situate tot în vârful insertului.
 SISTEMUL COMPUTERIZAT “CARIES
FINDER”

Este un sistem propus de Haven şi colab. în 1990. Prezintă o serie de

avantaje:
-economie de timp
- expunere la doze reduse de radiaţie
-elimină filmele radiografice şi substanţele chimice
necesare developării.
Acest sistem este utilizat în special pentru procesarea şi analizarea
imaginilor achiziţionate în scopul detectării cariilor proximale.
De asemenea poate fi utilizat pentru monitorizarea evoluţiei
leziunilor proximale necavitare.
Imaginile sunt cuantificate pe o scală de la 0 la 255. Este mult mai
precis decât radiografia bytewing digitală deoarece practicienii citesc
subiectiv şi în mod diferit imaginile radiologice.
 Evaluarea suprafeţelor de către sistemul computerizat
CariesFinder se realizează prin calcularea:
 densităţii leziunii relativ la structurile dentare înconjurătoare
 suprafeţei leziunii şi profunzimii acesteia în smalţ.

Sistemul compară rezultatele măsurătorilor cu o bază de

date care conţine caracteristicile radiografice de carie sau
de cavitaţie.

Sistemul furnizează o imagine video a suprafeţei dintelui şi

un rezultat: “nu există leziune”, “carie”, “cavitaţie”.
Deasemenea furnizează un contur extern al leziunii
suprapus peste imaginea radiografică cu prezentarea
caracteristicilor cantitative ale leziunii.
Sistemul software de detectare a leziunilor carioase
LOGICON (LOGICON Caries Detector Software, 2002)– oferă
posibilitatea de detectare a leziunilor carioase extinse la nivel dentinar cu
20% mai mult decât alte metode tradiţionale.

Detectează şi monitorizează leziunile

carioase
- oferă informaţii despre probabilitatea ca o
leziune carioasă proximală să fie prezentă sau
nu
- localizează şi clasifică leziunile carioase
proximale
- prezintă informaţiile cu mai mare acurateţe
prin indicarea profunzimii leziunilor
- oferă posibilitatea evaluării modificărilor care
apar după o anumită perioadă de timp
- evaluează rapid rezultatele şi le stochează
pentru a fi folosite ulterior prin comparaţie
 XERORADIOGRAFIA
Este o tehnică care se bazează pe transferul de sarcini
electrostatice, oferind imagini ale ţesuturilor dure şi ale celor
moi.
Se bazează pe proprietatea razelor X de a produce variaţii de
rezistenţă electrică a unor cristale semiconductoare. Imaginea ei
nu necesită reproducerea fotografică, ea se obţine prin prelucrare
xerox. Se utilizează o placă de aluminiu acoperită de un strat de
seleniu (reprezintă suportul şi rezervorul de încărcare electrică
pozitivă).
Regiunea de studiat străbatută de fascicolul de raze X realizează
pe placa de seleniu o imagine latentă care devine evidentă după
aplicarea unei pudre de transfer formată din particule încărcate
electronegativ care se depun în funcţie de sarcina electrică a
plăcii. Această imagine este apoi transferată pe o foaie de hârtie.
 Xeroradiografia dentară este o metodă introdusă de doar 20 de
ani şi se bazează pe obţinerea imaginii utilizînd un platou de aliaj de
seleniu într-o casetă de dimensiunea unui film #22. Acesta este plasat
în cavitatea orală şi este expus la o doză de radiaţii egală cu jumătate
din doza de iradiere normală.

Această expunere creează o imagine latentă bazată pe particule

de carbon. Transferarea particulelor într-un cadru de poliester
transparent produce o imagine care poate fi văzută convenţional sau în
lumină reflectată

Xeroradiografia este o metodă de investigaţie în care imaginile

sunt superioare celor obţinute prin mijloace radiologice convenţionale,
în evidenţierea modificărilor dentare, osoase sau ale ţesuturilor moi .
Avantajele xerografiei:
- capacitate bună de diagnostic fiind util în cariile proximale şi în
afecţiunile periapicale;
- doza de iradiere poate fi redusă cu pînă la 80% comparativ cu
filmul de tip D-speed cînd se utilizează poziţia rectangulară;
- este mai puţin costisitor decît alte sisteme de procesare
automată;
- timpul necesar pentru crearea unei copii pe format dur este de
doar 2 min.

Dezavantajele xerografiei:
- posibilitatea de apariţie a artefactelor în jurul zonelor cu
densitate crescută precum obturaţiile, ceea ce poate duce la apariţia
de răspunsuri fals pozitive de carie;
- echipamentul xerografic este mai puţin fiabil în raport cu alte
echipamente de procesare a filmelor;
- uneori caseta poate fi inconfortabilă pentru pacient.
Orice tip de leziune (cavitară în smalţ sau dentină)
Sensibilitate
Specificitate

vizual vizio-tactil radiografie vizio-tactil radiografie

Leziuni ocluzale Leziuni proximale
Leziuni limitate la smalţ
Sensibilitat
e
Specificitate

vizual vizio-tactil radiografie vizio-tactil radiografie

Leziuni ocluzale Leziuni proximale
Sensibilitate
Specificitate
Intraexamin
Interexamin
 Dispozitivul Caries ID™ (Midwest Caries I.D.™
Detection, Dentsply) foloseşte o undă luminoasă emisă de o diodă sau
laser LED pentru a identifica zonele de demineralizare.
Atunci când zonele de demineralizare sunt identificate,
dispozitivul LED îşi schimbă culoarea în roşu şi apare un avertisment
sonor.
Din punct de vedere tehnologic este o combinaţie între transmisia
prin fibre optice şi cea LED care permite detecţia până la 92% a
leziunilor carioase fisurale şi 80% a celor proximale.
Dispozitivul captează lumina reflectată şi refractată de la nivelul
prismelor smalţului din zonele examinate.
Un dinte sănătos este mai translucid decât unul demineralizat,
ceea ce se traduce prin modificări optice.
Lumina reflectată de smalţul demineralizat este captată de fibrele
optice aflate în piesa de mână şi convertită în semnale electrice
Este indicat pentru detectarea în mediu
umed a leziunilor carioase fisurale şi
proximale.
Utilizare

Pentru a evita răspunsurile false, dinţii

trebuie să fie umeziţi şi nu trebuie să prezinte
urme de pastă profilactică, placă sau tartru.
Sonda se poartă de-a lungul şanţurilor
şi fosetelor, vârful sondei trebuind să fie paralel
cu axul lung al dintelui.
Pentru leziunile proximale detecţia este
posibilă numai dinspre ocluzal. Trebuie
menţinut permanent contactul cu dintele, dar nu
trebuie să se aplice nicio presiune.
Dacă se detectează o leziune carioasă,
examinatorul trebuie să se concentreze asupra
punctului de intrare în leziune şi să pivoteze
sonda pentru a determina mărimea şi
localizarea.
 SOPROLIFE (Acteon North America) oferă
posibilitatea detectării leziunilor carioase aflate în diferite
stadii de evoluţie. Tehnologia de autofluorescenţă permite
detectarea leziunilor fisurale şi a celor proximale, care
obişnuit scapă unui examen radiologic
 Spectra (Spectra® Caries Detection Aid system (Air Techniques, Inc.)
este un dispozitiv care utilizează o lumină LED de 405 nm albastră-violet sau
emisă de laser diodă şi o tehnologie de captare a imaginii în urma fluorescenţei
ţesuturilor dentare.
Tehnologia de iluminare este cuplată şi cu un soft analitic (Visix), ce
permite vizualizarea zonelor demineralizate ca o fotografie a dintelui în diferite
culori: verde, albastru, roşu, portocaliu şi galben.
Imaginile pot fi stocate şi examinările ulterioare repetate pot demonstra
modificările de la nivel dentar.
Acest lucru poate conferi apoi date obiective în legătură cu progresia
leziunilor sau a eficienţei terapiei de remineralizare
 Dispozitivul prezintă şi un indicator al valorilor leziunii cuprinse
între 0 şi 5. Spectra poate detecta leziunile carioase ascunse între
marginile restaurărilor din amalgam sau răşini compozite şi ţesuturile
dentare

Absenţa leziunilor carioase la Prezenţa şi extinderea leziunilor

examinarea folosind lumină albă cu ajutorul Spectra
 Absenţa leziunilor carioase la Prezenţa şi extinderea leziunilor
examinarea folosind lumină albă cu ajutorul Spectra

Imaginile pot fi folosite pentru a motiva pacienţii şi a le

explica acestora necesitatea unor intervenţii imediate
 Spectra poate ghida medicul în etapa de îndepărtare a procesului carios,
oferind asigurări în ceea ce priveşte îndepărtarea în totalitate a dentinei cariate.

Poate ajuta în diagnosticarea sindromului de dinte fracturat, în punerea în

evidenţă a biofilmului bacterian

Interfaţa cu calculatorul permite stocarea imaginilor de fluorescenţă în baza de

date a pacientului
 Canary System™ este un dispozitiv folosit pentru
detecţia precoce a leziunilor carioase şi pentru monitorizarea
acestora. Poate detecta leziunile carioase primare situate pe toate
feţele dentare, precum şi cele asociate restaurărilor.

Dispozitivul utilizează o lumină laser pulsată

pentru a scana suprafaţa dentară. Lumina laser
este absorbită de ţesuturile dentare şi pot fi
observate două fenomene: lumina laser este
convertită în luminiscenţă şi apare o emisie de
căldură. Această încălzire nu este periculoasă
pentru dinte şi oferă informaţii despre
suprafaţa dentară până la o profunzime de 5
mm. Măsurarea simultană a căldurii reflectate
şi a luminii oferă date despre prezenţa şi
extinderea leziunilor carioase sub zona de
suprafaţă înainte ca acestea să fie detectate
radiologic
VALOAREA METODELOR SUPLIMENTARE
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Metodele cantitative avansate imaginate pentru

diagnosticul cariilor vor fi folosite doar ca un ajutor la
inspecţia clinică.
Majoritatea acestora nu sunt uşor de aplicat, sunt mai
consumatoare de timp decât inspecţia clinică şi radiografiile.
Ele nu sunt utilizate în mod obişnuit în practica clinică. O
excepţie o reprezintă radiologia digitală care permite multiple opţiuni şi
facilitează diagnosticul leziunilor carioase.
Unele din ele pe lângă identificarea leziunilor permit şi
monitorizarea comportamentului acestora.
Combinarea datelor cantitative şi afişarea imaginii fluorescente a
dintelui pe monitor face tehnica QLF foarte instructivă în a demonstra
pacientului progresia şi/sau regresia leziunilor.
Medicul rămâne întotdeauna responsabil
în interpretarea datelor obţinute prin
aceste măsurători. Niciodată medicul nu
va pasa responsabilitatea maşinii prin
acceptarea apriorică a valorilor obţinute,
iar acestea vor fi întotdeauna cântărite faţă în faţă cu alte observaţii
clinice relevante.

Medicul care utilizează tehnicile cantitative în diagnosticul

cariei trebuie să rămână în alertă şi să fie întotdeauna în stare să
explice şi să coreleze valorile obţinute cu celelalte date clinice
obţinute de la pacient.
Criteriile clinice şi cantitative de diagnostic vor fi evaluate în
acord cu factorii ce clasifică pacientul într-o grupă de risc
corespunzătoare: vârstă, sex, expunerea la fluor, stare de sănătate
generală şi capacitate de a-şi menţine o igienă corectă.
1. Dispozitivul care utilizează fluorescenţa indusă luminos (QLF) este
indicat pentru detectarea leziunilor carioase situate
a.În sistemul fisural ocluzal
b.În sistemul fisural vestibular şi oral
c.Pe feţele netede vestibulare şi orale
d.Pe suprafeţele meziale
e.Pe suprafeţele distale

2. Este indicat ca măsurarea conductanţei electrice să fie utilizată :

a. în monitorizarea evoluţiei leziunilor incipiente fisurale
b. în monitorizarea evoluţiei leziunilor incipiente proximale
c. în urmărirea eficienţei tratamentelor de remineralizare
d. în stabilirea deciziei de sigilare a unei fisuri sau restaurări
e. mai puţin în decizia de tratament operator, datorită specificităţii reduse
ceea ce duce la probabilitatea de diagnostice fals pozitive şi tratament
invaziv inutil
*3. Se impune instituirea unor măsuri terapeutice operative pentru
leziunile care în urma analizei utilizând Diagnodent-ul primesc
următoarele valori:
a.1-10
b.10-15
c.Peste 30
d.Peste 40
e.Peste 35
 Direcţii de cercetare viitoare
 -Evaluarea activităţii curente a leziunii doar
printr-o singură aplicare,
 -Detecţia şi cuantificarea cariilor secundare,
 -Detecţia şi cuantificarea cariilor radiculare,
 -Evaluarea progresiei leziunii ca un
“continuum”: de la pierderea iniţială de
minerale la cavitaţie
 Evaluarea activităţii leziunii i
l u
n tu
e
tam
Codurile de activitate
p or
SIDEC c om
r ea lC
Este leziunea activă sau z a
i tim p ntu
or me
nu? n it în M
o
o n ii
Detectarea extinderii leziunii M iu u l4
lez
B
ntu
l
C od
ome
M
ul0
Codul 6 3 d
ul Co
Lez. profundă

SIDE Tratament
ul
A d
Posibilă afectare pulpară Operativ/Restaurativ en
t Co
C o m
l2
Leziune detectabilă
M
l0 du
4,5
l2 d u Co
Co
clinic în dentină
du
Lez. medie

Co
Leziune limitată în smalţ
3 2
cu microcavităţi
Preventiv/ l2 dul
Lez. iniţială

Leziune detectabilă clinic în 1,2 terapeutic o du Co

smalţ cu suprafaţa „intactă” C
Leziune detectabilă numai cu mijloace
suplimentare de diagnostic ul2
o d
Leziuni incipiente subclinice într-un stadiu Tratament bazal
C
dinamic de progresie/regresie de menţinere
Sistemul de
înregistrare M F
S Din codul Prima cifră din
cu scoruri SIDEC
codul
SIDEC
reunite

C+/- II
Carie Carie certă
(sigură)
profundă

B+/-
Carie
medie

A+/- 1+2
Carie I
Fără
iniţială Carie

0 Sistemul
Codul SIDEC 0-6 dihotomic
Sănătos Da/Nu
(+/-)
Stadiul activităţii
(+/-)
Stadiul activităţii
Clasificarea SIDEC