Stomacul

• Stomacul se mai numeşte

Ventriculus sau Gaster.
• este un organ cavitar cu o
capacitate mare, fiind de altfel cel
mai voluminos organ al tubului
digestiv.
• Are lungimea de 25 cm şi
capacitatea de 1200 – 2000 cmc.
• Aşa cum afirmă Ranga (1980) „în
adaptarea la funcţie, ceea ce
stomacul a câştigat prin creşterea
calibrului (dilataţie), restul tubului
digestiv câştigă prin lungime”.
• El cerinţelor fiziologice fiind
porţiunea cea mai dilatată a
aparatului digestiv, deoarece
digestia gastrică are nevoie de mai
mult timp pentru a procesa chimic
şi mecanic alimentele.
• La omul viu, forma, mărimea şi situaţia
stomacului sunt în funcţie de multiple
caracteristici individuale: constituţie, vârstă,
sex, poziţia corpului, perioada funcţională în
care se află (gradul de umplere, starea de
contracţie sau relaxare a pereţilor gastrici),
stare organelor vecine şi starea presei
abdominale.
• Deşi forma este variabilă în funcţie de
factorii descrişi, la omul normostenic, în
poziție verticală, stomacul ortoton are
forma literei J sau „în cârlig de undiţă”.
• Porţiunea mai lungă este verticală, iar cea
scurtă orizontală. Oricât s-ar umple şi oricât
s-ar mări volumul, stomacul îşi păstrează
forma. Stomacul hiperton are formă de
„corn de taur” cu axul lung de sus în jos şi
de la stânga la dreapta. Stomacul hipoton
sau aton, care se întâlneşte cel mai des la
femei, este alungit, cu partea verticală care
coboară sub ombilic, chiar până sau sub
simfiza pubiană. Porţiunea a doua are
direcţie ascendentă, aproape tot verticală.
 Limite.

• Stomacul se întinde de la
orificiul numit cardia, prin
care se face legătura cu
esofagul pe care îl
urmează, până la orificiul
piloric de unde se continuă
cu duodenul. Orificiul
piloric corespunde
sfincterului piloric şi este
recunoscut la suprafaţă de
şanţul duodeno-piloric.
 Configuraţie exterioară şi diviziuni.
• Se descriu două orificii, două
margini şi două feţe.
 La polul superior esofagul este
continuat de stomac prin-un
orificiu circular numit orificiul
cardial, sau ostium cardiacum,
sau cardia.
 La polul inferior stomacul se
continuă cu duodenul prin
intermediul orificiului care
priveşte în sus, spre dreapta şi
posterior, numit orificiul piloric
sau ostium pyloricum.
• Marginile stomacului (una
dreaptă şi una stângă) se
formează între cele două
feţe ale stomacului. Cele
două margini se întind
între marginile omonime
ale esofagului şi
duodenului.
• Marginea dreaptă este numită şi curbura mică
sau curvatura gastrica (ventricularis) minor,
este concavă şi priveşte la dreapta şi în sus,
spre ficat.
• Această margine este formată din două
porţiuni.
 Prima porţiune continuă fără demarcaţie
evidentă marginea dreaptă a esofagului, este
verticală şi este mai lungă decât următoarea
porţiune. Acest segment se întinde până la
nivelul unei depresiuni adânci, numită incizura
angulară (incisura angularis).
 De aici îşi schimbă direcţia şi dă naştere
porţiunii orizontale care este mai scurtă decât
prima. Ea este orientată transversal şi uşor
ascendent spre dreapta. Incizura unghiulară
are importanţă radiologică. La limita dintre
stomac şi duoden se află incizura
duodenopilorică superioară care delimitează
radiologic cele două organe.
• Marginea stângă a stomacului mai portă numele de
curbura mare. Este convexă şi mai lungă decât curbura
dreaptă.
o Ea porneşte de pe marginea stângă a cardiei şi are mai
întâi o direcţie ascendentă. Această porţiune împreună cu
margine stângă a esofagului formează un unghi ascuţit,
adânc, orientat în sus, numit incizura cardială, incisura
cardiaca, sau unghiul lui His.
o Porţiunea verticală mărgineşte fundul stomacului. Se
recurbează spre stânga şi ocoleşte fundul stomacului, apoi
îşi continuă drumul în jos dând naştere porţiunii verticale
a marii curburi, care delimitează la stânga fundul şi corpul
stomacului.
o După ce atinge punctul cel mai decliv, marea curbură se
recurbează spre dreapta şi în sus, continuându-se cu
porţiunea orizontală a marii curburi. Locul de trecere între
cele porțiuni ale marii curburi este cunoscut în radiologie
drept genunchiul stomacului, termen neomologat
anatomic. Pe curbura mică, genunchiului îi corespunde
incizura unghiulară. Porţiunea transversală se termină la
nivelul incizurii duodenopilorică inferioară, care
corespunde pe mica curbură incizurii omonime
superioare.
• Între cele două curburi
sunt delimitate feţele
stomacului. Stomacul are
două feţe. Faţa
anterioară sau peretele
anterior (paries anterior)
priveşte în faţă şi uşor în
sus. Faţa posterioară sau
peretele posterior (paries
posterior) priveşte înapoi
şi puţin în jos.
• Subdiviziunile stomacului şi limitele lor de
separaţie sunt încă motiv de discuţii deoarece
nu sunt îndeajuns de distincte. Stomacul are
formă de J cu o porţiune verticală denumită şi
pars digestoria şi o porţiune orizontală numită
clasic pars egestoria, dar care nu sunt
omologate de nomenclatura anatomică.
Porţiunea verticală este dilatată, saculară, şi mai
voluminoasă decât porţiunea orizontală care
este mai îngustă, tubulară şi reprezintă doar 1/3
din stomac. Segmentul vertical reprezintă
aproximativ 2/3 din stomac. Porţiunea verticală
este subdivizată în partea cardiacă sau
porţiunea cardială (pars cardiaca), fundul sau
fornixul stomacului (fundus ventriculi) şi corpul
stomacului sau corpul ventriculului (corpus
ventriculi).
• Partea cardială este imprecis delimitată,
fiind de fapt regiunea învecinată
orificiului cardiei.
• Fornixul stomacului este porţiunea de
stomac care se găseşte deasupra liniei
orizontale care trece prin cardia. Această
parte a stomacului corespunde radiologic
camerei sau pungii de aer a stomacului.
Ea este partea cea mai de sus a
stomacului, este situată sub diafragmă şi
se umple cu aer în timpul deglutiţiei. Sub
planul care trece prin cardie se află
corpul stomacului numit şi corpus
ventriculi. Aceasta este porţiunea cea mai
voluminoasă a stomacului şi se întinde
distal până la linia care prelungeşte în jos
partea verticală a micii curburi.
• De la această linie începe porţiunea
orizontală sau pilorică (pars pylorica) a
stomacului, care se întinde până la
orificiul piloric.
• Porţiunea iniţială a segmentului orizontal
continuă corpul stomacului şi este mai
dilatată decât restul acestui segment.
Acesta este vestibulul sau antrul piloric
(antrum pyloricum).
• Ultima porţiune a porţiunii orizontale este
canalul piloric, lung de 2 – 3 cm, îngust şi
cilindric care se întinde până la nivelul
şanţului duodenopiloric. În acest şanţ se află
o venă inconstantă numită vena prepilorică,
care delimitează stomacul de duoden.
Canalul piloric are direcţia uşor ascendentă,
spre dreapta şi posterior. Separaţia dintre
antrul şi canalul piloric nu este precis
delimitată. Ea este dată de un şanţul piloric,
mai mult funcţional, discret şi imprecis
conturat.
• Pilorul este ultima porţiune a stomacului,
are lungimea de aproximativ 5 cm şi conţine
sfincterul piloric care delimitează orificiul
piloric (ostium pyloricum sau pylorus).
• Stomacul este situat în loja gastrică care are
6 pereţi. Peretele superior, posterior şi cel Raporturile stomacului.
lateral stâng al lojei gastrice sunt
reprezentaţi de bolta diafragmatică.
Peretele anterior este format în parte de
diafragmă şi de peretele abdominal
anterior. Peretele inferior este dat de colon
şi mezocolon. Spre dreapta nu există nici
un fel de perete, loja gastrică comunicând
larg cu loja hepatică. Atât stomacul cât şi
ficatul se găsesc în etajul supramezocolic al
cavităţii peritoneale.
• Loja gastrică este limitată la exterior prin
patru planuri. Superior, limita este dată de
un plan orizontal care trece prin a cincea
coastă stângă. În jos este delimitată de
planul orizontal care trece prin ombilic.
Medial este planul mediosagital al corpului,
iar lateral este delimitată de planul sagital
tangent la peretele stâng al toracelui.
• Stomacul este aproape fix la Mijloace de fixare.
nivelul fornixului şi mobil la nivelul
pilorului.
• El stă în loja sa mai ales datorită
unui mecanism funcțional, presa
abdominală exercitată de
contracţia muşchilor peretelui
abdominal.
• Menţinerea stomacului la locul său
se datorează şi contribuţiei unor
factori anatomici cum ar fi:
continuitatea stomacului cu
esofagul şi duodenul; ligamentele
peritoneale şi pediculii vasculo-
nervoşi; aderenţa feţei posterioare
a fornixului la peretele abdominal
posterior.
 Raporturi.

• Stomacul este situat în

etajul superior al
cavităţii abdominale.
Este parţial ascuns de
rebordul costal stâng,
diafragmă şi de ficat. La
nivelul abdomenului se
găseşte în dreptul
epigastrului şi
hipocondrului stâng.
• Peretele anterior este
orientat antero-
superior. Această faţă
are două porţiuni: una
toracică şi alta
abdominală. Porţiunea
toracică se află în
spatele peretelui toracic,
iar cea abdominală este
situată inferior, în
spatele peretelui
abdominal anterior.
• Porţiunea abdominală a peretelui
gastric anterior este împărţită în
două zone.
o Zona aflată în partea dreaptă a feţei
anterioare a stomacului vine în raport
cu faţa viscerală a ficatului şi anume
lobul stâng şi lobul pătrat.
o Cea de a doua zonă este triunghiulară
şi este situată între marginea
inferioară a ficatului, rebordul costal
stâng şi o linie uşor concavă în sus,
care uneşte extremităţile anterioare
ale cartilajelor costale IX din fiecare
parte. Această zonă numită triunghiul
lui Labbé vine în raport direct cu
peretele muscular abdominal
anterior şi este principala zonă de
abord chirurgical al stomacului.
• Porţiunea toracică a stomacului
reprezentată de o parte a corpului
şi fornix, se găseşte în dreptul
coastelor V – IX din partea stângă şi
spaţiilor intercostale
corespondente. Această porţiune a
feţei anterioare a stomacului intră
în raport din profunzime spre
suprafaţă cu diafragmul, cu partea
anterioară a recesului
costodiafragmatic stâng, cu
marginea inferioară şi baza
plămânului stâng precum şi cu
coastele şi spaţiile intercostale
enumerate. Această porţiune mai
vine în raport cu vârful inimii şi în
partea supero-medială cu faţa
viscerală a lobului stâng al ficatului.
• În clinică, în partea
anterioară a bazei
hemitoracelui stâng este
descris spaţiul semilunar al
lui Traube. Acest spaţiu este
o zonă sonoră la percuţie,
datorată prezenţei pungii cu
aer a stomacului de la
nivelul fornixului. Limita sa
infero-medială este rectilinie
şi este reprezentată de
rebordul costal stâng. Limita
superioară a acestui spaţiu
este convexă superior.
• Peretele posterior (paries posterior)
numit şi faţa posterioară a
stomacului, formează peretele
anterior al bursei omentale, prin
intermediul căreia are raporturi cu
organele situate în spatele
peritoneului posterior al bursei
omentale.
• Regiunea cardiei şi a fornixului
contractă raporturi cu pilierul stâng al
diafragmului.
• Mai jos şi la stânga, faţă posterioară a
corpului gastric intră în raport cu faţa
gastrică a splinei. Splina se interpune
între stomac şi diafragmă.
• În partea mijlocie, pe o mare
suprafaţă, faţa posterioară a
stomacului vine în raport cu faţa
anterioară a corpului şi a cozii
pancreasului.
• Pe marginea superioară a corpului
pancreasului şerpuieşte artera splenică
care vine în contact cu această faţă a
stomacului. Raportul cu această arteră
poate produce hemoragii interne extrem
de mari, uneori mortale, în cazul ulcerelor
gastrice posterioare penetrante.
• Peretele posterior gastric are raport cu
faţa anterioară a rinichiului stâng.
• Deasupra polului superior al rinichiului
stâng are raporturi cu glanda suprarenală
stângă. Sub raportul cu pancreasul, faţa
posterioară a stomacului are raport cu
mezocolonul transvers şi sub le cu colonul
transvers. Prin intermediul mezocolonului
transvers, stomacul are raport cu flexura
duodeno-jejunală şi primele anse jejunale.
• Curbura mare (curvatura
gastrica major) este convexă. În
porţiunea sa superioară dă
inserţie ligamentului
gastrosplenic prin care trec
vasele scurte ale stomacului
(ramuri ale vaselor splenice) şi
artera gastro-omentală stângă.
Porţiunea orizontală şi parţial
porţiunea verticală este în
raport cu colonul transvers de
care se leagă prin intermediul
ligamentului gastrocolic. Între
cele două foiţe ale acestui
ligament, la cca 1 cm depărtate
de stomac se găseşte arcada
vaselor gastro-omentale.
• Curbura mică este situată profund, fiind
orientată în dreapta şi cu concavitatea
curburii în sus. Această curbură dă inserţie
omentului mic. Între foiţele sale se găsesc
vasele gastrice stângi şi drepte. Ramurile
acestor vase formează prin anastomoză cele
două arcade arteriale ale micii curburi, care
intră în contact direct cu mica curbură.
• Pe mica curbură stomacul este abordat de
nervii săi.
• În apropierea micii curburi se găsesc unii
ganglioni limfatici.
• Anterior, mica curbură este acoperită de
lobul caudat al ficatului.
• Prin intermediul peretelui posterior al
vestibulului bursei omentale vine în raport cu
aorta, vena cavă inferioară, trunchiul celiac şi
plexul solar, situate în regiunea celiacă
Luschka.
• Fundul stomacului (fundus
gastricus) este mulat pe
concavitatea cupolei
diafragmei. Punctul său cel mai
de sus ajunge până la nivelul
coastei a 5-a din stânga sau
depăşeşte planul tangent la
vârful inimii. Anterior, fornixul
vine în raport, prin intermediul
diafragmei, cu inima, pleura,
plămânul stâng şi coastele
stângi împreună cu spaţiile
intercostale respective. Faţa
laterală are raporturi cu splina.
• Porţiunea cardială este situată
profund, în raport cu faţa
viscerală a ficatului, în apropierea
impresiunii esofagiene a ficatului.
• Posterior, cardia se proiectează
pe vertebra T11-T12 la stânga
liniei mediane. La acest nivel,
posterior, cardia vine în contat cu
aorta abdominală, pilierul stâng al
diafragmei, vase şi filete nervoase
din trunchiul vagal posterior.
• Anterior, cardia se proiectează la
nivelul articulaţiei sternale cu
cartilajului costal 7 din stânga.
• Pilorul este situat profund,
subhepatic, la dreapta liniei
mediane. Datorită mobilităţii
destul de mari are o situaţie
variabilă, dependentă de cea a
stomacului. În general are
aceleaşi raporturi cu prima
porţiune a duodenului.
• Raporturi: anterior cu lobul
pătrat al ficatului; posterior are
raport cu vena portă şi artera
hepatică; superior are raport cu
foramen epiplooicum; inferior
are raport cu capul
pancreasului.
 Structura stomacului.
• Stomacul este constituit din
patru tunici. La suprafaţă,
stomacul este acoperit în
cea mai mare parte de
tunica seroasă,
reprezentată de peritoneul
visceral. Peritoneul aderă
de tunica musculară pe cele
două feţe ale stomacului.
Pe margini însă, sub
peritoneu se află un strat
conjunctiv subseros prin
care trec vasele mari ale
stomacului.
• A doua tunică este cea
musculară şi este situată
spre interiorul stomacului.
Tunica musculară a
stomacului se deosebeşte
de tunicile omonime ale
tubului digestiv prin faptul
că este formată din trei
straturi musculare
suprapuse. Dinspre exterior
spre interior, fibrele sunt
dispuse astfel: un strat de
fibre longitudinale, altul de
fibre circulare şi cel mai
profund fibrele orientate
oblic.
• Fibrele longitudinale nu au dispoziţie
uniformă şi le continuă pe cele ale
esofagului, fiind însă mai bine
reprezentate pe marginile stomacului
decât pe feţele acestuia. Pe feţe fibrele
longitudinale sunt dispuse destul de
rar, fără a forma un strat continuu.
• La nivelul micii curburi, fibrele
longitudinale se condensează cel mai
mult, dar se întind doar până la
incizura unghiulară. Uneori aceste fibre
pot intra mai adânc în pereţii gastrici şi
devin oblice sau chiar circulare.
• Pe marea curbură sunt mai puţin
dense ca pe mica curbură, dar se întind
pe toată întinderea marii curburi şi
ajung până la pilor pe care îl depăşesc.
• Stratul de fibre circulare
(stratum circulare), se
găseşte sub cel
longitudinal şi se
întinde continuu şi
uniform, de la esofag
până la pilor. La nivelul
pilorului stratul circular
se îngroaşă şi formează
sfincterul piloric care se
întinde pe 2 – 3 cm.
• Fibrele oblice (fibrae obliquae) sunt
specifice stomacului şi nu le mai
întâlnim în nici o porţiune a tubului
digestiv. Sunt situate sub fibrele
circulare şi au orientare oblică faţă
de acestea. Fibrele oblice le
întâlnim doar în porţiunea
proximală a stomacului. Aceste
fibre formează un fascicul care
încalecă incizura cardială ca o şa şi
se situează lateral stânga de cardie.
De la nivelul cardiei, fibrele oblice
se îndreaptă în jos pe ambele feţe
ale stomacului.
• Unele fibre merg oblic către mica
curbură până spre canalul piloric dar
nu se găsesc în porţiunea pilorică,
altele se despart în evantai şi se
îndreaptă spre marea curbură a
stomacului. O parte din fibrele
musculare oblice se termină în stratul
muscular circular, iar cealaltă parte pe
fibrele colagene din submucoasă.
Fibrele oblice formează un sistem de
tracţiune pentru stomac şi formează
totodată un fel de valvă care închide
trecerea spre esofag şi care se
deschide când presiunea gazelor din
punga de aer a stomacului creşte prea
mult şi astfel se produc eructațiile.
• Straturile musculare sunt inervate de
plexul mienteric (Auerbach).
• Următoarea tunică este
submucoasa (Tela submucosa).
Aceasta este formată din ţesut
conjunctiv lax prin care trec
numeroase vase şi fibre
nervoase care formează plexul
nervos submucos Meissner.
Acest strat este un adevărat hil
vasculonervos pentru mucoasă.
Datorită laxităţii acestui strat,
este permisă alunecarea
mucoasei şi adaptarea acesteia
la modificările de formă ale
stomacului în urma contracţiilor
musculare. Stratul submucos
este cel mai important strat în
sutura chirurgicală.
• Tunica mucoasă căptuşeşte
stomacul pe interior şi se
delimitează net de mucoasa
esofagului, prin coloraţia diferită
faţă de aceasta. Mucoasa
esofagiană este albicioasă-
cenuşie, faţă de cea a stomacului
care este roşiatică. Limita între
aceste două tipuri de mucoasă
este bruscă şi apare ca o linie
zimţată. Mucoasa gastrică este
cea mai groasă tunică şi
reprezintă cam jumătate din
grosimea peretelui. Ea se
îngroaşe progresiv de la lângă
cardia unde are 1 mm, spre corp
şi regiunea pilorică, unde ajunge
la 2 mm.
• Suprafaţa internă a
stomacului este
brăzdată de numeroase
plice ale mucoasei
gastrice. Plicele gastrice
au direcţii diferite,
nesistematizate. Unele
sunt longitudinale, in
axul mare al organului,
altele sunt transversale
sau oblice.
• De-a lungul micii curburi, două
plici longitudinale (sub care se
găsesc fibre musculare oblice)
delimitează între ele un jgheab,
în interiorul căruia mucoasa
este netedă. Acest jgheab este
numit canalul ventriculului,
şoseaua gastrică, sau
magenstrasse şi prin el lichidele
trec spre pilor. Plicele sunt un
material de rezervă pentru
cazurile în care stomacul se
destinde. Când stomacul este
gol, plicele sunt mai pronunţate
şi se şterg cu cât stomacul este
mai plin.
• La suprafaţa mucoasei se observă,
mai ales cu lupa, mai multe șanțuri
fine care delimitează numeroase
arii, de formă poligonală sau
circulară, cu diametrul de 2 – 4
mm. Aceste zone delimitate între
şanţuri sunt denumite arii gastrice
Pe suprafaţa mucoasei acestor arii
se observă mici orificii numite
foveole gastrice sau cripte. Prin
aceste orificii se deschid la
suprafaţa mucoasei, glandele
gastrice. Între foveole mucoasa
este ridicată și formează nişte
creste de dimensiuni reduse,
numite plici viloase
• Mucoasa are structură complexă. În componenţa
sa intră atât
 o componentă epitelială, reprezentată de
epiteliul de suprafaţă şi aparatul glandular
intraepitelial, cât şi
 una conjunctivă, reprezentată de corion.
Epiteliul de suprafaţă este unistratificat, format din
celule înalte, de tip cilindric sau prismatic.
Epiteliul esofagului care este de tip pavimentos
stratificat se termină brusc la nivelul cardiei fără a
se continua cu cel gastric. Celulele epiteliale
gastrice produc un mucus cu reacţie neutră sau
slab alcalină, care protejează mucoasa împotriva
acţiunilor nocive ale agenţilor termici, mecanici
sau acţiunii propriilor fermenţi.
Sub epiteliul mucoasei se află corionul care este
formată din ţesut conjunctiv şi ţesut limfoid.
Conţine vase şi fibre nervoase din plexul
Meissner. Se întinde până la musculara mucoasei.
Musculara mucoasei este subţire, dar prin contracţia
sa ajută la evacuarea conţinutului glandelor
mucoase. Dincolo de musculara mucoasei se
găseşte submucoasa.
• Aparatul glandular secretor
al mucoasei gastrice este
format din glande tubulare
care pot pătrunde până în
profunzimea corionului.
După aşezare şi structură
se deosebesc
 glandele gastrice şi
 glandele pilorice.
 Glandele gastrice
tubuloase şi nu depăşesc
musculara mucoasei în
adâncime.
se împart în
 glande cardiale,
 glande fundice şi
 glandele corpului.
 Glandele cardiei se găsesc în
mucoasa cardiei pe o suprafaţă
de cca 1 cm. În jurul orificiului
cardial. Aceste glande sunt
rudimentare la om şi au rolul de
a produce mucus care formează
o barieră între esofag şi stomac.
 Glandele fundusului şi cele ale corpului
sunt de tip tubulos neramificat. Aceste
glande sunt cele mai numeroase, cca
100/1 mmp.
Aceste glande sunt formate din trei tipuri de
celule:
 celule principale,
 celule parietale, sau oxintice şi
 celule auxiliare sau mucoase.
Celulele principale sunt mari, cubice şi
delimitează lumenul glandei. Ele secretă
profermenţi cum ar fi pepsinogenul.
Celulele parietale sunt mari şi calare şi se
găsesc aşezate pe membrana bazală.
Aceste celule secretă acidul clorhidric şi
participă la elaborarea factorului
intrinsec Castle.
Celulele auxiliare le găsim la nivelul
colului glandular. Ele produc mucus şi iau
parte la elaborarea factorului intrinsec
Castle.
• Glandele fundice pot fi
despărţite printr-o line
care desparte corpul
gastric de antrul piloric.
Această linie pleacă din
zona de unire a 2/3
proximală cu 1/3 distală de
pe mica curbură şi trece
între ¾ proximală şi ¼
distală a corpului gastric.
De o parte şi de alta a
acestei linii există o
diferenţă de ph la
suprafaţa mucoasei.
• Glandele pilorice sunt
tubuloase, dar mai scurte şi
ramificate în profunzimea
mucoasei. Glandele conţin
multe
 celule prismatice care secretă
mucus, dar şi
 celule argirofile numite celule
G, care produc gastrina.
Gastrina este un hormon
polipeptidic care pe cale
sanguină ajunge la glandele
fundice şi ale corpului care vor
produce HCl.
Tunica mucoasa se continua superior cu mucoasa esofagului si inferior, la
nivelul pilorului, cu mucoasa duodenala.

 
Mucoasa gastrica este
alb-cenusie pe stomacul
gol si roz-rosiatica in
timpul digestiei
ARTERELE stomacului

• Vascularizaţia stomacului
are origine comună cu a
mai multor organe situate
supramezocolic (ficat,
colecist, pancreas, splină,
duoden)

• Toate aceste organe,

împreună cu stomacul, au
originea vasularizaţiei
arteriale în trunchiul
celiac.
Stomacul este vascularizat prin două coroane
arteriale, anastomozate între ele în plin canal
arterial.

Coroana arterială
a micii curburi este
alcătuită din artera
gastrică stângă şi artera
gastrică dreaptă.

Coroana arterială
a marii curburi este
formată din arterele
gastroepiploică dreaptă şi
stângă.
 TRUNCHIUL CELIAC - originea comună a arterelor stomacului.
• Aorta abdominală dă naştere •
trunchiului celiac, imediat sub
muşchiul diafragm. după ce trece
prin hiatusul aortic al diafragmului, •
chiar în unghiul superior al acestui
orificiu.
• Emergenţa trunchiului celiac se află
în dreptul vertebrei T12. După un •
traiect scurt de 8 – 15 mm trunchiul
celiac se împarte în 3 ramuri:
1.   artera hepatică, care
pleacă spre dreapta;
2.     artera splenică care
merge spre stânga, şi
3.     artera gastrică stângă sau
coronara stomacului, care este
braţul mijlociu al trunchiului celiac.
Toate cele trei ramuri terminale ale
trunchiului celiac formează aşa
numitul trepied celiac Haller.
Cele trei ramuri pot pleca dintr-un
punct comun, sau artera gastrică
stângă poate emerge înainte de
celelalte două ramuri arteriale.
Trunchiul celiac are raporturi :
În sus şi la dreapta cu lobul
Spiegel al ficatului.
În jos cu marginea superioară
a pancreasului.
În stânga cu porţiunea
cardială a stomacului.
• Trunchiul celiac este înconjurat de
ochiurile plexului solar.
ARTERELE STOMACULUI
• Artera hepatică pleacă din trunchiul celiac, orizontal şi spre
dreapta. Ajunsă la nivelul pilorului, unde ia contact cu marginea
stângă a venei porte, se curbează în sus, devenind ascendentă. 1. ARTERA HEPATICA
• În drumul său, artera hepatică dă naştere la mai multe colaterale:
artera pilorică, artera gastroepiploică dreaptă, şi artera cistică.
• Prima colaterală deprinsă din artera hepatică este artera pilorică.
În general ea este foarte subţire şi se îndreaptă în jos spre pilor. În
apropierea pilorului se curbează la stânga, pe mica curbură a
stomacului şi se anastomozează în plin canal cu artera gastrică
stângă. Pe tot traiectul său trimite ramuri descendente către faţa
anterioară şi posterioară a regiunii pilorice.
• Următoarea arteră desprinsă din artera hepatică este artera
gatroepiplocă dreaptă. Ea este mai groasă şi mai lungă decât
precedenta. Această arteră coboară posterior de duoden, pe care
îl încrucişază perpendicular. Ajunsă pe marginea inferioară a
stomacului îşi schimbă traiectul spre stânga, pe marea curbură.
În porţiunea medie a marii curburi, artera gastroepiploică
dreaptă se anastomozează în plin canal cu artera gatroepiploică
stângă, ramură a arterei splenice.
Pe tot parcursul artera gastroepiplooică dreaptă dă naştere la
mai multe colaterale pentru duoden şi pancreas.
Din traiectul paralel cu marea curbură pleacă mai multe
ramuri gastrice cu traiect ascendent. Ramurile gastrice se
distribuie pe faţa anterioară şi posterioară a stomacului.
 2. ARTERA SPLENICA
Este cea mai voluminoasă dintre ramurile trunchiului
celiac, cu un diametru de 6 –7 mm. Artera trece orizontal
spre stânga, deasupra marginii superioare a pncreasului. În
drumul său spre splină, artera este sinuoasă şi dă naştere la
mai multe ramuri colaterale: arterele pancreatice, artera
astroepiplooică stângă şi vasele scurte. La vascularizaţia
stomacului participă doar artera gastroepiplooică stângă şi
vasele scurte.
a. Artera gastroepiplooică stângă ia naştere la nivelul marii
tuberozităţi a stomacului şi are un traiect în jos şi anterior
până la extremitatea stângă a marii curburi. De aici se
curbează orizontal spre dreapta şi merge pe marginea marii
curburi. În regiunea mijlocie a marii curburi, artera
gastroepiploocă stângă se anastomozează în plin canal cu
artera gastroepiplooică dreaptă, ramură a arterei hepatice.
În traiectul său, artera gastroepiplooică stângă furnizează
mai multe artere colaterale:
- ramuri ascendente sau gastrice, care urcă spre feţele
stomacului.
- ramuri descendente sau epiplooice, care merg
descendent în marele epiploon.
b. Vasele scurte. Acestea se numesc astfel din cauza
scurtimii traiectului lor. Ele sunt în număr de 2 până la 6.
Vasele scurte au un traiect orizontal până pe marea
tuberozitate a stomacului unde se ramifică şi se
anastomozează cu ramuri gastrice din artera
gastoepiplooică stângă şi ramuri cardiace din coronara
stomacului.
 3. Artera gastrică stângă sau coronara stomacului.

• Această arteră, cu un traiect curb, este cea mai scurtă din cele trei ramuri ale
trunchiului celiac. Traiectul său este ascendent şi spre stânga, atingând
stomacul la nivelul cardiei. De la acest nivel artera se recurbează şi coboară pe
mica curbură a stomacului, până în vecinătatea pilorului, unde se
anastomozează în plin canal cu artera pilorică, ramură a arterei hepatice.
 VENELE STOMACULUI
• Venele stomacului se formează din
reţelele capilare subepiteliale care
ajung în reţeaua vasculară din
submucoasă. De aici se adună şi
pleacă din stomac perpendicular
pe axa acestuia. Ajung apoi la
curburile stomacului unde
formează cercul venos al
stomacului.

• Venele sunt grupate în trunchiuri

venoase, care urmează
îndeaproape dispoziţia arterială şi
se varsă fie direct în vena portă,
fie în afluenţii venei porte.

• Există doar o singură venă pentru

artera respectivă.
 1.VENA GASTRICA STANGA
Vena gastrică stangă
porneste de la pilor, urcă
în lungul curburii mici şi
devine satelită arterei;
merge apoi în peritoneul
gastro-hepatic. Ajunge la
peretele posterior şi
coboară oblic la dreapta,
posterior pancreasului şi
se varsă în marginea
stângă a venei porte.
2. VENA GASTRICA DREAPTA
Vena gastrică dreaptă
se urmează ramurile arterei
cu acelaşi nume, colectând
sângele de la marginea
superioară a regiunii
piloroduodenale şi antru.
Urcă apoi în partea
anterioara dreaptă a
pediculului hepatic şi se
varsă în trunchiul venos
port la diferite nivele.
 3. SISTEMUL VENEI SPLENICE

Sistemul venei splenice este reprezentat de :

a.Vena gastroepiploică stangă. Ea este satelită
arterei omonime. Primeşte ramuri gastrice şi epiploice,
după care ajunge la hilul splinei, unde se varsă în trunchiul
venei splenice sau în ramurile sale de origine.
b.Venele gastrice scurte pornesc de la curbura mare
a stomacului, merg în epiploonul gastrosplenic şi se
termină în vena splenică.
c.Vena cardiotuberozitară posterioară porneşte din
partea superioară a feţei posterioare a stomacului. Merge
pe peretele posterior al bursei retrogastrice şi coboară
pentru a se vărsa in vena splenica.
 4.Vena gastroepiploică dreaptă este satelită arterei
omonime. Merge de la stânga la dreapta şi ajunge în
partea inferioară a pilorului. Se varsă în vena mezenterică
superioară. Uneori se uneşte cu vena colică dreaptă şi
formează trunchiul gastrocolic.
5. Vena prepilorică a lui Maye si Mayniham face
legătura dintre circulaţia venoasa a curburii mari şi cea
curburii mici. Această venă delimitează şanţul prepiloric,
reper superficial important al graniţei dintre stomac şi
duoden..
6. Venele cardiotuberozitare se varsă în venele
diafragmatice, tributare venei cave inferioare sau în vena
suprarenală superioară. Prin aceste vene se realizează o
cale anastomotică între sistemul venos port şi sistemul
venos cav inferior, care joacă un rol important în patologia
hipertensiunii portale.
 LIMFATICELE STOMACULUI
• Limfaticele stomacului provin de la nivelul mucoasei.
Acestea se varsa intr-o retea submucoasa bine dezvoltata.
Acestei retele îi urmează una musculară şi la suprafată
una subseroasă. Reţelele comunică între ele prin
numeroase vase limfatice.
• Din reţeaua subseroasă emerg multe canalicule
limfatice care se adună în vase limfatice din ce în ce mai
mari care vor drena prin vase limfatice mari care însoţesc
cei patru pediculi vasculari ai stomacului.
• Colectoarele limfatice din peretele stomacului se
indreapta spre curburile stomacului.
 Stomacul este impartit in
trei mari zone clasice de drenaj limfatic

• Un curent limfatic de la cardia si 2/3 ale zonei micii

curburi care merge catre ganglionii cardiali si care poarta
numele de curent limfatic al arterei coronare.
• Alt curent este cel al lantului ganglionar al arterei
splenice care colecteaza curentul limfatic de la marea
tuberozitate a stomacului si merge catre ganglionii
splenici.
• Al treilea curent colecteaza limfa din marea curbură si
portiunea pilorica a stomacului.
• Impartirea in aceste 3 zone este scolastică, deoarece
colectoarele subseroase sunt in continuitate de la o
curbura la alta, iar drenajul din cele trei zone limfatice
este unul preferential si nu unul obligatoriu deoarece
exista multiple anastomoze intre colectoarele subseroase.
 Sunt individualizate 16 grupuri ganglionare cu importanta
chirurgicala in care dreneaza limfaticele stomacului.
Aceste 16 grupuri au fost impartite in 3 statii limfatice:

Statia 1 limfatica contine :

• Grupul 1 – ganglionii paracardiali drepti
• Grupul 2 – ganglionii paracardiali stangi
• Grupul 3 – ganglionii marii curburi
• Grupul 5 – ganglionii suprapilorici
• Grupul 6 – ganglionii subpilorici
 Statia limfatica 2 Statia limfatica 3 :
contine : • Grupul ganglionar 12 –
• Grupul 7 - ganglionii ganglionii din ligamentul
arterei coronare hepato-duodenal
• Grupul 8 – ganglionii • Grupul 13 – ganglionii
arterei hepatice comune retropancreatici
• Grupul 9 – ganglionii • Grupul 14 – ganglionii de
trunchiului celiac originea vaselor
• Grupul 10 – ganglionii mezenterice superioare.
hilului splinei • Grupul 15 – ganglionii de
• Grupul 11 – ganglionii la originea arterei colice
arterei splenice medii
• Grupul 16 – ganglionii
aortici