FAMILIA

Apostol Adelina
Mihaela
DEFINIŢIE :
Familia a fost instituţia de bază a
societăţii romane prin care se
transmitea generaţiilor următoare
moralitate şi un statut social. În lumea
romană termenul familia îi include pe
toţi cei care locuiesc într-o anumită
gospodărie (părinţi, copii, liberţi şi
sclavi ai casei).
 PATER
FAMILIAS
:

Familia este condusă de stăpânul casei (pater familias)

care deţine autoritatea deplină asupra tuturor
membrilor, indiferent de câte generaţii trăiesc în casă.
Autoritatea lui pater familias numită, de
obicei, patria potestas (sau maiestas
Patria, ius patrium şi paternum imperium)
este atotcuprinzătoare, indivizibilă şi
nelimitată, exercitându-se legal asupra
soţiei (mater familias), copiilor săi naturali
sau înfiaţi, soţiilor şi soţilor acestora,
sclavilor casei (servi), a urmaşilor
îndepărtaţi, precum şi asupra animalelor
domestice, a proprietăţilor mobile şi
imobile (potestas Dominica).
Autoritatea stăpânului casei
încetează doar la moartea acestuia,
moment în care fii acestuia devin
stăpâni pe vieţile şi averile lor.
Pater familias era cel care
îndeplinea cultul privat realizat în
locuinţa sa (domus) prin aducerea
sacrificiilor pe altarul familial
pentru a onora zeităţile casei: larii,
penaţii şi geniul.
El era în casa sa judecător, stabilind după
bunul plac dacă îşi recunoaşte copiii pe
care îi are de la soţia sa (după naştere
copilul era aşezat pe pământ, iar tatăl dacă
vroia să-l educe trebuia să-l ridice şi să-l
îmbrăţişeze, gest care-i conferă acestuia
legitimitate), ori îi expune în afara casei
sau în Forum pentru a fi luaţi de cine
doreşte (aceasta însemna condamnarea la
moarte sau creşterea acestora de cei care
i-au luat pentru sclavie).
El putea să-i pedepsească pe cei din casă
cu sancţiuni grave, precum, expulzarea,
sclavia şi chiar cu moartea (în cazuri
foarte grave putea să-şi omoare copiii şi
nevasta, însă această pedeapsă crudă era
luată de un consiliu de familie reunit în
mod expres). Statul roman a evitat până
în final istoriei sale să intervină în
problemele familiei şi în consecinţă să
limiteze autoritatea tatălui.
Pater familias era totdeauna
reprezentantul legal al copiilor şi al soţiei
sale. Orice act juridic al acestora ca să
devină valabil trebuia aprobat de el.  Din
secolul al II-lea î.Hr. a apărut o procedură
de emancipare prin care fiul (sau soţia) se
putea sustrage tutelei tatălui; aceştia
continuau să facă parte din familie dar, au
primit dreptul de a poseda şi de a
administra autonom bunurile lor.
Încă de la început rolul important
din societatea romană îl juca
bărbatul, cel care avea puterea să
muncească din greu la câmp pentru
familie şi să se lupte pentru patria
sa.
 MATER
FAMILIAS
:

Femeia romană avea un statut diferit, existenţa ei fiind

condiţionată de cea a unui bărbat: era fiica, soţia sau mama
unui cetăţean. Tatăl său sau soţul erau consideraţi stăpânii
ei.
Dacă rămâne orfană intră sub tutela
fratelui. Căsătoria schimba autoritatea
tatălui (auctoritas) cu cea a soţului.
Totuşi, femeia romană nu este dispreţuită
şi izolată în casă, ca în Grecia, ci putea să
plece din casă. Ea are sarcina de a se
îngriji de treburile casei folosindu-se de
munca sclavilor. Singura „muncă” pe care
o desfăşura avea rădăcini nobile şi
ancestrale: toarcerea lânii.
 Datoria femeii romane este de a da naştere unor
moştenitori (băieţi) prin care se perpetuează
numele şi averea familiei. Spre sfârşitul
Republicii femeia romană se emancipează, devine
stăpâna bunurilor sale, acordă o atenţie mărită
îngrijirii frumuseţii ei şi educaţiei intelectuale.
Divorţurile devin din ce în ce mai dese în timpul
lui Augustus, care, pentru întărirea familiei
romane, emite o serie de legi asupra moravurilor.
În secolul al II-lea d.Hr. în Imperiu se
instaurează o unitate mai echilibrată a cuplului.
Bărbatul (care între timp a pierdut din
drepturile sale de cetăţean şi are acasă o
autoritate moderată) şi femeia îşi manifestă
dragostea conjugală prin impunerea respectului
reciproc şi exercitarea virtuţiilor.
Cuplu conjugal
În familiile romane se năşteau un număr mare de
copii, dar populaţia nu creştea corespunzător datorită
ratei ridicate a mortalităţii infantile (circa 45%) şi
speranţei scăzute de viaţă (doar circa 36% din
populaţie trece de 15 ani, 33% depăşește 30 de ani şi
20% ajunge la 60 de ani). Copilul reprezenta pentru
roman în primul rând un moştenitor pentru că
împiedeca stingerea numelui unei familii. Dacă acesta
nu exista era adoptat de către pater familias un băiat
(familias filius) în urma unui proces complicat
(adoptio). În acest caz era necesar acordul
pontificilor (adrogatio) care, apoi, era sancţionat şi de
către adunarea ginţilor (curiata comitia).
Dacă dintr-o căsătorie nu se
năşteau băieţi sau dacă fiii mureau
înaintea tatălui, pater familias se
confrunta cu perspectiva stingerii
numelui şi a faptului că nu exista
posibilitatea ca după moarte sa
cineva să-l binecuvânteze în cadrul
cultului religios privat.
Soarta copilului, încă de la naştere, stătea la
latitudinea tatălui. Dacă acesta nu-l recunoştea
încă din prima clipă, era fie înecat, fie expus în
stradă pentru a fi ridicat de altcineva care-l
creştea pentru a-l transforma în sclav. Datorită
condiţiilor precare în care se făceau naşterile (de
multe ori naşterea era fatală şi pentru mamă) şi a
fragilităţii noilor născuţi, băieţii erau declaraţi
abia după 9 zile de la naştere iar fetele după 8
zile. Ziua aceasta, numită dies lustricus, este zi de
sărbătoare şi purificare. Copilul este trecut în
registrul oraşului, moment în care primeşte un
prenume, apoi tatăl aduce un sacrificiu.
Soarta copilului, încă de la naştere, stătea la
latitudinea tatălui. Dacă acesta nu-l recunoştea
încă din prima clipă, era fie înecat, fie expus în
stradă pentru a fi ridicat de altcineva care-l
creştea pentru a-l transforma în sclav. Datorită
condiţiilor precare în care se făceau naşterile (de
multe ori naşterea era fatală şi pentru mamă) şi a
fragilităţii noilor născuţi, băieţii erau declaraţi
abia după 9 zile de la naştere iar fetele după 8
zile. Ziua aceasta, numită dies lustricus, este zi de
sărbătoare şi purificare. Copilul este trecut în
registrul oraşului, moment în care primeşte un
prenume, apoi tatăl aduce un sacrificiu.
Le atârnau de gâtul acestora. Pasul
următor este înscrierea tânărului în
registrul tribului unde merge însoţit
de părinţi şi prieteni. După aceasta
este considerat cetăţean roman,
merge pe Capitoliu pentru a mulţumii
zeilor. Un mare banchet încheie
această sărbătoare.
Cu toate că familia romană se manifesta diferit
faţă de concepţia contemporană, totuşi părinţii
îşi iubeau copiii şi purtau grija lor. Datorită
evoluţiei demografice se estimează că o treime
dintre copiii romani şi-au pierdut părinţi înainte
de a pubertate. Tutela omniprezentă a fost o
necesitate iar implicaţiile acesteia asupra
economiei şi societăţii sunt vizibile. De
exemplu, majoritatea bărbaţilor care şi-au
început cariera politică între vârstele 25 şi 40
de ani nu s-au putut s-au baza pe taţi ; prin
urmare, patronii sunt cei care au avut un rol mai
important în procesul de recrutare a elitei
politice şi sociale. Virtuţile romane Căsătoria
Funeraliile VIAŢA PRIVATĂ
Copii romani