SUPRASOLICITAREA

OSTEO-MUSCULO-
ARTICULARA
 OMS - Patologia musculo-scheletală sau
osteo-musculo-articulară = un grup de
afecţiuni ale aparatului locomotor, respectiv
boli ale muşchilor, tendoanelor, oaselor,
cartilajelor, ligamentelor şi nervilor de
gravitate variabilă de la afecţiuni uşoare
tranzitorii, până la boli ireversibile,
invalidante.
 Răspuns aberant al sistemului biologic uman la
solicitări fizice, psihice şi biomecanice
specifice realizării unei prestaţii profesionale
supradimensionate.

 Exces de efort care depăşeşte capacitatea

funcţională normală
 1. Etiopatogenie

Factori individuali:
 factori fiziologici: vârsta, sexul, starea de
nutriţie, starea de sănătate;
 factori genetici: malformaţiile congenitale
osteo-articulare, deficienţe enzimatice,
metabolice
 factori patologici: diverse afecţiuni osteo-
musculo-articulare cronice.
 factori comportamentali: gradul divers de
asimilare a stereotipurilor de muncă.

 factori psihologici: aptitudini, motivaţii,

interes, relaţii interpersonale
 Condiţii legate de locul de muncă
 efort fizic mare;
 posturi nefiziologice;
 gestualităţi stereotipe;
 contracturi musculare statice de durată ;
 ambianţa muncii (temperatura scăzută sau
crescută, umiditate crescută, curenţi de aer
rece etc.)
 Tipuri de solicitări fizice:
 munca fizică grea - este preponderent
interesată coloana vertebrală.
 munci care presupun mişcări a căror
amplitudine o depăşeşte pe cea fiziologică -
entorse şi tracţiuni (rupturi) ligamentare.
 efortul static prelungit - artroze şi discopatii.
 mişcări stereotipe cu frecvenţă mare, îndelung
executate - tenosinovite de efort.
 poziţii nefiziologice, vicioase, care generează
contracturi musculare şi compresiuni ale
pachetelor nervoase, ajungându-se la
deformări osoase care interesează îndeosebi
coloana vertebrală.
 sprijinirea sau apăsarea unei articulaţii pe un
plan dur -determină apariţia artrozei.
Factori principali :
 forţa depusă;
 frecvenţa mişcărilor;
 posturile articulare;

Factor agravant:
 manipularea unor utilaje generatoare de
vibraţii.
Factori favorizanţi
 sexul (sindromul de tunel carpian apare
predominent la femei),
 antecedentele personale (unele sechele
posttraumatice),
 unele boli asociate, procesele degenerative şi
de îmbătrânire.
 Operaţiuni şi locuri de muncă
 industria confecţiilor metalice;
 încălţăminte;
 electronică şi electrotehnică;
 operaţiile care presupun asamblare de mici
obiecte;
 capitonajul automobilelor;
 toate activităţile la bandă rulantă implicând
munca cu mâinile;
 industria cărnii;
 activităţi de dactilografiere şi secretariat;
 utilizarea profesională a instrumentelor de
cântat (pian, instrumente cu coarde, baterie);
 construcţii de clădiri şi lucrări publice;
 muncitori forestieri;
 docheri, hamali;
 agricultori (culegători de fructe sau legume);
 casiere (numărare manuală a banilor)
 Factori neprofesionali
 activităţile menajere;
 sportive;
 unele activităţi de relaxare (grădinărit,
tricotajul, etc.), care implică mişcări repetitive
solicitând aceleaşi structuri anatomice ca şi
gestualitatea profesională.
Modificări morfologice şi funcţionale
 procese inflamatorii de natură mecanică,
 tulburări neurovasculare periferice,
 modificări de permeabilitate capilară,
 împăstare locală, tulburări de temperatură locală
(hipertermie) şi de sensibilitate (durere la presiune şi
la mobilizare activă),
 hiperplazii osoase (exostoze),
 lichid sinovial care limitează mişcările,
 procese degenerative de uzură.
 2. Tablou clinic
Afectarea umărului
 Bursite acute şi cronice subacromiodeltoidiene.
3 stadii:
 Stadiul I: inflamaţia bursei seroase subacromiale.
 Stadiul II: tendinită şi fibroză.
 Stadiul III: ruptura manşetei muşchilor rotatori ai
umărului (omartroză sau umăr pseudoparalitic).
Profesiunile cu risc:
 posturi prelungite sau repetate cu braţele
ridicate la nivelul umerilor sau deasupra
acestora (zidari, pictori de biserici, electricieni,
sudori, mecanici auto).
 ridicare şi menţinerea la nivelul umărului a unor
încărcături grele (manipulatori, hamali, docheri,
transportori).
 menţinerea în mâini la orizontală a unor
instrumente vibratoare (mineri).
Afectarea cotului:
 Bursitele de cot - sprijinirea pe faţa posterioară
a cotului (gravori în sticlă).
 Epicondialgiile - prehensiuni de forţă a
pumnului în hiperextensie sau mişcări de
pronaţie şi supinaţie forţată şi mişcări repetate
de hiperextensie a pumnului.
 Atingerea canaliculară a cubitalului - artroză
de cot secundară manipulării unor utilaje
vibrante (ciocane pneumatice) sau la
muncitorii care efectuează aplicări prelungite
ale feţei posterioare a cotului pe un plan dur.
 Atingeri ale ramurii posterioare a radialului
-în profesiuni care necesită mişcări de
pronaţie-supinaţie în poziţie de extensie a
cotului.
 Afectarea încheieturii mâinii.
Tenosinovitele de efort
 apar secundar suprasolicitărilor care implică o
gestualitate stereotipă dar continuă, cu
prehensiunea între police şi celelalte 2-4 degete
alăturate, însoţite de mişcări de pronaţie şi
supinaţie a antebraţului;
 ritm intens şi susţinut;
 imobilizarea articulaţiilor vecine, şi o postură
nefiziologică prelungită.
 muncile de montaj, asamblare pe bandă,
bobinaj, ambalaj;
 industria alimentară (în abatoare, la operaţiile
de tranşare a cărnii);
 industriile de încălţăminte şi confecţiile textile,
 munci forestiere;
 pictori de clădiri şi biserici, sculptori ;
 culegători de fructe şi legume,
 culegători de litere în tipografii.,
 croitori, tâmplari,
 cântăreţi la instrumente cu coarde,
 biciclişti, dansatori, gimnaşti.
Patogenetic
 este afectat întregul dispozitiv efector al
mişcării, reprezentat de tecile sinoviale,
tendoane şi inserţiile tendinoase sau
ligamentoase ale acestora.
Manifestările clinice;
 dureri locale, spontane cu exacerbări la mişcări
active şi pasive,
 impotenţă funcţională de diferite grade,
 edem local,
 tumefacţie locală,
 creşterea temperaturii locale. In zona tumefiată
şi deformată se palpează conturul tendoanelor
care fluctuează sub degete.
 uneori se percep crepitaţii.
 Forme anatomo-clinice
 tenosinovita seroasă;
 tenosinovita sero-hemoragică;
 tenosinovita stenozantă de tip Quervain ;
 tenosinovita în resort;
 tenosinovita crepitant;
 tenosinovita ankilozantă.
 Diagnostic pozitiv: anamneza profesională,
examenul clinic al mâinii si investigaţii
paraclinice - electrotermometria cutanată,
determinările de acid sialic, glicoproteine şi
seromucoizi.
 Diagnosticul diferenţial: afecţiunile acute sau
cronice de natură infecţioasă ale muşchilor şi
tendoanelor (tuberculoza, angiopatii, artrite de
vecinătate)
Tratament:
 punerea în repaus a segmentului respectiv,
 fizioterapie (Röentgenterapie şi ultrasunete)
 infiltraţii locale cu acetat de hidrocortizon.
 anabolizante;
 se vor trata infecţiile de focar.
 masajele sunt contraindicate până la remiterea
procesului acut.
 Sindromul de canal carpian
 apare în mod predominent la femei.
 se manifestă prin parestezii, mai ales nocturne,
la efort, care interesează în principal primele 3
degete.
 apare secundar mişcărilor repetitive de
hiperextensie şi hiperflexie ale încheieturii
mâinii, care determină creşterea presiunii
intratisulare indusă în canalul carpian, care
este inextensibil.
 Artrozele profesionale

 Sunt boli degenerative, neinflamatoare ale

articulaţiilor, caracterizate prin deteriorarea şi
abraziunea cartilajului articular, cu apariţia unui
ţesut osos de neoformaţie la nivelul suprafeţei
articulare.
 interesează predominent articulaţiile membrelor
superioare şi coloana vertebrală, dar pot apare şi
la nivelul articulaţiilor membrelor inferioare
(genunchi).
 Profesiunile cu risc
 minerit;
 operaţiile de încărcare, descărcare ;
 munca în agricultură şi zootehnie (mulgători
manuali);
 dactilografia;
 sportivi: atleţi, halterofili, gimnaşti etc.
 Etiopatogenetic
 alterări distructive cartilaginoase sau fibro-
cartilaginoase la nivelul articulaţiilor suprasolicitate.
 perilezional, apar frecvent procese proliferative
osoase.
 eroziuni şi ulceraţii ale cartilajului articular, cu
osteoscleroză subcondrală şi osteofitoză .
 capsula sinovială nu este afectată decât în formele
avansate. Rareori apare hidartroza la nivelul
articulaţiei genunchiului.
 Tablou clinic şi tratament
 dureri, care se exacerbează la efort şi se calmează
în repaus;
 redoarea articulară, instalată în repaus, care
diminuă rapid la reluarea activităţii;
 impotenţă funcţională de diferite grade.
 la palpare şi la mobilizare, se percep cracmente şi
se evidenţiază puncte dureroase.
 radiologic, se constată diminuarea spaţiului
articular cu imagini de osteofitoză marginală şi
osteoscleroză.
 Tratament
 repaus cu imobilizarea articulaţiei, căldură
locală.
 medicaţia antiinflamatoare : fenilbutazonă,
indometacină, derivate de ibuprofen (paduden,
brufen), piroxicam, diclofenac.
 antialgice, paracetamol sau algocalmin
 miorelaxante, pomezi vasodilatatoare.
vitamina D).
 În general corticoterapia nu se aplică în
artroze, cel mult se pot face infiltraţii
intraarticulare cu preparare cortizonice.
 balneo-fizio-terapie şi cultură fizică medicală.
 protectoare ale cartilagiului articular
(condroitina, glucozamina, acid hialuronic,
preparate pe bază de calciu, vitamina D).
 Spondilozele şi discopatiile
profesionale
 Cauza cea mai frecventă de incapacitate de
muncă o constituie durerile de spate.
 procese degenerativeale inelul fibros al
discului care îşi pierde rezistenţa şi se rupe.
 prin soluţiile de continuitate astfel create,
centrul gelatinos al discului intervertebral
(nucleul pulpos) herniază, cel mai adesea
posterolateral.
 se produc compresiuni pe rădăcinile nervilor
rahidieni, determinând manifestări clinice
variate (parestezii, contractură musculară,
tulburări de statică, tulburări de mers.
 pot apare excrescenţe osoase, îngustarea
spaţiului intervertebral, rarefieri ale
spongioasei, etc.
Profesiunile cu risc
 toate muncile care presupun eforturi dinamice
mari, executate în poziţie de flexie-extensie
sau torsiune a coloanei vertebrale, cu mişcări
rapide şi repetate în articulaţiile vertebrelor ±
contractură musculară de diferite grade .
 minerii (spondilartroze şi discopatii), hamalii,
docherii, muncitorii agricoli, croitorii,
montatorii, strungarii, medicii stomatologi.
 medicina sportivă
 Tratament
 repaus cu extensie, în clinostatism.
 tratament fizioterapic (căldură locală, ultrasunete,
diatermie, roentgen terapie).
 tratament medicamentos: infiltraţii locale cu preparate
cortizonice, antialgice, antiinflamatoare nesteroidiene
(fenilbutazonă, indometacină, diclofenac).
 miorelaxante (clorzoxazona, midocalm).
 în caz de eşec terapeutic, se recomandă intervenţia
chirurgicală.
 Deformaţii profesionale ale
membrelor inferioare
 muncile în poziţie ortostatică, asociate cu
deplasări permanente şi cu transportul şi
ridicarea de greutăţi.
 Coxa vara - este mai frecventă la adolescenţii
care lucrează în ortostatism prelungit, cu
încărcare inegală asupra celor 2 articulaţii coxo-
femurale.
 Genu valgum - se produce în contexul încărcării
excesive a membrelor inferioare.
 Piciorul plat - apare pe fondul unor defecte
congenitale, metabolice sau nutriţionale ale
bolţii plantare cu apariţia unor contracturi
musculare compensatorii
 coxartroze (fotbalişti, dansatori, balerine)
gonartroze şi bursite prerotuliene, la
persoanele care lucrează în genunchi
(mozaicari, parchetari).
 Profilaxie
Profilaxie tehnică
 mecanizarea şi automatizarea muncilor grele, care
necesită un efort fizic mare.
 efectuarea muncilor fizice să se facă în poziţii cât
mai puţin obositoare, cu minimum de încordare.
 noii angajaţi, să fie instruiţi asupra executării
corecte a eforturilor profesionale.
 se va corecta ritmul de muncă, crescându-se
frecvenţa şi durata pauzelor, condiţiile de
microclimat.
Profilaxie medicală.
 Se va ţine seama de capacităţile individuale de
adaptare şi de antrenament la cerinţele unei
profesiuni.
 Contraindicaţii pentru muncile cu eforturi
dinamice, intense: persoanele cu musculatura
slab dezvoltată, cele cu afecţiuni consumtive,
adolescenţii, vârstnicii, rahitismul, diversele
carenţe, stările de denutriţie, fracturile,
infecţiile de focar, tulburările circulatorii,
afecţiunile reumatice, infecţia tuberculoasă.
Controlul medical periodic are ca scop
depistarea precoce a îmbolnăvirilor.
 Anamneza profesională, va trebui să
stabilească unele relaţii :
 Existenţa unor indicatori morfofuncţionali
indemni în momentul angajării.
 Existenţa unei relaţii directe între
manifestările patologice osteo-musculo-
articulare şi solicitările postului de muncă.
 Existenţa unei eventuale patologii de grup, în
contextul aceloraşi solicitări profesionale.
 Independenţa modificărilor induse de boală
faţă de cele determinate de vârstă.
 Efectului favorabil al întreruperii activităţii
profesionale asupra evoluţiei bolii.
 Doar în situaţia în care aceste condiţii sunt
îndeplinite, cazul poate fi etichetat ca fiind
profesional.