Curs 6

Sportul pentru persoane cu

dizabilitate mintală
Dizabilitatea mintală/retardarea mintală înseamnă, după cum am
văzut, un coeficient de inteligență sub normalitatea considerată de
OMS ca fiind 70. Aceasta presupune o grija mai mare a celor din jur,
mai ales, a celor care se preocupă de activitatea sportivă a acestor
persoane.
În general aceste persoane, mai ales cei al căror coeficient de
inteligență este imediat sub normalitate, adică 60-70, pot practica
foarte bine acest sport. Dificultatea lucrului cu aceste persoane
începe mai ales când retardarea este sub nivelul de 60.
Dintre sporturile care nu se recomandă a fi practicate de către aceste
persoane se înscriu sporturile mai violente, ca, de exemplu, boxul,
judo, lupte și altele, mai ales de către cei care se situează sub nivelul
coeficientului de inteligență 60.
Rolul responsabilului sportiv:
1. Să cunoască foarte bine ce înseamnă handicapul
mintal/retardarea mintală și psihologia persoanei cu acest
handicap, mai ales dacă este o persoană tânără, un copil;
2. Să dea dovadă de foarte multă răbdare, calm, blândețe și, nu
în ultimul rând, să iubească sportivul, pentru că acesta are
nevoie de foarte multă afecțiune din partea celor din jur și mai
ales a responsabilului sportiv;
3. Sarcinile sportive pe care le dă persoanei, să nu fie
complicate, ca și enunțurile și limbajul, care trebuie să fie
simple, pe înțelesul acesteia;
• Să aplice mult sistemul recompenselor pentru toate reușitele
sportivului chiar dacă acestea sunt minore.
Caracteristici ale copilului cu sindrom Down
Boala a fost descrisă de Langdon Down (1866) sub numele
de idioţie mongoliană. K. Blessing a constatat însă că 60%
dintre cazuri sunt la nivelul imbecilităţii sau al debilităţii
mintale, deci numai 40% prezintă idioţie (Păunescu, 1976).
Categoria copiilor cu dizabilităţi intelectuale solicită din
partea specialiştilor o atenţie deosebită, dată fiind
eterogenitatea acestora, dar şi posibilitatea de intervenţie
educaţională, cu rezultate foarte bune, prin practicarea
exerciţiilor fizice. În cadrul acestei categorii, datorită unor
caracteristici particulare, se disting copiii cu sindrom Down,
cea mai frecventă formă organică de retard mintal.
Din cele peste 80 de caracteristici clinice asociate
sindromului Down, vom evidenţia caracteristicile fizice şi
motrice ale acestor subiecţi:
- statură mică;
- tonus muscular slab;
- hipermobilitate articulară;
- aspect mongoloid al feţei ;
- obezitate uşoară până la moderată;
- sistem cardiovascular şi respirator subdezvoltat;
- membre superioare şi inferioare scurte, în raport cu trunchiul;
- echilibru deficitar;
- dificultăţi de percepţie;
- risc crescut de afecţiuni cardiace, leucemie, infecţii respiratorii,
îmbătrânire rapidă;
- risc crescut de Alzheimer la subiecţii peste 35 ani
Activitatea motorie a deficienţilor mintal constituie o particularitate a
acestora ce decurge din starea de maturaţie a sistemului nervos şi din
gradul de dezvoltare fizică, iar tulburările care pot apărea la nivelul
psihomotricităţii sunt cu atât mai pregnante, cu cât gradul de deficienţă
este mai profund. Astfel, în deficienţa mintală profundă (IQ- ul mai mic
de 20, vârstă mintală de 3 – 4 ani) se înregistrează numeroase deficienţe
fizice şi motorii. Activitatea motorie este privată de coordonare şi
control, fiind lipsită de scop şi precizie (mişcări stereotipe – balansarea
trunchiului, ticuri, lentoarea excesivă a mişcărilor). Pe fondul a
numeroase deficienţe fizice, organizarea psihomotricităţii înregistrează
la rândul său tulburări profunde la nivelul schemei corporale, orientării
temporale şi spaţiale. De altfel, această categorie de populaţie este
complet dependentă de ajutorul celor din jur.
În deficienţa mintală severă (IQ -ul este situat între 25 –
49, vârsta mintală este de 5 – 7 ani) se constată că
motricitatea este mai bună decât cea a subiecţilor din
categoria precedentă, dar rămâne insuficient dezvoltată.
Motricitatea voluntară este marcată de tremurături,
mişcări imprecise, lipsite de fineţe şi sincinezii. Pot fi
întâlnite şi alte tulburări ale motricităţii generale (de
mers, de echilibru). Tulburările de psihomotricitate se
vor reflecta în dificultăţile pe care aceşti subiecţi le au în
însuşirea limbajului vorbit, scris, precum şi a
deprinderilor de autoservire.
În deficienţa mintală uşoară (IQ-ul de 50 – 70, vârsta mintală
de 7 – 12 ani) se constată mai ales întârzieri la nivelul
dezvoltării componentelor psihomotricităţii, prin lipsa de
viteză şi coordonare a mişcărilor, sincinezii, debilitate
motorie.
În aceste condiţii, putem afirma că subiectul cu sindrom
Down trebuie să facă faţă numeroaselor provocări în
controlul propriilor mişcări. Din punct de vedere al timpului
de reacţie simplă, s-a constatat experimental, o creştere a
latenţei, în paralel cu o diminuare a activităţii senzoriale şi cu
răspunsuri posturale alterate, la diferite tipuri de perturbaţii.
O altă caracteristică, o reprezintă inconstanţa răspunsului de
la o stimulare la alta, ceea ce poate conduce la ideea că viteza
de procesare a informaţiei diferă larg în execuţii succesive.
Specialiştii consideră că, raportat la controlul mişcării, timpul
de reacţie oferă informaţii privind integritatea funcţiei
cognitive şi durata pregătirii mişcării.
În ceea ce priveşte deprinderile de manipulare, copiii deficienţi
demonstrează abilităţi superioare în mişcările care implică
imprimarea forţei asupra unor obiecte (aruncare, lovirea cu
piciorul etc.) şi abilităţi mai reduse la nivelul manipulării fine,
adică în sarcinile ce presupun control, precizie, acurateţe în
mişcare (aruncare la ţintă, legarea şireturilor etc.).
Deprinderile posturale cunosc un decalaj temporal, datorat hipotoniei
musculare, precum şi proceselor deficitare de la nivel vestibular şi vizual,
implicate în controlul autonom al stabilităţii posturale.
Deprinderile posturale şi de locomoţie decalate, împreună cu decalajul
cognitiv limitează capacitatea copilului de a interacţiona, de a explora
spaţiul şi de a manipula obiectele, folosind un cadru de referinţă stabil.
Majoritatea copiilor cu sindrom Down manifestă deficite de atenţie şi
sindromul hiperkinetic, cel puţin episodic. Înţelegerea limbajului vorbit,
este de asemenea de multe ori o problemă, deoarece reprezintă o barieră
comunicaţională mai gravă decât articularea propriu-zisă a cuvintelor.
Acest fapt conduce la frustrări şi la lipsa de atenţie a acestor copii.
Comportamentul de tip impulsiv reclamă o strategie educaţională şi de
comunicare specială, care să nu faciliteze excluderea acestor copii din
procesul formativ
https://www.youtube.com/watch?v=Rz4wbdeqIPM

https://www.youtube.com/watch?v=4JP1epzbZqc

https://www.youtube.com/watch?v=KEm8UWkb2CA

https://www.youtube.com/watch?v=0UuPwqPPi0U