Curs 7

Sportul pentru persoane cu tulburări de

comportament
Tulburările de comportament includ o gamă foarte largă de
probleme, respectiv comportamente problematice, atât la adult cât
și la copil. Aceste tulburări pot fi de tip agresiv sau neagresiv, cu
implicarea afectului, dispoziției, gândirii sau cogniției, tulburărilor
de somn, toate acestea putând fi însoțite de simptome vegetative.
De multe ori, comportamentul impulsiv, hiperactiv și inadecvat din
primii ani de viață ai copilului este văzut de părinți ca o dovadă a
unei personalități puternice și a unei dezvoltări precoce. Însă, tot
mai frecvent, manifestările precum lipsa atenției, impulsivitatea,
hiperactivitatea reprezintă simptome ale unei tulburări de
comportament a copilului cunoscut ca sindrom hiperkinetic cu
deficit de atenție - ADHD.
Semnele acestei afecțiuni se fac simțite odată cu perioada
școlarității, când copii au dificultăți în adaptarea la noul
mediu. ADHD-ul, a cărui incidență a crescut în ultimii ani
de la 6% la 17%, este periculos prin consecințele sale:
delicvență juvenilă, abandon școlar, consumul de droguri.
În acest context, subliniem efectele pozitive pe care
exercițiul fizic le produce la nivelul unora dintre factorii
menționați anterior.
Copiii cu tulburări de comportament sunt greu de suportat,
prin nerespectarea oricărei reguli, prin exprimările
necuviincioase sau prin intensificarea trăirilor emoționale.
Datorită manifestărilor extrem de variate, literatura de specialitate evidențiază în
cadrul tulburărilor de comportament trei categorii principale:
• Comportament necontrolat:
o Tulburare de hiperactivitate;
o Comportament agresiv.

• Comportament supracontrolat:
o Tulburări anxioase;
o Tulburări induse de stress.

Comportament indus de factori sociali și educaționali:

o Delicvența;
o Dependența de alcool și droguri;
o Tulburări de învățare.
Părinții și cadrele didactice trebuie să observe cu atenție
comportamentul copiilor și să identifice eventuala
prezență a următoarelor simptome:
1. Lipsa de atenție – prezența a cel puțin trei din următoarele situații:
• Deseori nu reușește să finalizeze lucrurile sau sarcinile începute;
• Deseori pare că nu ascultă ceea ce i se spune;
• Este ușor distras de la activitate;
• Are dificultăți de concentrare în activitatea școlară sau alte sarcini care reclamă menținerea atenției;
• Este incapabil să se joace timp îndelungat.
2. Impulsivitate – prezența a cel puțin trei din următoarele situații:
• De cele mai multe ori acționează înainte să gândească;
• Trece brusc de la o activitate la alta;
• Are dificultăți în organizarea activității (acest lucru nu se datorează unei deficiențe mentale);
• Are nevoie de supraveghere continuă;
• Nu își așteaptă rândul în jocuri sau activități de grup.
3. Hiperactivitate - prezența a cel puțin trei din următoarele situații:
• Aleargă tot timpul și se cațără peste tot;
• Are dificultăți în a sta locului și se agită excesiv;
• Nu poate sta așezat;
• Se agită în timpul somnului;
Practicarea exercițiilor fizice la copiii cu tulburări
de comportament
Caracteristicile motricității copilului cu tulburări de comportament nu
diferă semnificativ de tabloul specific vârstei, dar cu toate acestea, în
strategiile utilizate în educația fizică școlară și chiar în sportul de
performanță, se pot identifica elemente particulare care să ajusteze,
corecteze comportamentul hiperactiv și să valorifice acele trăsături
pozitive pentru evoluția sa ulterioară.
Având în vedere că tulburările de comportament îmbracă forme diferite
(chiar opuse) de manifestare, programele de lucru vor fi adaptate și
individualizate, în funcție de obiectivele urmărite.
În general, copiii hiperkinetici au o dezvoltare morfo-funcționlă adecvată
vârstei, însă la nivel cortical predominanța proceselor de excitație face ca
stimulii externi să producă reacții motrice exagerate și o slabă capacitate
de concentrare pe sarcină. Mișcările corpului și segmentelor acestuia sunt
lipsite de control, ”dezordonate” sau stângace.
Nivelul calităților motrice este în general bun cu unele dificultăți legate de
executarea mișcărilor de coordonare, care solicită precizie și finețe. Din acest
motiv, în procesul învățării motrice, posibilitățile de fixare sunt mai reduse și
capacitatea de cuplare a mișcărilor, diminuată. În ceea ce privește calitățile
motrice viteza, forța, rezistența, acestea vor constitui teme prioritare, atât în
lecția de educație fizică, cât și în activitățile de timp liber ale acestor copii.
Datorită energiei debordante, se recomandă ca acești copii să fie angrenați în
acțiuni care solicită din plin marile grupe musculare și mai puțin, în
activități care presupun deprinderi de manualitate fină, de echilibru, etc. Se
recomandă activități ca: variante de alergare pe distanțe scurte, alergare de
rezistență, ștafete, sărituri la plasa elastică, anumite elemente acrobatice,
toate tipurile de desprinderi (pe verticală, pe unul sau pe ambele picioare, în
adâncime, cu întoarcere, etc), parcursuri aplicative cu sarcini de: transport
de greutăți, escaladare de obstacole, târâre, cățărare, etc.
Copiii hiperactivi pot practica și sportul de
performanță, în anumite ramuri (sporturi de combat),
care utilizează în mod constructiv tendința de
impulsivitate, agresivitatea controlată, excesul de
energie.
În consecință, profesorul/antrenorul, pe baza unor
informații cât mai complete obținute de la părinți și
psiholog, va proiecta activități care să valorifice
potențialul acestor copii și sa reducă deficiențele
comportamentale.
Repere metodice
• Stabilirea unui model comportamental care să servească drept exemplu de
echilibru și stabilitate emoțională;
• Stabilirea unor obiective realiste, motivante, atractive.
• Structurarea activității astfel încât să oferim încredere în succes și în posibilitățile
proprii fiecărui copil;
• Utilizarea formațiilor de lucru care să favorizeze cooperarea și socializarea pozitivă;
• Utilizarea unui limbaj care să nu afecteze respectul de sine al copilului;
• Acceptarea faptului că în primele luni de exersare progresul poate fi redus, cuvântul
de ordine pentru profesor fiind ”răbdarea”
• După fiecare repetare, trebuie să apreciem comportamentul pozitiv
• Utilizarea diferitelor tipuri de întrecere, care să implice responsabilitatea
individuală;
• Alegerea unui nivel de dificultate adecvat; sarcinile prea ușoare vor accentua
”neliniștea” copiilor, în timp ce sarcinile prea dificile vor demobiliza subiecții anxioși.