Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova

Imobilizari permanente, realizate in cabinet

fara ajutorul laboratorului de tehnica dentara

Imobilizarea permanentă,
realizata cu concursul laboratorului de tehnica
dentara
 IMOBILIZAREA PERMANENTĂ
Se poate realiza în cabinet, fără ajutorul laboratorului, prin sisteme mai simple sau cu
concursul acestuia, prin tehnici mai laborioase. După raportul pe care îl au cu dinţii,
aceste sisteme de imobilizare pot fi intracoronare sau pericoronare.

Imobilizari permanente, realizate in cabinet

fara ajutorul laboratorului de tehnica dentara
Imobilizarea intracoronară cu armătură metalică şi materile fizionomice
Pe dintii frontali se creează şanţuri retentive în treimea mijlocie a feţelor linguale sau
palatinale. Metoda se realizează fără devitalizare sau în cazul dinţilor cu o coroană de
volum redus, după extirparea pulpei dentare şi tratament endodontic complet.
Şanţul retentiv se realizează cu freze con invers. În şanţul astfel creat, se aplică
obturaţie de bază (în cazul dinţilor vitali) şi pe toată lungimea sa, o sârmă de Cr-Ni
rotundă (0,6-0,8, chiar 1 mm) sau semirotundă (fig.1) , cu partea plană în contact cu
peretele şanţului oral.
Fig.1 Imobilizare intracoronara cu armatura metalica
 În cazul folosirii unei sârme cu diametru mai mic, traseul său poate fi dublu (dus-întors) pentru creşterea
rezistenţei. În locul sârmei de Cr-Ni, sistemul "Splint Lock" foloseşte un fir metalic flexibil, prevăzut cu
anse, în care se fixează microşuruburi până în dentina sănătoasă. La dinţii frontali superiori, cu o coroană
mai voluminoasă, metoda prezintă o variantă: realizarea, în locul unui şanţ continuu, a unor cavităţi de
clasa a III-a sau a unor cavităţi transversale, retentive, pe faţa orală, în care se aplică fragmente de sârmă
de Cr-Ni. Armătura metalică este acoperită în toate cazurile cu materiale fizionomice, compozite.
Pe dintii laterali, unde se dezvoltă forţe de masticaţie mari, se preferă devitalizarea de la început, care
asigură un spaţiu retentiv şi un volum crescut prin folosirea camerei pulpare şi deci o grosime suficientă,
pentru ca materialul compozit să suporte solicitările sporite.
Metoda urmăreşte solidarizarea unuia sau mai multor dinţi laterali mobili, dar care sunt flancaţi în mod
obligatoriu de dinti ferm implantati.
Pentru exemplificare, să considerăm situaţia imobilizării molarului prim, mobil, de premolarul 2 şi molarul
secund, ferm implantaţi. În acest caz, la nivelul molarului prim se efectuează o cavitate mezioocluzo-
distală, pe molarul secund o cavitate mezio-ocluzală, pe premolarul 2 o cavitate disto-ocluzală. Realizarea
cavităţii clasice, faţă de crearea unui simplu şanţ ocluzal, are dublul avantaj al creşterii rezistenţei prin
volumul mai mare al materialului compozit, cât şi prevenirea carii lor secundare în zonele aproximale prin
extinderea marginilor cavităţilor în afara zonelor de
contact interdentar.
Cavităţile astfel realizate sunt obturate într-un prim timp în porţiunea verticală până la nivelul peretelui pulpar al cavităţii
orizontale (peste care se poate aplica, cu partea plană, un fragment de sârmă semirotundă, de-a lungul întregului grup de
dinţi imobilizati). În cel de-al doilea timp, se obturează cu material compozit cavităţile ocluzale şi se realizează modelarea
morfofuncţională la acest nivel.
Acestei metode i se pot aduce unele îmbunătăţiri:
1) folosirea de bare turnate din aliaj de crom-cobalt cu profil retentiv şi obturaţii din material compozit;
2) sistemul de imobilizare "lndenta Splint System" foloseşte, pentru dinţii laterali, microbare de oţel fixate în şanţuri
ocluzale, trasate între doi sau mai mulţi dinţi. Fixarea microbarelor se face cu ajutorul unor microşuruburi parapulpare
până în dentina sănătoasă şi se acoperă cu materiale de obturaţie corespunzătoare.

lmobilizări cu anse de sârmă În "U" intracoronar şi intraradicular

Se realizează bi- şi pluridentar, după devitalizarea dinţilor; metoda este indicată în special pentru solidarizarea incisivului
lateral superior
mobil de caninul vecin ferm implantat sau chiar la întregul grup frontal.

Pregătirea canalelor radiculare şi a suprafeţelor orale

Constă în dezobturarea canalelor pe o lungime de circa 2/3 şi trasarea cu freza con invers a unui şanţ retentiv situat pe faţa
orală, între orificiile de trepanare (dintre incisivul lateral şi canin) (fig.2)
sau pe faţa orală a întregului grup frontal. Acest şanţ trebuie să fie suficient de lat şi adânc de circa 2-2,5 mm pentru a
permite insinuarea ramurilor orizontale ale anselor în "U" (fig.3) şi retentiv pentru a menţine materialul de obturaţie
definitivă (fig. 4).
Fig.2 Sant retentiv oral pentru imobilizarea
"in U" intre canin și incisivul lateral
Fig. 3 Aplicarea ansei intracoronar și
intraradicular
Fig.4 Aspect final după Imobilizare
 
 Pregătirea anselor
Din sârmă de viplă rotundă cu diametru! de 0,9 mm. sunt secţionate fragmente de circa 2,5-3 cm. Extremităţile se
subţiază cu o piatră rotundă. Se introduce fragmentul de sârmă, până la refuz, in
canalul radicular al primului dinte, care va fi imobilizat, şi se notează nivelul la care se situează orificiul de
trepanare. La acest nivel, fragmentul de sârmă detaşat este îndoit cu un cleşte crampon în unghi drept. Cu ajutorul
unei pense se măsoară distanţa dintre orificiile de trepanare ale dinţilor vecini; pentru aceasta se introduc vârfurile
pensei în cele două orificii de trepan are alăturate şi se blochează deschiderea pensei, în această pozitie, cu stents
în stare moale introdus între bratele pensei, aproape de locul de articulare. După întărirea stentsului se scoate
pensa din poziţie. Între vârfurile ei s-a stabilit o distanţă egală cu cea dintre orificiile de trepanare. Această distanţă
este transpusă pe fragmentul de sârmă în formă de "L" de la nivelul primei îndoituri pe care am realizat-o. Cu un
cleşte crampon se realizează a doua îndoitură care corespunde distanţei dintre cele două orificii de trepanare.
S-a obţinut astfel prima ansă de sârmă în "U" pentru imobilizareaprimilor doi dinţi (de exemplu 12 cu 13).
După aceeaşi metodă se obţin celelalte anse, în total 5, pentru imobilizarea întregului grup frontal; măsurarea
distanţei dintre orificiile de trepanare şi a adâncimii canalelor radiculare se face menţinând ansa precedentă în
poziţie. Întreaga operaţiune cere multă atenţie şi o măsurare riguroasă, în special a lungimii braţului orizontal al
anselor, pentru ca acestea să poată pătrunde cu uşurinţă în canalele radiculare.
În final, cele cinci anse introduse în canalele radiculare trebuie să ocupe o poziţie stabilă, să nu se deplaseze, să
prezinte o oarecare fricţidne la introducere şi scoatere. În fiecare canal radicular vor fi câte două: braţe verticale, în
afară de dinţii extremi (canini), care vor primi numai câte un braţ vertical. Din această cauză, canalele radiculare ale
incisivilor trebuie lărgite mai mult (circa 2 mm).
Tehnica cimentării
Ansele de sârmă trebuie aşezate pe masa de lucru într-o ordine perfectă, de la stânga la dreapta, în
poziţia pe care o vor ocupa în canalele radiculare. Orice schimbare a poziţiei anselor între ele pe
masa de lucru va compromite întreaga operaţiune de cimentare. Aceasta presupune în mod obligatoriu
ajutorul asistentei medicale şi o foarte bună manualitate şi rapiditate de execuţie din partea medicului.
După izolarea şi dezinfecţia canalelor radiculare se pregăteşte ciment de consistenţă moale, siropoasă
şi cu un ac Lentullo se obturează toate cele şase canale. Această operaţiune trebuie făcută în toate
canalele şi nu pe rând, după introducerea fiecărei anse, ceea ce ar bloca prin braţele verticale
introducerea pastei de ciment.
După obturaţia completă a celor şase canale, se introduc în materialul de obturaţie încă fluid, pe rând,
ansele de la 13 la 12, de la 12 la 11 şi aşa mai departe. Întreaga operaţiune de cimentare trebuie să se
desfăşoare foarte rapid, altfel există riscul întăririi cimentului şi imposibilitatea introducerii anselor. Cu
ajutorul unui instrument metalic cu vârf bont se fixează ansele prin uşoare lovituri, în poziţie cât mai
profundă, în canalele radiculare şi şanţuri le orizontale (fig. 5 ).
După întărire, excesul de ciment din jurul orificiilor de trepanare şi din canalele orizontale (în special din
zonele retentive) se îndepărtează cu instrumente de mână sau freze sferice mici şi, respectiv, con invers.
Se aplică obturaţia de durată, fizionomică, din material compozit.
Fig.5 Imobilizarea cu anse "în U" a întregului grup frontal superior
 lmobilizarea permanentă prin mijloace fixe,
realizată cu concursul laboratorului de tehnică dentară
Mijloace protetice clasice
În această -categorie intră:
-coroane acrilice reunite între ele;
-coroane metalice totale sau parţiale reunite;
-coroane semifizionomice sau de substituţie reunite;
-punţi stabilizatoare.
Sisteme particulare de imobilizareJ fixe, specifice terenului parodontotic
În această categorie intră coroanele supragingivale reunite. O condiţie esenţială a acestor sisteme
permanente este de a nu favoriza retenţii alimentare şi de placă şi de a nu irita parodontiul
superficial. Din acest punct de vedere, calităţi superioare prezintă următoarele aparate:
Aparatul-şină de imobilizare MAMLOCK
Este utilizat pentru imobilizarea dinţilor frontali devitali şi constă din incrustaţii 'orale, în suprafaţă,
prevăzute fiecare cu un pivot radicular şi solidarizare într-un corp comun (fig. 6, 7, 8).
Fig. 6 Şina MAMLOCK - faţa dentală
Fig. 7 Şina MAMLOCK- faţa linguală
Fig. 8 Şina MAMLOCK- dinspre vestibular
 Se pot prelungi şi în zonele laterale, în special la nivelul premolarilor, prin incrustaţii tip inlay, coroane parţiale sau totale. Şina MAMLOCK este
deosebit de utilă în imobilizarea dinţilor
frontali prin calităţile sale:
- rezistenţă;
-durabilitate mare;
- rigiditate deosebită;
-risc redus de decimentare;
- aspect fizionomic;
- integrare biotogica rapida. sentiment de confort și siguranța functională
Se realizeaza cel mai bine din aliaje nobile: aur platinat 10%.
Aparate de imobilizare cu pivoturi orizontale
Denumite dupa autorii care Ie-au conceput și realizat (TRUEMANN-WITKOWSKY-
WOLFF, KOEHLER. Roy, BUDZT·JOERGENSEN). constau din incrustafii orale, solidarizate prin sudare și prevazute cu pivoturi orizontale care strabat
coroana dinlilor frontali dinspre oral spre vestibular, la circa 1,5 mm spre incizal de camera pulpara. Capatul vestibular al pivotilor poate fi scurtat $i
mascat cu materiale fizionomice.
Aparate de imobilizare formate din bare de incrustații
Sunt reunite prin sudare și/sau turnate monobloc, avand avantajulde a fl rezistente și de a fi plasate la distanta de parodonliu. Bara de incrustatii se
poate însa decimenta, din cauza riscului de intruzie a
dintilor prin forteIe masticatorii care se aplica nu numai pe șina de imobilizare, ci și pe suprafetele ocluzale libere de șina ale dintilor contentionali.
Aparate de imobilizare formate din incrustții cu pivoturi parapulpare izodromice pe dinti vitali
Se realizeaza pe dinti frontali vitali, prin utilizarea de mici pivoturi parapulpare, pentru retenția incrustatiilor orale; aceste sisteme necesita o
pregatire de finețe a puturilor parapulpare al caror
paralelism se realizeaza cu ajutorul unor dispozitive speciale (izodromul JEANNERET).
Unele persoane purtatoare de dispozitive cu pivoturi parapulpare, pe dinti vitali, acuza dureri fulgurante. asemanatoare descarcarii unui curent
electric, la contactul acestor sisteme cu un obiect metalic.
 Imobilizarea permanentă prin mijloace mobile,
realizata cu concursul laboratorului de tehnica dentara
 
Aparatul de imobilizare ELBRECHT este constituit din doi conectori dentari - vestibular şi oral -, reuniti prin bare subţiri,
transversale, plasate deasupra punctului de contact, în nişa masticatorie a dinţilor laterali. Deşi iniţial a cunoscut o răspândire destul
de largă, astăzi utilizarea sa este limitată, deoarece s-a constatat că produce, în timp, accentuarea mobilităţii dentare prin
microtraumatismele produse în momentul inserării şi dezinserării; în plus nu asigură imobilizarea dinţilor parodontotici fată de
forţele care acţionează în axul lor. Pentru un efect fizionomic corespunzător, conectorul vestibular este întrerupt între canini, iar
funcţia de imobilizare o preiau gheruţele incizale provenite din croşetul continuu situat lingual.
 
Imobilizarea permanenta prin mijloace mobilizabile,
realizata cu concursul laboratorului de tehnica dentara
 
Se realizeaza prin doua componente: Partea fixa si cea mobilizabila, prevazuta cu elemente dilerite de agregare ca:
- pivoturi fixate in cilindri cu fund orb (aparatele WEISSENFLUH și MUNCHASEN), cimentate intracoronar, parapulpar;
- coroane 3/4 fixate printr-o șină orala cu pivoturi (atela STEIGER);
- coroane telescopice;
- culise (sistemul ALDER).
Acest gen de imobilizare impune solidarizare numai de catre medic a celor doua componente, fixa și mobila, are carcter
fizionomic, asigura o buna angrenare rigida, dar se realjzează prin tehnici dificile, de mare precizie, cu aliaje nobile, la un pret ridicat
de cost. Pot favoriza retentii alimentare.
Nu se recomanda la pacientii cu fenomene de bruxism din cauza riscului de descimentare.