Sunteți pe pagina 1din 9

Ouăle.

Caractere
organoleptice
A elaborat elevul grupei 44-S: Caproș Vadim
Definitie
• Oul este un produs animal cu o valoare nutritivă ridicată, prin conţinutul
în proteine de gradul I, asigurând o nutriţie completă şi perfect echilibrată
(din punct de vedere biologic, oul asigură toate necesităţile nutritive ale
unui organism în formare)
EXAMENUL EXTERIOR AL OULUI
• Se referă la aprecierea aspectului
şi culorii cojii, la prezenţa unor
eventuale crăpături sau deformări
ale cojii
• Ouăle proaspete au coaja cu
aspect rugos, porii fiind vizibili,
faţă de ouăle vechi care au coaja
lucioasă, uneori cu pete, porii
nefiind vizibili
EXAMENUL OVOSCOPIC
• examinarea transparenţei oului la
un fascicul de lumină cu ajutorul
ovoscopului
• Acest examen se referă la
aprecierea integrităţii cojii, la
aspectul albuşului şi gălbenuşului
şi la mărimea camerei de aer
Control
• Respectarea cerințelor la comercializarea ouălor destinate consumului
uman se efectuează prin controale şi sondaj, precum şi în baza analizei
riscurilor, luînd în considerație tipul şi debitul unității respective, precum
şi antecedentele producătorului.
Codul producătorului
• Codul producătorului este format din codurile şi literele prevăzute în
Regulamentul cu privire la modul de
înregistrare şi evidență a unităților de
creştere a găinilor ouătoare. Codul
producătorului trebuie să fie vizibil cu
uşurință, perfect lizibil şi să aibă o înălțime
de cel puțin 2 mm.
Vânzarea fără ambalaj
• La vînzarea ouălor neambalate consumatorului trebuie să i se comunice
următoarele informații, vizibile cu uşurință şi perfect lizibile:
• a) categoria de calitate;
• b) categoria de greutate;
• c) o referire la metoda de creştere;
• d) o explicație a semnificației codului producătorului;
• e) data limită de consum.
Evidența
• Producătorii trebuie să Ńină evidența, înregistrînd informațiile cu privire la
metodele de creştere, precizînd pentru fiecare dintre acestea:
a) data amplasării, vîrsta la momentul amplasării şi numărul de găini ouătoare;
b) data şi numărul de găini sacrificate;
c) Producția zilnică de ouă;
d) numărul şi/sau greutatea ouălor vîndute sau livrate zilnic prin alte metode;
e) numele şi adresele cumpărătorilor.
Exportul de ouă
• Experții țării importatoare efectuează, la cerere, o evaluare a cerințelor la
comercializarea ouălor pentru consum uman destinate exportului, care
vizează cerințele privind marcarea şi etichetarea, modurile de creştere şi
de control, precum şi punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei Norme
sanitar-veterinare.
• La îndeplinirea misiunii experții vor avea sprijinul necesar din partea
autorității sanitar-veterinare competente, ultima solicitînd experțiilor
rezultatele evaluării efectuate.

S-ar putea să vă placă și