Dreptul mediului

Curs 1
Dreptul mediului = acea ramură de drept, care cuprinde normele juridice ce
reglementează relaţiile sociale privind protecţia mediului, în vederea atingerii
obiectivelor specifice dezvoltării durabile.

Mediul = ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,

solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior,
inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care
pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

(OUG 195/2005 privind protecția mediului)

Dezvoltare durabilă = dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.

Biodiversitate = variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre,

marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea
intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor

Echilibru ecologic = ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele

componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii,
funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia.
Principiile protecției mediului:
a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauţiei în luarea deciziei;
c) principiul acţiunii preventive;
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
e) principiul "poluatorul plăteşte";
f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în
probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.
Principiul precauției este un instrument de gestionare a riscurilor care poate fi
invocat în cazul în care există o incertitudine științifică cu privire la un posibil
risc la adresa sănătății umane sau a mediului, provenit dintr-o anumită acțiune
sau politică.

De exemplu, în cazul în care apar incertitudini cu privire la posibilele efecte

periculoase ale unui produs și în cazul în care ele persistă în urma unei evaluări
științifice obiective, pot fi furnizate instrucțiuni de interzicere a distribuției
produsului sau de eliminare a sa de pe piață.

Astfel de măsuri trebuie să fie nediscriminatorii și proporționale și trebuie

revizuite imediat ce există informații științifice suplimentare.
Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul 
Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează prevenirea
sau remedierea daunelor aduse mediului (și anume, speciilor sau habitatelor
naturale protejate, apei și solului).

Operatorii care desfășoară anumite activități profesionale, precum transportul de

substanțe periculoase sau activități care presupun evacuări în apă, trebuie să ia
măsuri preventive în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului.

Dacă s-au produs deja pagube, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate
pentru remedierea acestora și să suporte cheltuielile aferente.

Domeniul de aplicare al Directivei a fost extins de trei ori pentru a include

gestionarea deșeurilor extractive, funcționarea siturilor geologice de stocare și,
respectiv, siguranța activităților petroliere și gaziere offshore.
Sunt considerate ca principii fundamentale în dreptul internațional al mediului:

1. principiul cooperării internaționale în soluționarea problemelor conservării

mediului, stabilit ca principiul 24 al Declarației de la Stockholm (1972), fiind un
principiu expres precizat în privința poluării transfrontaliere, spre exemplu. Carta
Mondială a Naturii (1982) prevede specific, obligația generală a statelor de a coopera
cu bună credință cu organizațiile internaționale și între ele, pentru conservarea naturii;

2. principiul bunei vecinătăți în domeniul conservării și protecției mediului, având ca

obiectiv principal protecția teritoriului național împotriva consecințelor nocive care vin
din statul sau regiunile vecine, unde își regăsește aplicabilitate deosebită regula sic
utere tuo, ut alienum non laedes (exprimă obligația statelor de a asigura că activitățile
desfășurate în limita jurisdicției naționale nu cauzează prejudicii mediului altor state);
Printre principiile specifice ale dreptului internațional al mediului regăsim:

1. obligația statelor de a conserva și proteja mediul și resursele naturale;

2. obligația de supraveghere a stării mediului, constituind un corolar al îndatorii fundamentale de

conservare și protecție a mediului;

3. obligația statelor de a evalua consecințele asupra mediului ale oricărei activități sau decizii care
ar putea avea implicații de această natură;

4. informarea și participarea publicului, implicând accesul şi informarea publicului în privinţa

oricărei acțiuni în favoarea protecției și conservării mediului;

5. principiul prevenirii poluării și degradării mediului;

6. principiul poluatorul plătește, în sens larg vizând imputarea poluatorului a costului social al
poluării pe care o generează;

7. principiul răspunderii statelor pentru prejudiciile ecologice.