Președintele Herbert Hoover despre profesia de inginer

„Ingineria .. este o mare profesiune. Este

fascinaţia de a vedea cum o mare plăsmuire a
imaginaţiei se transformă cu ajutorul ştiinţei
într-un plan pe hârtie. Apoi, să se materializeze
în piatră, metal sau energie. După aceea să
creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru
oameni. Ca apoi să ducă la creşterea
standardului de viaţă şi la sporirea confortului.
Acesta este înaltul privilegiu al inginerului."        
 Președintele Herbert Hoover despre profesia de inginer
„Marea răspundere a inginerului, în comparație cu
oameni de alte profesii -  este că lucrările sale sunt
deschise, şi toți le pot vedea. Faptele sale, pas cu pas,
sunt în esență puternice. El nu poate îngropa greșelile
lui în mormânt ca doctorii. El nu le poate susține, cu
aer nevinovat, să dea vina pe judecător ca avocații. El
nu poate, ca arhitecții, să-și acopere eșecurile cu
arbori și viță de vie. El nu poate, la fel ca politicienii,
să-și ascundă neajunsurile, dând vina pe opoziție în
speranța că oamenii vor uita. Inginerul, pur și simplu,
nu  poate nega ce a făcut. Dacă lucrările sale nu
funcționează, el este al naibii de vinovat "
• Civilizaţia contemporană este o civilizaţie a
tehnicii, obiectul activităţii inginereşti.
• „lumea modernă este guvernată de
tehnică...”, „...acolo unde se ridică o şcoală
tehnică dispare ignoranţa, cum dispare
umbra când se înalţă soarele”.
• Importanţa tehnicii pentru civilizaţia umană a
fost sugestiv reliefată de ing. Gh.Nicolau –
vicepreşedinte AGIR în următoarea frază:
„...civilizaţia umană se poate contura sub
forma unei imense statui, plasată pe un
piedestal fără margini, care este tehnica”.
 Etape în istoria omenirii
• oamenii reuşeau să producă doar atât cât
le era necesar pentru viaţa de zi cu zi
• unele grupuri au atacat şi supus alte grupuri
de oameni
• unii încep să gândească, alţii să deseneze, alţii
inventează unelte

Aşa au apărut – în termenii de azi – primii

pictori, primii inventatori şi primii filosofi.
 Etape în istoria omenirii
• Evoluţia societăţii în ansamblu a fost lentă, dar ea a
fost posibilă îndeosebi prin eliberarea unor oameni
de activităţile obişnuite şi ocuparea timpului acestora
cu o nouă îndeletnicire, războiul de cucerire, cu tot
ceea ce presupune acesta, şi anume:
• constituirea castei militarilor, a meşteşugarilor care
produceau armament;
• A crescătorilor de animale de povară sau de luptă ş.a.
• Apar primele rudimente de tehnică, stimulate de
nevoia de a învinge şi de a nu fi învins. Cei învinşi
deveneau sclavii învingătorilor şi aproape decădeau
din calitatea lor de oameni!
 Etape în istoria omenirii

• Din contemplarea naturii, din observarea

oamenilor, a comportării lor, a interacţiunii
interumane, treptat s-a născut filosofia; se
formează personalităţile marcante ale
fiecărei epoci. Filosofia cuprindea toate
preocupările intelectuale ale acelor vremuri;
se constituie treptat ceea ce astăzi numim
cultură. Prin studierea filosofiei se formează
intelectualii şi conducătorii.
 Etape în istoria omenirii
• Este demn de remarcat că prima scânteie a
ştiinţei s-a datorat filosofilor antici ai Greciei de
acum peste 2500 de ani, care au avut ideea că
oamenii obişnuiţi pot spera să înţeleagă cum
funcţionează natura.
• Grecii, de la Tales până la Aristotel
(Anaximandru, Anaximene, Pitagora, Heraclit,
Anaxagora, Leucip, Democrit, Epicur, Socrate,
Platon), au fost filosofi, şi nu oameni de ştiinţă.
• Cunoscutul savant Albert Einstein atrăgea
atenţia asupra următorului fapt:

• „Cărţile noastre de şcoală glorifică războiul

şi-i ascund ororile”. Această idee poate fi
continuată, adăugând că, în loc de a
glorifica pe cei care distrug bunurile
societăţii, viaţa şi liniştea comunităţilor
umane, ar fi mai firesc să-i prezentăm şi
săi cinstim cum se cuvine pe creatorii
civilizaţiei şi pe creatorii culturii.
 Rolul inginerului
• Inginerii, împreună cu inventatorii şi oamenii de ştiinţă,
reprezintă reperele societăţii moderne.

• Prin munca lor, oamenii de ştiinţă descoperă secretele

ascunse ale naturii, pe care inginerii – cu inteligenţă şi
imaginaţie – le utilizează spre a produce bunuri materiale
în favoarea societăţii, a oamenilor, a civilizaţiei.
• În societatea modernă, rolul conducătorilor s-a diminuat, în
schimb a crescut rolul – nerecunoscut încă oficial – al
creatorilor de bunuri materiale, de civilizaţie, de produse şi
mijloace pentru asigurarea sănătăţii şi a unei mai mari
speranţe de viaţă.

• Oare îşi dau seama inginerii de puterea lor în societatea

modernă?
• În concluziile cărţii „100 de personalităţi din toate timpurile
care au influenţat evoluţia omenirii”, de Michael H. Hart, se
scrie: „Cărţile de istorie rezervă un număr mare de pagini
dezbaterii evenimentelor politice.
• După părerea mea, cuceririle ştiinţifice au influenţat cu mult
mai mult lumea contemporană. De aceea, nu dintr-o simplă
întâmplare politicienii şi liderii militari sunt predominaţi
numeric de către oamenii de ştiinţă şi inventatori”.

• În legătură cu cele considerate de Michael Hart, trebuie

observat că ingineria este de mult considerată ştiinţă, iar
mulţi dintre inventatori au fost ingineri.

• Din analiza evoluţiei bunăstării omenirii se constată că

principala forţă motrice a progresului în societatea modernă
o reprezintă progresul tehnologiilor.
Tehnologia este un dar de la Dumnezeu.
După darul vieţii, este poate cel mai
mare dintre darurile lui Dumnezeu. Este
mama civilizaţiilor, a artelor şi a
ştiinţelor.

Freeman Dyson
SISTEMUL CULTURII CONTEMPORANE
• Tehnologia este cea mai tânără
componentă; poate de aceea nu ne dăm
întotdeauna seama ce poziţie centrală
ocupă ea în cultura noastră.
• Departe de a fi o componentă marginală
a culturii, tehnologia se află într-o
interacţiune intensă cu toate celelalte
componente. (Pe de altă parte, arta şi
ideologia nu intră aproape deloc în
interacţiune cu matematica şi ştiinţa
pură).
Din cauza bogăţiei conceptuale a
proceselor tehnologice şi a multiplelor
contacte ale tehnologiei cu alte
componente ale culturii contemporane,
tehnologia ocupă o poziţie centrală în
cadrul culturii.
Nu se poate ignora integrarea organică a
tehnologiei cu restul culturii moderne şi
considera pe tehnologi drept barbari
calificaţi, care au nevoie de o infuzie de
cultură.
Nu se poate ignora natura
tehnologiei, fără a mai vorbi de
posibilitatea de a o dispreţui, dacă se
doreşte obţinerea unui control deplin
asupra tehnologiei pentru a preveni
folosirea ei în scopuri nefaste.
 Dilemele tehnologiei
- Tehnofili versus tehnofobi

- Tehnologie = meşteşug ?

- Tehnologie = procedeu tehnic ?

- Tehnologia = inginerie ?
 Definiţia conceptului
Un sistem de cunoştinţe este o tehnologie
dacă şi numai dacă:

a. este compatibil cu ştiinţa şi controlabil cu

ajutorul metodei ştiinţifice;

b. poate fi folosit pentru a controla,

transforma şi crea lucruri sau procese,
naturale sau sociale, cu un oarecare scop
practic considerat folositor.
 Filiaţia tehnologiei
Protoştiinţă[1] Ştiinţă Tehnologie Praxis tehnic Pseudo
tehnologie
Fizică, astronomie Fizică şi Inginerie fizică Practică inginerească Astrologie
antică şi medievală astronomie
modernă
Mineralogie antică, Chimie Chimie Practica ingineriei Alchimie
medievală şi parte a industrială, chimice
alchimiei inginerie
chimică
Istorie naturală Biologie Agronomie, Practici agrotehnice Homeopatie
antică şi medievală medicină etc. şi medicale

Filozofia intelectului Psihologie Psihiatrie, Terapie Psihanaliză,

psihologie medicamentoasă şi grafologie
industrială comportamentală
……………………. Ştiinţe Planificare Management Miracol economic
economice financiară şi
economică
……………………. ……………… Ştiinţa Calcul şi control Sisteme de
……… informaţională analiză fără
fundament
ştiinţific

Protoştiinţa defineşte acel stadiu în care se afla un domeniu al cunoaşterii, când cunoştinţele acumulate au mai mult
[1]

un caracter speculativ, preştiinţific, dar constituie baza apariţiei acelei ştiinţe.

• Tehnologia nu este străină de teorie, nici nu
este doar o aplicare a cunoaşterii ştiinţifice
existente: ea are o componentă creatoare,
care este vizibilă mai cu seamă în proiectarea
politicii tehnologice şi a cercetării
tehnologice.

• Din punct de vedere metodologic, cercetarea

tehnologică nu se deosebeşte de cercetarea
ştiinţifică.
Pentru omul de ştiinţă cunoaşterea este un
obiectiv final care nu are nevoie de nici o
justificare.

Pentru tehnolog cunoaşterea este un obiectiv

intermediar, adică ceva ce trebuie realizat
numai pentru a fi folosit ca mijloc pentru
atingerea unui obiectiv practic.

Cu alte cuvinte, în vreme de omul de ştiinţă

urmăreşte cunoaşterea de dragul cunoaşterii,
tehnologul urmăreşte cunoaşterea de dragul
de a face ceva.
Pe lângă faptul că este identică din punct de
vedere metodologic, în ambele cazuri cercetarea
este orientată spre atingerea unui anumit scop.

Scopul cercetării ştiinţifice este

adevărul de dragul adevărului.

Scopul cercetării tehnologice este

adevărul util – adevărul pus în slujba
unui ţel practic.
 DILEMA MORALĂ A TEHNOLOGULUI
Onestitatea intelectuală, deşi este o
componentă esenţială a moralei cercetării
fundamentale şi aplicate, nu reprezintă
totalitatea acesteia. Pentru a avea un cod
moral responsabil din punct de vedere social
trebuie să adăugăm cel puţin Regula de aur.
Această regulă implică, printre altele, porunca
epicuriană care ne impune să minimizăm
suferinţa şi principiul „Libertatea mea
sfârşeşte acolo unde începe a ta”.
Cea mai mare parte a cercetării fundamentale
este inofensivă şi, din această cauză, nu prea
pune probleme de ordin moral. Pe scurt,
ştiinţa fundamentală are nevoie doar de un
control moral exterior temperat.

Tehnologia – spre deosebire de ştiinţa

fundamentală – poate fi sau o binecuvântare
sau un blestem.
 Principiul 1.
Cerinţa democraţiei: o societate a cunoaşterii trebuie să fie bazată
pe un spaţiu public deschis tuturor

• Modalitatea în care societăţile îşi fac publice

tehnologiile noi depinde, în principal, de viziunea şi
de importanţa pe care aceste o acordă promovării
acestora în spaţiul public, deschis tuturor, altfel spus,
depinde de modul de organizare democratic al
societăţii.
• Spaţiul public reprezintă un spaţiu al cunoaşterii, al
informaţiei, al comunicării, care să permită
exprimarea, confruntarea sau concilierea diverselor
opinii legate de problemele puse în discuţie.
• Într-o democraţie efectivă, informaţia trebuie să se
supună următoarelor trei reguli:
 Principiul 1.
Cerinţa democraţiei: o societate a cunoaşterii trebuie să fie bazată
pe un spaţiu public deschis tuturor

1. Informaţia care circulă în spaţiul public este

considerată adevărată, sau, cel puţin originea ei este
cunoscută de toată lumea;
2. Informaţia este colectivă, adică un mare număr de
oameni contribuie la crearea ei şi apoi o împărtăşesc;
3. Oricine poate avea acces în spaţiul public.
• Aceste reguli sunt valabile mai ales pentru spaţiul
cibernetic care modifică
profund modul de funcţionare a spaţiului public,
permiţând fragmentarea, tăierea, retransmiterea de
informaţii fără control.
 Principiul 2
Cerinţa de obiectivitate şi onestitate în expertiza tehnologică

Complexitatea domeniului tehnologic îl face să

devină, pentru un număr din ce în ce mai mare de
indivizi, mai greu de înţeles, ceea ce face necesară
intervenţia experţilor în domeniu. În acest context,
apare problema obiectivităţii expertizei, deoarece
nu întotdeauna, un specialist poate fi şi competent
şi obiectiv în raport cu o problemă de larg interes.
Aceasta înseamnă că experţii nu trebuie să
adapteze adevărul după diverse interese de natură
politică, militară, economică sau comercială.
 Principiul 2
Cerinţa de obiectivitate şi onestitate
Principiile care trebuie respectate în domeniu sunt:

1. Includerea – presupune evidenţierea şi analiza unui

număr cât mai mare de păreri (pro şi contra) deoarece
singurul scop este excelenţa expertizei.
2. Expertiza multiplă presupune existenţa unor colective
de specialişti care să analizeze fenomene şi proceduri,
ceea ce reprezintă o garanţie a obiectivităţii.
3. Deschiderea şi transparenţa reprezintă atribute ale
unei conduite democratice, permiţând unui număr cât
mai mare de persoane să participe la luarea deciziei.
4. Principiul reexaminării periodice presupune că
rezultatele unor cercetări sau cele obţinute în sfera
producţiei trebuie considerate temporare şi supuse
periodic unei analize, în scopul reducerii incertitudinilor.
 Principiul 3
Precauţia ca fondator al înţelepciunii societăţii
Impactul dezvoltării unor tehnologii la nivelul unei
ţări, continent sau planetă, în condiţiile respectării
principiilor de dezvoltare durabilă şi atunci când
există anumite incertitudini, presupune existenţa
principiului precauţiei.

Principiul precauţiei ar trebui aplicat în toate

domeniile ştiinţifice şi tehnice a căror aplicare poate
deveni periculoasă pentru umanitate (cercetări
genetice, dezvoltarea necontrolată a tehnologiilor
energofage, evidenţierea unor tehnologii de
manipulare a informaţiei etc.)
 Principiul 3
Precauţia ca fondator al înţelepciunii societăţii
Aplicarea acestui principiu presupune eforturi de
cercetare interdisciplinare deoarece în această
situaţie nu mai este vorba de introducerea unei
tehnologii sau a unui produs nou, ci de eliminare a
tuturor incertitudinilor legate de implementarea
acestora în scopul reducerii efectelor negative pe
care acestea l-ar putea avea asupra societăţii.

Acest principiu nu va împiedica progresul

tehnologic, ci, din contră, va conduce la consolidarea
unui sistem de cercetare transparent, la scară
naţională şi internaţională.
 Principiul 4
Responsabilitate şi transparenţă în cadrul instituţiilor

Este o responsabilitate colectivă aceea de a

transmite generaţiilor viitoare instrumente
stabile pentru satisfacerea nevoilor lor fără a le
transmite şi o moştenire pe care să nu o poată
gestiona.

Uneori, dezvoltarea şi implementarea de

tehnologii pe termen scurt pot avea efecte mai
puţin vizibile şi care să amaneteze viitorul şi
siguranţa generaţiilor viitoare.
 Principiul 4
Responsabilitate şi transparenţă în cadrul instituţiilor

De asemenea,iniţierea şi aplicarea unor

tehnologii cu factori de risc, chiar controlabili,
trebuie să se facă numai în condiţiile în care
factorii de progres sunt indubitabili.

Orice inginer are, în acest context,

responsabilitate atât faţă de afacerea sau
meseria sa, dar şi faţă de binele comun. El nu
răspunde numai în faţa acţionarilor, clienţilor
sau colaboratorilor săi, ci şi în faţa generaţiilor
viitoare.
 Principiul 5
Necesitatea de a da un sens benefic pentru societate tehnologiei

Dezvoltarea tehnologiilor într-un ritm

necunoscut până acum, dublată de procesul
de globalizare, conduce la schimbări profunde
în viaţa întreprinderilor şi a cetăţenilor.
Aceste schimbări afectează toate
compartimentele întreprinderii: conducerea,
modul de lucru, relaţiile cu clienţii şi cu
furnizorii, organizarea însăşi a unităţii etc.
 Principiul 5
Necesitatea de a da un sens benefic pentru societate tehnologiei

In aceste condiţii rolul inginerului trebuie

să evolueze. El trebuie să fie acela care dă
sens instrumentelor impersonale ale
tehnologiei şi care să colaboreze cu alţi
actori de pe scena societăţii.
Inginerul trebuie ajutat să conştientizeze
importanţa actelor sale în domeniul
tehnic şi să aibă un nivel de
responsabilitate înalt.
 Principiul 6
Dezvoltarea unui antreprenoriat al cunoştinţelor
Aşa cum s-a mai precizat, evoluţia tehnicii şi tehnologiei
atrage mutaţii profunde în funcţionarea întreprinderilor, cu
precădere în acelea care se constituie în vârfuri tehnologice. In
aceste condiţii, provocarea vine din modul de promovare a
cunoştinţelor, singurul mod în care o organizaţie poate deveni
performantă.

Întreprinderea capătă noi valenţe in contextul globalizării. Ea

nu mai reprezintă numai un organism care pune în practică
tehnologii sau caiete de sarcini, ci devine o organizaţie care
diseminează cunoştinţe, în scopul de a stimula competitivitatea
şi inovarea. În aceste condiţii, fiecare lucrător devine cel
interesat în materializarea cunoştinţelor, care devin un capital
important şi care nu îşi vor dezvălui adevărata valoare dacă
fiecare individ nu va deveni, pe rând, cercetător, profesor şi
manager.
 Principiul 6
Dezvoltarea unui antreprenoriat al cunoştinţelor

Mecanismele de gestionare a cunoştinţelor trebuie să

convingă şi să garanteze dezvoltarea atât a individului, cât şi
a colectivităţii, trecând peste manifestările egoiste
individuale.

In interiorul organizaţiei ierarhiile nu vor dispărea, dar

vor fi altfel structurate. Rolul managementului va fi acela de
a construi echipe de lucru, de a valorifica în diverse
colaborări competenţele fiecăruia.

În concluzie, va fi mai puţin important dacă

întreprinderea dispune de capacităţi informatice pentru
înmagazinarea cunoştinţelor şi va conta prioritar modul în
care fiecare organizaţie va fi o unitate de învăţare.
 Principiul 7
Necesitatea realizării unei educaţii ştiinţifice multilaterale

Pe parcursul deceniilor viitoare, inginerul se

va întâlni cu mai multe generaţii de dezvoltare
tehnologic, va trebui să înveţe lucruri noi – pe
toată durata vieţii, va trebui să gestioneze
cunoştinţele şi să le împartă cu alţii de-a
lungul multiplelor ipostaze în care va fi pus.
În acest scop, el va trebui nu numai să
controleze demersul ştiinţific, ca sursă de
rigoare, dar să fie capabil de a crea noi
instrumente profesionale pe care să le
utilizeze.
 Principiul 7
Necesitatea realizării unei educaţii ştiinţifice multilaterale

În sfârşit, inginerul va trebui să îşi asume

responsabilitatea în cadrul societăţii, să fie capabil să
integreze abordarea ştiinţifică cu factori umani,
sociologici, psihologici, care îi vor asigura
legitimitatea în dialogul sau cu factorii politici şi de
altă natură, şi pe care trebuie să îi înţeleagă.
Contextul prezentat evidenţiază elementul
dominant care este pregătirea continuă articulată pe
dobândirea de cunoştinţe şi de competenţe.
Acestui deziderat trebuie să i se subordoneze şi
sistemul de învăţământ.
 ATRIBUŢIILE UNIVERSITĂŢII
Prin prisma principiilor enunţate anterior, universităţile
trebuie să se angajeze în pregătirea tinerilor în spiritul
celor prezentate anterior, după cum urmează:

- să favorizeze dezvoltarea competenţelor

comportamentale şi a atitudinii cetăţeneşti printr-un act
pedagogic axat pe dezvoltarea aptitudinilor personale;
- să permită accesul celor instruiţi la o cultură civică,
responsabilă care să favorizeze activitatea în domenii
etice, culturale, umanitare etc.;
- să impulsioneze dezvoltarea spiritului de solidaritate
între tineri;
 ATRIBUŢIILE UNIVERSITĂŢII
- să informeze cercetătorii şi studenţii asupra
utilizării iraţionale a cunoştinţelor, informaţiei,
transmiţându-le totodată normele deontologice
profesionale;
- să utilizeze mijloacele tehnologice cele mai
avansate pentru diseminarea cunoştinţelor;
- să permită cercetări puse în slujba omului din
care să elimine efectele nefaste;
- să adapteze atmosfera organizaţională astfel
încât să se realizeze o colaborare eficientă între
diverse categorii de personal (profesori, studenţi,
tehnicieni etc.)
 JURAMÂNT
1. Îmi voi practica meseria în respect pentru drepturile omului şi
asumându-mi responsabilitatea pentru patrimoniul natural al umanităţii.
2. Îmi asum în toate actele vieţii mele profesionale responsabilitatea faţă
de instituţie, societate şi faţă de generaţiile viitoare.
3. Voi veghea şi voi promova relaţii echitabile între oameni şi voi susţine
dezvoltarea zonelor defavorizate.
4. Voi explica alegerile şi deciziile mele cu cea mai mare transparenţă atât
faţă de decidenţi, cât şi faţă de restul cetăţenilor.
5. Voi veghea să favorizez, în exercitarea funcţiei mele, formele de
management care să permită cooperarea tuturor factorilor implicaţi, pentru a
da un sens muncii şi inovării.
6. Mă angajez acord atenţie manifestării spiritului critic şi să respect
normele deontologice de informare şi comunicare.
7. Îmi voi perfecţiona continuu competenţele profesionale în toate
domeniile tehnologice, economice, umane şi sociale necesare în exercitarea
meseriei mele.