Legături constructive

Interdependenţele de lucru stabilite în structura de lucru constituie

punctul de plecare pentru concretizarea ulterioara care să conducă la
structura constructivă

Această interdependență reprezintă artefactul tehnic

concret sau sistemul definit prin componente,
ansambluri, maşini şi interconexiunile lor

Structura constructivă ia în considerare nevoile de producţie, montaj,

transport, etc

Elementele concrete ale unei structuri constructive trebuie să satisfacă

cerinţele structurii de lucru selectate, plus orice alte cerinţe necesare
pentru ca sistem tehnic să funcţioneze corespunzător

Pentru a identifica aceste cerinţe pe deplin, este de obicei necesar să se

ia în considerare interacţiunile sistemului
 Legături de sistem
Artefacte tehnice şi sistemele nu funcţionează în mod izolat şi sunt, în
general, parte a unui sistem mai mare

Pentru a îndeplini funcţia de ansamblu, un astfel de sistem implică

adesea fiinţe umane care au o influenţă prin efectele de intrare
(exploatare, control, etc).

E’ Sistemul returnează
E
M M’ Efecte efecte de feedback
S
Artefact S’ dorite sau semnale care
tehnic conduc la alte acţiuni
Efecte de
Efecte intrare Efecte secundare
perturbatoare asupra fiintelor
Feedback si
din mediu
efecte
umane si mediului În acest fel, fiinţele
inconjurator
inconjurator
secundare umane sprijină sau
permit efectul scontat
Fiinte umane al sistemului tehnic
Sistem tehnic
 Legături de sistem

În afară de intrările dorite, cele nedorite din mediu înconjurător şi din

sistemele vecine pot afecta un sistem tehnic

Aceste efecte perturbatoare (de exemplu, temperaturi în exces) pot

provoca efecte secundare nedorite (de exemplu, abaterile de formă sau
schimbarea poziţiei)

Este posibil ca, în plus faţă de interrelaţia de lucru dorită (efecte

scontate), pot să apară fenomene nedorite (de exemplu, vibraţii), ca
efecte secundare din partea componentelor individuale ale sistemului
sau din partea sistemului general în sine

Aceste efecte secundare pot avea un efect nociv asupra oamenilor sau
asupra mediului înconjurător
 Legături de sistem
Este util a face următoarele distincţii:
efectul dorit: efectul funcțional dorit, în sensul funcționarii sistemului

efectul de intrare: relaţie funcţională, datorită acţiunii umane asupra

unui sistem tehnic

efect de feedback: relaţie funcţională datorită acţiunii unui sistem tehnic

asupra omului sau a altui sistem tehnic

efecte perturbatoare: influenţă nedorită din exterior asupra unui sistem

tehnic sau asupra omului care crează probleme pentru un sistem de a-şi
îndeplini funcţia sa

efecte secundare: influențe nedorite ale unui sistem tehnic asupra

omului sau asupra mediului înconjurător

Efectele dorite pot fi folosite şi cele nedorite evitate, dacă se urmează un

ghid sistematic care aderă la obiectivele generale şi la constrângeri
 Obiective, restricții și recomandări
Soluţia unei probleme tehnice este determinată de obiectivele generale
şi restricții
Ca obiective generale se pot considera: realizarea funcţiei tehnice,
respectarea cerinţelor economice şi respectarea cerinţelor de siguranţă
pentru oameni şi mediu înconjurător

Rezolvarea numai a funcţiei tehnice înseamnă o rezolvare incompletă a

sarcinii tehnice

Trebuie luate în considerare atât cerinţa economică - care este o cerinţă

esenţială - cât şi siguranţa oamenilor şi a mediului, din motive etice,
deoarece fiecare din aceste obiective au repercusiuni directe asupra
procesului de proiectare

În plus, la soluţionarea sarcinilor tehnice este obligatoriu să se ţină

seama şi de restrictii sau cerinţe, care rezultă din ergonomie, metode de
fabricare, facilităţi de transport etc., indiferent dacă acestea sunt cerute
prin sarcina de proiectare sau rezultă datorită particularităţilor
procesului de fabricare
 Obiective, restricții și recomandări
În primul caz este vorba de restricții specifice sarcinii de proiectare, iar
în al doilea caz, de restricții generale, care în cele mai multe cazuri nu
sunt specificate în mod explicit, dar care trebuie luate în considerare
Restricțiile specifice sarcinii de proiectare pot fi clasificate:
Siguranţă: în sens mai larg de fiabilitate şi disponibilitate
Ergonomie: contextul om-maşină, de asemenea estetica

Fabricare: facilităţi de productie şi tipul de producţie

Controlul calităţii: pe tot parcursul procesului de proiectare şi producţie
Asamblare: înainte şi după producerea componentelor

Transport: în interiorul companiei sau în exteriorul acesteia

Mentenanţă: întreţinere, verificare şi reparare

Reciclare: reutilizare, reprocesare, scoatere din uz, depozitare finală

Cheltuieli: costuri, planificări şi termene finale

 Obiective, restricții și recomandări
Caracteristicile derivate din aceste restricții care în general sunt
formulate ca cerinţe, afectează atât structura de funcţii, cât şi structura
constructivă

Restrictiile trebuie luate în considerate ca obiective şi recomandări de-a

lungul întregului proces de proiectare şi adaptate fiecărui nivel de
concretizare

În plus, există influenţe din partea proiectantului, echipei de dezvoltare,

furnizorilor, precum şi a clientului, contextului specific şi a mediului

Este recomandabil să se ia în considerare aceste linii directoare, chiar în

timpul fazei conceptuale, cel puţin în esenţă

Faza de concretizare implică mai multe etape - colectarea de informaţii

suplimentare, schema generală şi proiectarea formei, eliminarea
punctelor slabe, împreună cu o proaspătă, chiar dacă limitată, căutare
de soluţii pentru o varietate de subactivităţi, până când în sfârşit, în faza
de detaliu, elaborarea de instrucţiuni de producţie încheie procesul de
proiectare
Obiective, restricții și recomandări

iu Principiu de lucru
M ed r Concretizare
o
i e nt/ urat Functie
Cl onj
in c
Siguranta
Ergonomie, Estetica
Proiectant Productie
Echipa Asamblare

Furnizor Controlul calitatii

Transport
Produs
Functionare
Intretinere

Clien Eliminare, Reciclare

t
inco /Mediu
njur Cheltuieli
ator Planificare

Recomandari
 Procesul de rezolvare a problemelor
Proiectanții se confruntă adesea cu sarcini care conţin probleme ce nu
se pot rezolva imediat
Rezolvarea problemelor în diferite zone ale aplicației şi la diferite
niveluri de concretizare este o caracteristică a muncii de proiectare
Rezultatele cercetării esenţei gândirii umane trebuie să fie luate în
considerare în proiectare

O problemă are trei componente:

• o stare iniţială nedorită, şi anume existenţa unei situaţii nesatisfăcătoare

• o stare a obiectivului dorit, şi anume realizarea unei situaţii satisfăcătoare

• obstacolele care împiedică transformarea stării iniţiale nedorite într-o

stare a obiectivului dorit, la un anumit moment
 Procesul de rezolvare a problemelor
Un obstacol care împiedică o transformare poate să apară deoarece:

• mijloacele de a depăşi obstacolul sunt necunoscute şi trebuie să fie

găsite (sinteză)

• mijloace sunt cunoscute, dar ele sunt atât de numeroase sau implică
combinaţii atât de multe încât o investigaţie sistematică este imposibilă
(interpolare, combinare şi selecţie)

• obiectivele sunt cunoscute doar vag sau nu sunt formulate în mod clar

Găsirea unei soluţii implică deliberare continuă şi eliminarea conflictelor

până se ajunge la o situaţie satisfăcătoare (analiza, căutare şi aplicare)
 Procesul de rezolvare a problemelor
O problemă are următoarele caracteristici tipice:

• Complexitate: multe componente sunt implicate şi, prin legăturile de

puteri diferite, se influenţează reciproc

• Incertitudine: nu toate cerinţele sunt cunoscute, nu toate criteriile

sunt stabilite; efectul unei soluţii parţiale în soluţia de ansamblu sau în
alte soluţii parţiale nu este pe deplin înţeles, sau apare doar treptat

Dificultăţile devin mai pronunţate în cazul în care caracteristicile zonelor

cu probleme se schimbă în timp
 Procesul de rezolvare a problemelor

O sarcină este distinctă de o problemă, deoarece sarcina impune condiţii

mentale pentru care sunt disponibile diverse mijloace şi metode de ajutor

Sarcinile şi problemele apar în proiectare într-un număr de moduri, de

multe ori combinate şi nu în mod clar separabile iniţial

O sarcină de proiectare specifică, poate, de exemplu, să se dovedească a

fi o problemă atunci când este privită mai îndeaproape

Multe sarcini mari pot fi împărţite în subactivităţi, dintre care unele pot
dezvălui subprobleme dificile

Este posibil ca, uneori pentru a rezolva o problemă trebuie o combinaţie

de subactivități necunoscută anterior
 Procesul de rezolvare a problemelor
Procesele de gândire implică modificări în conţinutul memoriei
În termeni simpli, pentru rezolvarea unei probleme oamenii au nevoie de
un anumit nivel de cunoştinţe reale cu privire la domeniul acesteia
Oamenii au nevoie, de asemenea, de anumite proceduri (metode) pentru
a găsi soluţii şi pentru face acest lucru eficient
Oamenii sunt capabili să recunoască relaţii specifice în mai multe moduri
posibile, pentru a folosi aceste relaţii şi pentru a crea altele noi

Astfel de relaţii sunt foarte importante în domeniul tehnic, de exemplu:

• relaţia concret-abstract

• relaţia (ierarhia) întreg-parte

ex. Instalație-maşină-ansamblu-componentă

• relatiile spaţiu şi timp

ex. aranjament: față-spate, jos-sus
ex. secvenţă: primul-următorul
 Procesul de rezolvare a problemelor
Memoria poate fi considerată ca o reţea semantică cu noduri (cunoştinţe)
şi conexiuni (relaţii), care pot fi modificate şi extinse

Competenţele euristice depind în mare măsură de caracteristicile personale,

dar pot fi dezvoltate prin instruire pe diferite tipuri de probleme

Proiectanții buni demonstrează următorul comportament:

• analizează bine obiectivele la începutul unei sarcini şi continuă să facă

acest lucru pe parcursul procesului de proiectare stabilind obiective
parţiale, în special atunci când formularea problemei originale este vagă

• generează sau identifică cele mai potrivite soluţii de principiu în faza

conceptuală înainte de dezvoltarea arhitecturii concrete

• adoptă inițial o căutare divergentă fără a genera prea multe variante si

apoi converg rapid către un număr mic de soluţii; aleg nivelul adecvat de
concretizare şi comută cu uşurinţă între perspective, de exemplu,
abstract/concret, probleme de ansamblu/subprobleme, legături
funcționale/legături constructive
 Procesul de rezolvare a problemelor
• evaluează continuu soluţiile lor, folosind un set cuprinzător de criterii,
fără a accentua preferinţele personale

• continuă să reflecteze asupra abordării lor şi o adaptează

Rezolvarea problemelor cere un debit mare şi constant de informaţii

Rezolvarea problemelor este privită ca prelucrarea informaţiilor

Informaţia este primită, prelucrată şi transmisă

Receptionarea Procesarea Transmiterea

informatiei informatiei informatiei

Imbunatatire si
rafinare
 Procesul de rezolvare a problemelor
Informaţia este primită din analize de piață, tendințe, brevete, reviste
tehnice, rezultatele cercetării, licenţe, anchete din partea clienţilor, cataloage
de proiectare, analize privind sistemele naturale şi artificiale, calcule,
experimente, analogii, standarde şi reglementari, instrucţiunile de livrare,
date informatice, rapoarte de încercare, rapoarte de accidente etc.
Colectarea de date este un element esenţial pentru rezolvarea problemelor

Informaţia este prelucrată prin analiză şi sinteză, dezvoltarea conceptelor,

calcul, experiment, elaborarea de desene de ansamblu şi evaluarea soluţiilor

Informaţia este transmisă prin schițe, desene, rapoarte, tabele, documente

de producţie, manuale de asamblare, manuale de utilizare, etc. ,fiind de
diferite tipuri, conţinut şi gamă

Pentru a ridica şi a îmbunătăţi nivelul de informare, este necesar să se

reitereze anumite etape

Repetarea (iterația) este procesul prin care o soluţie este abordată pas-cu-
pas, una sau mai multe etape se repetă, de fiecare dată la un nivel superior de
informaţii pe baza rezultatelor anterioare ale buclei, obținând informaţii
pentru a rafina o soluţie şi a asigura îmbunătăţirea continuă
 Metodologia generală
O metodologie generală de lucru trebuie să fie aplicabilă pe scară largă,
independent de disciplină şi să nu necesite cunoştinţe tehnice specifice din
partea utilizatorului
Abordarea sistematică presupune:

• Definirea obiectivelor prin formularea scopului general, scopurilor

individuale şi importanţei lor

• Clarificarea condiţiilor, prin definirea restrictiilor iniţiale şi limitei acestora

• Eliminarea neajunsurilor pentru a se asigura căutarea tuturor soluţiilor

posibile pentru a evita erorile logice

• Căutarea de variante pentru a găsi o serie de soluţii posibile sau

combinaţii de soluţii din care cele mai bune pot fi selectate

• Evaluarea pe baza obiectivelor şi condiţiilor

• Luarea deciziilor. Acest lucru este facilitat de evaluări obiective

 Metodologia generală
Intuiția a condus la un număr mare de soluţii bune şi chiar excelente
Condiţia este, însă, întotdeauna o implicare foarte conştientă şi intensă

O abordare pur intuitivă are următoarele dezavantaje:

• ideea corectă rar vine la momentul potrivit

• rezultatul depinde foarte mult de talentul individual şi experienţă

• există pericolul ca unele soluţii să fie eliminate datorita unor idei
preconcepute, bazate pe experienţa cuiva

Este recomandabil a utiliza proceduri care abordează problemele pas-cu-pas

Un aspect important al unei proceduri este acela că o problemă nu este

abordată ca un întreg, ci este mai întâi divizată în părţi uşor de gestionat
şi apoi analizate
 Metodologia generală
Proiectanții ar trebui să aibă o anumită libertate de acţiune care să le
permită să realizeze propriul stil de lucru optimizat
Să aibă libertatea de a alege metodele preferate, secvenţa în care se
angajează în etapele de lucru, precum şi sursele de informaţii pe care
doresc să le consulte
Planurile individuale de lucru trebuie să fie compatibile cu abordarea
generală şi să aducă o contribuţie utilă
Este necesar să se ia în considerare mai multe subfuncții (subprobleme),
atunci când se dezvoltă noi produse
Aceste funcţii, sau combinaţii ale acestora, conduc la soluţii parţiale

O posibilitate este de a căuta principii de lucru pentru fiecare subfuncţie

(sau grup de subfunțiii), de a verifica aproximativ compatibilitatea lor, şi
apoi de a le combina într-o structură de lucru globală

În cele din urmă componentele sunt concretizate, asigurându-se

compatibilitatea combinaţiei lor generale
 Metodologia generală
O metodă ar fi abordarea
sistematică, treptată şi
Etape de orientată spre proces, care
lucru
înseamnă că proiectantul
Concretizare
dezvoltă diferite zone
funcţionale în paralel, de la
abstract (generare de idei) la
concret (concretizare finală)
Generare
concept

Cautare
principiu
de lucru
Aria
problemei

Functia A Functia B Functia C

 Metodologia generală
O altă posibilitate este de a
Etape de trece de la generarea ideii la
lucru concretizarea finală pentru
Concretizare
fiecare problemă sau zonă
funcţională, una după alta, şi
în cele din urmă combinarea
şi modificarea acestora
pentru a le face să se
Generare
concept potriveasca împreună

Din punct de vedere

metodic, această abordare
Cautare este orientată pe probleme,
principiu
de lucru adică, proiectantul dezvoltă
Aria diferite zone funcţionale în
problemei
ordine

Functia A Functia B Functia C

Metodologia generală
În cazul în care proiectanții dezvoltă şi investighează
principii diferite sau variante concretizate în paralel în
timp ce caută soluţii pentru fiecare sub-funcţie, iar
apoi le compară pentru a le găsi pe cele mai potrivite,
abordarea este numită căutare generativă de soluţii
Metodologia generală
Dacă, pe de altă parte, o idee particulară sau un
exemplu este folosit ca punct de pornire şi este
apoi îmbunătăţită şi adaptată într-o abordare
graduală până cand apare o soluţie satisfăcătoare,
aceasta se numeşte o căutare corectivă de soluţii
 Metode generale aplicabile
Următoarele metode generale acordă sprijin suplimentar pentru munca
sistematică, şi sunt utilizate pe scară largă

Analiza reprezintă descompunerea unui lucru complex în elementele

sale, studiul acestor elemente şi a interdependenţelor

Informaţiile obţinute se transformată în cunoştinţe

Dacă erorile trebuie să fie reduse la minimum, atunci problemele vor fi

formulate în mod clar şi fără echivoc și în final analizate

Analiza problemelor înseamnă separarea esenţialului de neesenţial şi, în

cazul problemelor complexe, pregăteşte o soluţie discursivă prin
descompunere în sub-probleme

În cazul în care căutarea soluţiei se dovedeşte dificilă, o nouă formulare

a problemei poate oferi un mai bun punct de plecare
 Metode generale aplicabile
Reformularea specificațiilor este adesea un mijloc eficient de a găsi noi
idei şi perspective

Analiza atentă şi formularea problemei sunt printre cele mai importante

etape ale abordarii sistematice

Soluţia unei probleme poate fi, de asemenea, adusa mai aproape de

analiza structurală, care presupune căutarea de structuri ierarhice sau
conexiuni logice

Acest tip de analiză demonstreaza similitudini sau caracteristici

repetitive în sisteme diferite prin intermediul raționamentului analogic

O alta abordare utilă este analiza locului slab, care se bazează pe faptul
că fiecare sistem are puncte slabe determinate de ignoranţă, idei
greşite, influențe externe, limitările fizice şi erorile de producţie

În timpul dezvoltării unui sistem este important să se analizeze

conceptul de proiectare sau concretizarea proiectului cu scopul expres
de a descoperi punctele slabe posibile şi de a prescrie căi de atac
 Metode generale aplicabile
Prin abstractizare este posibil a găsi o interdependenţă la nivel superior,
mai generică şi cuprinzătoare
O astfel de procedură reduce complexitatea şi subliniază caracteristicile
esenţiale ale problemei şi oferă o oportunitate de a căuta şi găsi alte
soluţii care conţin caracteristicile identificate

Apar noi structuri

Abstractizarea suportă
în minţile
atât creativitate
proiectanților
catcare
şi gândire
ajută lasistematică
organizarea şi
regăsirea multor idei şi reprezentări

Sinteza constituie punerea împreună de părţi sau elemente pentru a

produce efecte noi şi pentru a demonstra că aceste efecte pot crea un
sistem global

Ea implică căutare, descoperire şi structurare (asociere)

O caracteristică esenţială a tuturor lucrărilor de proiectare este o

combinaţie de descoperiri individuale sau subsoluții într-un sistem
global de lucru - cu alte cuvinte, asocierea de componente pentru a
forma un întreg
 Metode generale aplicabile
În timpul procesului de sinteză informaţia descoperită prin analiza este
procesată
Este recomandabil ca sinteza să se bazeze pe o abordare sistemică,
adica se are în vedere sarcina generală sau cursul evenimentelor în timp
ce se lucrează la subactivităţi sau etape individuale

Există riscul ca, în ciuda optimizării ansamblurilor sau etapelor

individuale, nicio soluţie generală să nu fie potrivită
Aprecierea acestui fapt este baza metodei interdisciplinare cunoscuta sub
numele de Analiza Valorii, care pleacă de la analiza problemei şi structurii
la o abordare holistică a sistemelor și necesită colaborarea anticipată a
tuturor departamentelor implicate în dezvoltarea de produse

O astfel de abordare este necesară în cazul proiectelor de mare anvergură,

mai ales atunci când planificarea se realizează prin tehnici cum ar fi
analiza drumului critic
 Metode generale aplicabile
Întregul sistem de abordare şi metodele sale sunt puternic bazate pe
concepţia de ansamblu, care este deosebit de importantă în selectarea
unor criterii de evaluare, deoarece valoarea unei soluţii particulare poate fi
cuantificata după evaluarea globală a tuturor aşteptărilor, cerinţelor şi
restricțiilor

Metoda paşilor inainte este o metodă de gândire divergentă, care

frecvent începe cu o divergenţă nesistematică de idei

Metoda este ilustrată pentru dezvoltarea unei conexiuni arbore-butuc:

săgeţile indică direcţia procesului de gândire

Un astfel de proces de gândire poate fi îmbunătăţit prin utilizarea

criteriilor de clasificare pentru a sprijini variaţia sistematică a
caracteristicilor

În cazul în care variaţia se face fără o gândire conştientă, chiar şi cu

reprezentări bine structurate, caracteristicile identificate nu sunt
utilizate la potenţialul lor maxim
Metode generale aplicabile
Asamblare
arbore-butuc

Asamblare
prin elemente
intermediare
 Metode generale aplicabile
Metoda paşilor înapoi
Punctul de plecare pentru această metodă este scopul, mai degrabă
decât problema iniţială

Această metodă se numeşte metoda de gândire convergentă, deoarece

doar idei care converg către obiectivul final sunt dezvoltate

Metoda este deosebit de utilă pentru elaborarea de planuri de producţie

şi dezvoltarea sistemelor pentru producţia de componente

Metoda propune construirea unui sistem ideal, care va satisface toate

cerințele, nu este dezvoltat în practică, dar formulat în minte

Rareori este posibil să se specifice sistemul ideal în avans, deoarece starea

ideală a tuturor funcţiilor, elementele sistemului şi modulele sunt dificil de
precizat, în special dacă sunt legate între ele într-un sistem complex
 Metode generale aplicabile
Metoda factorizării care presupune descompunerea unui sistem complex
în elemente realizabile, mai puţin complexe si uşor de definit (factori)

Problema generală sau sarcina este împărţită în subprobleme separate

sau subactivităţi care sunt, într-un anumit grad, independente

Fiecare dintre aceste subprobleme sau subactivităţi pot fi rezolvate

iniţial, legăturile dintre ele în structura de ansamblu trebuie să fie
păstrate în minte

Factorizarea nu doar creează subactivităţi mai uşor de gestionat, dar

clarifică importanţa şi influenţa lor în structura de ansamblu, permițând
ca priorităţile să fie stabilite

Această abordare este utilizată în proiectarea sistematică pentru a

împărţi o funcţie generală în sub-funcţii şi de a dezvolta structuri de
funcţii, pentru a căuta principiile de lucru pentru sub-funcţii, şi pentru a
planifica paşii de lucru în timpul proiectării conceptuale şi a concretizării
 Metode generale aplicabile

Metoda variaţie sistematice

Odată ce caracteristicile necesare ale soluţiei sunt cunoscute, este
posibil, prin variaţii sistematice, a dezvolta mai mult sau mai puţin o
soluţie completă

Aceasta presupune construirea unui clasificări generalizate, adică, o

reprezentare schematică a diferitelor caracteristici şi soluţii posibile

Descoperirea de soluţii este asistată de construcţia şi utilizarea

sistemelor de clasificare

Variaţie sistematică este considerată a fi una dintre cele mai importante

metode
 Metode generale aplicabile
Diviziunea muncii şi colaborarea
Punerea în aplicare a sarcinilor mari şi complexe solicită diviziunea
muncii; cu atât mai mult cu cât creşte specializarea

Diviziunea muncii presupune colaborare interdisciplinară, care, la rândul

său, implică măsuri speciale de organizare şi de personal, împreună cu
atitudini adecvate de personal, inclusiv receptivitatea faţă de ideile altora

Cere colaborare şi muncă în echipă interdisciplinară si o alocare

riguroasă a responsabilității

Managerul de produs ar trebui să fie singurul responsabil de dezvoltarea

unui anumit produs, indiferent de graniţele departamentale

Proiectare sistematică, în combinaţie cu metode care fac uz de dinamica

de grup, pot depăşi orice lipsă de schimb de informaţii cauzată de
diviziunea muncii, şi poate ajuta la căutarea unor soluţii prin stimularea
de idei între membrii echipei
 Funcția este o cerință independentă care descrie ce produs sau ce
componentă o îndeplinește. Forma produsului/componentei indică cum va fi realizată
funcția sa. Fiecare funcție este descrisă în termenii intrărilor și ieșirilor în relație cu
alte funcții cu fluxul logic de informații, materiale și energie.
Funcția generală a produsului este de obicei realizată prin combinarea
subfuncțiilor corelate în structura funcțiilor produsului. Cerințele funcției generale și
constrângerile date de specificațiile designului sunt atinse de un număr de funcții.
Funcția produsului este ceea ce face produsul pentru a satisface nevoia
clientului.
Caracteristicile produsului reprezintă cum este produsul implementat într-o
formă pentru a satisface nevoia clientului.
Criteriile produsului pot fi atributele unui produs, dar de asemenea pot fi
funcțiile pentru un alt produs. Dacă un criteriu este realizat printr-un subsistem
identificat, atunci acesta devine o funcție. Atlfel, este un atribut.