Caracteristici şi particularităţi ale sistemului muncii

Sistemul om – maşină – mediu (fig.3.1) sau sistemul muncii este un ansamblu format din
componente umane, materiale (mijloace de muncă, obiectele muncii, ambianţa fizică a
muncii) şi spirituale (ambianţa psihosocială a muncii) legate între ele printr-o reţea comună de
informaţii, care are ca scop obţinerea de bunuri materiale în condiţii de productivitate si
eficienţă maximă.

MASINA

U
OMUL
N

MEDIUL

Intrările sistemului – totalitatea mijloacelor materiale sau informaţionale necesare

sistemului în vederea realizări scopului propus (căldură, energie electrică, mesaje telegrafice,
comenzi de producţie)
Ieşirea sistemului – rezultatul acţiunii sistemului (schimbări în producţie, mesaje de
comunicaţie )
1.Particularităţile sistemului sunt:
 Este un sistem ergonomic – omul cu particularităţile antropo-fiziologice, cu o anumită
pregătire profesională, având aptitudini personale şi o stare biopsihică de moment, în
condiţii concrete de mediu (ambianţă fizică şi psihică a muncii ) acţionează prin
intermediul mijloacelor de muncă asupra obiectelor muncii, pentru ca, potrivit
tehnologiei stabilite să le transforme în produse finite.
 Este un sistem complex – între elementele sale structurale există legături multiple.
 Este un sistem dinamic – aflat într-un proces continuu de transformare calitativă şi
cantitativă atât a componentelor sale (modificarea stării fizice si psihice a omului,
creşterea calificării profesionale, perfecţionarea parametrilor constructivi, funcţionali şi
economici ai utilajului, îmbunătăţirea condiţiilor de ambianţă a muncii) cât şi a relaţiilor
sistemului cu celelalte sisteme (de ex. sistemul relaţiilor interumane).
 Este un sistem stabil – îi permite să-şi menţină funcţionalitatea în ansamblul sistemului
întreprindere din care face parte.
 Este un sistem deschis – are legături de intercondiţionare cu mediul psiho-social, tehnic,
tehnologic, economic, juridic în cadrul căruia s-a constituit şi funcţionează.
 Este un sistem autoreglabil – omul poate lua măsurile necesare, reglându-şi propria
activitate după restricţiile ce apar în subsistemele maşină sau mediu, la diferite ale
acestora (menţinerea utilajului la parametrii de funcţionare, perfecţionarea
echipamentului tehnologic, reducerea acţiunii factorilor nocivi)
Structura sistemului om – maşină – mediu
 1.Subsistemul om - reprezintă componenta umană conştientă a sistemului muncii, care
are rol activ de punere în mişcare a subsistemului maşină, pentru ca, prin intermediul acestuia
să acţioneze asupra obiectelor muncii, în sensul transformării lor fizice şi/sau chimice, în
condiţii concrete de mediu, în vederea obţinerii de bunuri materiale şi servicii.
Caracteristici:
 Sistem deschis, adaptabil, complex, cu o structură dinamică, biopsihosocială, culturală
 Sistem biologic senzorial-Acţionează în condiţii concrete de variabile antropologice,
potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale şi stării psihice de care este stăpânit la un
moment dat;
 Sistem cibernetic cu o structură de transformare a unor intrări în ieşiri
Variabile antropologice – sistem de indicatori calitativi şi cantitativi care dau măsura şi
limitele de variaţie a morfologiei şi constantelor funcţionale ale sistemului biologic uman
considerat ca un întreg (înălţime, greutate, capacitate vitală, capacitatea inimii, activitatea
scoarţei cerebrale).
Variabile antropometrice ( antropologice – somatometrice) – indicatori cantitativi
dimensionali (înălţime, perimetru toracic în repaus, lungimea braţului, lungimea şi lăţimea
mâinii forţa mâinii). Sunt utilizate în ergonomie pentru proiectarea utilajelor, poziţionarea
dispozitivelor de comandă, proiectarea S.D.V-urilor cât şi a echipamentului individual de
protecţie.
Elementele componente ale subsistemului om sunt:
 Variabilele antropologice şi antropometrice;
 Personalitatea umană – aptitudini +temperament+caracter – permite omului să se
adapteze la activitatea profesională;
 Pregătirea profesională – se capătă în procesul de instruire şi educare, se află în strânsă
legătură cu aptitudinile omului pentru realizarea unei meserii;
 Variabile psihologice – calităţi intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie), atenţia,
spiritul de observaţie, procese afective (panică, impulsivitate ), procese voliţionale
(promptitudine şi hotărâre în luarea şi executarea deciziilor), interesele şi motivaţia
pentru muncă.
În cadrul variabilelor psihologice, un rol important îl au procesele voliţionale care asigură
recepţionarea informaţiei transmisă de subsistemele din amonte (detectare, discriminare,
identificare, interpretare semnale sau mesaje), prelucrarea informaţiilor (decodificare mesaje,
clasificare, selecţionare, corelare ), luarea deciziei privind deservirea locului de muncă.

Relaţii endogene – se stabilesc între elementele componente ale subsistemului. Pot fi:
 directe – de ex. variabilele antropologice au legături directe cu trăsăturile de
personalitate, cu pregătirea profesională, cu variabilele psihologice;
 indirecte – de ex. starea psihică la un moment poate avea influenţe asupra capacităţii de
muncă şi performanţelor profesionale; temperamentul şi trăsăturile de caracter pot
influenţa relaţiile interpersonale şi performanţele profesionale.
Relaţii exogene – se stabilesc între elementele componente şi subsistemele din aval şi
amonte .
Intrări din:
 Subsistemul maşină – comportarea în funcţionare a caracteristicilor constructive,
performanţele tehnice şi economice realizate, starea de funcţionare, calitatea prelucrării
obiectelor muncii;
 Subsistemul mediu – condiţii de organizare a activităţii, condiţii igienico-sanitare,
factori de ambianţă fizică a muncii (microclimat, zgomot, iluminat) – se adresează
variabilelor psihologice şi antropologice.
  Subsisteme de acelaşi rang – consultaţii, schimb de experienţă – se adresează
personalităţii şi pregătirii profesionale;
 Subsisteme de rang superior – informaţii de la şeful de atelier, seful de secţie privind
sarcinile de muncă, norme, normative, recomandări, instrucţiuni.

Ieşiri către:
 Subsistemul maşină – transmiterea comenzilor de pornire, reglare, oprire, supravegherea
funcţionării;
 Subsistemul mediu – intervenţie, reglarea factorilor nocivi,
 Subsisteme de acelaşi rang – relaţii interpersonale de colaborare;
 Subsisteme de rang superior –informare, raportarea stării sistemului om-maşină –mediu
la un moment dat, asupra modului său de funcţionare, de realizare a sarcinilor de
muncă, solicitarea unor intervenţii pentru reglarea activităţii sistemului.

2.Subsistemul maşină - sistem cibernetic cu o structură de transformare a intrărilor în

ieşiri

Elementele componente ale subsistemului maşină sunt:

 Caracteristicile constructive ale utilajului;
 Parametrii tehnici şi economici de funcţionare
 Fiabilitate;
 Obiectele muncii ce se prelucrează.

Relaţii endogene:
 Conexiuni directe – influenţa exercitată de caracteristicile constructive ale utilajului
asupra parametrilor de funcţionare şi fiabilităţii; influenţa pe care o au parametrii de
funcţionare (viteze de lucru, turaţii, presiuni)asupra fiabilităţii utilajului cât şi asupra
calităţii prelucrării obiectelor muncii; influenţa consumului de energie aspra costului de
fabricaţie,; influenţa fiabilităţii asupra calităţii obiectelor muncii;
 Conexiuni indirecte (inverse) – disfuncţii ale utilajului ca urmare a influenţelor
exercitate de calitatea materialelor prelucrate asupra elementelor constructive ale
utilajului şi parametrilor tehnici şi economici (consum suplimentar de energie şi timp).

Relaţii exogene
Intrări provenite de la:
 Subsistemul om – transmiterea de comenzi de pornire, reglare, modificare a regimului
de funcţionare, lucrări de modernizare, întreţinere şi reparaţii;
 Subsistemul mediu – influenţa benefică sau perturbatoare a factorilor de ambianţă fizică
(umiditate, temperatură, vibraţii, zgomot);
Alte sisteme ale întreprinderii – materiile prime, echipamentul
Ieşiri către:
 Subsistemul om – informaţii de stare sau de reglaj, performanţele tehnice şi economice
realizate, starea de funcţionare, calitatea obiectelor muncii prelucrate;
 Subsistemul mediu – fum, vapori, vibraţii, temperaturi, zgomot;
 Alte sisteme ale întreprinderii – produse, lucrări sau servicii adresate altor sisteme
(locuri de muncă, magazii)
 3.Subsistemul mediu – totalitatea factorilor de ambianţă în care se desfăşoară munca şi
care influenţează starea fizică si psihică a executantului. Are două componente: ambianţa
fizică şi ambianţa psihosocială.
Ambianţa fizică are următoarea structură:
 Ambianţa barică – înlocuirea azotului din aerul respirabil;
 Ambianţa biologică – încărcarea cu microorganisme contaminate a aerului din mediul
de muncă;
 Ambianţa cromatică – ansamblul cromatic al utilajelor, e echipamentului de protecţie,
dispozitivelor, mijloacelor de transport;
 Ambianţa electromagnetică – luminozitate şi radianţii;
 Ambianţa sonoră – totalitatea sunetelor produse la un loc de muncă, sub aspectul
intensităţii, duratei, frecvenţei şi al aprecierii subiective de către personalul expus;
 Ambianţa termică – temperatură, umiditate, curenţi de aer;
 Ambianţa toxochimică – prezenţa în aer a substanţelor chimice şi/sau pulberi organice
sau anorganice;
 Ambianţa vibratorie – vibraţiile produse de maşină
Ambianţa fizică influenţează asupra eficienţei muncii prin sentimentul de confort sau
inconfort pe care îl induce factorului uman.
Influenţa negativă se concretizează în diminuarea capacităţii de muncă şi apariţia stării de
oboseală.
Ambianţa psihosocială – ansamblul raporturilor interpersonale în cadrul dinamic, structural
şi funcţional al grupului de muncă. Este determinată de următoarele procese: intercomunicare,
intercunoaştere, grad de omogenitate şi coeziune a grupului, leadership-ul aplicat în cadrul
grupului, preocupări extraprofesionale ale membrilor grupului.
Factorii de ambianţă psihosocială care pot avea efect pozitiv sau negativ asupra capacităţii
de muncă sunt:
 Relaţiile interpersonale;
 Factorii de personalitate – atitudine, caracter, temperament;
 Condiţii de organizare a activităţii;
 Trăiri afective;
 Condiţii igienico-sanitare.