UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de masterat: CERCETAREA, PROIECTAREA ŞI TESTAREA
SISTEMELOR BIOTEHNICE

ERGONOMIE ȘI DESIGN INDUSTRIAL

LABORATOR 5
MODELUL ERGONOMIC HELANDER AL SISTEMULUI
OM – MAȘINĂ
 1. CONCEPTE UTILIZATE ÎN ANALIZA ȘI
PROIECTAREA SISTEMELOR

 conceptul de bază al analizei sistemelor îl constituie noțiunea de sistem [7];

 noţiunea de sistem are o sferă de cuprindere foarte largă, fiind folosit în
diferite domenii de activitate, de exemplu: sisteme de afaceri, sisteme
politice, sisteme informatice, sisteme de producție, sisteme biologice,
sisteme biotehnice, sisteme educaționale sau sisteme automate, manuale,
sisteme de transmisie, sisteme de transport, sisteme informaţionale[7, 8];
 toate sistemele au în comun faptul că sunt alcătuite dintr-un număr de
elemente care interacționează atât între ele, cât și cu mediul înconjurător, în
vederea realizării unui obiectiv;
 pentru a putea defini un sistem din orice domeniu de activitate, trebuie
stabilite elementele componente și conexiunile existente între elementele
sistemului pe de o parte, și între sistem și mediu pe de altă parte, precum și
obiectivele sistemului;
 abordarea sistemică evidențiază transformările care se produc în interiorul
ansamblului studiat;
 ansamblul transformărilor prezente în cadrul oricărui sistem generează fluxuri
materiale, de energie și informaționale, care caracterizează funcționarea și
dinamica acestuia [6];
 2. MODELUL ERGONOMIC HELANDER AL SISTEMULUI OM
– MAȘINĂ

 modelul propus de prof. Martin Helander este caracterizat de faptul că în

centru stă operatorul, care trebuie descris într-un context organizațional [1];
 funcțiile sau îndatoririle operatorului în cadrul sistemului om – mașină pot fi
descrise în termeni de percepție, prelucrarea informațiilor, luarea
deciziilor, memoria, atenția, feedback-ul;
 stresul este o variabilă deosebit de importantă care afectează percepția,
deciziile și răspunsurile operatorului;
 mediul ambiant descrie influența variabilelor mediului asupra operatorului;
 în cadrul modelului Helander, mediul este utilizat pentru a descrie atât
sarcina de muncă, cât și contextul organizațional în care este realizată; în
acest sens, alocarea sarcinilor este o problemă centrală a ergonomiei, mai
ales dacă se are în vedere importanța repartizării sarcinilor între om și
mașină, problemă tratată pe larg în literatura de specialitate.
 în concepția autorului, mașina înseamnă orice obiect controlabil; termenul
control desemnează controlul mașinii, care este folosit de operator și care, în
unele situații, este preluat în totalitate sau parțial de automatizări;
 prin acțiunile sale, operatorul primește diverse tipuri de feedback referitor la
modul în care își îndeplinește sarcina de muncă;
 este foarte importantă capacitatea de recepție a operatorului, căreia i se
asociază organele de simț corespunzătoare, dar și percepțiile senzoriale:
o percepția optică
o percepția acustică
o percepția cinetică (mișcării) și
o percepția tactilă.
 nivelul de siguranță a unui sistem poate fi evaluat prin compararea cerințelor
de performanță a operatorului;
Modelul ergonomic Helander sugerează unele scopuri majore ale proiectării
ergonomice a sistemelor de muncă:

Siguranța

Productivitatea

Satisfacția operatorului
Figura 1. Modelul ergonomic Helander al sistemului om – mașină –
mediu [1]
 operatorul trebuie să recepționeze, să interpreteze și să proceseze informația,
să ia în considerare alternative și să ia decizii, iar ulterior să reacționeze și să
evalueze dacă acțiunile sale sunt relevante pentru realizarea sarcinii de muncă;
 unii autori utilizează termenul de “luarea de decizii bazate pe recunoaștere”,
deoarece operatorul trebuie să recunoască și să știe imediat ce este de făcut.
 este important de observat feedbackul existent în modelul Helander, deoarece
informația mașinii este transmisă înapoi către mediu și se integrează cu
sarcina de muncă.
Conform unor autori, indiferent cum sunt distribuite funcțiile între
componentele sistemului om – mașină, activitatea de muncă a omului cuprinde
următoarele etape principale:

 recepționarea și constituirea informației;

 prelucrarea informațiilor și adoptarea deciziilor;
 execuția sau acțiunile aplicate;
 autoreglarea.
 Recepționarea și constituirea informației

 este veriga în cadrul căreia sunt implicate aproape toate modalitățile

perceptibile de semnale (optice, acustice, tactile etc.);
 în cadrul recepționării informațiilor, o importanță deosebită o are operația de
detectare, prin care operatorul sesizează apariția unui semnal în câmpul
informațional al sistemului, pentru a cărei realizare este necesară cunoașterea
caracteristicilor semnalelor (intensitatea, durata, forma etc.);
 eficiența procesului de recepționare și integrare a informațiilor depinde de:
 caracteristicile obiective ale semnalelor (intensitate, contrast, durată
de acțiune etc.);
 caracteristicile subiective, care se referă la starea generală a
operatorului în momentul dat și la particularitățile funcționale ale
aparatelor senzoriale.
 Prelucrarea informațiilor și adoptarea deciziilor

 constituie acea verigă a activității care solicită omului exigențe de ordin

rațional, elaborarea răspunsurilor și luarea deciziilor corespunzătoare pe baza
informațiilor obținute pe cale perceptivă;
 eficiența activității desfășurate depinde nu numai de recepționarea
informațiilor, ci și de calitatea prelucrării acestora;
 decizia în procesul de muncă este considerată de specialiștii în domeniu o
activitate mintală de sinteză, evaluare, generalizare, în vederea alegerii unei
soluții optime concrete.
 Execuția

 este cea mai evidentă componentă a activității de muncă, observabilă, care se

realizează în forma unei succesiuni de mișcări organizate într-un sistem
unitar;
 în structura acestei secvențe intră mișcări de diferite tipuri care, se împart în
3 categorii:
o mișcări involuntare – au la bază mecanisme înnăscute;
o mișcări automatizate – au fost elaborate și învățate într-un anumit
context și care prin repetare îndelungată, în aceleași condiții, ajung să se
desfășoare spontan;
o mișcări voluntare – presupun un control conștient permanent; sunt de
regulă mișcări noi, complexe.
 Autoreglarea

 Funcția de autoreglare presupune:

o analiza deciziilor adoptate din perspectiva scopului final al activității;
o compararea rezultatelor diverselor acțiuni cu ceea ce ar fi trebuit să se
obțină;
o optimizarea activității desfășurate prin adoptarea corecțiilor necesare.
 REFERINȚE

1.Manolescu Aurel, Lefter Viorel, Deaconu Alecxandrina, Ergonomie, Ediția a doua, Ed. Economică, 2013, ISBN 978-
973-709-641-8.
2. Iosif Gh., Marhan A.M., Ergonomie cognitivă și interacțiune om-calculator, Ed. Matrix Rom, București, 2005.
3. Sistemul om-mașină-mediu, https://psihologie.tripod.com/somm.htm
4. Drăghici A., Man-Machine system re-design from the ergonomics perspective, A new methodology for production
system optimization în Methods and Tools for Co-operative and Integrated Design, S. Tichkiewitch and D. Brissaud
(eds.), pp. 45-56, 2004 Kluwer Academic Publishers
5. What-is-human-error? https://www.greelane.com/ro/%C8%99tiin%C8%9B%C4%83-tehnologie-math/stiinte-
sociale/what-is-human-error-1206375.
6. Radu I., Ursăcescu M., Vlădeanu D., Cioc M., Burlacu S., Informatică și management, 2005, Ed. Universitară,
București.
7. http://www.asecib.ase.ro/Paun/cap2-ads-intern.PDF
8. https://profs.info.uaic.ro/~fliacob/An2/2016-2017/Modelare%20matematica_resurse/Teoria%20sistemelor.pdf