CATEDRA ONCOLOGIE,

HEMATOLOGIE ŞI RADIOTERAPIE
USMF „N. TESTEMIŢANU”

CANCERUL VEZICII URINARE

(CVU)

Conferenţiar universitar CONSTANTIN POPESCU

Morbiditatea şi factorii de risc
 Tumorile vezicii urinare în structura maladiilor
oncologice alcătuiesc ≈5%. Vezica urinară este locul
cel mai frecvent de dezvoltare a cancerului tractului
urinar ≈30-50% cazuri. În Europa pentru bărbaţi este
al V-lea cancer după frecvenţă, în SUA al IV-lea, iar
în Republica Moldova al VI-lea.
 Bărbaţii se îmbolnăvesc de 3-4 ori mai frecvent ca
femeile, în R. Moldova raportul bărbaţi/femei – 4:1.
Mulţi savanţi lămuresc fenomenul dat prin frecvenţa
majorată dereglărilor urinare – retenţia de urină la
bărbaţi datorită adenomului de prostată, prostatitelor
cronice, uretritelor, hormonal.
 În ultimul timp se observă tendinţa de majorare a
morbidităţii cu cancerul vezicii urinare. Aproximativ
75-85% tumori vezicale sunt limitate la nivelul
mucoasei (Ta-Tis) sau submucoasei (T1). Restul de 15-
25% au invadat muşchiul vezicii urinare sau ganglionii
limfatici (stadiul T2-4N+) la prezentare, în R.Moldova
60%.
 Mortalitatea prin CVU reprezintă în jurul de 2-3% din
totalul deceselor de cancer, fiind a V-a cauză de deces
la bărbaţi, XI-a la femei, în R. Moldova 2009 3,3%000.
CVU poate apărea la orice vârstă, chiar şi la copii. Este
totuşi, în general, o boală a vârstei mijlocii şi sinile.
Incidenţa cancerului VU creşte direct proporţional cu
vârsta. Pacienţii tineri au un prognostic mai bun,
deoarece prezintă mai frecvent tumori superficiale cu
malignitate scăzută – bine diferenţiate.
 CVU este unul dintre neoplazmele umane studiate
profund factorii etiologici. Factorii de risc:
 Diverse substanţe chimice (anilina, 2-naftil amina,
gazele de combustibil, benzidina, 4-aminodifenil,
aminele aromatice, nitraţii şi nitriţii)
 Fumatul
 Excesul de cafea
 Diverse infecţii virale, bacteriene şi parazitare
 Litiaza vezicală
 Tratamentul citotoxic
 Leucoplazia mucoasei vezicii urinare
 Tumorile benigne (papiloma, adenoma v. urinare)
 Retenţia de urină cronică (Adenom de prostată,
stricturi la uretră, infecţii cronice), de aceea orice
obstacol subvezical trebuie înlăturat.
 Schistosomiaza (bilharţioz) – poate fi punctul de
plecare a unui cancer vezical. Kunts în 1972 a
reuşit inducţia unui cancer vezical la două
primate expuse la Schistosomia Hoematobim.
CVU este cel mai frecvent cancer întâlnit în
Egipt: el reprezintă 46,5% din cancerele la
bărbaţi (I) şi 16,6% din cancerele la femei (II)
după cancerul de sân.
Este evident, ca CVU prin bilharţioză se
găsesc în întreaga zonă de endemie bilharţială –
Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, India. După
datele Hinder şi Schiman, 1969 Schistosoma a
fost prezentă în peretele vezical în 68% din
cazurile de carcinom epidermoid vezical.
 Diagnosticul CVU
 Clinica.
 Hematurie - 85% din pacienţi, nedureroasă, frecvent intermitentă.
Intensitatea hematuriei nu depinde de mărimea tumorii şi tipul de
creştere.
 Piuria – rar, ca semn izolat, dar prezenţa ei trădează tumori
infiltrative, ulcerate, necrozate, cu supuraţie asociată, ce deseori
orientează medicul la diagnostic: infecţie urinară, litiază.
 Polachiuria - ≈20%, mai frecvent în formele infiltrative, care
diminuează capacitatea şi supleţia organelor, este un semn de etapă
tardivă în evoluţia tumorilor vezicale.
 Dizuria – când tumora localizată în colul vezical, ori infiltrează
colul vezical, ori survine, când chiagurile ori franjurile tumorale
papilare se angajează în col în timpul micţiunii. Tumorile cervicale
sau plonjate în colul VU pot reproduce toată simptomatologia
obstructivă indusă de adenoamele prostatice.
 Durerea pelvină – 5-20% - se manifestă, când tumora infiltrează
pelvisul sau metastazează în oasele bazinului, spontane ori
declanşate de micţiune, putând avea iradieri în perineu, rect, gland.
 Investigaţiile obiective – palparea abdomenului cu tuşeul rectal
ori vaginal.
 Investigaţiile imagistice
Radiografia reno-vezicală simplă. Tumora vezicală are
drept semn radiologic, cardinal imaginea lacunară pe
citograma urografică. Tumorile infiltrative induc
modificări ale peretelui vezical, care devin rigid,
inextensibil, retractat etc. în zonele patologice.
 Ureterohidronefroza sau rinichi mut sunt
rezultatele invaziei şi obstrucţiei ureterelor intramurale
induse de tumorile solide, infiltrative.
 Ecografia vezicală – în 80% diagnostică CVU.
 USG – este nedureroasă, non-invazivă, nu
determină efecte secundare, nu are nici un fel de
contraindicaţii şi este repetabilă la nesfârşit. USG –

aduce date importante în diagnosticul CVU.
 TC – diagnostică până la 85% cazuri de tumori şi la circa 90%
adenopatiile pelviene.
 RMN – oferă câteva avantaje comparativ cu TC: ţesutul
tumoral este diferenţiat mai bine de peretele vezical normal,
examinarea în mai multe planuri, ganglionii limfatici se
individualizează mai bine, putând fi deosebiţi de vasele
sanguine şi nu este necesar administrarea i.v. de substanţe de
contrast.
 Pozitiv la ambele metode – diferenţierea corectă a
tumorilor infiltrative până la T3 de cele cu extensie
extravezicale T3b-T4a-b.
 Depistarea adenopatiilor regionale cu diametrul mai mare
de 1,0cm sunt practic totdeauna invadaţi tumoral, în timp ce
adenopatiile cu diametrul mai mic considerate reactive, deşi nu
toate cazurile sunt adevărate, sunt şi metastatice.
 Scintigrafia osoasă – pentru aprecierea Mts osoase la distanţă,
evidenţiază metastaze osoase cu 9-12 luni mai precoce decât
expresia evidentă a acestora pe radiografiile standart.
 Investigaţiile endoscopice – cistoscopia –
reprezintă examenul fundamental, obligatoriu
şi indispensabil pentru diagnosticul tumorilor
vezicale, indiferent de forma clinică şi stadiu,
şi este recunoscut de toţi savanţii lumii de
specialitate.
 Cistoscopia apreciază existenţa tumorii,
aspectul ei macroscopic (franjurat, vegetant,
ulcerat), modul de inserţie parietală, rapoartele
cu meaturile ureterale şi colul vezical, aspectul
mucoasei peritumorale şi mucoasei în general,
numărul tumorilor.
 Cistoscopia permite următoarele precizări:
 prezenţa tumorii vezicale
 sediul tumorii pe peretele endovezical
 aprecierea dimensiunilor porţiunii exofite
 aspectul franjurilor tumorale
 numărul în caz de tumori multiple, distribuirea lor
 situarea faţă de meaturile ureterale, trigonul şi colul
vezical
 prezenţa de eventuale tumori în uretra prostatică
 aspectul general al mucoasei endovezicale.
 Biopsia vezicală – numai examenul la microscop,
analizând celule din ţesutul recoltat, poate oferi atât
diagnosticul de neoplasm, cât şi stadierea acestuia.
 Stadierea
Stadierea (după sistema TNM)
T – tumora primară
Tx – tumora primară nu poate fi evaluată
T0 – nu există evidenţe asupra tumorii
primare
Tis – carcinom in situ
Ta – carcinom papilar neinvaziv
T1 – tumora invadează ţesutul conjunctiv
subepitelial
T2 - tumora invadează musculara
T2a – tumoră superficială (jumătatea
internă)
T2b – tumoră profundă (jumătatea
externă)
T3 – tumora invadează ţesutul perivezical
T3a – microscopic
T3b – macroscopic
T4 – tumora invadează prostata, uterul, peretele vaginal, peretele
abdominal
T4a – tumora invadează prostata, uterul sau peretele abdominal
T4b – tumora invadează peretele pelvin sau peretele abdominal
N – ganglionii limfatici regionali (g/l pelvieni sub bifurcaţia arterei
ileace comune)
Nx – g/l regional nu pot fi evaluaţi
N0 – nu există metastaze în g/l regionali
N1 – metastază în g/l cu cea mai mare dimensiune de 2 cm
N2 – metastază în g/l cu dimensiunea >2cm şi ≤5cm
N3 – metastază în g/l cu cea mai mare dimensiune de 5 cm
M – metastaze la distanţă
Mx – prezenţa metastazelor la distanţă nu poate fi evaluată
M0 – fără metastaze la distanţă
M1 – metastaze la distanţă.
 Clasificarea după stadiu:
I stadiu – tumora în limitele mucoasei şi submucoasei
fără metastaze în g/l regional şi îndepărtaţi.
II stadiu – tumora care implică stratul muscular
superficial (1/3 din stratul muscular) fără metastaze
în g/l regional şi îndepărtat.
III stadiu – tumora care invadează toate straturile
vezicii urinare şi trece la ţesuturile adiacente, sânt
prezente metastaze în g/l regional, dar lipsesc în
organele îndepărtate.
IV stadiu – tumora creşte în organele învecinate sau
orice tumoră, care are metastaze îndepărtate –
hematogene.
Căile de metastazare a CVU:
1. Extensia locală directă se face către meatele
ureterale, colul vezical, prostată, veziculele
seminale, grăsimea paravezicală, peritoneu,
vasele bazinului şi vasele iliace.
2. Limfatice – cel mai des metastaze în g/l peri- şi
retro-vezical, hipogostrici, obturatori, iliaci
externi şi interni, lomboaortici.
3. Hematogenă – pe căile sangvine cu o
incidenţă frecventă în oasele bazinului şi
vertebrele lombare, plămâni, ficat.
 Macroscopic tumora VU se prezintă sub aspectele:
1. Tumori papilare neinvazive
2. Tumori papilare invazive
3. Tumori papilare solide
4. Tumori infiltrative
5. Tumori infiltrative-ulcerate
6. Tumori ulceroase

Macroscopic sau histologic sânt următoarele grupuri:

1. Tranzitocelular (urotelial-90% din toate tumorile VU)
2. Pavimentos – 3-7%
3. Adenocarcinomul – 1-3% - cel mai des din uracă
4. Nediferenţiat – 1-2%
 Tratamentul CVU
Tumorile superficiale al VU (stadiile T0, T1)
Rezecţia transuretrală a tumorii
Tratament instilaţional cu BCG ori citostatice
Electrorezecţia transvezicală
Lazer – vaporizarea
Alte operaţii (cistectomia radicală, parţială)
Tratamentul leziunilor T0, T1
Parametrii cu valoare prognostică pentru recidivă, în ordine
descrescătoare sunt:
Numărul tumorilor prezente în momentul diagnosticului
Rata recidivelor: o recidivă la 3 luni
Dimensiunile tumorii: o tumoră voluminoasă are şanse de recidivă
mai mare.
Gradul de anaplazie.
Pentru evoluţia spre infiltraţie, elementele G şi T sunt
cele mai importante. Tumorile de la nivelul colului
vezical au prognosticolul rezervat, recidivând la 5 ani
(21%).
Tumorile vezicale superficiale (TVS) se devid pe baza
factorilor de prognostic în:
tumori cu risc scăzut: unice, Ta, G1, sub 3 cm
tumori cu risc mare: T1G3, multifocale sau cu recidive
multiple, Cis
intermediare: toate celelalte tumori Ta-1, G1-2,
multifocale peste 3,0cm
O instilaţie cu citostatic (epirubicin sau mitomycine) sub
6 ore după TUR pentru TVS scade rata recidivelor cu
50%.
Rezecţia transuretrală.
 Metoda de elecţie în tratamentul tumorilor vezicale
superficiale este rezecţia endoscopică transuretrală
(TUR-V).
Rezecţia endoscopică reprezintă tratamentul
primar al tumorilor vezicale superficiale, cu viză de
radicalitate, care permite pe lângă îndepărtarea
întregii tumori vizibile microscopic, obţinerea de
specimene pentru examenul histopatologic de
diagnostic şi stadiere: controlul rezecţiei prin
prelevarea de biopsii din suprafaţa de rezecţie, cât şi
prelevarea de biopsii randamizate pentru a controla
starea uroteliului macroscopic normal.
Prin specimenele tumorale recoltate, rezecţia
endoscopică permite obţinerea diagnosticului de
certitudine de tumoră malignă, evaluarea profunzimii
invaziei parietale – T, deci şi a radicalităţii rezecţiei şi
stabilirea grading-ului histologic de malignizare – G.
 Alte avantaje ale rezecţiei endoscopice în
tratamentul tumorilor vezicale superficiale sunt:
comoditatea atât pentru pacient cât şi pentru
operator, mai ales, când se efectuează cu
control de monitor.
Este bine tolerată
Exclude plaga parietală cu toate complicaţiile
care derivă de aici (mai rău tolerată, cu dureri
la mobilizare, supuraţii, dehiscenţe, fistule,
însămânţare tumorală pe tranşă de sutură,
restanţe tumorale neobservate etc.)
Permite mobilizarea precoce a pacientului.
 Limitele rezecţiei endoscopice transuretrale
sunt date de:
 Imposibilitatea pasajului prin uretră (stricturi,
căi false, tumori prostatice voluminoase etc.)
 Localizarea tumorii într-o zonă greu accesibilă
(peretele vezical anterior în imediata
vecinătate a colului vezical)
 Tumora situată în diverticul vezical (risc mare
de perforaţie)
 Asocierea tumorii cu alte leziuni (litiaza
vezicală multiplă sau voluminoasă)
 Purtător de stimulator cardiac (risc de
dereglare a acestuia).
 Tratamentul TURV
 Complicaţiile TURV pot fi:
 Sindromul post TUR – se datorează resorbţiei unei
cantităţi mari de lichid de spălare în circulaţia sanguină,
conducând la creşterea tensiunii arteriale, tahicardie,
dispnee şi falsă anemie. Se întâlneşte foarte rar pentru
că, de obicei suprafaţa de rezecţie la nivelul peretelui
vezical nu este mare.
 Infecţie urinară – poate apărea ca urmare a
nerespectării regulilor de asepsie şi antisepsie în timpul
operaţiei.
 Hemoragie masivă – este, de obicei controlabilă tot
endoscopic, prin electrocoagulare locală. În caz de
hemoragie masivă incontrolabilă endoscopic, aceasta
se rezolvă chirurgical deschis imediat, sub aceiaşi
anestezie.
 Perforaţia vezicală – poate subperitonială sau
intraperitonială.
 Perforaţia vezicală subperitonială se poate trata
favorabil printr-o sondă uretro-vezicală, atunci,
când perforaţia este mică şi recunoscută imediat.
Dacă perforaţia este mare, intraperitonială,
decizia trebuie să fie luată imediat prin chirurgie
deschisă (incizie, aspiraţie, lavaj abundent, sutură
şi drenaj multiplu).
 Rezecţia incompletă a tumorii – este poate cea
mai gravă complicaţie a rezecţiei endoscopice,
aduce la agravarea stadiului iniţial al bolii care ar
fi putut beneficia de tratament curativ.
 O metodă mai rară în tratamentul endoscopic al
tumorilor vezicale superficiale se bazează pe
utilizarea LASER-ului medical şi anume vaporizarea
tumorilor cu LASER.
 Avantajele acestei metode constau în posibilitatea
efectuării analgo-sedare în doze mici, utilizarea unui
instrumentar mai fin, ce traumatizează mai puţin
mucoasele şi efectuarea hemostazei concomitent cu
vaporizarea tumorii, ceea ce ar conduce la
minimalizarea posibilităţii de diseminare a celulelor
tumorale pe cale hematogenă. Cel mai folosit
LASER este Neodymium-VAG. Dezavantajul major
al acestei metode este dat de imposibilitatea recoltării
de specimen tumoral pentru examenul histopatologic.
Cistectomia radicală
 Cistectomia radicală
 În 80% din cazuri, derivaţia urinară este impusă de
tumorile vezicii urinare cu indicaţie de cistectomie
radicală.
 Tehnica operaţiei
 Cistectomia radicală reprezintă tratamentul de elecţie al
tumorilor vezicale infiltrative.
 Cancerul veyicii urinare la bărbaţi se defineşte prin
extirparea vezicii urinare cu uraca şi peritoneul adiacent, a
prostatei, veziculelor seminale şi ţesutului grăsos ileo-
pelvin.
 Indicaţiile cistectomiei radicale sunt cuprinse în tabelul de
mai sus.
 Pregătirea preoperatorie constă din:
 Ziua 1 – sustarea administrării alimentelor solide
(administrarea a circa 1500ml lichid per os).
Orele 9 – Metronidazol 7g (1g la 2 ore), Eritromicină 4g (1g
la 2 ore)
Orele 14 – Manitol 250-500ml soluţie (20% într-un litru apă
până la scaun ca “apa”
orele 20 – clizmă
orele 22 – perfuzie cu circa 1500ml ser fiziologic, 1000 ml
glucoză 10%, cefalosporină 1g.
 Ziua 2 – orele 7 – clizmă
orele 8 – cefalosporină 1g
orele 8.30 - operaţia
 Operaţia Bricker
Conductul ileal se foloseşte pentru realizarea conductului o
porţiune distală a ileonului – derivaţie urinară cutanată printr-un
conduct intestinal. Operaţia constă din intervenţia unui segment
intestinal ileal izolat între uretere şi un orificiu cutanat
abdominal.
Avantajele sunt:
1. Protejarea rinichilor de infecţia ascendentă, de mediul extern,
ceea ce constitue un avantaj faţă de ureterostomia cutanată.
2. Segmentul intestinal ce se deschide la suprafaţa tegumentului
abdominal asigură o rapidă evacuare a urinei, presiune scăzută în
rezervor, absenţa refluxului. Un orificiu la nivelul tegumentelor
abdominale este mai uşor de îngrijit decât două orificii. Lumenul
larg al stomei cutanate este mai puţin predispus pentru stenozare
decât orificiul de ureterostomie.
 Operaţia Ştuder (Neovezica)
Ştuder a prezentat în 1989 rezultatele clinice ale unei
noi tehnici de realizare a unei neovezici ileale ortotopice.
Aceasta este confecţionată dintr-un segment ileal de circa
60cm izolat la 25cm proximal de valva ileocecală.
Ileonul este secţionat pe marginea antimezenterică în
porţiunea sa distală, pe o lungime de 40-45cm, porţiunea
iniţială de 15-20cm, rămânând intactă.
Porţiunea proximală intactă este rotită anterior cu 180 grade
în axul mezenterului, devenind retroperitonială. Porţiunea
detubularizată este plicaturată şi pereţii mediali sunt
suturaţi, construind peretele posterior al neovezicii.
 Se practică o incizie de 1cm în porţiunea declivă a
rezervorului şi se realizează anastomoza cu uretra (prin
5-6 fire de sutură) după montarea unui cateter uretral.
Anastomoza ureteroileală se efectuează prin tehnica
Bricker la nivelul segmentului ileal izoperestatic.
Implantarea ureterale sunt protejate cu stent-uri
exteriorizate prin neovezică şi peretele abdominal.
Capacitatea postoperatorie a rezervorului variază iniţial
între 150-250ml, ajungând după 6 luni la 450ml, o
presiune intraluminală de 20-40cm H2O.
Complicaţiile postoperatorii sunt rare, intensitatea
lor, depinzând de lungimea rezervorului.
 Rezervorul ideal
Un rezervor ideal cuprinde:
- Capacitate mare
- Stocarea urinei la presiune joasă
- Protejarea aparatului urinar superior de
obstrucţie şi reflux
- Absenţa perturbaţiilor metabolice majore.
Complicaţiile derivaţiilor urinari
1. Metabolice (acidoză)
2. Reconstrucţiei tractului urinar – Urinare
3. Infecţioase
4. Nutriţionale şi gastrointestinale
5. Carcinogeneza.
Reconstrucţiei tractului urinar – Urinare. Rata este de 19,7 –
55,9%. Anastomoza intestinală şi cea uretero-intestinală
constituie punctele slabe ale intervenţiei. Pe termen lung, cele
mai majore probleme sunt legate de stomă. La rezervoarele
continente poate apărea incontenenţa.
Precoce: 1.fistulă urinară (se foloseşte nefrostomia); 2. infarctizarea
conductului sau neovaziei; 3. Stenozarea anastomozei uretero-
intestinale (ureterohidronefroza).
Tardive: 1. Complicaţiile stomei – 15-45%. Dermatitele
tegumentelor peristomale. Rezultatul acţiunii urinei
alcaline. Hemoragie. Stenozarea stomei.
2. Herniile parastomale. Mai des la conductele colonice.
3. Obstrucţii uretero-intestinale. Se întâlnesc 8-18%.
- Ureterohidronefroză, ren afuncţional, ischemie şi fibroză,
colecţie de urină inadecvat drenată, infectată, calcul.
Infecţioase
Incidenţa crescută a bacteriuriei la aceşti pacienţi
poate fi explicată prin incapacitatea mucoasei intestinale
de a inhiba proliferarea bacteriană (spre deosebire de
uroteliu). Pielonefrită. Sepsul. Insuficienţa renală din
cauza bacteriuriei.
 Nutriţionale şi gastrointestinale
Complicaţiile intestinale postoperatorii precoce:
- Desfacerea completă a anastomozei, fistule
- Sepsis secundar unei colecţii nedrenate
- Obstrucţie persistentă la nivelul anastomozei
- Fistulă urinară.
Tardive: - diaree şi steatoree
- deficitul de vitamina B12
- colelitiaza
- urolitiaza
 Tratamentul adjuvant
Teoretic, tumorile vezicale superficiale papilare T1 pot fi
radical vindecate prin RTUV. Cu toate acestea, ≈50%
recidivează în primii 5 ani după rezectarea tumorii primare şi
80% în următorii 10 ani.
Nu rareori, recidivele au o evoluţie mai agresivă decât
tumora primară, spre invazie şi/sau metastazare. Tratamentul
tumorilor vezicale superficiale, în afara RTU a acestora,
presupune în majoritatea cazurilor şi o metodă terapeutică
care urmăresc:
1. prevenirea apariţiei recidivelor
2. prelungirea intervalului de timp în apariţia recidivelor
3. eventual, scăderea grading-ului
Tratamentul adjuvant al TVS este variat şi include ca
posibilităţi: chimioterapia sistemică şi instilaţională,
imunoterapia instilaţională, chimio-imunoterapia intravezicală,
imunoterapia orală şi radioterapia.
 Tratamentul sistemic
 Chimioterapia sistemică. Cel mai eficace
citostatic s-a dovedit a fi Cisplatinum, care
folosit singur are rezultate favorabile în
aproximativ 30% din cazuri. Din această
cauză, acesta a fost inclus în aproape
toate schemele terapeutice, care au fost
folosite în diverse combinaţii de-a lungul
timpului. Cele mai folosite combinaţii în
tratamentul TVS au fost: MVAC
(metotrexat, vinblastină, adriamicină şi
cisplatinum) şi CMV (cisplatinum,
metotrexat şi vinblastină).
 Tratamentul intravezical
Tratamentul de prima linie al CV superficial este BCG.
BCG poate fi folosit cu succes ca tratament de linia a
doua în caz de eşecul chimioterapiei intravezicale.
Chimioterapia intravezicală. Recidivele apar la 60-
80% din pacienţii operaţi pentru tumori vezicale
superficiale. Pentru stadiile Ta şi T1 rata supravieţuirii
de 5 ani este excelentă 90%.
Indicaţiile terapiei intravezicale includ următoarele:
1. Tumori primare multiple
2. Recidive tumorale multiple
3. Grading tumoral mare – G3
4. Tumori de stadiu T1
5. Citologie urinară pozitivă post TURV
6. Displazie sau Cis în biopsiile randomizate.
Scopurile terapiei intravezicale:
1. Prevenţia sau întârzierea apariţiei recidivei
2. Eradicarea eventualei prezenţe de cancer
rezidual microscopic sau Cis
3. Prevenirea progresiei tumorale
4. Reducerea indicaţiilor de cistectomie
radicală
5. Menţinerea sau prelungirea calităţii vieţii.
Cele mai frecvente medicamente folosite:
Mitomycine C, Doxorubicin, Epirubicin.
 Imunoterapia vezicală
 Imunoterapia vezicală a dovedit rezultate net
superioare în tratamentul tumorilor vezicale
superficiale indiferent de stadiu. Cele mai des
folosite medicamente sunt: BCG(Bacilul
Calmette-Guerin), interferon şi IL-2 (interleukin-
2).
 Indicaţiile cu BCG:
1. Profilaxia împotriva recidivelor şi progresării
după operaţie
2. Tratamentul Cis
3. Terapia ablativă a bolii reziduale sau multifocale
 Contraindicaţiile BCG. Pacienţii cu tuberculoză
activă, femeile care alăptează, prezenţa altor
carcinoame – boala Hodgkin, leucemiei, HIV.
 Cancerul vezicii urinare în R. Moldova
Morbiditatea Stadii
Anii I II III IV

c.a. %000 c.a. % c.a. % c.a. % c.a. %

2005 192 5,3 55 28,6 38 19,8 61 31,8 26 13,5

2006 236 6,6 61 25,8 40 16,9 78 33,1 41 17,4

2007 249 7,0 93 37,3 41 16,5 60 24,1 44 17,7

2008 250 7,0 96 38,4 31 12,4 73 29,2 31 12,4

2009 238 6,7 95 39,9 44 18,5 60 25,2 26 10,9

 Cancerul vezicii urinare în R. Moldova
Mortalitatea Prevalenţa Supravieţuirea

5 ani şi peste

Anii c.a. %000 c.a. %000 c.a. %

2005 98 2,7 819 22,8 403 49,2

2006 137 3,8 903 25,2 408 45,2

2007 107 3,0 1011 28,2 433 42,8

2008 112 3,1 1117 31,3 430 38,5

2009 119 3,3 1207 33,9 515 42,7

 MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!!!
Cu respect conferenţiarul universitar
Constantin Popescu