1

2
 Metode şi tehnici de
examinare
Teleradiografia
      Reprezintă în primul rând, un document obiectiv care
permite urmărirea în timp a unui aspect patologic şi
compararea cu altele asemănătoare. Dezavantajul major îl
constituie faptul că este o metodă statică.

Examenul radioscopic
       Cu toate că oferă o imagine mărită a cordului, permite o
reprezentare spaţială a acestuia în ansamblu, în urma
posibilităţii de examinare într-un număr nelimitat de planuri. De
asemenea, permite studierea imaginilor pulsatile a
opacităţii cardiovasculare şi descoperirii de elemente
patologice de la nivelul opacităţii cardiace şi a vaselor
mari.
3
  Ecocardiografia
Aplicarea ultrasunetelor în diagnosticul
cardiologic se face prin ecocardiografia
unidimensională (în modul M) bidimensională
(ecotomocardică modul B) şi ecocadiografia cu
efect Doppler (aprecieri semnificative asupra
fluxului sanguin).

4
   Scintigrafia
      Este una din metodele de investigaţie care a început să fie
frecvent folosită în cardiologie, fiind atraumatică, repetabilă şi
aplicabilă la bolnavi cu stări cardiovasculare grave.
   Lipsa contraindicaţiilor (cu excepţia sarcinii) a făcut
posibilă aplicarea ei în diagnosticul pozitiv a numeroase
afecţiuni, unde s-a stabilit substratul etiologic (ex. cardiopatii
congenitale cu şunt), aprecierea performanţei ventricolului
stâng (ex. accidentele acute coronariere), precum şi aprecierea
unor rezultate terapeutice, odată cu urmărirea evoluţiei bolii.
Foloseşte ca tehnici de explorare scintigrafia miocardică de
perfuzie, angiocardiografia izotopică precum şi scintigrafia
infarctului miocardic acut. Radiotrasorul utilizat este Taliul-201,
care prezintă multiple avantaje faţă de Potasiu, Rubidiniu,
Cesiu.

5
Computer tomografia helicoidală
Este o metodă imagistică de mare randament,
care cu ajutorul unor aparate ultra-performante de
generaţia IV, permite efectuarea unor examinări
native şi cu contrast, cu timp de achiziţionare a
datelor extrem de scurţi şi cu posibilitatea unor
reconstrucţii tridimensionale a procesului patologic
în cauză. Prelucrarea cu ajutorul calculatorului a
imaginii, oferă posibilitatea unor studii foarte
amănunţite.

6
Explorarea prin IRM
Reprezintă o altă metodă imagistică din cele mai
perfecţionate care evidenţiază procesul patologic în
baza unor secţiuni multiple, efectuate în cele trei
planuri, nativ şi după administrarea unor medii de
contrast reprezentate de agenţii paramagnetici.
Aparatul cardiovascular este unul din marii
beneficiari ai acestei metode de investigaţie,
imaginea fiind în concordanţă cu densitatea
protonică şi timpul de relaxare al diferitelor structuri
ale corpului alese de examinator.

7
Manevre şi tehnici speciale de
examinare asociate

Esofagul baritat: date fiind

raporturile de vecinătate cu aorta
şi AS, contrastul pune în evidenţă
eventuala modificare a
raporturilor anatomice normale,
precum şi o serie de anomalii de
mărime şi poziţie ale aortei, hernii
hiliale etc.
8
Explorarea cu substanţe de contrast a cavităţilo
inimii şi a lumenului vaselor mari
Angiocardiografia constă în injectarea unei
substanţe de contrast iodate hidrosolubile pe cale
a unei vene periferice, urmărindu-se apoi
opacifierea cavităţilor cordului. Imediat după
injectarea substanţei de contrast se execută o
serie de radiografii la intervale de fracţiuni de
secundă, timp de 6-9 secunde. Se urmăreşte
opacifierea succesivă a cavităţilor cordului şi
lumenului vaselor mari.

9
 Vasografiile
      Tehnica constă în opacifierea lumenului vaselor,
cu ajutorul unei substanţe de contrast iodată,
hidrosolubilă.
      Aortografia constă în opacifierea lumenului
aortei în totalitate, inclusiv ramurile ei, sau numai
pe anumite porţiuni, în urma injectării substanţei
de contrast prin cateter, puncţie sau printr-o arteră
brahială, retrograd.
Arteriografii, în funcţie de obiectivul propus şi zona
examinată se pot face arteriografii pulmonare,
coronariene, cerebrale ş.a.
10
Arteriografie cerebrală

11
Arteriografie membru inferior, stenoză
a arterei tibiale anterioare

12
Arteriografie translombară

13
    Flebografia examinarea cu ajutorul substanţelor
de contrast injectabile, iodate hidrosolubile, a
lumenului formaţiunilor venoase. Tehnicile sunt
multiple, fiind în funcţie de scopul urmărit şi
subiectul căruia i se face explorarea:
 injectare directă intravenoasă cu scopul
opacifierii vasului în aval sau în amonte de la
locul puncţiei;
 injectarea intraarterială a substanţei de contrast
şi efectuarea de radiografii în momentul
opacifierii venelor;
 injectarea intraspongioasă a substanţei de
contrast în ţesutul spongios al unei maleole
spongioase sau al calcaneului, urmărindu-se
apoi opacifierea venelor.
14
Urmărirea radiologică a cateterului
      Introdus printr-o venă mare, se urmăreşte plasarea
cateterului intracardiac, având ca scop, în special,
investigarea leziunilor valvulare şi a malformaţiilor
congenitale ale cordului.

15
      
       Röntgencinematografia inimii şi vaselor mari
      Constă în fixarea pe o peliculă a imaginii acestor
organe în timpul explorării lor.
 Radiokimografia
      Este tehnica de înscriere radiologică sub formă
de curbe a mişcărilor unui oragn, respectiv al
cordului şi vaselor mari, cu ajutorul unei grile
speciale.

16
 Imaginea radiologică normală a
cordului şi vaselor mari

      Aspectul radiologic al cordului, apare ca o

opacitate prin care nu se pot distinge structurile
care o formează, rămânând numai posibilitatea
studierii contururilor.
      Aceasta o facem, examinând bolnavul în mai
multe poziţii şi incidenţe.

17
 Imaginea radiologică a cordului
şi a vaselor mari în ortostatism şi
în incidenţa postero – anterioară
      În această incidenţă, opacitatea mediastinală
este situată median, între cele două câmpuri
pulmonare radiotransparente. La formarea
acestei opacităţi participă organele mediastinale,
coloana vertebrală şi sternul. Dintre organele
mediastinale, cordul şi vasele mari contribuie în
cea mai mare măsură la formarea ei şi implicit la
realizarea celor două contururi.
18
19
 Conturul drept al opacităţii
mediastinale
      

Este format din două arcuri cu lungimi

aproape egale, formând la unirea lor un unghi,
unghiul cardio – vascular.
   Arcul superior drept este format de
marginea dreaptă a venei cave superioare care
proximal se continuă cu trunchiul venos brahio-
cefalic drept. Uneori distal, la formarea acestui
arc, poate să participe aorta ascendentă.

20
      Arcul inferior drept este format pe toată
lungimea sa de atriul drept, cu excepţia unei mici
porţiuni supradiafragmatice unde participă
ventriculul drept. Acest arc, cu conturul
hemidiafragmului formează unghiul cardio-frenic
drept în care, în inspir profund, se proiectează
vena cavă inferioară sub forma unei benzi
radioopace asecendente şi venele suprahepatice.

       Conturul stâng al opacităţii

mediastinale
      Este format din trei arcuri: două arcuri convexe,
superior şi inferior şi un arc mijlociu de obicei
concav sau rectiliniu.
21
   Arcul superior stâng, convex, este format de
marginea stângă a porţiunii istmice a arcului
aortic, denumit „buton aortic”.

    Arcul mijlociu, concav sau rectiliniu, este

format proximal, de marginea stângă a arterei
pulmonare, iar distal, de urechiuşa stângă.

  Arcul inferior stâng, de formă convexă, este

format de ventriculul stâng, al cărui contur se
pierde în opacitatea mediastinală, devenind vizibil
în inspir profund, formând vârful cordului. Acest
arc, împreună cu conturul hemidiafragmului,
formează unghiul cardio-frenic stâng. Frecvent,
acest unghi este ocupat de o opacitate de
intensitate subcostală, datorat unui depozit de
grăsime. 22
 Imaginea radiologică a cordului şi vaselor mari în
ortostatism şi în incidenţa laterală (profil) stângă
(Pstg)
       În această poziţie şi incidenţă, imaginea radiologică a cordului
are o formă triunghiulară, cu baza pe diafragm şi vârful orientat
proximal şi posterior.

23
24
       Conturul anterior
      Este format dintr-un arc convex datorat
ventriculului drept, care proximal este dat de
conul arterei pulmonare şi de peretele anterior al
aortei ascendente.
       Conturul posterior
      Este dat de peretele posterior al atriului stâng,
iar distal, supradiafragmatic, pe o mică porţiune
din ventriculul stâng. Între acest contur şi conturul
diafragmului se formează „triunghiul venei cave
inferioare”. Proximal, acest contur se continuă cu
peretele anterior al traheei care se suprapune
peste vena cavă superioară.
25
 Imaginea radiologică a cordului şi vaselor
mari în ortostatism şi în incidenţă oblică
anterioară stângă
       Rotând pacientul cu umărul stâng spre ecranul
radioscopic sau filmul radiografic, la o rotaţie de
aproximativ 40-50 grade, septul interventricular
ajunge să aibă o poziţie aproape perpendiculară
pe planul de proiecţie, creându-se astfel condiţii
optime pentru reprezentarea pe imaginea
radiologică a cavităţilor inimii.

26
 Imaginea radiologică a cordului şi vaselor mari
în ortostatism şi în incidenţa oblic posterioară
dreaptă (OPD), oblic posterioară stângă (OPS)
       Au aceleaşi aspecte ca în incidenţele omoloage
anterioare drepte şi stângi şi laterală stânga,
modificările datorându-se exclusiv condiţiilor de
proiecţie optică.

27
 Imaginea radiologică a cordului şi a
vaselor mari în funcţie de vârstă
 La sugar şi la copilul mic
      Datorită condiţiilor spaţiale
specifice toracice, diametrul
antero-posterior şi transversal
mai mari ca cel longitudinal, a
poziţiei înalte a diafragmului în
urma aeroenterocoliei fiziologice
generalizate, a elasticităţii
crescute a structurilor cardiace,
cât şi datorită volumului crescut
al ventriculului drept comparativ
cu cel stâng, imaginea
radiologică va fi cea de „cord
mare”, orizontalizat cu o slabă
reprezentare segmentară a
arcurilor cordului.
28
  La vârstnici
      
Imaginea cordului apare micşorată datorită
scăderii în volum a acestuia, după unii autori, cât
şi datorită alungirii şi rotării arcului aortic care
conferă cordului o adâncire a arcului II şi o
alungire a arcului III de pe conturul stâng.

29
 Diagnostic imagistic al plămânului
cardiac
     Oligohemia defineşte volumul redus al circulaţiei pulmonare,
atât în segmentul ei arterial, cât şi în cel venos. În afara
cazurilor de aplazie şi hipoplazie a arterei pulmonare, însoţeşte
afecţiunile cardiace (în marea lor majoritate congenitale) în
care debitul ventriculului drept este scăzut (stenoza de
tricupsidă, stenoza  arterei pulmonare).
Radiologic, imaginile hilurilor au dimensiuni mici, iar
opacităţile vasculare sunt înguste, reduse numeric şi pot fi
evidenţiate numai în regiunile perihilare.

30
      Hiperemia traduce starea hemodinamică dominată de
sporirea fluxului arterial pulmonar.
Este proprie afecţiunilor congenitale ale cordului în care se
creează un scurt-circuit arterio-venos (defectul de sept atrial
sau ventricular, persistenţa canalului arterial); mai poate fi
observată în unele cazuri de emfizem avansat cu hipoxemie şi
de tirecotoxicoză gravă.
Se caracterizează radiologic prin prezenţa unor hiluri şi
imagini vasculare ce păstrează toate trăsăturile normale, cu
particularitatea că au dimensiuni mai mari, sunt numeroase şi
pot fi vizibile până la periferia câmpurilor pulmonare.

31
      Hipertensiunea arterială pulmonară este urmarea creşterii
rezistenţei în segmentul corespunzător al micii circulaţii;
recunoaşte, din punct de vedere etiopatogenic, mai multe
tipuri. Tipul activ este consecinţa proceselor pulmonare
cronice (fibroze întinse, emfizem etc.) care se soldează cu
reducerea ireversibilă a patului circulator.
Tipul pasiv sau secundar reprezintă starea spastică a
arterelor pulmonare determinată de staza venoasă
pronunţată; această stare creează un efect protector asupra
circulaţiei supraalveolare („al doilea baraj circulator” din
stenoza mitrală).
Tipul hiperchinetic este întâlnit în unele forme de
hiperemie; se instalează pe aceeaşi cale reflex-spastică şi
are ca rezultat, de asemenea, reducerea circulaţiei arteriale
supraalveolare .
32
      Radiologic, aspectul hipertensiunii pulmonare este
destul de caracteristic: arterele pulmonare proximale
(hiluri şi ramuri lobare) sunt lărgite, în timp ce arterele
periferice suferă o reducere bruscă de calibru,
realizând aspectul de „amputare”.

33
      
 Staza pulmonară reprezintă starea creată prin
creşterea conţinutului şi presiunii intravenoase.
Poate însoţi decompensările ventriculului stâng
sau obstacolele în calea golirii venelor pulmonare
în atriul stâng, produse de leziunile organice ale
orificiului mitral (stenoza mitrală).

34
 Aspectul radiologic al stazei pulmonare este
variabil, în funcţie de gradul de dezvoltare şi
durata evoluţiei.
Iniţial, hilurile şi imaginile vasculare apar
crescute în intensitate şi calibru; apariţia unui
transudat interstiţial produce apoi ştergerea
contururilor acestora. Infiltraţia interstiţiului
peribronho-vascular distal şi perilobular duce la
vizibilizarea lui şi la apariţia unui desen în reţea la
periferia câmpurilor pulmonare.
În formele avansate apar transudate
alveolare, exprimate prin opacităţi micronodulare,
cu aspect bronhopneumonic, localizată perihilar şi
mai ales la baze. 35
 Apariţia liniilor B ale lui Kerley, traduce staza
limfatică însoţitoare.
      În formele vechi de stază, impregnarea celulelor
alveolare cu pigmenţi sanguini produce o fibroză
reactivă în microfocare, hemosideroza, care creează
un aspect radiologic asemănător cu tuberculoza
miliară.

36
37
 Edemul pulmonar acut se datorează creşterii bruşte a
presiunii de filtrare prin membrana alveolară (în cazul
insuficienţei ventriculare stângi sau stenozei mitrale) sau
creşterii permeabilităţii capilare (în edemul renal, alergic sau
toxic).
Transvazarea conţinutului vascular în alveole se exprimă
radiologic prin opacităţi difuze, de intensitate slabă, confluente,
dispuse pe teritorii variabile în vecinătatea hilurilor sau la
baze.

38
   Infarctul pulmonar este starea patologică creată prin
obstrucţia bruscă a unei ramuri arteriale pulmonare, de
dimensiuni variabile. Se datorează emboliei sau
trombozei arterei respective, urmată de instalarea unui
tablou clinic deosebit de pregnant, uneori dramatic.
Aspectul radiologic al infarctului pulmonar depinde de
dimensiunile şi localizarea acestuia. Atunci când ocupă o
porţiune importantă dintr-un segment, apare ca o
opacitate segmentară, de intensitate medie, cu
structură omogenă, asemănătoare cu un proces
pneumonic.
Dacă teritoriul afectat este de dimensiuni mai mici, se
poate traduce printr-o opacitate neregulat rotundă sau
ovalară. Prezenţa simultană de infarcte multiple, de mici
dimensiuni, este posibilă, iar imaginea nu poate fi
diferenţiată de cea a unei bronhopneumonii.
        În evoluţie, infarctul se poate complica cu un
revărsat lichidian pleural sau o supuraţie a teritoriului
respectiv, cu formarea unui abces. Etapele evolutive
finale pot fi reprezentate de rezoluţia completă sau
fibroza parenchiului afectat. 39
40
 Semiologie imagistică a cordului şi
vaselor mari
      Evaluarea radiologică a stării cordului trebuie să înceapă
întotdeauna cu aprecierea dimensiunilor sale globale. Acestea
pot fi reduse, de regulă, însă în procesele patologice de cea
mai variată natură, sunt crescute în raport cu normalul. În
acest caz, este necesar să se precizeze sensul predominat al
acestei creşteri (longitudinal, transversal, spre stânga sau
spre dreapta).

41
42
 Dilataţia atriului drept.
Mărirea de volum a atriului drept în
exclusivitate este posibilă numai în steznoza
tricuspidiană pură, afecţiune extrem de rară, de
regulă de natură congenitală, care modifică
imaginea cardio – vasculară în mod caracteristic;
arcul inferior drept apare alungit, cu convexitatea
accentuată, deplasat spre dreapta în raport cu
linia mediană.
Aparent scurtat prin ascensiunea atriului, arcul
superior respectiv poate apare, de asemenea,
uşor deplasat spre dreapta, marcând dilataţia
venei cave superioare.
Cordul în ansamblu are un volum redus,
datorită umplerii deficitare, iar circulaţia pulmonară
este săracă. Ascensiunea hemidiafragmului drept
(prin staza hepatică) poate determina modificări
uşoare de poziţie.
43
 Radiografia toracică
Incidenţa de faţă:
•Bombarea arcului inferior drept

44
 Dilataţia atriului stâng

reprezintă elementul caracteristic al
leziunilor valvulare mitrale; de aceea,
evidenţierea ei radiologică este semnificativă
pentru diagnosticarea acestor leziuni. Prezenţa
atriului stâng dilatat     pe marginea dreaptă a
opacităţii cardio-vasculare poate realiza unul
din următoarele aspecte:
 dublu contur al arcului inferior;
 contur biarcuat;
 atriul stâng marginal pe toată întinderea arcului
inferior, până la diafragm.
45
46
Incidenţa de faţă: Dilatarea AS
•Lărgirea unghiului bifurcaţiei traheei cu ascensionarea bronşiei stângi (unghiul normal
40-70°)
•Bombarea arcului mijlociu în porţiunea inferioară (între artera pulmonară şi VS)
•Dublu contur drept

47
 Dilataţia şi hipertrofia ventriculului drept.

Mărirea de volum a ventriculului drept,

produsă de dilataţia şi hipertrofia lui, determină
modificări importante şi caracteristice ale imaginii
cardio-vasculare.
Potrivit arhitecturii şi topografiei sale, în urma
solicitărilor hemodinamice neobişnuite produse
de umpleri diastolice exagerate sau rezistenţe
crescute în evacuare, ventriculul poate creşte
dimensional atât în sens vertical, cât şi în sens
transversal.

48
 Radiografia toracică
Incidenţa de faţă:
- ascensionarea apexului cardiac
-bombarea porţiunii celei mai craniale a arcului
inferior stâng.
-unghiul cardio-frenic lateral stâng este ascuţit.

Incidenţa de profil:
- umple cea mai caudală parte a spaţiului retrosternal,
începând din unghiul cardiofrenic anterior

49
 Dilataţia şi hipertrofia ventriculului stâng

Creşterea de volum a ventriculului stâng se

soldează din punct de vedere radiologic cu
mărirea în sens transversal a imaginii cordului,
predominant spre stânga, alungirea arcului inferior
stâng şi accentuarea convexităţii lui.

50
 Incidenţa de profil

• marginea posterioară depăşeşte intersecţia VCI cu diafragmul

• marginea posterioară depăşeşte punctul de intersecţie eso-diafragmatic
• marginea posterioară depăşeşte marginea anterioară a corpilor
vertebrali

51
     Rezultatul modificărilor descrise se exprimă în
ansamblu printr-o imagine cardio-vasculară
caracterizată prin adâncirea considerabilă a
golfului cardiac, adică prin realizarea
„configuraţiei aortice”.

52
 Modificările elementare ale
aortei

Procesele patologice intrinseci ale aortei se traduc

prin alungirea, lărgirea (difuză sau circumscrisă) a
calibrului şi prin creşterea intensităţii opacităţii
vasului.

53
      Alungirea şi lărgirea difuză, rezultate ale
pierderii elasticităţii pereţilor aortici, se manifestă
radiologic în primul rând prin modificarea imaginii
de faţă a pediculului vascular.
Arcul superior drept devine mai lung şi în
acelaşi timp convex, datorită faptului că aorta
ascendentă depăşeşte în afară vena cavă
superioară, devenind marginală la nivelul arcului
respectiv.
Butonul aortic este situat mai sus decât în
condiţii normale, proiectându-se uneori peste
extremitatea claviculei; el proiemină mai puternic
şi prezintă o rază de curbură mărită .
De multe ori, descendenta devine vizibilă în
golful cardiac, sub forma unei opacităţi în bandă
ce descinde de la nivelul butonului. În ansamblu,
pediculul vascular pare, pe imaginea frontală,
alungit şi lărgit. 54
      Creşterea opacităţii aortei, corolar firesc al dilataţiei sale şi
sporirii conţinutului sanguin intravascular, dar şi consecinţa
sclerozei parietale, este considerabil accentuată în cazul
prezenţei ateroamelor, depozite calcare dispuse sub stratul
endotelial al vasului. Ateroamele realizează lizeree opace de
intensitate calcalră, care dublează contururile aortei, uneori pe
întreaga ei întindere.

55
  Diagnostic imagistic al bolilor
vasculare dobândite
    Stenoza mitrală: Aspectul radiologic al stenozei
mitrale, cea mai frecventă cardiopatie valvulară,
rezultă din modificările produse de dilataţia atriului
stâng, dilataţia şi hipertrofia ventriculului drept şi
staza pulmonară.

56
      În formele tipice, în care este prezentă o leziune
orificială severă, imaginea cordului apare mărită în
sens vertical şi transversal (spre stânga).
Forma cordului realizează în mod caracteristic
configuraţia mitrală, la care contribuie atât mărirea în
sens longitudinal a ventriculului drept, cât şi atriul
stâng mult dilatat.
Proeminenţa conului şi trunchiului arterei
pulmonare în regiunea superioară a golfului cardiac,
ca şi ascensiunea trunchiului, au ca rezultat
acoperirea parţială a butonului aortic, care apare mai
puţin individualizat. În cazuri mai rare, „ştergerea”
butonului se poate datora şi reducerii calibrului aortic,
prin umplerea redusă cu sânge a vasului.
57
      Atriul stâng, prin segmentul lui auricular, proemină în partea
inferioară a arcului mijlociu, pe care îl şi prelungeşte în jos, în
dauna arcului inferior, acesta devine în aparenţă mai scurt.
Reducerea reală a lungimii arcului inferior, datorată micşorării
volumului ventricular, este destul de rara.
Limita dintre cele două formaţiuni anatomice proeminente la
nivelul arcului mijlociu este de obicei uşor de recunoscut, prin
prezenţa unei mici denivelări de contur.
   Mărirea de volum a atriului stâng este marcată, pe lângă
proeminenţa lui, pe conturul stâng şi de modificarea aspectului
arcului inferior drept, care capătă un contur dublu sau biarcuat,
ca şi de devierea esofagului baritat.

58
59
60
61
  În formele uşoare, configuraţia cordului (ca de altfel şi
dimensiunile lui) este foarte puţin modificată, astfel încât
diagnosticul radiologic se bazează în exclusivitate pe
evidenţierea unui atriu stâng mărit.        
 În unele cazuri, aspectul circulaţiei pulmonare poate fi
dominat de semnele hipertensiunii, care se instalează ca
urmare a stării spastice a arterelor pulmonare periferice („al
doilea baraj circulator”). Creşterea spre dreapta a diametrului
transversal al cordului, de obicei simultană cu reducerea
evidentă a semnelor stazei pulmonare, reflectă instalarea
insuficienţei relative de tricupsidă, care însoţeşte sau precede
decompensarea leziunii mitrale. Staza venoasă sistemică se
poate traduce în această situaţie prin ascensiunea
hemidiafragmului drept (datorată hepatomegaliei) şi mai ales
prin prezenţa de revărsate lichidiene pleurale (transudate),
observate mai frecvent în dreapta, mai rar bilateral
62
      Insuficienţa mitrală pură produce modificări
radiologice similare în linii mari celor apărute în stenoză, dar
mult mai puţin pregnante. Configuraţia mitrală este mai slab
exprimată, ca şi dilataţia atriului stâng şi staza pulmonară. În
schimb, este vizibilă în grade diferite, mărirea de volum a
ventriculului stâng, în incidenţele OAS şi de profil.

63
 Boala mitrală

   realizează o imagine radiologică ce nu se deosebeşte de

cea produsă de stenoza pură a orificiului mitral decât prin
mărirea moderată de volum a ventriculului stâng.

64
65
66