ÎNVĂȚAREA

ca proces interactiv de influențare pozitivă a conduitelor

• Cum stimulăm comportamentele pozitive ale copiilor, în
general?
• Cum influențăm pozitiv conduitele elevilor prin învățare
sistematică?
• Ce roluri exercită cadrul didactic în stimularea
comportamentelor pozitive ale elevilor în raport cu actul
învățării sistematice?
• Ce roluri au părinții în creșterea motivației învățării copiilor
lor? Dar în stimularea comportamentelor pozitive ale
copilului?
 De unde plecăm?
• De la ...
• Învăţarea, în sensul ei larg ca pe nevoia şi
iniţiativa omului de a acumula cunoştinţe,
valori, priceperi, pentru a putea trăi într-o
lume în care dinamica schimbărilor e
uimitoare. Vorbim - în acest caz - despre
învăţare ca atitudine faţă de cunoaştere, faţă
de viaţă, faţă de nou.
 De unde plecăm?
• Și de la ...
• Învăţarea, În sens restrâns, ca învăţarea
şcolară mai precis - poate fi analizată din două
puncte de vedere: pe de o parte este vorba
despre învăţarea ca produs şi pe de altă parte,
învăţarea ca proces.
 Să nu uităm de învățarea ca....
• proces de formare
• acumulare de experienţe
• schimbare în comportament ca urmare a
interacţiunii subiectului cu mediul
• achiziţie de cunoştinţe, priceperi, deprinderi
• proces al cărui rezultat este o schimbare
durabilă
• rezultat vizibil al unui proces de acumulare etc.
 În învățare trebuie să ţină cont de următoarele exigenţe:

• Elevii să poată aplica imediat ceea ce au învăţat, prin

intermediul unor exerciţii deschise care să servească
rezolvării problemelor cotidiene / reale

• să identificăm ,,punţile de legătură” între experienţa trecută

a celui care învaţă şi situaţiile noi în care doreşte să se
angajeze în prezent.

• să asigurăm înţelegerea temelor tratate după fiecare etapă

de învăţare.
 Învăţare: condiţii
• să existe o schimbare în comportament;
• schimbarea să fie rezultat al experienţei;
• schimbarea să fie durabilă
 Condiţiile interne ale învăţării
• Sunt date de:
• particularităţile şi disponibilităţile subiectului
(potenţialul ereditar);
• structura cognitivă a celui care învaţă;
• motivaţia;
• stilul de învăţare;
• tehnici de muncă individuală;
 Condiţiile externe ale învăţării
• Sunt date de:
• personalitatea educatorului;
• variabilele din care se construieşte situaţia de învăţare
(sistemul de cerinţe şcolare, specificul materiei studiate
etc.);
• elemente ce ţin de calitatea instruirii (metode, strategii,
stiluri);
• climatul şcolar: tipul de relaţii ce se instiuie între
profesor – elevi, în colectiv;
• gestiunea timpului.
 Învăţarea prin ,,cunoaştere - produs”
• vizează ideea transmiterii de cultură.

• Adevărurile pe care le propune educaţia spre a fi asimilate /învăţate sunt

privite mai ales drept scopuri, obiective, şi nu schimbări, transformări.

• Dominant este cognitivul, şi abia apoi, afectivul... Se promovează distincţia

clară între cel ce care educă şi cel care se educă.

• Dimensiunea formală a relaţiilor educaţionale prevalează şi subordonează

dimensiunea informală.

• Practicile educaţionale sunt puternic divizate, conţinuturile sunt riguros

instituţionalizate în planuri şi programe. (I. Neacşu, 1999, p.18).
 Învăţarea prin „cunoaştere – proces”

• învăţarea este dominată de gândire reflexivă, implicând o reală reconstrucţie a

datelor ştiinţei, a experienţei de viaţă, a capacităţilor de observare şi manifestare.
• Locul central îl ocupă problematizarea, ipoteza (re)-descoperitoare.

• Învăţarea este activă, i se asociază curiozitatea, intuiţia şi imaginaţia, precum şi

gândirea analitică şi critică.

• Deprinderile nu blochează, ci asigură transferuri orizontale şi verticale, specifice şi

nespecifice.

• Satisfacţia şi motivaţia intrinsecă, însoţesc progresele în învăţare. ( I. Neacşu,

1999 pp. 18-19).
 Învăţarea prin „cunoaştere – proces”

• „A instrui pe cineva nu este o chestiune de înmagazinare de rezultate (memorare

de informaţii), ci presupune a-l învăţa să participe la procesul care face posibilă
crearea de cunoştinţe; nu predăm o materie oarecare pentru a produce mici
biblioteci vii în acea materie, ci pentru a-l face pe elev să gândească el însuşi
matematic, să privească fenomenele asemenea unui istoric, să ia parte la procesul
de creare a cunoştinţelor. Cunoaşterea este un proces, nu un produs”. (J.Bruner)
 Şcoli de învăţare

• Şcoala constructivistă - vizează procesele de gândire implicate

în învăţare;
• Şcoala behavioristă - se ocupă de modul în care factorii
externi şi profesorul, influenţează învăţarea;
• Şcoala umanistă – consideră educaţia ca mijloc de satisfacere
a nevoilor emoţionale şi de dezvoltare ale elevului.
 Şcoala constructivistă
• urmăreşte realizarea învăţării prin înţelegere, adică capacitatea de
explicare a unui concept prin referire la alte concepte;

• învăţarea se produce când elevii îşi construiesc propriul sens, de obicei,

pe baza experienţelor anterioare de învăţare şi a propriilor experienţe;

• învăţarea este un proces activ;

• este o teorie a învăţării bazată pe concepte care descrie modul în care

cel care învaţă, îşi construieşte cunoştinţele; în momentul când elevul a
înţeles, abia atunci va putea să opereze, să rezolve, să îndeplinească
sarcinile
 Principiile școlii constructiviste
(G. Petty, 2007)

 profesorii trebuie să fixeze sarcini de lucru la nivel înalt;

(asta înseamnă analiză, sinteză, evaluare, ceea ce
conduce la cunoştinţe funcţionale);

 competenţele de nivel înalt pot fi învăţate;

 stabilirea de trepte ale sarcinilor (stabiliţi sarcini de

lucru care treptat urcă, care asigură trecerea de la
simplu şi concret la complex şi abstract);
 Strategiile constructiviste
• predarea prin întrebări;
• utilizarea răspunsurilor greşite pentru a explora şi
corecta neînţelegerile;
• sarcini de explicare care cer elevilor să prezinte propria
înţelegere
• activitatea în grupuri mici cere elevilor să discute asupra
materialului, deci se construiesc concepte şi are loc
inter-evaluarea;
• crearea de hărţi mentale şi rezumate care să identifice
punctele cheie şi cum acestea se leagă de întreg.
 MEDIUL DE ÎNVĂŢARE
• Scopul activităţilor majore
• Sursă primară sau utilizarea informaţiei
• Regulile care ghidează comportamentul
persoanei care învaţă
• Rolul formatorului
• Furnizarea de feed-back
 MEDII DE ÎNVĂŢARE

• „Medii afective” (care experimentează

evenimente concrete)
• “Medii de percepţie” (care sunt centrate pe
observaţie şi estimare)
• “Medii simbolice” (care evidenţiază
conceptualizarea abstractă)
• “Medii comportamentale” (în cazul cărora
acţiunea are loc în situaţii cu consecinţe reale)
 Mediile afective

Scopul activităţilor majore

•Accentul cade pe experimentarea a ceea ce
înseamnă, de fapt, să fii un profesionist (de exemplu
formator)
•Cei care învaţă sunt implicaţi în activităţi care
simulează sau oglindesc ceea ce ar face ca
profesionişti sau sunt încurajaţi să reflecteze asupra
unei experienţe pentru a genera aceste sentimente şi
intuiţii despre ei înşişi.
 Mediile afective

Sursa primară sau utilizarea informaţiei

•Informaţia discutată şi generată este cel mai adesea
actuală/imediată. Deseori provine din exprimarea sentimentelor,
valorilor, opiniilor de către persoana care învaţă, din discuţii cu
colegii sau cu formatorul.
•Astfel de exprimări sau sentimente sunt încurajate şi considerate
ca fiind inputuri productive în procesul de învăţare.
Regulile care ghidează comportamentul persoanei care învaţă
•Activităţile persoanei care învaţă deseori variază faţă de orice
planificare anterioară, din cauza nevoilor acestuia.
 Mediile afective

Rolul profesorului:

•constituie un model de viaţă pentru domeniu

sau profesie raportat la persoanele care
învaţă, din punct de vedere personal, şi este
considerat cel mai adesea ca un coleg, mai
mult decât ca o autoritate.  
 Mediile afective

Furnizarea de feed-back
•Feed-back-ul este personalizat în ceea ce priveşte nevoile şi
scopurile fiecărui individ, deoarece este opus celui
comparativ.
•Provine atât de la colegi, cât şi de la formator.
•Există discuţii şi critici acceptate referitoare la modul în care
se desfăşoară cursul şi, astfel, evenimentele specifice din
cadrul unei singure sesiuni de predare sunt deseori mai
mult emergente decât impuse.
 Abordari actuale
• O cogniție situată într-un context. Atât contextele fizice și
sociale în care o activitate are loc sunt parte integrantă a
învățării care are loc în aceste contexte.
• O cogniție socială. Învățarea este mai mult decât
construcția individuală de cunoștințe. Interacțiuni cu alte
persoane care învață intr-un mediu social sunt factori majori
care influențează ceea ce este învățat și modul în care are
loc procesul de învățare.
• O cognitie distribuită. Persoane de multe ori se angajează în
activități de învățare prin colaborare utilizand resurse
dincolo de ele însele în procesul de învățare.
 CONTEXTUALIZED LEARNING – Învăţarea
contextualizată

• învăţarea eficientă are loc în contextul în care informaţiile

vor fi folosite în situaţii realistice deoarece contextul este
esenţial pentru ca studenţii/elevii să înţeleagă când să
utilizeze respectivele informaţii.

• scopul = o procesare mai profundă decât simpla achiziție a

cunoștințelor.

• Accentul cade pe înțelegerea și aplicabilitatea

cunoștințelor/deprinderilor într-un context.
 CONTEXTUALIZED LEARNING
– Învăţarea contextualizată-
• Învățarea contextuală își are rădăcinile într-o
abordare constructivistă a predării și învățarii.

• Sensul a ceea ce învăța persoanele este cuplat cu

experiențele lor de viață și contextele specifice;

• este construit de către elevi , nu de către profesori;

învățarea este ancorată în contextul în viața reală
 CONTEXTUALIZED LEARNING
– Învăţarea contextualizată-

• ajută elevii în procesul de învățare cum să-și monitorizeze

propriul proces de învățare, astfel încât ei pot deveni elevi
autoreglați.
• încurajează elevii să învețe unii de la alții
• folosește o evaluare autentică
• accentuează rezolvarea problemelor
• recunoaște că predarea și învățarea trebuie să aibă loc în
mai multe contexte
• ancorează predarea în contextul de viață al elevilor
 Să reflectăm împreună...

 Orice act de învățare, de însușire a cunoștințelor și formare a experienței are o

dinamică proprie, o evoluție specifică guvernată de legea curbei învățării și
cea a uitării.
 Curba atenției pe parcursul unei ore de activitate didactică influențează
calitatea învățării.
 Profunzimea înțelegerii și activismului intelectual legate de ea, reprezintă cea
mai importantă condiție a eficienței învățării, reținerii și aplicării cunoștințelor.
 Calitatea învățării este determinată și de existența unui mediu ambiental
adecvat.
 Formarea unui stil cognitiv (mod de abordare și dezvoltare a cunoștințelor și
rezolvare a problemelor) flexibil, deschis, creativ este util în creșterea
performanțelor în învățare.
 Formarea unei gândiri structural-sistematice stă la baza învăţării logice.
 Învățarea în grup, bazată pe dialoguri și interogații inteligente, stimulează
creativitatea, schimbul de experiență, dezvoltarea aptitudinilor psihosociale
(comunicare, cooperare etc.).
 Principiul ascultării active trebuie asigurat ca o condiție a învățării eficiente.
Fișă de lectură

• Lecturați un capitol la alegere din

cartea Școli care învață (Peter
Senge, 2012) și diseminați
experiența de învățare către colegi
sub forma unei prezentări (ppt)
initulată Știați că...?