Piaţa de capital: concept,

funcţii, segmente
1. Piaţa de capital: segmente, cererea şi ofertă.
2. Funcţiile pieţei de capital. Clasificarea şi
caracteristica pieţelor de capital.
3. Conceptul, noţiunea şi caracteristica pieţelor
primare şi secundare, bursiere şi extrabursiere.
4. Specificul şi particularităţile funcţionării pieţei
valorilor mobiliare din Moldova.
* Necesităţile de existenţă ale individului, ca şi cele de existenţă şi
funcţionare ale grupurilor sociale şi ale societăţii in ansamblul ei
sunt satisfăcute in economia de piaţă, intr-o măsură covarşitoare şi
de o manieră quasigenerală, pe baza cererii şi ofertei. Un gen de
necesităţi il reprezintă nevoia de bani, in particular de capital.
Nevoia de bani este determinată de consum, in cazul populaţiei, şi
de dorinţa de a iniţia sau continua o afacere, in cazul
intreprinzătorilor, situaţie in care se vorbeşte de nevoia de capital.

* Capitalul este un disponibil financiar (necorporal) sau material

(corporal) , utilizat intr-o activitate lucrativă (creatoare de bunuri
destinate schimbului cu scopul de a aduce profit).

* Acest gen de nevoi a generat segmente specifice de cerere şi ofertă –

cerere de bani şi ofertă de bani, in particular de capital. S-au creat,
ca urmare, pieţe specifice – pieţele financiare, specializate, prin
diviziunea muncii, in pieţe monetare şi pieţe de capital.
1. Piaţa monetară (piaţa creditului) - formată din totalitatea băncilor
şi a altor investiţii financiare intermediare, specializate în atragerea
disponibilităţilor băneşti temporar libere în economie sub forma
depunerilor în conturi şi a emisiunilor monetare şi acordarea
împrumutului celor cu nevoi temporare de capital.
Specific acestei pieţe este faptul că cererea şi oferta de capital nu se
întâlnesc în mod direct. Intermediarii financiari, în special băncile,
primesc atât ofertele, cât şi cererile de capital. Pentru depunerile
băneşti ele plătesc dobândă disponibilităţilor şi îşi rezervă dreptul de
a le acorda ca împrumut celor ce solicită capital. De la aceştia
încasează o dobândă mai mare, diferenţa acoperind cheltuielile de
funcţionare şi asigurând profitul intermediarului.
Deci, sursa principală pe care se bazează activitatea pieţei monetare
o constituie depunerile băneşti în conturi. Deoarece aceste depozite,
indiferent de termenul pentru care au fost constituite, pot fi
solicitate, de proprietari în orice moment, băncile nu pot acorda
credite decât pe termen scurt şi foarte scurt. Pentru satisfacerea
cererilor de capital pe termen lung s-a dezvoltat cea de-a doua
componentă a pieţei de capital - piaţa financiară.
2. Piaţa de capital se caracterizează prin întâlnirea directă a cererii
de cu oferta de capital, deoarece solicitantul emite titluri de creanţă
proprii negociabile pe care le cumpără deţinătorii de capital.
Principalul avantaj al pieţei de capital constă în caracterul negociabil
al titlurilor de creanţă, care permite deţinătorului sa-şi recupereze
oricând capitalul investit şi astfel, să transfere riscurile ce însoţesc
plasamentele de capital.

Diferenţa acestor componente ale pieţei financiare are la bază două

criterii şi anume:
- modalitatea de acoperire a nevoilor de capital, care se realizează
prin finanţarea indirectă (îndatoriri) pe piaţa monetară, respectiv prin
finanţarea directă bazată pe emisiuni de titluri proprii pe piaţa de
capital;
- termenul pentru care se procură capitalul: piaţa monetară fiind o
piaţă de capital pe termen scurt, iar piaţa de capital este o piaţă pe
termen lung.
Principalele beneficii ale pietelor de capital asupra dezvoltarii
economice sunt:
·        eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului
financiar;
·        accesul societatilor noi si în formare la finantarea prin
actiuni si/sau obligatiuni;
·        descentralizarea proprietatii si a distributiei averii;
·        solvabiliatea societatilor comerciale.

Aceste beneficii trebuie sa tina însa cont si de costurile si

dezavantajele pietei de capital:
ciclurile economice si impactul asupra obtinerii capitalului,
încrederea investitorilor,
puterea sectorului financiar, etc.
Trasaturile pietei de capital sunt urmatoarele:
·        Este o piata deschisa, în sensul ca plasamentul este efectuat de marea
masa a investitorilor, iar tranzactiile cu instrumente financiare au caracter
public;
·        Produsele pietei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piata de
capital, banii sunt investiti în general pe o perioada mai mare de un an, în timp
ce pe piata monetara, resursele sunt utilizate pentru finantari pe termen scurt;
·        Valorile mobiliare, ca produse ale pietei se caracterizeaza prin
negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la
altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la
un pret specific conditiilor pietei sau care rezulta din negociere, la un moment
dat;
·        Tranzactionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediata.
Intermediarii au un rol important în ceea ce priveste punerea în contact a
emitentilor cu investitorii sau a investitorilor, ce detin valori mobiliare în
portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere.
Piata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a
capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativa la
construirea depozitelor bancare, investitorii pot achizitiona valori mobiliare, iar
emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin
emisiunea de actiuni si obligatiuni.
Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzactionate pe piata de capital, organizarea
diferita a acestor piete si diversitatea mecanismelor de emitere si comercializare a
produselor specifice, a dus la structurarea pietei dupa mai multe criterii:
A. Privita prin prisma producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital
cuprinde 2 segmente:
·        piata primara - piata pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt
negociate pentru prima oara;
·        piata secundara - piata pe care sunt tranzactionate instrumente financiare aflate
deja în circulatie.
B. Dupa obiectul tranzactiei, avem:
·        piata actiunilor - piata pentru actiuni comune si preferentiale emise de societati
comerciale. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si
rambursarea sumei împrumutate la o scadenta si care are prioritate asupra veniturilor
emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un
drept rezidual asupra veniturilor emitentului;
·        piata obligatiunilor - piata pentru instrumente de datorie de orice fel;
·        piata contractelor la termen - piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza
pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la
termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulatie sau pot
fi emise înainte de scadenta contractului;
·        piata optiunilor - piata în care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare
conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract pe optiuni.
C. Dupa modul de formare a pretului instrumentelor financiare:
·        piata de licitatie - piata în care tranzactionarea este condusa de o
parte terta, în functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a
cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Cererile si ofertele
mentioneaza atât pretul, cât si cantitatea. Tranzactiile se realizeaza la
acele preturi pentru care exista atât cerere, cât si oferta;
·        piata de negocieri - piata în care cumparatorii si vânzatorii
negociaza între ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin
intermediari. Aceasta piata este utila în cazul valorilor mobiliare inactive
si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o piata de licitatii
fluctuatii de scurta durata, pâna în momentul în care vor exista
suficiente ordine în cealalta parte a pietei.
D. In functie de momentul finalizarii tranzactiilor:
·        piata la vedere - cea pe care valorile mobiliare, sunt tranzactionate
pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de respectiva piata
si variza de la o zi la o saptamâna, în functie de reglementarile în
vigoare;
·        piata la termen - în cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare
la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii, se
realizeaza la o data viitoare.
Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vând
sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara
constituie un circuit de finantare specializat. Aceasta piata permite
transformarea directa a economiilor în resurse pe termen lung. Pe piata
primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor,
deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei
primare se pun în evindeta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate
de catre emitenti, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata
permite finantarea agentilor economici.
Piata primara asigura întâlnirea cererii cu oferta de titluri, permitând
finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatii publice. Este un
mijloc de distribuire si plasament de titluri.
Piata primara are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt
în capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piata primara se vând valori
mobiliare emise de acele entitati care au nevoie de resurse financiare si se
cumpara de catre alte entitati sau persoane fizice posesoare de economii pe
termen mediu si lung.
Aceasta piata cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si
distribuirii lor de catre emitent direct sau printr-un intermediar specializat.
 
Piata primara are functia de a directiona capitalurile pe termen lung
pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub
diverse forme.
Participantii pe piata primara, în cadrul careia se vând si se cumpara
valori mobiliare nou emise, sunt:
·        Solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale,
întreprinderile publice si cele private;
·        Ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici,
banci, case de economii, societati de asigurare;
·        Intermediarii: societati de investitii financiare, banci comerciale,
societati de investitii care, prin reteaua proprie, asigura vânzarea valorilor
mobiliare.
Piata secundara este o componenta a pietei de capital, pe care se vând si se
cumpara titluri financiare dupa de acestea au fost emise catre investitorii
originari.

Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna
functionare a pietei primare, cât si lichiditatea si mobilitatea economiilor.
Investitorii au posibilitatea în orice moment de a negocia actiunile si
obligatiunile detinute în portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare.

Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este

deschisa, publica (plasamentul se efectueaza în marea masa a investitorilor
si tranzactiile au caracter public).
Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte
anumite cerinte:
·        Lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura
continuitatea derularii tranzactiilor);
·        Eficienta: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;
·        Transparenta: informatia asigura o buna orientare
investitionala si contracararea tendintelor de monopol;
·        Corectitudine: prin reglementari se contracareaza
tendintele de manipulare a pietei.
Functiile pietei secundare sunt urmatoarele:
- Asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;
- Raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate
pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite în
valori mobiliare înainte de scadenta (durata de viata a actiunii
este egala cu durata de viata a emitentului);
- Evaluarea permanenta a titlurilor listate.
Piata secundara este o piata organizata, care asigura
operatorilor urmatoarele avantaje:
informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi
tranzactionat;
informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate
în marea masa a investitorilor;
ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe
piata.
In masura în care actiunile si obligatiunile reprezinta forme de investire
fiabile si relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele
îndeplinesc doua functii:
·        Actiunile genereaza un stimulent de a economisi si a investi, spre
deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri si proprietati imobiliare
sau de a cauta alternative de investitii mult mai profitabile în
strainatate;
·        Obligatiunile concureaza cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al
controlului ratelor dobânzii. Acest lucru exercita o presiune de a
mentine ratele "controlate" ale dobânzii mai aproape de ratele "de
piata", ceea ce este posibil sa reflecte inflatia si penuria de fonduri.
Clasificarea pietelor secundare:
A) Dupa continuitate:
1.     piete intermitente: aici formarea preturilor se bazeaza în
general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa
doar în anumite momente specificate: când titlul este anuntat,
acele persoane interesate sa vânda sau sa cumpere se reunesc
pentru o licitatie explicita.
2.     piete continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc în
orice moment. Tranzactiile nu se încheie la un pret unic pentru
întreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica în
cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica
doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta
fara actiunea intermediarilor; altfel s-ar cere sume mari pentru ca
investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a
accepta una modesta.
3.     piete mixte.
B) Dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se împart în:
1.     piete centralizate;
2.     piete descentralizate.
C) Dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor:
1.     piete private: dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor
moderne de inspiratie anglo-saxona;
2.     piete de stat: pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber
al operatorilor;
D) Dupa tehnica tranzactionarii:
1.     dubla licitatie;
2.     formatori de piata.
E) Dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare:
1.     piete de licitatie: în cadrul acestora pretul se formeaza ca punct de
echilibru între cererea si oferta concentrata la bursa;
2.     piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe
baza unui nivel negociat al pretului , astfel încât, în acelasi moment,
aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi
intermediari la preturi diferite.
Cererea si oferta de capital
Dezvoltarea afacerilor s-a bazat în secolul XX, în principal, pe creditare.
Orice companie care vroia sa se dezvolte, sa faca noi investitii, avea nevoie
de resurse financiare în timp scurt, mai mult decât permitea procesul de
economisire. Acest fapt s-a datorat în special rapiditatii dezvoltarii unei
idei de afaceri, în special în ultimele doua decenii ale secolului trecut.
Aceasta a fost principala cauza a cererii masive de capital, ce a determinat
companiile sa caute resurse financiare dintre cele mai diverse. Pe de alta
parte, datorita puternicei dezvoltari economice, s-au creat si surplusuri
masive de bani, atât la persoanele juridice, cât si la persoanele fizice.
In aceste premise, piata de capital reprezentata de bursele de valori, a fost
intermediarul ideal între cerere si oferta de capital.
Miscarea fondurilor în economie se poate realiza în doua modalitati:
·        prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea
de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea
utilizatorilor de fonduri - finantare indirecta;
·        prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de
fonduri pe piata financiara - finantare directa.
In cazul finantarii directe se pun în circulatie instrumente financiare si
o data cu ele, se stabileste o retea de relatii între emitentii
respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si
cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri.
Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice
si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-bancare si de
asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata
internationala.
Cererea de capital se grupeaza în:
a)     cererea structurala - este determinata de nevoia finantarii unor actiuni
economice în diverse ramuri de activitate, achizitionarea de bunuri de investitii si
finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor
financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si
internationale;
b)    cererea conjuncturala - este efectul insuficientei sau indisponibilitatii
resurselor interne, restrictiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor
financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe.
Cererea de capital este generata de urmatorii agenti economici:
·        statul si colectivitatile locale (orase, regiuni), a caror motivatie pentru
cererea de fonduri este legata de finantarea cheltuielilor, a deficitului bugetar,
obtinerea fondurilor necesare realizându-se prin emisiunea de obligatiuni ale
statului sau obligatiuni municipale;
·        societatile comerciale care apeleaza la piata de capital pentru acoperirea
nevoilor din diferite sectoare si care utilizeaza fondurile disponibile de pe piata
de capital atât în momentul constituirii, cât si pe parcursul desfasurarii
activitatii. Aceste societati mobilizeaza fondurile disponibile fie prin emisiunea
de actiuni, fie prin emisiunea de obligatiuni;
·        institutiile bancare si financiare, societati de asigurare care fac apel la
capitalurile disponibile pentru finantarea activitatii proprii, însa, rolul lor
principal este de a facilita circulatia capitalului, asigurând lichidarea pietei.
Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramâne în posesia detinatorilor
de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum.
Oferta de capital este direct legata de procesul de economisire. Economiile sunt venituri ce
depasesc nevoile de consum care sunt plasate pe piata de capital prin cumpararea de titluri
emise si care pot îmbraca urmatoarele forme:
·        capitaluri disponibile apartinând societatilor comerciale;
·        resurse de finantare disponibile la un moment dat la nivelul institutiilor financiare
(societati bancare, societati de investitii, case de economii);
·        disponibilitatile banesti ale populatiei.
Oferta de capital este asigurata de investitori. Acestia sunt persoane fizice sau juridice care
investesc într-o societate prin cumpararea de valori mobiliare/titluri de valoare, cu scopul de
a obtine avantaje economice sub forma profiturilor sau a drepturilor de proprietate,
tranzactie, etc.
 
In functie de comportamentul fata de piata de capital, exista urmatoarele tipuri de
investitori:
a) Investitori individuali care realizeaza tranzactii relativ modeste si care din punct de
vedere al influentei asupra cursului pot fi:
·        investitori pasivi care achizitioneaza valori mobiliare în scopul obtinerii de profit din
dobânzi si dividende viitoare fara a influenta cursul valorilor mobiliare;
·        investitori activi al caror plasament în valori mobiliare urmareste o fructificare prin
intermediul cursului bursier, ceea ce face acesti investitori sa initieze tranzactii de
vânzare/cumparare în scopul obtinerii de câstiguri din diferentele de curs;
b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii, care fac tranzactii de dimensiuni
mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, socitetatile de investitii,
organismele de plasament colectiv, insitutiile care gestioneaza fondurile de pensii.
Investitorii institutionali sunt organisme financiare ce colecteaza resurse provenite din
economisire si care, prin natura sau statutul lor, folosesc o parte însemnata a acestora
pentru plasamente, sub forma de valori mobiliare.
Cererea si oferta sunt doua dimensiuni ale procesului de economisire -
investire supuse influentei directe si indirecte a unor riscuri multiple, dintre
care o importanta deosebita o au:
·        riscul optional al investirii, care apare în momentul adoptarii deciziei
de plasament prin orientarea catre piata monetara sau catre piata de
capital;
·        riscul afacerii, care vizeaza incertitudinea privind produsele pe care le
poate oferi piata de capital la un moment dat, atât detinatorilor de fonduri,
cât si investitorilor ce gestioneaza portofolii de valori mobiliare;
·        riscul pietei, care vizeaza evolutia preturilor instrumentelor financiare
în viitor si posibilitatea înregistrarii unor pierderi, ca urmare a modificarii
raportului cerere-oferta pentru un anume tip de instrument financiar;
·        riscul lichiditatii, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilitatile
de transformare rapida si fara pierderi în numerar a valorilor mobiliare
detinute;
·        riscul creditului, specific pietei obligatiunilor, care intervine atunci
când debitorul nu-si poate respecta angajamentul de rascumparare a
obligatiunii sau de plata a dobânzii;
·        riscul schimbarii cadrului legislativ, care vizeaza atât piata de capital,
cât si modificarea legislatiei economice si financiare în general.
În orice ţară dezvoltată rolul de indicator al pieței valorilor mobiliare aparţine bursei de valori, menită să realizeze
funcţiile unei pieţe organizate, asigurând un "loc de întâlnire" al cererii şi ofertei. În rezultat pentru vânzător şi
cumpărător este obţinut cel mai bun preţ. Funcţia de bază a bursei de valori este dezvoltarea pieţei bursiere
organizate, orientată spre crearea infrastructurii şi acordarea serviciilor ce asigură efectuarea tranzacţiilor civile
între participanţii pieţei valorilor mobiliare, având ca obiect valori mobiliare. Aici se concentrează toată
informaţia referitoare la cerere şi ofertă privind valorile mobiliare, ceea ce creează cele mai favorabile condiţii
pentru determinarea cursului valorilor mobiliare. Reprezentând o formă a pieţei organizate, bursa de valori are
specificul său, ceea ce o deosebeşte de alte pieţe, în special de pieţele financiare.
 
În luna decembrie 1994, în baza Legii cu privire la circulaţia valorilor mobiliare şi bursele de valori, a fost fondată
Bursa de Valori a Moldovei (BVM), reprezentând o societate pe acţiuni de tip închis. La crearea bursei au participat
34 de fondatori - participanţi profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Primele negocieri au avut loc la 26 iunie
1995, considerată ziua de "naştere" a Bursei de Valori a Moldovei.
 
Odată cu deschiderea Bursei a fost creată baza juridică şi organizatorică, contribuind la realizarea proceselor
complexe pe piaţa de capital. Graţie susţinerii din partea SUA (ajutor acordat prin Agenţia Statelor Unite ale
Americii pentru Dezvoltare), Bursa de Valori a fost înzestrată cu tehnologii moderne de tranzacţionare.
 
Începând cu luna mai 1995 BVM este membru activ al Federaţiei Burselor Euro-Asiatice (FEAS), creată în 1995 la
iniţiativa Bursei de Valori din Istanbul, ale cărei obiective principale sunt:
·        dezvoltarea pieţei de capital a ţărilor-membre privind perfecţionarea structurii organizatorice;
·        soluţionarea problemelor reglementării şi autoreglementării mecanismului pentru brokeri şi dealeri;
·        organizarea unui monitoring eficient;
·        elaborarea principiilor administrării corporative etc.
 
Din luna iulie 2008 BVM face parte din Asociaţia Internaţională a Burselor CSI (МАБ СНГ). Asociaţia a fost fondată la
Moscova în anul 2000 cu scopul de a coordona eforturile în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţelor financiare din
fiecare stat în corespundere cu standardele internaţionale.
 
La etapa iniţială de dezvoltare pentru Bursa de Valori au fost stabilite cerinţe privind mărimea capitalului social. La
momentul fondării capitalul social al Bursei constituia 238 000 lei şi în prezent acesta constituie 500 000 lei. Normativele
suficienţei capitalului propriu de 1000000 lei inclusiv a fondului de garanţie de 30 la sută din capitalul propriu stabilite de
legislaţie în prezent sunt respectate.
 
În anul 1998 Bursa de Valori a Moldovei a fondat Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare (DNVM) - societare pe acţiuni
necomercială de tip închis. Acest eveniment a coincis cu jubileul de trei ani al primelor negocieri la Bursă. Odată cu
dezvoltarea pieţei de capital cota parte de proprietate a BVM s-a micşorat şi acţiunile sunt împărţite între participanţii
DNVM. Implementarea în 1998 a unui nou sistem de tranzacţionare, integrat cu sistemul de depozitare, a permis realizarea
garantată şi operativă a negocierilor bursiere. Implementarea acestui sistem, la fel ca şi crearea DNVM, s-a datorat
susţinerii companiilor americane Prise Waterhouse şi USAID.
 
În luna aprilie 2000 Bursa de Valori a Moldovei a obţinut statutul de organizaţie necomercială de autoreglementare. Fiind
organizaţie de autoreglementare Bursa este o parte componentă a mecanismului unic de reglementare a pieţei valorilor
mobiliare, înzestrată cu împuterniciri respective, elaborează reguli şi standarde ale activităţii membrilor săi. Însă începând
cu anul 2008, ca urmare a modificărilor la legislaţia cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Bursa a pierdut statutul de
organizaţie necomercială, devenind comercială, şi prin urmare pierzând şi statutul de organizaţie de autoreglementare.
 
Mecanismul efectuării negocierilor bursiere este reglementat prin Regulile Bursei de
Valori a Moldovei, aprobate de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare prin
Hotărîrea nr. 62/14 din 26 decembrie 2008, precum şi printr-o serie de regulamente,
instrucţiuni, proceduri elaborate în acest sens. Încălcările admise în cadrul efectuării
tranzacţiilor bursiere sunt examinate de către Comisia disciplinară şi/sau Arbitrală a
Bursei.
 
Începând cu anul 2000 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (actual Comisia Naţională
a Pieţei Financiare), în scopul reflectării tendinţelor pieţei de capital, a lansat
indicele bursier CNVM-32 (actualmente CNPF). Pe parcursul anilor baza de calcul a
indicelui a suferit modificări.
 
Orice activitate pe piaţa de capital se desfăşoară în conformitate cu
Legea privind piaţa de capital nr. 171 din 11.07.2012 Monitorul Oficial
nr.193-197/665 din 14.09.2012, ale altor acte legislative aplicabile şi cu
actele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
Serviciile şi activităţile financiare reglementate de lege vizează
următoarele instrumente financiare:
a) valorile mobiliare;
b) unităţile (titlurile) emise de organismele de plasament colectiv în
valori mobiliare;
c) instrumentele pieţei monetare;
d) contractele options, contractele futures, contractele swap,
contractele forward pe rata dobînzii şi orice alte instrumente
financiare derivate referitoare la valori mobiliare, valute, rate ale
dobînzii, rate ale rentabilităţii, indici financiari sau bunuri;
e) instrumentele financiare derivate pentru transferul riscului de credit;
f) contractele financiare pentru diferenţe;
g) alte instrumente financiare admise spre tranzacţionare pe o piaţă
reglementată şi/sau în cadrul unui sistem multilateral de
tranzacţionare.
În domeniul pieţei de capital, obiectivele de reglementare ale Comisiei
Naţionale sînt:
a) menţinerea şi promovarea echităţii, eficienţei, transparenţei şi ordinii pe
piaţa de capital;
b) protejarea drepturilor şi intereselor persoanelor care investesc în
instrumente financiare în cadrul ofertelor publice şi/sau care apelează la
servicii de investiţii;
c) prevenirea cazurilor de încălcare a legislaţiei în domeniul pieţei de capital;
d) reducerea riscurilor sistemice pe piaţa de capital;
e) menţinerea stabilităţii financiare a Republicii Moldova prin luarea de
măsuri adecvate în ceea ce priveşte piaţa de capital;
f) instruirea publicului larg privind piaţa de capital, instrumentele financiare,
serviciile şi activităţile de investiţii.