Sunteți pe pagina 1din 21

Colindătorii

de George Coşbuc
George Coşbuc
(20.septembrie.1866--9.mai.1918)   Se naşte
la Hordou-Nasaud (astăzi Coşbuc), al optulea din cei
12 copii ai preotului Sebastian si al preotesei Maria
Coşbuc. Copilăria şi-o petrece într-o aşezare
sătească cu un folclor bogat şi cu o natură
palpitantă, aspecte care îi vor influenţa opera de
mai tarziu.
Poezii
Iarna pe uliţă
La oglindă
Balada
Pierde-vară
Vara
Pasa Hassan
Hora
Doina
COLINDĂTORII
de George Coşbuc

Cad fulgii mari,încet zburând Drăguţ un miel cum I-au adus


 Si-n casă arde focul, Păstorii de la stână,
Iar noi pe lângă mama stând, Si îngerii albi cântau pe sus,
De mult uitarăm jocul. Cu flori de măr în mână.

Demult şi patul ne-paştepta, Si-auzi ! Răsar cântări acum,


Dar cine să se culce? Frânturi dintr-o colindă,
Rugată, mama repeta Si vin mereu,s-opresc din drum,
Cu glasul rar şi dulce. Se-aud acum în tindă-

Cum sta pe paie-n frig Hristos, Noi stăm cu ochii pironiţi


In ieslea cea săracă, Si fără de suflare;
Si boul cum sufla milos Sunt îngerii din cer veniţi
Căldură ca să-i facă, Cu Leroi, Domnul mare !
Verificare
 Ce anotimp este descris?
 Despre ce sărbătoare religioasă le
vorbeşte mama copiilor?
 Ce află copiii despre naşterea lui Hristos?
 Ce învăţăminte ai desprins din strofa a
doua a poeziei?
Cuvinte necunoscute:

iesle=jgeab construit din lemn, unde se pune hrana


animalelor

jgeab=crescătură, adâncitură, scobitură

păstor=persoană care are în grijă oile, cioban


Explicatii potrivite:

“De mult uitarăm jocul”:

-copiii îl asteptau pe Moş Crăciun;


-aceştia aşteptau cuminţi şi emoţionaţi
povestea mamei;
-ei se pregăteau în linişte de culcare.
Aceştia aşteptau cuminţi şi emoţionaţi povestea
mamei.
Copiii nu doreau să se culce fiindcă:

-doreau sa-i primească pe colindători;


-nu le era somn;
-voiau să asculte despre naşterea lui Iisus.
Voiau să asculte despre naşterea lui Iisus.
Ei erau emoţionaţi de povestea lui Iisus pentru că:

-Mântuitorul se născuse într-o iesle săracă;


-ieslea fusese încălzită de suflarea animalelor;
-pruncul acela mic urma să ajungă Mântuitorul
omenirii.
Pruncul acela mic urma să ajungă Mântuitorul
omenirii.
“Îngeri albi cântau pe sus” arată:

-naşterea Mântuitorului;
-naşterea Fiului lui Dumnezeu cântată de îngeri;
-îngerii se bucurau alături de oameni.
Naşterea Fiului lui Dumnezeu cântată de îngeri.
Alcătuiţi propoziţii cu ajutorul
cuvintelor:

păstor, înger .
Alcatuirea unui text

1.Ce este un colind?


2.Ce este Crăciunul?
3.Ce semnificaţie are pentru
creştini?
Cuvinte cu sens opus:
a se culca=
a spune=

a uita=
a veni=

a arde=
frumos=

a pleca=
a râde=

a(a-şi) aminti=
rău=
Cuvinte cu sens opus:
a se culca=a se trezi
a spune=a tăcea

a uita=a-şi aminti
a veni=a pleca

a arde=a stinge
frumos=urât

a pleca=a veni
a râde=a plânge

a(a-şi) aminti=a uita


rău=bine
Întrebări sintetizatoare:
 Ce aşteptau copiii de la mama lor?
 Ce se serbează de Craciun?
 Ce urează colindătorii oamenilor?
Afara ninge linistit

Afara ninge linistit


Si-n casa arde focul,
Iar noi pe langa mama stand,
De mult uitaram jocul.

In casa patul e facut


Dar cine sa se culce?
Cand mama spunea de Iisus
Cu glasul ei cel dulce.

Cum s-a nascut in fan


In ieslea cea saraca
Iar boii peste el suflau
Caldura ca sa-i faca

Si-au mai venit la el acolo,


Pastorii de la stana
Si ingerii cantau in cor,
Cu flori de crin ïn mana

S-ar putea să vă placă și