EPIDEMIOLOGIA INFECȚIILOR DIGESTIVE.

MĂSURI PROFILACTICE ȘI ANTIEPIDEMICE ÎN

INFECȚIILE DIGESTIVE.
 PLANUL LECȚIEI:
• Caracteristica generală a infecţiilor digestive.
• Rezervorul şi sursele de agent patogen al infecţiilor digestive.
• Modul, căile şi factorii de transmitere în infecţiile digestive.
• Factorii favorizanţi/dinamizatori: sociali, naturali în apariţia infecţiilor digestive.
• Manifestările cantitative ale procesului epidemic (cazuri sporadice, izbucniri, epidemie,
pandemie) în infecţiile digestive.
• Manifestările procesului infecţios în infecţiile digestive.
• Măsurile profilactice şi antiepidemice în infecţiile digestive.
• Infectiile gastrointestinale pot fi determinate de virusuri, bacterii sau de paraziti
care provoacă inflamatia tractului gastrointestinal fie de la nivelul stomacului, fie de
la nivelul intestinelor. Cele mai comune simptome ale infectiilor de la nivelul
tractului gastrointestinal sunt diareea, febra, durerile abdominale, greata, voma.
Cauza bolilor gastro-intestinale poate sa fie diferita, dar simptomele sunt
asemanatoare, iar stabilirea cauzei bolilor nu poate fi facuta doar prin examen fizic
al pacientului. Chiar daca simptomele determinate de diferite tipuri de microbi sunt
asemanatoare, tratamentul corect trebuie facut in functie de cauza diferita care a
determinat simptomele respective.
• Infecțiile intestinale sunt afecțiuni care apar mult mai frecvent decît ne putem
imagina, și pot produce complicații neașteptate.Cel mai neplăcut simptom al unei
infecții intestinale este diareea, care se produce mai mult de 3-4 ori pe zi.
CAUZE ALE APARIȚIEI INFECȚIILOR
INTESTINALE
Principalele cauze ale Infecțiilor
intestinale sunt reprezentate de
proliferarea florei intestinale de
către bacterii și ciuperci,
provenite în general din
consumul de alimente alterate,
apa contaminată sau din cauza
unei igiene incorecte. Mâinile
murdare, consumul de fructe sau
legume nespălate consumul de
carne incomplet preparată sau
chiar crudă, toate acestea pot
favoriza declanșarea infecțiilor
intestinale.
 Simptome
generale
Diaree cu
dureri intense

Tensiune arterială
crescută
Vomă,dureri
de cap

Slăbiciune

Febră peste 38 C
Deshidratarea,senzație
Scaun cu permanentă de
mucus,sînge și puroi sete,gura uscată
 FEBRA TIFOIDĂ
• Febra tifoidă a fost cunoscută încă din Antichitate, fiind confundată de-a lungul timpului cu alte boli cu
stări febrile pronunțate, cum ar fi tifosul exantematic, semnate până-n secolul XIX ca boli tifice din cauza
stării febrile grave cu pierderea cunoștinței (din greacă: typhos – ceață, cunoștință confuză).
• Agentul patogen este Salmonella typhi, microorganism gramnegativ, din genul Salmonella, familia
Enterobacteriaceae. Crește ușor pe medii de cultură simple, sau selective cu conținut de bilă. Este aerob,
sau facultativ anaerob, mobil, spori și capsulă nu formează.
• Patologii umane (99,5%) aparţin ss S.enterica 2500 de serovariante:
• S. Typhi,
• S. paratyphi A,
• S. paratyphi B
FACTORI DE PATOGENITATE
• Fimbrii (adeziune)
• Capacitatea de a penetra în celule şi de multiplicare intracelulară (Macrofage, celule epitel)
• Endotoxina
• Citotoxine (SLT) – inhibă sinteza proteică (necroză)
• Enterotoxine (LT, ST) – provoacă diaree.
• Ag Vi – virulență (antifagocitar, inhibă activarea C, rezistenţă la activitatea bactericidă a serului)
• Ag H - flagelar de natură proteică
• Ag O - somatic de natură lipopolizaharidică
• După sensibilitatea față de diferite tipuri de bacteriofagi, la ora actuală sunt cunoscute mai bine
de 100 de fagovariante (fagotipuri, lizotipuri) de S. typhi circulante în natură cu importanță
epidemiogenă.
 REZISTENȚA SALMONELA TYPHI
• Rezistența S. typhi în mediul extern este mare, supraviețuind perioade variabile de timp în diverse
substraturi.
• astfel, în apa curgătoare – rezistă până la 2 săptămâni,
• în apele din lacuri – până la 4 săptămâni,
• în fântâni – până la 3 luni,
• în gheță – până la 6 luni, pe legume și zarzavaturi – până la 10-12 zile, în unt și brânzeturi – până
la 3 luni,
• pe mâinile contaminate – 48 ore.
• este sensibil la razele ultraviolete, temperaturi înalte (la temperatura de 60°C persistă până la 30
min, la 100°C – piere momental), dezinfectante, în special cu conținut de clor.
• Sursele de agenți patogeni sunt umane și sunt reprezentate de bolnavi și purtători.
• Sunt patogeni primari găzduiţi în intestinul omului şi animalelor – snge. Unele
serovariante sunt specifice. Contaminează apa, solul şi alimentele.
• Bolnavul ca sursă de agenți patogeni. După contaminare pe cale orală agentul patogen pătrunde
în folliculii lymphatici a intestinului subțire (plăcile Peyer), unde se și multiplică. După perioada
de multiplicare (perioada de incubație), care constituie de la 3 până la 21 de zile (în funcție de
virulența agentului patogen și doza de microorganizme contaminate), agentul patogen din
folliculii limfatici pătrunde în circutul de sânge, revocând bacteriemie și endotoxinemie.
• Prin circuitul de sânge are loc disiminarea agentului patogen în organele parenchimatoase (ficat,
splină, ganglionii limfatici, măduva osoasă).
• După aceea din ficat prin lichidul biliar bacteriile nimeresc din nou în intestin de unde cu masele fecale
se elimină în mediul extern. Eliminarea poate avea loc și prin urină. Așadar, în perioada de incubație cât
și în prima săptămână de boală bolnavul în febra tifoidă, practic, nu este contagios. Contagiozitatea
bolnavului începe din a 8-10 zi de boală, odată cu eliminarea intensă a agentului cauzal în mediul extern
prin masele fecale, sau cu urina (în 30-50% cazuri).
• Cel mai contagios bolnavul este în a doua și a treia săptămână de boală, după care concentrația
agentului cauzal în masele fecale scade, dar pericolul eliminării persistă pe tot parcursul perioadei de
reconvalescență.
• Aproximativ 3-5% din convalescenți continuă să elimine S. typhi o perioadă mai îndelungată.
• În aceste cazuri S. typhi se localizează în vizica biliară, unde se multiplică și de unde se elimină ani de
zile, zeci de ani, sau toată viața.
• Purtătorii de germeni. Pot fi de două categorii; reconvalescenți(3 luni) și sănătoși, cronici.
• Actualmente purtătorii cronici constituie cât rezervorul S. typhi în natură, atât și sursa principală
de contaminare!!
 MODUL (MECANISMUL), FACTORII ȘI CĂILE DE
TRANSMITERE
• Modul de transmitere al agentului cauzal de la organismul gazdă la cel receptiv
în febra tifoidă este cel fecal-oral, care se realizează prin diferiți factori: apă,
alimente, sol, obiecte casnice, muștele domestice și mâinile contaminate.
• Apa constituie factorul principal în contaminarea omului cu S. typhi (≈60%).
• Contractarea infecției poate avea loc și prin contacte habituale, prin obiectele
casnice contaminate de bolnav sau purtător.
• Așadar, transmiterea agentului patogen în febra tifoidă poate fi realizată pe cale
hidrică, alimentară și habituală, principalele fiind cea hidrică și alimentară.
Factorii favorizanți :factorii socio-economici, nivelul scăzut de cultură igienică,
asigurare a populației cu apă potabilă și produse alimentare de calitate, de
salubritatea și igiena teritoriului, migrația populației, intensificarea comer țului
intern național, comerțului stradal cu produse alimentare, dar și de factorii
naturali, cum ar fi temperaturile ridicate, nivelul de precipita ții (ploi toren țiale,
 MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIC
• Febra tifoidă are răspândire ubicuitară. Conform datelor OMS, nu există țară, unde să nu fi fost înregistrate
(observate) cazuri de îmbolnăviri prin febră tifoidă. Anual în lume sunt înregistrate circa 20 mln de cazuri de
febră tifoidă și aproximativ 800.000 decese.
• Pentru etapa contemporană este caracteristic nivelul sporadic de morbiditate.
• Epidemiile prin febră tifoidă se dezvoltă frecvent și în rezultatul cataclismelor sociale și naturale.
• În structura de vârstă a populației incidența prin febră tifoidă este variată. La sugari și la copii cu vârstă pnă la
3-4 ani febra tifoidă se întâlnește foarte rar, după care incidența este în creștere, fiind cea mai înaltă în grupele
de vârstă activă 20-29 și 30-39 ani cu o diminuare a intensității în grupele de vârstă înaintată.
• Mai frecvent sunt supuși riscului de contaminare: persoanele din serviciile de salubrizare comunală și
deservirea rețelelor de canalizare, persoanele din laboratoarele bacteriologice ce lucrează cu culturi vii de S.
typhi, personalul medical și auxiliar din spitalele de boli infecțioase ce acordă îngrijiri bolnavilor cu infecții
intestinale.
 MANIFESTĂRILE PROCESULUI INFECȚIOS
• Perioada de invazie a agentului patogen în circuitul sanguin, care urmează după perioada de incubație, se
caracterizează prin febră treptat ascendentă, însoțită de oboseală progresivă, cefalee, scaune moi cu aspect
verzui, abdomen discret sensibil, splenomegalie. Febra atinge maximum 39°C-40°C, în a 3-a – 4-a zi de
boală. Perioada de stare, cu o durată aproximativ de 2-3 săptămâni, începe cu apariția petelor lenticulare
localizate pe peretele anterior al abdomenului și pe toracele inferior, însoțite de febră cu platou, scaune
diareice, abdomen sensibil și meteoric, splenomegalie.
• Perioada de reconvalescență, care durează 7-14 zile, se manifestă prin scăderea treptată a febrei, remisia
simtomatologiei și îmbunătățirea stării generale.
• În formele șterse febra tifoidă se caracterizează prin subfebrilitate, lipsa exantemelor și prin simtome de
intoxicație slab pronunțate.
 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
• Cea mai veridică metodă de diagnosticare a febrei tifoide este considerată metoda bacteriologică –
izolarea agentului patogen din sânge. Probabilitatea de separare a hemoculturii de S. typhi deja în
prima săptămână de boală este de 80%. Însămânțarea agentului patogen din materiile fecale
(coprocultura) sau urină (urinocultura) se produce din a 2-a – a 3-a săptămână de boală. Este necesar de
luat în considerație faptul ca agentul patogen poate fi izolat din materiile fecale și urină nu numai de la
bolnavi, dar și de la purtători.
• Diagnosticul serologic se bazează pe analiza cantitativă a anticorpilor anti-O și anti-H prin reacția
Widal, care este pozitivă de la finele primei săptămâni de boală cu o dinamică în creștere a titrului până
în a 3-a săptămână de boală.
• Anticorpii de tip IgG și IgM pot fi evidențiați prin tehnicile: ELISA, CEF, RIA sau prin reacția de
coaglutinare.
 DIRECȚIILE DE SUPRAVEGHERE
EPIDEMIOLOGICĂ
Profilaxie nespecifică:
• Respectarea igienei personale
• Regimul sanitar-igienic
• Depistarea precoce a bolnavilor, izolarea, tratarea
• Combaterea muștelor
• Neadmiterea activității persoanelor purtătoare (investigate serologic la prezența anticorpilor O și Vi în sânge).
• Depistarea stării de purtător cronic
Profilaxie specifică: Vaccinoprofilaxia în febra tifoidă poartă un caracter secundar. Ca măsură de profilaxie este
recomandată grupurilor populaționale cu risc sporit pentru febra tifoidă: persoanelor din serviciile de salubrizare
comunală, deservire a rețelelor de canalizare, persoanelor din laboratoarele bacteriologic ce lucrează cu tulpini
vii de S. typhi, din spitalele de boli infecțioase, secțiile pentru bolnavi cu infecții intestinale, călătorii ce pleacă
în regiunile endemice prin febră tifoidă.
 VACCINAREA
• Vaccinarea selectivă (zone endemice, militari, personal medical, etc)
• Vaccinul chimic TABTe
• Vaccinul atenuat Ty2 (administrare orală, imunitate locală sIg A), contraindicat gravidelor, copiilor,
imunodeprimaţilor
• Vaccinul subunitar din Ag Vi (areactogen, imunitate 3-5 ani
Măsuri antiepidemice în focar:
La constatarea sau suspectarea îmbolnăvirii prin febră tifoidă instituția medicală respectivă informează
Centrul de Sănătate Publică (CSP) prin telefon sau prin sistemul informațional, cât și prin completarea fișei
de notificare urgentă formular 058/e.
Spitalizarea bolnavilor sau persoanelor suspecte la febră tifoidă este obligatorie din cauza posibililor
complicații cu pericol de viață (peritonită perforativă, hemoragie intestinală).
După externare, toți convalescenții, indiferent de profesie sau ocupație, sunt supuși supravegherii de
dispensar pe o perioadă de 3 luni.
 SHIGELOZELE
• Boala este semnală încă din Antichitate, fiind cunoscută dea lungul timpului sub denumirea ,,dizenterie", azi
recunoscut ca ,,Sindrom dizenteric" (scaune muco-sangvinolente, tenesme și crampe abdominale, scaune frecvente).
• Habitat: se găsesc în intestinul omului, animalelor. Pot fi întalnite în sol, pe plante, în apă, etc .
• Sunt martori de contaminare fecală a mediului. Majoritatea fac parte din microflora normală (comensală) intestinală.
• Shigelele – strict umane. Cauzează infecţii intestinale - şigeloze, cea mai gravă formă–dizenteria bacteriană.
Clasificare:
• A – Shigella dysenteriae (12 s/v, 12 b/v)
• B – Shigella flexneri (6 s/v, 14 ss/v, 23 b/v)
• C – Shigella boydii (18 s/v)
• D – Shigella sonnei (7 b/v) - rezistență la antimicrobiene
• s/v – serovariante
• b/v – biovariante
• ss/v - subserovariante
 REZERVORUL ȘI SURSELE DE AGENT
PATOGEN
• Shigelozele sunt antroponoze tipice. Atât rezervorul cât și sursele de agent patogen constituie omul
bolnav, cu formă acută sau cronică de infecție. Un risc major reprezintă bolnavii cu forme ușoare sau
sterse de infecție.
• Agentul patogen se elimină din organismul bolnavului cu materiile fecale, începând cu debutul bolii,
primele semne, și continuă 7-10 zile în perioada de stare și 2-3 săptămâni în perioada de recovalescență.
Deseori eliminarea agentului patogen se prelungește până la câteva luni. Predispunere la cronizare a
procesului infecțios este mai caracteristic pentru șhigeloza Flexneri și mai puțin pentru Sonnei.

Modul căile și factorii de transmitere: Modul de transmitere este fecal-oral; căile de

transmitere –hidrică, alimentară, contact-habitual. În shigeloza Grigoirev-Shigae
transmiterea are loc preponderent prin contacte habituale, în shigeloza Flexneri – pe cale
hidrică, iar în shigeloza Sonnei - pe cale alimentară, în special prin lapte și alte produse
lactate.
 MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIC
• Perioada de incubație este de 1-6 zile, mai frecvent 2-3 zile. În formele manifeste
debutul este brusc, cu febră 38-39 0C, în formele severe chiar până la 40 0C, dar poate
fi și mai joasă (37,5-380C), sau chiar lipsi în formele ușoare.
Patogeneză: Urmează multiplicarea locală intracelulară cu invazia celulelor vecine
provocând moartea lor. Aceasta duce la inflamaţie fibrinoasă intensă a colonului, micro-
abcese şi ulceraţii, cu apariţia mucusului, puroiului şi sângelui în materiile fecale.
Diagnosticul de laborator: Diagnosticul bacteriologic - coprocultura, pentru stabilirea
diagnosticului rapid se aplică metoda imunofluorescentă cu rezultatul în 2-3 ore,
diagnosticul serologic se efectuează în cazul cu coproculturi negative și se realizează prin
detectarea anticorpilor specifici în RHAI.
 SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ :
• - monitorizarea situației epidemiologice în timp și spațiu cu analiza detaliată a
particularităților epidemiologice, etiologice și factorilor de risc;
• - evaluarea situației sanitaro-igienice a obiectelor de alimentație, instituțiilor de
copii (grădinițe, școli, tabere), în efectivele militare aziluri etc.
• - evaluarea nivelului de salubrizare a teritoriului, asigurare a populației cu apă
potabilă.
• - evaluarea nivelului de cunoaștere a populației în epidemiologia și provenirea
shigelozelor și aptitudini de profilaxie.
• - pronosticarea situației și propunerea programelor de profilaxie.
 MĂSURI ANTIEPIDEMICE
• La depistarea cazului de îmbolnăvire prin shigeloză sau suspecție la shigeloză instituția medicală
informează Serviciul de Sănătate Publică.
• Depistarea, izolarea, spitalizarea bolnavului este efectuată conform indicațiilor clinice și epidemiologice.
• Persoanele ce au contactat cu bolnavul de shigeloză sunt supravegheate clinic timp de 7 zile.
• În focar se va efectua dezinfecția curentă, iar la spitalizarea bolnavului dezinfecția terminală.
 ESCHERICHIOZELE
• specii:
• Escherichia coli
• Escherichia fergusonii
• Escherichia hermanii
• Escherichia vulneris
• Escherichia blatae
Habitat: Constituient permanent al microflorei intestinale de 2-3*108 UFC/g de fecale.
Indicator microbiologic sanitar de poluare fecală a mediului ambiant (titrul şi indicele coli).
Antagonist al microflorei intestinale.
Escherichia coli produce fermenți care contribuie la procesul de digestie, sintetizează unele vitamine
(vitaminele grupei B, K).
Absenţa Escherichia coli în intestinul gros induce la disbacterioză.
 REZISTENȚA E. CHOLI
• La 55 0C – mor în 1 oră.
• La 60 0C – 15 minute.
• Soluția de dezinfectanți îi omoară în 20-30 minute.
• Deosebit de sensibili la verde de briliant.
• Servește ca indice al răspândirii bacteriilor în mediu, produse alimentare.
• În mediul ambiant rezistă timp îndelungat.
• În sol şi apă se păstrează 2-3 luni.
• Sensibil la acțiunea factorilor fizici, chimici.
• În lapte – se păstrează şi se înmulțesc.
 TOXINOGENEZĂ
• Enterotoxinele posedă activitate hemolitică.
• Posedă antigene adezive sau factori de colonizare, prin intermediul cărora bacteriile se fixează de celulele
epiteliale ale intestinului.
• Endotoxinele se evidențiază post liza bacteriilor.
• Exotoxine neurotrope.
Aspecte Epidemiologice:
Mecanism de transmitere - fecal-oral
Sursa – animale bolnave, persoane bolnave, purtători.
 ENTEROCOLITA
• Boala diareică acută – în colectivități cu condiții precare de sanitație cu transmitere masivă fecal-
orală. Este o cauză a „diareei turiștilor”;
• Gastroenterite infantile;
• Sindrom diareic dezinteriform;
• Sindrom diareic holeriform;
• Enterocolită hemoragică (cu sindrom uremic hemoragic);
• Intoxicații alimentare - materii fecale, probe din alimente suspecte.
 INFECȚII EXTRA INTESTINALE - PRELEVATE
• peritonite, septicemii – hemocultură
• Meningite – LCR
• cistite, pielite, pielonefrite – uroculturi;
• infecții post uterine, salpingooforite – exsudat cervical
• apendicite, otite, infecții ale plăgilor, arsurilor - puroi din focar
Metode de diagnostic: microscopică și microbiologică!
 MĂSURI DE PROFILAXIE
• Spălarea temeinică cu apă și săpun după folosirea toaletei, după atingerea
animalelor, înainte și după prepararea mâncării (în special după atingerea de
carne crudă, ouă în coaja).
• Spălarea sub jet de apă a fructelor și legumelor.
• Tratamentul termic corespunzător al cărnii și al cărnii tocate înainte de
consum (cel putin 70 de grade, timp de 2 minute, în interiorul cărnii).
• Fierberea laptelui proaspăt (crud) înainte de consum.
• Evitarea manipulării în condiții de igienă precară a alimentelor.
• Persoanele care prezintă simptomatologie caracteristică bolilor cu transmitere
infecțioasă să evite prepararea și servirea hranei.
• Depozitarea separată a cărnii proaspete de alte alimente, precum și utilizarea
de tocătoare diferite de cele folosite pentru prepararea altor alimente.
 HOLERA
• Până la începutul sec. XIX, deși se afirmă existența unei boli din zone endemice ce
evolua epidemic, cu simtomatologie gastrointestinală și fenomene de deshidratare, nu
există nici un document scris care să ateste prezența holerei.
• Prima pandemie de holeră situată între anii 1817-1823, este asociată cu deplasarea
unor trupe din India (Bombay) către golful Persic. A cuprins Iranul, Irakul, zona
golfului Persic, Turcia, Rusia, Egiptul, coasta africană a mediteranei, iar din țările
asiatice, Nepalul, Birma, Thailanda, Malaca, Singapore, Indonezia, China și Japonia.
• Cea de a 7-a pandemie a debutat în 1961 şi se prelungeşte şi actualmente. Este de cea
mai lungă durată. Punctul de plecare este Indonezia - insulele Celebes (Sulawesi). Se
presupune că zona a fost endemică (pentru vibrionul eltor) încă din 1937, când s-au
semnalat cazuri de boală asemănătoare holerei.
 ACTUALITĂȚI-HOLERA
• În anii următori holera continuă de a purta un caracter pandemic,
epidemic și endemic în multe regiuni ale lumii. Conform datelor OMS
către anul 2010 în lume au fost estimate de la 3 până la 5 mln cazuri de
holeră cu 100-130 mii decese.
• Cea mai mare epidemie de holeră a fost înregistrată în Haite în anul
2010. Către 31 decembrie al acestui an în această țară au fost înregistrate
peste 200 mii bolnavi de holeră din care 3300 au decedat.
• La extinderea rapidă a acestei pandemii fără îndoieli a contribuit
deplasările populaţiei, a trupelor, mijloacele de transport rapide
existente. Încercările, mai ales în Africa de a controla epidemia prin
chimioprofilaxie, cu vaccinuri şi cordon sanitar s-au soldat cu eşecuri.
De menţionat doar faptul că organizarea aplicării tratamentului prin
rehidratare a scăzut letalitatea de la 50% la 7-10%.
 AGENTUL PATOGEN
• V. cholerae, sau Vibrio comma cum a fost denumit în 1884 de R. Koch,
a fost clasificat în vibrioni holerici de grup 0:1 şi vibrioni holerici de
grup non 0:1. Deosebirea are la bază structura antigenică, antigenul
lipopolizaharidic somatic 0, specific fiecărui grup.
• Specificitatea somatică 0:1, reuneşte toate tulpinile dotate cu potenţial
epidemic, enterotoxigene, patogene, capabile să determine cea mai
gravă dintre diarei "holera", iar cea de grup non 0:1 absenţa capacităţii
de a determina boala.
• Tulpinile cu specificitate somatică 0:1 pot aparţine celor 3 serotipuri
cunoscute: Inaba (antigen A şi C), Ogava (antigen A şi B), Hikojima
(antigen A, B şi C).
• Vibrionii holerici sunt bacili mobili, asporulaţi, gram negativi,
monotrihi. Se dezvoltă cu uşurinţă pe medii simple (apă peptonată,
bulion, agar nutritiv, gelatină) cu reacţie alcalină, aerob.
 REZISTENȚA
• Sunt rezistenţi la mediul extern.
• se păstrează în apă (7-15 zile).
• în apele bazinelor deschise, în special cele saline - câteva luni. Durata rezistenţei
în ape depinde de caracterele genetice, de temperatură, alcalinitate (pH),
salinitate, prezenţa substanţelor organice protectoare, de influenţa razelor solare.
• în alimente, pe suprafaţa legumelor şi fructelor, se păstrează 2-8 zile.
• uşor suportă temperaturile joase şi de îngheţare.
• sunt puţin rezistenţi la acţiunea agenţilor fizici şi chimici uzuali.
• la fierbere pier în 1 minută, la 60°C – în 10 minute.
• sensibili la uscăciune şi la pH sub 6,0. Ei sunt sensibili chiar la concentraţii slabe
(1:10000) de acizi (clorhidric, acetic, sulfuric).
• deosebit de dăunâtoare sunt preparatele din clor. La un conţinut în apa de 0,2-0,3
mg/l clor liber vibrionii pier în câteva minute.
 SURSA DE AGENT PATOGEN
• Sursa de agent patogen o constituie bolnavii cu forme aparente sau inaparente, precum şi purtătorii de
vibrioni convalescenţi sau sănătoşi, durata cărora fiind de la câteva zile până la 1 lună, şi deosebit de rar se
observă vibrioportaj îndelungat.
Manifestările procesului infecțios: Holera rămâne cea mai gravă dintre bolile diareice infecţioase acute fiind
caracterizată prin pierderi masive de lichid cu scaunul şi masele vomitante, într-un termen scurt atingând
volumul ce nu se observă la alte stări patologice intestinale. Manifestările holerei variază de la forme subclinice,
care deseori e greu de le diferenţiat de portajul asimtomatic până la stări grave, care evaluează cu deshidratare
acută şi se termină cu decesul bolnavului în primele zile.
Perioada de incubaţie la holeră durează între 1 şi 6 zile, frecvent 1-2 zile. Boala începe acut. Primul semn clinic
pronunţat la holeră este diareea, care apare pe neaşteptate. Defecaţia ca regulă indoloră.
Durata diareei variază de la câteva ore la 7-8 zile. Proporţional cu gravitatea, pierderile masive de lichid se
produc în primele 12-24 ore după care descresc progresiv.
Voma apare ca regulă după scaunul lichid, prin surprindere, foarte repede devine apoasă. Diareea şi voma de
obicei nu-s însoţite de dureri în burtă, însă în ultimele epidemii ele se înregistrează în 30-40%. Este caracteristică
hipotermia.
 MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIC
• La o pierdere semnificativă a lichidului cu scaunul şi masele fecale semnele de afectare a tractului gastro-
intestinal cedează celor de deshidratare: şoc hipovolemic, hemoconcentrare, hipotensiune, cianoză periferică,
anurie, scade brusc turgorul pielii.
• Mecanismul de transmitere al vibrionului holeric este fecal oral. Factorii de transmitere – masele
vomitante, materiile fecale, apa (inclusiv de mare, de râu, de lac, reziduale, de baie, băuturi răcoritoare etc.),
produsele alimentare (în primul rând legumele, peştele şi alţi hidrobionţi), mâinele și obiectele contaminate,
muştele.
• Omul se contaminează cu vibrionul holeric în timpul îngrijirii bolnavului, convalescentului sau purtătorului
de vibrioni (o importanţă epidemiologică prezintă obiceiurile naţionale: de pregătire a cadavrului, participare
la funeralii, vizitare în perioada de stare a bolii), scăldatul, sau a folosirii apei pentru băut din mare, râuri,
canale, lacuri, iazuri, folosirii în alimentaţie a legumelor,etc.
• Receptivitatea este generală fără deosebiri de vârstă, sex sau rasă. Totodată, incidenţa bolii este mai mare la
grupele mici de vârstă datorită absenţei anticorpilor imuni, precum şi la persoanele care duc un mod de viaţă
neregulat, neigienic, cu alimentare insuficientă, la întâmplare, şi cu funcţia dereglată a sistemului digestiv.
 MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI CONTROL
• • supravegherea sanitară a alimentaţiei cu apă potabilă, sigură din punct de vedere
bacteriologic, prin aplicarea normelor de protecţie sanitară a surselor şi instalaţiilor de apă, prin
controlul respectării condiţiilor de potabilitate a apei în instalaţiile de apă, inclusiv în cele
locale;
• • supravegherea sanitară a apelor reziduale orăşăneşti şi rurale, a apelor de irigare, şi a apelor
de îmbăiere, precum şi a apelor de suprafaţă (râuri, lacuri, canale etc.);
• • supravegherea sanitară a modului de colectare, transport şi neutralizare a rezidiilor solide;
• • controlul salubrităţii gărilor, autogărilor, pieţelor, locurilor aglomerate, toaletelor publice,
mijloacelor de transport în comun, şantierelor, zonelor turistice, precum şi a colectivităţilor
temporare (tabere, brigăzi agricole etc.);
• • supravegherea sanitară a sectorului alimentar (unităţilor de preparare şi realizare a
alimentelor).
 MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI CONTROL
• Reducerea la minimum procesul de transmisie a infecțiilor extrem de
contagioase:
• spălarea pe mâini şi prelucrarea antiseptică a lor - înainte şi după contactul cu
pacientul; după scoaterea mânușilor sau EPP, după utilizarea WC şi în alte
cazuri;
• utilizarea EPP pentru ochi, nas şi gură când se manipulează cu sânge, fluide,
excreții şi secreții corporale;
• prevenirea înțepăturilor cu ace, rănirilor prin tăiere cu materiale ascuțite;
• manipularea corespunzătoare a echipamentului de îngrijire a pacientului şi
lenjeriei murdare;
• curățarea mediului şi managementul scurgerilor de lichide biologice
contaminate;
• managementul deșeurilor contaminate.
• pregătirea cadrelor medicale.
 PRECAUȚIILE SUPLIMENTARE.
• Plasarea pacientului într-un salon separat.
• Folosirea măștilor de mare eficientă sau chirurgicale în caz că
cele de mare eficientă nu sunt disponibile, folosirea de către
pacient a măștilor chirurgicale.
• Limitarea mișcării pacientului în afara salonului.
MANIPULAREA ÎN SIGURANȚĂ A PROBELOR ÎN
LABORATOR:
Recipient primar de bază, etanș în care se introduce proba
respectivă.
Ambalaj secundar etanș și rezistent, protejează recipientul,
conține material absorbant.
Ambalaj exterior de transportare, marcat cu date informative,
condiții de transportare.
 MĂSURI FAȚĂ DE IZVORUL DE INFECȚIE

Depistare precoce: epidemiologic, clinic, prin examene de laborator.

• izolarea cazurilor, obligatorie în spitalul de boli infectioase; se efectueaza 3 examene coprobacteriologice,
dupa administrare de purgative, la interval de 2 zile, la 48h de la întreruperea tratamentului; daca culturile
sunt negative se externeazĂ.
• declarare, nominala, anuntare imediata, telefonic la MS.
• Suspecții vor fi tratati ca și bolnavii până la confirmare sau infirmare
• Contacții: carantina 7 zile, cei directi vor fi internați și li se vor efectua 3 coproculturi la interval de 2 zile;
vor fi eliberati numai dupa 3 coproculturi negative; li se administreaza chimioprofilaxie cu tetraciclina 2g/zi
sau doxiciclina 100mg/ zi, timp de 3 zile.
• purtătorii: vor fi depistati prin coproculturi; se incearca sterilizarea lor in spital cu Tetraciclina 2g/zi,
Furazolidon 400mg/zi, timp de 3 zile.
 MĂSURI FAȚĂ DE CĂILE DE TRANSMITERE
• Dezinfecția cu compuși de clor.
• În epidemii, măsuri speciale privind circulația trenurilor,
avioanelor, care vin din zone endemice, masuri speciale de
igiena privind apa potabilă, evacuarea rezidurilor.
• Dezinfecție continuă și terminală pentru lichidul de vărsătura,
materii fecale, obiectele bolnavului, vesela, salon (sterilizare
umeda, caldura uscata, clor)
Măsuri față de receptivi:
Imunizarea activă, cu vaccin inactivat, administrat subcutanat,
oferă protecție redusa, 40%, cu durata de 3-4 luni, fără a oferi
protecție față de starea de purtător, deci nu este indicată la
venirea dintr-o țara cu endemie.