4.

LEGEA CERERII ŞI A
OFERTEI. PREŢUL
4.1. Legea cererii
4.2. Legea ofertei
4.3. Preţul
 4.1. LEGEA CERERII
Cererea constituie cantitatea totală dintr-o anumită marfă care
poate fi achiziţionată de un individ într-o perioadă
determinată de timp la un preţ unitar rezultat al competiţiei
de pe piaţă. Prin însumarea cererii tuturor cumpărătorilor de
pe piaţa unui anumit bun se determină cererea totală pentru
acel produs.
Această cerere explică următoarele raporturi:
- cantitatea maximă dintr-un anumit produs, la un anumit preţ,
ce poate fi vândută pe piaţa respectivă;
- preţul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unui
anumite cantităţi din bunul dorit.

Mărimea cererii pentru un anumit bun şi dinamica acesteia sunt

influenţate de nivelul şi dinamica preţului bunului respectiv
care poate determina extinderea sau contracţia cererii.
Curba cererii arată relaţia între preţ şi cantitatea ce se
dovedeşte a fi cumpărată:

Relaţia este preţ mic (P) – cantitate mare (Q).

Q
Figura nr. 4.1. Curba cererii
În funcţie de bunurile ce fac obiectul cererii distingem:
- cererea pentru bunuri substituibile (zahăr, miere de albine);
- cererea pentru bunuri complementare (casă şi mobilă);
- cerere derivată (cererea de motorină este legată de maşinile
şi instrumentarul ce o utilizează).

4.1.1. Extinderea şi contracţia cererii

În cazul unui produs la care preţul unitar se reduce se poate

înregistra o extindere a cererii, a cantităţii cerute, în timp ce
creşterea preţului unitar poate determina o diminuare a
cererii pe piaţa acelui produs.
Relaţia dintre evoluţia preţului unitar şi cererea de pe piaţă
pentru un anumit bun poate fi evidenţiată prin valorile
tabelului de mai jos :
 Preţul unitar al Cantitatea cerută pentru
bunul un anumit interval de
în lei (P) timp (Q)

600 4
500 8
400 12
300 16
200 20
100 24
Relaţia dintre
cerere şi preţ

Cererea unui bun

normal este o funcţie
descrescătoare în
raport cu preţul său
şi, în acelaşi timp o
funcţie crescătoare în
raport cu venitul.
 4.1. LEGEA CERERII
Raporturile de cauzalitate dintre modificarea preţului unitar al
unui bun şi modificarea cantităţii cerute constituie conţinutul
legii generale a cererii.
În conformitate cu această lege, creşterea preţului unitar al
unui bun determină reducerea cantităţii cerute din bunul
respectiv, în timp ce reducerea preţului unui bun
determină sporirea cantităţii cerute din respectivul bun.
Această lege se verifică în cazul bunurilor normale şi al
majorităţii bunurilor inferioare.
Pentru unele bunuri inferioare creşterea preţurilor este însoţită de
o extindere a cererii, iar reducerea preţurilor de o contracţie a
acesteia.
În cadrul analizei cererii pieţei aceste excepţii nu infirmă
veridicitatea legii generale a cererii, deoarece acestea sunt
excepţii în comportamentul consumatorilor, iar ponderea
acestor produse este redusă în cadrul actelor de vânzare
cumpărare.
 4.2. LEGEA OFERTEI
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care
diferiţi agenţi economici sunt dispuşi să o cedeze pe piaţă
contra plată, la un anumit nivel al preţului şi într-o
perioadă de timp.
Grafic curba ofertei este crescătoare, respectiv pe măsura
creşterii preţului creşte şi oferta.

Q
Figura nr. 4.2. Curba ofertei
 Legea generală a ofertei

Oferta este funcţie crescătoare de preţul său, între preţ şi

ofertă este o relaţie directă, în sensul că oferta creşte pe
măsură ce sporeşte şi preţul.
Dacă utilitatea este atributul cererii, atunci costul (preţul)
este atributul ofertei. Producătorul acceptă să vîndă
mărfurile numai la un preţ care să acopere costurile.

Din punct de vedere al ofertei preţurile pot fi influenţate de:

- nivelul costurilor de producţie, adică consumul de factori

de producţie necesari producerii bunurilor respective;
- preţurile bunurilor respective practicate pe alte pieţe
 4.3. Preţul
Prețul exprimă cantitatea de monedă (suma de bani) ce trebuie
plătită la un moment dat, pe o anumită piață, pentru
achiziționarea unei unități din bunul respectiv.
Atunci cand prețurile se formează și evoluează în mod liber pe
baza condițiilor pieței (fără nici o intervenție din afară), acestea
se numesc prețuri libere.
În economia contemporană sunt dominante structurile de piață
cu concurență imperfectă. Prețurile care sunt rezultatul
politicilor și deciziilor marilor firme (monopoluri, oligopoluri, etc.)
sunt numite prețuri administrate.
În procesul formării prețurilor pe anumite piețe pot interveni și
alte centre de putere, cum sunt cele ale autorității publice.
Prețurile rezultate din mecanismele pieței, dar pe baza unor
reglementări ale administrației publice (normative referitoare la
costuri, cote de taxe și impozite indirecte, stabilirea unor limite
de variație sau plafoane de preț etc.) se numesc prețuri
reglementate.
 4.3. Preţul

Prețurile libere, prețurile administrate și prețurile reglementate – se

disting după modul de formare a lor și se întâlnesc atât în cadrul
tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a produselor (bunuri de consum
și bunuri de producție), cât și pe celelalte piețe.
În cadrul acestora, prețurile cunosc forme specifice și poartă denumiri
adecvate, cum sunt: salariul, rata dobânzii, renta și chiria, cursurile
titlurilor financiare, cursul valutar etc.
Toate categoriile și formele de preț sunt expresii monetare și suportă
în timp deprecierea banilor.
Prețul absolut este prețul bunului exprimat în bani sau cantitatea de
monedă care trebuie plătită pentru a achiziționa o unitate din bunul
respectiv. De exemplu: 1 pâine = 5 lei; 1Kg. carne = 40 lei; 1litru
benzină = 5,45 lei; 1 oră de muncă = 80 lei; 1$ = 4,20 lei etc.
Prețul relativ este pretul unui bun exprimat în funcție de prețul altor
bunuri. De exemplu: 1Kg carne = 5 salarii orare, 1 pâine = 1 salariu
orar. Prețul relativ poate fi determinat prin compararea modificării
prețului respectiv cu media modificării tuturor celorlalte prețuri care
este numită nivelul general al preturilor.
 Figura 4.3. Modificarea
preţului
la creşterea cererii

Figura 4.4. Modificarea

preţului
la scăderea ofertei
 Mişcarea forţelor pieţei şi formarea reală a preţurilor în viaţa
actuală au la bază principii ce nu aparţin în totalitate concurenţei
pure. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează la
nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii şi cele ale
ofertei, situaţie în care cantităţile cerute pe o piaţă sunt egale cu
cele oferite. Pe asemenea pieţe, orice producător poate vinde
toate mărfurile la preţul stabilit de piaţă.

Figura nr. 4.5. Preţul de echilibru cerere oferta

 4.3. Funcţiile preţurilor

Preţurile constituie un element deosebit de important, prin care se

pot regla funcţionarea mecanismelor pieţei.
Funcţiile preţurilor
1. Măsurarea cheltuielilor şi stabilirea rezultatelor activităţii unei
firme sau instituţii pe un anumit interval, de obicei un an.
Preţurile evidenţiază dimensiunile cantitative dar şi calitative al
unor activităţi fiind un instrument de analiză şi de control al
modului de derulare al acestora şi de sprijinire a procesului de
fundamentare a deciziilor viitoare.
2. Au o mare încărcătură informaţională la fel ca şi costurile de
producţie pe baza cărora se formează, iar mesajele pot fi
transmise rapid şi ieftin către agenţii economici interesaţi.
3. Identificarea celor mai eficiente decizii pentru agenţii economici
care trebuie să împartă eficient o ofertă limitată de factori de
producţie, dar pentru segmentarea cât mai corespunzătoare a
unei cantităţilor limitate de bunuri şi servicii între consumatori.
 4.3. Funcţiile preţurilor

3. Stimularea activităţii producătorilor. Agenţii economici sunt

stimulaţi să-şi adapteze permanent nivelul şi calitatea
producţiei la cerinţele efective ale pieţei şi chiar atragerea şi
utilizarea eficientă a capitalurilor fixe şi a forţei de muncă.
4. Recuperarea cheltuielilor şi distribuirea veniturilor. Orice agent
care a efectuat o cheltuială trebuie să şi-o recupereze de la
consumatori sau de la beneficiarul bunului sau serviciului şi de
multe ori să-şi apropie şi un profit.

PREŢUL ESTE DAT DE CUMPĂRĂTOR!!!

Fiecare agent producător de bunuri şi servicii va urmări varianta

optimă de producţie care să-i permită recuperarea prin preţ a
cheltuielilor efectuate şi apoi, dacă piaţa îi permite şi bunurile
sunt utile consumatorilor să realizeze şi profit.