CURS 4

CAPITOLUL 3

ALEGEREA APARATELOR DE
SEPARARE
• Trebuie făcută distincţia între separarea sistemelor
heterogene şi a celor omogene.

• Într-o schemă de proces pot interveni ambele tipuri

de sisteme.
 3.1.Separarea sistemelor heterogene

Un sistem eterogen conţine minimum două faze.

Separarea se face prin 4 metode principale:

• decantare şi sedimentare
• flotaţie
• separare centrifugală

• filtrare
3.1.1. Decantarea şi sedimentarea

• Este o metodă de separare a particulelor pe baza

forţelor gravitaţionale.

• Particulele pot fi solide sau picături lichide.

• Se prezintă în continuare cele trei tipuri de separatoare

pentru sistemele:
lichid-vapori,
lichid-lichid
fluid-solid.
• Decantorul serveşte la concentrarea nămolurilor sI
limpezirea lichidelor numit şi "îngroşător" (fig. 3.4).
• Amestecul de lichid + solid este alimentat în centrul
decantomlui, sub nivelul apei.

• Lichidul limpede se revarsă pe la partea superioară.

• Un amestecător cu raclete (cuţite) cu viteză mică de

rotaţie are rolul de a desprinde nămolul îngroşat de pe
de pe pereţii conici şi a-l direcţiona către orificiul de la
bază.
• Se mai obişnuieşte ca la aceste sisteme să se adauge şi
un agent de floculare care are efectul de a neutraliza
sarcinile electrice care duc la fenomenul de respingere
a particulelor şi menţinere a dispersiei;

• după adăugarea floculantului, particulele se vor uni în

floculi de dimensiuni mai mari care se sedimentează
mai uşor.
 3.1.2.Flotaţia
• Este o separare gravitaţională care exploatează
diferenţele de proprietăţi ce se manifestă la interfaţa
fluid-solid.
• Bulele de gaz sunt introduse în lichid şi se ataşează
particulelor foarte fine de solid (datorită tensiunii
interfaciale mai mari gaz-solid).
• Astfel, particulele se vor ridica către suprafaţa lichidului.
• Aceasta este o metodă folosită la separarea
amestecurilor solid-solid din apă, in industria minieră.
• Se separă, astfel, sterilul de minereu.
 3.1.3.Separare centrifugală

• Forţa care determină separarea este cea centrifugă.

• Se foloseşte acolo unde separarea gravitaţională este

prea lentă datorită diferenţei mici de densitate sau din
cauza dimensiunii foarte mici a particulelor sau pentru
că s-a format o emulsie stabilă.

• Cele mai utilizate in industria petrochimică dintre

separatoarele centrifuge sunt cicIoanele.
3.1.4. Filtrarea
• Particulele solide suspendate in gaz sau lichid sunt
separate prin reţinerea lor pe un material poros.
• În afara sacilor de filtrare al căror material este o
ţesătură, un utilaj mai mult folosit în industria prelucrării
petrolului este filtrul rotativ.
• El constă dintr-un tub poros, parţial imersat în
suspensie.
• Interiorul tubului este conectat la un aparat de vid care
crează diferenţa de presiune necesară curgerii lichidului
din suspensie în interiorul tubului.
• Particulele solide rămân pe suprafaţa exterioară şi sunt
îndepărtate periodic cu un cuţit racIor.
 3.2. Separarea amestecurilor omogene

• Cea mai utilizată metodă este vaporizarea şi

condensarea repetată, adică distilarea.

• Avantajele distilării sunt:

 posibilitatea de a prelucra debite mari;

 posibilitatea de a opera într-un domeniu larg de

concentraţie;

 atingerea unui grad inalt de purificare a produşilor.

 Principalele cazuri în care distilarea este dezavantajoasă
sau chiar imposibilă, sunt:

a) Separarea substanţelor cu masă moleculară mică

• Acestea ar trebui distilate la presiune mare pentru a

creşte temperatura necesară condensării, permiţând pe
cât posibil folosirea apei sau a aburului la
condensatoare.

• Cele cu masă moleculară foarte mică impun folosirea de

agenţi frigorifici, ceea ce ar face să crească semnificativ
costurile de operare; in acest caz se preferă absorbţia,
adsorbţia şi membranele de separare.
b) Separarea substanţelor cu masă moleculară mare,
termosensibile

• Pentru separarea lor se poate utiliza distilarea sub vid,

astfel incat T să scadă, dar acest lucru are efect atat
asupra mărimii investiţiei, cat şi a cheltuielilor de
exploatare.
c) Separarea componenţilor cu concentraţie mică in
alimentare

• Esta dezavantajoasă pentru că reclamă o coloană cu

număr mare de talere, deci mai scumpă;

• se preferă absorbţia şi adsorbţia.

 d) Separarea pe clase de componenţi

• Exemplu: separarea aromaticelor din amestec cu

hidrocarburile alifatice

• Distilarea se realizează pe baza diferenţei de

temperatură de fierbere a componenţilor astfel incat o
hidrocarbură aromatică şi una alifatică cu acelaşi
punct de fierbere vor distila impreună; in acest caz
este preferabilă extracţia lichid-lichid.
e) Separarea amestecurilor cu volatilitate relativ
mică sau care formează azeotrop

• Cele cu volatilitate relativă mică se separă greu prin

distilare iar celelalte sunt imposibil de separat.

• Separarea acestor sisteme este preferabil a se face

prin extracţie, distilare azeotropă, distilare in
prezenţă de electroliţi sau cristalizare.
f) Separarea unui lichid volatil de un component volatil

• Se poate face şi distilarea dar mult mai ieftină este evaporarea

si uscarea.

g) Separarea amestecurilor de componenţi condensabili şi

necondensabili

• Nu este necesară o coloană de distilare, ci numai un

condensator urmat de un separator lichid-vapor
necondensabili.

• Aceasta constituie de fapt, o distilare intr-o singură treaptă.

 3.3.Variante de separare prin distilare

• Intre reactanţi şi sistemul de separare a produşilor

există interacţiuni; dacă s-a ales iniţial un tip de reactor,
este posibil ca după analiza trenului de separare să
reconsiderăm decizia privind reactorul.
• Acum să presupunem că decizia privind reactorul este
fixă.
• Vom vedea cum se va realiza separarea unui amestec
multicomponent într-un tren de separare .
• Vom lua în considerare distilarea ca fiind metoda cea
mai comună de separare.
 Coloana simplă de distilare multicomponent se
caracterizează prin:

• separarea alimentării în două produse (unul de vârf şi

altul de bază);
• componenţii cheie sunt aleşi astfel încât să aibă
volatilităţile adiacente
• (se scriu componenţii în ordinea descrescătoare a
volatilităţilor şi se aleg doi componenţi: unul cheie-
uşor şi unul cheie-greu, ei fiind consecutivi);
• existenţa unui refierbător şi a unui condensator
• Dacă avem un amestec de trei componenţi sunt
necesare două coloane simple pentru separarea pe
componenţi puri.
• Există două variante de cuplare a celor două coloane:
• În varianta directă, cel mai uşor component (A) este
component cheie-uşor şi iese pe la partea superioară a
primei coloane; în varianta indirectă, cel mai uşor
component este separat abia în a doua coloană.

• Dacă pentru amestecul de trei componenţi nu există

decât două variante, pe măsura creşterii numărului de
componenţi va creşte dramatic numărul variantelor de
separare în componenţi puri.
• Să luăm exemplul unui amestec format din cinci
componenţi: A+B+C+D+E.
• Variantele posibile sunt În număr de 14 şi sunt
prezentate in schema din fig. 3.7.
• Dacă numărul de componenţi este 6, există 42 variante
iar dacă este 8, există 429 variante.

• Este laborioasă analiza tuturor variantelor posibile chiar

dacă se urmăreşte strict ordinea de separare; dacă,
insă, se doreşte să avem costuri minime de operare,
atunci trebuie avută În vedere integrarea termică a
sistemului de separare: adică recuperarea căldurii de Ia
fluxurile fierbinţi.
 3.3.1. Constrângeri care limitează opţiunile

• Numărul de variante se poate reduce după luarea în

considerare a unor constrângeri, şi anume:

a) Consideraţii de siguranţă şi protecţie ar putea dicta ca

un anumit produs periculos (exploziv, toxic) să fie
separat la începutul trenului, pentru a limita aria din
instalaţie în care el este prezent.

b) Compuşii reactivi şi cei cere se descompun termic uşor,

trebuie separaţi la începutul trenului.
c) Compuşii corozivi trebuie separaţi la începutul
trenului, pentru a nu fi nevoie să se construiască prea
multe utilaje şi conducte din materiale speciale, ceea
ce ar mări costul investiţiei.

d) Compuşii care se descompun termic cu uşurinţă nu

trebuie separaţi pe la baza coloanei, unde temperatura
este mai mare.
e) Unii compuşi tind să polimerizeze la parametrii din
coloană; de aceea se adaugă inhibitori de polimerizare;
aceştia sunt greu volatili şi se vor regăsi în blazul
coloanei; astfel, nu este indicat să se scoată produsul
finit, ca produs de blaz.

f) Uneori, în trenul de separare, unii compuşi sunt greu

condensabili; pentru a fi condensaţi, ei reclamă
presiuni foarte mari şi/sau agenţi frigorifici; de aceea,
aceşti compuşi uşori sunt îndepărtaţi în mod normal pe
Ia vârful primei coloane pentru a restrânge utilizarea
presiunilor mari şi a agenţilor frigorifici.
3.3.2.Alegerea unei variante simple, neintegrate termic

• Sunt 4 reguli mai importante de respectat:

 Separarea, în care volatilitatea relativă a
componenţilor cheie este apropiată de unitate sau în
care componenţii cheie (între care se face tăierea)
formează azeotrop, trebuie realizată în absenţa
celorlalţi componenţi; cu alte cuvinte, separările mai
dificile se fac Ia urmă.
 Se preferă varianta în care componenţii sunt separaţi
În ordinea volatilităţii lor, de la cel mai uşor către cel
mai greu; cu alte cuvinte, se preferă varianta directă.

 Componentul ce are cea mai mare concentraţie În

alimentare trebuie separat primul.

 "Tăierea" se face, pe cât posibil, astfel incât fluxurile

molare În vârf şi in bază să fie echilibrate; astfel,
coloana va avea un diametru mai mic.
• Aceste reguli, stabilite pe baza experienţei de producţie,
pot fi demonstrate şi pe cale teoretică.
• Pot apărea dificultăţi, atunci când regulile enumerate
intră În conflict.
Ex: Avem următorul amestec multicomponent:
• Conform regulii 1, separarea D/E trebuie să se
desfăşoare la sfârşitul trenului de separare deoarece
are cea mai mică volatilitate relativă D/E.

• Conform regulii II, A trebuie să se separe primul, apoi

B, apoi C, D şi E.

• Conform regulii III, E trebuie separat la început

deoarece este in cantitatea cea mai mare; astfel,
regula III intră În conflict cu regulile 1 şi II care cer ca E
să fie separat la sîarşit.
• Conform regulii IV, prima tăiere ar trebui să se facă
Între C şi D pentru a avea fluxuri molare echilibrate
(408,3 kmoli. h-I În vârf şi 498,9 kmoli. h-1 astfel, regula
a IV-a intră În conflict cu primele trei reguli.

• Este evident că decizia se complică la alegerea variantei

optime.

• Lucrurile ar fi mai simple dacă s-ar putea stabili o

ordine prioritară a regulilor.
• Dacă regulile nu duc la o decizie clară, cel mai bine
este să se ia în calcul un alt parametru: debitul de
vapori la vârf.

• Cu cât acesta este mai mic, cu atât cheltuielile de

capital cât şi costurile de operare sunt mai mici.

• Pentru a determina debitul de vapori minim, se aplică

metoda Underwood [2], în cazul amestecului
multicomponent.