CURSURILE 7-8

4.3. Probleme de prag

• Nu toate sistemele au un punct de "pinch" care

Imparte procesul în două părţi.

• Să considerăm curbele compozite din fig 4.11.a.

• În unele cazuri este necesară numai utilitatea rece.

• În cazul 4.11.a sunt necesare atât utilitatea caldă cât

şi utilitatea rece.
• Dacă curbele compozite se apropie mai mult, atât
necesarul de abur cât şi cel de apă de răcire scad şi se
poate ajunge In situaţia 4.11.b, când curbele sunt
aliniate la dreapta şi apare numai necesarul de apă de
răcire

• Dacă curbele se apropie şi mai mult, scade necesarul de

apă de răcire la capătul din stânga dar apare un necesar
la capătul din dreapta astfel încât necesarul total de apă
de răcire este constant.

• Situaţia din figura 4.11.b este o situaţie limită care arată

că, oricât am apropia cele două curbe, necesarul de apă
de răcire nu va scădea mai mult decât în situaţia b).
• Consideraţii asemănătoare se pot face pentru unele
sisteme în care poate apărea numai necesarul de utilitate
caldă (figA.12).

• În unele cazuri este necesară numai utilitatea caldă.

• Există deci situaţii limită în care una din utilităţi devine de

prisos.

• De remarcat că numai anumite sisteme pot ajunge În

această situaţie.

• Observaţi că una din cele două curbe compozite este

simplă.
• Luând în considerare costurile cu energia şi cele cu
capitalul, la acest tip de probleme se observă
următoarele:

• Pot exista două posibilităţi: optimul (costurile totale

minime) să fie atins fie la

∆T optim = ∆T Iim, fie ∆T optim > ∆T Iim.

• În figura 4.13.a este reprezentată o situaţie fără
"pinch" în care se poate ajunge la folosirea unei
singure utilită.

• În figura 4.13.b este reprezentată o situaţie cu "pinch"

care necesită ambele tipuri de utilităţi.

• Trebuie arătat că problemele de limită sunt destul de

frecvent

• Întâlnite în practică şi chiar dacă ele nu au un "pinch"

de proces, acesta poate fi introdus prin utilizarea de
utilităţi multiple.
• În figura 4.14.a se arată o situaţie asemănătoare cu cea
din fig.4.11, cu deosebirea că avem două nivele de
utilităţi reci. În acest caz cea de-a doua utilitate este
reprezentată de generarea de abur.

• În fig.4.14.b se ilustrează o situaţie asemănătoare cu

cea din fig.4.12 dar cu două utilităţi calde, cea de-a
doua fiind reprezentată de abur de înaltă presiune (la
alt nivel termic, mai ridicat).

• În ambele cazuri din fig.4.14 apare un "pinch" introdus

de a doua utilitate.
• În proiectare, trebuie respectate aceleaşi reguli la
"pinch de utilitate“ ca şi la "pinch de proces":

1. Se va evita transferul de căldură din zona de deasupra

punctului de "pinch"(din receptorul de căldură) către
zona de dedesubt (către sursa de căldură).

2. Utilităţile vor fi utilizate corect: cea rece sub punctul

"pinch", cea caldă numai in zona de deasupra.
 4.4. Selecţia utilităţilor

• După cum s-a arătat la punctul 4.3, prin trasarea

curbelor compozite ale fluxurilor calde şi reci În aceeaşi
diagramă, se poate determina grafic căldura ce poate fi
recuperată dar şi sarcina termică a răcitoarelor şi
Încălzitoarelor care folosesc utilităţi calde şi reci.

• Urmează să se stabilească necesarul de utilităţi.

• Dar mai intâi trebuie să se aleagă tipul potrivit de

utilitate.
• Cea mai comună utilitate caldă este aburul dar dacă
este necesară Încălzirea la temperatură înaltă se vor
folosi gazele de ardere dintr-un cuptor sau un circuit cu
ulei fierbinte ("ulei thermo").

• Utilităţile reci sunt: apa de turn, apa de puţ, diferiţi

agenţi frigorifici, aerul de răcire sau generarea de abur
la temperaturi înalte.
• Curbele compozite nu dau indicaţii pentru alegerea
utilităţilor.

• Se va folosi in acest caz marea curbă compozită.

• Ea permite inţelegerea interfeţei dintre proces şi

sistemul de utilităţi.

• Ea are avantajul că permite citirea necesarului de

utilităţi, atât în termeni de entalpie cât şi ca nivel al
temperaturii.
• Pentru a construi marea curbă compozită, este necesară
o altă reprezentare a procesului, cea În care transferul
de căldură se face În cascadă, de la un nivel termic
superior la unul inferior.

• Această reprezentare grafică a procesului este mult mai

simplă şi mai sugestivă decât schema clasică, în care
avem simboluri pentru utilaje şi săgeţi pentru fluxuri, cu
eventuala scriere a valorilor temperaturii şi sarcinilor
termice ale aparatelor de schimb direct pe schemă.

• Totuşi, schema de proces clasică nu poate fi ignorată,

întrucât pe baza ei se va construi schema-cascadă.
În fig.4.15. este prezentată o mare curbă compozită
tipică.
• Trebuie menţionat că, temperatura figurată În marea
curbă compozită nu este cea reală T, ci temperatura
modificată T* , translatată cu ∆Tmin/2.

• Fluxurile calde sunt reprezentate la temperaturi cu

∆Tmin/2 mai mici, iar fluxurile reci, la temperaturi cu
∆Tmin/2 mai mari.

• Astfel, în construcţie, ∆Tmin este implicit.

• În fig. 4.15, punctul care are fluxul termic zero (∆H=0)
reprezintă punctul "pinch".

• Partea de la "pinch" în sus a curbei reprezintă QCmin,

iar partea de la "pinch" în jos reprezintă QRmin.

• Astfel, pot fi identificate sursa de căldură şi

receptorul de căldură.

• Zonele Innegrite, denumite "buzunare“ reprezintă

arii adiţionale în care se petrece transferul termic
proces- proces.
• Este cazul să subliniem că, marea curbă compozită
reprezintă cererea de căldură (sau răcire) reziduală, după
ce s-a facut recuperarea de căldură.

• Deci in aceste buzunare, este un surplus de căldură ce

urmează a fi compensat cu utilităţi, dacă nu îl recuperăm
prin transfer termic proces-I proces.

• Pentru procesul din fig.4.2., vom construi marea

curbă compozită, prin câteva trepte intermediare:
întocmirea tabelului temperaturilor modificate
(tab.4.3.), schema-grilă a fluxurilor (fig.4.16),
bilanţurile interval de temperatură-căldură (tab.4.4).
Tab.4.3. Temperaturile modificate pentru schema de
proces din fig.6.2., pentru cazuI ∆T min=10 C
• Schema- grilă a fluxurilor (fig.4.16) permite o vizualizare
mai rapidă, mai sintetică a tuturor fluxurilor.

• Pe ea sunt trecute deocamdată atât temperaturile reale

cât şi cele transformate
• Acum, vom transfera orice surplus de căldură de la
temperaturi mari spre temperaturi din ce în ce mai
mici, ceea ce se numeşte "transfer în cascadă".

• Acest lucru este fezabil deoarece orice exces de

căldură de la fluxurile fierbinţi poate fi tmsferat unui
flux mai rece.

• În figura 4.17, este indicat acest transfer în două

situaţii: în situaţia a, presupunem că în primul
interval de temperatură (la cea mai înaltă
temperatură) nu este furnizată utilitate caldă.
• Ca urmare, surplusul din primul interval de 1.5MW
fiind transferat următorului interval, deficitul acestui al
doilea va fi redus de la 6 MW la 4.5MW.
• În al treilea interval există un surplus de 1 MW care va
fi transferat celui de-al patrulea interval, ş.a.m.d.
• Dacă privim fluxurile din fig. 4.17 (cifrele din
dreapta), observăm că unele dintre ele sunt negative,
ceea ce este o imposibilitate, deoarece ar insemna că
se transferă căldură de la temperaturi mai mici către
temperaturi mai mari.

• Pentru a face transferul În cascadă posibil, trebuie să

adăugăm o utilitate caldă, un flux egal cu cel mai
mare deficit de căldură din schemă (în cazul nostru,
deficitul maxim este de -7.5MW); astfel, vom avea
situaţia b.
• Bilanţul termic de la o treaptă la alta nu se modifică,
numai că toate fluxurile dintre trepte cresc cu
7.5MW, obţinându-se la 145°C un flux egal cu 0.

• Temperatura T*=145°C corespunde punctului pinch,

ceea ce înseamnă că temperaturile reale de la
punctul pinch sunt: 140°C pentru fluxul rece şi 150°C
pentru fluxul cald.

• Am ajuns la aceeaşi concluzie ca atunci când am

trasat curbele compozite.
În fig.4.18, se prezintă marea curbă compozită pentru
acest proces, trasată cu ajutorul datelor din fig.4.17.b.
• Se mai aminteşte o dată că marea curbă compozită
din fig 4.18 s-a obţinut cu ajutorul schemei- cascadă
din fig 4.17.b, şi că această variantă presupune
utilizarea unei utilităţi calde.

• Această utilitate poate fi furnizată la orice

temperatură superioară punctului pinch
(temperatură mai mare decât l50°C).

• Cu ajutorul marii curbe compozite, vom alege

utilitatea (utilităţile) calde.
 Vom compara două variante:

a) utilizarea aburului saturat la două nivele termice:

aburul de înaltă presiune (35 bar, 240°C) şi a aburul de
joasă presiune (7 bar, l80°C);

b) utilizarea uleiului "thermo" furnizat cu temperatura de

280°C, care are căldura specifică Cp=2.l KJ/kgK
• Se prezintă in fig 4.l9. sistemele de utilităţi
respective:

a) pentru utilizarea aburului la cele două nivele

termice, se utilizează un singur generator de abur
de Înaltă presiune din care se ia un flux separat care
se depresurizează şi în care se injectează apă pentru
răcirea aburului, obţinându-se astfel aburul. de
joasă presiune; pe figA.l9 este simbolizat şi schimbul
de căldură cu procesul, printr-un simplu schimbător.

b) Pentru utilizarea uleiului "thermo", acesta este

încălzit într-un cuptor iar după schimbul de căldură
cu procesul, el se întoarce la cuptor.
• Se calculează in continuare sarcinile termice in cele
două cazuri.
a)Pentru ∆Tmin = 10 °C, cele două nivele termice ale
aburului sunt figurate pe marea curbă compozită
(fig.4.20), la nivele termice modificate T* cu 5°C mai
mici decât temperatura reală, deci la 235°C, respectiv
175°C. Se calculează din fig. 2.20, sarcina termică
pentru aburul de înaltă presiune:
• Se observă că necesarul de utilităţi s-a calculat Întâi
pentru aburul de joasă presiune, ţinându-se cont că el
se furnizează la o temperatură modificată de 175°C,
Între două nivele termice ale procesului: 145- 185°C.

• Dar, la fel de bine, se poate citi direct pe abscisă sarcina

termică a fiecărei utilităţi (cea de abur de JP este
cuprinsă pe abscisă intre 0 şi 3 MW, iar cea de abur IP
este cuprinsă intre 3 şi 7.5MW).
b)Pentru acelaşi ∆Tmin = 10 °C, in cazul utilizării uleiului
fierbinte, necesarul de ulei se calculează astfel: dacă se
pune condiţia de flux minim de ulei, atunci, aceasta va
corespunde celei mai mari pante şi temperaturii de retur
celei mai mici.

În acest caz, cea mai mică temperatură de retur a

uleiului este T*=145°C, ceea ce corespunde unui flux
cald de 150°C.

Uleiul trebuie să furnizeze întregul necesar de utilitate

caldă, adică va avea sarcina de7.5MW
• În afara aburului şi a uleiului "thermo" , gazele de
ardere de la cuptoare se pot utiliza drept utilitate caldă.
• Acestea pot fi utilizate la nivel termice foarte ridicate,
de vreme ce temperatura lor depăşeşte în unele puncte
ale cuptorului lOOO°C;
• la astfel de temperaturi, mecanismul de transfer de
căldură de la gaze la fluxul rece este parţialradiant,
parţial convectiv.
• Uneori, funcţia cuptorului este de simplu încă1zitor,
alteori este dublă: încălzitor şi feactor în acelaşi timp.
• În fig.4.22, se prezintă o mare curbă compozită a
unui proces care primeşte căldură de la un cuptor.
• Curba corespunzătoare gazelor de ardere începe de la
temperatura teoretică a flăcării (T*tf) şi prezintă o pantă
deoarece temperatura gazelor scade pe măsură ce
acestea cedează căldură, spre deosebire de aburul
saturat unde curba era orizontală, deoarece pe parcursul
transferului termic, aburul se condensează, temperatura
sa rămânând constantă.
• Punctul de plecare pentru curba gazelor este
temperatura teoretică şi nu temperatura reală a flăcării,
întrucât acele reactii de disociere care apar în flacără şi
fac ca temperatura acesteia să scadă faţă' de valoarea
teoretică, sunt rectii reversibile şi se desfăşoară în sensul
recombinării, pe măsură ce gazele se răcesc, ceea ce
compensează efectul termic initial de la disociere.
• Diferenţele de temperatură între gaze şi fluxul rece
reprezentate în fig.4.22 sunt mai mari decât în realitate,
în domeniul temperaturilor înalte ale gazelor, tocmai din
cauza fenomenulni de disociere a gazelor în flacăra
radiantă, dar pe măsură ce gazul se răceşte diferenţele
de temperatură dintre fluxuri sunt cele reale; deci
reprezentarea gazelor arse pe marea curbă compozită
nu este foarte precisă; totuşi eroarea relativă nu este
prea mare, având în vedere că în zona de radiatie,
diferenţele de temperatură sunt oricum foarte mari.
• Din fig.4.22 se observă că gazele de ardere sunt răcite
până la temperatura de pinch, înainte de a fi trmÎse la
coş.

• Acest criteriu pentru alegerea temperaturii la coş tine

strict de economia procesului.

• Dar mai există un criteriu pentru alegerea

temperaturii la coş şi anume, temperatura trebuie să
fie superioară punctului de rouă al gazelor.
• Pe marea curbă compozită se poate citi de asemenea
pierderea de căldură la coş (Qp), fără a fi necesar să se
efectueze calcule laborioase.

• Un alt factor ce influenţează pozitia curbei gazelor

este excesul de aer pentru combustie: acesta este în
practică de 5-20% şi are rolul de a asigura arderea
completă a combustibilului, având însă şi un efect
nedorit: creşterea pierderilor de căldură la coş; ca
urmare, curba gazelor va avea o pantă mai mică decât
în absenţa excesului de aer.
• O concluzie practică este aceea că, excesul de aer la
combustie trebuie micşorat, pe cât posibil.

• O măsură alternativă la reducerea excesului de aer este

preîncălzirea aerului, ceea ce va duce la creşterea
temperaturii flăcării.

• Totuşi, creşterea temperaturii flăcării nu este de dorit a

se face la nivel prea ridicat din considerente de
protectia mediului: cu cât flacăra este mai fierbinte, cu
atât randamentul formării oxizilor de azot NOx va fi mai
mare.
• Trebuie făcut deci un compromis între recuperarea de
căldură şi cerinţele de mediu.

• Alura curbei gazelor arse se va modifica in cazul utilizării

cuptorului ca reactor: va fi o linie frântă pe care va exista
o porţiune cu pantă mai mare care corespunde
transferului termic către masa de reacţie sau chiar va fi
un profil de temperatură curbiliniu in acea zonă.
4.5. Integrarea in proces a unei pompe de căldură

• Pompa de căldură este o instalaţie (un agregat) care

absoarbe căldură la un nivel termic mai scăzut Într-un
evaporator, consumă lucru mecanic pentru
comprimarea fluidului de lucru şi furnizează căldură la
un nivel termic mai ridicat, intr-un condensator; apoi
fluidul condensat suferă o expandare şi se vaporizează
parţial, ciclul reluându-se.
• În unele cazuri, o astfel de instalaţie este economică
din punct de vedere al recuperării de căldură dintr-un
proces.

• Fluidul de lucru este, de obicei, o substanţă

pură,ceea ce înseamnă că atât condensarea cât şi
evaporarea au loc izoterm.

• Schema unei pompe de căldură este arătată În

fig.4.23.
• Integrarea in proces a unei pompe de căldură se face
respectând nişte reguli de plasare în marea curbă
compozită.

• Integrarea se poate face traversând sau nu punctul

pinch.

• Rezultă trei moduri concrete de integrare:

 deasupra punctului pinch,
 sub punctul pinch
 sau traversând acest punct, aşa cum se poate observa in
fig.4.24. a,b şi c.
• Aranjamentul din fig.4.24.a conduce la importarea
lucrului mecanic W şi la recuperarea utilităţii calde
cu aceeaşi sarcină termică; cu alte cuvinte, sistemul
transformă lucrul mecanic in căldură, ceea ce nu
este economicos.

• Situaţia din fig.4.24.b este încă şi mai proastă din

punct de vedere economic, deoarece lucrul mecanic
se transormă in căldură care e irosită.

• Aranjamentul din fig.4.24.c este singurul raţional

deoarece duce la adevărata recuperare de căldură.
• Deci pompa de căldură este plasată corect dacă
traversează punctul pinch.
• Reprezentarea pompei de căldură pe marea curbă
compozită este arătată în fig.4.25.
• Pe figura 4.25 se pot citi direct fluxurile termice
transferate şi recuperate, irnpunându-se de către
proiectant numai nivelele termice la care se face
evaporarea, respectiv condensarea fluidului de lucru din
pompă.

• După cum se poate vedea şi din figura de mai sus, cele

două nivele termice (de o parte şi de alta a punctului
pinch) sunt foarte apropiate, rareori fiind realizate in
practică diferenţe de temperatură mai mari de 25°C.

• La diferenţe mai mari de temperatură, lucrul mecanic W

ce trebuie consumat este prea mare iar pompa devine
neeconomică.
• Aşa cum randamentul termic este măsura eficienţei unei
turbine, în cazul pompelor de căldură eficienţa se
măsoară în funcţie de energiile implicate in proces.

• Se calculează un coeficient de performanţă cu formula:

• Este de la sine înţeles că , o pompă de căldură este cu

atât mai eficientă cu cât are un coeficient COP mai mare.