CAP. 3.

SURSELE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR

3.1.Sursele de finanţare a investiţiilor în perioada conducerii prin plan a

economiei româneşti şi efectele acestui proces investiţional
3.2. Surse de finanţare a investiţiilor în sectorul public şi privat al
economiei
3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii
3.2.1.1. Autofinanţarea
3.2.1.2. Creşterile de capital
3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.1. Ĩmprumuturile obligatare
3.2.2.2. Ĩmprumuturi de la instituţiile financiare specializate
3.2.2.3. Creditele bancare pe termen mijlociu
3.2.2.4. Leasing-ul
3.1. Sursele de finanţare a investiţiilor în perioada conducerii prin plan a economiei
româneşti şi efectele acestui proces investiţional

Sursa principală: fondul naţional de dezvoltare economico-socială:

 
a) cota din venitul naţional repartizată pentru dezvoltare (fondul de acumulare):
- fondul central de dezvoltare economico-socială
- fondul local de dezvoltare economico-socială, constituit la nivelul judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor
- fondul propriu de dezvoltare economico-socială al unităţilor economice de stat
(centrale industriale şi întreprinderi)
- fondul de dezvoltare economico-socială al organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti
- fondurile populaţiei pentru construirea de locuinţe, construcţii gospodăreşti şi
creşterea producţiei şi a şeptelului
b) fondul de amortizare
3.1. Sursele de finanţare a investiţiilor în perioada conducerii prin plan a economiei
româneşti şi efectele acestui proces investiţional

Din punct de vedere al provenienţei lor, resursele de finanţare a investiţiilor la nivelul întreprinderilor de stat
erau constituite din:
- resurse proprii (amortismente, beneficii, alte resurse) 
- resurse provenite prin redistribuire de la organul tutelar 
- alocaţiile de la buget
- creditele bancare (BI, BAIA, BNR, CEC)
 
İmpactul financiar negativ:
- limitarea autonomiei funcţionale a întreprinderilor de stat
- diminuarea resurselor financiare proprii ale întreprinderilor destinate dezvoltării
- blocajul financiar
- creşterea volumului imobilizărilor în stocuri de valori materiale
- scăderea gradului de stimulare a întreprinderilor în gestionarea eficientă a resurselor financiare destinate
dezvoltării şi modernizării lor
 3.2. Surse de finanţare a investiţiilor în sectorul public şi privat al economiei
Reforma economică - mutaţii importante în ceea ce priveşte provenienţa şi destinaţia resurselor financiare
destinate finanțării investițiilor:
 restructurarea sectorului economic de stat (Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale)
 diversificarea surselor, instrumentelor şi tehnicilor de finanțare
 restructurarea sistemului bancar
 crearea pieței financiare
 restructurarea veniturilor şi cheltuielilor publice
 diminuarea importanţei statului în calitatea sa de proprietar şi investitor în economie
 diminuarea cheltuielilor publice pentru investiții - finanţarea cu precădere a unor cheltuieli pentru acţiuni
economice de importanţă naţională (cercetare ştiinţifică, combaterea epizootiilor, infrastructură, energie,
etc)
 creșterea cheltuielilor pentru investiții în sectorul privat – stimulente de natură bugetară (alocaţii bugetare şi
subvenţii) şi fiscală
 3.2. Surse de finanţare a investiţiilor în sectorul public şi privat al economiei

Clasificarea mijloacelor de finanţare a investiţiilor

 
a)criteriul apartenenţei fondurilor :
 
- finanţări din fonduri proprii
- finanţări prin angajamente la termen
 
b) din punct de vedere al efortului depus pentru obţinerea lor :
 
- finanţări interne (autofinanţarea)
- finanţări externe (creşteri de capital şi împrumuturi diverse)
  
3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

- autofinanţarea
- creşteri de capital
- noi aporturi în numerar sau în natură
- încorporarea rezervelor la capitalul social
- conversia datoriilor în acțiuni
 
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
Caracteristici:
- principala cale de finanţare a agenţilor economici
- presupune asigurarea cu forţe proprii a dezvoltării acestora
 
Surse principale de autofinanţare:
- amortizarea fondurilor fixe
- profitul net obţinut în exerciţiile financiare anterioare
 
Avantaje:
- pentru acționari:
- creşterea valorii bursiere a societăţii ca urmare a capitalizării unei părţi din profit
- avantaje fiscale (scutirea de la plata sau reducerea impozitului pe profit în cazul reinvestirii acestuia)
- pentru societatea comercială:
- creşterea autonomiei financiare
  
3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
Valențele pozitive ale autofinanțării:
- expresie a performanţelor economice și financiare ale firmei
- expresie a capacităţii firmei de a-şi remunera acţionarii, de a-şi plăti furnizorii, de a-şi rambursa datoriile
contractate etc.
- constituie principala garanţie a autonomiei şi stabilităţii financiare a firmei
 
Riscurile unei autofinanţări insuficiente:
- descurajarea aportului de capital al investitorilor potenţiali
- diminuarea şanselor de atragere a resurselor pe termen lung de pe piaţa de capital
- pierderea totală sau parţială a controlului asupra întreprinderii de către proprietarii actuali
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea

Avantajele unei autofinanţări ridicate:

- permite sporirea gradului de îndatorare
- permite asigurarea unei remunerări mai ridicate a acţionarilor
 
Rolul autofinanţării nu trebuie însă exagerat :
- finanţarea din surse proprii presupune şi ea un cost, care poate fi uneori mai mare decât costul capitalului de
împrumut
- politica de autofinanţare este neutră pentru întreprindere în cazul în care rentabilitatea noilor proiecte de
investiţii este egală cu rentabilitatea reclamată de acţionari
- autofinanţarea are un efect pozitiv doar în cazul în care rentabilitatea noilor proiecte de investiţii este mai mare
dacât rentabilitatea reclamată de acţionari
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii
3.2.1.1. Autofinanţarea
 
Resursele autofinanţării:
- amortizarea fondurilor fixe
- profitul net alocat pentru dezvoltare
 
a) Amortizarea fondurilor fixe - element important al cheltuielilor materiale prin care se recuperează valoarea
investiţiilor în imobilizări supuse deprecierii fizice şi morale.
 
Semnificaţiile amortizării (p.d.v. contabil):
- proces de corecţie a valorii imobilizărilor, care sunt supuse unor pierderi de valoare ca urmare a deprecierii lor
în timp (uzurii fizice şi morale);
- proces de transfer sau de repartizare a costurilor imobilizărilor asupra cheltuielilor exerciţiului;
- amortizarea ca sursă de finanţare a reînnoirii imobilizărilor
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
a) Amortizarea fondurilor fixe
 
“Constituie obiect al amortizării toate imobilizările corporale şi necorporale, cu câteva excepţii (lacurile, bălţile şi iazurile care nu
sunt rezultatul unor investiţii, terenurile, inclusiv cele împădurite, cu excepţia terenurilor cu destinaţie economică obţinute prin acte
de vânzare-cumpărare sau prin despăgubiri în cazul exproprierilor, plantaţiile tinere până la trecerea lor pe rod, fondul comercial,
ş.a.) ” - Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare
 
Capitalul imobilizat supus amortizării:
 activele corporale (terenurile, inclusiv investiţiile pentru amenajarea acestora şi mijloacele fixe) 
 activele necorporale (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, cheltuielile cu descoperirea rezervelor de
substanţe minerale utile, neconcretizate în mijloace fixe, la zăcămintele puse în exploatare, concesiunile, brevetele şi alte drepturi şi
valori asimilate) 
 
Mijloacele fixe = componenta cea mai importantă a activelor corporale supuse amortizării
 
Rolul amortizării ca resursă:
 resursă a reproducţiei simple (asigură regenerarea capitalului fix consumat)
 resursă a reproducţiei lărgite (asigură nu numai recuperarea valorică a investiţiei iniţiale ci şi creşterea în timp a volumului de
investiţii)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
a) Amortizarea fondurilor fixe
 
Efectul reproductiv lărgit al amortizării:
 în perioada formării sale, până la utilizarea sa pentru înlocuirea mijloacelor fixe care i-au dat naştere, fondul
de amortizare poate fi utilizat pentru achiziţionarea altor mijloace fixe
 mărimea fondului de amortizare poate să crească prin capitalizarea resurselor constituite în perioada dintre
momentul formării şi momentul utilizării lui pentru înlocuirea mijloacelor fixe scoase din uz - fondul de
amortizare poate servi la achiziţionarea unui volum mai mare de fonduri fixe
 cu fondul de amortizare creat de la mijloacele fixe scoase din funcţiune pot fi achiziţionate mai multe
mijloace fixe noi, în cazul în care are loc în timp o scădere a prețului acestora
 chiar şi în cazul în care prețul mijloacelor fixe noi este egal sau mai mare decât cel al mijloacelor fixe
scoase din funcţiune, dar noile echipamente au randamente superioare, nivelul capitalului nu se regenerează
din punct de vedere cantitativ ci doar valoric, dar sporul de productivitate al noilor utilaje echivalează cu
reproducţie lărgită a acestora
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
a) Amortizarea fondurilor fixe
 
Regimuri de amortizare a mijoacelor fixe:
 amortizarea liniară - includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporţional cu
numărul de ani şi cu duratele normale de utilizare a mijloacelor fixe
 amortizarea degresivă (cu sau fără influenţa uzurii morale) - multiplicarea cotei de amortizare liniară cu o serie de
coeficienţi
 amortizarea accelerată - includerea în primul an de funcţionare în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de
până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv

Impact - incidenţă directă asupra dimensiunii fondului de dezvoltare a firmei:

 amortizarea degresivă sau accelerată - diminuarea profitului impozabil (amortizarea este o cheltuială deductibilă
fiscal) şi creşterea profitului net după impozit ce rămâne la dispoziţia firmei - poate fi folosit pentru finanțarea
dezvoltării
 
Efect negativ - amortizarea degresivă sau accelerată - creşterea cheltuielilor cu amortizarea = creşterea preţului de
vânzare al produselor şi a TVA
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
a) Amortizarea fondurilor fixe
 
Reglementări actuale - posibilitatea folosirii amortismentele şi a sumelor obţinute din vânzarea, închirierea sau
casarea unor mijloace fixe la finanţarea activelor circulante – posibile consecinţe negative pe termen lung
 
Alte genuri de venituri legate de mijloacele fixe:
 sumele rezultate în urma casării mijloacelor fixe şi valorificarea materialelor şi pieselor rezultate în urma
dezmembrării acestora
 sume rezultate din vânzarea sau închirierea mijloacelor fixe ş.a.
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii
3.2.1.1. Autofinanţarea
 
b) Profitul net alocat pentru dezvoltare
 
Destinațiile profitului net:
 remunerarea acţionarilor (dividende)
 finanțarea dezvoltării
 
Stimularea reinvestirii profitului net– facilități fiscale (scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe profitul reinvestit)
 
Importanța politicii de repartizare a profitului - influenţează în mod direct volumul lichidăţilor societăţii cât şi posibilitatea
dezvoltării viitoare a acesteia
- distribuirea către acţionari a unui volum mai mare de dividende:
- diminuarea capacităţii de autofinanţare a firmei
- limitarea posibilităţilor sale de dezvoltare
- acordarea unor dividende mai reduse acţionarilor:
- sporeşte pe moment volumul resurselor de finanţare a societăţii, dar
- scăderea cursului bursier al acţiunilor
- imposibilitatea procurării în viitor de pe piaţa financiară a resurselor destinate dezvoltării
- procurarea resurselor la un cost mai ridicat
  
 
3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.1. Autofinanţarea
 
b) Profitul net alocat pentru dezvoltare
 
Soluția optimă: asigurarea convergenţei intereselor acţionarilor cu cele ale firmei prin menţinerea unui nivel
constant de remunerare a acţionarilor care să asigure în acelaşi timp şi păstrarea la nivelul firmei a unui volum
ridicat de lichidităţi
 
Alternative de realizare:
- plata parţială (totală) sau a salariilor/dividendelor sub formă de acţiuni
- plata în natură a dividendelor de către fimele care produc bunuri de interes pentru acţionarii proprii (cărbuni,
petrol, lemn, etc),
 
Efect : permite societăţilor să-şi reducă fluxurile negative şi să-şi conserve astfel lichidităţile în vederea
finanţării unor proiecte de investiţii
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
Modalități:
a) aporturi în natură
b) aporturi în numerar
c) încorporarea rezervelor în capitalul social
d) conversia datoriilor în acțiuni
 
a) Aporturile în natură
 în cazul operaţiunilor de fuziuni sau absorbţii ale unor societăţi sau al operaţiunilor de restructurare care pot
avea loc între filiale aparţinând aceleiaşi societăţi
 au un caracter excepţional
 nu conduc la creşterea volumului lichidităţilor societăţii, ci la creşterea imobilizărilor, şi implicit a
capitalului social al acesteia
 conduc la creşterea viitoare a nevoii de fond de rulment, corespunzător creşterii activelor imobilizate
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii
 
3.2.1.2. Creşterile de capital
 
b) Aporturile în numerar – prin emisiunea de noi acţiuni
 
Efect : creşterea capitalului social al întreprinderii și sporirea volumului lichidităţilor societăţii, care sunt investite ulterior în
imobilizări
Caracteristici:
 creşterea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni este tot o finanţare prin eforturi proprii, dar o finanţare externă,
deoarece ea presupune constituirea unor fonduri proprii care sunt aduse din afara întreprinderii, de către acţionari
 creşterile de capital prin emisiunea de noi acţiuni se aseamănă cu o finanţare prin îndatorare, care este tot de natură
externă
 
Avantaje:
- procurarea rapidă şi la un cost redus a unor resurse financiare
- alte efecte pozitive:
 îmbunătăţirea structurii financiare prin reducerea ratei îndatorării
 facilitarea obţinerii ulterioare a unor noi împrumuturi
 protejarea fluxurilor financiare viitoare (spre deosebire de împrumuturi, fluxurile de numerar sunt afectate doar în măsura
în care întreprinderea va realiza o creştere simultană a plăţilor destinate remunerării acţionarilor)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii
3.2.1.2. Creşterile de capital
 
b) Aporturile în numerar
 
Modalități tehnice de realizare:
- creşterea numărului de acţiuni şi păstrarea valorii nominale a acestora
- menţinerea neschimbată a numărului de acţiuni şi creşterea valorii lor nominale (splitare)
 
Particularități: - vânzarea noilor acţiuni se face întotdeauna la un preţ de emisiune (P) mai mare decât valoarea
lor nominală (VN) şi mai mic decât cursul lor bursier (C)
 
Efecte negative pentru vechii acționari:
- diluţia capitalului
- diluţia profitului
- diluţia dreptului de vot
 
Compensarea pierderilor suferite de vechii acționari: acordarea unui drept preferenţial de subscriere (dreptul de a
cumpăra cu prioritate un număr de acţiuni noi, proporţional cu numărul de acţiuni vechi deţinute)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

b) Aporturile în numerar

Preţul teoretic al unui drept de subscriere :

n(C  P) NC  nP
ds  ds  C 
N n sau N n

în care:
ds = dreptul preferenţial de subscriere
N = numărul acţiunilor vechi
n = numărul acţiunilor noi
C = cursul vechi
P = preţul de emisiune (mai mare decât valoarea nominală şi mai mic decât
cursul bursier)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
b) Aporturile în numerar
 
Alte instrumente financiare folosite de firme pentru realizarea unor operaţiuni de creştere a capitalului social:
acţiunile cu bonuri de subscriere în acţiuni
Avantaje pentru ambele părţi:
 societatea emitentă - îşi poate procura resurse financiare mult mai rapid şi cu un randament mai ridicat
(acţiunile sunt vândute la un preţ de emisiune mai mare decât cel practicat la o emisiune obişnuită de
acţiuni)
 investitorii - pot beneficia de câştiguri mai ridicate în cazul în care cursul acţiunii de origine creşte până la
expirarea perioadei de exercitare a dreptului de subscriere (prin exercitarea dreptului de subscriere,
investitorii vor putea cumpăra acţiuni la un preţ prestabilit, care este mai mic decât cursul de pe piaţă al
acţiunii)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
c) Ĩncorporarea rezervelor în capitalul social
 
- operaţiune de majorare a capitalului social pe calea emisiunii de noi acţiuni, în contul rezervelor constituite
din rezultatele financiare ale exerciţiilor anterioare
 
Particularități:
- creşterea capitalului social nu este similară cu aportul în numerar, deoarece este o operaţiune fără flux
financiar
- transferarea rezervelor în capitalul social al firmei produce doar o restructurare a capitalului propriu şi nu o
creştere propriu-zisă a acestuia
 
Modalități tehnice de realizare:
- creşterea numărului de acţiuni şi păstrarea valorii nominale a acestora
- menţinerea neschimbată a numărului de acţiuni şi creşterea valorii lor nominale (splitare)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
c) Ĩncorporarea rezervelor în capitalul social
 
Implicaţii:
- asupra societăţii:
- creşterea încrederii partenerilor de afaceri şi a băncilor comerciale în societate
- modificarea structurii financiare a firmei
- garantarea mai bună a creditelor contractate anterior
- crearea posibilităţii de creştere a gradului său de îndatorare
- constituie premisa necesară obţinerii ulterioare de resurse necesare finanţării investițiilor
- asupra acţionarilor:
- operaţiunea de distribuire de noi acţiuni activează un drept latent al acestora
(rezervele aparţin de drept acţionarilor = dividende nedistribuite)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

 
3.2.1.2. Creşterile de capital
 
c) Ĩncorporarea rezervelor în capitalul social
 
Efecte negative pentru vechii acționari:
- diluţia capitalului
- diluţia profitului
- diluţia dreptului de vot
 
Compensarea pierderilor suferite de vechii acționari: acordarea unui drept de atribuire de acțuni cu titlu
gratuit, proporţional cu numărul de acţiuni vechi deţinute
 
Obs: emisiunea de acţiuni distribuite gratuit echivalează cu o emisiune obişnuită de acţiuni în care preţul de
emisiune al acestora (P) este zero:
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

c) Ĩncorporarea rezervelor în capitalul social

Valoarea unui drept de atribuire:

n(C  P) NC  nP
ds  sau d s  C 
N n N n

Dacă P = 0, atunci:

nC
da 
N n
în care:
da = dreptul de atribuire
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
d) Conversia datoriilor în acțiuni
 
“Consolidarea datoriei” - convertirea în acţiuni a datoriilor unei firme (faţă de furnizorii de echipamente, faţă
de bănci, a celor contractate prin emisiunea de obligaţiuni etc.), operațiune realizată prin majorarea capitalului
social al acesteia
 
Caracteristici: majorarea capitalului social nu presupune acordarea dreptului preferenţial de subscriere vechilor
acţionari
 
Instrumente financiare folosite pentru realizarea unor astfel de operaţiuni:
- obligaţiunile convertibile în acţiuni (OCA),
- obligaţiunile rambursabile în acţiuni (ORA),
- obligaţiunile cu bonuri de subscriere în acţiuni (OBSA)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
d) Conversia datoriilor în acțiuni
 
Obligaţiuni convertibile în acţiuni (OCA) - emisiune realizată de marile întreprinderi
 
Avantaje:
- pentru emitent:
- posibilitatea procurării de resurse la un preţ (cost) mai redus decât cel al pieţei (titlurile
sunt emise la o rată a dobânzii mai mică decât la împrumuturile obligatare clasice)
- în cazul în care obligațiunile sunt convertite de deţinătorii lor în acţiuni (în cadrul
perioadei în care se poate face conversia şi la raportul de conversie prestabilit) va
rezulta o creştere a capitalului social fără fluxuri financiare negative
- pentru subscriitori:
- aceste titluri pot aduce câştiguri mari în situaţia în care cursul acţiunii creşte, deoarece
preschimbarea lor în acţiuni la raportul de conversie prestabilit le asigură un câştig
egal cu diferenţa dintre preţul de piaţă al acţiunii din momentul conversiei şi preţul la
care a fost cumpărată iniţial obligaţiune
- pot obţine în viitor câştiguri mai ridicate din dividendele plătite de societatea emitentă,
ca urmare a creşterii rentabilităţii acesteia
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
d) Conversia datoriilor în acțiuni
 
Obligaţiuni rambursabile în acţiuni (ORA) - emisiune realizată de marile întreprinderi
 
Avantaje:
- pentru emitent:
- păstrarea lichidităţilor obţinute în urma acestei operaţiuni
- obținerea de lichidități la un cost mai redus faţă de emisiunea de obligaţiuni clasice
(la scadenţa ORA vor fi preschimbate în acţiuni, deci nu vor mai fi răscumpărate)
- pentru subscriitori:
- același cu cel obţinut în cazul achiziţionării de obligaţiuni convertibile în acţiuni
 
Obs: în situaţia în care, la scadenţa împrumutului, cursul acţiunii a scăzut, conversia obligaţiunilor în acţiuni va
însemna o pierdere pentru subscriitori, echivalentă cu rambursarea parţială a împrumutului de către emitent
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
d) Conversia datoriilor în acțiuni
 
Obligaţiuni cu bonuri de subscriere în acţiuni (OBSA) - emisiune realizată de marile întreprinderi
 
= obligaţiuni cu dobândă fixă la care sunt ataşate unul sau mai multe bonuri de subscriere, care conferă
deţinătorului dreptul de a subscrie la noua emisiune de acţiuni de acelaşi tip ale emitentului
Avantaje:
- pentru emitent
- asigură un dublu aport de fonduri: primul, în momentul lansării împrumutului
obligatar, şi al doilea în momentul majorării ulterioare a capitalului social, când
deţinătorii de obligaţiuni vor subscrie la noua emisiune de acţiuni.
- îndatorarea este mai puţin costisitoare
- pentru subscriitori:
- avantajul gestionării mai suple a instrumentelor financiare de care dispun
(obligaţiunile iniţiale şi bonurile aferente)
 3.2.1. Finanţarea prin fonduri proprii

3.2.1.2. Creşterile de capital

 
d) Conversia datoriilor în acțiuni
 
Titlurile participative = valori mobiliare emise cu de societăţile pe acţiuni din domeniul public în vederea atragerii de
resurse din sectorul privat al economiei, fără ca acest lucru să conducă la modificarea capitalului social şi a structurii
proprietăţii
Caracteristicile titlurilor participative:
- nu conferă deţinătorilor drept de vot
- au o durată de viaţă nelimitată, la fel ca şi acţiunile
- sunt rambursate, în condiţiile fixate în momentul emisiunii, în cazul lichidării societăţii sau la expirarea unei perioade ce
nu poate fi mai mică de 7 ani
- veniturile periodice pe care le asigură deţinătorilor sunt compuse din două părţi:
- o parte fixă, a cărei mărime este stabilită în funcţie de nivelul dobânzii de pe piaţa Financiară
- o parte variabilă, care este indexată în funcţie de rentabilitatea financiară a emitentului (evoluţia cifrei de afaceri,
a profitului net ş.a.)
- folosirea titlurilor participative în vederea atragerii de resurse financiare destinate finanţării investiţiilor nu conduce la
modificarea capitalului social al firmelor
 
 
3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen

Finanţarea prin angajamente la termen = componentă a finanţării externe, care apare ca o completare şi nu ca o
substituire a resurselor procurate prin autofinanţare
 
3.2.2.1. Ĩmprumuturile obligatare
 
Caracteristici:
- o formă particulară a împrumuturilor pe termen lung care constă în emisiunea şi vânzarea către public a
obligaţiunilor.
- sunt accesibile doar marilor întreprinderi cotate la bursă, statului şi autorităţilor locale
- obligația îndeplinirii de către emitenți a unor condiţii impuse de autoritatea de supraveghere a pieţei de capital
- metodă avantajoasă pentru firme, mai ales atunci când capitalul lor propriu este insuficient iar recurgerea la
emisiunea de acţiuni generează reticenţă din partea investitorilor
- cost mai redus decât cel al creditului bancar
- dobânzile aferente acestui tip de împrumut sunt deductibile fiscal
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.1. Ĩmprumuturile obligatare
Principalele elemente tehnice ale unui împrumut obligatar

Element tehnic Mod de calcul Caracteristici

Valoare nominală (VN)   Suma înscrisă pe obligaţiune; la ea se

bonifică rata nominală a dobânzii; pe baza
ei se calculează cursul bursier
Preţul de emisiune (PE)   Suma cu care se vinde o obligaţiune la
momentul emisiunii
Rata nominală de dobândă (dn)   Rata de dobândă (%) cu care se
remunerează împrumutul
Cuponul (D) D = dn *VN Suma dobânzii cu care se remunerează
împrumutul
Durata împrumutului (T)   Scadenţa finală a împrumutului, când
obligaţiunile trebuie răscumpărate de
emitent
Prima de emisiune (pe) pe = VN - PE  

Prima de rambursare (pr) pr = PR - VN Avantajul financiar oferit la scadenţă

deţinătorului de obligaţiuni
Preţul de răscumpărare (PR)   Suma, anunţată în momentul emisiunii, la
care obligaţiunea va fi răscumpărată la
termen de către emitent
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.1. Ĩmprumuturile obligatare

Alte elemente tehnice:

- emisiuni realizate
- cu primă de emisiune
- cu primă de rambursare
- cu primă dublă (de emisiune şi de rambursare)
- durata împrumutului obligatar - cuprinsă între momentul vânzării obligaţiunilor (moment din
care ele devin purtătoare de dobândă) şi momentul retragerii lor din circulaţie în urma
răscumpărării lor de către emitent
- obligaţiunile sunt cotate la bursă, iar cursul acestora se exprimă în procente şi se calculează
ca raport între preţul plătit pentru cumpărarea lor şi valoarea nominală a acestora
- cursul bursier (Cb) al obligaţiunii la un moment dat se determină în procente sau în mărimi
absolute
- exprimat în procente, el se determină prin adunarea cursului cuponului (C c) cu cursul
obligaţiunii (Co), deoarece obligaţiunile sunt cotate « la piciorului cuponului »:

Cb = Cc + Co (%)
Cursul cuponului (Cc ) se determină după relaţia:

D  nz
Cc   360
365
unde :
D = cuponul, exprimat în procente;
nz = numărul de zile de la data plăţii ultimului cupon.

- în sumă absolută, cursul bursier se determină prin înmulţirea cursului bursier (C b)

exprimat în procente cu valoarea nominală a obligaţiunii (VN).
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.1. Ĩmprumuturile obligatare

Alte elemente tehnice - modalitatea de rambursare:

a) “in fine” (la finele perioadei) - rambursarea capitalului se face o singură dată, la finele
duratei de viaţă a împrumutului.
- singura cheltuială pentru emitent o constituie plata periodică a dobânzilor
- presupune cel mai ridicat cost al procurării împrumutului
- este însoţită adeseori de constituirea unui fond de rambursare
b) prin amortizări constante - în fiecare an se rambursează tranşe egale din împrumut, la care
se adaugă dobânda aferentă
- amortizarea anuală se determină prin împărţirea mărimii împrumutului la durata sa de viaţă,
iar dobânda se determină în fiecare an prin aplicarea ratei dobânzii la valoarea rămasă de
rambursat
c) prin anuităţi constante - firma plăteşte anual acelaşi volum de anuităţi
- pentru ca anuităţile să fie constante este necesar ca amortizările anuale ale împrumutului să
varieze crescător, în paralel cu variaţia descrescătoare a dobânzilor
- mărimea anuităţilor se determină după relaţia:
i
a  V0 
1  (1  i )  n
în care:
a = anuitatea;
V0 = valoarea împrumutului;
i = procentul de dobândă anuală;
n = durata împrumutului (ani).

d) răscumpărarea prin bursă - interesantă atunci când cursul bursier al obligaţiunilor este
inferior valorii de rambursat. Reglementările bursiere fixează anumite limite legale în ceea ce
priveşte numărul obligaţiunilor ce pot fi răscumpărate
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen

3.2.2.2. Ĩmprumuturi de la instituţiile financiare specializate

İnstituţiile financiare specializate - principalii ofertanţi de capitaluri pe termen lung

- operaţiunile de creditare pe termen lung sunt sprijinite de intervenţii ale statului, care doreşte să susţină activităţi de
investiţii de mare anvergură şi de interes naţional
Sprijinul statului
- acordarea unor împrumuturi din fonduri publice
- acordarea unor facilităţi investitorilor (subvenţii, dobânzi bonificate, deduceri fiscale, îndemnizaţii, garantarea de
către acesta a împrumuturilor contractate de investitori etc.)
- graficul de rambursare poate prevedea şi acordarea unei perioade de graţie
- rambursarea ratelor se face de regulă anual sau semestrial, în rate constante
- intervenţia statului în sprijinirea activităţii acestor instituţii conduce la diminuarea riscului acestor credite, care sunt
avantajoase pentru beneficiarii lor şi contribuie la realizarea obiectivelor economice urmărite de către stat
 
3.2.2.3. Creditele bancare pe termen mijlociu
 
Băncile comerciale - credite pe termen mediu pentru finanţarea investiţiilor (2-7 ani)
- nivelul dobânzii la aceste credite este, de regulă, mai ridicat decât cel practicat de instituţiile financiare specializate
- obiectul creditului: cheltuieli de investiţii de natura echipamentelor de producţie cu durate de funcţionare relativ
scurte, amenajări, reutilări, modernizări, construcţii, cercetare ştiinţifică, operaţiuni de export etc.
- costul creditului depinde de volumul creditului, rata dobânzii şi de perioada de acordare a împrumutului
 
 
  
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.4. Leasing-ul
Leasing (închiriere - engl., credit-bail – fr.) - apărut pentru prima oară în SUA în anii ’60 ai secolului trecut
- realizate în principal de întreprinderile mici şi mijlocii, ale căror afaceri prezintă riscuri mari şi garanţii reduse, din care
cauză îşi pot procura mult mai greu resurse financiare necesare dezvoltării
- Leasing-ul nu reprezintă pentru firme o sursă de finanţare propriu-zisă ci o metodă de finanţare a investiţiilor
Leasing-ul = achiziţionarea de către o societate specializată (financiară), de la furnizori, a unor bunuri şi închirierea
acestora unor beneficiari (care nu dispun de resursele băneşti necesare achiziţionării lor direct de la furnizori).
- persoane implicate:
- producătorul mijlocului fix
- întreprinderea care are nevoie de activul fix respectiv (locatarul)
- o instituţie financiară, care acoperă din punct de vedere financiar aceste operaţiuni faţă
de producător (locatorul)
- contractul de leasing - încheiat între locatar (proprietarul bunului) şi locator (chiriaşul)
- durata închirierii
- condiţiile de plată
- cuantumul ratelor
- obligaţiile părţilor
- condiţiile de transfer al bunului în proprietatea utilizatorului, la opţiunea acestuia
- Utilizatorul bunului :
- nu are calitatea de proprietar, din care cauză bunul nu apare în activul său bilanţier
- plăţile periodice efectuate de acesta către proprietarul bunului sunt înregistrate în
contabilitate ca datorii extrabilanţiere
 
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen

3.2.2.4. Leasing-ul

Avantajele principale ale operaţiunile de leasing pentru utilizatori :

- economisirea resurselor de investiţii (utilizatorul poate beneficia de efectele folosirii bunului fără a angaja
pentru acest lucru capitaluri proprii sau împrumutate, aşa cum ar fi trebuit să facă în cazul cumpărării lui)
- efort financiar mult mai redus (achitarea unui avans iniţial şi a ratelor periodice (chiria)
- utilizatorul îşi poate rezerva capitalul propriu drept garanţie pentru contractarea unor eventuale credite bancare
destinate finanţării dezvoltării
- utilizatorul îşi poate accelera dezvoltarea în condiţiile menţinerii autonomiei financiare şi a gradului de
îndatorare existent anterior începerii operaţiunii
- valoarea totală a plăţilor locaţiei este deductibilă fiscal, cu condiţia ca între cele două părţi să existe un
contract de leasing veritabil şi nu o simplă plată în rate (o vânzare deghizată)
- utilizatorul are posibilitatea de a cumpăra bunul respectiv, la preţul şi la termenul prevăzut în contract
- în anumite situaţii, utilizatorul poate să rezilieze în mod unilateral contractul şi să restituie bunul
proprietarului (de exemplu, în cazul în care echipamentul se uzează moral ca urmare a evoluţiei tehnologiei sau
utilizatorul nu mai are nevoie de el datorită declinului afacerilor)
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen

3.2.2.4. Leasing-ul
 
Inconvenientele principale ale operaţiunile de leasing pentru utilizatori :
- redevenţele plătite proprietarului sunt relativ ridicate şi afectează fluxurile sale financiare
- obţinerea unei anumite rentabilităţi viitoare cel puţin acoperitoare
 
Clasificări:
a) Ĩn funcţie de durata închirierii, leasing-ul poate fi:
- leasing pe termen scurt (experimental)
- leasing pe termen mediu 
- leasing pe termen lung
 
b) Ĩn funcţie de părţile participante la contract, leasing-ul poate fi:
- leasing direct - finanţatorul este şi producătorul sau furnizorul bunului închiriat
- leasing indirect - finanţarea revine unei unităţi specializate
 
 3.2.2. Finanţarea prin angajamente la termen
3.2.2.4. Leasing-ul
 
c) Ĩn funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului :
- leasing funcţional (operaţional)
- presupune recuperarea în perioada de locaţie doar a unei părţi din valoarea bunului închiriat
- durata locaţiei este mai redusă decât cea de funcţionare a bunului
- pe perioada locației locatorul asigură mentenanţa şi service-ul echipamentului închiriat, iar costul
acestor operaţiuni este inclus în chiria plătită de locatar
- leasing financiar (de capital)
- presupune recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locaţie şi obţinerea unui profit
- beneficiarul poate opta pentru achiziţionarea bunului la valoarea reziduală
 
Forme speciale de leasing:
-lease-back
- vânzarea de către beneficiar a bunului către o societate de leasing, urmată de închirierea bunului şi plata
către aceasta a unei chirii
- implicaţii de ordin financiar (îmbunătăţirea structurii financiare a societăţii, un flux financiar pozitiv în
urma vânzării, fluxuri viitoare de ieşire mai reduse, legate de plata chiriei, în timp ce bunul poate fi exploatat;
- leasing experimental - închirierea unui bun pe o perioadă scurtă, urmată de vânzarea bunului, dacă acesta
corespunde cerinţelor beneficiarului;
- time-shering - închirierea bazei materiale pe timpi partajaţi - practicat mai ales în turism, în cazul tehnicii de
calcul sau al mijloacelor de transport
 
Determinarea costurilor unui contract de leasing - necesară în cazul în care se pune problema selectării surselor de
finanţare şi determinarea contribuţiei fiecărei surse la formarea fondului alocat finanţării proiectelor de investiţii