Sunteți pe pagina 1din 9

Mircea cel Bătrân ( 1386 – 1418)

Voievod al Ţării Româneşti care a reuşit, printr-o


politică înţeleaptă, să menţină autonomia ţării.
A fost una dintre marile personalităţi
politice ale trecutului nostru istoric. Era fiul lui
Radu I Voievod şi al doamnei Calinica,
descendentă a unei familii de boieri de ţară.
În vremea lui, Tara Românească a cunoscut
cea mai întinsă cuprindere teritorială din toată
istoria medievală. Încă din prima parte a
domniei, Mircea cel Bătrân a eliberat Dobrogea,
alungând pe genovezii stabiliţi la gurile Dunării.
A mărit capacitatea de apărare a ţării prin
întărirea şi extinderea fortificaţiilor dunărene,
prin crearea băniei Severinului. A întreţinut
relaţii bune cu Moldova, în vremea lui Petru
Muşat şi Alexandru cel Bun, astfel iniţiind
politica “blocului românesc”. A încheiat un
tratat (Radom, 1389), în condiţii de deplină
egalitate, cu regele Poloniei Vladislav Jagello
pentru a contracara pretenţiile expansioniste
ale regelui maghiar Sigismund de Luxemburg.
Regele maghiar, conştient de creşterea
ameninţării otomane încheie cu Mircea cel
Bătrân prima alianţă antiotomană din istoria
sud-estului european (Braşov, 1395)
Alianţele cu regatele creştine l-au
determinat pe sultanul Baiazid (1398-1402) să
organizeze o expediţie la nord de Dunăre
pentru eliminarea lui Mircea cel Bătrân.
Victoria obţinută la Rovine (17 mai 1395) a
consolidat independenţa Ţării Româneşti.
Regele maghiar, încurajat de această victorie a
iniţiat cruciada de la Nicopole (1396) la care a
participat alături de cavalerii apuseni şi Mircea
cel Bătrân. Turcii au învins deoarece cavalerii
apuseni au refuzat iniţierea atacului de către
Mircea.
Un alt moment al politicii externe a lui Mircea
l-a reprezentat amestecul în lupta pentru
succesiune la tronul otoman, după moartea lui
Baiazid, voievodul român sprijinind pe Musa şi
Mustafa, dar un alt pretendent, Mahomed I, a
devenit sultan în 1413. Noul sultan cucereşte
Dobrogea în 1417. Forma de compromis pentru
apărarea statală a fost plata unui tribut de 3000 de
galbeni către Imperiul Otoman
Ruinele capelei paraclis construită de Mircea cel Bătrân în 1395,
ce făcea parte din prima Curte Domnească de la Târgovişte
Mănăstirea Cozia, ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân,
locul în care a fost înmormântat
PREZENTARRE REALIZATĂ DE

PROF. LUNGU GEANINA

S-ar putea să vă placă și