Sunteți pe pagina 1din 125

INSTRUCTAJ INTRODUCTIV GENERAL

SITUAŢII DE URGENŢĂ
Instructajul introductiv general vizează„ dobândirea de cunoştinţe cu privire la:
a) sistemul de acte normative care reglementează managementul situaţiilor de urgenţă
şi actele normative specifice profilului operatorului economic sau instituţiei;
b) managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul operatorului economic sau al
instituţiei;
c) mijloacele tehnice existente şi planificarea resurselor pentru realizarea măsurilor de
protecţie civilă şi de apărare împotriva incendiilor;
e) modul de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă ca urmare a
manifestării unui tip de risc existent;
f) acţiunile ce trebuie intreprinse pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de
urgenţă
Instructajul în domeniul situaţiilor de urgenţă se va efectua din:
 Prevenirea şi stingerea incendiilor:
LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006( cu modificarile ulterioare) privind Apărarea împotriva Incendiilor, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 633
din 21 iulie 2006.
ORDIN nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor Generale deApărare împotriva Incendiilor, emitent Ministerul Administraţiei şi
Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 216 din 29 martie 2007.
ORDIN nr. 712/2005 din 23/06/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor Generale privind Instruirea Salariaţilor în Domeniul Situaţiilor de Urgenta,
emitent Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 599 din 12/07/2005.
ORDIN nr. 166 din 27 iulie 2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor Generale privind apărarea împot­riva incendiilor la construcţii şi instalaţiile aferente,
emitent Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 36 din 14 ianuarie 2011.
ORDIN nr. 1184 din 6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activitatii de evacuare în situaţii de urgenta,
emitent Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 161 din 21 februarie 2006.
Hotărârea nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea
gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii
elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi.
Legea nr.15/29 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului
produselor de tutun.
  
Protecţie civilă:
Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind Protecţia Civilă, republicată în Monitorul Oficial nr. 554 din 22 iulie 2008.
HOTARAREA nr. 560 din 15 iunie 2005 pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie
civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă, modifcată cu Hotărârea Guvernului nr. 37 din 12 ianuarie 2006, publicată în
Monitorul Oficial nr. 47 din 19 ianuarie 2006.
ORDIN nr. 1259 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activitatii de înştiinţare, avertizare, prealarmare
şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, emitent Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 349 din 18 aprilie 2006.
 
Norme interne:
Instrucţiuni proprii pentru situaţii de urgenţă
Alte dispoziţii interne emise pentru situaţii de urgenţă
Conform Legii 307/2006 salariaţii au următoarele obligaţii principale:
Art. 21.
a) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor,
stabilite de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător
sau importator, după caz;
b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate,
dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de
administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau
importator;
c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice
activităţilor pe care le organizează sau le desfăşoară;
d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al
proprietarului, al proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei,
echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat ori al unui
expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare;
e) să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau
proprietarului, după caz, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care
constituie pericol de incendiu.
Art. 22.
Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la
cunoştinţă, sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei,
după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile,
aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor
date de administrator sau de conducătorul instituţiei,

c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi


instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii
stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune
sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu
cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în
cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;

g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă,
referitoare la producerea incendiilor.
Norma Metodologica din 28 februarie 2007 generala de aparare impotriva
incendiilor (aprobata prin Ordinul 163/2007)
Continutul organizarii activitatii de aparare impotriva incendiilor
Art.5
Organizarea apararii impotriva incendiilor presupune:
a) stabilirea structurilor cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor;
b) elaborarea, aprobarea si difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispozitii, hotarari si
altele asemenea, prin care se stabilesc raspunderi pe linia apararii impotriva incendiilor;
c) elaborarea, aprobarea si difuzarea documentelor si evidentelor specifice privind
apararea impotriva incendiilor;
d) organizarea apararii impotriva incendiilor la locurile de munca;
e) planificarea si executarea de controale proprii periodice, in scopul depistarii, cunoasterii
si inlaturarii oricaror stari de pericol care pot favoriza initierea sau dezvoltarea incendiilor;
f) analiza periodica a capacitatii de aparare impotriva incendiilor;
g) elaborarea de programe de optimizare a activitatii de aparare impotriva incendiilor;
h) indeplinirea criteriilor si a cerintelor de instruire, avizare, autorizare, atestare,
certificare, agrementare, prevazute de actele normative in vigoare;
i) realizarea unui sistem operativ de observare si anuntare a incendiului, precum si de
alertare in cazul producerii unui astfel de eveniment;
j) asigurarea functionarii la parametrii proiectati a mijloacelor tehnice de aparare
impotriva incendiilor;
k) planificarea interventiei salariatilor, a populatiei si a fortelor specializate, in caz de
incendiu;
l) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor si stabilirea imprejurarilor si
a factorilor determinanti, precum si a unor masuri conforme cu realitatea;
m) reglementarea raporturilor privind apararea impotriva incendiilor in relatiile
generate de contracte/conventii;
n) asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fisele de
instruire.
Organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor la locul de munca
Art. 21.
Organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor la locul de munca, prevazuta la art. 5 lit. d) din prezentul ordin, are ca scop
asigurarea conditiilor care sa permita salariatilor/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii si cu mijloacele tehnice pe care le au la
dispozitie, sa actioneze eficient pentru prevenirea si stingerea incendiilor, evacuarea si salvarea utilizatorilor constructiei,
evacuarea bunurilor materiale, precum si pentru inlaturarea efectelor distructive provocate in caz de incendii, explozii sau
accidente tehnice.
Art. 22.
(1) Prin loc de munca, in intelesul prevederilor prezentelor norme generale, se intelege:
a) sectie, sector, hala/atelier de productie, filiala, punct de lucru si altele asemenea;
b) depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;
c) atelier de intretinere, reparatii, confectionare, prestari de servicii, proiectare si altele asemenea;
d) utilaj, echipament, instalatie tehnologica, sistem, statie, depozit de distributie carburanti pentru autovehicule, depozit cu astfel
de produse, punct de desfacere a buteliilor cu GPL pentru consumatori;
e) laborator;
f) magazin, raion sau stand de vanzare;
g) sala de spectacole, polivalenta, de reuniuni, de conferinte, de sport, centru si complex cultural, studio de televiziune, film,
radio, inregistrari si altele asemenea;
h) unitate de alimentatie publica, discoteca, club, sala de jocuri electronice si altele asemenea;
i) cladire sau spatiu amenajat in cladire, avand destinatia de ingrijire a sanatatii: spital, policlinica, cabinet medical, sectie
medicala, farmacie si altele asemenea;
j) constructie pentru cazare;
k) compartiment, sector, departament administrativ functional, constructie pentru birouri, cu destinatie financiar-bancara;
l) biblioteca, arhiva;
m) cladire sau spatii amenajate in cladiri, avand ca destinatie invatamantul, supravegherea, ingrijirea sau cazarea ori adapostirea
copiilor prescolari, elevilor, studentilor, batranilor, persoanelor cu dizabilitati sau lipsite de adapost;
n) lacas de cult, spatiu destinat vietii monahale;
o) cladire si/sau spatiu avand destinatia de gara, autogara, aerogara si statie de metrou;
p) ferma zootehnica sau agricola;
q) punct de recoltare de cereale paioase sau de exploatare forestiera;
r) amenajare temporara, in spatiu inchis sau in aer liber.
(2) Atunci cand pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiasi cladiri isi desfasoara activitatea mai multi operatori economici sau alte
persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de munca se delimiteaza la limita spatiilor utilizate de acestia, iar utilitatile
comune se repartizeaza, dupa caz, proprietarului cladirii ori, prin intelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice
respective.
Art. 23.
Organizarea apararii impotriva incendiilor la locul de munca consta in:
a) prevenirea incendiilor, prin luarea in evidenta a materialelor si dotarilor tehnologice care prezinta
pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot aparea si a mijloacelor care le pot
genera, precum si prin stabilirea si aplicarea masurilor specifice de prevenire a incendiilor;
b) organizarea interventiei de stingere a incendiilor;
c) afisarea instructiunilor de aparare impotriva incendiilor;
d) organizarea salvarii utilizatorilor si a evacuarii bunurilor, prin intocmirea si afisarea planurilor de
protectie specifice si prin mentinerea conditiilor de evacuare pe traseele stabilite;
e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de munca, desfasurarea propriu-zisa si
verificarea efectuarii acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscriptii
ori mijloace de atentionare.
Art. 24.
La stabilirea masurilor specifice de prevenire a incendiilor se au in vedere:
a) prevenirea manifestarii surselor specifice de aprindere;
b) gestionarea materialelor si a deseurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea
normelor specifice de prevenire a incendiilor;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor, prevazute in documentatia
tehnica de proiectare;
d) verificarea spatiilor la terminarea programului de lucru;
e) mentinerea parametrilor tehnologici in limitele normate, pe timpul exploatarii diferitelor
instalatii, echipamente si utilaje tehnologice.
Art. 25.
(1) Organizarea interventiei de stingere a incendiilor la locul de munca cuprinde:
a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare si de alertare in caz de incendiu a personalului de la locul
de munca, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situatii de urgenta, a conducatorului
locului de munca, proprietarului/patronului/administratorului, precum si a specialistilor si a altor
forte stabilite sa participe la stingerea incendiilor;
b) stabilirea sistemelor, instalatiilor si a dispozitivelor de limitare a propagarii si de stingere a
incendiilor, a stingatoarelor si a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare si de protectie
a personalului, precizandu-se numarul de mijloace tehnice care trebuie sa existe la fiecare loc de
munca;
c) stabilirea componentei echipelor care trebuie sa asigure salvarea si evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru si in afara programului;
d) organizarea efectiva a interventiei, prin nominalizarea celor care trebuie sa utilizeze sau sa puna in
functiune mijloacele tehnice din dotare de stingere si de limitare a propagarii arderii ori sa efectueze
manevre sau alte operatiuni la instalatiile utilitare si, dupa caz, la echipamente si utilaje tehnologice.
(2) Datele privind organizarea activitatii de stingere a incendiilor la locul de munca prevazute la alin.
(1) se inscriu intr-un formular tiparit pe un material rezistent, de regula carton, si se afiseaza intr-un
loc vizibil, estimat a fi mai putin afectat in caz de incendiu.
(3) Datele se completeaza de conducatorul locului de munca si se aproba de cadrul tehnic sau de
persoana desemnata sa indeplineasca atributii de aparare impotriva incendiilor.
(4) Structura-cadru a formularului prevazut la alin. (2) este prezentata in anexa nr. 1 la prezentele
norme generale, aceasta putand fi completata, dupa caz, si cu alte date si informatii.
Art. 26.
(1) Interventia la locul de munca presupune:
a) alarmarea imediata a personalului de la locul de munca sau a utilizatorilor prin
mijloace specifice, anuntarea incendiului la fortele de interventie, precum si la dispecerat,
acolo unde acesta este constituit;
b) salvarea rapida si in siguranta a personalului, conform planurilor stabilite;
c) intreruperea alimentarii cu energie electrica, gaze si fluide combustibile a
consumatorilor si efectuarea altor interventii specifice la instalatii si utilaje de catre
persoanele anume desemnate;
d) actionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de aparare impotriva
incendiilor din dotare si verificarea intrarii in functiune a instalatiilor si a sistemelor
automate si, dupa caz, actionarea lor manuala;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu si protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate in timpul interventiei;
f) protectia personalului de interventie impotriva efectelor negative ale incendiului:
temperatura, fum, gaze toxice;
g) verificarea amanuntita a locurilor in care se poate propaga incendiul si unde pot aparea
focare noi, actionandu-se pentru stingerea acestora.
(2) Pentru efectuarea operatiunilor prevazute la alin. (1) nominalizarea se face pentru
fiecare schimb de activitate, precum si in afara programului de lucru, in zilele de repaus si
sarbatori legale.
Art. 27.
Pentru perioadele in care activitatea normala este intrerupta, de exemplu, noaptea, in zilele
nelucratoare, in sarbatorile legale sau in alte situatii, este obligatorie asigurarea masurilor
corespunzatoare de aparare impotriva incendiilor.
Art. 28.
Planurile de protectie impotriva incendiilor prevazute la art.18 lit. k) si art. 23 lit. d) sunt:
a) planul de evacuare a persoanelor;
b) planul de depozitare si de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase;
c) planul de interventie.
Art. 29.
(1) Planurile de evacuare a persoanelor in caz de incendiu cuprind elemente diferentiate in functie de
tipul si destinatia constructiei si de numarul persoanelor care se pot afla simultan in aceasta si se
intocmesc astfel:
a) pe nivel, daca se afla simultan mai mult de 30 de persoane;
b) pe incaperi, daca in ele se afla cel putin 50 de persoane;
c) pentru incaperile destinate cazarii, indiferent de numarul de locuri.
(2) Planurile de evacuare se afiseaza pe fiecare nivel, pe caile de acces si in locurile vizibile, astfel
incat sa poata fi cunoscute de catre toate persoanele, iar in incaperi, pe partea interioara a usilor.
(3) Planul de evacuare se intocmeste pe baza schitei nivelului sau a incaperii, pe care se marcheaza cu
culoare verde traseele de evacuare prin usi, coridoare si case de scari sau scari exterioare.
(4) Pe planurile de evacuare se indica locul mijloacelor tehnice de aparare impotriva incendiilor:
stingatoare, hidranti interiori, butoane si alte sisteme de alarmare si alertare a incendiilor,
posibilitatile de refugiu, incaperi speciale, terase, precum si interdictia de folosire a lifturilor in
asemenea situatii.
Art. 30.
(1) Planurile de depozitare si de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind
periculoase se intocmesc pentru fiecare incapere unde se afla asemenea materiale.
(2) La amplasarea materialelor periculoase in spatiile de depozitare trebuie sa se tina
seama de comportarea lor specifica in caz de incendiu, atat ca posibilitati de reactie
reciproca, cat si de compatibilitatea fata de produsele de stingere.
(3) Planurile de depozitare si de evacuare a materialelor periculoase se intocmesc pe baza
schitelor incaperilor respective, pe care se marcheaza zonele cu materiale periculoase si
se mentioneaza clasele acestora conform legii, cantitatile si codurile de identificare ori de
pericol, produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a materialelor si
ordinea prioritatilor se marcheaza cu culoare verde.
(4) Planuri de depozitare si de evacuare se intocmesc si pentru materialele si bunurile
combustibile care au o valoare financiara sau culturala deosebita.
(5) Planurile de depozitare se amplaseaza in locuri care se estimeaza a fi cel mai putin
afectate de incendiu si in apropierea locurilor de acces in incaperi, precum si la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit, astfel incat acestea sa poata fi utile fortelor
de interventie.
Art. 31.
(1) Planurile de interventie se intocmesc pentru asigurarea desfasurarii in conditii de operativitate si
eficienta a operatiunilor de interventie in situatii de urgenta, potrivit legii.
(2) Planul de interventie se avizeaza de inspectoratul pentru situatii de urgenta judetean/al
municipiului Bucuresti.
(3) Modelul planului-cadru de interventie este prezentat in anexa nr. 3 la prezentele norme generale.
Art. 32.
Planurile de protectie impotriva incendiilor se actualizeaza ori de cate ori este cazul, in functie de
conditiile reale.
Art. 33.
(1) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor, prevazute la art. 23 lit. c), se elaboreaza pentru
locurile de munca stabilite de administrator/conducator, obligatoriu pentru toate locurile cu risc de
incendiu.
(2) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor cuprind:
a) prevederile specifice de aparare impotriva incendiilor din reglementarile in vigoare;
b) obligatiile salariatilor privind apararea impotriva incendiilor;
c) regulile si masurile specifice de aparare impotriva incendiilor pentru exploatarea instalatiilor potrivit
conditiilor tehnice, tehnologice si organizatorice locale, precum si pentru reparatii, revizii, intretinere,
oprire si punere in functiune;
d) evidentierea elementelor care determina riscul de incendiu sau de explozie;
e) prezentarea pericolelor care pot aparea in caz de incendiu, cum sunt intoxicarile, arsurile,
traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum si a regulilor si masurilor de prevenire a
acestora.
(3) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor se elaboreaza de seful sectorului de activitate,
instalatie, sectie, atelier, se verifica de cadrul tehnic sau de persoana desemnata sa indeplineasca
atributii de aparare impotriva incendiilor si se aproba de administrator/conducator.
(4) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor se afiseaza, in intregime sau in sinteza, in functie de
volumul lor si de conditiile de la locul de munca respectiv.
(5) Un exemplar al tuturor instructiunilor de aparare impotriva incendiilor se pastreaza la cadrul
tehnic sau la persoana desemnata sa indeplineasca atributii de aparare impotriva incendiilor.
Art. 34.
Salariatii de la locurile de munca pentru care s-au intocmit instructiunile prevazute la art. 33 au
obligatia sa le studieze, sa le insuseasca si sa le aplice.
Art. 35.
(1) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor se completeaza in toate cazurile cu informatiile din
planurile de interventie, acolo unde acestea sunt intocmite.
(2) Instructiunile de aparare impotriva incendiilor se actualizeaza la modificari, modernizari,
dezvoltari, reprofilari si la aparitia unor noi reglementari.
(3) Fiecare instructiune de aparare impotriva incendiilor trebuie sa aiba inscrisa data
intocmirii/reviziei si data aprobarii.
Art. 36.
(1) Indicatoarele de securitate, respectiv de interzicere, avertizare, orientare si/sau informare,
prevazute la art. 23 lit. f), se executa, se amplaseaza si se monteaza conform reglementarilor si
standardelor de referinta.
(2) In anumite situatii, indicatoarele pot fi insotite de inscrisuri explicative si in limbi de circulatie
internationala.
(3) Obligatia de a amplasa, de a monta si de a pastra integritatea indicatoarelor revine conducatorului
locului de munca.
Limitarea propagarii incendiului la constructiile invecinate
Art. 69.
(1) Limitarea propagarii incendiului la constructiile invecinate poate fi realizata prin:
a) limitarea efectului radiatiei flacarilor;
b) controlul initierii si propagarii focului pe suprafata exterioara a acoperisului, inclusiv a
luminatoarelor;
c) controlul patrunderii focului de la acoperis in interiorul cladirii;
d) controlul aprinderii acoperisului de la un incendiu de dedesubt.
(2) Limitarea efectelor radiatiei se asigura prin controlul urmatorilor parametri:
a) distante de siguranta normate intre constructii;
b) marimea zonelor vitrate neprotejate;
c) performanta de reactie la foc si de rezistenta la foc din interior si exterior a produselor
pentru fatade;
d) comportarea la foc a partilor vitrate sau opace ale fatadelor;
e) masuri de protectie activa.
Art. 70.
Conditiile tehnice, masurile, performantele si nivelurile de performanta privind limitarea
propagarii incendiului la constructiile invecinate se precizeaza in reglementarile tehnice
specifice.
Evacuarea utilizatorilor si securitatea fortelor de interventie
Art. 71.
(1) Pentru evacuarea in conditii de siguranta a utilizatorilor in caz de incendiu, caile de evacuare trebuie sa
indeplineasca urmatoarele cerinte:
a) conformare la foc si amplasare corespunzatoare;
b) separare de alte functiuni prin elemente de separare la foc si fum;
c) asigurarea controlului fumului;
d) limitarea producerii incendiului si fumului.
(2) In functie de categoria constructiei, instalatiei sau a amenajarii si de destinatia acesteia, se au in vedere si
alte masuri specifice, cum sunt:
a) dimensionarea, realizarea, dispunerea si marcarea cailor de evacuare si a iesirilor de evacuare corespunzator
numarului de utilizatori si starii sanatatii acestora, conform prevederilor reglementarilor tehnice;
b) prevederea instalatiilor de detectare si semnalizare a incendiului, precum si de comunicare-avertizare;
c) prevederea instalatiilor de iluminat de siguranta, alimentate din surse corespunzatoare; prevederea instalatiilor
de semnalizare a iesirilor de urgenta;
d) prevederea de dispozitive de siguranta la usi, cum sunt blocari in pozitie deschisa, dispozitive antipanica si
altele asemenea;
e) prevederea de sisteme de orientare in caz de incendiu, cum sunt indicatoare de securitate, marcaje
fotoluminiscente si altele asemenea;
f) prevederea de instalatii de presurizare si alte sisteme de control al fumului;
g) prevederea de locuri sigure de salvare in interiorul si/sau in afara constructiei;
h) prevederea unor mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor pentru a fi folosite de utilizatori sau de
pompieri, cum sunt instalatiile de hidranti, coloanele uscate si altele asemenea.
Art. 72.
Instalatiile de semnalizare a iesirilor de urgenta trebuie sa indice utilizatorilor traseul de
evacuare, usile de evacuare, marcarea scarilor de evacuare din cladire si marcarea usilor
si traseelor care nu servesc la evacuare.
Art. 73.
Constructiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori
incintele amenajate trebuie prevazute cu cai de evacuare a persoanelor, in numar
suficient, corespunzator dimensionate si realizate, astfel incat persoanele sa ajunga in
timpul cel mai scurt si in deplina siguranta in exterior, la nivelul terenului ori al cailor de
acces carosabile, in refugii sau in alte locuri special amenajate.
Art. 74.
Pentru accesul si evacuarea copiilor, persoanelor cu dizabilitati, bolnavilor si ale altor
categorii de persoane care nu se pot evacua singure in caz de incendiu, se adopta solutii
si masuri adecvate, cu respectarea reglementarilor tehnice specifice.
Art. 75.
La proiectarea si la executarea cailor de evacuare se interzice prevederea usilor care se
pot bloca in pozitie inchisa, reducerea gabaritelor stabilite prin reglementari tehnice,
prevederea de finisaje combustibile, cu exceptia celor admise prin norme, de oglinzi,
praguri sau de alte elemente care pot crea pe timpul incendiilor dificultati la evacuare,
cum sunt impiedicarea, alunecarea, contactul sau coliziunea cu diverse obiecte,
busculada, panica si altele asemenea.
Art. 76.
Pentru securitatea echipelor de salvare/fortelor de interventie sunt necesare:
a) masuri pentru ca echipele de interventie si salvare sa-si desfasoare activitatea la un nivel adecvat de securitate
si sa paraseasca cladirea fara riscuri de accidente;
b) amenajari pentru accesul fortelor de interventie in cladire si incinta, pentru autospeciale si pentru ascensoarele
de pompieri;
c) masuri care sa permita ca stingerea sa fie realizata eficient in interiorul si in jurul constructiei.
Art. 77.
Ascensoarele de pompieri se prevad si se realizeaza potrivit reglementarilor tehnice specifice, asigurand accesul
fortelor de interventie pe durata stabilita in planurile specifice.
Art. 78.
(1) Asigurarea accesului si a circulatiei autospecialelor de interventie in incintele operatorilor economici si ale
institutiilor, in zonele locuite, precum si intre localitati este obligatorie, conform reglementarilor tehnice specifice.
(2) In locurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure cel putin un acces carosabil dinspre drumurile publice si
dinspre drumurile de circulatie interioare, amenajat, marcat, intretinut si utilizabil in orice anotimp.
(3) Caile de acces si de circulatie se dimensioneaza potrivit reglementarilor tehnice pentru autovehicule de tip
greu, asigurand accesul autospecialelor de interventie.
Art. 79.
Masurile, conditiile tehnice, performantele si nivelurile de performanta privind proiectarea cailor de evacuare si
acces aferente constructiilor, instalatiilor si amenajarilor se realizeaza conform prevederilor reglementarilor tehnice
specifice.
 
Hotărârea nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării
construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu
în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii
elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la
vecinătăţi
Art. 2.
(1) Dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor,
autorizate din punctul de vedere al securităţii la incendiu, cu aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinaţia
de comerţ, cultură sau turism, se realizează în oricare dintre următoarele situaţii:
a) depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la
incendiu;
b) depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de
stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
c) desfiinţarea unei căi de evacuare atunci când, potrivit reglementărilor tehnice specifice, se impun două sau mai
multe căi de evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
d) reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de
evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
e) desfiinţarea instalaţiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a
incendiului;
f) desfiinţarea instalaţiilor/sistemelor de desfumare ori a instalaţiilor de iluminat de securitate pentru evacuare.
(2) Valorile de referinţă pentru criteriile prevăzute la alin. (1) sunt cele cuprinse în documentaţiile tehnice aferente
autorizaţiilor de securitate la incendiu, emise de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene sau, după caz,
de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, denumite în continuare inspectorate pentru situaţii de
urgenţă, raportate la cerinţele reglementărilor tehnice indicate în documentaţia ce a stat la baza obţinerii
autorizaţiei.
Art. 3.
(1) Dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu
au autorizaţie de securitate la incendiu, în condiţiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având
destinaţia de comerţ, cultură sau turism, se realizează în oricare din următoarele situaţii:
a) depăşirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci şi restaurante cu mai mult de 10% din
valoarea de referinţă;
b) depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V
de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
c) neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare faţă de valoarea de referinţă;
d) reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor
de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
e) neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în
concordanţă cu valoarea de referinţă;
f) neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în
concordanţă cu valoarea de referinţă;
g) categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de
autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune.
(2) Valorile de referinţă pentru criteriile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) sunt cele cuprinse în reglementările tehnice
specifice în vigoare la data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau la
momentul punerii în funcţiune.
(3) La solicitarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, autorităţile competente în emiterea autorizaţiilor de
construire sunt obligate să pună la dispoziţie documentele care au stat la baza emiterii acestora, inclusiv datele şi
informaţiile privind elementele de identificare ale construcţiei, data şi numărul autorizaţiei, denumirea lucrărilor
executate, precum şi data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a construcţiilor.  
În conformitate cu Legea 15/2016 se interzice fumatul în toate spațiile publice
închise şi spațiile închise de la locul de muncă. Administratorii au obligația de a elabora
și de a pune în aplicare regulamente interne prin care se interzice fumatul în spațiile
închise din respectivele spații. Totodată trebuie să marcheze spațiile menționate cu
indicatoare cu mesajul „FUMATUL INTERZIS” și cu simbolul internațional, respectiv
țigareta barată de o linie transversală. Fumatul este interzis pe teritoriul societăţii
comerciale, cu excepţia locurilor stabilite care pot fi spaţii fără acoperiș sau cu acoperiș
și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, etc. Locurile din
afara clădirii vor fi inscripţionate „LOC PENTRU FUMAT” şi vor fi dotate cu o cutie
(scrumieră) cu apă. Resturile de ţigări din birouri vor fi colectate zilnic la terminarea
programului într-un vas metalic cu apă . Regulamentele interne trebuie să conțină
prevederi prin care se interzice fumatul în spațiile închise de la locul de muncă și
sancțiuni pentru încălcarea interdicției de a fuma. Stabilirea sancțiunilor este atributul
angajatorului care trebuie să se asigure că sancțiunile sunt proporționale în raport cu
fapta săvârșită.
STOP CU FUMATUL!!!

 
DIN DATA DE 17 MARTIE 2016:
Conform legii 15/2016 care modifică legea 349/2002  fumatul va fi interzis complet:
 în toate spaţiile publice închise: de ex. baruri, discoteci şi restaurante;
 spaţiile închise de la locul de muncă ;
 locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber);
 în unităţile sanitare;
 în unitățile de învăţământ și cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
Atenţie! 
Este interzisă și folosirea ţigărilor electronice în mijloacele de transport în comun.
Respectați următoarele pentru a evita amenda!
 Marcați spațiile cu indicatoare prin care să se arate “Fumatul interzis”;
 Desemnați o persoană responsabilă de aplicarea legii;
Introduceți sancționarea cu abatere disciplinară gravă a încălcării legii în regulamentul de ordine interioară;
Afișați numărul de telefon și site-ul de internet la care cetățenii pot sesiza încălcarea legii;
 Să nu existe în spațiile închise scrumiere sau alte obiecte în care este depozitat scrumul de țigară;
Nu permiteți fumatul în niciun caz, respectați legea.
 Sancțiuni aplicabile!!!
Pentru persoane juridice:  5.000 - 15.000  lei
Pentru persoanele fizice:   100 - 500 lei
INCENDIU

Înainte de un incendiu
Detectorul individual de fum
Se recomandă instalarea detectoarelor individuale de fum (câte unul în dormitoare,
camera de zi, holuri). Funcţionarea corectă a acestora scade sansele de a
muri într-un incendiu de locuinţă la jumătate.
Verificaţi funcţionarea detectoarelor, curăţaţi-le lunar si înlocuiţi bateriile cel puţin o
dată pe an.Înlocuirea detectoarelor se face o dată la 10 ani.
SURSELE DE APRINDERE CU FLACARA
DESCHISA

-APARATE DE SUDURA OXIACETILENICA


-APARATE TERMICE
-DISPOZITIVE DE ILUMINAT CU FLACARA
- CHIBRITUL
-FOCUL IN LOC DESCHIS
-BRICHETA
-LUMANAREA
-ALTE SURSE….
SURSE DE APRINDERE DE NATURA TERMICA
• MANIFESTAREA FENOMENULUI
1.- RADIATIE TERMICA
2.- CONDUCTIE TERMICA
3.- CONVECTIE (fluide cu temperaturi foarte mari)
• CALDURA DEGAJATA DE CORPURI
(Tigara, Pipa sau trabucul, becuri incandescente, topituri ale diferitelor
substante, scantei, jar, cenuse, zgura)
• CALDURA DEGAJATA DE APARATE TERMICE
(sobe metalice, cosuri defecte si burlane supraancalzite, instalatii de
incalzire centrala, aparate de incalzit electrice)
• EFECTUL TERMIC AL CURENTULUI ELECTRIC
CAUZE DE INCENDIU
• SURSE DE APRINDERE CU FLACARA

• SURSE DE APRINDERE DE NATURA TERMICA

• SURSE DE APRINDERE DE NATURA ELECTRICA

• SURSE DE AUTOAPRINDERE

• SURSE DE APRINDERE DE NATURA MECANICA

• SURSE DE APRINDERE NATURALE

• ACTIUNILE INTENTIONATE ( ARSON )

• ALTE SURSE DE APRINDERE


Materiale inflamabile
Nu folosiţi niciodată motorina, benzina, naftalina sau materiale inflamabile
similare în interiorul locuinţei
Carburanţii sau alte lichide inflamabile pentru uz casnic se păstrează numai în
ambalaje metalice speciale, închise ermetic, în locuri protejate fără a se depăsi
25 l.
Nu fumaţi niciodată în apropierea lichidelor inflamabile. Nu folosiţi niciodată
afumătoare improvizate si nu le amplasaţi în magazii, poduri, remize, sub
soproane sau
lângă materiale combustibile.
Nu asezaţi buteliile de gaze în apropierea surselor de căldură ori sub acţiunea
directă a razelor solare;
Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri
deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
Nu încălziţi cu flacără buteliile si nu le folosiţi în poziţie culcată, răsturnată sau
înclinată.
Se interzice transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea
de butelii improvizate.
Sisteme de încălzire
Asiguraţi verificarea, curăţarea si repararea cosurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o
persoană autorizată. Tăiaţi crengile copacilor aflate deasupra sau în apropierea cosurilor de
fum.
Amplasaţi sobele la distanţă faţă de materialele combustibile. Asiguraţi izolarea faţă de podea
si pereţii din apropiere.
Folosiţi doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire si urmaţi
instrucţiunile producătorului.
Puneţi un ecran în faţa focarului semineului si ţineţi usiţa închisă la sobă.
Stingeţi întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.
Focul deschis
Păstraţi chibriturile si brichetele departe de copii,si, dacă este posibil, închise. Nu asezaţi
lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile. Lumânările aprinse se folosesc
într-un suport stabil incombustibil. Înainte de a părăsi o încăpere, stingeţ toate lumânările.
Se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor,lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu
pericol de incendiu/explozie, cum sunt: spaţii în care se simte miros de gaz, depozite de
furaje, grajduri, magazii, poduri si altele asemenea.
Se interzice folosirea flăcării pentru verificarea etanseităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor
de presiune sau a furtunului/ conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă
cu săpun.
Arderea gunoaielor se face doar la distanţe corespunzătoare de casă si anexe
gospodăresti,asigurându-se supravegherea pe tot parcursul acesteia. Înainte de a părăsi locul
de ardere, se stinge cu apă.
La arderea miristilor se solicită permis de lucru cu foc de la primărie si se respectă măsurile
cuprinse în acesta
Fumatul
Nu fumaţi în pat sau când sunteţi obosit ori aţi luat medicamente.
Când fumaţi, trebuie să aveţi lângă dumneavoastră o scrumieră. Nu lăsaţi ţigara
aprinsă înainte de a părăsi încăperea si umpleţi cu apă scrumiera în care se află
mucurile înainte de le arunca.
- Fumatul este interzis, în toate locurile în care nu se admite folosirea focului
deschis, prevăzute de instructiunile proprii pentru situatii de urgenta si PSI, precum
şi în:
a) spaţiile de cazare comună;
b) încăperile cu echipament electronic de calcul, măsura, control şi automatizare;
c) încăperile centralelor termice;
d) locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din materiale combustibile;
- Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor nu vor fi amplasate la o
distanţă mai mică de 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie (gaze şi
lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc.), 10 m faţă de locurile în care
există materiale solide combustibile (lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum) .
- La locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere, vase cu apă, nisip sau
pământ, gropi şi se vor instala inscripţii "LOC PENTRU FUMAT".
- Scrumierele şi vasele din interiorul clădirilor (coridoare, holuri etc.) se amplasează
astfel încât să nu fie posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere
(draperii, perdele, jaluzele etc.).
INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE
Se interzice, în principal;
 înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor
automate cu altele necalibrate;
 racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a
circuitelor;
 încărcarea instalaţiei electrice ( conductoare, cabluri, întreruptoare,
comutatoare, prize, transformatoare etc.) peste sarcina admisă;
 nerealizarea unor contacte electrice perfecte, cu rezistenţă de trecere
comparabilă cu rezistenţa ohmică a conductoarelor legate, sigure în
timp şi uşor de verificat:
 neasigurarea aceluiaşi nivel de izolaţie ca şi al conductoarelor la
legăturile electrice;
 supunerea legăturilor electrice la eforturi de tracţiune care nu fac parte din liniile de
contact ce alimentează receptoare mobile şi conductele electrice izolate liber, pe
suporturi corespunzător alcătuite şi dimensionate;
 nepregătirea suprafeţelor de contact ale conductorilor înainte de execuţia
legăturilor electrice prin mijloace adecvate;
 nelegarea corespunzătoare a conductoarelor la aparate, echipamente, maşini,
elemente metalice etc. Legarea corectă se face prin strângere mecanică cu
şuruburi, în cazul conductoarelor cu secţiuni mai mici sau egale cu 10 mm² şi
direct sau prin intermediul papucilor sau a clemelor speciale în cazul
conductoarelor cu secţiuni egale sau mai mari de 16 mm2.La conductoarele
care se leagă cu elemente mobile, legăturile se prevăd cu elemente elastice cu
suprafaţă striată;
 lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice, în cazul demontării
parţiale a unei instalaţii;
 folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără
ştecher, direct în prize;
 utilizarea prizelor, neprevăzute cu dispozitiv de protecţie diferenţială şi de
limitare a puterii, amplasate la distanţă mai mică de 1,00 m de materiale
combustibile (în depozitele şi magaziile cu materiale combustibile);
 utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de
călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele
şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;
 Se interzice lăsarea instalaţiilor, aparatelor, utilajelor în funcţiune,
fără supraveghere.
 La terminarea programului de lucru se deconectează de la reţea toate
echipamentele de calcul electronic.
 În încăperile depozitelor, magaziilor şi arhivelor pe lângă regulile şi
măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor se vor respecta
următoarele:
 depozitarea produselor, materialelor şi bunurilor se face în funcţie de
caracteristicile fizico-chimice şi reacţia acestora cu produsele de
stingere, evitându-se pericolul apariţiei şi propagării incendiului;
Alte măsuri de prevenire
Pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu se recomandă amplasarea în
bucătării a unui stingător sau a unei pături de incendiu Solicitaţi la primărie
efectuarea unui control de prevenire a incendiilor de către componenta
preventivă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă. Controlul preventiv este
gratuit.
Pe timpul unui incendiu
Verificaţi usile închise dacă sunt fierbinţi, înainte de a le deschide. Dacă trebuie să
treceţi prin spaţii în care usile sunt închise, verificaţi cu dosul mâinii partea de sus a
usii, clanţa si spaţiul dintre usă si cadrul usii. Nu folosiţi niciodată palma sau
degetele pentru a face această verificare.
DACĂ USA E FIERBINTE DACĂ USA E RECE
Nu o deschideţi. Încercaţi să iesiţi pe o Deschideţi încet usa si asiguraţi-vă că
fereastră. incendiul si/sau fumul de incendiu nu
blochează căile de evacuare.
În cazul în care căile de evacuare sunt
Dacă nu puteţi iesi din casă: blocate, închideţi imediat usa si căutaţi o
altă posibilitate de evacuare (de exemplu, o
fereastră, dacă e posibil).
-etansaţi spaţiile din jurul usii, inclusiv gaura Dacă evacuarea este posibilă,iesiţi imediat
cheii, împotriva pătrunderii fumului de din casă si închideţi usile în urma
incendiu. dumneavoastră. Mergeţi cât mai aproape de
podea.
-deschideţi fereastra încăperii în care vă
aflaţi si strigaţi după ajutor. Rămâneţi în
cadrul ferestrei până la sosirea pompierilor

ATENŢIE ! Un incendiu de grăsime NU se stinge cu apă; recipientul în


care s-a produs incendiul se acoperă cu un capac sau cu o cârpă
umedă.
Iesiţi urgent din locuinţă. Nu zăboviţi înăuntru pentru a încerca să vă
salvaţi obiecte sau să stingeţi incendiul. Fiecare secundă contează pentru
viaţa dumneavoastră. Mergeţi cât mai aproape de podea.
Închideţi usile în urma dumneavoastră pentru a limita propagarea
incendiului.
Nu vă întoarceţi în casă pentru a vă lua obiecte considerate importante.
Viaţa dumneavoastră este mai de preţ.
Când aţi ajuns în exterior, sunaţi la 112

ATENŢIE !
Dacă vi s-au aprins hainele, vă acoperiţi faţa cu mâinile, vă asezaţi la
pământ si vă rostogoliţi stânga-dreapta până ce se stinge focul. Nu
alergaţi! Astfel, înteţiţi focul.
După un incendiu
Dacă sunt victime sau chiar dumneavoastră sunteţi victimă în urma
unui incendiu, sunaţi la 112 ori rugaţi pe cineva să sune.
Răciţi cu apă si acoperiţi arsurile cu fese sterile pentru a reduce
sansele de infectare.
Reintraţi în locuinţă doar după ce aţi obţinut acordul forţelor de
intervenţie. Dacă sunteţi un chirias, contactaţi proprietarul.
SURSE DE APRINDERE DE NATURA ELECTRICA

• CONDITIILE APARITIEI FENOMENULUI


-PRODUCEREA SI UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE
-INCIDENTE IN INSTALATIILE ELECTRICE
-APARATJ ELECTRIC SI MATERIALE ELECTROTEHNICE
-REGIMURI ANORMALE DE FUNCTIONARE

• MANIFESTAREA FENOMENULUI
-SUB FORMA DE ARCURI SI SCANTEI ELECTRICE
-SUB FORMA DE SCURTCIRCUIT ( ca sursa sau urmare a incendiului)
-DE LA INSTALATIILE DE ILUMINAT INCANDESCENT
- SUB FORMA DE ELECTRICITATE STATICA
INCENDII INTENTIONATE
• INCENDII DIN RAZBUNARE
• INCENDII PENTRU ACOPERIREA UNOR INFRACTIUNI
• INCENDII DIN MOTIVE SOCIAL-POLITICE
• INCENDII PENTRU OBTINEREA UNOR DESPAGUBIRI DE LA
ASIGURARI
• INCENDII DIN VANDALISM
• INCENDIILE PIROMANILOR
- Aceste tipuri de incendii pot fi cu aprindere imediata sau
intarziata in functie de mai multi factori care contribuie la
aparitia lor
SURSE DE AUTOAPRINDERE
• AUTOAPRINDEREA DE NATURA CHIMICA
-SUBSATNATE CARE SE APRIND IN CONTACT CU:
1. APA ( metale alcaline si pulberi de aluminiu)
2. AERUL (fosforul)
3. OXIDANTI ( acidul azotic si cel sulfuric)
-REACTII CHIMICE EXOTERME ( incompatibilitati intre materiale )
• AUTOAPRINDEREA DE NATURA FIZICO-CHIMICA
-AUTOAPRINDEREA CARBUNELUI, BUMBACULUI, ULEIURILOR, LACURILOR,
GRASIMILOR, INGRASAMINTELOR, AUTOAPRINDEREA LEMNULUI ( prin
acumularea de caldura a carei valoare de autoaprindere este intre 50 si 220
*C
• AUTOAPRINDEREA DE NATURA BIOLOGICA
-AUTOAPRINDEREA PRODUSELOR VEGETALE ( furaje )
-AUTOAPRINDEREA PRODUSELOR DE NATURA ANIMALA ( lana, par, balegar) ca
urmare a actiunii microorganismelor
SURSE DE APRINDERE DE NATURA MECANICA

• CA URMARE A FRECARII

• CA URMARE A SCANTEILOR MECANICE


SURSE DE APRINDERE NATURALE

• TRASNETUL

• RADIATIA SOLARA
Alarmare şi alertarea în caz de incendiu
 Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare instructiunile si normele de
prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi
mediul.

 Orice salariat care observă un incendiu are obligaţia de a anunţa prin orice mijloc pompierii
militari,conducerea societatii, ENEL, EON GAZ ,salvarea, după caz, şi să ia măsuri, după posibilităţile sale,
pentru limitarea şi stingerea incendiului.

 Pentru alarmarea în caz de incendiu se vor asigura mijloace corespunzătoare de semnalizare ( acustice şi
optice) care să asigure anunţarea (alarmarea) personalului şi alertarea serviciului de pompieri civili (atunci
când există).

 Totodată, se va asigura posibilitatea de alertare în cel mai scurt timp şi a forţelor de intervenţie prevăzute
în planurile de intervenţie (prin telefon, radiotelefon, curier etc.).

 Personalul va fi instruit pentru a cunoaşte mijloacele de alarmare şi alertare în caz de incendiu, precum şi
codul de semnale stabilit.

 In caz de incendiu, orice persoană are obligaţia de a acorda ajutor, când şi cât este raţional posibil,
semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a autorităţilor
administraţiei publice sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a pompierilor
Căi de acces, evacuare şi intervenţie
 Căile de acces şi de circulaţie ale construcţiilor şi instalaţiilor de orice categorie trebuie astfel
stabilite, dimensionate, realizate, dispuse, alcătuite şi marcate, încât să asigure evacuarea
persoanelor, precum şi circulaţia şi orientarea rapidă a forţelor de intervenţie.Traseele destinate
forţelor de intervenţie trebuie să asigure circulaţia personalului de intervenţie şi să fie
prevăzute cu iluminat de siguranţă corespunzător.
 Căile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se marchează cu indicatoare de securitate şi
se prevăd cu mijloace de iluminat, conform reglementărilor tehnice, astfel încât să se asigure
vizibilitatea şi să fie uşor recunoscute.
 Pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu handicap, bolnavilor si a altor categorii de
persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu, se adopta soluţii şi măsuri adecvate.
 Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie se vor marca cu indicatoare de securitate, conform
reglementărilor legale în vigoare, astfel încât traseele acestora să poată fi recunoscute cu
uşurinţă, atât ziua, cât şi noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu.
 Se vor monta indicatoare corespunzătoare la rampele scărilor care duc la demisol sau la subsol
ori la uşile de acces către spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi continuată.
Asigurarea accesului. Marcarea

 Se va asigura în permanenţă accesul la sursele de


alimentare cu apă ( rezervoare, bazine, hidranţi
interiori şi exteriori, staţii de pompe, rampe de
alimentare etc.), precum şi la celelalte instalaţii şi
mijloace pentru stingerea incendiilor. Locul acestora
va fi marcat cu indicatoare corespunzătoare.
INDICATOARE PSI
Instalaţii de stingere a incendiilor:
• Hidranţi exteriori
• Hidranţi interiori
• Instalaţii de stingere fixe sau mobile
Mijloace de primă intervenţie:

»Găleţi
»Stingătoare
»Pături antifoc
STINGĂTOARE
 Fiecare salariat trebuie să ştie, unde se găsesc
stingătoarele,cum se utilizează acestea,ce tip de stingător este
propriu fiecărui tip de incendiu, ce tactică de stingere trebuie
utilizată.
 De aceea informaţi-vă unde sunt amplasate stingătoarele în
societatea dumneavoastră ! Citiţi indicaţiile de folosire – pe cât
posibil chiar acum şi nu abia atunci când s-a produs incendiul !
 Solicitaţi administratorului sau Cadrului tehnic PSI realizarea la
locul dumneavoastră de munca a unui exerciţiu practic în caz de
incendiu , la care să participe şi conducerea societatii,
responsabilul cu P.S.I., pompierii militari şi pompierii civili daca
este cazul.
ACTIONAREA STINGATOARELOR
 se trage siguranta:
 se apasa maneta de actionare, asteptandu-se cateva secunde pentru
realizarea amestecului de pulbere cu agentul de actionare;
 se indreapta jetul de pulbere spre baza focului.
AGREGAT MOBIL DE SPUMA AF120
 Agregatul mobil de spuma AF120 asigura un mijloc simplu de
 
a produce concentrat de spuma in interiorul furtunului la 4
setari (pozitii diferite pentru spuma) 3%, 6%, 3% AR si 6% AR.
 Agregatul mobil de spuma AF120 poate fi desfasurat rapid de
un singur om. Este necesara doar conectarea la o retea
potrivita de apa presurizata pentru a furniza un atac puternic
cu spuma si de lunga durata. Este ideal pentru protectia
zonelor cu un grad ridicat de risc, cum ar fi camera cazanelor,
depozite de combustibil si terminale de incarcare, magazine de
vopsea sau alcool, hangare,etc.
HIDRANTI
• Hidrant portativ
Se foloseste la racordarea hidrantului subteran pentru alimentarea cu apa a
utilajelor de stins incedii.
• Hidrant subteran Pn 10
Se monteza subteran pe conducta magistrala facilitand conectarea cu
hidrantul portabil aflat in dotatea brigazilor de pompieri.
Instalatii de stingere cu sprinklere
 O solutie pentru asigurarea protectiei impotriva incendiilor
o reprezinta sistemele de stingere cu apa utilizate in spatii comerciale,
depozite, spatii de productie.
 Automatele de Control si Semnalizare (ACS) sunt utilizate pentru controlul
si comanda instalatiilor cu sprinklere. In functie de spatiul protejat, sunt de
tip apa-aer sau apa-apa.
   Aparatele de Control si Semnalizare apa-aer se utilizeaza pentru retelele
de sprinklere montate in spatii unde exista pericol de inghet. Cele apa-apa
se folosesc in spatiile in care se asigura o temperatura de peste 10 grade
Celsius, spargerea elementului fuzibil dintr-un  sprinkler determinand
pornirea pompelor si declansarea alarmei sonore.
 Se impune montarea unor sisteme de stingere cu apa in cladirile
cu suprafete mari, care protejeaza atat marfurile si persoanele, cat
si cladirea in sine.
CUTIE HIDRANT
• - cutie hidrant complet echipata:
  - rola furtun tip C cu racorduri tip C legate (20 m);
 - teava refulare tip C STAS 6264 – 80
  - robinet hidrant interior tip C STAS 2501 – 79;
 - suport rola furtun;
 - cheie racord ABC.
Cutia hidrant este destinata pentru montarea si protejarea
hidrantilor interiori si a furtunului cu teava de refulare in
cladirile publice sau industriale.
CRITERII DE PERFORMANŢĂ
Criteriile de performanta privind cerinta de calitate "siguranta la
foc" sunt: riscul de incendiu, rezistenta la foc, preintampinarea
propagarii incendiilor, comportarea la foc, stabilitatea la foc, caile
de acces, de evacuare si de interventie.
Nivelurile de performanta, modalitatile de evaluare a factorilor de
determinare si limitele medii sau extreme sunt stabilite prin
reglementari tehnice.
Determinarea nivelurilor de performanta prevazute în lege se face
prin incercari, calcule si rationamente.
La evaluarea indeplinirii cerintelor privind siguranta la foc,
dimensionarea serviciilor de pompieri, intocmirea planurilor de
interventie si la aprecierea capacitatii de aparare impotriva
incendiilor se utilizeaza timpii de siguranta la foc si timpii operativi
de interventie, in raport cu categoria de importanta a constructiilor.

Definirea timpilor de siguranta la foc si a timpilor operativi de
interventie, precum si principalii factori de evaluare a acestora, iar a
timpilor operativi de interventie, prin procedee si reguli de estimare
statistica sau empirica ori prin masurare directa pe durata interventiilor.

Nivelurile de performanta privind siguranta la foc si masurile de
prevenire si stingere a incendiilor, stabilite pentru constructii, instalatii
si alte amenajari, vor fi prevazute in documentatiile tehnice de
organizare, sistematizare si amenjare a teritoriului, precum si in
documentatiile tehnice de proiectare si de executare a constructiilor si
instalatiilor.

Evaluarea, armonizarea si reflectarea interdependentei dintre nivelurile
de performanta privind siguranta la foc si masurile de prevenire si
stingere a incendiilor, stabilite si necesare, se vor realiza prin scenarii de
siguranta la foc.
FURTUNĂ

Înaintea unei furtuni


Îndepărtaţi copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar
putea cădea si provoca victime ori pagube materiale
Nu uitai regula de salvare 30/30: adăpostiţi-vă în interiorul unei clădiri
dacă, după ce ai văzut un fulger nu reusiţi să număraţi până la 30
înainte de a auzi un tunet. Rămâneţi în interiorul clădirii încă 30 minute
după ce aţi auzit ultimul tunet.
ATENŢIE !
Respectaţi următoarele reguli în cazul în care este iminentă o furtună în
localitatea în care vă aflaţi:
 Întrerupeţi orice activităţi în aer liber
 Intraţi în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism cu capotă. Desi s-
ar putea să fiţi rănit în cazul în care fulgerul loveste masina sunteţi mult
mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior
Nu uitaţi că pantofii din cauciuc si anvelopele nu asigură protecţie
împotriva descărcărilor electrice atmosferice. În orice caz, ramele de oţel
ale vehiculelor asigură protecţie ridicată dacă nu atingeţi niciun element
metalic
 Închideţi ferestrele si usile.
 Evitaţi dusurile ori sălile de baie. Conductele fixe ale instalaţiilor pot
conduce electricitate
 Utilizaţi telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir
ori mobilele sunt sigure în utilizare.
 Deconectaţi aparatele si alte echipamente electrice precum computere
si aparatele de aer condiţionat. Acestea pot fi defectate ca urmare a
descărcărilor electrice atmosferice
Evitaţi următoarele:
Obiectele înalte precum un copac înalt izolat în arie deschisă
Câmpuri deschise, plajă sau o barcă pe apă Orice obiecte metalice precum
tractoare, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.
Pe timpul unei furtuni
Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mici.
Dacă sunteţi într-o zonă deschisă., mergeţi spre o zonă joasă precum o
prăpastie ori o vale.
Dacă sunteţi pe un lac, ajungeţi pe pământ si adăpostiţi-vă imediat.
Atunci când simţiţi că părul vi se ridică, este un indiciu că există pericolul ca să
se producă un fulger.
Asezaţi-vă ghemuit la pământ.
Puneţi-vă mâinile pe urechi si cap, iar capul între genunchi.
Faceţi-vă o ţintă cât mai mic posibilă si reduceţi contactul cu pământul. Nu vă
întindeţi pe pământ.
CE FACI DACĂ FURTUNA TE IA PRIN SURPRINDERE ?

Dacă vijelia te-a găsit în loc deschis, nu fugi, mai bine e să te adăposteşti într-un şanţ,
groapă, orice adâncitură, lipit de pământ, cu mâinile acoperind capul. Nu ceda în faţa
panicii, acţionează conştient, reţine pe alţii de la fapte disperate. Furtuna poate fi
însoţită de fulgere, ploaie, grindină. Nu te apropia de obiectele metalice, de stâlpii de
tensiune, de paratrăsnete. Pe loc deschis, dacă stai culcat, fulgerul poate trece peste
picioare şi vei rămâne în viaţă. Poziţia în picioare e cu mult mai periculoasă. Stai departe
de copacii izolaţi, dar nici nu te depărta mult de ei. Fulgerul nu loveşte des, nu nimereşte
repetat în acelaşi loc şi de obicei atinge obiectul cel mai înalt sau cel mai masiv.
CE FACI DACĂ EŞTI LA UN SPECTACOL SAU ALTĂ MANIFESTARE ÎN AER LIBER.?
Nu intra în panică. Adună membrii familiei sau prietenii cu care eşti şi încearcă să
vă deplasaţi în deplină ordine în cea mai apropiată clădire.
Închideţi bine uşile, geamurile, orificiile pentru ventilare, etc.
Geamurile mari pot fi protejate cu scânduri sau mobilierul existent în clădire. De
pe balcoane, loje, terase ia obiectele ce pot fi luate de vânt.
Când furtuna a început, stai în clădire, atent să nu te răneşti cu cioburi de sticlă.
Nu se recomandă ieşitul în stradă imediat după ce a încetat vântul, deoarece o
rafală se poate repeta.
După furtună
Sunaţi cât mai repede posibil la 112 dacă este nevoie de asistenţă
medicală.
După o furtună trebuie să verificaţi următoarele lucruri atunci când încercaţi
să daţi ajutor unei victime care a fost lovită de trăsnet:
Respiraţia: dacă nu mai respiră, începeţi resuscitarea gură la gură;
Puls: dacă victima are puls si respiră, căutaţi alte vătămări posibile.
Căutaţi arsuri dacă fulgerul a intrat si iesit din corp.
De asemenea, fiţi atent la posibile vătămări ale sistemului nervos, oase
rupte si pierderi de auz ori acuitate vizuală
INUNDAŢIE

Înaintea inundaţiei
Interesaţi-vă la primărie asupra zonelor inundabile din localitate
Nu vă construiţi casa în zone inundabile.
Prevedeţi în subsoluri pereţi impermeabili pentru a evita pătrunderea apei.
Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie.
Curăţaţi sanţurile si rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor
pluviale.
Nu aruncaţi la întâmplare gunoaie menajere si resturi vegetale în albiile
apelor curgătoare.
Pregătiţi rucsacul pentru situaţii de urgenţă .
Participaţi la exerciţiile de simulare organizate de serviciile profesioniste
pentru situaţii de urgenţă si autorităţile locale.
Pe timpul inundaţiei
Respectaţi informaţiile transmise la radio sau televizor de autorităţi Dacă este
necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere,
precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de inundaţie, urcaţi-vă către părţile
superioare ale locuinţei sau pe acoperis, până la sosirea echipelor de salvare.
În cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje
superioare.
Decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele
electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă.
Întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă si gaze. Încuiaţi usile casei si protejaţi
ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de
obiectele duse de curenţii de apă.
Evacuaţi animalele si bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:
-Nu vă deplasaţi prin curenţi de apă, puteţi cădea deplasându-vă prin curenţii de apă
şi puteţi fi lovit de obiectele care plutesc.
-Nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea
de circa 15 cm. apă, apa pătrunde în vehicul si poate cauza pierderea controlului. La
înălimea de circa 30 cm. apă, vehiculul pluteste. La înălimea de 60 cm majoritatea
vehiculelor sunt luate de apă.
 Nu vă deplasaţi prin apa curgătoare. Apa curgătoare de numai 15 cm adâncime va
poate doborî de pe picioare. Dacă este necesar să vă deplasaţi prin zone inundate,
faceţi-o acolo unde apa nu este in mişcare. Folosiţi un băţ pentru a verifica dacă solul
din faţa dvs. este stabil, pentru a evita obstacolele.
 Nu treceţi cu maşina prin zone inundate. 15 cm de apă ajung până la caroseria
majorităţii autoturismelor, cauzând pierderea controlului si posibila împotmolire. 30 cm
de apă sunt suficienţi pentru ca majoritatea autovehiculelor să plutească. 60 cm de apă
vor mătura aproape orice fel de vehicul. Dacă apa creşte in jurul maşinii dvs.,
abandonaţi-o imediat si mutaţi-vă într-o zonă mai înalta, dacă puteţi s-o faceţi în
sigurantă. Atât dvs. cât şi vehiculul riscaţi să fiţi luaţi rapid de ape, pe măsură ce
nivelul inundaţiei creste.
 Apa conduce curentul electric, deci staţi departe de liniile de tensiune căzute si de
cablurile electrice!
 Fiţi atenţi la animale - în special la cele periculoase. Şi animalele îşi abandonează
adăposturile la inundaţii.
După inundaţie
Ascultaţi informaţiile autorităţilor locale privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii.
Evitaţi zonele în care mai există apă: apa poate fi contaminată cu benzină, motorină sau
resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă
sau cabluri electrice căzute la pământ. Evitaţi curenţii de apă. Informaţi-vă în legătură cu
zonele în care apele sau retras: drumurile ori podurile ar putea să-si fi diminuat rezistenţa si ar
putea ceda sub greutatea masinilor
Nu vă apropiaţi de zonele unde au căzut cabluri electrice si anunţă autorităţile despre
aceasta. Întoarceţi-vă acasă doar dacă autorităţile au permis acest lucru. Fiţi atent când intraţi
în clădirile care au fost inundate: rezistenţa acestora ar putea fi afectată,în special la nivelul
fundaţiei.
Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă, gaze decât după aprobarea organelor
de specialitate. Curăţaţi si dezinfectaţi toate obiectele care au fost în contact cu apa: există
pericolul de îmbolnăviri serioase ca urmare a lipsei igienei si canalizărilor afectate
Pentru marcarea intensităţii fenomenului de producere de
viituri corespunzător unui areal sau unui sector de râu se vor
folosi următoarele coduri de culori:
a) galben: risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei,
neconducând la pagube semnificative, dar care necesită o vigilenţă
sporită în cazul desfăşurării unor activităţi sezoniere şi/sau expuse la
inundaţii;
b) portocaliu: risc de viituri generatoare de revărsări importante,
susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vieţii colectivităţilor şi
siguranţei bunurilor şi persoanelor;
c) roşu: risc de viituri majore. Ameninţare directă şi generalizată
asupra siguranţei persoanelor şi bunurilor.
Avertizările sau alertele hidrologice se reînnoiesc de fiecare dată când
situaţia impune modificarea codului de culoare.
CUTREMUR

Înaintea unui cutremur


Executaţi lucrări de reparaţie si întreţinere la clădirile care necesită acest lucru. NU faceţi
modificări la clădiri, în vederea măririi sau micsorării unor spaţii, care afectează structura de
rezistenţă a acestora;
NU montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele
structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă.
Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă.Rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine
lucruri care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile autonom, în cazul în care este nevoie să
părăsiţi locuinţa.
Priviţi în locuinţa voastră si încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare
cameră dacă s-ar produce un cutremur.
Dacă sunteţi într-un hotel, citiţi dinainte instrucţiunile din cameră. Identificaţi locurile sigure
pentru adăpostire în caz de cutremur (de exemplu:sub o masă solidă).
Cu ajutorul acestei liste, puteţi verifica gradul de siguranţă
al locuinţei în caz de cutremur:

ASPECT DE CONTROLAT DA NU
Stiu de unde se întrerupe alimentarea cu apă,electricitate si gaz
Sistemul de încălzire cu sobă este montat corect si solid
Instalaţiile de încălzire a apei si alte aparate menajere grele, care prin răsturnare ar putea să
rupă conductele de gaz sau de apă,sunt bine fixate
Mobila grea si rafturile sunt bine fixate împotriva căderii
Obiectele grele sunt amplasate pe rafturile de jos

Oglinzile, tablourile si alte obiecte atârnate pe pereŃi sunt fixate împotriva desprinderii.

Paturile si fotoliile sunt departe de sobe si ferestre.

Nu sunt atârnate tablouri sau alte articole decorative deasupra paturilor.

Sunt sisteme antiderapante sub picioarele televizoarelor, calculatoarelor si altor aparate ce ar


putea aluneca pe timpul cutremurelor.
Usile dulapurilor sunt închise pentru evitarea căderii conţinutului acestora.

Articolele inflamabile si produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele


de căldură si în locuri în care au sanse minime de a se răsturna.

NOTĂ: Răspunsurile marcate cu NU constituie nereguli, care trebuie remediate


rapid.
Pe timpul cutremurului
Nu are importanţă unde vă aflaţi în momentul producerii cutremurului. Adăpostiţi-vă
imediat într-un loc sigur si rămâneţi calm până la încetarea cutremurului.
Dacă sunteţi în interiorul unei clădiri:
-rămâneţi acolo
-nu încercaţi să iesi afară si nu vă duceţi pe balcon
-adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o mobilă solidă si ţineţi-vă bine de aceasta.
-dacă sunteţi pe un hol, asezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior.
-protejaţi-vă capul si faţa
-îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi,biblioteci, mobile înalte, aparate de
iluminat
-dacă sunteţi în scaun cu rotile, blocaţi-i rotile si protejaţi-vă capul si gâtul.
-dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât
mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Nu iesiţi afară unde aţi putea
fi rănit.
-după cutremur nu utilizaţi liftul. Dacă sunteţi în lift în timpul producerii cutremurului,
apăsaţi pe toate butoanele. Când liftul se opreste, iesiţi cât mai repede posibil din lift
si adăpostiţi-vă într-un loc sigur.
ATENŢIE ! Pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să
alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot
sparge.
ÎN CAZUL PRODUCERII UNUI CUTREMUR:
-PANICA, AGLOMERAŢIA ŞI FUGA PE SCĂRI SUNT PERICULOASE

- Este periculos să fugiţi pe


uşă sau să săriţi pe fereastră,
cei care aleargă pe scări sau
utilizează liftul, pot fi surprinşi
de manifestarea puternică a
cutremurului şi pot fi răniţi !
SFATURI:

NU staţi în picioare, vă puteţi


dezechilibra ! Vă puteţi proteja mai
bine, prin ghemuirea sub o masă sau
birou, dacă vi s-a spus că sunt
rezistente.
Deoarece masa sau biroul se
pot mişca, se recomandă să vă
prindeţi cu mâinile de picioarele
mesei pe durata seismului.
REŢINEŢI:
Dacă este posibil, lucrătorii vor deschide uşa spre exterior, spre a preveni blocarea
acesteia în timpul seismului. Veţi rămâne în încăpere , fără a fugi, a produce panică
sau a îndemna pe alţii să iasă.
Dacă va fi nevoie, veţi ieşi din încăpere sau clădire numai după seism, împreună
cu ceilalţi lucrători !
Rămâneţi în clădire sau încăpere, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot
accidenta, departe de pereţii exteriori, obiecte, mobile suprapuse, lămpi !
Dacă sunteţi într-un vehicul
-rămâneţi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu iesiţi din
vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, asteptaţi
forţele de intervenţie.
-opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul,departe de poduri,
viaducte si imobile.
Dacă vă aflaţi pe munte
-fiţi atent în jur si căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi. Pe pantele
instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de
teren.
Dacă sunteţi în exteriorul clădirii
- Dacă vă aflaţi în stradă , fiţi atenţi şi vă îndepărtaţi de clădiri, vă feriţi
de coşuri de fum, ziduri, geamuri, cornişe, tencuieli, fire electrice Staţi
la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.
După cutremur
Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Linistiţi persoanele speriate si copiii.
Verificaţi dacă sunteţi rănit si apoi uitaţi-vă si la oamenii din jurul tău. În cazul în
care sunt răniţi,asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.
Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în
incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un
obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a
transmite semnale ce pot fi identificate si localizate de aparatura specială de
căutare-salvare.
Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.
Puneţi-vă încălţăminte si haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile
căzute, în special cele de sticlă. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.
Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă si săpun. In cazul în
care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz,
îndepărtaţi sursele de foc si deschideţi fereastra.
Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada si
alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi
rucsacul de urgenţă.
Dacă aveţi nevoie de ajutor si nu mai puteţi iesi din locuinţă, puneţi la
fereastră un afis pe care scrie cu litere foarte mari: AJUTOR!
Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. Nu folosiţi masina decât
în situaţii extreme.
Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru masinile de intervenţie.
În unităţile de învăţământ prescolar, primar si gimnazial, profesorii
îndrumă copiii si asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult
din familie.
ATENŢIE !
Fiţi atent la scări. S-ar putea ca pe timpul
cutremurului să se fi deteriorat.
MASURAREA SEISMELOR
 Se face folosind doua tipuri de scari : scara intensitatii si scara magnitudinii.
 Aceasta este cea mai utilizata scara de intentsitate, cunoscuta sub denumirea de scara
Mercalli Modificat (MM).
 Gradul I – Nu este simtit. Pasarile si animalele sunt nelinistite;
 Gradul II - Simtit numai de putine persoane care se gasesc in repaus;
 Gradul III - Se simte de unele persoane din interiorul cladirilor;
 Gradul IV – Se simte de mai multe persoane din interiorul cladirilor si de unele aflate
in exterior;
 Gradul V – Se simte de aproape toata lumea. Multi sunt sculati din somn;
 Gradul VI – Se simte de toata lumea, unele mobile grele se deplaseaza;
 Gradul VII – Cei mai multi oameni parasesc locuintele. Stricaciuni considerabile;
 Gradul VIII – Casele se deplaseaza pe fundatiile lor. Unii pereti de caramida se
prabusesc.
 Gradul IX – Panica generala. Crapaturi mari in teren.
 Gradul X – Sunt distruse cele mai multe structuri din caramida.
 Gradul XI – Putine cladiri din caramida raman in picioare. Sunt distruse poduri.
 Gradul XII - Distrugerea este aproape totala. Obiectele sunt azvarlite in sus. Au loc
modificari ale reliefului.
TRIUNGHIUL VIETII
Doar uitandu-va la aceste fotografii puteti
invata mai multe decat din 1000 de cuvinte
despre cum sa te protejezi in caz de cutremur.

Daca esti in interiorul unei masini iesi afara si intinde-te langa aceasta. Daca ceva
cade pe masina va ramane un spatiu liber langa ea.
 Niciodata
ALUNECARE
DE TEREN

Înaintea evenimentului
Nu construiţi în apropierea pantelor abrupte, căilor de drenaj ori văilor pe care se
constată fenomenul natural de eroziune. Consultaţi un expert pentru a stabili măsurile
corective.
Reduceţi pericolele prin montarea conductelor flexibile, mult mai rezistente la rupere,
pentru a evita scurgerile de gaz ori apă (montarea se face doar de către persoane
competente)
Fiţi atent la următoarele semne de avertizare de pe teren:
-Apari-ia modificărilor în peisaj precum vârtejurile de apă pe pante (în special acolo
unde converg siroaie de apă), deplasări de pământ, copaci care se înclină
progresiv în timp;
-Blocarea ori scârţâitul brusc al usilor sau ferestrelor
-Apariţia de noi fisuri în fundaţie, zid, ţiglă, etc. Îndepărtarea acceselor sau scărilor
exterioare de clădiri.
-Adâncirea fisurilor din terenuri sau suprafeţe pavate precum drumuri, străzi etc.
- Fisurarea conductelor subterane
-Apariţia unei cocoase la baza pantei
-Apa îsi face loc pe suprafaţa pantei
-Înclinarea ori deplasarea gardurilor, stâlpilor, copacilor etc.
-Un sunet neobisnuit poate fi semnul unei alunecări de teren

Pe timpul evenimentului
În cazul în care se produce o alunecare de teren:
-Plecaţi din zona în care se prevede o alunecare de teren cât mai
repede posibil
-Dacă nu este posibilă evacuarea, chirciţi-vă ca o minge, protejându-
vă capul.
După încetarea evenimentului
Staţi departe de zona de alunecare. Ar putea exista pericolul unor alunecări
suplimentare.
Verificaţi dacă există persoane rănite si blocate în apropiere, fără a intra în zona
alunecării de teren.
Îndrumaţi-i pe salvatori.
Controlaţi dacă există pericole asociate precum ruperea cablurilor electrice,
conductelor de apă, gaz si canalizare, precum si a drumurilor rutiere ori căilor
ferate.
Refaceţi zonele deteriorate cât mai repede posibil până ce eroziunea cauzată de
pierderea de teren poate conduce la inundaţii ori noi alunecări de teren.
Cereţi sfaturi de la un expert geotehnic pentru evaluarea pericolelor de alunecare
de teren si stabilirea măsurilor tehnice de reducere a riscurilor
SEZON RECE
Înaintea sezonului rece
Asiguraţi-vă următoarele materiale:
 Sare pentru topirea gheţii de pe trotuar si căile pe care circulaţi din
gospodăria dumneavoastră
 Nisip pentru a îmbunătăţi tracţiunea
 Echipamente de îndepărtare a zăpezii
Dacă locuiţi la casă asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil de
încălzire.
Izolaţi-vă casa din punct de vedere termic si instalaţi-vă jaluzele sau
acoperiţi-vă ferestrele cu material plastic.
Izolaţi-vă masina din punct de vedere termic, astfel:
 -Acumulatorul si sistemul de aprindere trebuie să fie stare foarte
bună iar bornele bateriei curăţate.
 -Asiguraţi-vă că nivelul antigelului este suficient pentru a evita
îngheţarea.
 Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire si dezgheţare funcţionează
corect.
 Verificaţi si reparaţi sistemul de acţionare al stergătoarelor de
parbriz; asiguraţi un nivel corespunzător de lichid de curăţare.
 Asiguraţi-vă că termostatul funcţionează corespunzător.
 Verificaţi funcţionarea farurilor si luminilor de avarie.
 Verificaţi dacă există fisuri în sistemul de esapament, reparaţi-l sau
înlocuiţi-l dacă este necesar. Inhalarea monoxidului de carbon este
letală.
 Verificaţi nivelul si greutatea uleiului. Uleiuri grele coagulează mai
mult la temperaturi joase si nu sunt la fel de lubrifiante.
 Folosiţi anvelope pentru zăpadă si cu lanţuri.
 Înlocuiţi combustibilul si filtrul de aer. Ţineţi apa departe de sistem
utilizând aditivi si menţinând plin rezervorul de gaz.
Pe timpul sezonului rece
Ascultaţi la radio, televiziune, buletinele meteorologice si informaţiile autorităţilor locale
responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă. Mâncaţi regulat si beţi lichide, dar evitaţi cofeina si
alcoolul.
Evitaţi să vă extenuaţi când curăţaţi zăpada de pe trotuar. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate
cauza un atac de inimă. Înainte de a iesi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire.
Fiţi atent la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor si culoarea albă a vârfurilor
degetelor de la mâini, de la picioare, urechilor si nasului. Dacă observaţi astfel de simptome, solicitaţi
ajutor medical.
Fiţi atent la semnele de hipotermie. Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea
memoriei,dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă si epuizare aparentă. Dacă
observaţi astfel de simptome, duceţi victima într-un spaţiu călduros, îndepărtaţi-i hainele umede,
încălziţi-i mai întâi partea centrală a corpului si, dacă victima este constientă, administraţi-i băuturi
calde non-alcoolice.
Solicitaţi ajutor medical cât mai urgent posibil. Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este
necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar
alimentarea cu căldură în anumite camere Utilizaţi autoturismul, numai dacă este absolut necesar.
Dacă un viscol vă surprinde în masină, luaţi următoarele măsuri:
 Trageţi pe dreapta. Porniţi luminile de avarie si agăţaţi o cârpă pe antena radio ori la
geam.
 Rămâneţi în autoturism până ce forţele de salvare vin să vă salveze. Nu iesiţi dacă nu
vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi. Fiţi atent; distanţele sunt
distorsionate de zăpada viscolită. O clădire poate părea aproape, dar poate fi prea
departe pentru a merge prin nămeţii mari de zăpadă.
 Porniţi motorul si sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a
menţine cald în interior. Când motorul funcţionează, deschideţi usor o fereastră pentru
ventilaţie. Acesta vă va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon.
 Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de esapament.
 Miscaţi-vă pentru a menţine organismul cald,evitând extenuarea. Nu adormiţi. O
persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare.
 Beţi lichide pentru evitarea deshidratării. Aveţi grijă să nu consumaţi bateria. Bateria
este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii si radioului. Porniţi lumina
din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă observe.
 Dacă vă aflaţi într-o zonă deschisă, si aveţi posibilitatea, scrieţi cu pietre mari SOS
pentru a atrage atenţia piloţilor care survolează zona în căutarea dumneavoastră.
 Dacă viscolul a încetat, si este absolut necesar,părăsiţi masina si continuaţi drumul pe
jos.
Dacă trebuie să conduceţi, luaţi următoarele măsuri:
 Circulaţi doar ziua, niciodată singur, si anunţaţi cunostinţele despre programul
dumneavoastră.
 Folosiţi drumuri principale; evitaţi drumurile secundare considerate scurtături.
CANICULĂ

Înainte de caniculă
 Verificaţi funcţionarea corectă a sistemului de aer condiţionat
 Izolaţi ferestrele.
 Montaţi temporar, între ferestre si perdele, un sistem de reflectare a
căldurii (exemplu: folie de aluminiu)
 Acoperiţi ferestrele în care bate soarele dimineaţa sau după amiaza cu
draperii, jaluzele, obloane.
 Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%.
Pe timpul caniculei
 Rămâneţi în casă si limitaţi expunerea la soare.
 Ideal ar fi să locuiţi la etaje inferioare în cazul încare nu aveţi sistem de aer condiţionat.
 Petreceţi-vă cea mai mare parte a zilelor călduroase în clădiri publice precum biblioteci,
scoli, teatre, centre comerciale etc.
 Mâncaţi regulat, echilibrat si usor. Evitaţi utilizarea sării.
 Beţi multă apă. Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat, au
restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor trebuie să
consulte un medic înainte de a creste aportul acestora.
 Limitaţi consumul de băuturi alcoolice.
 Purtaţi haine usoare, răcoroase, colorate deschis care acoperă cât mai mult pielea.
 Protejaţi-vă faţa si capul putând o pălărie cu boruri largi.
 Nu lăsaţi niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise.
 Evitaţi muncile extenuante în partea cea mai călduroasă a zilei. Utilizaţi un sistem de
contact permanent cu o altă persoană si luai pauze frecvente.
În condiţii de caniculă se pot declansa diferite afecţiuni. Iată câteva dintre
acestea, simptomele lor si cum puteţi acorda primul ajutor:
AFECŢIUNE SIMTOM PRIMUL AJUTOR
Arsuri Înrosirea pielii si dureri, posibil băsici, Faceţi un dus, folosind săpun pentru curăţarea
febră, durere de cap porilor. Folosiţi îmbrăcăminte uscată, curată si consultaţi
un medic.

Crampe Spasme dureroase, de obicei în Duceţi victima într-o încăpere răcoroasă. Masaţi usor
muschii de la picioare si muschii afectaţi pentru a dispărea spasmele Daţi-i să
abdominali.Transpiraţie greoaie. bea câte o jumătate de pahar de apă rece la fiecare 15
minute (fără cafeină sau alcool).
Întrerupeţi administrarea lichidelor dacă victima are
stare de vomă

Epuizare Transpiraţie greoaie dar pielea poate Asezaţi victima culcat într-un spaţiu răcoros. Scoateţi-i
rămâne rece, palidă sau hainele. Puneţi-i haine răcoroase si umede. Duceţi
rosiatică.Puls slab. Este posibil ca victima într-un loc cu aer condiţionat. Dacă victima este
temperatura corpului să fie normală, constientă daţi-i să bea apă. Asiguraţi-vă că o bea în
dar să înceapă să crească. înghiţituri mici.
Sunt posibile stări de lesin, Daţi-i să bea câte o jumătate de pahar cu apă rece la
ameţeală, vomă, oboseală sau dureri fiecare 15 minute. Întrerupeţi administrarea lichidelor
de cap. dacă victima are stare de vomă Dacă victima începe să
vomite solicitaţi imediat ajutor medical

Accident vascular Temperatura corpului foarte Sunaţi la 112 sau duceţi victima de urgenţă la spital.
cerebral (situaţie mare; piele, fierbinte, rosie si uscată; Întârzierea poate fi fatală.
medicală de puls rapid si slab; respiraţie rapidă. Mutaţi victima într-un spaţiu răcoros. Scoateţi-i
urgenŃă severă) Posibil, în stare de inconstienţă hainele. Introduceţi-o într-o cadă cu apă rece sau udaţi-i
corpul cu cârpe reci.
Urmăriţi dacă sunt probleme de respiraţie.
Folosiţi aerul condiţionat. Prudenţă maximă.
După caniculă
Seceta poate afecta regiuni foarte mari si un număr ridicat de oameni.
Ea asigură condiţii pentru manifestarea altor pericole precum incendii,
viituri si alunecări de teren.
ACCIDENT
TEHNOLOGIC

Înainte de accident
Informaţi-vă dacă în localitatea dumneavoastră există riscuri tehnologice
identificate prin Planul de analiză si acoperire a riscurilor (P.A.A.R.).
Dacă acest risc există, solicitaţi organelor în drept informaţii cu privire la:
modalităţile de informare a cetăţenilor în cazul producerii unui accident
tehnologic.
măsurile de prevenire pe care trebuie să le luaţi în cazul producerii unui
accident tehnologic
pregătiţi din timp folie de plastic, bandă adezivă, foarfece.
Măsurile de prevenire a ingestiei accidentale
• În general ingerarea nu se poate face decât accidental sau în cazul
confundării cu unele lichide alimentare.
• În acest scop se subliniază, cu ocazia instruirilor, necesitatea
etichetării recipientelor şi interzicerea depozitării de lichide
alimentare în spaţiile unde se păstrează substanţe chimice.
• Lucrătorii sunt instruiţi să manipuleze substanţele chimice prin
intermediul unor dispozitive special destinate pipetării (pare de
cauciuc etc).
• În vederea diminuării urmărilor unor evenimente nedorite, toţi
lucrătorii vor fi instruiţi periodic cu privire la acordarea primului
ajutor.
Măsuri de prevenire a inhalării de agenţi chimici
periculoşi
• Protecţia colectivă în cadrul societăţilor ce folosesc
substanţe chimice este asigurată prin utilizarea unor nişe
cu ventilaţie forţată care au drept scop captarea noxelor
degajate în cadrul lucrărilor.
• Pentru protecţia individuală lucrătorii au obligaţia de a
folosi echipamentul de protecţie şi în special mănuşi de
protecţie. Prin această modalitate se asigură diminuarea
acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman.
Pe timpul accidentului
Ascultaţi la postul local de TV sau radio informaţiile si instrucţiunile
autorităţilor, cu privire la modul de comportare în cazul producerii
accidentului.
Urmaţi instrucţiunile întocmai.
Îndepărtaţi-vă cât mai departe de zona în care s-a produs accidentul pentru
a reduce la minim riscul de contaminare.

ATENŢIE !
Unele produse chimice toxice sunt inodore (nu miros).
DACĂ......? ATUNCI....:
iesiţi rapid
trebuie să vă evacuaţi

Mergeţi într-o zonă înaltă si în direcţia contrară


suflării vântului; încercaţi să staţi la o distanţă de
rămâneţi blocat afară cel puţin 800m de zona de pericol. NU atingeţi
substanţele chimice
(lichide, solide, vapori).
Opriţi si căutaţi un adăpost într-o clădire.Dacă
rămâneţi într-un vehicul trebuie să rămâneţi în masină, ţineţi geamurile si
sistemul de ventilaţie/încălzire închise
Închideţi si blocaţi toate usile si ferestrele
exterioare.
Închideţi sistemul de aer condiţionat si de
ventilaţie.
Mergeţi într-o încăpere aflată deasupra
rămâneţi într-o clădire pământului si cu cât mai puţine deschideri spre
exterior.
Etansaţi încăperea punând la ferestre folii de
plastic lipite cu bandă adezivă.
Astupaţi fisurile si găurile din cameră precum
cele din jurul conductelor.
După accident
Întoarceţi-vă acasă numai atunci când autorităţile vă anunţă că sunteţi în siguranţă.
Deschideţi ferestrele si sistemele de ventilaţie.
Acţionaţi repede dacă aţi intrat în contact cu un material periculos.
Procedaţi astfel:
 Urmaţi instrucţiunile de decontaminare ale autorităţilor locale. Este posibil să vi se
recomande să faceţi un dus sau s-ar putea să fiţi sfătuiţi să nu folosiţi apa si să
urmaţi alte proceduri.
 Solicitaţi, cât mai curând posibil, tratament medical pentru simptome neobisnuite.
 Puneţi îmbrăcămintea si încălţămintea, în containere sigilate ermetic. Nu le
atingeţi de alte materiale.
 Sunaţi la autorităţile locale pentru a afla informaţiile corespunzătoare.
 Avertizaţi pe cei cu care veniţi în contact că aţi fost expusi unei substanţe toxice.
 Aflaţi de la autorităţile locale cum să curăţaţi zonele afectate.
 Anunţaţi serviciul pentru situaţii de urgenţă despre prezenţa unor substanţe
chimice.
ACCIDENT DE TRANSPORT
ÎN CARE SUNT IMPLICATE
SUBSTANŢE PERICULOASE

La observarea accidentului
NU vă apropiaţi de locul accidentului sunaţi imediat la numărul unic pentru
situaţii de urgenţă 112 si comunicaţi următoarele:
locul producerii accidentului
tipul mijlocului de transport
situaţia accidentului (fisură în rezervor, răsturnare;împrăstiere substanţe;
incendiu; nor toxic; etc.)
persoane aflate în pericol
tipul conţinutului (dacă se poate vedea de la distanţă, se citesc numerele de
pe plăcuţa de avertizare portocalie)
ACCIDENT NUCLEAR SI URGENŢA RADIOLOGICĂ
La locul accidentului:
Nu încercaţi să mergeţi la scoală pentru a vă lua copiii: personalul autorizat va avea
grijă de ei.
Nu folosiţi telefonul dacă nu este absolut necesar,lăsaţi liniile libere pentru utilizarea
acestora de către autorităţi.
Închideţi aragazul si masina de gătit sau stingeţi focul din sobă, dacă este cazul
Rămâneţi în casă sau coborâţi într-un subsol (pivniţă) până la primirea altor
instrucţiuni.
Închideţi ferestrele si usile, încercând ermetizarea acestora cu materiale din casă
(bandă adezivă, bandă izolare, cârpe etc.); închideţi gurile de aerisire, instalaţiile de
ventilaţie sau de climatizare.Protejaţi, pe cât este posibil, hrana si apa din exteriorul
locuinţelor prin acoperirea cu o prelată,folie de plastic etc.
Ascultaţi la posturile de radio/TV informaţiile si instrucţiunile autorităţilor.
Dacă trebuie să iesiţi din casă datorită unor motive bine întemeiate, purtaţi un
echipament de protecţie de tipul: salopetă, căciulă, mănusi si bocanci sau cizme
Reveniţi cât mai repede posibil, spălaţi-vă imediat folosind o sursă de apă curentă
(dus), iar echipamentul de protecţie dezbrăcaţi-l înainte de intrarea în casă (pivniţă),
împachetaţi-l si închideţi-l în saci de plastic.NU consumaţi legume, lapte sau oricare
alimente, care au fost expuse sau neîmpachetate pe timpul accidentului
Asiguraţi măsuri de protejare a animalelor.
ATENŢIE!
Vehiculele care transportă substanţe radioactive, precum
si coletele de transport ale acestor substanţe sunt
prevăzute cu etichete de pericol specifice:

Substanţă radioactivă în ambalaje


(In caz de avarie a ambalajelor, pericol
pentru sănătate prin ingerare, inhalare
sau contact cu substanţa împrăstiată,
inclusiv riscuri de iradiere la distanţă)
MUNIŢIE

      Muniţiile rămase neexplodate reprezintă toate categoriile de muniţii


utilizate în scop militar, trecute prin gura de foc, lansate sau iniţiate, care nu
au avut efect final prin nefuncţionare sau cele neutilizate şi care nu au fost
distruse.
     Asanarea terenului şi neutralizarea muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor armate se execută de către subunităţi specializate şi
specialişti pirotehnicieni din serviciile de urgenţă profesioniste.
La găsirea muniţiei
Respectaţi următoarele reguli preventive privind muniţia:
 NU o atingeţi
 NU o loviţi si NU o miscaţi
 NU o introduceţi în foc
 NU o duceţi la fier vechi
 NU încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente
Discutaţi cu copiii toate aceste reguli preventive si explicaţi-le pericolul la care s-ar putea
expune dacă nu le respectă
Anunţaţi imediat organul de poliţie cel mai apropiat sau sunaţi la
numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.

- Respectaţi regulile si
măsurile stabilite pentru
zonele cu risc la
descoperirea de muniţii
neexplodate
EPIDEMII SI EPIZOOTII

Cum să vă feriţi de boli?


 spălaţi-vă pe mâini cu apă si săpun înainte de masă; în lipsa apei si a săpunului, stergeţi-
vă mâinile cu spirt;
 nu veniţi în contact cu animalele care prezintă semne de îmbolnăvire, evitând în acest fel
contaminarea cu virusi;
 consumaţi produse alimentare de origine animală(carne, lapte, ouă) numai după ce au
fost fierte sau prăjite foarte bine;
 la apariţia semnelor de boală, cum ar fi: febră, dureri în gât, tuse, respiraţie dificilă, dureri
musculare,prezentaţi-vă de urgenţă la medic;
 pe perioada cât sunteţi bolnavi, nu călătoriţi si feriţivă de contactul cu alte persoane
pentru a împiedica răspândirea bolilor contagioase;
 când tusiţi sau strănutaţi, acoperiţi gura sau nasul cu o batistă de unică folosinţă pe care,
apoi, o aruncaţi la cosul de gunoi.
RUCSACUL PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ

Rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine:


1.-Cel puţin 4 l de apă/persoană/zi. Dacă aveţi animale de companie nu uitaţi
să prevedeţi apă si pentru ele (cca. 30 ml. de apă/kg. animal/zi). Depozitaţi
apa într-un loc rece si întunecos. Înlocuiţi apa o dată la 6 luni.

ATENŢIE !
Apa este esenţială supravieţuirii. În caz de maximă urgenţă, se poate
obţine apă potabilă prin fierbere timp de 10 minute.
2.-Alimente compacte si usoare care nu necesită răcire, fierbere
ori coacere. Iată câteva exemple de alimente pe care puteţi să le
pregătiţi:
 mâncare în cutii de conserve*
 alimente deshidratate
 batoane energizante
 biscuiţi de secară
 dulceaţă
 sucuri, cafea, ceai
După caz, alimente pentru nevoi speciale:
 mâncare pentru bebelusi, lapte etc.
 dacă aveţi animale de companie, nu uitaţi mâncarea acestora

*ATENŢIE !
Nu uitaţi deschizătorul de conserve.
Dacă trebuie să încălziţi anumite alimente prevedeţi un aragaz de
campanie si combustibil.
3.-Îmbrăcăminte si încălţăminte pentru fiecare persoană, în funcţie de
anotimp. De asemenea, nu uitaţi lenjeria de corp.
4.-Un sac de dormit sau două cuverturi călduroase pentru fiecare
persoană.
5.-O trusă de prim ajutor care să conţină:
 medicamentele personale** si reţete
 analgezice, antiseptice
 la nevoie, articole sau accesorii necesare pentru aparatul auditiv,
scaunul rulant etc.

**ATENŢIE !
Nu uitaţi să scrieţi pe un bilet numele doctorului de
familie
6.-Aparate utile
 aparat radio AM/FM cu baterii de schimb***
 o lanternă/persoană si baterii de schimb
 un fluier (semnalul convenţional în caz de urgenţă este de 3 fluierături scurte)
 -un telefon mobil si o cartelă telefonică
***ATENŢIE !
Nu uitaţi să schimbaţi bateriile o dată pe an.
7.-Articole de igienă
 hârtie igienică, hârtie umedă de mâini, batiste de hârtie
 articole personale: săpun, sampon, deodorant, pastă de dinţi, periuţă de
dinţi, pieptene, etc.
 saci de bucătărie
8.-Articole speciale pentru copii
 jocuri, în funcţie de vârsta membrilor familiei
 cărţi de colorat, creioane, jucării pentru copii
9.-Acte personale
 carte de identitate, carnete de asigurări medicale,
 bani
 cecuri
 numere de telefon importante
Rucsacul
de urgenţă
CUM ANUNŢAŢI O SITUAŢIE DE URGENŢĂ?

Dacă vă aflaţi într-o situaţie de urgenţă si aveţi nevoie de forţele de


intervenţie specializate, sunaţi la numărul de telefon unic 112.
Transmiteţi dispecerului 112 următoarele informaţii:
1.-cine sunteţi
2.-despre ce eveniment este vorba
3.-unde s-a întâmplat evenimentul
4.-pericolele existente, inclusiv victime

ATENŢIE !
Nu închideţi. S-ar putea ca dispecerul 112 să vă mai pună întrebări
suplimentare.
EVACUAREA
 În cazul în care primiţi mesaje să evacuaţi zona în care vă găsiţi, toate
informaţiile necesare pentru evacuare se transmit prin staţiile de radio si
TV sau se anunţă prin sistemul de amplificare al masinilor de poliţie si ale
structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
 Părăsiţi locuinţele. NU uitaţi rucsacul pentru situaţii de urgenţă.
 Oamenii bătrâni, cei care sunt bolnavi si cei inapţi fizic care au nevoie
de ajutor în cazul evacuării, trebuie să atârne la fereastră o bucată de
pânză albă (cearsaf, cămasă, prosop), care să fie vizibilă din stradă.
 Astfel, vecinii vor cunoaste situaţia dumneavoastră si vor anunţa
responsabilii cu evacuarea zonei respective.
Evacuarea se poate face :
1 Cu automobilul personal, urmând următoarele reguli:
urmaţi ruta cea mai cunoscută sau pe cea anunţată pe radio, spre
unul din Centrele de Primire;
 de-a lungul traseului, echipajele de poliţie vă vor da instrucţiuni.
2.Cu autobuze special pregătite aflate la punctele de îmbarcare
anunţate prin staţiile/megafoanele personalului Inspectoratului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, poliţiei, sau prin comunicate
radio-TV.
Locurile unde se poate face evacuarea sunt:
la prieteni sau rude, care se află în afara zonei afectate;
la Centrele de primire special amenajate de comitetele locale
pentru a vă asigura hrana, adăpostul si asistenţa medicală.
ALARMA LA DEZASTRE ÎNCETAREA ALARMEI
5 semnale, fiecare cu durata
un semnal continuu cu
de 16 secunde, cu pauze de
durata de 2 minute
10 secunde între semnale
MARCAREA ADAPOSTURILOR DE PROTECTIE CIVILA
În conformitate cu prevederile art.2 alin(2) din H.G.R nr 630 din 29.06.2005 pentru
stabilirea semnului naţional distinctiv prin care se identifică şi se marchează mijloacele
tehnice, adăposturile, alte bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate
specifice personalui specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile şi a Legii nr.
481/2004 privind protecţia civilă, modificată şi completată de Legea nr. 212/24.05.2006
marcarea şi inscrpţionarea adăposturilor de protecţie civilă destinate populaţiei civile se
realizeaza cu semnul naţional distinctiv al protecţiei civile, atât pe uşile de acces în
adăposturi cât şi pe peretele de la intrarea în imobil către adăpost, conform modelului de mai
jos respectând dimensiunile indicate.

1.Un pătrat de culoare portocalie


avand latura de 25 cm.
2.Un triunghi echilateral de culoare
albastra având latura de 20 cm.
3.Distanţa fata de bază B = 5cm.
VĂ MULŢUMIM
VASILICĂ GRIGORE
-cadru tehnic-

S-ar putea să vă placă și